Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

DIN CRONICA AKASHA

GA 11


VIAŢA PE LUNĂ


În perioada cosmică a Lunii, care a urmat celei a Soarelui, omul îşi dezvoltă cea de a treia din cele şapte stări de conştienţă. Prima s-a format în decursul a şapte cicluri, pe Saturn, a doua, în timpul evoluţiei solare, a patra este aceeă care se elaborează abia acum, în mod progresiv, pe Pământ; alte trei, în continuare, vor căpăta expresie pe următoarele planete. Starea de conştienţă a omului pe Saturn nu poate fi asemuită cu nici una din formele de conştienţă ale omului actual, căci era încă şi mai obscură decât aceea pe care o avem in starea de somn fără vise, sau cu conştienţa actuală a lumii vegetale, adormite. De fapt, în toate aceste cazuri, avem a face numai cu comparaţii şi asemănări. Ar fi cu totul greşit să credem că, în decursul marilor perioade cosmice, ceva s-ar putea repeta absolut la fel. – În acest sens trebuie să înţelegem lucrurile când vrem să comparăm conştienţa care s-a format pe Lună cu aceea din somnul plin de vise pe care o avem în prezent. Există o oarecare asemănare, dar nu identitate. Conştienţa la care a ajuns omul pe Lună o putem numi conştienţă de imagini. Asemănarea constă în faptul că atât în conştienţa lunară, cât şi în conştienţa de vis apar în interiorul fiinţei imagini care au un anumit raport cu lucruri şi fiinţe din lumea exterioară. Totuşi, aceste imagini nu sunt copii ale lucrurilor şi ale fiinţelor, ca în cazul omului actual. Imaginile din visele noastre sunt ecouri ale unor trăiri din timpul zilei sau expresii simbolice al evenimentelor care s-au petrecut în ambianţa persoanei sau chiar a ceea ce se întâmplă în interiorul personalităţii care visează. Este uşor să găsim exemple pentru cele trei situaţii în trăirile de vis. Fiecare cunoaşte genul de vise care nu sunt nimic altceva decât imaginile dezordonate ale unor experienţe diurne care s-au petrecut mai de mult sau poate mai de curând. Pentru al doilea caz, putem lua exemplul când visăm un tren mergând şi, în momentul când ne trezim, ne dăm seama că era tic-tacul ceasornicului care se afla lângă noi. El apare simbolizat, în imaginea de vis, ca tren. În cea de a treia situaţie, putem lua ca exemplu un personaj care se vede într-o încăpere care adăposteşte pe tavan animale hidoase; când se trezeşte din vis, constată că avea o durere de cap, care în vis se exprima în acest mod. Dacă am dori să ne facem o imagine despre natura conştienţei lunare prin cemparaţie cu imaginile confuze ale viselor noastre, trebuie să reţinem că atât conştienţa lunară, căt şi visele au un caracter de imagini, diferenţa este însă că, în locul caracterului arbitrar şi confuz al imaginilor din vis, conştienţa lunară are imagini de o ordine şi de o coerenţă desăvârşite. Fără îndoială, imaginile produse in conştienţa lunară au o mai mică asemănare cu obiectele la care se raportează decât imaginile din visele noastre, în schimb există o perfectă corespondenţă între imagini şi obiect, o perfectă analogie. În cadrul actualei evoluţii a Pământului, avem reprezentări care sunt, de fapt, o copie a obiectului, cum ar fi, de exemplu, reprezentarea obiectului „masă“; această reproducere nu este decât o reprezentare a obiectului real. În conştienţa lunară, situaţia se prezenta altfel. Să presupunem, de exemplu, că un om-lunar se apropie de un obiect care îi este plăcut sau util. În acel moment îi apare în interiorul sufletului o imagine colorată, cu un caracter clar, luminos; dacă dimpotrivă, întâlneşte ceva ce îi este antipatic sau vătămător, va avea o imagine sumbră şi respingătoare. Reprezentarea nu este deloc o reproducere, ci un simbol al obiectului, simbol care este însă în perfeetă concordanţă cu obiectul şi corespunde unei legi precise. Ca urmare a acestui fapt, fiinţa, care are asemenea reprezentări simbolice, îşi poate coordona activitatea în funcţie de acestea. – Viaţa sufletească a strămosului nostru lunar se desfăşura deci în imagini şi avea comun cu visele noastre actuale doar caracterul efemer, plutitor şi simbolic, dar care, totodată, se deosebeşte prin caracterul deplin ordonat, coerent din conştienţa lunară.

