Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

DEVENIREA UMANĂ, SUFLETUL LUMII ŞI SPIRITUL LUMII

Partea I

GA 205

CONFERINŢA a XIII-a

Foarte multe din legităţile, din tainele lumii au fost acoperite în conştienţa omenirii prin aceea că au survenit acele rătăciri pe care le-am discutat ieri şi alaltăieri cu privire la opoziţia polară a lui Ormuzd şi Ahriman. Înainte de orice, a devenit posibil materialismul timpurilor noi, cel care răspândeşte în lume conştienţa: în jurul nostru există opoziţii care sunt studiate de ştiinţa actuală curentă şi prin care va putea fi înțeles, treptat, Universul. – O evaluare simplă ne poate spune că pe această cale nu va putea fi niciodată posibilă înţelegerea Universului. Gândiţi-vă retrospectiv la unele lucruri pe care le-am expus acum câteva săptămâni şi puneţi-le într-o lumină corectă. Veţi vedea că cei care trec azi drept specialişti în ştiinţele naturii se referă doar la omul care după moarte este un cadavru. Ceea ce străbate omul, din domeniul celorlalte legi ale naturii, din restul evenimentelor naturii, după ce a devenit cadavru poate fi explicat după legile naturale obişnuite. Însă ceea ce trăieşte el între naştere şi moarte se opune acestor legi naturale, le opune rezistenţă. Dacă oamenii s-ar orienta nu după prejudecăţi, ci după judecăţi adevărate, ar trebui să se spună: Între naştere şi moarte omul se luptă, încă de la prima sa alcătuire embrionară, împotriva a ce este dominat de ceea ce numim în ştiinţa noastră actuală legile naturale.

Luaţi în considerare natura înconjurătoare şi tot ceea ce spun despre ea fizica, chimia, fiziologia, biologia etc., actualizaţi-vă ce se spune despre natură şi gândiţi-vă apoi cum trăieşte omul între naştere şi moarte. Atunci veţi spune: Întreaga viaţă este o luptă împotriva domeniului dominat de legile naturale. Numai prin faptul că organismul uman nu vrea să ştie nimic despre aceste legi naturale el le combate; prin aceasta omul este om între naştere şi moarte.

Astfel puteţi înţelege că dacă devenirea umană trebuie introdusă în Univers, în Cosmos, este necesar să se accepte alte legităţi, un alt mod de devenire a Universului. Aşadar, cu legile naturale actuale noi reprezentăm o lume în care nu se află omul, nici planta şi nici animalul. Azi însă vrem să observăm numai omul în relaţia sa cu restul naturii. Omul nu se regăseşte în acea natură pe care o stăpâneşte ştiinţa actuală. Da, omul se răzvrăteşte cu fiecare respiraţie împotriva naturii despre care vorbeşte ştiinţa actuală.

Cu toate acestea, se poate vorbi despre Cosmos, despre Univers, căci din sânul acestuia apare omul, aşa cum îl avem în faţa noastră, mai întâi ca om fizic.

Însă trebuie să gândim Cosmosul ca fiind de o altă fiinţialitate decât ceea ce avem noi drept conţinut sufletesc, dacă vorbim în sensul ştiinţei actuale. Ne vom putea face o idee despre ceea ce înţelegem din cele menţionate aici dacă vom aduce în faţa sufletului următorul fapt constatat prin ştiinţa spiritului.

Să revedem momentul în care omul moare, tânăr sau după atingerea unei anumite vârste. Rămâne în urma sa cadavrul. Putem compara acest fenomen, şi aceasta este mai mult decât o comparaţie, cu năpârlirea şarpelui sau şi cu respingerea cojii de către puiul de pasăre. Se leapădă cadavrul şi ceea ce este îndepărtat este preluat de legile naturii pe care le cunoaştem cu ajutorul ştiinţei actuale; de exemplu, pielea şarpelui, când este lepădată, este preluată de legile naturale exterioare şi nu se mai orientează după legile naturale de creştere a şarpelui. Aşadar, ceea ce devine cadavru al omului este preluat de legile naturale.

