Dragii mei prieteni,
În considerațiile de care ne ocupăm acum, este nevoie să intrăm tot mai mult în istoria contemporană pentru a vedea modul în care forțele lumii se integrează în curentul de dezvoltare al prezentului și modul în care ele modelează bazele vieții noastre umane. Ați văzut din discuțiile de ieri cum devine mereu mai necesar și mai necesar conceptele rigide, abstracte cu care omul contemporan este obișnuit, să le transformăm în concepte fluide, mobile, vii, dacă vrem să înaintăm în viața ca omenire. O lumină particulară aruncă asupra tuturor faptelor care întră în discuție în această privință considerarea a ceea ce dintre forțele sufletești umane numim inteligență. Știți bineînțeles, omul prezentului este deosebit de mândru de inteligența sa. El consideră inteligența într-o anumită măsură ca acel lucru pe care el în decursul timpului a reușit să-o dobândească ca o trăsătură deosebit de evidențiatoare.
Când omul prezentului se uită înapoi la epocile anterioare și vede cum oamenii din epocile anterioare și-au reprezentat unele lucruri în imagini, cum ceea ce omul prezentului crede acum că el cunoaște în mod corect prin inteligența sa, prin știința sa, oamenii din epocile anterioare ale evoluției au încercat să pătrundă prin mituri, legende și altele asemenea, atunci omul prezentului numește această stare anterioară a constituției sufletești și spirituale copilărească. El se uită înapoi la stadiile copilărești ale evoluției și se mândrește cu cât de departe a ajuns el, în special în dezvoltarea inteligenței. Fie ca discuția de astăzi să fie dedicată tocmai particularității inteligenței umane, fie ca ea se concentreze asupra acestei forțe sufletești de care omul contemporan este deosebit de mândru. Când oamenii vorbesc în prezent despre inteligență, atunci au în vedere o forță sufletească pe care și-o reprezintă într-un anumit fel și cred despre ea că poate și trebuie să fie numai așa cum s-au obișnuit ei să și-o reprezinte.
Ei bine, inteligență, chiar dacă inteligență de altă formă, a avut și oamenii din epocile anterioare ale evoluției, și dacă cineva dorește să cunoască pe deplin semnificația așa-numitei inteligențe pentru omul prezentului, atunci trebuie să punem întrebarea: Cum era inteligența oamenilor din epocile anterioare ale evoluției și cum s-a schimbat treptat această inteligență a omenirii din timpurile anterioare până în timpurile noastre?
Astăzi vrem să ne întoarcem nu mai mult decât până la acel timp pe care ne-am obișnuit să-l numim a treia perioadă postatlanteană, perioada caldeeano-egipteană, care a fost urmată apoi de perioada greco-latină și care, la rândul său, a fost urmată de perioada noastră. Vrem să considerăm particularitatea inteligenței la vechii egipteni, caldeeni, la greci și romani și apoi să trecem la considerarea tipului special de inteligență care ne este propriu nouă, oamenilor din a cincea perioadă postatlanteană. Vedeți din aceasta că eu presupun că nu este corect – și nici nu este corect – dacă oamenii cred că inteligența odată ce este inteligență este posibilă doar într-un singur fel, adică cei care au inteligența noastră sunt inteligenți, cei care nu au inteligența noastră sunt neinteligenți. Acest lucru nu e corect. Inteligența trece prin metamorfoze, inteligența se transformă. A fost diferită în perioada caldeeano-egipteană decât este la noi. Inteligența de un alt fel a perioadei caldeeano-egiptene ne-o putem ilustra cel mai bine dacă ne spunem că prin inteligența sa în mod instinctiv vechiul egiptean, de asemenea și vechiul caldeean, simțea înrudirea, înțelege înrudirea propriei sale ființe umane cu întregul cosmos.
Asupra celor la care ce gândește omul de astăzi prin inteligența sa, oamenii caldeeano-egipteni s-au gândit puțin sau deloc. Pentru că ei nu aveau genul acesta de inteligență. Când gândeau, când își puneau în mișcare inteligența, atunci trăiau în această inteligență legătura lor cu cosmosul. Vechiul egiptean, vechiul caldeean știa în ce relație se află el cu acest sau acel semn al zodiacului, știa ce influență au luna, soarele, celelalte planete asupra alcătuirii sale sufletești și trupești. El știa cum acționează asupra ființei omenești succesiunea anotimpurilor. Toate acestea el le-a înțeles prin inteligența sa. El a căpătat pe deplin o imagine interioară a înrudirii sale cu cosmosul prin inteligența sa.
