Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner
BAZELE ESOTERISMULUI

GA 93a

CONFERINȚA a XVII-a

Berlin, 12 octombrie 1905

În ocultism deosebim la om în primul rând acțiunile sale, prin acțiuni înțelegând tot ceea ce pornește de la o activitate practicată cu mâinile; în al doilea rând limba și în al treilea rând gândurile. În sensul acesta, tot ceea ce omul săvârșește cu mâinile sale coacționează în Karma din următoarea sa existență. Ceea ce noi vorbim ne privește nu numai pe noi, ci un grup de oameni care vorbesc aceeași limbă, iar aceasta se răsfrânge asupra Karmei întregului grup sau rase. În cuvinte avem o răspundere mai mare decât în simplele fapte, căci noi pregătim prin aceasta configurația unei rase viitoare [Nota 79]. Ceea ce noi gândim se răsfrânge chiar asupra unei noi configurații a Pământului nostru. De aceea noi deosebim aceste trei trepte: Prima: Acțiunea omului. Ea este individuală, cu excepția acțiunilor care în om izvorăsc din Nimic. În al doilea rând: Omul nu poate vorbi doar pentru el însuși, cuvintele privesc un grup de oameni. În al treilea rând: Gândurile. Ele privesc întreaga omenire.

De aceasta se leagă altceva. Atunci când acționăm, în spatele acțiunilor ne aflăm doar noi. Când vorbim, în cuvinte nu suntem complet singuri. În spatele cuvintelor noastre acționează împreună cu noi o entitate spirituală; ea se află atunci în spatele nostru. Pe cât este de adevărat că toate cuvintele pe care le pronunțăm se oglindesc cu exactitate în Akasha, tot atât de adevărat este că noi, cu fiecare cuvânt pe care îl pronunțăm, intervenim în corpul unei ființe spirituale care este încarnată în această materie-Akasha, în care intră cuvintele noastre. Acest lucru trebuie să-l preluăm în simțirea noastră; de aceea este atât de important să acordăm atenție cuvintelor noastre. Atunci când gândim, noi suntem aparent complet singuri în noi, cu toate acestea, în gândurile noastre acționează împreună cu noi ființe de factură spirituală, ființe de un gen și mai înalt și mai important decât în limba pe care o vorbim.

În aceste lucruri se ascunde mai mult decât într-o întreagă istorie universală. Prin aceasta se lămuresc multe lucruri. Să luăm, de exemplu, un gând existent în noi. În spatele acestui gând stă o entitate spirituală. Dacă ne imaginăm că suntem înconjurați din toate părțile de corpul unei ființe spirituale, atunci gândul este doar o expresie a corpului ființei spirituale ce acționează înlăuntrul nostru. De fiecare dată când un gând zvâcnește prin sufletul nostru, aceasta este o amprentă, un fel de urmă de picior a unei entități spirituale superioare, ca și când am merge pe un teren umed și ar rămâne după noi niște urme de pași, pe care privindu-le spunem: Pe aici a trecut un om. – Această ființă spirituală este din aceeași plămadă ca și gândul nostru. Gândul din noi poate deveni amprenta unei entități spirituale superioare deoarece entitatea superioară are un corp plăsmuit din aceeași substanță din care sunt plăsmuite gândurile noastre.

