Dragii mei prieteni,
După o lucrare [Nota 1] care permite să privești adânc în ceea ce se petrece în prezent în sufletele umane, în ceea ce există în prezent ca tragism interior al evoluției umane, pot fi din nou aici pentru câteva zile în acest loc, care este atât de strâns legat de acea activitate despre care trebuie totuși să credem că poate oferi puterea de a îndrepta treptat situația tragică actuală a omenirii, într-o direcție mai plină de speranță.
În nicio altă epocă, pesemne, nu a fost de fapt mai puțină înclinație, în sensul adevărat și autentic al cuvântului, de a ridica sufletul la lumile spirituale, iar necesar este în mod cu totul deosebit în această epocă să ridicăm sufletul la lumile spirituale. Căci numai din aceste lumi spirituale poate veni ceea ce poate da omenirii prezente puterea de a merge mai departe pe calea vieții ca omenire în întregul ei. Despre problemele și sarcinile cu care ne confruntăm astăzi se crede pe scară largă că pot fi rezolvate cu gânduri, cu impulsuri obținute din cunoașterea umană exterioară. Cât de mult mai poate dura până când o parte suficient de mare a omenirii va avea convingerea că la o salvare reală se poate ajunge numai pe calea spirituală este de fapt extrem de dificil de spus astăzi, chiar și din motivul că reflectarea asupra acestei chestiuni nu este deosebit de fructuoasă. Dar un alt lucru este cert: că va fi posibil să mergem mai departe numai dacă această convingere, că numai din lumile spirituale vine salvarea, se va fi răspândit cu adevărat într-un număr suficient de mare de oameni.
Problemele sociale îi preocupă astăzi pe oameni în cele mai largi cercuri, dar oamenilor mai presus de toate le lipsește forța intelectuală pentru a cugeta serios asupra lor, fiindcă forța intelectuală în prezent este aproape paralizată la o mare parte a omenirii. Și domnește credința că se poate face față acestor probleme sociale cu ceea ce se numește acum cunoaștere și înțelegere. Nu le vom putea face față, nu le vom putea stăpâni niciodată, dacă nu le abordăm din punctul de vedere al cunoașterii spirituale.
Am trecut printr-o lungă luptă armată. Această lungă luptă cu armele va fi pesemne urmată de o lungă luptă a omenirii în general. Mulți oameni au spus: Această luptă armată, așa cum a fost trăită în întreaga lume civilizată, a fost cel mai îngrozitor eveniment de acest gen de când se vorbește despre o istorie a omenirii. – Nu se poate spune că această judecată este incorectă. Dar lupta care se va duce printr-un mijloc sau altul, care va urma acestei lupte armate, între Orient și Occident, între Asia, Europa și America, această luptă va fi probabil cea mai mare luptă spirituală pe care omenirea trebuie să o ducă. Toate impulsurile și forțele care s-au revărsat în omenire prin creștinism vor inunda civilizația în valuri de luptă elementare, puternice.
Astăzi, aș spune, se poate pune într-o formulă simplă care este marele contrast dintre Orient și Occident. Dar această formulă simplă – să nu o luați ușor. Această formulă simplă cuprinde întinderi colosale de impulsuri umane. Dumneavoastră știți, în cartea mea Puncte centrale ale problemei sociale în necesitățile vitale ale prezentului și viitorului [Nota 2] am atras atenția asupra faptului că pentru cercuri largi ale omenirii contemporane viața spirituală a devenit o ideologie, că ceea ce sunt bunuri spirituale ale omenirii, drepturi, moravuri, știință, artă, religie și așa mai departe, este privit în așa fel încât acesta este doar fumul, ca să spunem așa, care se ridică din singura realitate adevărată, din modul economic de producție, din subsolul economic. V-am vorbit, de asemenea, despre astfel de chestiuni înainte să plec de aici, acum câteva luni.
Ideologie – aceasta este replica astăzi în cercuri largi de oameni atunci cineva vorbește despre viața spirituală; tot ceea ce se reflectă în sufletul omului din realitatea unică, din realitatea economică, este doar ideologie. – Avem astăzi multe motive să gândim adânc la ce înseamnă de fapt acest cuvânt ideologie în cultura lumii. Și el înseamnă foarte mult. Nu se poate face o legătură mai strânsă între acest cuvânt și oricare altul, decât cuvântul maya al înțelepciunii orientale. „Maya” tradus corect în limbajul Occidentului înseamnă „ideologie”. Și orice altă traducere a cuvântului „maya” este mai puțin exactă decât traducerea ca „ideologie”, așa încât se poate spune: Practic, exact același conceptual sau ideatic, ceea ce își reprezintă orientalul prin cuvântul maya, aceasta își reprezintă o mare parte a omenirii occidentale prin cuvântul ideologie. Dar ce diferență uriașă! Ce gândește orientalul la cuvântul maya? El gândește că lumea exterioară a simțurilor este maya, tot ceea ce se apropie de simțurile noastre și de rațiunea care este legată de simțuri, aceasta este maya, aceasta este marea amăgire. Iar singura realitate este cea care se înalță în suflet. Spiritual-sufletescul pentru care se luptă interior omul, acesta este realitatea; ceea ce se crește și germinează în interiorul ființei umane este realitatea. Ceea ce se prezintă simțurilor este maya, este ideologie.
Iar într-o mare parte a omenirii occidentale este răspândită cealaltă convingere: Singura realitate este aceea care apare simțurilor exterioare. Aceasta este realitatea. Exact ceea ce orientalul numește maya, este realitatea pentru o mare parte a umanității occidentale. Iar ceea ce orientalul numește realitate, ceea ce încolțește în interior, ceea ce crește lăuntric în suflet, aceasta este pentru o mare parte a umanității occidentale ideologie, maya. Vedeți un contrast mare. Ceea ce orientalii numesc realitate, Europa și America în ziua de astăzi numesc maya: ideologie este același lucru. Ceea ce occidentalul împreună cu America, cu descendenții americani, numește ideologie, maya, aceasta este pentru oriental realitate.
Acest lucru roade adânc în sufletele oamenilor, îi transformă pe oamenii de pe Pământ în două tipuri de ființe foarte diferite. Dacă vă uitați la ceea ce s-a întâmplat în lumea civilizată, vă veți spune, sperăm că astăzi deja vă veți spune: practic tot ceea ce se spune despre cauzele și motivele acestei catastrofe mondiale de fapt este o vedere superficială, care plutește la suprafață. Ceea ce s-a conturat și a dus la această bătălie îngrozitoare este ceva care s-a ridicat ca ceva elementar din adâncurile inconștiente. Astăzi se vede foarte clar că oamenii au luat parte la ea fără să știe de fapt de ce; sunt forțele elementare pe care acest antagonism, care este departe de a se fi încheiat, le-a adus la suprafață. Atât de puternic este elementul antisocial din prezent, încât omenirea se descompune în acești două membre diferite ca esență.
