Însemnare manuscrisă în carnetul de notițe nr. arhivă 98, fără indicarea datelor, probabil pentru Kristiania (Oslo), decembrie 1921
Brüder der Vorzeit
Euer Schaffen werde unsere Weisheit, wir
wollen des Kreises Rundsinn und der
Geraden Richtkraft aus Euerer königlichen Kunst
gebrauchen; Eure getane Arbeit sei
Kraft unserer Seele, sei Kraft unserer
Hände.
Brüder der Gegenwart
So Ihr weiser seid als wir, lasset
strömen Eure Weisheit in unsre
Seelen, auf daß wir Glieder
werden Eurer Gottesgedanken.
Brüder der Zukunft
So Ihr des Baues Plan in Eurem
Willen traget, lasset strömen Euere
Kraft in unsere Glieder, auf daß
wir Leib werden den großen Seelen.
M.E.
Frați ai timpului dinainte
lucrarea voastră să devină înțelepciunea noastră;
vrem să folosim sensul rotund al cercului și
forța de direcționare a dreptei din arta voastră regală;
munca voastră executată, să fie
forța sufletului nostru, să fie forța
mâinilor noastre.
Frați ai prezentului
Pentru că sunteți mai înțelepți decât noi, lăsați
să se reverse înțelepciunea voastră
în sufletele noastre, pentru ca noi să devenim
membre ale gândurilor voastre dumnezeiești.
Frați ai viitorului
Pentru că purtați planul construcției în
voința voastră, lăsați să se reverse tăria
voastră în membrele noastre, pentru ca noi
să devenim trup pentru marile suflete.
Meister der Vorzeit:
In schaudernder Ehrfurcht
Erblickt mein Geistesauge
Eure lichte Weisheit
In Eure Regionen strebe
Mein Seelensinn
Mit Euch zu bauen an dem Menschen-Welten-Bau.
Meister der Gegenwart:
In williger Andacht
Erhöre mein Seelenohr
Euer schaffend Weltenwort
Daß nicht ewiglich verloren
Der Mensch dem Weltenziele
Und Lucifer verfallen müsse.
Die wankende lichtvolle Säule
Die feste dunkle Säule
Maeștri ai timpului dinainte:
În venerație înfiorată
Privește ochiul meu spiritual
Înțelepciunea Voastră luminoasă
În regiunile Voastre să tindă
Simțul sufletului meu
Să construiască cu voi la construcția lumii oamenilor.
Maeștri ai prezentului:
În închinăciune voită
Ascultă urechea mea sufletească
Al Vostru creator cuvânt al lumii
Că nu e veșnic pierdut
Omul pentru țelul lumii
Și nu trebuie să îi cadă pradă lui Lucifer.
Raport din amintire de Ingeborg Möller-Lindholm într-o scrisoare din Follebü din 20 februarie 1952
În 1923 a ținut dr. Steiner o oră esoterică, dar nu un M.D. (înainte F.M.). A făcut însă asta în 1921, când a venit după șapte ani (Primul Război Mondial și primii ani de după război l-au separat de noi) iarăși în Norvegia. Atunci a adunat toți membrii dinainte ai M.D., dar fără ritual și fără îmbrăcămintea cultică. În această oră a dizolvat vechiul M.D. În mod festiv – atunci nu mai era posibil (din multe motive) să se lucreze mai departe după liniile directoare dinainte. Situația modificată a timpului cere ceva diferit. Dar cele vechi nu sunt moarte – vor învia în formă metamorfozată, și aici sus la noi, a spus el. Probabil se referea la clasele a 2-a și a 3-a, care nu au apărut însă niciodată pe Pământ, pentru că moartea l-a luat pe el înainte.
Legenda Templului nu a fost povestită atunci în 1921, în măsura în care îmi aduc aminte. Acest lucru se întâmpla de altfel numai la „introducerile” în primul grad, nu mai târziu.
De la ora esoterică (numită O.E. și a nu se confunda cu M.D.) de la Oslo nu am nicio notiță – nu ni s-a permis să scriem.