Când piciorul nostru se imprimă în pământul umed, amprenta este un negativ, o copie a piciorului nostru. La fel este și cu gândurile noastre. În lumea spirituală superioară, pentru fiecare gând există o contraimagine. Imaginea și contraimaginea se întrepătrund precum pecetea cu sigiliul. Materialul este ființa spirituală superioară, el corespunde în imaginea dată sigiliului. Gândul, în măsura în care corespunde sigiliului, este numit intuiție, iar amprenta este numită gând abstract. Când gândim, putem spune: Simt urmele a ceea ce se întâmplă în lumile superioare. – Cu privire la acest fapt, în scrierile religioase, cum ar fi Apocalipsa după Ioan, se folosește expresia „pecete”. Ea corespunde realității. Fiecare cuvânt este o amprentă de pecete, deoarece în cuvintele noastre acționează împreună cu noi o ființă superioară. Contraimaginea cuvântului este numită de către mistici „imaginațiune”. Avem astfel trei trepte ale actului reflexiv: treapta intuitivă, treapta imaginativă și treapta obișnuită, abstractă. Dacă omul evoluează în continuare, dacă gândul abstract însuși se dezvoltă până la treapta pe care sunt încarnate ființele ce acționează împreună cu noi când vorbim, atunci omul este un Chela, un discipol ocult. A fi maestru înseamnă să acționezi în materialul în care sunt încarnate entitățile ce coacționează în gândurile noastre. – Imaginațiunea dă imaginea (simbolul). De aceea, în timpurile de demult marii învățători de religii vorbeau metaforic (în imagini), căci imaginațiunea dă o imagine, nu un gând abstract. În toate religiile se vorbește în simboluri. Simbolul este inițial pentru om ceva subordonat, ceva inferior, însă dacă omul înțelege cum să facă din fiecare gând în parte din nou o imagine, atunci a ajuns pe o treaptă superioară. Aceasta este o condiție preliminară pentru a accede la un gen complet nou de percepție. Este realmente important ca omul să se dezvolte până acolo încât să nu mai gândească doar abstract, ci de fiecare dată gândurile lui să fie sub formă de imagine.

Omul își formează de regulă doar gânduri. Omul superior evoluat trebuie să gândească în imagini, adică „să imagineze”, în această expresie este arătat deja despre ce este vorba: printr-o anume putere să imprime (imagineze) unei anumite chestiuni ceva. În fantezie, la poeți și artiști, găsim doar o slabă reflectare a imaginațiunii. Dacă omul care caută să se dezvolte până într-acolo vorbește, va încerca în anumite ocazii să aibă în față, atunci când vorbește, imaginea. De aici provin imaginile puternice din scrierile religioase. Acela care se încumetă spre această producere de imagini, a atins treapta ființelor spirituale creatoare de rasă. Cel care dezvoltă în sine nu numai imagini, ci și intuiții, este nu numai creator de rasă, ci coautor la nașterea următoarei existențe planetare. În imagini va răsuna ceva care mai târziu se realizează pe Pământ, însă cel care creează prin puterea intuiției, creează ceva care nu există deloc, care nu a mai fost realizat nicăieri, ceea ce înseamnă că el creează din Nirvana. Aceasta este noțiunea oricărei Apocalipse [revelații – n.tr.]: Ceea ce va deveni realitate în viitor, nu poate fi creat decât pornind de la intuiție.

Prin gândirea abstractă creăm o imagine reflectată a ceea ce există. La imaginațiune omul se lasă fecundat în interiorul său de spiritul creator. Imaginațiunii îi corespund realități ascunse, care au luat naștere prin fecundarea de către ființele spirituale superioare; ulterior aceste ființe spirituale superioare pot fi văzute pe planul astral. Condiția preliminară pentru aceasta este de a dezvolta o limbă care să nu fie expresia unor gânduri abstracte, ci a unor imagini. Persoanele medium se exprimă de aceea și în imaginațiuni, în imagini și simboluri, însă în mod inconștient. În spatele lor spiritul plăsmuiește simbolurile. Discipolul ocult face aceasta în deplină conștiență, însă nu oricum. El se lasă fecundat totodată de spirit.

Exact în același mod în care omul se ridică până la crearea de imagini și imaginațiuni, lumea exterioară a acționat înaintea existenței lui proprii, și anume astfel încât în tot ceea ce este entitate minerală în jurul nostru, deci de natură pur fizică, acționează drept forțe creatoare tot felul de intuiții. Cristalul este la exterior așa cum se arată simțurilor; el a fost creat însă prin intuiții. În spatele întregii lumi fizice stă un Cosmos de intuiții, iar la urmă de tot o ființă, spiritul planetar care produce intuițiile. În spatele tuturor limbilor acționează ființe ale imaginațiunii, acționează spiritul rasei. În tot ceea ce este viu coacționează aceeași treaptă de spirit. În spatele tuturor plantelor acționează imaginațiunea. Forma plantei provine din imaginațiune, iar în spatele ei stă o entitate spirituală. De asemenea, tot ceea ce este dotat cu conștiență și simțire s-a născut dintr-un anumit gând.