Și dacă ceea ce tocmai am spus o puneți în legătură cu altceva, veți descoperi, dacă priviți spre Vest, că năzuința Vestului merge spre libertate – indiferent dacă oamenii înțeleg libertatea sau o înțeleg greșit, contează mai puțin –, năzuința merge înspre libertate; și ca din adâncurile întunecate ale sufletului uman își sapă drum în sus nevoia de libertate.
Dacă priviți spre Est: Ceea ce în Occident se numește libertate, pentru Orient nu are de fapt niciun sens real; este ca ceva cu care orientalul nu asociază niciun concept, nicio simțire. La ceea ce trăiești cel mai intens, nu cugeți. Gândiți-vă doar cât de puțini cugetă oamenii asupra fenomenele naturale care îi înconjoară în viața de zi cu zi! Oamenii nu cugetă la ceea trăiesc în viața imediată. Orientalul, în timp ce își urmează realitatea corespunzătoare lui, realitatea interioară, el trăiește în libertatea pe care o poate avea în funcție de caracteristicile rasei, poporului și neamului său. El nu cugetă la aceasta. Dar cu cât ne uităm mai departe spre Vest, cu atât mai mult vedem că în cursul dezvoltării istorice a omenirii libertatea s-a pierdut: pentru că acolo nu o au, trebuie să năzuiască înspre ea.
Și astfel s-ar putea indica multe, multe lucruri, în toate s-ar găsi acest contrast fundamental între Vest și Est. Deja se anunță ce ar putea aduce următorii ani. Momentan sunt doar simptome exterioare, simptome exterioare care se petrec în Asia, pe care Europa astăzi încă le trece sub tăcere – sub tăcere din motive bine înțelese. Faptul că în India, de exemplu, aproape jumătate din populație flămânzește va da naștere, din spiritualitatea poporului indian, la ceva care va arăta complet diferit de ceea ce s-a desfășurat în Europa. Acestea sunt simptome exterioare. Dar chiar și în ceea ce privește aceste simptome exterioare, sunt oamenii de astăzi separați în două membre esențial diferite. Pentru indian, foamea înseamnă cu totul altceva decât pentru european, pentru că indianul are în spate o altă dezvoltare sufletească veche de milenii decât cea a europeanului. Aceste lucruri trebuie să fie privite cu atenție astăzi de către cei care doresc să înțeleagă ceva despre cursul evoluției omenirii. Trebuie să ne fie clar astăzi că ceea ce se numește în mod obișnuit problema socială este ceva mult mai complicat decât se crede în mod obișnuit. Această problemă socială este un fenomen însoțitor al acelei culturi care a început de la mijlocul secolului al XV-lea. V-am vorbit și dumneavoastră aici în mod repetat despre acest punct de cotitură semnificativ în istoria omenirii civilizate la mijlocul secolului al XV-lea. De atunci a început știința să capete treptat noua tentă. De atunci, însă, a apărut și noua tentă a industrialismului. Știința și industrialismul laolaltă reprezintă ceea ce s-a revărsat asupra omenirii moderne și ceea ce a dat omenirii moderne direcția particulară a spiritului său.
V-am vorbit și dumneavoastră aici, în Elveția [Nota 3], despre caracterul particular al științelor, v-am spus că oamenii deștepți care se gândesc astăzi la ceea ce poate da știința, deja spun [Nota 4]: Ceea ce viziunea modernă asupra naturii transmite generațiilor următoare nu este lumea, este o stafie a lumii. – Tot ceea ce au conceput oamenii de știință și ceea ce este astăzi educația populară, mult mai populară decât cred acești oameni, este credință, de fapt superstiție, într-o lume fantomatică. Și acestei lumi fantomatice îi este alăturat ceea ce din industrialismul modern a venit asupra oamenilor ca acțiune spirituală. Industrialismul trebuie să-l luăm în considerare în semnificația lui spirituală. Luați ceea ce domină în mod special industrialismul, mașina. Mașina se deosebește de orice altceva cu care poate avea de-a face omul în viața lui exterioară. Priviți, vă rog, animalul. Aplicându-vă gândurile științifice sau alte gânduri de cunoaștere asupra animalului – nici măcar nu vreau să vorbesc despre om în acest context – veți putea cerceta oricât de mult doriți despre animal, întotdeauna rămâne ceva, aș spune, adânc-divin în animal; nu îl epuizați, nu ajungeți în spate. În spatele a ceea ce gândiți despre animal este întotdeauna ceva care vă rămâne necunoscut. Nici în cazul plantei nu este mai puțin. Și luați chiar cristalul, luați formele minunate ale lumii cristalelor, va trebui să vă spuneți: Cu siguranță, se poate înțelege cel mai mult în lumea cristalelor, în formele lor și așa mai departe, dacă cineva este instruit în această chestiune, dar rămâne încă destul de mult din cele la care omul poate privi cu venerație ca fiind cele la care el nu pătrunde cu rațiunea nemijlocită, ne-clarvăzătoare.
Luați mașina, ea este transparentă de la cap la coadă. Se știe: forța acționează așa, pivotul se așează așa și așa în lagărul din interior, frecarea este atât și atât de mare, se poate calcula randamentul dacă se cunosc elementele individuale – nu există nimic în spatele mașinii care să vă facă să spuneți: Există ceva care nu poate fi pătruns cu mintea umană obișnuită ne-clarvăzătoare. Acest lucru înseamnă foarte mult pentru interacțiunea umană cu mașinile. Și odată ce ai stat în fața a mii și mii de oameni care au de-a face cu mașina, atunci știi ce picură în sufletele oamenilor din această mașină transparentă spiritual, din această mașinărie care nu are nimic în spatele ei care cumva pentru mintea ne-clarvăzătoare să fie doar bănuită sau nevăzută. Acest lucru face ca interacțiunea cu mașina să fie atât de pustiitoare pentru oameni, faptul că mașina este atât de transparentă din punct de vedere sufletesc-spiritual; faptul că tot ceea ce este în mașină în termeni de forțe și corelații de forțe este așa limpede ca apa în fața simțurilor umane și a minții umane. Aceasta este ceea ce stoarce inimile și sufletele oamenilor, ceea ce îl usucă pe om, ceea ce îl face pe om inuman.