Baza dezvoltării acestei conştienţe de imagini la strămoşul omului a stat formarea unui al treilea mădular alături de corpul fizic si de cel eteric. Acest nou mădular este numit corpul astral. – Formarea sa s-a produs abia în al treilea ciclu mic lunar, aşa-numita a treia rondă lunară. Primele două cicluri lunare reprezintă doar o repetare a tot ceea ce se realizase anterior, pe Saturn şi pe Soare. Din nou trebuie subliniat că această repetare nu trebuie să ne-o reprezentăm ca şi cum toate evenimentele care se petrecuseră cândva pe Saturn şi pe Soare s-ar fi derulat identic încă o dată. Ceea ce se repetă: dezvoltarea unui corp fizic şi a unui corp eteric suferă acum o asemenea transformare, încât aceste două mădulare ale naturii umane să devină proprii pentru o unire, în acest al treilea ciclu lunar, cu corpul astral, ceea ce pe Soare nu ar fi putut avea loc.

În timpul celui de al treilea ciclu lunar – de fapt procesul începe deja spre mijlocul celui de-al doilea – „Spiritele mişcării“ infuzează în corpul uman astralitatea care provenea din propria lor natură. În cel de-al patrulea ciclu - dar începând de la mijlocul celui de al treilea –, „Spiritele formei“ modelează în aşa fel corpul astral, încât structura, precum şi întreaga sa organizare, să poată pune în acţiune anumite procese lăuntrice, al căror caracter formează, atât la animal, cât şi la om, ceea ce numim pofte, dorinţe nestăpânite sau instincte. Către mijlocul ciclului al patrulea lunar intervin „Spiritele personalităţii“ cu ceea ce, în cursul ciclului al cincilea, va constitui misiunea lor principală: să inoculeze în corpul astral sentimentul de individualitate, la fel cum procedaseră în precedentele stadii planetare cu privire la corpul fizic şi la corpul eteric. Pentru ca în acel moment remarcabil, la mijlocul celui de al patrulea ciclu lunar, corpul fizic, ca şi cel eteric, să fie suficient de avansate pentru a integra un corp astral devenit de sine stătător, a fost necesar, în decursul unor etape succesive de evoluţie, să fi fost prelucrate de entităţi spirituale plăsmuitoare. Fenomenul a avut loc în felul următor. Pentru a ajunge la această maturitate necesară, corpul fizic a fost prelucrat în primul ciclu lunar (prima rondă), de „Spiritele mişcării“, în al doilea, de „Spiritele formei“, în al treilea, de „Spiritele personalităţii“, în al patrulea de „Spiritele (Fiii) focului“ iar, în al cincilea ciclu lunar, de „Fiii amurgului“. Mai exact spus, în timp ce acţiunea „Spiritelor personalităţii“ se exercită de la mijlocul ciclului al patrulea asupra corpului astral, „Spiritele amurgului“ lucrează asupra corpului fizic. - În ceea ce priveşte corpul eteric, lucrurile se petrec astfel. În primul ciclu lunar, „Spiritele înţelepciunii“ infuzează în corpul eteric calităţile necesare de care va avea nevoie; în al doilea ciclu, „Spiritele mişcării“, în al treilea, „Spiritele formei“, în al patrulea, „Spiritele personalităţii“ şi în al cincilea, „Spiritele focului“. Şi în acest caz, pentru a ne exprima mai exact, trebuie arătat că activitatea „Spiritelor focului“ se desfăşoară concomitent cu acţiunea „Spiritelor personalităţii“ asupra corpului astral, deci începând de la mijlocul ciclului al patrulea lunar până în al cincilea.

