Iubiții mei prieteni! Să ne transpunem cu gândul în lumea în care autorul Apocalipsei vrea să-i transpună pe oameni prin descrierea următoarei epoci pământești. El descrie viziunea sa despre descinderea în forță a lumilor spirituale și cuprinderea ființei terestre a omului de către aceste lumi spirituale. El vede acest eveniment ca fiind precedat de trei etape, pe care noi trebuie să le cunoaștem. Odată cu fiecare dintre aceste trei etape se prezintă ceva care, într-un anumit sens, trebuie să cadă, înainte ca omenirea să fie demnă și capabilă să primească în toată puritatea, în munca, gândirea și simțirea ei, lumea spirituală.
Prima etapă este cea a căderii Babilonului – vom folosi pentru început terminologia autorului Apocalipsei. A doua etapă este prăbușirea fiarei și a falsului profet asociat ei, care răspândește învățătura fiarei. A treia etapă este prăbușirea puterilor divine adverse, a Satanei, cum se numesc ele în mod obișnuit. Aceste trei etape devin, din perspectiva viitorului omenirii, din perspectiva unei concepții spirituale despre viitorul evoluției omenirii, de-a dreptul obiective, de-a dreptul reale. Și este pe deplin întemeiat să ne îndreptăm atenția asupra acestor trei prăbușiri tocmai în secolul nostru, în epoca noastră, în care se hotărăsc multe în ceea ce privește evoluția omenirii. Căci ele vor irumpe sub o anumită formă, se vor năpusti peste noi după epoca primei apariții a lui Christos pe Pământ în corp eteric, deci de fapt după a doua apariție a lui Christos pe Pământ. Omenirea va trebui să se pregătească, cum să se arate cândva într-atât de puternică, încât să facă față acestei triple prăbușiri a forțelor potrivnice impulsului christic, fără a fi prejudiciată dezvoltarea sufletului.
Nu trebuie să uităm cât de exact este autorul Apocalipsei. De fiecare dată când se produce o astfel de prăbușire, el lasă să coboare din lumile spirituale un Înger, și remarcăm – pentru cineva care nu pătrunde mai profund într-o concepție spirituală a lumii, aceasta îl poate frapa inițial – remarcăm faptul că el îl prezintă pe Îngerul care coboară ca fiind în culmea bucuriei văzând marile chinuri și lucrurile înspăimântătoare ce se întâmplă la această prăbușire; și este nevoie ca noi să înțelegem această jubilare.
Să privim însă mai întâi cele trei etape ale prăbușirii puterilor potrivnice lui Christos, mai întâi ceea ce este numit căderea Babilonului. Ne putem așeza în fața sufletului totalitatea rătăcirilor la care pot ajunge oamenii datorită naturii omenești propriu-zise. Ceea ce autorul Apocalipsei numește ispita babiloniană include tot ceea ce este apt să-l împingă pe om sub nivelul spiritual care îi este propriu.
Omul este cu adevărat om – deși această omenitate el nu o poate avea, bineînțeles, în orice moment al evoluției sale, ci trebuie mai întâi să și-o câștige – doar dacă în el există o deplină armonie între principiul materialului și cel al spiritualului, adică dacă materialul nu se lansează în emoții care nu sunt controlate de spiritual. Exact despre această chestiune este vorba și pe ea noi trebuie o să înțelegem foarte bine. Căci nici autorul Apocalipsei n-ar putea să vorbească așa cum vorbește, dacă ar porni de la premisa că afectele, pasiunile și tot ceea ce provine din sfera voinței și sfera simțirii ar fi de la bun început complet neîndreptățite. A declara afectele și pasiunile ca fiind neîndreptățite, această tendință ascetică în sens fals, tocmai aceasta izvorăște dintr-un strat emoțional, dintr-un strat pasional. Căci acela care nu se simte suficient de puternic să-și îmbibe pasiunile sale cu spiritualul, astfel încât să le pună în slujba evoluției bune a lumii, tocmai acela se va pune în slujba slăbiciunii sale. Chiar și în cazul în care el este de partea bună a evoluției, dacă este deficitar în sfera simțirii, se va pune în slujba slăbiciunii sale.