Și știința și mașina împreună amenință omenirea civilizată cu un factor triplu teribil de distructiv. Căci ce amenință această omenire modernă dacă nu se mobilizează să privescă înspre suprasensibil? În ceea ce privește cunoașterea amenință să devină cu timpul preponderent acel ideal care a fost deja exprimat de naturaliști atunci când au spus că se străduiesc să cunoască natura în așa fel încât această cunoaștere să fie una astronomică, adică să imite astronomia. Dacă vedeți astăzi cum gândește chimistul despre ceea ce se află în interiorul moleculei, el își imaginează că atomii din moleculă sunt într-un anumit mod legați între ei prin forțe (este desenat). El își imaginează acest lucru după modelul unui mic sistem planetar și solar. A explica întreaga lume în mod astronomic – aceasta devine idealul. Și astronomia însăși, care este idealul ei? Să priviescă întreaga structură a universului ca pe o mașină. – La acest mod de a proceda se adaugă interacțiunea oamenilor cu mașina!
Acestea sunt lucrurile care au acționat din ce în ce mai puternic începând de la mijlocul secolului al 15-lea, acestea sunt lucrurile care în prezent sug din om ceea ce este propriu-zis uman. Dacă oamenii ar continua să gândească doar așa cum gândesc despre astronomia ca o mașinărie și despre industrialism, în timp ce ei lucrează în el, spiritele ar deveni mecanizate, sufletele ar deveni somnolente, vegetalizate, iar trupurile animalizate.
Uitați-vă la America: vârful mecanizării spiritelor! Uitați-vă la Estul European, la Rusia: acele porniri și instincte sălbatice care trăiesc acolo și care sunt îngrozitoare: animalizarea trupului. La mijloc, în Europa, somnolența sufletului. Mecanizarea spiritului, vegetalizarea sufletului, animalizarea trupurilor, acest lucru trebuie să îl privim în față fără să ne amăgim.
Este caracteristic modul în care omenirea a pierdut – am menționat deja acest lucru aici – a pierdut pe drumul începând de la mijlocul secolului al XV-lea, al treilea element al vieții care există pe lângă celelalte două elemente ale vieții. Un partid puternic se autointitulează astăzi „social-democrație”, ceea ce înseamnă: socialismul și democrația el le-au sudat împreună, deși ele sunt opuse unul față de celălalt. Dar el le-a sudat împreună și a lăsat la o parte spiritualul. Căci socialismul se poate referi numai la economic, democrația numai la statal-legal; la spiritual s-ar referi individualismul. Libertatea este omisă în cuvântul social-democrație, altfel ar trebui să se spună: social-democrația individuală sau individualistă. Atunci ar fi toate cele trei lucruri exprimate ca deziderat uman într-o astfel de deviză. Dar este caracteristic timpurilor moderne că acest al treilea element este absent, că așadar într-un fel spiritul a devenit într-adevăr maya, marea înșelăciune pentru omenirea civilizată a Vestului, a Europei și a urmașilor ei coloniali America. Acestea sunt lucrurile de la care trebuie să pornim atunci când considerăm știința spirituală ca fiind o majoră chestiune culturală. Ceea ce trăiește în cerințele prezentului nu poate intra deloc în discuție. Acestea sunt cerințe istorice. O cerință istorică este socialismul, el trebuie doar să fie înțeles în sensul corect. O cerință istorică este democrația, o cerință istorică este însă și liberalismul, libertatea, individualismul, chiar dacă această din urmă cerință este puțin remarcată de omenirea modernă. Iar omenirea nu va mai putea avea un cuvânt de spus fără a-și organiza organismul social în sensul tripartiției: socialismul pentru viața economică, democrația pentru viața juridică sau de stat, libertatea sau individualismul pentru viața spirituală.
Aceasta va trebui văzută ca singura salvare, ca salvarea reală a omenirii. Dar trebuie să ne ne fie clar faptul că tocmai pentru că acestea sunt ceințe istorice intense, invincibile pentru prezent, se impun alte cerințe pentru cei care văd lucrurile mai profund. Adulții vor trebui să trăiască într-un organism social care va trebui să fie instituit social din punct de vedere economic, democratic din punct de vedere statal, liberal din punct de vedere spiritual.
Întrebarea esențială pentru viitor va fi: Cum va trebui să ne comportăm față de copii dacă vrem să-i educăm în așa fel încât să se poată dezvolta să devină adulți maturizați în ceea ce privește socialul, democraticul, liberalul, în sensul cel mai larg al cuvintelor? Una dintre cele mai importante probleme sociale pentru viitor, ba chiar deja pentru prezent, este problema educației. Și această problemă a educației a fost evidențiată în cadrul științei spirituale în modul în care omenirea contemporană va trebui să o înțeleagă dacă vrea să răzbească mai departe. Altfel cerințele sociale vor rămâne mereu haotice dacă nu este văzută la baza lor enorma problemă a prezentului: problema educației. Și dacă doriți să cunoașteți principalele linii directoare pentru cele despre care este vorba în problema educației, trebuie doar să citiți broșura: Educația copilului din punctul de vedere al științei spirituale. Una dintre cele mai importante probleme sociale ale prezentului a fost ridicată la suprafața observației umane cu această broșură: problema educației sociale. Va trebui să învățăm în cele mai largi cercuri ale omenirii moderne ceea ce poate fi obținut din știința spirituală referitor la cele trei epoci ale dezvoltării omului în perioada juvenilă.
Dumneavoastră știi, în acea cărticică s-a indicat că între naștere și al 7-lea an, în medie anul care aduce schimbarea dinților, ființa umană este o ființă imitativă, că ființa umană face ceea ce face mediul său. În definitiv, dacă observați copilul cu înțelegere reală, vei găsi mereu: copilul este o ființă imitativă, face ceea ce fac cei mari. Lucrul cel mai important în viața unui copil este ca oamenii care sunt în jurul copilului să facă doar ceea ce copilul poate imita, să gândească și să simtă în preajma copilului doar ceea copilul ce poate imita. Copilul, intrând în existența fizică prin naștere, nu face decât să continue ceea ce a trăit în lumea spirituală înainte de concepere. Acolo omul trăiește ca ființă umană înăuntrul ființelor ierarhiilor superioare; acolo face tot ce vine ca impulsuri din natura ierarhiilor superioare. Acolo omul este un imitator într-un grad și mai înalt, pentru că este într-o unitate cu acele ființe pe care le imită. Apoi este plasat afară în lumea fizică. Și atunci își continuă obișnuința de a fi una cu mediul înconjurător. Această obișnuință se extinde apoi la a fi una cu ființele, sau a imita acele ființe care sunt în preajmă ca oameni și trebuie să se îngrijească de educație, făcând și gândind și simțind numai ceea ce copilul poate imita. Este cu atât mai sănătos, mai benefic pentru copil cu cât poate trăi mai mult nu în sufletul său, ci în sufletele anturajului său, în sufletele din ambianța sa.
