Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

UNIVERSUL PĂMÂNTUL ŞI OMUL

GA 105


CONFERINŢA a III-a

Regnurile naturii • Eurile-grup • Centrul fiinţei omeneşti •
Regnurile superioare ale fiinţelor spirituale

Stuttgart, 6 august 1908

Dacă dorim să înţelegem, în prelegerile ce vor urma, raporturile care există între Univers, Pământ şi oameni, este necesar să stabilim de pe acum unele puncte care ne vor servi drept bază. Trebuie să ne fie clar că dacă nu am avea în ajutor decât datele simţurilor noastre şi inteligenţa care se bazează pe ele nu ne-am putea face decât o idee foarte limitată asupra Pământului şi asupra omului şi cu atât mai mult asupra Universului. Trebuie să recunoaştem că o parte esenţială a acestora rămâne ascunsă pentru simţurile exterioare ca şi pentru inteligenţa sensibilă. Deci, la început vom examina câteva aspecte a ceea ce ne înconjoară fără ca noi să putem percepe. Mulţi dintre voi cunosc aceste lucruri, dar, pentru a înţelege înlănţuirea cauzală reală, este necesar să le mai evocăm încă o dată. În primul rând să ne ocupăm de globul pe care locuim si care va fi subiectul central al acestui studiu: Pământul nostru.

Am analizat ieri o parte a evoluţiei noastre pământeşti în raport cu evoluţia în ansamblul său; am văzut cum, din vremurile când Pământul şi Soarele nu alcătuiau decât un singur corp, entităţile au participat în mod diferit la această evoluţie şi cum oamenii din epoca postatlanteană retrăiau, datorită cunoaşterii sau datorită conştiinţei religioase, toate fazele traversate de Pământ în decursul evoluţiei sale. Să analizăm acum mai îndeaproape Pământul. În lumea vizibilă, suntem înconjurati de ceea ce numim cele patru regnuri ale naturii: regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal şi omul. Dar omul nu este numai fiinţa fizică, materială, pe care ne-o arată simţurile, pe care ne-o descrie şi ne-o explică ştiinţa; este o fiinţă complexă, care este alcătuită dintr-un corp fizic, un corp eteric, un corp astral şi din Eu. Dacă însă privim şi celelalte regnuri ale naturii, ne dăm seama că aceste noţiuni – corp fizic, corp eteric, corp astral şi Eu – li se aplică şi lor în egală măsură. Dacă rămânem în limitele fizice, omul este singura fiinţă terestră căreia îi recunoaştem un Eu; în această lume fizică doar omul posedă un Eu conştient. Nu aceeaşi situaţie o au animalele; animalul nu are, ca omul, Eul său în corpul fizic. Dacă comparăm omul cu animalul, putem spune de la început că în timp ce omul este o individualitate, delimitată de învelişul său fizic, care posedă un Eu personal, animalul nu are aşa ceva; nu există decât un Eu comun pentru fiecare specie animală. De exemplu, toţi leii sau toţi urşii au un singur Eu comun şi de aceea numim acel Eu animal un Eu-grup. Eul omenesc se manifestă în lumea fizică; cu toate că nu putem să-l vedem cu ochii noştri, el există în fiecare om. La animal situaţia este diferită; Eul-grup nu se dezvăluie în lumea fizică. Pentru a vă imagina acest Eu-grup închipuiţi-vă un zid în care s-ar fi făcut zece orificii. Dacă mă aflu de cealaltă parte a zidului şi-mi trec degetele prin aceste orificii, îmi puteţi vedea degetele, dar nu mă vedeţi pe mine. Vă veţi da seama desigur că degetele nu se mişcă singure, ci că trebuie să fie cineva ascuns care determină mişcarea lor, cu alte cuvinte veţi bănui existenţa unei fiinţe căreia îi aparţin cele zece degete. Această comparaţie ne face să întelegem Eul-grup al animalului. Toţii leii pe care îi percepem în plan fizic sunt fiinţe în spatele cărora se află ceva. La fel ca şi în cazul celui care îşi trece degetele prin zid, acel ceva comun tuturor leilor rămâne ascuns, deoarece nu se află în lumea fizică. Eul omului se află în lumea fizică, cel al animalului în lumea astrală. Pentru a reprezenta schematic raportul dintre animal şi Eul său, trebuie să stabilim o demarcaţie între lumea fizică şi lumea astrală; în cazul omului, Eul său este aici, în lumea fizică; în cazul animalului, aici nu se află decât corpul fizic, cel eteric şi cel astral. Al patrulea element, Eul, nu este în lumea fizică. De la fiecare animal porneşte un fel de prelungire până în lumea astrală, unde toate aceste prelungiri se unesc şi formează un înveliş, îmbrăcămintea Eului-grup animal, de exemplu Eul-leu. Acest Eu-grup trăieşte în plan astral ca o personalitate individuală, ca şi Eul uman în plan fizic. În plan astral, cel înzestrat cu clarviziune percepe Eul diverselor animale ca pe fiinţe individuale care îşi întind ramificaţiile în lumea fizică.

