Iubiții mei prieteni! La întrebările care mi s-au pus voi încerca să răspund tangențial, pe lângă altele. Doar că la unele dintre întrebări aș dori să răspund în cercul cel mai restrâns, al conducătorilor superiori, chiar dacă ele au fost puse de alții. Aceasta se poate întâmpla și în zilele care urmează, iar aceste răspunsuri pot fi date mai departe.
Astăzi aș vrea să vă indic înainte de toate un tablou al Apocalipsei, care reprezintă o imaginațiune a autorului Apocalipsei, așa cum a intrat ea frecvent în acele reprezentări simbolice care s-au născut în legătură cu Apocalipsa. Nu se poate spune întotdeauna că aceste reprezentări simbolice care s-au dezvoltat pe marginea Apocalipsei ar fi foarte fericite, însă în cazul acestui tablou, despre care vorbim aici – și care, așa cum s-a subliniat în expunerile de ieri, coincide ca realizare a lui chiar cu epoca noastră –, a fost imposibil să nu recunoaștem diferitele părți, căci ele te întâmpină într-un mod absolut caracteristic în Apocalipsă. Însă pentru a înțelege acest tablou este necesar să facem aici o anumită paralelă cu o chestiune importantă pentru epoca noastră, care a și fost abordată în diferite contexte antroposofice, dar care aici, în acest punct al discutării Apocalipsei, poate primi o lumină aparte.
Dacă avem în vedere evoluția omului, și în cadrul acesteia ținem seama că omul, la trecerea de la conștiența pe care o are în lumea fizic-senzorială la conștiența din lumea spirituală, devine inițial o ființă despicată în trei – așa cum am descris în cartea mea «Cum se dobândesc cunoștințele despre lumile superioare?» în capitolele despre Păzitorul pragului –, vom spune: În ființa omenească, în forma ființei fizice, este cuprinsă în același timp o trinitate și o unitate, iar această alcătuire este în fond una cât se poate de clară. Ea devine clară dacă se urmărește prezentarea făcută în cadrul antroposofiei relativ la alcătuirea omului. Să luăm omul după spirit, suflet și trup. Raportul acestei structurări față de cea dată în antroposofie, va fi din capul locului clar.
Astfel, în spirit, așa cum este el astăzi în om, trăiesc gândurile, gândurile așa cum le prezint eu în linii mari în cartea mea Filosofia libertății [Nota 43], unde ele nu sunt impregnate cu concepții senzoriale, ci sunt gânduri pure, create în mod liber în conștiența omenească. Acolo, la început, gândurile sunt, conform calității lor, doar o aparență, sunt într-atât de puțin o realitate deplină, încât nu au o forță interioară. Întrucât nu avem imaginea în oglindă, le putem doar compara, nu în întregime, însă într-un anumit sens le putem compara cu imagini în oglindă/ reflectate. Imaginea care apare în oglindă nu dezvoltă forță în direcția liniilor sale, este complet pasivă. Gândurile omenești au, prin dezvoltarea lor, forță, astfel încât noi putem să și captăm, așa cum am spus ieri în Ora esoterică [Nota 44], această forță și să o îmbibăm cu voință. Însă față de cosmos, în existența sa atotcuprinzătoare, aceste gânduri pe care le are omul în viață se comportă propriu-zis ca niște imagini în oglindă, așa încât noi purtăm de fapt în ființa omenească spiritul, însă spiritul în imagine oglindită.
Astfel, iubiții mei prieteni, ceea ce noi purtăm aici în noi provine din lumea pe care eu, în Teosofia [Nota 45] mea, am descris-o drept țara spiritelor, iar atunci când pe Pământ noi gândim, ducem de fapt ingredientele țării spiritelor jos pe Pământ într-o formă aparentă, într-un reflex în oglindă. Când noi gândim, coborâm ceea ce teosofia numește Devahan în domeniul pământesc, chiar dacă aceasta este o slabă reflectare. Noi purtăm aceste conținuturi în noi pe Pământ, purtăm într-o slabă reflectare aparența cerescului.