Așadar, autorul Apocalipsei nu este preocupat de alungarea emoțiilor, nu este preocupat de alungarea afectelor și pasiunilor, ci ca acestea să nu rămână necontrolate de către spirit. Și tot ceea ce reprezintă în viața omenească emoțiile, fie ele mari sau mici, care rămân nedominate de către spiritual, este sintetizat prin numele acelui oraș Babilon, în care a domnit – permiteți-mi să mă exprim stereotipic – dezertarea/apostazia de la spiritualitate datorită pasiunilor. Nu facem decât să traducem expresiile dure, brutale de atunci în limba noastră – pentru epoca respectivă nu erau brutale. Specific pentru vechiul mod de reprezentare era să nu se folosească noțiuni abstracte, ci întotdeauna să se facă referire la ceva concret, ceva care să fie caracteristic. Așa vorbește și autorul Apocalipsei despre Babilon. De ce tocmai despre Babilon?
În Babilon, sau mai degrabă în lăcașul din Babilon, fuseseră într-adevăr odinioară Misterii înalte, în care puteai fi inițiat în secretele cosmosului extraterestru, în care puteai afla anumite taine despre depărtările stelare și conținutul lor spiritual. Chiar în Babilon, cei mai vechi preoți babilonieni foloseau forțele de clarvedere de vis omenești într-un mod, pe care astăzi noi l-am denumi clarvedere mediumnică. Minunata, vechea învățătură babiloniană, s-a dezvoltat, într-un anumit sens, pe o astfel de cale mediumnică. Putem vedea și astăzi cum mediumuri, chiar dacă la prima vedere par potrivite să mijlocească spiritualul – lucrul se întâmplă în mod frecvent, numai că ar trebui controlat de către inițiați pricepuți – sunt expuse unor influențe extrem de discutabile din punct de vedere moral. Mediumurile, deoarece în ele se produce o anumită confuzie între ceea ce ele revelează și propria lor persoană, nu mai pot adesea deosebi adevărul de minciună; iar acest lucru poate merge până acolo, încât moralul să nu mai fie separat de imoral.
Dumneavoastră trebuie să înțelegeți, iubiții mei prieteni, cum se ajunge la așa ceva la un medium. Nu-i așa, un om devine medium – și asta se întâmpla și la preoții babilonieni –, prin faptul că Eul și corpul astral sunt extrase printr-o forță exterioară din corpurile fizic și eteric. Însă în clipa în care la un medium sunt extrase Eul și corpul astral din corpurile fizic și eteric, în acest Eu și corp astral se instalează deja și o altă putere. Dacă inițiatorul care face așa ceva are intenții bune sau rele, dacă este de orientare de stânga sau de dreapta, această putere poate să fie bună sau rea. În epoca babiloniană veche, pe o astfel de cale au apărut cunoștințe și revelații cu totul excepționale. Însă în perioadele de mai târziu și în ziua de azi, se arată reversul. Ce anume se întâmplă când mediumul revine în corpul fizic? – Vedeți dumneavoastră, cu logica din lumea fizică, cu care facem deosebirea între minciună și adevăr în lumea fizică, nu ne descurcăm în lumea spirituală. Este complet greșit să crezi că noțiunile de minciună și adevăr, pe care le folosim pe drept în lumea fizică, pot fi aplicate și în lumea spirituală. În lumea spirituală nu există nimic care să trebuiască să fie deosebit în felul acesta. Acolo sunt ființe care sunt bune și ființe care sunt rele. Trebuie să le recunoști din tine, căci ele nu-i spun nimănui în ce fel sunt. Dar și ființele rele sunt în felul lor adevărate. Desigur, acest lucru este greu de înțeles, după cum totul este greu de înțeles atunci când pășim în lumea spirituală. Aici în lumea fizică noi spunem, de exemplu: Drumul drept între două puncte este cel mai scurt. În lumea spirituală acesta poate să fie drumul cel mai lung, și oricare altul să fie mai scurt. Și de fapt nimic din logica pe care noi o folosim în mod necesar în lumea fizică nu este aplicabil în lumea spirituală.