Trebuie totuşi să ne ferim de concepţii pur schematice şi să ne obişnuim să ne reprezentăm lucrurile aşa cum sunt ele în realitate. Trebuie să ne dăm seama că pentru a intra în lumea astrală nu avem nevoie să mergem în altă parte, căci ea pătrunde lumea noastră fizică; se cere numai să avem organe cu care să o percepem.

Ne punem acum întrebarea: cum vede clarvăzătorul Eurile-grup ale animalelor?

Clarvăzătorul care priveşte, de exemplu, un Eu-grup de animale superioare vede un fel de rază luminoasă de-a lungul spinării animalului. Atmosfera noastră nu este străbătută numai de curenţii materiali pe care îi cunoaştem, ci prin ea trec în lung şi în lat curenţi de natură astrală. Clarvăzătorul vede Pământul străbătut de curenţi de tot felul, printre care distinge Eurile-grup ale animalelor.

Apare acum a doua întrebare: fiinţele inferioare, de exemplu plantele, au ceva asemănător unui Eu? Bineînieles. Pentru un clarvăzător care studiază o plantă, fizicul ei nu este de fapt decât o combinaţie a corpului fizic cu cel eteric. Să ne imaginăm suprafaţa pământului, rădăcinile unei plante, tulpina, frunzele şi floarea. Ceea ce este aparent în lumea fizică nu are, ca omul, un corp eteric, un corp astral şi un Eu, ci numai un corp eteric. Planta nu are corpul astral pe care îl are animalul. Dar de aici nu trebuie să deducem că astralul care ne pătrunde şi care acţionează şi în lumea animală nu are nici o acţiune asupra plantei. Privită de un clarvăzător, planta se vede scăldată de raze care emană din substanţa astrală. Aceasta este cea care participă la formarea florii. Creşterea plantei, frunză cu frunză, se face sub influenţa corpului eteric, dar este încoronată de floarea formată prin acţiunea substanţei astrale care o înconjoară.

Clarvăzătorul vede deci că tot ceea ce creşte este înconjurat de această substanţă astrală. Dar mai există ceva legat de plantă – un Eu. Pentru a sesiza Eul plantei, trebuie să-l căutăm în adâncul Pământului. Acolo se află Eul tuturor plantelor – acesta este un adevăr esenţial. Astfel, pe când Eul animalelor înconjoară Pământul, pentru a percepe Eul plantelor trebuie să ne îndreptăm privirile spre centrul Pământului.

Şi într-adevăr, atunci când priviri clarvăzătoare pătrund până la această contemplare a plantei, Pământul, care în ochii omului pare că nu este decât o formaţiune materială, se transformă într-un organism având în centru Eul; şi acest Eu este alcătuit din toate Eurile plantelor. Pământul posedă un Eu care îi dă viaţă, iar plantele, ca şi părul din capul oamenilor, cresc şi fac parte dintr-un organism terestru planetar. Şi atunci când smulgeti o plantă din rădăcină pământul suferă, sufletul-plantă simte durerea. Dimpotrivă, nu trebuie să credem că pământul suferă atunci când culegem flori; situaţia este contrarie. De exemplu, atunci când se seceră grâul, privirea clarvăzătoare percepe unde de mulţumire care străbat lanul.