Dacă trecem la sufletesc, aici trăiește cu precădere sentimentul. În starea de veghe el trăiește ca sentiment, în somn el trăiește ca imagine de vis. Visele și sentimentele se deosebesc doar prin faptul că sentimentele sunt un conținut sufletesc al stării de veghe, visele un conținut sufletesc al stării de somn. Ceea ce noi viețuim ca oameni pământești între naștere și moarte în sentimentele noastre, provine, de asemenea, dintr-o altă lume – pe care eu am descris-o în «Teosofia» mea –, din lumea sufletelor, pe care noi o trăim în forma ei reală după moarte. Iar lumea noastră de sentimente – pe care noi doar o visăm, căci noi nu facem decât să visăm această lume a sufletelor prin sentimentele noastre – se raportează la această formă reală a lumii sufletelor care apare atunci în fața noastră – eu am descris-o dintr-un anumit punct de vedere în Teosofie – poate nu chiar ca o imagine reflectată, însă ca o imagine păstrată în suflet de puterile elementare creatoare. În ea nu există încă realitate.
Ceea ce dezvoltă corpul nostru în starea noastră de acum de oameni pământești nu este o conștiență de imagini arhetipale, însă el poartă în sine cele mai puternice realități ale existenței. În corpul nostru noi suntem realmente activi, însă numai în lumea fizică pământească. Astfel, cele trei componente ale ființei noastre omenești aparțin unor lumi diferite. Iar dumneavoastră, iubiții mei prieteni, atunci când intenționați să acționați asupra ființei omului, va trebui să aveți în sentimentul dumneavoastră o proiecție a ceea ce există în ființa omului. Trebuie să dezvoltați o viziune corectă asupra acestor lucruri.
Mi-a fost dat să mă confrunt cu neînțelegeri peste neînțelegeri în ceea ce privește această structură a omului chiar din partea unor filosofi foarte buni, neînțelegeri care arată cât de dificil este pentru niște oameni ai prezentului, obișnuiți să gândească foarte bine, să pătrundă corect în antroposofie. Așa de exemplu, într-o discuție avută cu un filosof, acesta a considerat drept arbitrară împărțirea atribuită structurii omenești, că ea ar fi făcută cu intelectul și că ar fi de un formalism cras. Desigur, putem descompune o masă în blat, picioare și așa mai departe, însă masa întreagă este din lemn; sau o putem descompune de la stânga la dreapta. Însă în privința omului noi nu avem de-a face cu o astfel de împărțire arbitrară, ci spunem așa: În realitate avem hidrogen și tot în realitate oxigen, care împreună dau apă; ele sunt realități, nu doar niște scheme artificiale. La fel și mădularele ființei omenești, ele nu sunt inventate arbitrar, ci sunt atât de exact cuprinse în realitatea naturii omenești, încât se poate spune: Spiritul provine din țara spiritelor, sufletul din lumea sufletelor, corpul fizic din lumea fizică; aceste componente ale omului provin din trei lumi diferite și sunt reunite toate în om. Iar atunci când omul iese cu conștiența sa în afara lumii fizice, interiorul său se divide, din unu devine trei.
Procesul care se petrece în fiecare om în parte, fără ca el ca individ să trebuiască să participe în vreun fel, se petrece și în cazul întregii omeniri prin evoluția diferitelor ei rase și popoare. Noi putem spune: Omenirea în curs de evoluție trăiește în subconștientul fiecărui om, însă aceasta nu urcă în conștiența obișnuită, și ea parcurge etape de evoluție similare celei ale omului individual. Și chiar acum, în epoca noastră, în mersul evolutiv al omenirii se petrece un fel de trecere peste Prag și de despicare în trei. Ceea ce este pentru omul individual trecerea pe lângă Păzitorul Pragului, trebuie să fie însușit de către om în epoca sufletului conștienței, dacă vrea să posede această conștiență. Omenirea trece în epoca noastră peste Prag, fapt rămas inconștient la nivel de individ. Omenirea în ansamblu face această trecere peste Prag. Dacă până la sfârșitul secolului al XVIII-lea corporalitatea fizică îi mai oferea încă omului ceva pe Pământ prin ființele elementare inerente acestei corporalități, în viitor omul va trebui să extragă tot ceea ce va găsi productiv în interior, inclusiv virtuțile sale, din lumea spirituală, nu în calitate de individ, ci ca omenire. Astfel, omenirea în ansamblu stă înaintea unei treceri peste Prag, care autorului Apocalipsei îi apare înainte de viziunea femeii înveșmântate cu Soarele și cu balaurul sub picioarele ei, deoarece și ca timp ea se petrece înaintea acesteia. Aici el are cealaltă viziune, viziunea care indică clar că autorul Apocalipsei vrea să spună: Vine timpul în care întreaga omenire, în partea ei civilizată, va trebui să treacă Pragul, în care apare o imagine întreită, imaginațiunea cosmică a ceea ce i se întâmplă omenirii. Vor exista din ce în ce mai mulți oameni care, pe lângă sentimentul pe care îl poate dezvolta omul atunci când sănătosul stă alături de patologic, vor avea celălalt sentiment: Gândurile mele vor să fugă de mine, să evadeze, picioarele mele sunt trase în jos de gravitația pământească. – În prezent există mulți oameni care au la propriu acest sentiment foarte puternic, că gândurile le zboară din minte, că picioarele lor sunt exagerat de mult atrase de pământ. Numai că prin civilizația noastră de astăzi omul este convins să nu mai creadă astfel de lucruri, după cum se încearcă să li se scoată copiilor din minte anumite viziuni pe care le au, care au totuși o bază reală.