De aceea, adevăratul inițiat trebuie să aibă o anumită stare sufletească pentru a privi în lumea spirituală. El trebuie să se simtă pe deplin răspunzător, că în clipa în care revine în lumea fizică trebuie să lucreze cu noțiuni fizice. Mediumul nu poate face aceasta, deoarece el nu își păstrează conștiența atunci când trece în lumea spirituală. Când revine, Eul și corpul astral umplu corpurile fizic și eteric cu o direcție de gândire care poate foarte bine să fie justă pentru lumea spirituală, dar care corupe orice simțire și sentiment moral valabil în lumea fizică. De aceea, un medium devine corupt în ce privește adevărul și minciuna, iar aceasta se răsfrânge apoi în toate celelalte lucruri. Putem de fapt spune, că Babilonul a cunoscut această evoluție, de la revelația cea mai înaltă, cea mai importantă a lumilor spirituale, până la o corupție îngrozitoare. Ceva ce inițial se referă la principiul revelației spirituale, inclusiv în privința vieții umane în general, în care el se extinde, poate conduce la o corupție puternică, astfel încât omul, după ce a ajuns să intre în spiritual, devine mai imoral decât a fost înainte cu umanitatea sa obișnuită. De aceea Babilonul a fost luat drept reprezentantul corupției morale. Iar expresiile întâlnite în Apocalipsă sunt pur și simplu expresiile folosite în mod curent la acea vreme pentru a denumi corupția.
Însă de atunci, întreaga omenire, care a continuat ceea ce a trăit în lumea babiloniană, a devenit un oraș Babilon extins la întreaga planetă. Aceasta crede autorul Apocalipsei. Orașul Babilon îl putem găsi astăzi răspândit printre oamenii din toată lumea. El se află acolo unde există oameni care au căzut victimă ispitei babiloniene. Iar această conduită a oamenilor este cea care trebuie să cadă înainte de venirea acelei stări finale, despre care vorbește autorul Apocalipsei. Dacă cercetăm ce este activ în «corupția babiloniană», aflăm că pretutindeni în această corupție babiloniană este activ principiul ahrimanic. Ahriman stă ascuns în oameni, și el este o putere apropiată inițial de om în cadrul universului. El se amestecă în emoții, care în felul acesta sunt corupte. Polul opus al principiului ahrimanic este principiul luciferic. În ceea ce cade în Babilon trăiește ahrimanicul, iar acestuia i se opune lucifericul. Ce imagine/simbol trebuie să i se înfățișeze autorului Apocalipsei atunci când privește aceasta? Este imaginea atitudinii jubilatoare a Îngerilor luciferici. Nu trebuie să închidem ochii la acestea, iubiții mei prieteni.
Marea greșeală, care a existat întotdeauna la multe concepții despre lume, a fost că răul ar fi opus direct binelui, că, de exemplu, principiului rău de jos, i s-ar opune întotdeauna de sus principiul bun. Însă nu este așa! Aici, în acest capitol al Apocalipsei (Apoc. 19), jos este ahrimanicul – Babilonul –, iar sus, acolo unde Îngerii se bucură de căderea Babilonului, este lucifericul. Ceea ce începe să răsune sus ca o exultare de bucurie a Îngerilor, este vocea lui Lucifer. Principiul Christos este întotdeauna echilibrul între aceștia doi.