Și acum priviți Universul mare, mai întâi ca ceva fizic: Pământ, Soare, Lună și stele, Calea Lactee și așa mai departe. În spate stă însă un spirit mare intuitiv. Este același spirit ce se exprimă în acțiunile noastre; el stă și în spatele întregului Univers. Creștinismul îl numește Tatăl. Deoarece este atât de puțin cunoscut, mai este numit și Dumnezeul necunoscut, iar în literatura teosofică primul Logos [Nota 80].

În spatele a tot ceea ce este viu stă spiritul imaginațiunii. El este același spirit care coacționează și în limba noastră, din care cauză religia creștină îl numește Cuvântul. Prin aceasta se are în vedere ceva foarte precis, ceva real. Acest spirit care stă în spatele a tot ceea ce este viu acționează și astăzi în limba noastră, în fiecare cuvânt al nostru. El este numit deci pe bună dreptate „Cuvântul”; o altă denumire a lui este Fiul sau Christos. Este spiritul care trăiește ca imaginațiune în tot ceea ce este viu.

Urcăm apoi la tot ceea ce este conștient, la ceea ce este dotat cu un anumit grad de simțire, de conștiență, la tot ceea ce este animalic și la ceea ce este animalic în om. Acesta poate fi deja cuprins cu gândirea. Pe acesta îl are fiecare în el. Ceea ce se petrece în animal, se petrece mai întâi în el însuși: conștiență abstractă, întreaga conștiență a lumii trăiește și în om, în gândirea abstractă, în el omul îl numește „Spirit”; în măsura în care acționează afară, în natura creatoare, el îl numește „Spirit Sfânt”. Aceasta este ceea ce stă la baza oricărei simțiri și conștiențe. Boala există doar într-o existență izolată. Spiritul în sine nu poate fi bolnav, ci doar dacă este încarnat în corpurile inferioare. Cuvântul „sfânt” (heilig), înseamnă „a fi sănătos” (heil sein); el exprimă faptul că spiritul care inundă afară lumea este sănătos. Spiritul Sfânt nu este altceva decât spiritul cu desăvârșire sănătos; de aceea omul care se unește realmente cu Spiritul Sfânt primește forța de a vindeca. Aceasta trebuie să aibă de-a face cu Spiritul Sfânt care inundă lumea. Spiritul acționează de la om la om ca adevăratul vindecător.

Să privim acum cele existente afară, pe planul fizic. Avem mai întâi ceea ce percepem cu simțurile. În spate se află marele Spirit intuitiv. Acest Spirit a făcut tot ceea ce există fizic. În spatele a tot ceea ce trăiește în forma pură, care poate fi perceput cu simțurile stă deci Spiritul Tată, primul Logos. Prin faptul că privim lucrurile, noi nu le putem schimba. O schimbare se produce însă atunci când acționăm. Atunci schimbăm nu doar ceea ce există afară în lume, ci și forțele care acționează afară în lume. În clipa când acționăm, creăm o modificare pe planul fizic. În spatele acestor modificări stă însă și modificarea forței de bază care corespunde primului Logos. Noi o influențăm prin acțiunile noastre, iar aceasta rămâne, există acolo, nu poate dispărea din nou, în afara cazului în care ea este anihilată de aceeași forță care a provocat-o. Iar modificarea survenită în marile intuiții cosmice prin acțiunile noastre este ceea ce ne cuprinde iarăși drept Karmă. Ceea ce îl atrage pe om din nou în lumea fizică este numit, dacă avem în vedere Karma: Rupa. Aceasta se numește astfel deoarece el a înfăptuit-o în Rupa prin intermediul corpului, prin partea sa exterioară. Noi creăm acolo în trup, în Rupa, atunci când acționăm asupra intuițiilor exterioare.