Ceea ce în epoca noastră trăiește însă puternic, apărea ochiului clarvăzător al autorului Apocalipsei sub forma acelei figuri ce ia naștere dintr-un nor, cu fața strălucind ca Soarele, trecând mai jos într-un curcubeu și având picioare de foc, unul stând pe mare și celălalt pe pământ (Apoc. 10, 1 și 2). Am putea spune că aceasta este de fapt apariția cea mai importantă pe care sufletul omenesc trebuie să și-o așeze înaintea ochilor. Căci sus, în acel chip născut din nori, sunt gândurile ce aparțin țării spiritelor; în ceea ce este curcubeul se află lumea de sentimente a sufletului omenesc, care aparține lumii sufletelor; și în picioarelor de foc, care își primesc forța lor din pământul acoperit de mare, se află ceea ce este conținut în corpul omului, care aparține lumii fizice.
Aici suntem avertizați, să zicem așa, asupra secretului cultural propriu-zis al prezentului, care la început se manifestă prin faptul că oamenii nu apar imediat despicați în trei, ci apar – lucru palpabil cu mâna în epoca actuală – ca oameni-nori, care pot doar să gândească, în timp ce celelalte două părți, curcubeul și picioarele de foc sunt atrofiate; sau apar ca oameni-curcubeu, la care este dezvoltat cu precădere sentimentul, care pot înțelege și antroposofia doar cu sentimentul, nu cu intelectul. Însă ei nu există doar în Societatea Antroposofică, ci și afară, în lume. Acești oameni pot înțelege lumea doar cu ajutorul sentimentului; la ei gândirea și voința sunt atrofiate, însă sentimentul este deosebit de dezvoltat. Există apoi în ziua de azi oameni, care acționează de fapt ca și când ar avea hipertrofiată doar voința. Gândirea și sentimentul lor sunt atrofiate: oameni care se comportă ca niște tauri, dăruiți doar impulsurilor exterioare imediate – oamenii cu picioare de foc.
Viziunea lui Ioan autorul Apocalipsei prezintă și aceste trei tipuri de oameni, pe care noi îi întâlnim în viață. Noi trebuie deja să luăm cunoștință de acest secret tocmai al epocii actuale de cultură, pentru a-i evalua în mod corect pe oameni. Acest lucru este valabil de fapt și atunci când analizăm marile evenimente ale lumii.