Forma umană, silueta umană pe care o avem ca om între naştere şi moarte se distruge, încetează de a mai exista. Cadavrul mai are aceeaşi formă, dar o are oarecum prin imitaţie; el mai imită încă această siluetă. Forma pe care o are cadavrul nu mai este aceeaşi cu cea pe care o are omul între naştere şi moarte. Acestei forme îi este propriu faptul că omul se simte în ea om, se poate mişca cu ea; acestei forme îi este proprie o sumă de forţe care se desfăşoară când omul se mişcă. Toate acestea dispar când nu rămâne decât cadavrul. Forma pe care o avea omul dispare când acesta moare. Omul nu ia această formă cu sine. El ia cu sine pentru un timp corpul eteric – de acesta vom face abstracţie –, dar oricum el nu ia cu sine ceea ce-i dă forma fizică. El pierde într-o oarecare măsură această formă fizică. Putem exprima mai exact aceasta spunînd: Dacă s-ar urmări mişcările, mobilitatea omului după ce şi-a părăsit corpul, după ce a trecut prin poarta morţii, am afla alte mişcări şi mobilităţi decât cele care i-au zămislit forma fizică.

Aşadar, când omul a trecut prin poarta morţii ceea ce se află în forma sa fizică încetează de mai fi pentru privirea exterioară. Cadavrul care a avut o anumită formă fizică încă o mai păstrează. El o pierde treptat; ea nu-i mai aparţine. Dacă dumneavoastră aveţi o oală cu o anumită formă – dacă-mi este îngăduită această paralelă grosolană – în care puneţi cocă de cozonac, cozonacul va căpăta şi el formă, dar nu datorită materiei sale; el a primit-o de la oala în care a fost răsturnat. Şi aşa cum cozonacul păstrează forma după ce aţi îndepărtat oala, la fel şi cadavrul păstreză forma omului, când această formă îi este luată. Dar această formă, care este forma sub care umblăm, încetează în momentul în care omul trece prin poarta morţii. Avem această formă pentru că ea poate lua naştere din legile Universului, la fel ca un cristal care se formează prin legile Universului. Astfel încât putem să ne punem întrebarea: Ce se întâmplă cu forma aceasta? Şi prin cercetarea ştiinţei spiritului primim răspunsul: Din această formă se hrăneşte spiritul, se menţine ceea ce numim spiritul ierarhiei, pe care îl numim Arhai, fundamentele (la ortodocşi, Începătoriile, n. tr. ). Astfel încât putem spune că ceva din forma umană trece în ierarhia spirituală a Arhailor.

În fapt, forma fizică pe care o obţinem prin naştere şi pe care o depunem prin moarte provine din regnul Arhailor, a Începătoriilor, a forţelor primordiale, aşadar, avem forma noastră fizică datorită faptului că suntem învăluiţi de un spirit din ierarhia Arhailor. Noi ne aflăm într-un spirit care a fost în interiorul ierarhiei Arhailor, care acum reia ceea ce ne-a împrumutat în timpul vieţii noastre.

Trebuie să recunoaştem din nou că noi aparţinem, de fapt, întregului Cosmos. Este ca şi cum Arhaii şi-ar trimite antenele asupra noastră şi ar alcătui forma umană; înăuntrul ei se află omul.


desen
Tabla 21 Tabla 21
[mărește imaginea]

Vă puteţi reprezenta corect existenţa dumneavoastră în interiorul Cosmosului numai dacă vă imaginaţi că sunteţi o plăsmuire a Arhailor. Dacă consideraţi că – aşa cum am disutat în aceste zile – omul apare în perioada lemuriană ca fiinţă pământească, şi că abia treptat el preia această formă, veţi înţelege ceea ce v-am descris eu în Ştiinţa ocultă – amintiţi-vă cum am caracterizat lumea atlanteeană –, veţi înţelege ce fac, de fapt, Arhaii; veţi obţine o descriere a modului în care lucrează Arhaii, cum metamorfozează ei forma umană. Metamorfozarea formei umane din perioada lemuriană până când ea va dispărea de pe Pământ este lucrarea Arhailor. În timp ce lucrează asupra omului Arhaii dau naştere totodată la ceea ce este, în sensul adevărat al cuvântului, Spiritul timpului. Timpul spiritului este intim legat de modelarea omului. Spiritul timpului este cantonat în principal în sfera de simţire cea mai exterioară a omului. Şi dacă se înţelege lucrarea Arhailor, se va înțelege că ei nu modifică numai forma umană, ci şi Spiritul timpului.

