Johannes Werner Klein [Nota 2]: Întrucât Dr. Rittelmeyer trebuie să ia în consideraţie boala sa, mi-a revenit mie sarcina să spun câteva cuvinte din partea cercului nostru și să exprim faptul că suntem recunoscători destinului că ne-a permis să venim din nou în faţa dumneavoastră și că noi trebuie să ne simţim precum un grup de oameni care se află pe o corabie în bătaia valurilor gata să îi scufunde și a furtunilor timpului, având mereu în faţă pericolul de a se îneca, și care nu se pot adresa nici reprezentanţei vieţii culturale exterioare, nici a celei aşa-zis spirituale a epocii noastre. Trebuie să o luăm ca pe o deosebită graţie întâmplarea de a putea veni în faţa dumneavoastră aici la Dornach, și suntem deosebit de recunoscători că ne-aţi chemat și că vreţi să ne vorbiţi aici.
Se împlinesc doi ani de când am stat aici, ca cerc, în faţa dumneavoastră, în acea perioadă extraordinară în care misiunea vieţii s-a coborât asupra noastră. Cei mai mulţi dintre noi revăd pentru prima dată de atunci locul unde s-a întâmplat aceasta, privesc cu cutremurare ultimele rămășiţe fizice ale Goetheanumului și nu pot altfel decât să caute cu gândul acel loc al camerei albe, unde destinul vieţii le-a vorbit atât de puternic, acolo afară unde acum pământul este cel mai adânc sfâșiat.
Și totuși, în conştienţa noastră trăieşte ca cel mai măreţ, ca cel mai puternic lucru imaginea palidă a ceea ce s-a întâmplat aici de atunci: răsunetul acelui mesaj al Congresului de Crăciun. În noi trăieşte bucuria care ne-a fost dată în acea vreme: există din nou pe Pământ un lăcaş misterial. – și de aceea, primul lucru pe care îl facem acum, când ne aflăm din nou ca cerc în faţa dumneavoastră, este să exprimăm cât de mare este dorinţa noastră de a ne conecta cât mai intens și mai puternic cu impulsurile care au emanat de atunci din acest lăcaş. Prietenii cu toţii, fără excepţie, și-au prezentat din proprie iniţiativă cererea de primire în Şcoala superioară pentru ştiinţă a spiritului [Nota 3]. Prin aceasta noi, ca cerc, vrem să exprimăm faptul că vrem să ne implicăm cât putem mai intim și mai profund în lucrarea de la Dornach.
Între timp noi am activat deci încă un an afară în lume. Munca noastră a rămas în graniţele Germaniei, însă am putut constata o oarecare creştere a noastră ca cerc; și dacă ne permiteţi, vă vom prezenta acum pe noii prieteni ai cercului nostru. (Sunt prezentate unsprezece personalităţi [Nota 4]), care s-au alăturat cercului de preoţi după înfiinţarea Comunităţii Creştinilor în toamna anului 1922.
Simpozioanele pe care le-am ţinut între noi în ultimul an nu le considerăm a fi cel mai important lucru pe care l-am făcut. Cu toate acestea, aceste simpozioane au putut deveni pentru noi oglinda cea mai clară a faptului că lumea spirituală a dobândit un interes pentru munca noastră, că noi am căpătat un loc în lumea spirituală, pentru care există o conducere. Însă această conştienţa ne poate oferi acum o platformă de încredere în cauza noastră, care, încolţind mai mult și mai mult în capul nostru, poate acţiona și jos, în adevăratele noastre adâncuri. Și cu această încredere deosebită în cauza noastră venim în faţa dumneavoastră, pentru că dumneavoastră sunteţi vocea adevăratei vestiri a lumii spirituale și dorim să vă rugăm să ne daţi ceea ce ne poate permite să găsim în continuare drumul prin timp.