Priviți numai la tot ceea ce se întâmplă acum în Rusia. Acolo avem influența oamenilor-nori, a oamenilor care cu precădere gândesc, la care sentimentul și voința sunt atrofiate. Voința, ei ar dori s-o remită mecanismului social, simțirea este monopolizată de puterile ahrimanice, deoarece oamenii nu o posedă cu adevărat. Ei sunt gânditori, însă, întrucât omul pământesc este modelat în întregime ahrimanic și luciferic, gândirea lor are o anume particularitate, încât putem spune – voi folosi o imagine, care pentru cineva care cunoaște știința spirituală va fi de la sine înțeleasă; ea va șoca doar pe cel care abia urmează să se familiarizeze cu astfel de lucruri – : Dacă luăm gândurile lui Lenin și ale celorlalți și privim aceste gânduri ca o imagine, cum arată confluența de gânduri ale lui Lenin, Troțki, Lunacearski și așa mai departe? Dacă vă reprezentați o lume formată din aceste gânduri, obțineți ceea ce în fizică se numește un sistem de forțe. Da, iubiții mei prieteni, cu aceste forțe s-ar putea forma, dacă ar exista un spirit elementar uriaș, nori deasupra unei regiuni întinse, s-ar putea provoca tunete și fulgere, dacă considerăm forțele doar în regiunile norilor. Însă ele nu aparțin regiunilor de pe Pământ. Este o imagine, care probabil vă va surprinde, însă cel care privește în spatele fundalurilor oculte ale existenței trebuie să spună aceasta. În capetele conducătorilor ruși țes și trăiesc aceleași forțe care există în fulger, care se formează în norii de deasupra capetelor noastre și trimit jos pe pământ fulgerele și fac să se rostogolească tunetele. Acolo în lăuntru își au locul aceste forțe, ele acționează deplasat în conducătorii bolșevismului.
După cum vedeți, dumneavoastră aveți aici o mulțime de lucruri care se întâmplă în zilele noastre, care i-au fost perfect clare autorului Apocalipsei în mod anticipat. Și el știa că o astfel de epocă cuprinde întotdeauna o perioadă de timp, care poate fi indicată și numeric. Eu însumi am indicat cu aproximație, iubiții mei prieteni, un anumit număr de ani pentru acea perioadă afectată dezvoltării sufletului conștienței, a sufletului afectivității sau intelectului. Am indicat pentru un astfel de interval a douăsprezecea parte din 25.920 de ani.
Mult timp a fost pentru mine un adevărat chin să reușesc să înțeleg pasajul din Apocalipsă despre care tocmai vorbesc acum. Căci aici autorul Apocalipsei indică în profeția sa 1260 de zile. Prin zile se exprimă adesea o durată ce se referă de fapt la ani. Însă cum să înțelegem aici numărul 1260 indicat de autorul Apocalipsei? A fost nevoie de o cercetare amănunțită pentru a afla că în spatele acestor 1260 de zile (Apoc. 11, 3 și 12, 6) stă în realitate – iertați-mi expresia trivială – o greșeală de tipar în transmiterea textului Apocalipsei. În acest loc trebuie să punem «2160 de zile», și atunci există o concordanță cu ceea ce putem vedea și astăzi. Este foarte posibil ca odată, cândva, într-o școală unde s-a făcut transcrierea, să fi apărut o neclaritate, tocmai pentru că la privit (vizionar n.t.) multe numere se citesc în oglindă. Acest aspect este însă mai puțin de luat în seamă la o trăire mai profundă a Apocalipsei.
La celălalt pol față de oamenii-nori în cadrul unei rase se află ceilalți oameni, oamenii curcubeu. La ei gândirea este atrofiată, ei preferă cel mai mult gândurile tradiționale, ei au o anumită sfială în a se apropia cu gândurile de lumea spirituală. Foarte mulți oameni tocmai din regiunile central-europene sunt astfel de oameni-curcubeu.
Cu cât mergem mai spre vest, cu atât gândirea și simțirea sunt mai atrofiate și ajungem la forme patologice de oameni cu picioare de foc. Astfel de oameni cu picioare de foc se pot întâlni în număr mare tocmai în regiunile de vest ale Europei și, probabil, în America. În acest sens, noi putem împărți și Pământul: în Răsărit există mulți oameni-nori, în Centru mulți oameni-curcubeu, în Vest mulți oameni cu picioare de foc. Și am putea spune: Pe suprafața Pământului, dacă îl privim spiritual din exterior, este extins, dacă luăm în considerație evoluția raselor, ceva precum tabloul care ne întâmpină aici la autorul Apocalipsei. Dacă ne-am ridica în vreun fel deasupra Pământului – spiritual, nu putem face aceasta într-un balon cu aer sau o aeronavă –, dacă ne-am ridica spiritual la înălțime, să zicem într-un punct aflat în Westfalia, și am privi în jos Pământul, atunci Asia ar avea un fel de figură asemănătoare norilor, o figură ce ia forma de Soare; deasupra Europei s-ar vedea răspândite culorile curcubeului, iar mai departe, spre Vest, picioare de foc, unul stând în Oceanul Pacific, celălalt așezat pe Anzii Americii de Sud. Pământul însuși s-ar înfățișa ca în acest tablou.