Al doilea lucru în care omul nu este încă atât de independent, ci, împreună cu el, acționează un alt spirit, este vorbirea. Prin aceasta noi producem impresii într-o lume, în spatele căreia stă nu doar fizicul, ci și viața. În lumea vieții rămân înscrise imaginațiunile de la ceea ce noi vorbim, forțele plăsmuitoare care creează noile rase. Rasa noastră actuală este creată din cele ce au stat în spatele cuvintelor raselor anterioare. Acestea au fost încorporate în rasa noastră. În afară de aceasta, în discuție intră tot ceea ce este în general doar imaginație. Aceasta ne arată că noi producem prin cuvintele noastre impresii în împărăția Fiului, în împărăția celui de-al doilea Logos. Acestea se reîntorc drept Karmă colectivă a întregii rase. Căci noi nu creăm cuvântul singuri. Împreună cu noi acționează spiritul rasei. În ce constă fundamentul pentru această formă a Karmei? Unde acționează spiritul rasei? – Spiritul rasei coacționează în sentimentul omului, străbate întreaga lume de sentimente. Aici rămâne ecoul a ceea ce are omul în comun cu grupul său.

Ceea ce, într-un sens mult mai larg, acționează asupra Karmei, este sentimentul = Vedana. Așadar, în primul rând: Rupa, corporalitatea; în al doilea rând: Vedana, sentimentul. Pentru omul care nu a devenit încă Chela, sentimentul este ceva foarte important în perceperea celui de-al doilea Logos și în tot ceea ce este viu. Știința vrea să analizeze animalul și planta fără să ia în considerație viața. Chiar și cel mai mare savant din ziua de azi nu a avansat în înțelegerea dincolo de înțelegerea prin sentiment. Abia înțelegerea imaginativă îl va face apt să pătrundă cu privirea în interiorul vieții.

Gândului îi corespunde în lumea înconjurătoare tot ceea ce posedă simțire, conștiență. Aceasta are în comun cu noi un lucru: percepția. Faptul că noi suntem în general în stare să percepem lumea în exterior, în spațiul fizic, ca o lume colorată și răsunătoare, este posibil deoarece noi ne-o putem converti în gânduri. Noi primim percepția; reflectăm asupra ei. Dacă gândurile n-ar exista chiar în percepții, ar fi cea mai mare nerozie ca omul să vrea să-și formeze gânduri în legătură cu ele. Gândurile ar fi pure iluzii, dacă percepțiile n-ar fi suscitate prin intermediul gândurilor. Combinarea percepțiilor după ce acestea sunt construite prin intermediul gândurilor scoase din ele, duce la legile naturii. Acestea nu sunt nimic altceva decât gânduri; sunt spiritul creator, Spiritul Sfânt. Percepția este granița dintre cele două, este locul unde gândurile noastre se ating cu gândurile creatoare din afară. Așadar, cu un gând pe care îl avem nu putem acționa asupra vieții, însă putem acționa asupra a tot ceea ce este conștient, asupra a ceea ce afară este el însuși gând.

În toate ființele spirituale care au produs conștiența noi lăsăm, prin gândurile noastre, niște urme. Gândurile pe care omul le-a dezvoltat pe baza percepțiilor și ceea ce face el față de gânduri, au la rândul lor un efect asupra a tot ceea ce face necesare percepțiile. Deosebim de aceea și un al treilea lucru: percepția sau Sanjna, al treilea element care acționează asupra Karmei.

Prin toate acțiunile noastre noi provocăm contraacțiuni drept Karmă, deoarece noi intervenim în lumea intuitivă: Rupa.

Prin toate cuvintele noastre noi intervenim în lumea sentimentelor creatoare, pentru a crea prin aceasta contrasentimente în jurul nostru: Vedana.

Prin ceea ce gândim despre percepții, noi intervenim în întreaga lume a gândurilor de afară: Sanjna.

Ceea ce noi percepem în jurul nostru, nu va mai exista la o nouă apariție a noastră pe Pământ. De aceea, tot ceea ce noi gândim în legătură cu lumea percepțiilor nu va putea exercita nicio influență asupra încarnării viitoare, doar în această încarnare va avea o forță formatoare de Karmă. Gândul acționează asupra caracterului nostru actual.