Aici nu-şi au locul consideraţii de natură morală. Aţi putea întreba de exemplu: este un rău mai mic atunci când un copil culege fără rost tot felul de flori, decât atunci când o plantă este scoasă din rădăcini cu grijă şi cu bune intenţii? Faptele sunt totuşi acestea. Dacă scoateti o plantă din rădăcină, pravocaţi o suferinţă pământului, în schimb îi faceţi bine atunci când tăiaţi o floare. Căci pământul dăruie cu plăcere ceea ce poartă la suprafaţă, şi atunci când animalele pasc el simte o mulţumire asemănătoare cu cea pe care o simte o vacă când suge viţelul. Acesta este un fapt ocult. Planta care iese din pământ şi este scăldată de o rază astrală reprezintă pentru pământ ceea ce este pentru animale laptele pe care îl dau. Acestea nu sunt simple comparaţii, ci fapte. Privirea care poate să pătrundă în lumea astrală nu vede totuşi Eul plantei; pentru aceasta trebuie să ajungă în lumea Devachanului1.

1 Vezi Rudolf Steiner, Teosofia, o introducere în cunoaşterea suprasensibilă, cap. Cele trei lumi. (n. a.)

Eurile-grup ale animalelor se află deci în lumea astrală, pe când Eul plantelor se întâlneşte în lumea Devachanului.

Se pune bineînţeles întrebarea: din ce este alcătuită lumea minerală, cea a pietrelor despre care se spune că sunt moarte? Au şi ele un Eu sau corpuri superioare? Piatra nu are în această lume decât un corp fizic. Corpul eteric al mineralului îl înconjoară şi-l învăluie din toate părtile. Când luati, de exemplu, un cristal, trebuie să vă imaginati că toată această formă este un vid eteric, şi că doar acolo unde nu mai este substanţă fizică începe etericul; aşa cum planta este scăldată în elementul astral, mineralul este înconjurat de elementul eteric. Acest element eteric îşi are locul în lumea astrală – luaţi aminte, în acest caz etericul îşi are locul în lumea astrală. Situaţia este mai complicată decât se crede de obicei. Nu trebuie să credem că în lumea astrală totul este astral, tot asa cum nu totul este fizic în lumea fizică. De exemplu, în plan fizic avem corpul eteric, corpul astral şi chiar Eul omului. Cel înzestrat cu clarviziune vede corpul eteric al mineralului în lumea astrală.

Deci unde se află corpul astral al mineralului?

El apare ca nişte raze cu o formă foarte aparte. Imaginati-vă aceste raze înfipte ca nişte ţinte în corpul eteric – formaţiuni luminoase care se alungesc din ce în ce mai mult şi pătrund, ca să zicem aşa, în corpul eteric al mineralului. Acestea sunt imaginile radiante de substanţă astrală pe care le reflectă fiecare mineral. Aceste imagini nu au margine, căci ele radiază în spaţiu spre infinit. Când studiaţi un cristal, vedeţi deci la început spaţiul plin de materie fizică; apoi prin clarviziune percepeţi o formă fizică scăldată în lumina corpului eteric, în care apar înfipte formaţiuni de raze care se întind în toate direcţiile spaţiului, prelungindu-se spre infinit. În acest fel, din punctul din spaţiu umplut de o materie oarecare privirea voastră are acces spre infinit. Nu există nici un punct din spaţiu care să nu aibă raporturi cu întregul Univers. Ca şi cum în lumea noastră fiecare fiinţă ar fi atârnată de mii şi mii de fire luminoase de natură spirituală, legături de lumină care se întind în infinitatea spaţiului; imaginaţi-vă că pe măsură ce se prelungesc aceste linii luminoase ajung să conflueze. Şi, într-adevăr, atunci când un mineral este analizat prin clarviziune, iată ce zărim: corpul fizic este înconjurat de imaginea luminoasă a corpului eteric; apoi se văd raze care ies din el şi se prelungesc la infinit în spaţiu; le vedem cum dispar ca într-o sferă goală pe dinăuntru; fiecare mineral este punctul central al unei astfel de sfere şi acestea există peste tot, în întreaga lume. Ele sunt cuprinse unele în altele, şi când privirea clarvăzătoare se înalţă treptat până la locul unde se unesc toate razele, vede cum din toate punctele spaţiului se reflectă razele acestor Euri ale mineralelor. Privirea clarvăzătoare percepe aceste Euri când ajunge în regiunile superioare ale Devachanului. Acolo se găsesc ele.

