Vom vorbi astăzi despre răstimpul petrecut de om în Devachan între două încarnări.
De fiecare dată trebuie să ne fie clar că popasul omului în Devachan nu este ceva diferit față de ce cunoaștem aici, unde ne aflăm de obicei. Căci Devachanul, lumea astrală și lumea fizică sunt trei lumi întrețesute pe deplin una cu alta. Reprezentarea cea mai nimerită despre Devachan ne-o putem face dacă ne imaginăm lumea forțelor electrice înainte ca oamenii să fi descoperit electricitatea. Totul era conținut deja în lumea fizică încă de dinainte, numai că aceea era pe atunci o lume ocultă. Tot ce este ocult va fi cândva descoperit. Deosebirea între viața în Devachan și viața în lumea fizică este că omul, în ciclul său actual de dezvoltare, este dotat cu organe care îi permit să contemple lumea fizică, însă nu și cu organe care să-l facă apt să privească fenomenele din Devachan.
Să ne transpunem în sufletul unui om care se află între două încarnări. El și-a predat corpul fizic forțelor generale, și de asemenea corpul eteric forțelor vitale. În continuare el a restituit și partea de corp astral pe care nu s-a străduit s-o transforme. După care se află în Devachan. El nu mai are în posesia sa ceea ce i-au încorporat zeii în corpul său eteric și corpul său astral; toate acestea au fost lepădate. Singura proprietate pe care o mai deține acum este ceea ce el însuși a reușit să prelucreze de-a lungul mai multor vieți. Lucrul acesta și-l păstrează și în Devachan. Tot ceea ce omul a practicat în lumea fizică servește la a-l face din ce în de mai conștient în Devachan.
Să luăm raportul unui om față de un altul. Se poate întâmpla ca acesta să fie condiționat doar printr-o legătură naturală: de exemplu, raportul dintre frați, care s-au întâlnit pur și simplu prin circumstanțe naturale. Sunt însă doar parțial naturale, căci pretutindeni în natură se întrepătrund moralul și intelectualul. Omul, prin Karma sa, se naște într-o anumită familie; dar nu totul este condiționat karmic. Raport pur natural, fără alte imixtiuni, îl avem la animale. La oameni există întotdeauna și un raport moral datorat Karmei. Se poate însă ca între doi oameni să existe un raport și fără o condiționare naturală. De exemplu, se poate să se fi legat o prietenie intimă între doi prieteni sau prietene după ce aceștia s-au lovit de anumite obstacole exterioare. Să ne reprezentăm un astfel de raport mai radical, presupunând că prietenii nu s-ar fi simpatizat la început așa de mult și că s-ar fi regăsit apoi pe o bază pur intelectuală și morală, de la suflet la suflet. Punem unul lângă altul acest raport și raportul natural dintre doi frați. În ce privește raportul de la suflet la suflet avem un mijloc puternic prin care ne formăm organe devachanice. Prin nimic nu se formează mai ușor în prezent organe devachanice decât prin astfel de raporturi. Un astfel de raport este, inconștient, un raport devachanic.
Ceea ce dezvoltă omul în prezent ca facultate sufletească printr-o prietenie pur sufletească, este în Devachan înțelepciune, posibilitatea de a experimenta efectiv spiritualul. Omul este bine pregătit pentru Devachan în măsura în care se familiarizează cu astfel de relații. Dacă nu poate lega raporturi sufletești, el nu este pregătit pentru Devachan; căci după cum unui orb i se sustrage culoarea, tot așa i se sustrage atunci sufletescul. Cu cât omul cultivă mai mult relații pur sufletești, cu atât mai mult îi cresc ochii pentru Devachan. Așa încât este valabil ceea ce se spune: Cel care se mișcă aici în viața spiritului, va percepe dincolo tot atât din spirit pe cât a reușit să-și însușească aici prin propria sa strădanie. De unde și importanța incomensurabilă a vieții pe planul fizic. Nu există pentru evoluția omenească un alt mijloc de a trezi organe pentru Devachan decât o activitate spirituală pe planul fizic. Tot ceea ce facem în această direcție este creator și ni se întoarce înapoi ca organe de simț devachanice pentru lumea devachanică. Nu există o pregătire mai bună pentru lumea devachanică decât o relație pur sufletească față de oameni, o astfel de relație care nu are la origini niciun fundament natural.