În trecut oamenii puteau, pentru că viața lor era mai mult una instinctivă, să se bizuie pe această imitație tot instinctiv. În viitor acest lucru nu va mai fi așa. În viitor va trebui să se acorde atenție faptului că copilul este un imitator. În viitor în educație va trebui întotdeauna să se răspundă la întrebarea: Cum să modelez cel mai bine viața copilului în așa fel încât să imite mediul său în cel mai bun mod? Tot ce s-a întâmplat în trecut în privința acestei imitații, oamenii vor trebui din ce în ce mai intens, mai conștient și tot mai conștient să se întrebe raportat la viitor. Pentru că oamenii vor trebui să-și spună un lucru: Dacă este ca oamenii să fie maturi în privința cerințelor organismului social, atunci trebuie ca ei să fie oameni liberi. – Liber devine omul numai dacă mai întâi, ca copil, a fost cel mai intens imitator posibil. Puterea, care este puterea naturală a copilului, trebuie să fie intens cultivată tocmai pentru epoca în care socialismul va irumpe. Iar oamenii nu vor deveni ființe libere, în ciuda tuturor declamațiilor și în ciuda tuturor lamentărilor politice privind libertatea, dacă puterea de imitație potrivită nu este implantată în copilărie. Pentru că numai ceea ce se implantează în acest fel în copilărie, numai aceasta poate da baza pentru libertatea socială.
Și știți: de la vârsta de 7 ani până la pubertate, până la vârsta de 14, 15 ani, trăiește în copil puterea care poate fi numită a face în baza autorității, a acționa în baza autoritații. Nu poate exista ceva mai binefăcător pentru copil decât dacă lucrul pe care-l face îl face pentru că oamenii din jurul lui pe care îi stimează spun: Aceasta este cum trebuie, așa trebuie făcut. – Nu este nimic mai rău pentru copil decât să îl obișnuiești cu așa-zisa proprie judecată prea devreme înainte de pubertate. Între șapte și paisprezece ani sentimentul pentru autoritatei va trebui în viitor să fie dezvoltat într-o măsură mai mare și mai intensă decât era dezvoltat în trecut. Mai conștient și tot mai conștient va trebui să fie condusă toată educația din acești ani în sensul unui sentiment pur și frumos față de autoritate, care se trezește în copil; căci ceea ce se va sădi în copil în acești ani va forma baza pentru ceea ce adulții vor trăi în organismul social ca drepturi egale ale oamenilor. Drepturile egale ale oamenilor nu vor exista altfel, pentru că oamenii nu vor deveni niciodată ca adulți maturi pentru drepturile egale ale oamenilor dacă nu dețin sentimentul față de autoritate implantat în copilărie. În trecut, un sentiment față de autoritate mult mai mic putea fi suficient; pe viitor nu va fi suficient. Și acest sentiment față de autoritate va trebui să fie puternic implantat în copil, astfel încât oamenii să devină maturi pentru ceea ce, ca o cerință istorică, nu este îngăduit nici măcar să fie supus la discuție, pentru că apare ca o cerință istorică.
Tot ceea ce este până la urmă învățământ primar în această epocă, totul trebuie organizat în așa fel încât oamenii să poată ajunge la această înălțime a modului de a vedea lucrurile care a fost discutat acum. Vă întreb acum: Nu numai cât de departe este omenirea astăzi, cât de departe este pregătirea cadrelor didactice de astăzi de cunoașterea și înțelegerea acestor lucruri? Cum trebuie lucrat dacă este ca această cunoaștere să câștige teren? – și trebuie să câștige teren, pentru că numai în acest a-câștiga-teren poate fi căutată salvarea.
Dacă mergi astăzi în țările care au deja în spate prima revoluție, ce afli în privința acestor lucruri din programele pentru așa-zisele școli unitare? Da, ce se află în aceste programe! Pentru cei care au o înțelegere asupra corelațiilor existente în natura umană, programele educaționale socialiste sunt o adevărată imagine de groază, cel mai îngrozitor lucru pe care ni-l putem imagina. Și cea mai de groază imagine care poate fi născocită astăzi, cel mai teribil lucru care poate fi pus în fața umanității, constă în programa analitică, programa școlară și cursurile și regulamentul de organizare a scolilor, care se leagă de numele lui Lunacharski [Nota 5], ministrul educației din Rusia; aceasta este ceea ce se desfășoară în Rusia ca program educațional, care este omorârea oricărui socialism real. Dar și în alte zone ale Europei, programele educaționale sunt cu adevărat cel mai mare rău, îndeosebi programele educaționale socialiste, deoarece ele pornesc de la un principiu absolut incredibil; ele pornesc de la principiul că școala trebuie să fie organizată așa cam cum ar trebui să trăiască adulții în organismul social. Am citit programe educaționale în care unul dintre primele principii este: Rectoratul ar trebui să fie desființat; profesorii ar trebui să stea o poziție de egalitate absolută cu elevii; întreaga școală ar trebui să fie construită pe camaraderie. Dacă vorbești împotriva unui astfel de principiu în ziua de astăzi, mă refer doar la sudul Germaniei, unde lucrurile au progresat mult mai puțin decât în alte părți ale Europei, atunci ești luat drept cineva care nu înțelege absolut nimic despre viața socială.
Cu toate acestea, acei oameni care ar avea intenții cinstite cu privire la ascensiunea oamenilor către adevăratul organism social, trebuie mai presus de toate să fie lămuriți asupra faptului că niciodată nu se poate forma un adevărat organism social cu programul educațional socialist. Întrucât, dacă socialismul este introdus în școală, el niciodată nu poate exista în viață. Oamenii devin maturi pentru o conviețuire socială justă numai și tocmai prin faptul că în anii de școală își construiesc viața pe o autoritate reală. Trebuie să ne dăm seama peste tot astăzi cât de departe este ceea ce fac oamenii, ceea ce își imaginează oamenii că ar trebui să vină, de ceea ce este simțul realității.