Să recapitulăm studiul nostru asupra diferitelor regnuri. Eul omului se află în plan fizic, Eul animalului în plan astral, cel al plantei în părţile inferioare ale Devachanului, iar cel al mineralelor în părţile superioare.

Deci mineralele se află pe Pământ într-o situatie opusă celei în care se află omul. Eul omului este închis în corpul său, fiecare om este un centru pentru sine. Plantele la un loc formează un centru terestru, iar Eurile mineralelor constituie periferia sferei lumeşti. De aceea, oriunde se află omul, Eul său este în centru, în timp ce Eul mineralului este pretutindeni la periferie.

Înţelegeti acum cu uşurinţă că sufletul mineralului se găseşte în cu totul altă situatie decât, de exemplu, sufletul omenesc sau cel animal. Când un mineral este sfărâmat, el nu simte durere, ci dimpotrivă o senzaţie plăcută; din cariere se desprind curenţi de bucurie universală atunci când pietrele sar în bucăţi. Dimpotrivă, aţi provoca o durere imensă dacă aţi încerca să uniţi din nou toate bucăţile, toate fragmentele. Puteţi observa aceasta şi în alt mod. Imaginaţi-vă un pahar cu apă caldă în care se pune sare. Sarea se dizolvă, şi materia împreună cu ea, dar se produce o senzaţie de bunăstare prin separarea părţilor minerale dizolvate în apă. Dacă apa se răceşte, sarea recristalizează; o senzaţie de durere este legată de acest proces. Iniţiatii au ştiut aceste lucruri şi le-au spus întotdeauna oamenilor. Trebuie însă ca oamenii să învete să le înţeleagă. Unul dintre marii iniţiaţi a spus în această privinţă o vorbă plină de un sens profund. Gânditi-vă ce a fost Pământul odinioară. Astăzi păşim pe un teren solid, dar n-a fost întotdeauna aşa. Când ne întoarcem înapoi în trecutul Pământului, îl găsim din ce în ce mai moale, apoi lichid şi chiar gazos. Tot ce este astăzi dur, mineral, s-a cristalizat pornind de la acel lichid. Pentru ca omul să poată merge pe pământ, trebuia ca tot ce era lichid şi neconsistent să se solidifice: pentru ca omul să existe, Pământul a trebuit să treacă prin mari suferinte, căci această solidificare a masei terestre a fost însoţită de mari dureri. De aceea Sfântul Pavel ne spune: „Toată creaţia suspină în dureri, aşteptând copilul adoptat“. Deci Pământul a trebuit să se solidifice în dureri şi să formeze solul mineral pentru ca omul să fie făcut fiu al lui Dumnezeu.

Dacă omul ar cunoaşte aşa cum se cuvine scrierile adevăraţilor initiaţi, ar avea un respect nemărginit pentru ei; fiecare rând din Scripturi l-ar copleşi de emoţie, dacă i-ar înţelege sensul cu ajutorul Ştiinţei spirituale. În această expresie: „Toată creaţia suspină în dureri“ sunt cuprinse mistere cosmice. Bineînteles că aceste adevăruri nu vor deveni din nou fecunde pentru omenire decât atunci când ele vor pătrunde în simţirea ei. Nu este necesară o idee abstractă, pur intelectuală, asupra lor, ci ele trebuie să fie asimilate, încorporate în cunoaşterea adevărată.

Să observăm cum creşte planta, protejată de sus de corpul astral şi avându-şi Eul în centrul Pământului. Ce face corpul astral care învăluie floarea? Acţiunea sa este foarte importantă pentru viaţa plantei şi pentru a înţelege aceasta trebuie să adâncim şi mai mult studiul structurii spirituale a existenţei noastre terestre.