De aceea și trebuie oamenii să se reunească în ramuri, pentru ca acolo să lege raporturi pur spirituale. Prin aceasta maeștrii vor să insufle viață în curentul omenirii. Acțiunile întreprinse în ramură cu o atitudine morală justă, înseamnă pentru toți participanții deschiderea unui ochi spiritual în Devachan. Ajungi atunci să vezi acolo tot ceea ce stă pe aceeași treaptă cu cele la care te-ai raliat aici. Dacă pe planul fizic ai stabilit o relație spirituală, ea va fi unul din acele lucruri care, fără discuție, rămân și după moarte. Aceasta aparține după moarte atât celui care a murit, cât și celui care a supraviețuit. Cel trecut dincolo rămâne în aceleași relații, rămâne legat prin aceleași legături cu cel rămas încă aici. Cel mort este chiar mult mai conștient de acest raport spiritual decât cel rămas în viață.
În acest mod ne educăm în vederea Devachanului. Cel mort rămâne după moarte în relație cu cei dragi lui. Relațiile anterioare devin cauze, pentru ca să producă efecte în Devachan. De aceea, lumea devachanică a fost numită lumea efectelor, iar lumea fizică lumea cauzelor. Omul nu-și poate crea altfel organele sale superioare decât semănând pe planul fizic cauzele ce dau naștere acestor organe. Pentru aceasta a fost nevoie ca omul să fie transpus pe planul fizic. Sensul mult vehiculatului cuvânt „lepădarea de particular” ne devine acum clar. Înainte să coborâm în existența fizică noi am trăit într-un conținut al corpului astral, care era produs de un Deva. Mai înainte simpatiile și antipatiile erau însuflețite în om de Devas, el însuși nu era răspunzător de acestea. Apoi, pe următoarea treaptă, omul își spunea: Acum mi-am făcut intrarea în lumea fizică ca o ființă care trebuie să se descurce singură. Mai înainte nu puteam rosti deloc cuvântul „Eu”; abia acum am devenit o ființă aparte, o ființă de sine stătătoare. De fapt, și înainte eram o ființă aparte, însă ca o componentă a unei ființe devachanice. Pe planul fizic sunt o ființă aparte pentru mine, un Eu, deoarece sunt închis în corpul fizic.
Corpurile superioare se întrepătrund unul în altul; de exemplu, Atma este în realitate una singură pentru întreaga omenire, precum o atmosferă comunitară. Atma omului individual trebuie concepută însă ca și cum fiecare își taie pentru sine o bucată din Atma generală, ca și cum am secționa-o în multe felii. Această particularitate trebuie însă depășită. Aceasta o facem atunci când stabilim relații omenești pur sufletești. Prin aceasta abrogăm particularul din noi și recunoaștem unitatea lui Atma în toate. Stabilind astfel de relații omenești, trezesc în mine însumi simpatii. Eu preiau atunci în mod altruist munca de integrare a mea în Univers. Prin aceasta, în om se deșteaptă divinul. Acesta este scopul privirii sale în afară, în lume.
Astăzi noi suntem înconjurați de realitatea fizică, de Soare, Lună și stele. Ceea ce-l înconjura pe om în exteriorul lui în vechea existență lunară, este prezent astăzi în interiorul lui. Forțele Lunii trăiesc astăzi în omul însuși. Dacă omul nu ar fi trăit pe vechea Lună, nu ar fi avut aceste forțe. De aceea, știința ocultă egipteană numește în esoterism Luna Isis, zeița fecundității în general. Isis este sufletul Lunii, predecesoarea Pământului. Pe atunci, toate forțele din plantele și animalele actuale care au ca scop reproducerea, trăiau peste tot în jur. După cum în prezent focul, forțe chimice, magnetismul și așa mai depărate sunt împrejurul nostru și înconjoară Pământul, tot astfel forțele care acum sunt forțele de reproducere în om, animale și plante înconjurau odinioară Luna. Forțele care înconjoară în prezent Pământul vor juca în viitor un rol aparte în om. Ceea ce acționează astăzi între bărbat și femeie, erau atunci, pe vechea Lună, forțe fizice exterioare, precum erupțiile vulcanice din ziua de azi. Aceste forțe îl înconjurau pe om în timpul existenței lunare și le absorbea prin simțurile sale lunare, pentru ca acum ele să se dezvolte. Ceea ce omul a asimilat pe Lună, a cunoscut pe Pământ o evoluție exterioară. Ceea ce omul a cuprins în sine ca forță sexuală după era lemuriană, aceasta este Isis, sufletul Lunii, care continuă să trăiască acum în om. Aceasta este înrudirea dintre om și Luna actuală. Ea și-a depus sufletul său în om și a devenit de aceea ea însăși zgură.