Ceea ce izvorăște din sentiment, ceea ce are în esență de-a face cu mediul nostru înconjurător, ceea ce pătrunde în lumea imaginației, ni se întoarce în următoarea încarnare înapoi, astfel încât aceasta apare în noi sub formă de înclinații, iar în afară sub formă de oportunități. Prin înclinații – prin înclinațiile ce au predispoziție karmică – chemăm la existență oportunitățile lumii, ce formează destinul. Gândurile formează caracterul, înclinațiile ne scot în cale, karmic, oportunitățile. Acțiunile aduc cu sine destinul exterior, toate circumstanțele corporale sub care se naște omul. Ceea ce noi executăm în mod real cu Rupa – cu corporalitatea noastră – acesta este destinul nostru real, acesta ni se întoarce înapoi karmic.

Omul, în mod conștient, poate crea doar înclinații pentru încarnările viitoare atunci când se înalță acum spre imaginațiune. În aceasta constă secretul prin care marii fondatori de religii au acționat dincolo de epoca lor. Imaginile pe care ei le-au dat oamenilor au declanșat înclinații pentru încarnările următoare. Fiecare imaginațiune pe care ei o cufundă în suflet iese la suprafață în lumea de sentimente a omului. Omul poate fie să-și elaboreze singur astfel de imaginațiuni, fie să le primească de la un conducător. Le avem prin puterea proprie dacă ne-am luat singuri în mână întreaga noastră viață de sentimente; acesta este cazul la discipolul ocult. El simte așa cum își pune în gând; pentru restul omenirii se îngrijesc fondatorii de religii. O religie este lumea de sentimente a raselor viitoare; ea poate de aceea să apună exterior, căci ea trăiește conform înclinațiilor. Astăzi apar înclinațiile sădite în omenire în secolele al XIII-lea și al XIV-lea. Este important ca imaginile materialiste ale prezentului să nu ocupe teren în inimile oamenilor, căci ele îi vor înzestra pe oameni în trupurile viitoare cu înclinațiile cele mai brutale, îndreptate doar spre lumea senzorială, dacă nu vor fi compensate prin reprezentări spirituale, în om trăiesc acele pofte și dorințe ce provin din imaginațiune. Aceasta este lumea dorințelor = Sanskara. Tot ceea ce trăiește intuitiv în oameni, marile impulsuri pe care ei le primesc de la cei mai înalți inițiați sunt la propriu ceea ce biruie Karma faptică. Acela care se ridică la intuițiile propriu-zise, pătrunde prin lumea fizică până sus, la Spiritul-Tată. Acela care posedă o cunoaștere intuitivă poate acționa asupra Karmei reale. El începe să-și reducă [compenseze – n.tr.] Karma.

Omului obișnuit îi este ușor să înțeleagă doar ființele care sunt, de asemenea, conștiente. Dacă se ridică la imaginațiune, îi devine inteligibilă și viața; dacă ajunge până la intuiție, el poate pătrunde până la forțele intuitive.

Măsura în care omul poate acționa asupra Karmei sale este în funcție de intuiția sa proprie sau, dacă nu o are, de intuiția pe care o primește de la marii inițiați sub formă de porunci. Conștiența necesară pentru învingerea Karmei se numește Vijnana. Și acum să ne imaginăm omul trăind, acționând, murind în cadrul lumii. Dacă a murit, rămâne totuși ceva de la el aici, în lume, ceva ce el a întrețesut în această lume. Acestea sunt: Rupa, Vedana, Sanjna, Sanskara și Vijnana. Aceste cinci lucruri sunt contul său: destinul personal – drept Rupa; destinul poporului în care se naște – drept Vedana; în general, faptul că se naște pe acest Pământ – drept Sanjna. În continuare, prin Sanskara acționează dorințele și prin Vijnana, conștiența. Acestea sunt cele cinci Skandhas.

Ceea ce este predat lumii rămâne în lume sub forma celor cinci Skandhas. Acestea sunt baza noii existențe. Ele sunt, progresiv, din ce în ce mai puțin active, dacă omul a dezvoltat conștient una din ultimele Skandhas. Cu cât el are în puterea sa, în mod conștient, mai multă Vijnana, cu atât mai multă putere capătă întru a se încorpora conștient în corpul fizic. Skandhas sunt în esență identice cu Karma.

1. Rupa
2. Vedana
3. Sanjna
4. Sanskara
5. Vijnana
– corporalitate, acțiuni
– sentiment
– percepție
– dorință
– conștiență, necesară pentru învingerea Karmei.