Raport din amintire de mai târziu, nedatat, de Helga Geelmuyden
La vizita doctorului la Oslo – ultima – mai 1923 – doctorul a ținut o adunare M.E.1
1 Desemnarea „adunare M.E.” pentru ora esoterică se explică din caracterul ei, care seamănă cu o oră de instruire M.E.
La adunare a povestit foarte impresionant, mai departe, Legenda Templului. Și a trecut mai departe, să vorbească despre felul în care fiii lui Abel se întâlniseră cu fiii lui Cain, prin faptul că teologii l-au rugat să le dea noul cult. Acest lucru a provocat o dușmănie crescută din partea fiilor lui Abel și a fiilor lui Cain din lumea exterioară. (Era vorba despre iezuiți și despre frățiile oculte, cel puțin așa am înțeles eu.)
Și a vorbit mai departe apoi despre faptul că în aceeași sală în care le-a fost dat teologilor noul cult a fost pus focul care a distrus Goetheanum-ul.
În continuarea Legendei Templului s-a spus apoi că ar fi necesar să fie construit din nou Goetheanum-ul. S-a spus aproximativ așa: Templul lui Solomon nu a existat fizic, material niciodată. Dar el ar trebui să fie cândva pe Pământ. (Mie mi-a spus doctorul înainte, cândva, că fiii lui Abel nu ar putea fi primiți în M.E. Acest lucru a fost spus în legătură cu faptul că cineva vroia să aducă înăuntru pe cineva care avea clarvedere atavică.)
Lucrurile pe care le-a spus doctorul cu privire la reconstrucția Goetheanum-ului au făcut o puternică impresie asupra mea. Mai târziu – în vară – am fost prezentă la adunarea generală a Asociației Goetheanum-ului [la Dornach], unde a fost tratată chestiunea despre reconstrucție. L-am întrebat atunci pe doctor dacă nu ar vrea să spună ceea ce ne-a spus în Norvegia. A dat din cap că nu și a spus scurt: cu totul imposibil.
Acum trebuie să mărturisesc: noul Goetheanum nu m-a putut satisface niciodată, pe fundalul acestei amintiri impresionante, îndeosebi este dureros pentru mine să văd grupul statuar cu Christos, cum e cu totul și cu totul izolat. În anul 1916, când am vorbit cu doctorul la Berlin, când eram în trecere spre Dornach, mi-a spus: Acum trebuie să vă imaginați, atunci când vizitați construcția, tot timpul grupul pe locul lui. – Am și făcut acest lucru și așa a luat naștere o mișcare vie prin întregul șir de coloane și arhitrave și ceea ce era mișcător era Eu-ul lui Christos, așa cum se înfățișa în grup. Vechiul Goetheanum a murit, ca și cum fără a fi încorporat cu totul acest Eu – se afla încă în afară. În noul Goetheanum nu există nicio posibilitate pentru o legătură organică.
Unirea fiilor lui Abel și a fiilor lui Cain nu s-a realizat nici ea cu totul niciodată.2
2 O completare la acest fapt poate fi văzută în următoarea afirmație a lui Rudolf Steiner (după însemnarea de jurnal a lui Ludwig Polzer-Hoditz, transmisă sub formă dactilografiată de Paul Michaelis, despre ultima vizită a acestuia la patul de suferință al lui Rudolf Steiner, din 3 martie 1925):
„... Dar să purtați mereu în conștiență: Iezuiții le-au luat oamenilor religiozitatea, cucernicia, sunt cu totul identici cu domnia statului roman. Lupta, adică păcatul împotriva spiritului, este mijlocul lor de dominație prin forță, singurul păcat despre care Scriptura spune că nu este iertat. Și cu toate acestea spiritul nu poate fi eradicat cu totul, dar numai puțini vor fi aceia care îl vor purta cu ei în viitor. Acest curent se simte și în cadrul Societății în mod puternic și el speră că l-a paralizat prin Congresul de Crăciun (vezi GA 260). Căci nu fără motiv ar fi încercat să păstreze un anumit echilibru între spiritul feminin și cel masculin în cadrul consiliului, deoarece tendințele sunt totuși perceptibile, cum spiritul feminin trebuie exclus din cauza vechilor relații. Acest lucru l-am subliniat deja la începuturi, atunci când am vorbit despre Legenda Templului. Dar probabil că nu a fost înțeles și cu toate acestea este un curent ce curge pe dedesubt, semnificativ, în cadrul Societății.”