Dacă avem în vedere pe strămoşul omului, aşa cum se prezenta el în ansamblu în acel timp, aşa cum s-a format el pe Lună, vom putea spune că, începând de la mijlocul celui de al patrulea ciclu lunar, omul era compus din corp fizic, asupra căruia în acel moment se exercita acţiunea „Fiilor amurgului“, din corp eteric, la care lucrau „Spiritele focului“ şi din corp astral, la care lucrau „Spiritele personalităţii“. – Faptul că în acea perioadă de evoluţie, „Spiritele amurgului“ acţionau asupra corpului fizic al omului constituia, pentru aceste entităţi spirituale, ceva deosebit de important, deoarece prin aceasta au putut atunci să urce la nivelul umanităţii, aşa cum se întâmplase, în cursul aceluiaşi ciclu pe Saturn, cu „Spiritele personalităţii“, iar pe Soare, cu „Spiritele focului“. Trebuie să ne imaginăm că „germenii senzoriali“ ai corpului fizic, care şi-au urmat evoluţia, au putut servi, începând de la mijlocul celui de al patrulea ciclu lunar, „Spiritelor amurgului“, ca instrumente pentru a putea avea percepţia obiectelor şi a manifestărilor exterioare de pe Lună. Cât priveşte fiinţa umană, aceasta abia mai târziu, pe Pământ, şi tot începând din al patrulea ciclu terestru*, va fi capabilă să se servească de aceste simţuri. Către mijlocul celui de al cincilea ciclu lunar (a cincea rondă), omul evoluase atât de mult încât poate lucra el însuşi, în mod inconştient, asupra propriului său corp fizic. Datorită acestei activităţi, în condiţiile unei conştienţe obscure, e1 îşi creează primii germeni a ceea ce numim „Sinea spirituală“ sau „Manas“. (A se compara şi cu lucrarea mea Teosofia) [14]. „Sinea spirituală“ îşi va atinge deplina sa dezvoltare în cursul viitoarei evoluţii a omenirii. Mai târziu, se va uni cu Atma, „Omul-spirit“, şi cu Buddhi, „Spiritul vieţii“, şi va forma partea superioară, spirituală a omului. După cum pe Saturn Tronurile sau „Spiritele voinţei“ au infiltrat cu esenţa lor „Omul-spirit“ (Atma), iar pe Soare, Heruvimii cu înţelepciunea lor, au făcut acelaşi lucru cu „Spiritul vieţii“ (Buddhi), acum pe Lună, Serafimii vor lucra asupra „Sinei spirituale“ (Manas), insuflând ceea ce, în decursul fazelor viitoare ale evoluţiei, pe Pământ, va deveni facultatea de reprezentare a omului, facultate care îi va permite, ca fiinţă care gândeşte, să stabilească raporturi între sine şi lumea înconjurătoare. – Trebuie să adăugăm că, începând de la mijlocul celui de al şaselea ciclu, pe Lună reapare „Sprititul vieţii“ (Buddhi) iar de la mijlocul ciclului al şaptelea, „Omul-spirit“ (Atma), care se unesc cu „Sinea spirituală“ pentru ca la finele marelui ciclu cosmic lunar să fie pregătit „omul superior“. Acesta, împreună cu celălalt**, care se dezvoltase pe Lună, trece în acea stare de somn cosmic, perioada de repaus cosmic (Pralaya), spre a-şi continua evoluţia pe noua planetă, Pământul.

* Corespunzător – pentru planeta Pământ – cu al patrulea regn de viaţă, regnul sau starea de viaţă „minerală“(NT).
** Prin „celălalt“ trebuie să întelegem ceea ce am putea numi „omul inferior“, adică omul alcătuit din primele trei elemente, corpul fizic, corpul eteric şi corpul astral, spre deosebire de „omul superior“, alcătuit din Manas, Buddhi şi Atma (NT).