În timp ce noi facem pe Pământ diferite experiențe, acumulăm forțele care vor deveni pe următoarea planetă propriile noastre forțe. Ceea ce noi experimentăm acum în Devachan, sunt stadii pregătitoare pentru epocile viitoare. După cum astăzi omul privește în sus la Lună și își spune: Ea ne-a dat forțele de reproducere – tot astfel în viitor omul se va uita la o Lună care va rezulta din Pământul nostru fizic actual și va înconjura ca o zgură lipsită de suflet viitorul Jupiter. Pe Jupiter omul va dezvolta forțe noi, pe care astăzi pe Pământ le asimilează ca lumină și căldură, ca percepții fizice de tot felul. Tot ceea ce el a perceput anterior prin simțuri, va radia mai târziu în afară. De asemenea, tot ceea ce a asimilat prin suflet va deveni atunci realitate.
Astfel, concepția teosofică despre lume nu ne determină să subestimăm lumea planului fizic, ci să știm că omul trebuie să iasă în afară pe planul fizic și să adune experiențe, pentru ca mai târziu să le radieze din nou în jur. Căldura Pământului, razele Soarelui care astăzi afluează spre noi, vor radia mai târziu în afară din noi. După cum forța sexuală iese astăzi din noi, tot astfel vor ieși atunci aceste noi forțe din noi.
Să ne clarificăm acum ce semnifică stările succesive din Devachan. La început Devachanul este scurt. Însă pe parcurs se formează din ce în ce mai multe organe spirituale în corpul mental, până ce în final, când omul a reușit să cuprindă înțelepciunea Pământului, organele trupului devachanic sunt complet dezvoltate. Această situație va interveni pentru toți oamenii la sfârșitul tuturor rundelor pământești. Atunci totul va fi devenit înțelepciune omenească. Căldura și lumina vor deveni înțelepciune omenească, între Manvantara pământească și următoarea planetă omul trăiește într-o Pralaya. În exterior, jur-împrejur, nu există atunci absolut nimic; însă toate forțele pe care omul le-a extras din Pământ sunt atunci în el. Într-un atare interval de viață, tot ce este exterior devine interior. Totul există în stare de sămânță și supraviețuiește pentru următoarea Manvantara. În mare, aceasta este o stare asemănătoare unei clipe de reflecție, când uităm tot ce este în jur și nu ne mai amintim decât experiențele făcute, pentru a le păstra în memorie și a le aplica mai târziu. Astfel, în Pralaya întreaga omenire își amintește de toate experiențele prin care a trecut, pentru a le valorifica din nou după aceea.
Stări intermediare de acest gen, ce reprezintă oarecum niște amintiri, există mereu. Starea devachanică este, de asemenea, o astfel de stare intermediară. Inițiatul vede deja de acum acele realități, pe care omul le are în jur doar în mod gradual în starea devachanică. Este o stare de tranziție. Toate stările de acest gen sunt stări de tranziție. Inițiatul zugrăvește lumea așa cum se prezintă ea în Devachan, de cealaltă parte, în starea de tranziție. Când ajunge la o stare superioară, dincolo de Devachan, el zugrăvește iarăși o stare de tranziție.
Prima treaptă a inițierii constă în aceea că elevul învață să privească lumea prin vălul lumii exterioare din partea cealaltă. Inițiatul este un apatrid aici pe Pământ. El trebuie să-și construiască de partea cealaltă o colibă. Când apostolii „se aflau pe munte” cu Iisus, ei au fost introduși în lumea devachanică, dincolo de spațiu și timp; ei și-au construit o colibă. Aceasta este prima treaptă a inițierii.
Pe treapta a doua a inițierii se întâmplă ceva asemănător, însă la un nivel superior. Pe treapta a doua inițiatul are o stare de conștiență care corespunde perioadei de tranziție dintre două stări de formă (Globuri), perioadei Pralaya, care survine atunci când se va atinge tot ceea ce se poate atinge în starea de formă fizică și Pământul se va transforma într-o așa-numită stare de formă astrală sau Glob.
A treia stare de conștiență a inițiatului este starea care corespunde stării de tranziție dintre două Runde, de la vechiul Glob-Arupa al rundei precedente la noul Glob-Arupa al următoarei Runde. În Pralaya dintre două Runde inițiatul este la stadiul de a se ridica pe cea de-a treia treaptă; el este atunci un inițiat de gradul trei. Așa putem înțelege de ce Iisus a putut să-și pună la dispoziție corpul său lui Christos abia în al treilea stadiu. Christos stă deasupra tuturor spiritelor ce trăiesc în cadrul Rundelor. Inițiatul care s-a ridicat deasupra Rundelor i-a putut pune la dispoziție lui Christos corpul său.