În ordinea ierarhiilor, dincolo de Arhai se află Exusiaii (vezi tabelul de mai jos, Tabla 21). Dacă urmăriţi fiinţarea pământească plecând de la ceea ce este omul în forma sa actuală la ceea ce este propriu întregii planete Pământ de la începutul până la sfârşitul ei obţineţi cunoştinţe cuprinzătoare despre legitatea cosmică. Când descriem evoluţia Pământului avem mai întâi un ecou al perioadei vechiului Saturn, pe care o numim epoca polară, avem apoi un ecou al perioadei vechiului Soare, epoca hiperboreeană, un ecou al perioadei vechii Luni, epoca lemuriană. Abia după aceea survine perioada propriu-zisă a Pământului, prima perioadă a Pământului, epoca atlanteeană, iar acum noi trăim în epoca postatlanteeană. Omul abia şi-a căpătat silueta sa actuală. În această epocă Pământul trebuie să aibă legi mai cuprinzătoare decât cele din perioada în care apare omul cu forma sa actuală, respectiv cu metamorfozele formei sale actuale. În perioada de început a Pământului omul încă nu-şi obţinuse forma sa, el era prezent ca fiinţă spiritual-eterică, iar după un număr de milenii oamenii vor dispărea ca fiinţe fizice. Atunci Pământul va mai exista un timp ca Pământ fizic, ba chiar va mai fi locuit de oameni, dar nu în forme umane vizibile, ci ca fiinţe eterice.

Să luăm acum în vedere întreaga modelare a Pământului, inclusiv a omului, dar privind dincolo de om. Dacă cuprindem cu privirea spirituală legile, din care legile naturale actuale nu constituie decât o mică parte, vom afla ce aparţine regnului Exusiailor (Spiritele formei, în ortodoxie Puterile, n. tr.). Din regnul Puterilor s-a modelat ceea ce este terestru, aşa cum din regnul Arhailor s-a modelat ceea ce este uman, umanul împreună cu tot ce trebuie să existe pe Pământ pentru ca omul să poată lua naştere. Astfel încât putem spune: Forma terestră va trece, cândva, în regnul Puterilor.

Dacă studiem cel de al doilea mădular al entităţii umane, corpul eteric uman, nu-l putem aborda ca şi cum el ar fi proprietatea noastră absolută, ci ca forma fizică care aparţine, de fapt, regnului Arhailor. Aşa cum suntem înveşmântați într-o excrescenţă a regnului Arhailor, tot astfel în ceea ce priveşte corpul nostru eteric suntem înveşmântaţi într-o excrescenţă a regnului Arhanghelilor. Aşa încât putem spune: Când trecem prin poarta morţii noi mai păstrăm scurt timp acest corp eteric. El se dizolvă apoi, dar aceasta nu înseamnă că dispare, ci se reîntoarce în regnul Arhanghelilor, care îl solicită din nou; ei coboară parcă o parte a fiinţei lor peste regnul uman terestru şi prin aceasta constituie corpul eteric uman pe timpul vieţii sale. Putem spune, aşadar: Din corpul eteric uman ceva trece în regnul Arhanghelilor.

În ceea ce priveşte corpul astral, putem spune că există o relaţie a acestuia cu regnul Îngerilor, asemănătoare cu cea care există între corpul fizic şi regnul Arhailor şi cu cea existentă între corpul eteric şi regnul Arhanghelilor. Nici corpul nostru astral nu este întru totul al nostru. El este o excrescenţă a fiinţei Îngerilor. Astfel încât putem spune: Din corpul astral uman, prin moarte, ceva trece în regnul Îngerilor. Noi avem corpul astral tot ca pe o înveşmântare a fiinţei noastre din regnul Îngerilor. Deci prin faptul că avem o formă umană fizică suntem, de fapt, inseraţi în regnul Ierarhiilor imediat superioare, iar prin faptul că participăm la legile Pământului, că umblăm ca oameni pe Pământ, putem dezvolta o voinţă, putem avea activităţi pe Pământ, pe scurt, participăm la legile Pământului; prin acestea participăm şi la regnul Puterilor, al Spiritelor formei, al Elohimilor.