În timp ce, de la mijlocul celui de al cincilea ciclu de evoluţie al Lunii şi până în ciclul al şaselea, omul lucrează asupra corpului său fizic în starea sa de conştienţă obscură, „Spiritele amurgului“ acţionează asupra corpului său eteric. Aşa cum am arătat mai înainte, în epoca (ronda) precedentă, aceştia acţionaseră asupra corpului fizic şi, prin această lucrare, aceste spirite s-au pregătit ca acum să preia de la „Spiritele focului“ acţiunea asupra corpului eteric; la rândul lor „Spiritele focului“ preiau acţiunea asupra corpului astral de la „Spiritele personalităţii“. Între timp „Spiritele personalităţii“ s-au ridicat în sfere mai înalte. – Lucrarea „Spiritelor amurgului“ asupra corpului eteric are drept urmare faptul că aceste entităţi îşi leagă propria lor stare de conştienţă de imaginile conştienţei corpului eteric. Pentru aceasta, se imprimă acestor imagini aptitudinea de a simţi plăcere sau durere faţă de lucruri. În timpul evoluţiei pe Soare, doar corpul fizic era, în această privinţă, scena activităţii lor. De aceea, atunci, plăcerea şi durerea erau legate doar de funcţiile acestui corp cu stările sale. Acum, situaţia se schimbă, iar plăcerea şi durerea sunt legate de simbolurile care se formează în corpul eteric. Prin urmare, în conştienţa crepusculară a omului „Spiritele amurgului“ trăiesc (experimentează) o lume a sentimentelor. Este aceeaşi lume de sentimente pe care omul o va trăi el însuşi când va ajunge la treapta de conştienţă terestră. – În corpul astral acţionează în acelaşi timp „Spiritele focului“. Ele îl fac apt să aibă sentimente şi sensibilităţi vii faţă de lumea înconjurătoare. Plăcerea şi durerea, aşa cum fuseseră inoculate în corpul eteric, în modul descris mai sus, de „Spiritele amurgului“, iau un caracter neactiv (pasiv); ele se prezintă mai mult ca nişte imagini inerte oglindite de lumea exterioară. Dar ceea ce „Spiritele focului“ infiltrează în corpul astral sunt afecţiuni vii, iubire şi ură, mânie, teamă, groază, pasiuni arzătoare, instincte, dorinţe ş.a.m.d. Întrucât mai înainte „Spiritele personalităţii“ (Asuras) îşi infuzaseră entitatea lor în acest corp, aceste sentimente puternice apar în prezent cu un caracter de individualitate egoistă, de o particularitate evidentă. Este util să ne facem o idee despre felul cum era structurat acel strămoş al nostru pe Lună, la acea perioadă. Avea un corp fizic cu ajutorul căruia îşi pregăteşte, deşi cu o conştienţă deplin obscură, „Sinea spirituală“ (Manas). Mai era înzestrat cu un corp eteric, cu ajutorul căruia „Spiritele amurgului“ simt plăcere şi durere; în sfârşit, avea un corp astral care, prin acţiunea „Spiritelor focului“, provoacă dorinţe, afecţiune, pasiune. Dar acestor trei elemente constitutive ale omului, pe Lună, le lipseşte cu desăvârşire o conştienţă a obiectelor. În corpul astral apar şi dispar nenumărate imagini încălzite de afectele pe care le-am arătat mai sus. Pe Pământ, când se va forma starea de conştienţă obiectivă, proprie facultăţii de gândire, corpul astral va deveni purtătorul subordonat sau instrumentul unei gândiri formate din reprezentări. Acum însă, pe Lună, el se dezvoltă într-o autonomie proprie deplină. El este, în ceea ce îl priveşte, mai activ şi mai agitat decât mai târziu pe Pământ. Pentru a-l caracteriza, putem spune că omul era atunci structurat ca om-animal. Într-un fel, el se situează pe o treaptă superioară, în comparaţie cu animalele care sunt azi pe Pământ. El avea într-un mod mai intens toate calităţile animalităţii. Într-o anumită privinţă, acele calităţi sunt mai sălbatice, mai nestăpânite decât acelea ale animalelor actuale. În acel stadiu de evoluţie a sa, omul poate fi considerat ca fiind o fiinţă care se situa între animale şi oamenii de astăzi. Dacă ar fi continuat pe acest drum, în evoluţia sa, ar fi devenit o fiinţă sălbatică, cu impulsuri nestăpânite. Evoluţia terestră are ca scop tocmai îmblânzirea şi înfrânarea caracterului animal din om. Aceasta se obţine prin realizarea unei conştienţe legate de gândire.