Această inteligență s-a transformat atunci când perioada caldeeano-egipteană a omenirii a luat sfârșit în secolul al VIII-lea înainte de întemeierea creștinismului. Încetul cu încetul, inteligența a devenit ceva cu totul altfel decât a fost ea în perioada caldeeano-egipteană. În inteligență nu a mai intrat pe deplin, așa cum a fost cazul înainte de secolul al VIII-lea î.Hr., înțelegerea legăturii cu cosmosul. Se știa încă de această legătură cu cosmosul, dar se știa mai mult ca într-un fel de reverberație, ca într-un fel de amintire a ceea ce s-a știut mai înainte în această privință; în schimb în inteligența greacă a intrat mai mult o reflectare a omului asupra lui însuși, el fiind mai puțin în relație cu cosmosul, fiind mai separat de cosmos ca locuitor al Pământului. Dar grecul simțea deslușit aceasta, avea o simțire limpede despre aceasta, în timp ce își folosiea inteligența; el a înțeles prin această inteligență despre lumea pământească tot ce este supus morții.
Această simțire a fost la rândul său pierdută odată cu dezvoltarea inteligenței începând de la mijlocul secolului al XV-lea, odată cu începutul celei de-a cincea perioade postatlanteene. Grecul știa că, dacă voia să înțeleagă suprasensibilul trebuia să se întoarcă la vederea care mai mult sau mai puțin atavic încă mai era prezentă, mai ales în perioada precreștină. El știa că prin cugetare, prin inteligență a ajuns doar să cunoască acele legi, acele reguli, care stau la baza a tot ceea ce este supus morții pe Pământ, a ceea ce moare. Dacă vreau să înțeleg ceea ce este viu, trebuie să văd – așa își spuneau discipolii lui Platon; doar cugetând, înțeleg doar ce este mort.
În școlile oculte grecești a fost explicat ceva cu totul anume despre această legătură. Au fost explicate aproximativ următoarele în școlile oculte grecești despre cum stau lucrurile. Elevilor școlilor oculte li se spunea: Totul este spiritual, chiar și ceea ce este aparent material are procese spirituale, legi spirituale care stau la baza lor. Ceea ce vă apare ca material-pământesc este în esență de asemenea guvernat de legi spirituale. Dar există legi spirituale de care țineți voi prin faptul că sunteți trupești. În măsura în care sunteți trupești și intrați prin poarta morții, trupul vostru este predat puterilor materiale și forțelor și substanțelor materiale ale pământului. Dar aceste forțe și substanțe materiale ale pământului sunt doar aparent materiale. Și ele sunt spirituale, dar sunt îmbibate de acel spiritual care îți apare ca moarte. Dacă înțelegeți niște legi prin inteligența voastră, ele sunt legi a ceea ce este mort. Ele sunt legile a ceea ce conțin mormintele care au în ele cadavrele. – Aceasta era convingerea multor elevi greci în ocultism, că inteligența omului poate înțelege numai ce conțin mormintele, care închid în ele cadavrele. Dacă vreți să știți – așa le spunea profesorul elevilor în ocultism – în care spiritual trăiți atunci când locuiți aici pe pământ, sau când sunteți cu sufletul liber de trup între moarte și o nouă naștere, atunci trebuie să vă însușiți cele văzute drept convingerea voastră. Dacă nu luați ceea ce ați văzut ca fiind convingerea voastră, dacă dezvoltați concepte și idei prin inteligența voastră, atunci înțelegeți doar ceea ce este spirit al materiei care vă primește trupul.
În timp ce omul caldeeano-egiptean a simțit și a perceput în inteligența sa înrudirea sa cu întregul cosmos, omul grec a perceput prin inteligența sa ceea ce guvernează mormintele. Și noi percepem prin inteligența noastră doar ceea ce guvernează mormintele, doar că noi nu suntem conștienți de acest lucru. Prin urmare, noi – cei care trebuie să învățăm acest lucru – mergem în sălile de disecție, examinăm cadavrul și considerăm legile cadavrului, pe care le înțelegem prin inteligența noastră, ca fiind legile omului. Dar ele sunt doar legile mormântului; și ceea ce înțelege inteligența este legitatea mormântului.