Ceea ce spune autorul Apocalipsei aici poate fi înțeles abia atunci când se înțelege în mod just constituția trinitară a lumii. Pentru simțirea omenească obișnuită este absolut de neînțeles cum niște spirite bune, pure, pot scoate acele strigăte de bucurie, când jos vin peste oameni asemenea chinuri, precum cele zugrăvite aici. Totul devine în mod natural de înțeles, îndată ce privim acest strigăt de bucurie drept emanația acelor ființe, care în fond, înainte să ia ființă lumea în care omul a primit formațiunea sa spirituală, au fost împotrivă ca lumea să ia naștere în acest fel. Ființele luciferice vor să oprească întreaga evoluție pe un cu totul alt palier spiritual; ele nu doresc acea unire, acea cununie a spiritului cu materia, care a prins să se înfiripeze în existența pământească, astfel încât ele, în sufletele lor, simt: Acum, când din existența pământească este eliminat ceea ce a fost luat în stăpânire de Ahriman, avem satisfacția că cel puțin o parte din existența pământească nu mai continuă și cade din evoluția pământească. În această privință, din acest tablou zugrăvit de autorul Apocalipsei, vorbește o grandioasă onestitate în felul de a vedea lumea.
Așadar, prima cădere, căderea Babilonului, este ceea ce împinge la rătăcire din vina oamenilor înșiși. Chiar dacă aceasta este influențată de principiul inițiatic, este o rătăcire omenească. Prin căderea Babilonului datorită rătăcirii omenești, o parte a omenirii este exclusă de la evoluția pe mai departe a lumii, la un moment pe care îl vom detalia în expunerile următoare. Prima dată să aducem în fața sufletului doar aspectul calitativ a ceea ce urmează.
A doua cădere este cea în care nu mai este implicat omul singur. În cazul celor care cad odată cu Babilonul, cei implicați de fapt sunt oamenii; este rătăcirea umană. În cazul prăbușirii fiarei și a falsului profet, cel care reprezintă doctrina fiarei, cade nu un factor uman, ci unul suprauman, ceva de natură spirituală. Cade ceea ce nu se încadrează în regnul omenesc: fiara, care se năpustește peste comunitatea omenească; și cade cel care răspândește învățăturile fiarei: falsul profet. Avem așadar de-a face cu ceva care îi poate determina pe oameni să fie posedați de el, unde însă de vină nu este slăbiciunea naturii omenești, ca în cazul mediumului, ci direct supraumanul, care provoacă în om impulsul spre rău.
Dacă am vrea să facem imaginea și mai clară, am putea spune următoarele: Toți cei care vor fi implicați în căderea Babilonului vor fi corupți, datorită faptului că au tins spre lucruri la care organizarea lor nu făcea față, spre lucruri față de care organizarea lor a devenit slabă, făcând ca ea să fie coruptă. Așadar, la căderea Babilonului contribuie organizarea omenească slabă. La prăbușirea fiarei și a falsului profet nu este ca și cum ar fi corupt un medium deoarece a devenit slab, ci ca și cum spiritul, care a luat în stăpânire Eul și corpul astral al mediumului, ar intra în corpurile fizic și eteric, de data asta după ce hipnoza a încetat, și s-ar folosi de acum de corpul fizic al acestui om, pentru a săvârși prin el tot felul de nenorociri pe Pământ.
Aceasta este exact reprezentarea care ne întâmpină aici la autorul Apocalipsei. Va veni un timp – asta vrea să spună autorul Apocalipsei –, în care vom vedea oameni umblând pe Pământ, care nu pot suporta ceea ce este cuprins în predica creștină, care de fapt îl primesc pe Christos în sufletul lor, însă nu se pot ridica cu corpurile lor fizic și eteric la înălțimea lui Christos, și de aceea se lasă în voia altor spirite, aceasta însă nu cu o deplină conștiență, motiv pentru care cad pradă corupției. Aceștia sunt primii, cei care sunt incluși în căderea Babilonului.
Alții se vor preumbla, ce-i drept, ca oameni, însă vor fi sortiți ursitei, că de fapt Eul lor omenesc este ieșit din ei, astfel încât ei nu mai pot fi considerați oameni pe Pământ, deoarece sunt posedați de către fiară și falsul profet. Aceasta se va întâmpla după căderea Babilonului. După căderea Babilonului, pe Pământ vor exista oameni care vor fi precum niște demoni umblători, în care vor acționa nemijlocit puteri ahrimanice.