Vedeți dumneavoastră, iubiții mei prieteni, aceste profeții ale autorului Apocalipsei, de cel mai adânc impact pentru epoca noastră, sunt extrem de importante pentru activitatea preoțească, căci în aceasta constă chiar acest mare secret al epocii noastre, care s-a conturat începând de la Napoleon încoace. Abia prin influența napoleonismului, a primului Napoleon, a luat ființă de fapt cu deplină claritate această tendință a oamenilor, de separare în rase, în națiuni, care astăzi a ajuns să se exprime într-un mod atât de irațional prin wilsonianism. Este un lucru absolut îngrozitor cum au ajuns astăzi oamenii să își dorească o integrare într-o anumită rasă sau un anumit popor și au îngropat adânc orice urmă de cosmopolitism. Aceasta se întâmplă însă tocmai din cauză că acum se face această trecere prin zona de Prag. Și după cum omul, în cadrul evoluției lui în lumea spirituală, se divide în trei părți, tot astfel și omenirea pământească se separă pe regiuni, care individului uman îi rămân inconștiente, după oameni-nori, oameni-curcubeu, oameni cu picioare de foc. Această despicare în trei a omului, așa cum am descris-o eu pentru omul individual în Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare?, a intervenit acum pentru întreaga omenire pământească, ea este acum aici. Tabloul puternic pe care îl creionează autorul Apocalipsei, este acum format din Asia, Europa, America. Oamenii nu pot în primă instanță să armonizeze cele trei părți; în loc să găsească armonia în unire, ei caută separarea, iar în unele cazuri aceasta apare absolut ciudat.
Putem vedea, de exemplu în această gândire pur exterioară care îi cuprinde pe oameni, cum ei nu se mai reunesc printr-o înțelegere interioară, ci adesea se asociază după aparențe exterioare. De exemplu, putem vedea cum între Böhmerwald și Fichtelgebirge, de la Erzbergen în masivii calcaroși Politz-Adersbacher în jos până la March, până la Pressburg de odinioară – Pozsony se numea în Ungaria, nu mai știu cum se numește astăzi dacă luăm munții Mannhart ca graniță de sud, putem vedea că acolo, în Cehia, se găsește un popor format eminamente din oameni-nori, care au dezvoltată doar gândirea, și că acestui popor i-a fost alipit/sudat în mod forțat, nu printr-o înțelegere interioară, un popor de un cu totul alt soi, poporul slovac, la care gândirea este aproape inexistentă, oamenii fiind în sensul propriu al cuvântului oameni-curcubeu. Pe de altă parte, vedem cum o altă legătură, formată cu puțin timp înainte, este desfăcută de asemenea în mod pur exterior. În toate acestea nu mai domnește niciun spirit, ci activitate omenesc-pământească, care vrea să elimine spiritul. Vedem întreaga Slovacie desprinsă cu puțin timp înainte de Boemia, Moravia, Silezia, care sunt teritoriile pe care le-am indicat mai înainte. Vedem întreaga Slovacie, unită anterior cu ținutul maghiar și cu maghiarii adevărați. Trebuie deosebiți maghiarii adevărați de maghiarii imigrați, pe care îi recunoști deja după nume. Maghiarul adevărat poartă un nume, care în Vest nu poate fi deloc pronunțat, în special dacă este mai în vârstă; el se cheamă însă Hirschfeld, dacă este unul dintre maghiarii deosebit de vocali și agitatorici din prezent. Trebuie să mergem la obârșia maghiarilor adevărați. La aceștia avem de-a face eminamente cu oameni cu picioare de foc, care pentru scurt timp au fost sudați de oamenii-curcubeu ai Slovaciei. Așa sunt jucate la zaruri, de către spiritul rău al lumii de azi, popoarele. Slovacii, care mai înainte erau aruncați la grămadă cu maghiarii, sunt acum aruncați la grămadă cu cehii. Așa se procedează în general astăzi, se joacă la zaruri. Aceasta se exprimă și în simptomele cu efect mai profund, de exemplu în aceea că un om cu adevărat important, precum Masaryk [Nota 46], care se află la conducerea Republicii cehoslovace, este de fapt slovac, nu ceh. Cine îl cunoaște însă pe Masaryk știe că el este exact un om-curcubeu, care nu poate deloc gândi. Citiți cărțile sale, și veți vedea: În cărțile sale gândește epoca. El este un om-curcubeu, un slovac veritabil.