Calea verii este calea Comunității Creștinilor în amintirea unei comunități (prenatal) din lumea spirituală (calea lui Abel).
Calea iernii este calea antroposofilor prin singurătatea rece către cunoaștere (calea lui Cain).
Ținute la Dornach în 27 mai 1923, 23 octombrie 1923 și 3 ianuarie 1924 pentru „Grupul Wachsmuth-Lerchenfeld”3
3 Numit astfel de Rudolf Steiner (vezi p. 485), pentru că inițiativa pornise de la cei doi frați Wachsmuth, contele Lerchenfeld și Harriet von Vacano. Drept participanți ni s-au transmis nominal: Marie Steiner, dr. Ita Wegman, dr. Elisabeth Vreede, Albert Steffen, dr. Günther Wachsmuth, Wolfgang Wachsmuth și soția, dr. Kurt Piper, dr. Otto Palmer, dr. von Baravalle, dr. Maria Röschl, contele Lerchenfeld, Harriet von Vacano, Jürgen von Grone, Margarita Woloschin.
Text de Maria Röschl-Lehrs, „redactat din amintire, imediat după aceea”.
Drept introducere s-a spus de ce este posibil din nou acum un asemenea grup. Conștiența clară este o necesitate. Înainte fusese abordate chestiunile antroposofiei cu o conștiență prea scăzută, o conștiență spirituală prea mică.
Dacă ceea ce a fost dat în acele vechi contexte esoterice ar fi fost publicat, atunci ar fi luat naștere prin aceasta multe culte în lume. Dar pentru că nu a fost publicat, a rezultat ură și trădarea lucrului.
Acești oameni de aici nu sunt chemați de el împreună, ei s-au adunat singuri. El a refuzat față de lumea spirituală să mai formeze în continuare el însuși asemenea grupuri. – A nu fi trufaș! Există mai mulți oameni care ar fi de luat în considerare pentru aceasta, și unii care sunt mai avansați! Aici sunt doar aceia care s-au adunat ei singuri la un loc. Despre meditație. Nu este doar o chestiune personală, ci are importanță pentru lume. Cosmosul este interesat de faptul că facem sau nu acest lucru.
O, omule ...4
Legenda [Legenda Templului] nouă anexă
4 Această mantră a fost introdusă mai târziu printre mantrele primei clase a Școlii Superioare Libere pentru Știința Spiritului.
două direcții – în Ioan centrul. A cunoaște ceea ce vine din ambele direcții. Valuri care se sparg, pentru că amândouă sunt unite împotriva centrului. Ură împotriva continuării acestui centru.
A deveni treaz! Treaz față de aceste două direcții, dar și în general. A deveni treaz prin meditație corectă! Goethe era cu totul treaz, Schiller numai pe jumătate treaz, Herder și Lessing dormeau complet.
Înaintea Misteriului de pe Golgotha au fost cuvintele unui inițiat: Salem. Acum reversul: Melas ... Cercul se închide.
Completare: Înainte Mach ben ach – Fiu pământean al suferinței sau aspectul fizic-trupesc s-a separat de aspectul sufletesc-spiritual.
Exercițiu cu vocale – pelerinaj către Eu5
5 Vezi însemnarea originală de la p. 492.
O A I A O : Eu în mijlocul luminii și al spațiului
A I O I A : Spațiu pentru Eu și lumină
I O A O I : Lumină prin spațiu și m[ine]