După maturizarea sexuală, de la vârsta del 14, 15 ani până la 21 de ani se dezvoltă la om, desigur, nu numai viața erotică sexuală, ci această viață erotică sexuală se dezvoltă doar ca un caz special al iubirii generale pentru ceilalți oameni; este doar un caz special al iubirii generale de oameni. Și această putere a iubirii generale de oameni ar trebui să fie cultivată în special în perioada în care copiii părăsesc școala și merg apoi la alte instituții sau merg la formare profesională, ucenicie sau ceva de genul acesta. Căci acea configurație a vieții economice, care este o cerință istorică, nu va putea fi niciodată înflăcărată de ceea ce ar trebui să o înflăcăreze cu fraternitate, adică cu iubirea generală de oameni, dacă nu se dezvoltă în acești ani iubirea generală de oameni.
Fraternitatea în viața economică, așa cum trebuie să ne străduim pentru ea în viitor, va exista în sufletele oamenilor numai dacă educația după vârsta de 15 ani este organizată astfel încât să se lucreze în mod cu totul conștient înspre iubirea generală de oameni, dacă chestiunile privind viziunea asupra lumii, dacă întreaga educație care urmează așa-zisei școli unitare, este construită pe iubirea de oameni, pe iubirea față de lumea exterioară în general.
Pe acest triplu substrat educațional trebuie să fie ridicat ceea ce urmează să înflorească în viitorul omenirii. Fără să cunoaștem faptul că trupul fizic, care este un imitator, trebuie să devină un imitator în mod corect, vom implanta în acest trup fizic numai pornirile animalice. Fără să cunoaștem faptul că din al 7-lea an până în al 14-lea an trupul eteric se dezvoltă în mod special, trup care trebuie să se dezvolte pe autoritate, în om se va dezvolta doar somnolența culturală generală. Iar acea forță care va deveni necesară pentru organismului juridic nu va fi acolo.
Și fără ca începând de la vârsta de 14 sau 15 ani, puterea iubirii, care este legată de trupul astral, să fie încorporată în mod judicios în tot ceea ce este învățământ sau instruire, oamenii nu vor putea niciodată să-și dezvolte trupul astral, deoarece ei nu pot niciodată alcătui trupul astral într-o formațiune liberă în om.
Lucrurile se împletesc. Prin urmare, am avut de spus:
Imitația, în modul corect, dezvoltă Libertatea;
Autoritate – Drept,
Fraternitate, Dragoste – Viața economică.
Dar și invers este acest lucru. Dacă iubirea nu este dezvoltată în modul corect, lipsește și libertatea. Dacă imitația nu este dezvoltată în modul corect, pornirile animalice devin mari.
Puteți vedea, de asemenea, că, dacă abordăm această problemă, știința spirituală este baza potrivită pentru ceea ce, tocmai din cauza marilor cerințe istorice care în ziua de azi care se impun omenirii, trebuie să devină conținut cultural. Fără acest conținut cultural care numai din știința spirituală poate curge și care trebuie să se răspândească în omenire, realmente nu putem merge mai departe de acum înainte.
Așadar problemele care ne stau în față trebuie să fie aduse într-o atmosferă spirituală; acest lucru va trebui să intre în sufletele oamenilor ca o convingere. Și încă o dată aș dori să subliniez acest lucru: se poate dezbate cât de mult sau cât de puțin timp poate dura până când o astfel de convingere să pătrundă în sufletele oamenilor; dar în orice caz, ceea ce este năzuit inconștient de oameni nu poate fi deloc vorba să se poată realiza dacă această convingere nu intră în sufletele oamenilor. Și cred că puteți vedea din aceasta ce legătură există între ceea ce s-a făcut în știința noastră spirituală în domeniile concrete individuale și ceea ce rezultă din necesitatea timpului ca marile cerințe ale timpului, ca cerințe şi necesităţile istorice ale omenirii pentru prezent şi pentru viitorul apropiat. Aceasta a fost, de asemenea, baza atunci când am spus deseori aici: știința spirituală ar trebui să fie considerată ca fiind legată de marile sarcini istorice ale prezentului. Astăzi, însă, oamenii sunt departe, foarte departe de a judeca lucrurile așa cum a fost caracterizat aici. Trebuie să existe, ca să spunem așa, o tensiune în omenire, o tensiune a nemulțumirii, astfel încât din opus, din năzuința pur materială, să vină năzuința înspre spiritualitate. Căci altfel cum și-ar găsi oamenii drumul în marea întrebare care vine, în întrebarea care ea i-a condus la maya, la ideologie, să înțeleagă exact opusul?
Dar care a fost rezultatul? Vedeți dumneavoastră, impulsul din care gândesc sufletele omenești din Orient și sufletele omenești din Occident este diferit, dacă îl conceptualizăm concret. Dar are într-o anumită măsură și particularitatea că el creează aceeași dispoziție sufletească în Orient și în Occident. Această dispoziție a sufletului trebuie, de asemenea, să fie luată în considerare. Faptul că orientalii s-au referit la lumea exterioară ca la o maya este din timpuri vechi. Marea ei importanță și-a avut-o concepția mistică despre lumea ca maya în vremuri mai vechi; ea nu o mai are în prezent. A avut-o în trecut. În Orient s-a ajuns, deoarece viziunea lui asupra lumii ca maya este într-o anumită măsură depășită, la o anumită abandonare de sine pasivă în această viziune asupra lumii, – un fatalism, un fatalism care și-a făcut loc înspre Europa în cel mai evident mod în poporul turc. Fatalism, a lăsa să se întâmple ceea ce se va întâmpla: pasivitatea voinței umane.
Modul occidental de a vedea maya a apărut practic așa încât el a trăit în atmosfera acestui fatalism.
Această viziune a ideologiei a apărut în modul cel mai precis prin Karl Marx și Engels [Nota 6]. Această viziune a ideologiei este doctrina socialistă modernă – acest mod de a vedea lucrurile conform căruia tot sufletesc-spiritualul, care rezultă, provine din singura realitate, din procesul economic, și este doar o maya, o ideologie.
Cum a apărut ea? A intrat în lume deja fatalist. Care a fost așadar expresia exterioară a doctrinei socialiste până la catastrofa Războiului Mondial? Expresia exterioară a doctrinei socialiste a fost aceasta: Capitalul se acumulează, se concentrează, apar capitaliști sau grupuri capitaliste din ce în ce mai mari și mai mari, trusturi, carteluri și așa mai departe; procesul economic se va desfășura de la sine, din ce în ce mai multă concentrare a grupurilor de capital, până când va veni momentul când cu totul de la sine stăpânirea capitalului va trece la proletariat. Nu trebuie să faci nimic, este un proces obiectiv pur economic: fatalism.