Dar aici survine un moment important. Forma fizică pe care o aveţi când dormiţi, când corpul dumneavoastră este culcat în pat, o regăsiţi dimineaţa. Această formă nu este distrusă, aici nu se poate spune că corpul fizic este cadavru, că este doar o copie a formei, ci aceasta este adevărata formă. Arhaii sunt continuu legaţi de ceea este prezent din om pe Pământ ca fiinţă fizică. La fel, Arhanghelii sunt legaţi de corpul eteric uman. Corpul astral nu este însă legat de forma fizică umană; de la adormire până la trezire el se află într-o cu totul altă ambianţă decât cea existentă de la trezire până la adormire. Este vorba de faptul că, în timp ce principiul arhaic de la naştere până la moarte este legat în mod necondiţionat de forma fizică, iar principiul arhanghelic de corpul eteric, principiul îngeresc trebuie să însoţească omul în trecerea de la o stare la alta şi înapoi. Acest principiu al Îngerilor, fiinţialitatea Îngerilor, trebuie să străbată drumul până în starea de somn şi din nou înapoi.

Vedeţi, aici apare un element nou. Este vorba de faptul că depinde de om – de mentalitatea sa, de modul orientării întregii sale lumi afective faţă de lumea spirituală – dacă Îngerul îl însoţeşte când trece dincolo, ieşind din corpul fizic şi din corpul eteric, în starea de somn. Pe copii el îi însoţeşte, dar în cazul omului care a atins un anumit nivel de maturitate aceasta depinde de mentalitatea omului, de faptul dacă omul are interior, în sufletul său, o înrudire cu Îngerul. Or, dacă această înrudire nu este prezentă, dacă omul nu crede decât în ceea ce este material, dacă nutreşte gânduri numai pentru ce este material, Îngerul nu-l însoţeşte.

Când vă imaginaţi omul deplin (vezi desenul de mai jos), Pământul ca rezultat al Puterilor (vezi desenul, roşu, în afară), corpul fizic al omului ca rezultat al Arhailor (vezi desenul, roşu, interior), corpul eteric uman ca rezultat al Arhanghelilor (vezi desenul, galben), corpul astral uman ca rezultat al acţiunii Îngerilor (vezi desenul, albastru), dacă vă reprezentaţi toate acestea puteţi spune: Atât timp cât omul veghează Îngerul este în sânul Arhanghelilor, al Arhailor, al Puterilor, pe scurt, al Entităţilor spirituale superioare. Când omul iese din corpul său fizic şi din corpul său eteric cu o mentalitate materialistă, Îngerul şi-ar contesta apartenenţa sa la Arhangheli, la Arhai şi la Puteri, dacă l-ar însoţi pe om. Aici intrăm într-un domeniu în care mentalitatea umană este hotărâtoare pentru un eveniment important, pentru un fapt important al vieţii omului, pentru faptul dacă în timpul somnului omul are parte de prezenţa Îngerului sau nu.


desen
Tabla 22 Tabla 22
[mărește imaginea]

În prezent nu poţi să spui: Dacă există Îngeri nu este necesar ca în stare de veghe să credem în ei, căci atunci când dormim ei se vor ocupa oricum de noi. Nu, ei nu ne însoţesc când dormim, dacă sunt contestaţi ziua! Asta conduce foarte adânc în taine ale existenţei umane şi vă arată totodată cum mentalitatea oamenilor se instalează şi ea în întreaga legitate cosmică, aşa cum circulaţia sângelui se instalează în ceea ce ştiinţa naturii exterioară cuprinde cu privirea sau, de fapt, nu cuprinde cu privirea..