Dar odată cu trecerea prin mijlocul secolului al XV-lea, inteligența s-a schimbat iarăși, iar noi suntem la începutul acestei schimbări, acestei transformări a inteligenței. Inteligența noastră parcurge un anumit drum; astăzi suntem încă foarte puternic într-o astfel de dezvoltare a inteligenței cum au avut grecii. Înțelegem prin inteligența noastră ceea ce este supus morții. Dar și acest gen de inteligență, care înțelege ceea ce este mort, se transformă. Și în următoarele secole și milenii, această inteligență va deveni altceva, ceva cu mult, mult diferit. Ea are astăzi deja o anumită predispoziție, inteligența noastră. Noi, ca omenire, vom intra într-o dezvoltare a inteligenței în așa fel încât inteligența va avea înclinația să înțeleagă doar falsul, eroarea, înșelăciunea și de a gândi doar răul.
Acest lucru îl știau, desigur, elevii din școlile oculte și îl știau mai ales inițiații începând de la un anumit timp, că inteligența omenească se apropie de dezvoltarea ei înspre rău, că devine din ce în ce mai puțin posibil să recunoști binele prin simpla inteligență. Omenirea este astăzi în această tranziție. Putem spune: Abia mai reușesc oamenii, dacă își încordează inteligența și nu au în ei instincte deosebit de sălbatice, să privească spre lumina binelui. Dar această inteligență omenească va căpăta din ce în ce mai mult înclinația să gândească răul și să introducă ceea ce este rău pentru om în moralitate, răul în cunoaștere, eroarea.
Acesta a fost unul dintre motivele pentru care inițiații s-au numit pe ei oamenii ai îngrijorării, pentru că realmente dacă ne uităm la dezvoltarea omenirii în această unilateralitate, așa cum am explicat-o acum, ea provoacă îngrijorare; îngrijorare tocmai din cauza dezvoltării inteligenței. La urma urmei, nu degeaba inteligența poate trezi atât de multă mândrie și aroganță în omul contemporan. Aceasta este, aș spune, pregustarea a devenirii rele a inteligenței în a cincea perioadă postatlanteană, la începutul căreia ne aflăm. Și dacă omul nu ar dezvolta nimic altceva decât inteligența sa, atunci el ar deveni o ființă malefică pe Pământ. Dacă luăm în calcul viitorul omenirii și vrem să gândim acest viitor ca fiind salutar, nu avem voie să contăm pe formarea unilaterală a inteligenței. Această inteligență era încă ceva bun în perioada caldeeano-egipteană, această inteligență a devenit apoi aceea care a intrat în înrudirea sa cu forțele morții. Această inteligență va intra într-o înrudire cu forțele erorii, înșelăciunii și răului.
Acesta este ceva în privința căruia omenirea nu ar trebui să-și facă nicio iluzie. Omenirea ar trebui să ia în calcul în mod obiectiv că trebuie să se protejeze împotriva dezvoltării unilaterale a inteligenței. Și nu degeaba știința spirituală orientată antroposofric va adăuga altceva, va adăuga preluarea a ceea ce printr-o contemplare reînnoită poate fi obținut din lumea spirituală, care nu prin inteligență poate fi înțeles, ci poate fi înțeles numai îmbrățișând ceea ce știința inițierii relevă din lumile spirituale prin viziune.
Dar pentru aceasta este necesar un obiectiv. Și aici ajungem la o taină profundă a dezvoltării creștin-esoterice. Dacă Misteriul de pe Golgota nu s-ar fi întâmplat în cursul evoluției pământești, ar fi fost inevitabil ca oamenii încetul cu încetul prin inteligența lor să trebuiască să devină ființe rele și căzute în eroare. Dumneavoastră știți, desigur, cu Misteriul de pe Golgota, nu doar o învățătură, o teorie, o viziune asupra lumii, o religie, a curs în dezvoltarea omenirii, ci cu Misteriul de pe Golgota s-a întâmplat un fapt real. În omul Iisus din Nazaret a locuit ființa extrapământeană Christos.
Întrucât Christos a locuit în Iisus din Nazaret și Iisus din Nazaret a murit, Ființa-Christos a trecut în dezvoltarea pământească; acolo înăuntru este Ființa-Christos. Trebuie doar să fim conștienți că acesta este un fapt obiectiv, că acesta este un fapt care el ca atare nu are nimic de-a face cu ceea ce cunoaștem subiectiv, cu ceea ce simțim subiectiv. Trebuie să îl cunoaștem de dragul de a îl cunoaște; trebuie să îl încorporăm în etosul nostru de dragul etosului nostru. Dar Christos s-a revărsat în evoluția omenirii, acolo este el de atunci, înăuntru, în ea – lucru pe care-l numim Învierea – și mai presus de toate el este în forțele noastre sufletești. Căutați să înțelegeți acest fapt în toată profunzimea lui!