În punctul de fatalism a ajuns Orientul. Din punctul de fatalism pornește Occidentul, pornește Occidentul tocmai cu majoritatea populației. Fatalistă este majoritatea populației. A îndura cu resemnare ceea ce vor aduce procesele lumii, acesta a devenit principiul Orientului, acesta este principiul Occidentului; numai că acel lucru căruia omul vrea să i se predea fatalist este pentru Orient unul spiritual, pentru Occident este procesul economic material. Oamenii se uită unilateral la evoluția lumii omului. Dacă cuprindem cu privirea dezvoltarea lumii umane de astăzi, cum a rezultat lumea umană de astăzi din condițiile anterioare, atunci avem în prezent, din această dezvoltare a lumii noastre, un element spiritual care însă, așa cum am spus, oamenilor le-a devenit deja ideologie. Pe ce este el construit? Este construit pe elenism. Ceea ce este practic cel mai profund impuls al constituției noastre sufletești încă mai are ceva grecesc în el. Prin urmare, avem gimnaziul, o imitație a structurii sufletului grec, pentru educație. În Grecia, o astfel de structură sufletească pentru omul care a crescut până aproape de maturitatea sexuală, era ceva firesc deoarece elenismul s-a dezvoltat în așa fel încât marea masă de oameni o constituiau poporul sărac, sclavii, iloții. Cuceritorii erau de alt sânge, de altă origine. Ei erau purtătorii vieții spirituale, purtătorii de drept ai vieții spirituale. Puteți vedea acest lucru exprimat deosebit de bine în sculptura greacă. Uitați-vă la un cap al lui Mercur [Nota 7] – am menționat acest lucru și aici de mai multe ori – cu urechile așezate cu totul altfel, cu nasul așezat cu totul altfel și cu ochii așezați cu totul altfel. Grecii, prin elaborarea capului lui Mercur, indicau populația pe care o cuceriseră, populația căreia îi lăsaseră în seamă negoțul. Arianul, caracterizat prin capul lui Zeus, capul Herei, capul Atenei, el a fost cel căruia i-a fost conferit spiritul de către puterile lumii.
Dar să nu credeți că ceea ce se răspândește ca structură sufletească grecească este ceva care se exprimă doar în constituția generală a sufletului! Se exprimă până și în formarea cuvintelor și ordinea cuvintelor din limba greacă. Limba greacă este de așa natură încât se bazează pe o structură sufletească socială aristocratică. Acest lucru încă îl mai avem în viața noastră spirituală. Prin urmare, nu am avut parte de o reînnoire a vieții spirituale, pe când se apropia vremea, mijlocul secolului al XV-lea, ci doar o Renaștere sau o Reformă, nu o Reînnoire a vieții noastre spirituale, ci doar o Reîmprospătare a vechiului. Aceasta o avem încă în noi în viața noastră spirituală.
Ne educăm tinerii noști de gimnaziu străini la viață. La grecii era de la sine înțeles să educe tinerii așa cum educă gimnaziul nostru, pentru că aceasta era viața lor. Grecii își creșteau copiii și tinerii așa cum erau viețile lor; noi îi educăm pe tinerii noștri în învățământul secundar cum era viața greacă. De aceea viața noastră spirituală a devenit străină de lume, de aceea este percepută ca o ideologie, de aceea are peste tot gânduri prea scurte pentru a cuprinde și înțelege viața, mai ales pentru a interveni activ și eficace în viață.
Și alături de acest element al formării spirituale, avem o formare juridică remarcabilă în noi. Există peste tot, în toate domeniile, dovezi că a fost un punct de cotitură puternic în evoluția mai nouă a omenirii la mijlocul secolului al XV-lea. Cerealele sunt scumpe astăzi, și tot ce este făcut din cereale este scump astăzi. Este prea scump! Dacă cercetezi când era prea ieftin în țările europene, ajungi cam în secolul al IX-lea sau al X-lea. Pe atunci era tot așa de prea ieftin, pe cât este de prea scump astăzi. Iar la mijlocul secolului al XV-lea avea un preț normal.
Este interesant de văzut cum până și din prețul cerealelor acest punct din secolul al 15-lea reiese ca fiind marele punct de cotitură al omenirii. Și care a fost consecința faptului că la acea vreme erau prețuri corecte ale cerealelor într-o mare parte a Europei? Vechea iobăgie, vechea șerbie, a început tocmai pe la mijlocul secolului al XV-lea să înceteze parțial. Apoi, pentru a nimici libertatea incipientă, a pătruns cu forța legea romană. Și suntem împestrițați pe tărâmul politic, pe tărâmul statului cu legea romană, așa cum în privința spiritualului suntem împestrițați cu structura sufletească și spirituală greacă. Nu am fost în stare până acum să producem altceva în domeniul dreptului decât o Renaștere, renașterea dreptului roman. În organismul nostru social avem structura spirituală greacă și structura statului roman.
Viața economică nu se poate configura ca o renaștere. Căci poți, bineînțeles, să trăiești conform legii romane, să educi copiii sau să educi tinerii după structura spirituală greacă, dar nu poți mânca ceea ce au mâncat grecii, pentru că nu te-ai sătura cu aceasta. Viața economică trebuie să fie actuală. Și așa este deci viaţa economică civilizată europeană al treilea element. În aceste trei domenii, pentru că sunt amestecate haotic, trebuie să punem lucrurile în ordine. Acest lucru se poate întâmpla numai prin intermediul organismului social tripartit.
Într-un mod extrem de unilateral, oameni precum Marx și Engels au văzut acest lucru atunci când au recunoscut: Nu mai merge să guvernăm cu acea viață intelectuală luată din elenism; nu mai merge să trăim cu statul de drept care a venit din dreptul roman. Ne rămâne numai viața economică, au spus ei. Dar s-au gândit chiar numai la viața economică. În viitor, a spus Engels [Nota 8], numai bunurile pot fi gestionate și procesele de producție conduse, oamenii nu mai pot fi guvernați. Acest lucru este tot atât de unilateral pe cât este de corect – corect, dar teribil de unilateral.