Dacă pe omul care s-a dezvoltat pe Soare l-am numit „om-plantă“, putem numi acum omul de pe Lună „om-animal“. Faptul că s-a putut ajunge la o asemenea evoluţie presupune o transformare corespunzătoare şi a lumii înconjurătoare. S-a arătat că omul-plantă de pe Soare s-a putut dezvolta şi pentru că, alături de regnul acestui om-plantă, s-a constituit independent şi un regn mineral. În timpul primelor două cicluri lunare (ronde), aceste două regnuri, regnul vegetal şi regnul mineral, au apărut din nou, ieşind din tenebre. Ele apar însă cu o anumită modificare, în sensul că şi unul şi celălalt au devenit mai dense în structura lor, mai grosolane. În ciclul lunar următor, al treilea, din regnul vegetal se detaşează o parte care nu suferise procesul de densificare, de solidificare. Datorită acestui fapt, această parte a regnului vegetal furnizează substanţa din care se va putea forma entitatea animalică a omului. Şi tocmai această entitate animalică, prin legătura sa cu corpul eteric mai evoluat acum şi cu corpul astral care abia se formase, constituie tripla alcătuire a fiinţei umane, pe care am descris-o mai înainte. Regnul vegetal, care se formase pe Soare, nu se putea transforma în întregime în animalitate, deoarece fiinţa animală are nevoie de plante pentru a-şi duce existenţa. O lume vegetală formează baza unei lumi animale. Aşa cum omul-solar nu s-a putut ridica (de la nivelul mineral de pe Saturn) la nivelul vegetal decât prin aceea că o parte din tovarăşii săi au fost împinşi în jos, spre regnul mineral, la fel este cazul acum pentru omul-animal, pe Lună. El părăseşte o parte din fiinţele care, pe Soare, făceau parte împreună cu el din aceeaşi natură vegetală şi le împinge înapoi la nivelul de regn vegetal mai dens. Am văzut că omul-animal de pe Lună nu era identic cu animalul actual, ci se situa undeva la mijloc, între animalul şi omul de astăzi; la fel, mineralul de pe Lună se situa între ceea ce sunt mineralul şi vegetalul de acum. EI avea în natura sa şi ceva vegetal. Rocile lunare nu erau pietre, aşa cum le vedem noi acum; ele aveau ceva viu, o forţă de germinaţie şi de creştere. La rândul său, vegetalul era dotat pe Lună cu o anumită caracteristică animală.

Omul-animal pe Lună nu avea încă oase solide. Scheletul său era cartilaginos. Întreaga sa structură, comparată cu structura omului actual, era moale. În consecinţă, însăşi capacitatea sa de mişcare era diferită. El nu se deplasa mergând, ei mai curând sărind sau chiar plutind. Aceasta se datora faptului că Luna nu avea atunci, aşa cum are astăzi Pământul, o atmosferă uşoară, formată din aer; învelişul său era mult mai dens, mai dens chiar decât apa. Omul se mişca, deci, înainte şi înapoi, în sus şi în jos, în acest mediu lichid dens. În acest mediu trăiau şi minerale şi animale din care îşi procurau hrana. Într-adevăr, acest mediu conţinea forţa care, mai târziu, pe Pământ, s-a transmis numai fiinţelor, forţa de fecundare. Omul nu era atunci bisexuat, ci unisexuat. Structura lui materială era din apă şi aer. Dar cum în lume totul trece prin etape de tranziţie, la fel este cazul şi acum. Către sfârşitul ciclului lunar, la unele exemplare de oameni-animale se manifesta o anumită predispoziţie către bisexualitate, ca o pregătire a unei viitoare situaţii care va fi pe Pământ, mai târziu.

În al şaselea şi al şaptelea ciclu lunar, constatăm un declin progresiv al evenimentelor prezentate, dar, în acelaşi timp, aceste ultime două cicluri corespund formării unei stări de maturitate oarecum excesive. Apoi totul intră în acea stare de repaus cosmic (Pralaya), de somn care va conduce la existenţă caracteristică Pământului.