Eu sunt
Numai acum despre cele două direcții și foc.6
6 Cu privire la aceasta, însemnarea Mariei Röschl-Lehrs: „Aici notițe foarte succinte. Succesiunea nu e clară.”
Formulările din Legenda Templului în cadrul orei esoterice din 27 mai 1923 au fost reconstruite de diferiți participanți ulterior din memorie, și după texte din contextul lucrului anterior pentru cultul cunoașterii. Desemnarea „varianta nouă, dată în primăvara anului 1923”, sub care a fost transmisă mai departe această formulare, este valabilă de fapt numai pentru ultima încheiere (în notițele Mariei Lehrs-Röschl desemnată drept „anexă nouă”). În prima parte, textul legendei corespunde cuvânt cu cuvânt cu cel din redactarea lui Rudolf Steiner din anul 1906 (p. 383). Prezentarea ce îi urmează, despre Marea turnată din aramă și moartea lui Hiram indică în schimb câteva variante față de prezentările anterioare. Prezentarea din varianta din 1923, care începe după propoziția din redactarea lui Rudolf Steiner (p. 385): „De-abia Hiram este în posesia unui Eu real-uman”, sună după cum urmează:
Începând din acest moment, regele Solomon este cuprins de o cumplită gelozie împotriva maestrului său constructor Hiram Abiff. Acesta avea la construcția templului trei calfe, care au cerut de la el gradul de meșter. Ei și-au arătat însă nevrednicia prin faptul că tăiaseră prea scurtă o bârnă uriașă, care era de neînlocuit pentru construcția templului. Hiram a reparat nenorocirea prin faptul că prin forțele sale deosebite a putut să întindă bârna până la lungimea corectă. Ei sunt acum oponenții lui Hiram Abiff, pentru că a trebuit să fie respinși de el atunci când au cerut de la el gradul de meșter și cuvântul de meșter, pentru care nu erau încă maturi. Celor trei calfe trădătoare le e ușor să găsească deschisă urechea regelui pentru fapta prin care vor să îl distrugă pe Hiram Abiff.
Desăvârșirea construcției templului trebuia să fie încoronată printr-o lucrare în care Hiram Abiff se gândea să împace tensiunea și dușmănia dintre fiii lui Cain și fiii lui Abel. Era Marea turnată din aramă, a cărei topitură trebuia să fie amestecată în așa fel din cele Șapte metale de bază (plumb, zinc, fier, aur, cupru, mercur și argint) și apă, metalul Pământului, încât topitură finală trebuia să fie cu totul transparentă. Lucrul era împlinit, până la o ultimă lovitură, care trebuia să fie dată în fața curții adunate și a reginei din Saba, și prin intermediul căreia substanța încă tulbure trebuia să fie metamorfozată până să atingă deplină claritate.
Acum au amestecat cele trei calfe trădătoare, care aveau ca sarcină să adauge ultima componentă, apa, într-o măsură greșită, iar în loc să devină transparentă, a pulverizat topitura în flăcări mistuitoare. Hiram Abiff a căutat să liniștească focul, dar asta nu i-a reușit, ci flăcările au izbucnit în toate părțile.
Hiram Abiff a auzit însă din flăcări și din masa dogoritoare un glas: Aruncă-te în marea de foc; tu nu poți fi rănit. El s-a aruncat în flăcări și a observat că drumul său mergea către punctul central al Pământului. La jumătatea drumului l-a întâlnit pe Tubal-Cain, strămoșul lui. Acesta l-a condus la punctul central al Pământului, unde se afla marele strămoș Cain, în acea stare în care era înainte de păcat, de uciderea lui Abel. Acesta i-a dat triunghiul de aur cu cuvântul de maestru. La jumătatea drumului în sus, Tubal-Cain i-a înmânat un ciocan și l-a îndrumat să atingă cu acesta topitura Mării turnate din aramă. Primește Hiram Abiff de la Cain explicația că desfășurarea energică a forțelor pământene omenești va duce în final la înălțimea inițierii și că inițierea dobândită pe această cale va trebui să intre pe parcursul Pământului în locul vechii vederi, că aceasta va dispărea. Cu ciocanul merge Hiram înapoi la suprafața Pământului; el atinge cu acesta Marea turnată din aramă, turnarea reușește și el poate să pregătească transparența ei totală.
Hiram a vrut să vadă lucrarea sa, templul, pentru ultima oară și s-a dus noaptea în el. Acolo l-au pândit calfele trădătoare. Primul i-a aplicat, la una din porți, o lovitură la tâmpla stângă, încât sângele i-a curs în jos până pe umăr. Hiram Abiff s-a îndreptat spre a doua poartă, pentru a părăsi templul. Atunci a doua calfă i-a dat o lovitură la tâmpla dreaptă, încât sângele i-a curs până pe umăr. El s-a îndreptat spre a treia poartă. Acolo l-a nimerit lovitura celei de-a treia calfe în frunte, astfel încât a căzut la pământ. El s-a mai târât afară până la o fântână, în care a cufundat triunghiul de aur. Cele trei calfe i-au îngropat cadavrul. Pe mormântul său a crescut un copac kassia, un salcâm. Celor cunoscători le era știut faptul că din mormântul unui inițiat crește un copac kassia. Atunci când a fost găsit corpul său neînsuflețit a răsunat noul cuvânt de meșter: „Mach ben ach”.7 Asta înseamnă: Spiritual-sufletescul s-a separat de fizic-trupesc – sau: Starea diferită a trupului.8 A fost căutat apoi triunghiul de aur și a fost găsit în fântână. S-a pus pe triunghi o piatră cubică cu cele zece porunci și astfel a fost zidit ascuns în templu.