Viața economică trebuie pusă pe propriul ei teren. În cadrul partiției economice a organismului social trebuie numai bunurile să fie gestionate și procesele de producție direcționate. Aceasta trebuie să devină independentă. Dar dacă dai afară din organismul social viața juridică și viața spirituală a modului anterior, atunci trebuie să le întemeiezi într-un mod nou. Aceasta înseamnă că pe lângă viața economică, care gestionează bunurile și conduce procesele de producție, avem nevoie și de o viață de stat democratică, care este construită pe egalitatea oamenilor. Avem nevoie nu de o simplă renaștere a dreptului roman, avem nevoie de o nouă naștere a vieții de stat pe baza egalității oamenilor. Și avem nevoie nu doar de o renaștere a vieții spirituale, așa cum a avut loc la începutul timpurilor moderne, avem nevoie de o nouă formare, de o nouă creare a vieții spirituale. Și trebuie să devenim conștienți că este necesar să facem față acestei noi creări a vieții spirituale.
Și de ceea ce trăiește în sensul cel mai profund în dezvoltarea omenirii moderne este legat ceea ce ar trebui exprimat prin cerința de tripartiție a organismului social. Aceasta nu este un gând subit, aceasta este ceea ce s-a născut din cea mai profundă nevoie a timpului nostru; aceasta este cea care corespunde prezentului în sensul cel mai eminent. Sunt oameni, mulți oameni, care spun că nu înțeleg aceste lucruri, că sunt dificile, foarte dificile. În Germania, le-am spus oamenilor, când tot vorbeau că lucrurile sunt greu de înțeles, că aceste lucruri sunt diferite de ceea ce oamenii au fost obișnuiți să înțeleagă în ultimii patru sau cinci ani. Atunci au găsit ușor de înțels lucruri pe care eu nu le-am înțeles – așa am spus – trebuia doar să se ordone să se înțeleagă lucrurile. A trebuit să ordone marele cartier general sau altă autoritate ca lucrurile să fie înțelese, apoi oamenii chiar au înrămat acele lucruri. Le-au înțeles pentru că li s-a ordonat să le înțeleagă; acum ține de ei ca pornind din sufletul uman liber să înțeleagă ceva. Pentru aceasta este necesar ca sufletele să se trezească; acest lucru însă oamenii îl doresc foarte puțin. Dar de ei depinde. Nu este că lucrurile sunt de neînțeles, este că încă nu există, încă lipsesc voința și curajul de a privi în această realitate. Este cu totul firesc că ceea ce trebuie să i se spună omenirii dintr-un ton complet nou să fie formulat în propoziții diferite decât au fost obișnuiți oamenii până acum. Căci suntem copleșiți de alte trei lucruri decât de cele despre care se vorbește în această tripartiție.
În această tripartiție se cere o reînnoire a vieții spirituale, astfel încât oamenii să simtă cu adevărat o corelație între sufletescul lor și viața spirituală obiectivă. Acest lucru nu îl au oamenii. Pentru că atunci când oamenii vorbesc astăzi, ei spun în mare parte cuvinte goale. Dar de se rostesc cuvinte goale? Cuvinte goale rostește cineva atunci când el nu are nicio legătură cu ceea ce ar trebui să însemne cuvintele respective. Întrucât oamenilor le lipsește legătura cu viața spirituală, cuvintele lor au devenit cuvinte goale.
Despre drept s-au spus multe în ultimii ani, despre instituirea dreptului în cadrul omenirii, a omenirii civilizate. Cât de departe de realitate sunt oamenii în privința dreptului o arată din plin evenimentele din prezent. Până acum, desigur, nu pentru echitate, ci numai pentru putere s-a certat oamenii, dar au vorbit despre echitate.
Și viața economică: nu a existat nici un gând să cuprindă această viață economică, prin urmare faptele s-au derulat de la sine. Aceasta a fost lucrul caracteristic în viața economică, faptul că oamenii au produs și au produs, așa cum am spus pe atunci [Nota 9], în primăvara anului 1914 la Viena, unde am numit această producție un cancer social: se producea și se producea, și bunurile erau aruncate pe piață, și întregul circuit economic trebuia să meargă de la sine, nu era controlat de gândire. O viață economică haotică, la întâmplare; o viață juridică care este doar o viață de putere; o viață spirituală care a degenerat în vorbărie goală: aceasta este structura triplă pe care am avut-o. Trebuie să ieșim din această structură triplă. Și ieșim doar dacă știm să luăm în serios să înțelegem ceea ce se intenționează cu tripartiția.
Dar vedeți, este legat de ceea ce în fond poate fi înțeles doar dacă luăm ca punct de plecare știința spirituală orientată antroposofic. A fost supărător când, într-o conferință publică acum câteva săptămâni, am rostit odată o propoziție care însă este o cunoaștere temeinică și reală. Am spus: Cercurilor conducătoare ale prezentului nu le mai este îngăduit să se bizuie pe creierele lor, care sunt decadente. Ele trebuie să-și dea toată osteneala să înțeleagă acele lucruri pentru care nu ai nevoie de creier, pentru care ai nevoie de trupul eteric. Căci gândurile care trebuie înțelese în știința spirituală orientată antroposofic nu au nevoie de creier. Cercurile conducătoare, burghezia de astăzi trebuie să se mobilizeze, fie și numai de dragul dezvoltării lor fiziologice, să se dedice cunoașterii spirituale, să cultive ceva ce poate fi cultivat și cu creiere decadente.
Proletariatul se străduiește. El încă are creier nefolosit. Lămâia nu este încă stoarsă complet; acolo încă mai iese la iveală în creier ceva atavic. De aceea proletariatul încă mai înțelege astăzi ceea ce se spune în sensul unei noi ordini a lucrurilor. Și astăzi lucrurile sunt de așa natură încât practic întregul proletariat ar fi deschis față de aceste lucruri, numai conducătorii nu, pentru ei că sunt îmburgheziți; ei sunt filistini mai mari decât adevărații filistini. Ei au preluat filistinismul și l-au dezvoltat într-o anumită cultură înaltă. Dar, pe de altă parte, proletariatul este teribil de ascultător față de conducători. Această ascultare va trebui mai întâi să fie frântă. Mai degrabă, nici în această sferă nu există salvare.
Vedeți dumneavoastră, lucrurile sunt mai complicate în prezent decât își închipuie de obicei oamenii și sunt așa încât practic doar știința inițierii poate duce la o înțelegere reală a problemelor sociale ale prezentului. Găsiți trei concepte: Le găsiți și în cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale în necesitățile vitale ale prezentului și viitorului, pe care am scris-o nu numai pentru antroposofi, ci pentru publicul larg. Găsiți acolo trei concepte importante în viața socială contemporană. Exista conceptul de marfă sau produs, bun, pe care îl avem pentru viața economică. Un alt concept important este conceptul de muncă. Și un al treilea concept important este conceptul de capital. Practic, de aceste trei concepte ține cunoașterea socială a prezentului.