Am văzut în prelegerea de ieri că era o vreme când Pământul şi Soarele formau un singur corp. Omul exista deja în acele vremuri, dar în condiţii total diferite de cele de astăzi; el avea o stare de conştienţă clarvăzătoare difuză; organismul său era adaptat la viaţa de pe această masă terestră-solară. În zilele noastre, când o rază de soare îi atinge ochiul, omul vede această rază. Adică, el vede raza care vine din exterior, sau mai degrabă vede prin intermediul acelei raze. Dar nu era aşa atunci când omul era încă, împreună cu Pământul, în Soare. Atunci el vedea raza de soare, ca să zicem aşa, din interior, vedea sufletul pătruns de acea rază - şi ştiţi care erau forţele acelui suflet? Forţa care există în raza de soare este aceeaşi cu cea care străbate corpul vostru astral. Lumina fizică nu este decât corpul exterior al luminii astrale care emană din Soare şi de fapt acest element care acoperă planeta este strâns înrudit cu astralul care provine din Soare. Aveţi dorinţe, voinţă, pentru că aveţi un corp astral – floarea este scăldată de dorinţa, sentimentul, voinţa de a aspira, de a atrage sufletul din raza de soare, şi, odată cu sufletul, elementul cel mai pur, Eul; prelungirea razei, prin intermediul plantei, ajunge până în centrul pământului. Această acţiune a spiritului razei, care prin intermediul plantei pătrunde în centrul pământului, exprimă activitatea Eului plantei. Aşa colaborează spiritul, planta şi Soarele. În realitate forţele spirituale pe care le conţine Soarele sunt în permanenţă drenate spre Pământ. De către cine? De către acele corpuri astrale care scaldă floarea, tinzând spre sufletul din raza de soare, aspirându-l cu aviditate şi transmiţându-l Pământului. Influenţa razelor de soare în lumea fizică nu este decât un aspect al realităţii – celălalt este această acţiune intimă asupra plantei a unui element însetat de lumina pe care Soarele o trimite pe Pământ.

Acum înţelegeţi deci cum se poate aplica aceasta în practică. Imaginaţi-vă un om al viitorului care va fi capabil să resimtă faţă de fiecare plantă acea dorinţă arzătoare pe care o are aceasta aspirând la sufletul solar. Acest om ar avea, pe o treaptă spirituală superioară, ceea ce posedă, pe o treaptă inferioară, animalul care pe păşune alege plantele care sunt potrivite pentru el şi le lasă deoparte pe celelalte. Animalul este condus de un instinct inconştient, dar de fapt de către spiritele superioare. Omul viitorului va alege în mod conştient plantele care îi sunt de folos, nu ca acum, când se gândeşte ce i-ar putea furniza substanţele favorabile corpului său, ci va exista între el şi fiecare plantă în parte o relaţie vie; el va şti că tot ce au asimilat plantele trece şi asupra sa. Hrănirea nu va mai fi considerată o funcţie inferioară, sufletul şi spiritul său vor participa la acest act, pentru că el va şti că tot ce consumă este forma exterioară a unui suflet. Pentru vremurile noastre, vremuri de tranziţie în care oamenii nu cunosc îndeajuns legăturile vii care îi unesc cu lumea, a fost nevoie să se realizeze tot felul de substitute. De ce, în toate timpurile, inţiaţii au îndemnat pe oameni să se roage înainte de masă? Rugăciunea aceasta nu este nimic altceva decât o mărturie că, prin intermediul hranei, în om se revarsă un element spiritual.

Iată deci cum se pot transforma sentimentele şi senzaţiile noastre atunci când asimilăm adevărata înţelepciune. Cu o siguranţă comparabilă cu ceea ce este, pe o treaptă inferioară, instinctul animalului, omul va şti ceea ce face cu o limpezime luminoasă şi strălucitoare; va şti aceasta pentru că va cunoaşte sufletul a ceea ce va asimila. Recunoastem chiar în acest domeniu valoarea practică pe care o va avea Ştiinţa spirituală în viitor.

Acum putem privi cu alte sentimente Universul. Pământul nu ne mai apare numai ca o planetă luminată de razele soarelui, el devine o fiinţă vie care aspiră, prin învelişul astral al plantelor, sufletul solar; vedem că Universul întreg este pătruns de Eul mineralelor – totul este străbătut de suflet şi de spirit.