7 Aici lipsește, conform celor transmise de obicei, partea intermediară: Solomon a dat însărcinarea să fie căutat corpul neînsuflețit al lui Hiram. Deoarece se credea că ucigașii îl siliseră pe Hiram să dea cuvântul de meșter, s-a stabilit să se tacă în timpul căutării. Primul cuvânt pe care unul dintre meșteri l-ar rosti fără intenție la dezgroparea cadavrului urma să fie valabil drept nou cuvânt de meșter. Atunci când a fost găsit cadavrul după o lungă străduință, i-a scăpat în acea clipă unuia dintre ei cuvântul „Mach ben ach”. Acesta a fost acceptat drept noul cuvânt de meșter.
8 O altă explicație pentru aceasta este: „Fiul pământean al suferinței”.
Cu această simbolică este dat ceea ce ridica în meditație înțelepciunea interioară a dezvoltării umane pe Pământ la nivel de imaginațiune. Marea turnată din aramă poate să fie considerată simbol pentru ceea ce ar fi devenit omul dacă nu ar fi găsit loc în sufletul său cele trei forțe trădătoare. Aceste trei forțe trădătoare sunt: îndoiala, superstiția, iluzia sinei personale.
Hiram Abiff a fost renăscut ca Lazăr, cel care a fost inițiat primul de Christos. Cu el a început reconcilierea luptei existente între curentul lui Cain și cel al lui Abel.
După o altă însemnare, sună astfel „noua anexă”:
Hiram Abiff a fost renăscut ca Lazăr și a devenit astfel cel care a fost inițiat primul de Christos. Cu el a început curentul de mijloc, care stătea între curentul lui Cain și cel al lui Abel. Curentul lui Cain a găsit în decursul timpurilor reprezentanții săi principali în F. (curentul francmason), în timp ce curentul lui Abel și-a găsit expresia în curentul preoțesc al bisericii (catolice?). Amândoi curenții omenirii au rămas strict dușmănoși unul față de celălalt. Numai o dată s-au unit în concordie: în ura lor împotriva curentului de mijloc. Rezultatul acestei uniuni pașnice a ambelor direcții, care în rest se dușmănesc, a fost nimicirea construcției lui Ioan (a Goetheanum-ului).
La început s-a dat pentru prima oară mantra indiană [de asemenea] s-a dat, pentru prima dată traducerea.9 După această mantră indiană a fost făcută apelarea regulară: „Frați ai ...”10
9 Vezi p. 492 și urm.
10 Vezi p. 490.
Adevăratul esoterism este pentru început de neînțeles. Drept exemplu să ne reprezentăm într-un om viu modul în care el nu exprimă în afară absolut nicio viață spirituală. Viața sa spirituală este orientată cu totul spre înăuntru; în ciuda unei vieți interioare intense. –
Despre vocale: ierarhiile participă la acestea.
I A O Serafimi, Heruvimi și parțial Tronuri participă.
U Kyriotetes, Exusiai, Dynamis
E Arhai, Arhangheloi, Angheloi.
Toate împreună înseamnă străvechiul sfânt cuvânt-Iahve în locul lui Eu-Sunt. A crea acest cuvânt-Iahve pornind de la ierarhii înseamnă o faptă. Desfășurarea acestei fapte pe Pământ: Meditația Fluturelui:
Fange den Falter
Sende ihn in eisige Höhen
Wo die Weltenträume walten.
Wird er dir zum Vogel
Dann hast du der Arbeit
Hälfte vollbracht.
Den Vogel tauche
In Meerestiefen J A O U E
Wo der Weltenwille wirket.
Ertrinkt der Vogel,
Dann bleibt dir noch zu tun,
Die Vogelleiche
Im Feuer läuternd zu verbrennen.