Uitați-vă la diferența dintre omul care a trăit înainte de Misteriul de pe Golgota și omul care trăiește după Misteriul de pe Golgota. Sigur, ei sunt întotdeauna aceiași oameni întrucât sufletele trec prin vieți pământești repetate. Dar considerând omul ca om pământesc, trebuie să facem această distincție între omul care a trăit înaintea Misteriului de pe Golgota și omul care trăiește după Misteriul de pe Golgota.
Vedeți dumneavoastră, când cineva ajunge la un concept general de Dumnezeu, acest concept general de Dumnezeu nu este conceptul de Christos. Conceptul general de Dumnezeu îl putem obține dacă urmărim natura în fenomenele sale, dacă urmărim ființa fizică umană în măsura în care poate fi observată exterior. Ființa Christică este așa încât ne apropim de ea doar dacă în decursul vieții pământești descoperim ceva în noi înșine. Conceptul general de Dumnezeu îl poți găsit pur și simplu prin a-ți spune că ai luat ființă, ai intrat în existență din forțele lumii. Conceptul de Christos trebuie să-l găsești în tine însuți, mergând mai departe decât până unde te lasă natura să ajungi. Dacă cineva, trăind în lume, nu găsește conceptul de Dumnezeu, atunci această negăsire a conceptului de Dumnezeu este un fel de boală. Un om sănătos nu este niciodată cu adevărat ateu. Trebuie să fie bolnav fizic sau psihic într-un fel. Această boală se manifestă adesea prin nimic altceva decât prin a faptul că este ateu.
A nu-l recunoaște pe Christos nu este o boală, ci o nenorocire, este o pierdere a unei șanse în viață. Reflectând asupra faptului de a te fi născut din natură și din forțele ei, poți, dacă urmărești cu un suflet sănătos acest fapt de a fi născut, să ajungi la conceptul de Dumnezeu. Prin faptul că în decursul vieții trăiești ceva ca o renaștere, poți ajunge la conceptul de Christos. Nașterea conduce la Dumnezeu, renașterea la Christos. La această renaștere prin care Christos poate fi găsit ca ființă în om, omul nu putea ajunge înainte de Misteriul de pe Golgota. Și aceasta este diferența la care vă rog să vă îndreptați atenția: că înainte de Misteriul de pe Golgota, întrucât Christos nu se revărsase încă cu ființa sa în omenire, omul nu putea ajunge la această renaștere, nu putea să-și dea seama că în el trăiește Christos. După Misteriul de pe Golgota, omul poate face aceasta. El poate găsi scânteia lui Christos în el însuși dacă își dă silința prin viața sa.
Și în această renaștere, în această găsire a scânteii lui Christos în sine, în această putință de a-ți spune sincer și cinstit: „Nu eu, ci Christos în mine”, se află posibilitatea de a nu lăsa intelectul să cadă în amăgire și rău. Și acesta este, în sens creștin-esoteric, conceptul superior de mântuire. Trebuie să ne cultivăm inteligența, pentru că nu putem deveni neinteligenți; dar străduindu-ne să ne cultivăm inteligența ne confruntăm cu ispita de a cădea în eroare și rău. Putem scăpa de ispita de a cădea în eroare și rău numai dacă dobândim sentimentul a ceea ce Misteriul de pe Golgota a adus în evoluția omenirii.
Este într-adevăr așa, că în conștiența Christică, în unirea cu Christos, omul găsește posibilitatea de a scăpa de rău, de eroare. Omul caldeano-egiptean nu avea nevoie de renașterea în Christos, pentru că el încă simțea prin inteligența sa naturală înrudirea cu cosmosul. Grecul avea practic în fața lui gravitatea morții când se dăruia inteligenței sale. Acum omenirea trăiește la începutul unei epoci în care inteligența ar deveni rea dacă ființa sufletească umană nu s-ar impregna cu puterea Christică. Gândiți-vă, aceasta este o chestiune foarte serioasă. Acest lucru atestă cum trebuie să luăm anumite lucruri care se vestesc în timpul nostru, cum să ne gândim la faptul că în timpul nostru oamenii capătă predispoziția spre rău tocmai pentru că se îndreaptă spre o dezvoltare superioară a inteligenței lor. Bineînțeles, ar fi o speculație complet falsă să credem că inteligența ar trebui suprimată. Inteligența nu trebuie suprimată, dar va fi necesar un anumit curaj în viitor pentru cei în cunoștință de cauză ca să se dăruiască inteligenței, pentru că inteligența aduce ispita răului și erorii și pentru că în impregnarea inteligenței cu principiul Christic trebuie să găsim posibilitatea de a transforma această inteligență. Inteligența oamenilor ar deveni în întregime ahrimanică dacă principiul Christos nu ar pătrunde sufletele oamenilor.