Omul însuşi este atunci inclus, cu eul său şi cu candidatura sa pentru o fiinţă independentă, în întreg. Dar la această conştienţă de eu el a ajuns abia în cursul existenţei pământeşti. Şi a ajuns treptat la aceasta. Dacă ne întoarcem la timpurile vechi, când exista aşa-numitul dar al clarvederii instinctive a umanităţii, putem spune că atunci oamenii încă nu aveau această conştienţă deplină de eu. Când vechii locuitori ai Pământului îşi aveau viziunile lor speciale, aceste viziuni instinctive nu erau vederile lor proprii, căci eul nu le era încă treaz. Acesta se închina către ceea ce Îngerul gândea, către ceea ce Arhanghelul simţea, către ceea ce Arhaiul voia. Noi privim acum spre minunata înţelepciune originară veche. Ea nu este o înţelepciune umană, ci o înţelepciune care a venit pe Pământ prin faptul că Arhaii, Arhanghelii, Îngerii au înveşmântat oamenii şi au intrat în sufletele lor prin acea înţelepciune originară pe care, de fapt, au posedat-o şi şi-au însuşit-o entităţi mult mai înalte înainte ca Pământul să fi devenit Pământ. Omul trebuie să-şi obţină propria înţelepciune cu ajutorul Îngerului său, de care trebuie să fie legat în mentalitatea sa. Noi ne îndreptăm spre acest timp. În intervalul de timp în care omul şi-a trezit tot mai mult eul, dacă el nu a făcut prin hotărâre proprie efort în acest sens, a fost părăsit de ceea ce Îngerul, Arhanghelul au gândit în el.

Prin faptul că a fost părăsit de Înger, el a intrat în legătură cu existenţa terestră. Această intrare-în-legătură cu existenţa terestră este ceea ce, pe de o parte, îl face pe om liber, însă este, pe de altă parte, şi ceea ce atrage necesitatea de a se strădui să se înalţe prin propria sa forţă, ceea ce face posibil ca Ierarhiile superioare să trăiască cu omul în conştienţa sa. Noi trebuie să ne străduim să obţinem gânduri de aşa natură încât Îngerii să poată trăi cu noi. Aceste gânduri le putem obţine numai din imaginaţiunea ştiinţei spiritului. Şi dacă prin faptul că obţinem astfel de gânduri ne orientăm din nou întreaga simţire spre lume, putem să ne ridicăm în regnul Îngerilor. Omul se află acum în pericolul ca, trezindu-se, să se înapoieze în corpul său fizic şi să nu bănuiască nimic în legătură cu faptul că are un corp eteric şi că în acest corp acţionează substanţa Arhanghelilor. Acest lucru el trebuie să-l reînvețe. Şi trebuie să învețe că Începătoriile, Arhaii acţionează în forma sa fizică. El trebuie să înveţe să înţeleagă momentul adormirii şi momentul trezirii.

Căci omul a ieşit din regnul Ierarhiilor superioare, în timp ce înainta spre eul său, în timp ce acest eu era vieţuit. El a devenit o fiinţă independentă. Prin aceasta însă a ajuns în alt regn, în regnul forţelor ahrimanice. Omul intră şi acum, chiar în stare de veghe, în regnul lui Ahriman.

Forma terestră se află în regnul Exusiailor
Din forma umană ceva trece în regnul Arhailor
Din corpul eteric uman ceva trece în regnul Arhanghelilor
Din corpul astral uman ceva trece în regnul Îngerilor
Eul pătrunde în regnul lui Ahriman (maya lui Ahriman).
Tabla 21

Pericolul de a cădea pradă regnului lui Ahriman a fost cel mai mare aproximativ în anul 333, înainte de Misteriul de pe Golgota. Acesta a fost timpul în care s-a trecut la intelectul pur, la logica pură. Apoi a survenit Misteriul de pe Golgota, şi acesta a pătruns imediat în viaţa umanităţii. Începând din anul 333 după Misteriul de pe Golgota omul a trebuit să se străduie să pătrundă conştient în domeniul Ierahiilor superioare.