Pentru toate aceste lucruri sunt astăzi suficiente condiții prealabile. Vreau să spun că toate acestea există deja în germene. S-a întâmplat un astfel de caz cutremurător, în care Ahriman s-a putut arăta deja printre noi într-un om – chiar dacă nu în omul întreg, însă în slăbiciunea temporară a unui om – ca scriitor. Nietzsche a fost un scriitor genial, magistral, însă în perioadele în care a scris «Antichristul» și «Ecce homo» individualitatea-Nietzsche nu era în el. Eu cunosc această individualitate-Nietzsche, am descris-o chiar în cartea mea Cursul vieții mele [Nota 32]; aici însă Ahriman a devenit direct scriitor, iar Ahriman este un scriitor mult mai sclipitor decât oamenii.
Puterile ahrimanice se vor implica din ce în ce mai mult, spiritele ahrimanice slujindu-se de corpurile omenești în tot felul de treburi. Și va veni un timp în care creștinii să trebuiască, atunci când vor întâlni un om sau altul, să-și pună în mod serios întrebarea: Este de fapt acesta un om, sau o carcasă complet goală, accesibilă spiritelor ahrimanice? – La distincțiile pe care le facem deja astăzi va trebui să o adăugăm în viitor și pe aceasta. Aceasta va fi a doua prăbușire: demonismul fiarei și al profetului ei; ele vor face trupurile omenești să fie posedate de ele. Însă fiara și profetul ei vor fi prăvăliți. Avem așadar mai întâi căderea oamenilor corupți și apoi prăbușirea anumitor spirite corupte aflate în apropierea omului. Spiritele acestea însăși cad la o a doua prăbușire.
În Apocalipsă avem apoi, ca o a treia prăbușire, prăbușirea lui Satan. În Satan avem o ființă foarte înaltă, care însă merge pe alte căi decât cele care pot fi parcurse pe Pământ. În cazul fiarei și a falsului profet avem de-a face cu puteri care îi seduc pe oameni, care au voința de a aduce omenirea pe căi greșite din punct de vedere moral și intelectual. Acea forță, iubiții mei prieteni, avută în vedere la prăbușirea lui Satan, vrea și ceva cu totul diferit. Ea nu vrea să abată numai omenirea de la căile ei, ci întregul Pământ. Această putere, privită din punct de vedere uman-pământesc este un potrivnic înspăimântător al Dumnezeirii.
Însă vedeți dumneavoastră, putem spune ipotetic – căci numai așa este posibil, zic eu, să nu păcătuim în sens intelectual și în special în sens spiritual –, următoarele. Dacă nu judecăm din punctul de vedere al evoluției uman-pământești, dacă luăm alte puncte de vedere, superioare – ce poziție are atunci aceasta putere în univers față de alte spirite?
Da, vedeți dumneavoastră, nu este de mirare că Michael, care are un punct de vedere diferit de cel al oamenilor, gândește complet altfel despre Satan față de cum gândesc oamenii. Oamenii rămân cu gândirea în abstract, spunând că Satan este o forță rea. Însă Satan este totodată o mare putere, chiar dacă pentru direcțiile care intră în discuție pentru Pământ este o putere rătăcită, însă este o mare putere. Iar Michael, care are rangul unui Arhanghel, nu are rangul lui Satan, care se află pe treapta unei începătorii, a unui Arheu. Michael este «doar» Arhanghel. Din punct de vedere michaelic, Satan nu este de fapt o putere pe care s-o sfidezi, ci o putere de temut, o putere extraordinară, deoarece lui Michael această putere, care face parte din rândul Arhailor, îi apare superioară lui însuși. Numai că Michael respectă direcția care este în sensul evoluției pământești.
Michael a decis deja cu mult timp în urmă să acționeze în acele cercuri planetare prefigurate de existența solară. Satan este o putere care stă în permanență la pândă în cosmosul nostru. Această pândă a lui Satan are ceva înspăimântător. Acest lucru poate fi presimțit, iubiții mei prieteni, în momentele când vedem pușcând/năvălind în cosmosul nostru o cometă, care are cu o cu totul altă traiectorie decât planetele (se desenează la tablă – tabla 8).