Dann verzehr’ die Asche
Und du bist
Das Licht im Weltendunkel. –
Prinde fluturele
Trimite-l în înălțimi înghețate
Unde domnesc visele lumii.
Dacă îți devine ție pasăre
Atunci munca ai
Săvârșit-o pe jumătate.
Pasărea cufund-o
În adâncuri de mare I A O U E
Unde acționează voința lumii.
De se îneacă pasărea,
Atunci îți mai rămâne de făcut
Leșul păsării
În foc purificând să-l arzi.
Atunci consumă cenușa
Și tu ești
Lumina în întunericul lumii. –
Imaginațiunea acestei Meditații a fluturelui are un efect eteric. Doar interpretare simplă. A căuta în amintire cu cei trei ani și jumătate în continuarea Meditației fluturelui. De efectul ei eteric este legat faptul că ea produce o preocupare cu propria voință, iar în verificarea în retrospectivă a propriei voințe se poate găsi un punct în propria viață în care această voință a avut un impuls foarte precis pentru sarcini precise. Este adesea de găsit că, la căutarea unor astfel de momente de voință a căror neducere la îndeplinire a produs insatisfacție, se ajunge la un punct care se află în urmă cu aproximativ trei ani și jumătate. (Împiedicare prin condiții exterioare, de exemplu tripartiție.)
Dacă este găsit acest punct, atunci este vorba de a cultiva conținutul acestui dor, nu așa încât să se caute cumva să se desfășoare acum acea faptă, doar conținutul să fie cultivat după posibilități, în modul cel mai înalt. Atunci va fi dată posibilitatea de realizare, socotit din momentul în care a devenit conștient, iarăși după trei ani și jumătate. Iar atunci va fi vorba de a realiza o faptă altruistă, care nu are nimic de-a face cu punctul de pornire de acum 7 ani. Acest lucru poate să fie și o faptă cu totul aparent neînsemnată în afară.
Prezentarea timpului, situația timpului. Conferințele de acum și această oră sunt, comparativ cu fanatismul care domnește pe punctul culminant al democrației de afară, tocmai contrariul la acestea; ele înseamnă punctul culminant al aristocrației și al ierarhiei. Prăpastie îngrozitoare, peste care trebuie să sară dezvoltarea pentru a depăși aceste contrarii. Înfățișarea acestei prăpăstii, peste care unii sar cu curaj, alții sunt târâți, alții sunt smulși. Totul este o tragedie eroică în istoria omenirii.
Meditația fluturelui [p. 479, 494]
Invocare [p. 490]
Mantră indiană [p. 492 și urm.]
Indicare asupra noii Societăți, faptul că a avut loc fondarea fără a numi motivul esoteric. (El spusese înainte că fondarea ar avea un fundal esoteric.) Esoterismul nu suportă jocuri, totul de până atunci ar fi fost în joacă [luat]. Acum trebuie purtat esoterismul în mod deschis și serios în viață, dinspre Dornach, drept centru. Acum nu ar fi însă realmente permis să se joace cu esoterismul. Pentru aceasta este nevoie de modestie, mai ales modestie în fața Eu-ului.
De aceea trezire! A deveni conștienți că dormim! Cu fiecare trezire ajungem într-o nouă sferă a lumii, căci trăim cu totul înconjurați de sfere ale lumii, doar că dormim și nu știm de ele. Până acum se întâmplă totul la om doar în visare. Importanța Meditației fluturelui (despre care a spus data trecută că tot ce spune despre acțiunea acestei meditații și corelația ei cu cei de două ori trei ani și jumătate este valabil doar pentru oameni care au trecut de 28 de ani). Citirea acesteia – I A O U E.
Trebuie să fie dat ceva ce întărește această Meditație a fluturelui în acțiunea ei:
Capul este ca un fruct, inima ca un potir luminos. Trebuie să ne simțim capul nostru ca luminând el însuși până la inimă. Trebuie să ne simțim gândirea noastră ca organ eteric, care își palpează drumul către tot ce vrea să cuprindă. Ocultistul se distinge de ne-ocultist prin faptul că este conștient de acest organ ca strălucind în eteric. Trebuie să ne trăim ca și un melc ce își întinde coarnele de palpare. Gândirea trebuie să devină o palpare! Pentru aceasta ajutor:
În gândire trezește-te: tu ești în lumina spirituală a lumii.