Până acum el încă nu s-a reînălţat din domeniul ahrimanic. Din secolul al XV-lea s-a instaurat intelectualismul. Dar pentru că el trăieşte în intelect, aşadar nu într-un adevăr, el trăieşte, de fapt, în imagine, trăieşte în maya. Acesta este norocul său. El nu trăieşte în adevăratul domeniu al lui Ahriman, ci în maya lui Ahriman, în simpla aparenţă, în sensul pe care vi l-am prezentat în aceste zile. Prin aceasta el poate ieşi din nou din starea aceasta şi poate face calea-ntoarsă. Dar nu o poate face decât în libertate. Căci este maya, sunt imagini în care noi trăim; întreaga cultură intelectualistă este numai imagine. Din acel timp, din anul 333, străduinţa spre înălţare a fost introdusă în libertatea omului. Biserica catolică şi-a dat toată osteneala să împidice aceasta; ea trebuie să fie, în sfârşit, depăşită în acest sens. Omul trebuie să se străduie spre înățimi, spre lumile superioare

333 î.Ch.
333 d.Ch

666
Tabla 22

Dacă adunați aceste două numere, obţineți 666. Acesta este „numărul fiarei”; omul a fost expus afundării în domeniul fiarei. Dar el rămâne expus şi după anul 333, în cazul în care, după ce a pătruns în maya lui Ahriman, nu se străduie spre înălţare. Prin faptul că am intrat cu pânzele sus în domeniul lui Ahriman, până la maya acestuia, noi am devenit oameni liberi. Acest lucru nu l-ar fi putut împiedica nicio providență, nicio înţelepciune cosmică; altfel nu am fi fost liberi.

Altfel stau lucrurile dacă omul îşi însuşeşte o mentalitate spirituală şi prin aceasta corpul său astral rămâne legat de Îngeri. Când doarme, când omul nu-şi însuşeşte nicio optică spirituală, Îngerul nu-l însoțeşte, căci atunci omul îşi aduce cu sine din somn ceea ce este inspirația lui Ahriman. Lucrurile stau astfel: întregul mod de gândire materialist, această angoasă a omului care are gânduri materialiste, iese la suprafață în epoca actuală cu o viteză din ce în ce mai mare din starea de somn a oamenilor. Omul se poate proteja de a aduce cu sine din somn ceea ce-l condamnă la materialism, adică la starea de legare de Pământ, la trecerea în materie, la murire în sufletul său, prin aceea că se pătrunde de mentalitatea care-l pătrunde când preia noțiuni ale ştiinței spiritului. Starea de somn este în sine ceva care aduce la suprafaţă materialismul. Ahriman face eforturi de a îndepărta omul de Îngerul său, iar aceste stări se acumulează din ce în ce mai mult. În 1914, când oamenii au fost narcotizaţi de forțe ahrimanice, când conştiența lor, conştienţa lor corectă le-a fost anihilată astfel încât au ajuns la situaţii în care Îngerul nu a colaborat, influenţele ahrimanice au devenit puternice. Acesta a fost motivul pentru care atunci eu am spus multor oameni că nu trebuie să se creadă, de exemplu, că viziunea corectă despre izbucnirea războiului din 1914 ar putea deveni vreodată evidentă din documentele exterioare. Mai de mult, din documentele aflate în arhive puteai afla ceva adevărat. Ceea ce s-a întâmplat de astă dată s-a petrecut mai mult în mod spiritual, şi o mare parte din oamenii care au fost atunci implicaţi nu au făcut acest lucru potrivit propriei lor conştienle, ci, acolo unde regnul Îngerilor nu s-a implicat, nu a cooperat, au fost transpuşi în stare de paralizie a conştientului lor prin forţe ahrimance. Dacă vrem să înţelegem timpul nostru trebuie să intuim intervenţia lumii spirituale în acest timp al nostru. Această necesitate este întru totul actuală.