Cât de multe au spus oamenii în materie de științe sociale ca să pătrundă aceste trei noțiuni! Oricine știe ce economiști au apărut în știință mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea pentru a pătrunde aceste trei concepte de marfă, muncă și capital, știe ce știință imposibilă a fost realizată, pentru că toată această știință nu este suficientă. Am prezentat recent un mic exemplu. Celebrul profesor Lujo Brentano [Nota 10], mintea strălucită a științei economice contemporane din Europa Centrală, a scris recent un articol [Nota 11] intitulat: „Întreprinzătorul”. Acolo dezvoltă caracteristicile întreprinzătorului, trei caracteristici ale întreprinzătorului. Vreau doar să vă spun a treia caracteristică a întreprinzătorului în sensul lui Brentano. Această a treia caracteristică este că întreprinzătorul întrebuințează mijloacele de producție pe cheltuiala și riscul propriu. Nu-i așa? întreprinzătorul este deținătorul mijloacele de producție și își asumă producția pentru piață pe cheltuiala și riscul său. Acum, conceptul de marfă al lui Brentano, care este mintea strălucită a economiei academice contemporane, este atât de strâns încât Lujo Brentano fericit reușește să scoată în același articol cine altcineva este un întreprinzător în afară de industriaș: Și anume acesta este muncitorul modern. Muncitorul modern este un întreprinzător pentru că el are mijloacele de producție, anume propria sa forță de muncă, și o oferă pe piață pe cheltuiala și riscul său. Conceptul domnului Lujo Brentano despre întreprinzător este atât de clar, încât și muncitorul se încadrează în categoria întreprinzătorilor. Vedeți cât de inteligentă este știința economică de astăzi! Este de râs. Dar nu îți vine să râzi astăzi, pentru că universitățile dețin încă pozițiile de conducere în viața spirituală. Universitățile produc însă aceste lucruri în domeniul economiei. Oamenii nu vor să recunoască, nu au curajul să recunoască faptul că în acest domeniu se produc lucruri ridicole. Lucrurile sunt pur și simplu groaznice.
Dar aceste lucruri trebuie neapărat luate în considerare; și trebuie să ne întrebăm: Cum de tocmai pentru conceptele sociale, care astăzi devin problema arzătoare a zilei, tocmai pentru conceptele sociale toată știința nu este suficientă? Ar fi o satisfacție pentru mine dacă aș putea să vă spun mai în detaliu despre această chestiune în timpul șederii mele aici. Astăzi vreau doar să explic pe scurt de ce este așa.
Oricât de pur economic este conceptul de marfă, nu-l poți niciodată defini cu știința obișnuită. Nu veți ajunge la conceptul de marfă dacă nu folosiți ca bază cunoaștere imaginativă. Puteți înțelege conceptul de marfă numai dacă vă bazați pe cunoaștere imaginativă. Și nu puteți înțelege munca în plan social, economic, decât dacă vă bazați pe cunoștere inspirată. Și nu puteți defini capitalul decât dacă vă bazați pe cunoaștere intuitivă.
Conceptul de marfă cere imaginație;
conceptul de muncă cere inspirație;
conceptul de capital cere intuiţie.
Și dacă nu sunt formulate în acest fel, aceste concepte ies întotdeauna ceva confuz lipsit de înțeles.
Aici puteți vedea în mod specific de ce trebuie să iasă lucruri confuze. De ce definește Lujo Brentano conceptul de capital, care se suprapune cu conceptul de întreprinzător, așa, încât la el muncitorul este tot un capitalist, și anume un întreprinzător? Pentru că, firește, el este un domn foarte inteligent al prezentului, dar habar nu are că pentru a dobândi un concept real de capital este necesară cunoașterea intuitivă!
Însă, aceasta se produce pe o cale ocolită. Biblia sugerează oarecum acest ocol prin faptul că vorbește despre capitalism ca fiind mamonism. Aici, însă, ea asociază capitalul cu un tip special de spiritualitate. Dar oricum spiritualitatea o putem cunoaște numai prin intuiție. Dacă cineva vrea să recunoască spiritualitatea care acționează în capitalism, mamonismul, atunci are nevoie de intuiții. În Biblie se află acest lucru [Nota 12]. Dar astăzi avem nevoie de o cunoaștere a lumii care să îl ridice la epoca modernă.
Trebuie încercat, aceste lucruri pe care astăzi oamenii încă le-ar considera ceva excentric, să le pătrundem cu o cunoaștere temeinică, cu competență. Cunoașterea competentă reală în acest domeniu va duce, totuși, pretutindeni la necesitatea de a îmbiba viziunile sociale cu știință spirituală autentică, adevărată. Aceasta este ceea ce trebuie în mod real să-și impună observatorului imparțial al vieții de astăzi. Amintiți-vă, în măsura în care ați fost acolo, o întrebare memorabilă [Nota 13], care a fost pusă la Bernoullianum în Basel înainte de plecarea mea după o conferință, când, în discuție, o persoană a pus întrebarea: Cum putem ajunge ca Lenin să devină conducător mondial? Căci după părerea sa, el mai degrabă nu vedea nicio salvare până când Lenin nu va deveni conducătorul lumii. – Gândiți-vă ce confuzie înseamnă aceasta! Aceasta înseamnă că acei oameni care se comportă cel mai radical astăzi sunt cei mai reacționari. Socialism vor ei; ar trebui să înceapă înainte de toate să socializeze relațiile de putere*; dar ei încep socialismul cu monarhia economică universală a lui Lenin! Nici măcar nu încep să socializeze cu relațiile de putere. Atât de grotesc te întâmpină lucrurile astăzi! Astfel de lucruri rămân cu adevărat memorabile când cineva îți spune: Lenin ar trebui să devină conducătorul lumii. Dar așa stau lucrurile astăzi. Acei oameni care cred că au cele mai luminate concepte au cele mai greșite concepte; și oamenii nu vor obține claritate în acest domeniu dacă nu se angajează să caute pe de-a-ntregul această claritate prin știința spirituală.
* Herrschaftsverhältnissen: relațiile de putere sau de dominație – condițiile existente într-o societate privind distribuția puterii. (n.tr.)