Trăiește-te ca luminând, ceea ce luminează palpând.
Printr-o astfel de gândire devine întreaga natură luminătoare. Piatră și plantă încep să lumineze în pământesc,... ca animal și om ... în aspectul moral. Prin trăirea gândirii ca palpare dezvoltăm ceva ca o conștiență de atingere: vedem o păpădie și o trăim ca pe nisip; vedem o cicoare și o trăim ca pe mătase, o floarea-soarelui ca pe un animal țepos ...
Acesta este încă un vis adânc. Trebuie să trăim inima noastră ca luminând, dar în așa fel că preia lumină din întregul mediu și strălucește în afară ca Luna. Prin simțirea noastră care se trezește trebuie să trăim lumea cu totul altfel; Pământul ca ființă simțitoare, care râde și plânge. În veștejirea toamnei este ca o plângere a naturii, dar bucurie a ființelor ahrimanice, primăvara bucurie a ființelor luciferice. Procesele din natură ca fapte ale entităților spirituale! – Copaci – iarna sunt doar trup fizic, ceea ce e eteric e afară. Se poate ajunge să se vadă cum copacii rezolvă sarcini în eteric.
Dacă ne trezim în gândire, ne extindem la nesfârșit. Dacă ne trezim în simțire, ne punem în mișcare, ne părăsim.
În simțire trezește-te: tu ești în faptele spirituale ale lumii.
Trăiește-te, faptele spiritului simțind.
Aici mai domnește la omul din prezent un somn profund. În voință însă este omul cu totul lăsat în seama sa. Gândirea sa o are numai în această întrupare, nu ia nimic din ea în viața de după moarte. De gândirea noastră au nevoie divinitățile, de simțirea și voința noastră nu au nevoie. – Un om este, poate, genial – dar numai pentru că divinitățile au nevoie de asta în acest fel. Geniile sunt lămpile de care au nevoie divinitățile. Capacitățile noastre de gândire se întorc după moarte la divinități.
Voința noastră, în schimb, merge cu noi prin întrupările noastre, este un rezultat al întrupărilor noastre, noi lucrăm pe parcursul vieților pământene la ea. În cadrul colaborării noastre la configurarea lumii, voința noastră este elementul caracteristic esențial. Voința este proprietatea omului, în timp ce gândirea omului le aparține divinităților. Gelozia divinităților! –
În voință avem viață proprie. Însă oamenii mai dorm încă în voință. Ei își iubesc voința, deoarece cred mereu că ceea ce vor este și corect. Dar cu voința noastră acționăm și noi la configurarea lumii. Noi ne trezim în voință prin faptul că devenim conștienți că nu suntem pentru noi singuri, ci suntem responsabili pentru faptele celorlalți. De exemplu, Kully: Ceea ce face el, tocmai ce ne enervează cel mai mult, de acel lucru suntem noi vinovați, noi participăm de fapt; afacerea Goesch = Maya. Dacă nu ne mai percepem separați ca ființe singulare, ci legați în așa fel de făptuirea generală, atunci ne trezim în voință, de-abia atunci ajungem la voința vie, atunci gândim ființele spirituale:
În voință trezește-te: tu ești în ființele spirituale ale lumii.
Te trăiesc ființele spirituale gândind.
Noi dormim în Eu. Noi folosim cuvântul „Eu” doar pentru că l-au rostit cândva divinitățile pentru noi – ai noștri Angeloi – și în imitație îl rostesc acum oamenii. Dar trebuie să ne trezim în Eu! Imaginațiune pentru aceasta: Altar, deasupra Soare. Ne apropiem de altar și ne trăim cu totul drept umbră, cu totul lipsiți de ființă. Până atunci spuneam: Eu sunt. Acum spunem conștienți: Eu nu sunt. – Atunci se ridică din Soarele de deasupra altarului o divinitate și înviorează umbra. Noi suntem ca o tipsie care primește lumina divinității care urcă din Soare. – Datorită harului primim această divinitate, ea ni se dăruiește. – Acest lucru îl trăiește Fichte, dar într-un mod cu totul umbrit. De aceea este cu totul abstract ceea ce spune despre asta.
În Eu trezește-te: tu ești în propria ta ființă spirituală.