Dar există în prezent, în multe alte privinţe, strădania, care provine din fundamentele ahrimanice, de a elibera într-o oarecare măsură omul din legătura sa cu domeniul Îngerilor, al Arhanghelilor, al Arhailor, al Puterilor etc., de a atrage omul spre ahrimanic, de a atrage întreaga cultură spre ahrimanic. Gândiţi-vă numai de câte ori auziţi în prezent – lucru pe care l-am repetat mereu, de mulţi ani încoace –, când cineva a mințit peste măsură: Dar el a crezut ceea ce a spus, el a spus-o din cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă. – Aceasta nu schimbă starea obiectivă a faptelor, cum nu te-ar ajuta nicio providenţă să nu-ţi arzi degetul dacă l-ai băgat cu cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă în flacără. Tot atât de puţin foloseşte, în contextul mondial – şi ar fi trist dacă ar fi altfel –, apelul la cea mai bună ştiinţă şi conştiință. Omul nu are libertatea de a spune din cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă neadevărul, ci are datoria să se îngrijească ca ceea ce spune el să fie adevărat. El trebuie să fie în corelaţie cu lumea, astfel încât gândurile pe care le nutreşte să fie născute din lume, astfel încât el să nu trăiască numai închis în el, izolându-se de lume prin strangulare. Atunci când ceea ce se spune cu cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă, nu este adevărat, îți dai seama că este închis față de lume. Căci dacă un oarecare scrie: Aici în clădire se află un grup statuar care sus are caractere luciferice şi jos caractere ahrimanice – şi când apoi ceilalţi afirmă, ceea ce se întâmplă întotdeauna, că el s-ar fi expimat în cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă –, aceasta înseamnă că, printr-o astfel de mentalitate, Ahriman este declarat stăpân al lumii. Cel care susţine aşa ceva are îndatorirea de a se convinge dacă ceea ce spune corespunde sau nu adevărului! Este o influenţă ahrimanică, deși în prezent a trecut chiar şi în jurisprudență, când cineva nu urmărește cu strictețe ce este afirmat așa ca minciună, și spune că a făcut-o cu bună-credinţă. Această buna-credinţă este tocmai ispită și seducere în cel mai rău sens a ahrimanicului. Nu există de fapt niciun cuvânt mai inducător în eroare şi în ispită decât buna credință. Căci această bună-credinţă este patul de lenevit pentru omenirea în sensul cel mai profund leneşă, care, atunci când afirmă ceva, nu simte nevoia de a se convinge dacă este adevărat sau nu, dacă cele spuse de ea corespund sau nu faptelor.

Cel care vrea să lupte cu adevărat împotriva preluării supremaţiei de către Ahriman trebuie să lupte în primul rând împotriva acestui lucru: ceva s-a spus cu buna-credinţă; căci pe baza acestei bunei-credințe omul se izolează, se gâtuiește față de contextul obiectiv al lumii. Ceea ce trăiește în noi astfel încât ne considerăm autorizaţi să îl afirmăm, acesta trebuie de asemenea să fie în concordanță cu contextul lumii, nu este permis să fie doar conform nouă; căci altfel ceea ce este în lumea exterioară este părăsit de Îngeri, este predat lui Ahriman. Tot ce, fiind neadevăr, se afirmă cu bună-credinţă împinge cu cea mai mare forță oamenii în ahrimanic, îi trage cu otgonul în ahrimanic. Iar invocarea bunei-credințe pentru emiterea unor neadevăruri este în prezent cel mai bun mijloc de predare a civilizaţiei lumii entităţii ahrimanice.

Vedeți, atunci când privești în ceea ce constituie de fapt lumea trebuie să înțelegi așa ceva. Nu trebuie fantazat la modul general, cum procedează mistica nebuloasă în legătură cu Îngerii, Arhanghelii, Arhaii etc., şi să ne oprim la teorii, ci trebuie să avem în vedere lumea cum este ea în realitate. Căci în fapt așa este, că oamenii pierd sprijinul lumii Îngerilor când se culcă pe patul de lenevit al bunei-credințe pentru ceea ce nu au verificat şi cu toate acestea afirmă.