Conștiența omenească de Eu a trebuit să fie purificată, sfințită prin creștinism. Christos a trebuit să înalțe, să purifice Eul egoist care, de îndată ce a atins conștiența de sine, moare complet dezinteresat. Acest lucru El l-a putut face doar într-un corp care a devenit una cu ... (Lipsă în text). De aceea doar un inițiat de gradul trei a putut să-și jertfească corpul său lui Christos.
În epoca noastră este extraordinar de greu să ajungi la o conștiență deplină a acestor stări înalt evoluate. Profund cunoscătorul Subba Row avea o știință proprie; el descrie trei astfel de stări ale inițiaților Chela [Nota 72].
Luna o vedem drept o rămășiță golită de suflet a noastră înșine, iar noi înșine avem în interior forțele care dădeau odinioară viață Lunii. Acesta și este substratul acelor trăiri stranii, sentimentale ale poeților, care preamăresc prin cântece Luna. Toate sentimentele poetice sunt slabe ecouri ale unor curente oculte imprimate profund în om.
O ființă se poate lega însă foarte strâns de ceva, ce urmează de fapt să rămână ca un reziduu, ca o zgură. Din Pământ trebuie să rămână ceva, care în viitor urmează să fie ceea ce este astăzi Luna. Acest lucru omul trebuie să-l învingă. Se poate însă ca omului să-i placă aceasta, caz în care el se leagă cu respectiva situație. Un om care este profund întrepătruns cu senzorialul brut, cu instinctualul frust, rudimentar, se unește tot mai strâns cu ceea ce urmează să devină zgură. Aceasta va fi atunci când se va fi împlinit numărul 666 [Nota 73], numărul fiarei. Atunci sosește momentul când Pământul trebuie să se desprindă de evoluția continuă a planetelor. Dacă omul s-a înrudit prea mult cu forțele senzoriale, care trebuie să dispară, atunci ceea ce este înrudit cu acestea și nu a găsit modalitatea de racordare la ceea ce urmează să devină următorul Glob, va merge împreună cu zgura și devine locuitor al acelui reziduu, după cum și în prezent există ființe de acest gen care populează Luna actuală.
Aici avem noțiunea de a opta sferă [Nota 74]. Omul trebuie să treacă prin șapte sfere. Cele șapte planete corespund celor șapte corpuri:
Saturn corespunde corpului fizic.
Soarele corespunde corpului eteric.
Luna corespunde corpului astral.
Pământul corespunde Eului.
Jupiter corespunde lui Manas.
Venus corespunde lui Buddhi.
Vulcan corespunde lui Atma.
Pe lângă acestea există o a opta sferă, în care se scurge tot ceea ce nu se poate ralia acestei dezvoltări continue. Aceasta se schițează în linii mari deja în starea devachanică. Dacă omul își folosește viața pe Pământ doar pentru a aduna ceva ce-i slujește numai lui, doar pentru a afla progresul propriei sale Sine egoiste, aceasta conduce în Devachan în starea de Avitchi. Omul care nu poate ieși din starea particularului, se îndreaptă spre Avitchi. Toți acești oameni-Avitchi vor deveni odată locuitorii sferei a opta. Avitchi este pregătirea pentru a opta sferă. Ceilalți oameni devin locuitorii lanțului evolutiv continuu. Din această noțiune religiile au formulat „iadul”.
Când omul revine din Devachan, forțele astrale, eterice și fizice se ordonează împrejurul lui după sistemul cifrei doisprezece al forțelor karmice, care în esoterismul indian sunt numite Nidanas [Nota 75].
| 1. avidya 2. sanskara 3. vijnana* 4. nama Rupa 5. shadayadana 6. sparsha 7. vedana 8. trishna 9. upadana 10. bhava 11. jati* 12. jaramarana* |
= neștiință = tendințe de organizare = conștiență = nume și formă = ceea ce face intelectul dintr-o chestiune = contactul cu existența = sentiment = sete după existență = tihnă în existență = naștere = ceea ce a silit spre naștere = ceea ce eliberează de existența pământească. |
* În aceste cuvinte sanscrite j (ca dsch) se pronunță drept gi: vidschnana = viginana, dschati = giati, dscharamana = giaramarana.
În conferințele care urmează vom analiza mai îndeaproape aceste aspecte importante ale karmei.