Trăiește-te fiind de divinități primitor și ție însuți dându-ți.11 Apoi s-a rostit:
Pietrele sunt mute ... [p. 487 și urm.]
Frați ai... [p. 490]
Mantră indiană [p. 499 și urm.]
11 Vezi manuscrisul de la p. 495.
Redactările lui Rudolf Steiner în carnetul lui de notițe, nr. arhivă 281. Câte ceva din acestea s-ar putea să fi fost dat și în ora esoterică din Kristiania (Oslo) la 18 sau 20 mai.
„Frați ai.. .” (altă variantă)
După manuscrisul lui Rudolf Steiner din carnetul de notițe nr. arhivă 281
Göttliche Bildner des Weltenalls
Erfühlet den Seelen-Opferrauch
Den wir in Eure Lichtes-Höhen
Verehrend möchten strömen lassen.
Göttliche Denker des Weltenalls
Nehmet auf in Euer Denken das Opferwort
Das wir den Luftkreisen vertrauen
Die Euch begegnen, wenn Euere Kräfte
Welten durch den Raum hindurch führen.
Göttliche Schöpfer des Weltenalls
Nehmet hin in Euer Wesen unser eignes Wesen
Daß wir in Eurem Schutze gedeihen
Wenn Ihr aus den Erdentiefen
Eine Welt gegen die Lichteshöhen wachsend hebt.
Formatori dumnezeiești ai Cosmosului
Simțiți fumul de jertfă al sufletelor
Pe care în înălțimile Voastre de lumină
Venerând dorim să îl lăsăm să se reverse.
Gânditori dumnezeiești ai Cosmosului
Preluați în gândirea Voastră cuvântul de jertfă
Pe care îl încredințăm cercurilor de aer
Care vă întâlnesc atunci când forțele Voastre
Lumi trecând prin spațiu conduc.
Creatori dumnezeiești ai Cosmosului
Preluați în ființa Voastră propria noastră ființă
Ca noi în protecția voastră să prosperăm
Atunci când Voi, din adâncuri de Pământ,
O lume contra înălțimilor de lumină crescând ridicați.
Mantra indiană
Cuvintele nu au fost transmise.
Printre însemnările manuscrise ale lui Rudolf Steiner pentru aceste ore esoterice se găsesc două mantre indiene:
Yasmāt jātam jagat sarvam, yasminn eva praliyate
yenedam dhriyate caiva, tasmai jnānātmane namah.
Dinspre cel de la care provine întreaga lume,
la care se întoarce iar,
prin care este sigur sprijinită
Lui, Sinelui, care știe, să îi fie toată cinstirea.
Cealaltă mantră indiană este însemnată în carnetul de notițe după cum urmează:
Formularea indiană, care lipsește la Rudolf Steiner, este:
| Satyam ananda |
gnanam rupam |
anatam amritam |
Brahma vibharti |
|
| Shantam Shanti |
Shivam Shanti |
advaitam Shanti. |
Formulările din următoarele două manuscrise ale lui Rudolf Steiner
Cele două manuscrise care probabil că au fost redactate împreună provin din moștenirea sculptoriței engleze Edith Maryon, care a fost colaboratoarea lui Rudolf Steiner la grupul statuar din lemn și care s-a îmbolnăvit după incendiul de la construcție. Rudolf Steiner, care a vizitat-o tot mereu în timpul cât a fost bolnavă se pare că i-a relatat despre ora esoterică din 27 mai 1923 și a scris pentru ea cele două mantre.
Filă din carnet de notiță cu nr. arhivă 5852.
Pe spatele paginii se găsesc următoarele observații făcute de Edith Maryon, care se referă probabil la îndrumările pentru meditație date de Rudolf Steiner:
„Mai întâi de învățat să gândești – numai ochii se mișcă în timp ce el citește.
Apoi conținutul, literele îl unesc cu ierarhiile.
Apoi de spus: IAOUE
Fluture = Gând
3 1/2 ani luni sau săptămâni sau zile
3 1/2 mai târziu apare cu entuziasm
Trăire în alternanță a democrației (cu) semenii și a singurătății și tragismului aristocrației gândirii. Singurătate de străbătut până la conținut”
Filă din carnet de notițe, nr. arhivă 5853