Trebuie să poți privi oamenii din prezent conform acestor categorii, pentru a vedea jocul de noroc al întâmplării care se practică de fapt astăzi, care, desigur, este fondat deja în karma lumii. Aici trebuie să privim spre acea epocă – care este de fapt epoca noastră –, despre care se poate spune că pătrunde tot mai mult în conștiența oamenilor, în sufletul conștienței. Anterior, oamenii vedeau scrisă afară scrierea stelară, ei vedeau scris afară întreg conținutul vechilor tradiții și al vechii înțelepciuni. Acest om tristructurat poartă în sine ca amintire tot ceea ce stă scris în cărțile vechi. Dacă privim spre anumite lăcașe de cult, vedem această făptură (Înger) care se întinde peste Asia, Europa, America. Tot ceea ce s-a propovăduit în lăcașele bogate în mistere ale Macedoniei, Greciei, Asiei Mici, tot ceea ce s-a vestit despre lume în Efes, Samotrake, Delfi și în alte locuri, este cartea păstrată din timpurile de demult; ea stă în mâna acelui Înger, care își construiește fața din nori, pieptul din curcubeu, picioarele din foc și care este învestit cu putere. Toate acestea însă, omul sufletului conștienței din ziua de azi le poate primi în mod viu și însuflețit doar dacă căutăm în interiorul nostru sursa prin care învățăm contemplarea spirituală. Noi trebuie să «înghițim» pe nemestecate cartea, care mai înainte a putut fi luată din exterior, să o aducem în interiorul nostru. Pentru unii această carte, care conține secretele lumii, este la început dulce în gură. Oamenii se îndreaptă cu mare plăcere spre tot ceea ce le oferă o viziune spirituală, le place precum mierea. Când însă vin cerințele propriu-zise, profunde ale vieții, care au legătură cu o înțelegere spirituală a lumii, atunci hrana spirituală, atât de necesară omului, care este în gură dulce ca mierea, devine în stomac, dacă trebuie digerată, dureroasă precum niște colici, după cuvintele autorului Apocalipsei (Apoc. 10, 10), în special la oamenii deveniți materialiști.
Dacă ne uităm la toate acestea, trebuie deja să recunoaștem: În tot acest joc de zaruri, în toată această amestecătură claie peste grămadă, devine necesar ca de la însăși acea putere spirituală, care ni-l arată pe omul trimembrat, să vină acea forță care poate măsura totul din nou. Din cer este trimisă o trestie, de fapt o riglă de măsurat, cu care urmează să se măsoare totul din nou (Apoc. 11, 1 și urm.). Și uitați-vă acum la epoca noastră, iubiții mei prieteni. Nu trebuie măsurat totul din nou? Nu trebuie ca alături de acea construcție abstractă a hărții țărilor lumii să adăugăm așa ceva precum Asia ca o formațiune noroasă, Europa colorată precum un curcubeu, America ca niște picioare de foc? Nu trebuie ca noi să măsurăm totul din nou din punctul de vedere al vieții spirituale? Nu ne aflăm noi chiar în mijlocul derulării evenimentelor pe care ni le prezintă Apocalipsa?
Să înțelegem cu deplină conștiență postura în care trebuie să ne situăm, și vom ieși, prin ceea ce trebuie să fie noua preoțime, din laicitatea, care astăzi trebuie să facă atât de multe lucruri în subconștientul cel mai profund, spre o înțelegere nicidecum naționalistă a imperativelor momentului. Aceasta este ceea ce trebuie spus pe marginea prezentului capitol din Apocalipsă. Lucrurile se potrivesc până în cele mai mici detalii. După ce mâine vom mai insista asupra acestor lucruri, ne va fi ușor să spunem ceea ce avem de spus referitor la evoluția raselor și evoluția individuală.