Știți desigur, cât de mult este prezent, este vizibil în dezvoltarea omenirii, mai ales în prezent, din cele care, pentru cel capabil să le pătrundă, arată deja că lucrurile se anunță în acest fel cum tocmai le-am caracterizat. Gândiți-vă doar la ceea ce al treilea dintre elementele evoluției, care amenință omenirea prin materialism, astăzi deja aduce asupra oamenilor. Vedeți, dacă vă gândiți cât de multe cruzimi există în dezvoltarea culturală de astăzi, care cu greu pot fi comparate cu cruzimimile epocilor barbare, atunci cu greu vă veți putea îndoi că zorii declinului intelectualității sunt anunțați în mod clar. Nu trebuie să ne uităm în mod superficial la așa-zisele fenomene culturale ale epocii noastre, nu trebuie să ne îndoim că oamenii prezentului trebuie să se mobilizeze pentru a înțelege cu adevărat impulsul Christic, dacă vor să meargă spre o dezvoltare salutară. Două lucruri deja se observă puternic astăzi: oameni care sunt foarte inteligenți și care au o aplecare clară spre rău; și, pe de altă parte, se observă câți de mulți oameni în mod inconștient își reprimă această aplecare spre rău, nu luptă împotriva ei, o înăbușă prin faptul că își lasă inteligența să doarmă. Somnolență a sufletului sau, în cazul sufletelor treze o aplecare puternică spre rău și eroare, aceasta este întru totul vizibil în prezent.
Și acum amintiți-vă cum, înainte de ultima mea plecare, am explicat aici într-o seară cât de diferiți sunt copiii născuți începând cu cinci-șase până la șapte sau opt ani în urmă, cu o, s-ar putea spune, nuanță melancolică pe fețele lor, care este clar observabilă pentru cei care pot remarca așa ceva. Și am spus: Acest lucru se trage de la faptul că sufletelor de astăzi nu le place să coboare în lumea plină de materialism. S-ar putea spune: Sufletele au înainte de nașterea lor o anumită teamă, anxietate de a intra în lumea în care inteligența are aplecarea, înclinația spre rău și este în dezvoltare descendentă.
Acesta este, de asemenea, un lucru în privința căruia care trebuie să fie dezvoltată o conștiență în rândul acelor oameni care devin educatori și profesori pentru viitorul uman. Copiii de astăzi sunt altfel decât erau cu zeci de ani în urmă. Acest lucru reiese foarte limpede chiar și dintr-o examinare de suprafață. Trebuie să-i educi altfel și să-i înveți altfel decât i-ai învățat cu zeci de ani în urmă. Trebuie să educi cu conștiența că propriu-zis în cazul fiecărui copil ai de înfăptuit o mântuire, că trebuie să aduci fiecare copil până acolo încât în decursul vieții să găsescă impulsul Christic în el însuși, să găsescă o renaștere în el însuși.
Astfel de lucruri nu le trăiești acolo unde ai nevoie, de exemplu ca profesor, ca educator, dacă le cunoști doar teoretic; le trăiești, le introduci în educație, în predare, numai atunci când ești cuprins puternic de aceste lucruri în suflet. Cadrelor didactice în special trebuie să li se ceară să fie puternic cuprinse în sufletele lor de această îngrijorare pentru umanitate, pe care ispita intelectul o aduce cu ea! Mândria pe care umanitatea contemporană o dezvoltă în privința intelectului, această mândrie s-ar putea răzbuna greu pe umanitate dacă nu va fi paralizată de ceea ce tocmai am explicat, dacă nu va fi paralizată de o conștiența puternică, energică a faptului: cel mai bun lucru în mine ca om a acestei și a următoarelor încarnări, este ceea ce găsesc în mine ca impuls al lui Christos.