Dezvoltarea corpului astral la om este legată de un proces cosmic, care trebuie să fie şi el descris aici. Când, după pauza care a urmat perioadei cosmice a Soarelui, acesta „iese“ din nou din tenebre, tot ceea ce trăieşte pe noua planetă îl populează ca pe un întreg. Numai că acest Soare trezit din somnul său este altceva decât fusese cel anterior. Substanţa sa nu mai are acea veche şi perfectă strălucire, ceva mai mult, are chiar unele părţi mai întunecate. Acestea par să se separe din masa omogenă. Începând cu al doilea ciclu (rondă) aceste părţi întunecate apar tot mai rnult ca o componentă nouă, de sine stătătoare; corpul Soarelui devine prin aceasta ca un fel de biscuit. El constă acum din două părţi, una evident mai mare, alta mai mică, dar ambele rămân unite printr-o legătură comună. În cursul celui de al treilea ciclu, aceste două părţi se separă una de alta în mod definitiv şi apar două entităţi distincte, Soarele şi Luna. Acestea sunt acum două corpuri cosmice separate, iar unul, Luna, începe să se rotească în jurul celuilalt. O dată cu Luna, toate fiinţele a căror evoluţie am descris-o în acest capitol se retrag de pe Soare. Dezvoltarea corpului astral se va face numai pe corpul lunar desprins de Soare. Evenimentul cosmic pe care îl evocăm acum reprezintă condiţia necesară pentru o continuare a evoluţiei menţionate. Cât timp fiinţele respective legate de om şi-ar fi tras forţa din propriul lor domeniu solar, evoluţia lor nu ar mai fi putut atinge nivelul pe care l-am arătat. În ciclul al patrulea lunar (ronda a patra), Luna este deja o planetă de sine stătătoare şi tot ce am descris că se petrecuse în acea perioadă se desfăşoară exclusiv pe Lună.

Să rezumăm, ca şi mai înainte, evoluţia planetei lunare şi a fiintelor sale.
I. Luna este planeta pe care omul îşi dezvoltă o conştienţă de imagini cu un caracter simbolic.
II. În timpul primelor două cicluri (ronde) are loc, într-un anumit fel, o repetare a evenimentelor anterioare petrecute pe Saturn şi pe Soare, repetare care, de fapt, pregăteşte evoluţia omului pe planeta Luna.
III. În ciclul al treilea se formează corpul astral al omului, ca emanaţie a „Spiritelor mişcării“ în domeniul existenţialului.
IV. Concomitent cu acest eveniment, Luna se separă de corpul solar unitar ieşit din somnul cosmic şi începe să se rotească în jurul părţii solare de care se despărţise. Evoluţia fiinţelor legate de om se continuă numai pe Lună.
V. În timpul ciclului al patrulea, „Spiritele amurgului“ pătrund corpul fizic al omului şi, prin acest fapt, ele se ridică la treapta de om.   
VI. Corpului astral care se formeaxă îi este inoculată independenţa de către „Spiritele personalităţii“ (Asuras).
VII. În ciclul al cincilea, omul însuşi începe să lucreze, cu o stare de conştienţă complet obscură, asupra corpului său fizic. Prin aceasta, Monadei deja existente i se adaugă „Sinea spiritală“ (Manas).
VIII. În timpul evoluţiei desfăşurate pe Lună, în corpul eteric al omului se dezvoltă un fel de senzaţie de plăcere şi durere, care are însă un caracter pasiv. În schimb, în corpul astral se dezvoltă afectele, mânie, ură, instincte, pasiuni etc.
IX. La cele două regnuri existente, vegetal şi mineral, impinse spre un nivel inferior, se alătură regnul animal, din care face parte acum şi omul însuşi.

Către sfârşitul întregii perioade cosmice, Luna şi Soarele încep să se apropie din ce în ce mai mult şi, când soseşte momentul pauzei cosmice (Pralaya), cele două corpuri se unesc şi formează din nou un întreg şi astfel trec prin starea de somn cosmic, pentru ca apoi să se trezească într-o nouă eră cosmică, cea a Pământului.