Dacă desenăm aceasta după sistem copernican – din punct de vedere astronomic nu este chiar corect, dar în final aceasta nu contează aici Soarele; Mercur, Venus, Pământ, Marte, acestea sunt planetele interioare, iar planetele exterioare: Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun –, trebuie să ne reprezentăm că cometele au, în comparație cu orbitele planetare regulate, traiectorii complet neregulate. Reprezentarea cum că aceste comete descriu niște elipse alungite, este o prostie, însă asupra acestui lucru nu este momentul să ne oprim acum. Oricum ar fi, traiectoriile cometelor nu coincid, atâta timp cât se află în interiorul sistemului nostru planetar, sub nicio formă cu orbitele planetelor.
Iar Satan stă aici la pândă, pentru a intercepta orice cometă și să folosească direcția sa de mișcare pentru a scoate planetele de pe orbitele lor, și odată cu aceasta și Pământul. Că puterile satanice stau tot timpul la pândă pentru a remodela întregul sistem planetar, este un fapt real care există în univers. Prin aceasta însă, acest sistem planetar, în ale cărui orbite trebuie să se miște oamenii, ar fi răpit de la acele puteri divin-spirituale și introdus în cu totul alte direcții de evoluție cosmică. Michael privește această intenție drept o rătăcire absolut înspăimântătoare, despre care Michael trebuie să-și spună însă: Niciodată eu n-aș putea avea această intenție, deoarece ea, pentru o ființă care se află în ierarhia Arhanghelilor, ar fi de la bun început un proiect lipsit de orice perspectivă. – Doar ființe din ierarhia Arhailor au suficiente forțe pentru a înfăptui așa ceva. Michael, care în cadrul orbitelor planetare acționează din Soare și care a devenit ceea ce în ocultism se cheamă Arhanghelul perioadelor de revoluție sau un spirit planetar, s-a hotărât cu mult timp în urmă să se rezume în activitatea sa la aceste perioade de revoluție. Rămânerea la aceste perioade de revoluție este o decizie îngerească.
Într-o anumită perioadă din vechea evoluție atlanteeană, în Misterii, în care Zeii coborau pe atunci, se putea percepe realmente cum legiunile Arhanghelilor, deci Arhangheli precum Orifiel, Anael, Zachariel și așa mai departe, au luat atunci hotărârea de a se mișca în domeniul orbitelor planetare prefigurate. Acest lucru s-a realizat, desigur, într-un anumit timp.
Acele cohorte puternice aflate sub conducerea lui Satan nu au luat până astăzi această hotărâre; ele năzuiesc încă și astăzi să folosească orice traiectorie de cometă pentru a da o altă configurație întregului sistem planetar. Avem aici de-a face cu un potrivnic al lui Christos, care nu vrea să corupă numai pe omul individual, care de asemenea nu vrea să corupă numai un grup de oameni, o comunitate de oameni, așa cum vor fiara și falsul profet, ci avem de-a face, în cazul lui Satan și a cetelor sale, cu niște eforturi de a sări direct la gâtul/trupul Pământului – dacă mă pot exprima astfel – în legătura lui cu sistemul planetar. Aceasta este a treia prăbușire din Apocalipsă. La primele două prăbușiri avem exultarea de bucurie a ființelor spirituale de tip luciferic.
Aceste lucruri pe care ni le spune autorul Apocalipsei trebuie să le prevedem și noi. Prima etapă, căderea Babilonului
va arăta niște oameni rătăciți, care au atras deja rătăcirea în constituția lor fizică, astfel încât nu există nicio perspectivă ca aceste corpuri omenești, asupra cărora Eul și corpul astral au pierdut complet stăpânirea, să mai devină utilizabile în viitor. Aceste corpuri trebuie abandonate, chiar dacă nu Eul și corpul astral aparținătoare acestora; acestea merg mai departe ca atare în omenire pe căile karmei. La un moment dat vedem oameni, care au fost victimele ispitirii babiloniene, preumblându-se cu corpurile lor, corpuri care cad în afara evoluției. Aceasta este căderea Babilonului.