Dar nu se reduce totul la cele patru regnuri naturale: mineral, vegetal, animal şi uman. Acestea alcătuiesc ceea ce omul poate vedea în mod normal. Am arătat deja că omul, de exemplu în timpul atlanţilor, a fost alături de entităţi al căror corp cel mai dens era cel eteric. Amintirea acestor vremuri a fost păstrată de mitologiile diverselor popoare, dar aceşti Zeus, Apolo şi alţii au fost fiinţe reale pentru vechii atlanţi; în timpul somnului ei trăiau împreună cu aceştia. Există în mod real astfel de fiinţe care nu au coborât până la încarnarea corporală. Putem aşadar percepe alte regnuri, superioare omului, dintre care trei ne interesează în mod deosebit. Să folosim pentru ele numele care le-au fost date de esoterismul creştin: regnul care se află în imediată atingere cu omul, cel al îngerilor, a fost numit cel al Spiritelor clarobscurului.

Următorul regn, superior celui al îngerilor, numiţi în limba greacă Angeloi, este regnul arhanghelilor, Archangeloi sau Spirite ale focului, şi în sfârşit un alt regn, şi mai evoluat, este cel al forţelor originare, Archai, Spiritele personalităţii. Vom analiza puţin viaţa acestor trei regnuri situate mai presus de om. Aşa cum omul participă la viaţa plantelor atunci când cultivă pământul, aceste regnuri superioare participă la viaţa omenească. În prezent omul are un Eu, un corp astral, un corp eteric şi un corp fizic. Ce anume asigură continuarea evoluţiei? Faptul că omul lucrează tot mai mult asupra propriei persoane. Astăzi Eul omului este în mare măsură neputincios faţă de alte părţi din fiinţa sa. Gânditi-vă că omul de astăzi în general nu este în stare să-şi stăpânească pasiunile, ci acestea, deci corpul său astral, sunt cele care îl dirijează. Din acest punct de vedere există deosebiri mari între oameni. Unii sunt supuşi în întregime forţelor astrale, pasiunilor lor. Priviţi pe sălbaticul care îşi mănâncă semenul şi comparaţi-l cu europenii civilizaţi de acum; luaţi apoi în considerare un om foarte elevat, ca de exemplu Schiller sau Francisco d'Assisi. Vedeţi că există o evoluţie continuă datorită eforturilor omului care învaţă să-şi stăpânească corpul astral cu ajutorul Eului său.

Va veni o vreme când Eu1 va domina complet corpul astral, îl va anima, îl va pătrunde. Atunci omul va constitui un element superior, pe care îl numim Manas sau Eul-spirit şi care nu este altceva decât corpul astral transformat de către Eu. În fond, corpul astral este alcătuit din două părti, dintre care una s-a transformat deja sub dominaţia Eului, pe când pe cealaltă Eul nu o stăpâneşte încă. Aceasta din urmă este încă plină de forţe şi instincte inferioare, pe care Eul trebuie să le alunge şi să le înlocuiască cu alte forţe. Dar pentru ca aceste forţe inferioare să nu distrugă corpul astral, trebuie ca acesta să fie pătruns, să fie animat de entităţi superioare care să-l guverneze acum, aşa cum o va face omul atunci când va atinge punctul final al evoluţiei sale. Aceste fiinţe care au misiunea de a ţine în frâu acea parte a corpului astral pe care omul nu o poate stăpâni sunt superioare omului – sunt îngerii sau Spiritele clarobscurului. De fapt, fiecare om se află în grija unui astfel de spirit, care îi conduce corpul acesta astral, şi îngerul păzitor nu este rodul unei imaginaţii copilăreşti, ci exprimă o înţelepciune profundă.