Acum trebuie să ne fie clar că acest impuls Christic nu trebuie să fie dogmatica vreunei comunități religioase. Comunitățile religioase începând de la mijlocul secolului al XV-lea au contribuit mai mult la îndepărtarea impulsului Christic de omenire decât să-l apropie de omenire. Comunitățile religioase le spun oamenilor tot felul de lucruri; dar spunându-le una sau alta, ele nu-i apropie de impulsul Christic. Este necesar ca omul să simtă că tot ceea ce i se poate deschide și dezvălui lui în adâncul său corespunzător Misteriului de pe Golgota, este legat de ceea ce s-a făcut pentru Pământ prin Misteriul de pe Golgota. Dacă simți sensul Pământului în Misteriul de pe Golgota, te poți convinge să se spui: Evoluția Pământului ar fi lipsită de sens dacă oamenii prin inteligența lor ar cădea pradă răului, erorii. Dacă simți în acest fel semnificația Misteriului de pe Golgota, atunci simți că evoluția Pământului ar fi lipsită de sens fără Misteriul de pe Golgota.
Cu acestea trebuie să te pătrunzi, să te îmbibi puternic, foarte puternic, dacă vrei să faci ceva astăzi și în viitor pentru a educa oamenii, pentru a-i învăța pe oamenii. Aceste mari puncte de vedere trebuie asumate. Dar știți, de asemenea, cât de departe sunt oamenii din prezent de a-și asuma aceste mari puncte de vedere; prin urmare, nimic nu este mai necesar decât să atrag atenția din nou și din nou nu numai asupra importanței învățăturii spiritual-științifice, ci să atrag atenția și asupra seriozității care trebuie să ia în stăpânire sufletul nostru prin faptul că ajungem să cunoaștem prin știința spirituală faptele corespunzătoare în evoluția omenirii. Căci nu numai cunoașterea noastră, ci întreaga noastră viață trebuie să primească un impuls prin ceea ce este știință spirituală; fără a simți această seriozitate, nu ești un adevărat om de ştiinţă spirituală.
Și vă rog să acordați atenție în mod temeinic acestei revelații deosebite din știința spirituală: că inteligența umană, lăsată de capul ei, se abate înspre calea ahrimanicului, că ea nu poate deveni puternică pentru bine decât prin primirea veritabilului impuls Christic. Cred că cel ce integrează în sine seriozitatea deplină a acestui adevăr va purta, de asemenea, această seriozitate în relația pe care o dezvoltă în el însuși cu diferitele viziuni asupra lumii și curente de viziune asupra lumii din prezent. Pentru că sunt multe, multe de făcut.
Oamenii care vin acum din diferite regiuni ale Europei de Est povestesc cu oroare un fapt care nu dovedește tocmai avansarea pe drumul spre civilizație. La ceea ce mă refer este prezența, apariția așa-numitelor „femei cu pușcă”. Este o clasă specială de oameni care se formează în estul Europei, femei din populația europeană a Estului, care sunt folosite în mișcările revoluționare actuale, unde mereu cei care nu fac parte din partidului de guvernământ sunt puși în temniță sau închisoare sau uciși după un timp – unde sunt mereu în pericol de moarte. În anumite regiuni din Est, sunt alese în acest scop în special femeile mai tinere, care sunt echipate cu puștile rămase din război și care au misiunea de a împușca oamenii care sunt oponenții guvernului care s-a ridicat la putere. Aceste femei înarmate sunt îmbrăcate cu hainele furate și și le face plăcere să poarte pusca și să împuște oamenii, și consideră că este în ton cu omenirea contemporană să se fălească cu modul în care capătă treptat un simț fin pentru cum țâșnește sângele tinerilor, cum arată sângele persoanelor mai în vârstă. Nu-i așa?, am ajuns deja la o formare foarte specială a civilizației noastre actuale! Institutul femeilor cu pușcă este în orice caz o realizare a prezentului.
Este necesar să indic astfel de fenomene. Ele sunt acolo ca să avem în vedere într-un anume sens reversul, cealaltă parte a seriozității timpului nostru. Desigur, nu ai nevoie să cunoști aceste excese abominabile ale așa-zisei noastre culturi avansate pentru a simți în mod real această seriozitate căreia ar trebui să i ne dăruim în prezent. Din însăși cunoașterea evoluției omenirii ar trebui să ne dăm seama de această seriozitate. Ar fi de dorit ca somnul care treptat pus stăpânire pe omenirea din zilele noastre să treacă într-o trezire. Această trezire, cea mai demnă, nu poate consta decât în a fi cuprins de seriozitatea sarcinii care este de datoria oamenilor din prezent și în a vedea pericolele intelectului unilateral lăsat în voia lui, îndreptându-se spre ahrimanic – Acesta ar trebui să fie impulsul care ne îmbibă cu această seriozitate.