Aceste lucruri arată cum este corelată cu viaţa adevărată, cu viaţa nemijlocit adevărată, ceea ce curge ca o atitudine fundamentală, pentru a ne impregna cu adevăruri şi cunoştinţe ale ştiinţei spiritului. Și aceste adevăruri şi cunoştințe ale ştiinţei spiritului trebuie să-și trimită forţa lor până în amănuntele vieții. Tocmai acest lucru, ceea ce este știința spiritului, îi face pe mulți oameni să fie așa supărați: faptul că ştiinţa spiritului nu este tot o teorie precum alte concepţii despre lume, ci este ceva viu, că ea cere de la oameni mai presus de toate să depăşească o astfel de lene – lene în sens dublu – ca aceasta, care pretinde buna-credinţă la susținerea neadevărului. Oamenilor nu le place acest lucru și peste tot sunt active scuzele: Cutare a susținut ceva cu bună-credinţă. – Prin aceasta ştiinţa noastră, înainte de toate ştiinţa istoriei, s-a alterat fundamental. Oamenii care, cu simple aserțiuni de calibrul celei despre care v-am povestit, procedează în acest fel nu merită încredere chiar când afirmă alte lucruri, când, de exemplu, reprezintă o ştiinţă exterioară; trebuie mai întâi să verifici dacă ceea ce spun nu au copiat după alţii, care fac parte din generaţia care se mai simţea responsabilă față de ce ce aşternea pe hârtie. Şi când vezi cum în prezent oamenii imită oficial pe aceşti frohnmeyeri [Nota 8], vezi cât de mare poate fi încrederea acordată spiritului ştiinţific oficial şi reprezentanţilor lui! Este important să se dea atenţie acestor aspecte. Şi ţi-ai dori foarte tare pentru ştiinţa spiritului astfel de partizani care să o pătrundă adânc, fiindcă astăzi este necesară o aderare serioasă la cunoaștere care să determine o puternică schimbare a lumii. Căci în prezent nu se poate ieşi la liman cu lucruri mărunte.

Aceasta este de dorit, ca antroposofia să-și dobândească discipoli entuziaşti, care să fie înfocați pentru realizarea acestei antroposofii. Am fost informaţi că azi a mai apărut o altă broşură de scandal, din acea parte în care minciunile se pot număra cu zecile. Oamenii lucrează. De ce? Pentru că, mânaţi de sentimentele lor rele, ei pot minţi cu mult entuziasm. Trebuie să ne obişnuim să putem reprezenta la fel de puternic entuziam adevărul, altfel nu vom putea progresa cu civilizaţia mai departe, dragii mei prieteni!

Celui ce se uită în jur, în prezent, îi devine foarte clar că drumul înapoi spre Ierarhii trebuie parcurs ieşind din îmbrățişarea ahrimanică. Acest lucru necesită însă, să se meargă până la amănuntele lucrurilor. Mereu apar situațiile în care un oponent ticălos aruncă o afirmaţie ce îi face pe adepţii noştri să spună: Trebuie să verificăm dacă cutare sau cutare nu a făcut un anumit lucru dintr-o slăbiciune oarecare. – În Societatea antroposofică este, din păcate, mereu prezentă dorința de a învinui mai mult pe cei care spun adevărul decât pe cei care ar vrea să târască în noroi orice adevăr. Atât timp cât chiar în Societatea antroposofică există obiceiul de a simpatiza mereu cu minciuna noi nu vom propăşi.

Din timp în timp noi trebuie să repetăm faptul că trebuie să recunoaştem minciuna ca minciună; căci minciună este, în care se ascunde Ahriman, şi minciună este de cele mai multe ori, atunci când s-a mințit din bună-credință, invocând cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă. V-am citat destule exemple în care se invocă cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă. Verificaţi însă faptele şi vedeţi influența ahrimanică a aşa-numitei bune-credinţă, care se manifestă până şi în jurisprudența noastră, astfel încât se poate spune că omenirea a fost acaparată de Ahriman până în jurisprudenţă. Acestea sunt lucrurile care trebuie avute în vedere în mod serios. Pentru ca Societatea antroposofică să fie ceea ce vrea să fie, ea trebuie să fie pătrunsă de un sentiment ardent pentru adevăr, căci aceasta astăzi este identic cu un sentiment ardent pentru progresul omenirii. Tot restul este împlinit doar de voința care conduce în forțele de declin și împinge tot mai mult în decadenţă.

Dacă vă spun azi aceste lucruri o fac pentru a evidenţia încă o dată faptul că semnele timpului ne presează ca fiecare om să ştie aceste lucruri.