Acest înger de pază are o misiune importantă. Ştim că omul trece prin multe reîncarnări. De la un anumit punct al evoluţiei începe să primească Eul în sufletul său şi să trăiască pentru prima dată cu el pe Pământ. El moare, apoi după un anumit timp se reîncarnează, şi astfel urmează reîncarnări după reîncarnări, până în viitorul foarte îndepărtat când evoluţia omenirii se va sfârşi. După ce va trece prin toate aceste reîncarnări, omul va căpăta în sfârşit capacitatea de a-şi stăpâni perfect corpul astral. Cel puţin în cazul unei evoluţii normale, el nu poate ajunge la aceasta fără să fi trecut prin numeroase reîncarnări. Unul dintre spiritele superioare însoţeşte fiinţa cea mai intimă a omului care trece din încarnare în încarnare şi îl îndrumă să-şi îndeplinească misiunea pe Pământ. În realitate lucrurile se petrec ca şi cum omul, la începutul peregrinărilor sale pe pământ, şi-ar putea ridica privirile spre o fiinţă sublimă, modelul care îi stăpâneşte corpul astral şi care îi spune: astfel va trebui să fii tu atunci când îţi vei fi îndeplinit evoluţia terestră. Misiunea îngerilor este să dirijeze încarnările umane. Ca atare, fie că spunem că omul îşi contemplă Eul său superior, de care trebuie să se apropie tot mai mult, fie că spunem: omul îşi contemplă îngerul ca pe un model sublim, în fond aceasta reprezintă absolut acelaşi lucru.

După aceea, continuându-şi opera, omul îşi va transforma în mod conştient corpul eteric în Buddhi sau Spirit al vieţii; în prezent el face acest lucru în mod inconştient. De aceea lumile spirituale superioare trebuie să acţioneze în corpul eteric, şi această activitate revine Spiritelor focului. Dar corpurile eterice ale oamenilor nu sunt atât de diferenţiate individual cum sunt corpurile astrale. Fiecare om are calităţile şi defectele sale, dar în ceea ce priveşte corpul eteric, aici există o oarecare egalitate; acest lucru se exprimă în calităţile unei rase, ale unui popor. De aceea nu există înger păzitor pentru corpul eteric aşa cum există pentru cel astral. Păzitorii popoarelor şi raselor sunt spiritele focului. Popoarele şi rasele de pe pământul nostru sunt călăuzite în mod colectiv de aceste spirite numite arhangheli sau spirite ale focului. Ochii voştri descoperă acum lucruri care rămân abstracte pentru foarte mulţi oameni, dar care sunt absolut concrete pentru cel a cărui privire pătrunde în lumile spirituale.

Când se vorbeşte despre spiritul sau sufletul unui popor, se consideră că aceasta este numai o formulă abstractă oarecare. Dar pentru un observator ocult situaţia este alta. Poporul în întregime îi apare ca încastrat într-o substanţă spirituală, şi această substanţă spirituală este corpul unui spirit al focului. Din timpuri imemoriale Pământul nostru este condus şi îndrumat, din popor în popor, din rasă în rasă, de către Spiritele focului, care sunt implicate pas cu pas în evoluţie şi a căror expresie o constituie sufletele popoarelor.

Dar există şi altceva, independent de comunităţi ca poporul sau rasa. Vedeţi câte lucruri se detaşează de aceste colectivităţi în epoca noastră. Dacă ne întoarcem cu gândul în secolul XIII, de exemplu, vedem că şi atunci s-au ivit mişcări spirituale asemănătoare la toate popoarele europene, depăşind sfera spiritelor popoarelor – este aşa-numitul „spirit al vremii“. Acest spirit al vremii există în realitate, este corpul unor entităţi aflate pe o treaptă şi mai înaltă, Spiritele personalităţii, Archai, Spirite ale originilor.

Vedem deci că Pământul nostru este înglobat într-o atmosferă spirituală. Din stratul mineral se ivesc plantele; animalele şi omul păşesc pe pământ; acesta la rândul său este înconjurat de entităţi spirituale: spirite care conduc pe fiecare om în parte, spirite care călăuzesc popoarele şi rasele şi cele care marchează spiritul timpului dintr-o epocă într-alta.

Am încercat să trecem în revistă ce reprezintă planeta noastră, şi chiar universul nostru, în raporturile lor spirituale cu omul. Prin aceasta am stabilit o bază care ne va permite să continuăm cu folos studiul nostru.