A doua etapă este cea cu niște oameni care circulă – iar acest lucru va fi vizibil –, despre care va trebui să se spună: În ei trăiesc puterile ahrimanice însăși. Acolo acționează direct Ahriman. Aceasta este fiara, prăbușirea fiarei și a falsului profet al fiarei, care însă nu este om, ci un supraom.
În al treilea rând se observă: În legile naturii însăși, ceva devine inexplicabil. Cea mai mare și mai importantă experiență pe care oamenii vor trebui s-o facă în viitor, este aceea de a recunoaște: În însăși legile naturii ceva devine inexplicabil, fenomenele nu se petrec după tipicul legilor naturale. – Lucrul se va întâmpla într-o proporție ridicată, și nu va fi o simplă greșeală de calcul că o planetă se oprește într-un anumit loc și nu mai ajunge unde trebuie.
Primii pași care îi vor reuși lui Satan, vor fi să introducă dezordine în sistemul planetar. Pentru a contracara aceasta, va trebui ca omenirea însăși să dezvolte o puternică spiritualitate. Căci dezordinea care se va produce va putea fi compensată doar printr-o puternică spiritualitate a oamenilor.
Vedeți dumneavoastră, acestea sunt lucrurile pe care noi trebuie să le preconizăm astăzi, atunci când ne punem în fața sufletului etapele viitoare ale evoluției Pământului și a omenirii. Acestea sunt lucrurile pe care va trebui să le vedem atunci când autorul Apocalipsei vorbește către noi. Voi trebuie să vă străduiți, iubiții mei prieteni, să vă transpuneți în această concordanță dintre ceea ce poate fi dobândit din antroposofie și ceea ce revelează autorul Apocalipsei.
Despre comete se poate vorbi deja astăzi, pe baza revelațiilor existente, că Satan stă la pândă în univers pentru a utiliza orbitele cometelor, pentru a pune în loc un cosmos-surogat. Dacă primiți în voi aceasta prin înțelegerea antroposofică și o puteți regăsi în Apocalipsă, atunci în această regăsire există ceva important, un fel de întâlnire sufletească cu Apocalipsa, și prin aceasta cu însuși autorul Apocalipsei. Da, cu autorul Apocalipsei: acest lucru este important. Va fi un lucru extraordinar de important, ca preotul care își transpune viețuirea în viitor să capete din ce în ce mai mult dorul de a-l putea întâlni oricând – indiferent dacă se află pe Pământ sau nu – pe autorul Apocalipsei, care după Misterul de pe Golgota a privit astfel în viitor.
Căci în rândul preoților trebuie să se nască sentimentul: Ajutorul care poate veni de la Ioan, creatorul Apocalipsei, pentru cel care vrea să lucreze în sens creștin, este unul extraordinar de important, și totodată un ajutor de care el are nevoie. A merge însă într-adevăr împreună cu autorul Apocalipsei, Ioan, va fi posibil doar dacă ne îndreptăm spre Apocalipsă cu atitudinea sufletească pe care am descris-o. Atunci Ioan va deveni aliatul nostru. El este, după cum știm, strâns unit cu Christos Iisus, el este inițiat de însuși Christos Iisus, el este un inițiat al lui Christos Iisus. De aceea el este un aliat important, și a ajunge la Christos prin el este de o enormă importanță.
Înțelegerea reală a Apocalipsei conduce deja adânc în interiorul domeniului, unde cu cea mai mare șansă imaginabilă se poate ajunge la întâlnirea cu Ioan, și apoi cu Christos însuși. Acesta este un adevăr profund, însă un adevăr despre care este de dorit să acționeze cât mai profund în sufletul vostru. Căci el este un adevăr cu adevărat preoțesc, adică un adevăr care îl atrage într-un mod adecvat pe preot în domeniul spiritual. Aici vrem să continuăm mâine.
