Există deci, din întreaga mea operă antroposofică, două rezultate; în primul rând cărţile mele publicate la vederea întregii lumi, şi în al doilea rând o serie întreagă de cursuri, care iniţial au fost gândite ca ediţii private şi destinate spre vânzare doar membrilor Societăţii Teosofice (mai târziu Antroposofice). Acestea erau notiţe/stenograme, luate mai mult au mai puţin bine la conferinţe şi care – din cauza lipsei de timp – nu au putut fi corectate de mine. Aş fi preferat cel mai mult dacă cuvântul rostit oral ar fi rămas cuvânt rostit oral. Membrii însă au vrut tipărirea privată a cursurilor. Şi aşa s-a înfăptuit această dorinţă. Dacă aş fi avut timp pentru a corecta lucrurile, atunci de la bun început n-ar mai fi fost nevoie de specificaţia restrictivă „Doar pentru membri”. Acum, de mai bine de un an, ea a fost retrasă.
Aici, în „Cursul vieţii mele”, este necesar înainte de toate să spunem cum se integrează cele două: cărţile mele publicate şi aceste ediţii private, în ceea ce eu am elaborat ca Antroposofie.
Cine vrea să urmărească lupta şi munca mea interioară pentru prezentarea Antroposofiei înaintea conştienţei timpului prezent, trebuie să o facă pe baza scrierilor publicate pentru toată lumea. In ele am tratat, de asemenea, şi tot ceea ce constituie o năzuinţă spre cunoaştere în această perioadă. Acolo este dat ceea ce mi s-a cristalizat din ce în ce mai mult prin „contemplare spirituală” şi a devenit - desigur, în multe privinţe într-un mod imperfect - edificiul Antroposofiei.
Pe lângă această cerinţă de a edifica „Antroposofia” şi de a sluji doar cauzei care rezultă atunci când ai de transmis comunicări din lumea spirituală, în general, lumii cultivate de astăzi, a apărut însă cealaltă cerinţă, de a veni pe de-a întregul în întâmpinarea a ceea ce s-a manifestat drept necesitate sufletească şi dor după spirit în rândul membrilor.
A existat acolo în primul rând o puternică înclinaţie de a auzi Evangheliile şi cuprinsul scrierilor biblice, în general, prezentate în lumina care rezultase drept lumină antroposofică. Se dorea în aceste cursuri să se vorbească despre aceste revelaţii date omenirii.
În timpul în care s-au ţinut cursurile interne de conferinţe în sensul acestor cerinţe, a mai apărut ceva. La aceste conferinţe participau doar membri. Ei erau familiarizaţi cu comunicările de început din Antroposofie. Lor li se putea vorbi la fel ca unora avansaţi pe tărâmul Antroposofiei. Ţinuta acestor conferinţe interne era una diferită de cea din scrieri, care erau destinate în întregime publicului.
În cercurile interne mi-am permis să vorbesc într-un fel despre lucruri, care dacă ar fi fost destinate de la bun început prezentării publice, ar fi trebuit să fie altfel formulate.
Astfel, în această dublă ipostază, de scrieri publice şi scrieri private, există în fapt ceva ce provine din două straturi diferite. Scrierile complet publice sunt rezultatul luptelor şi frământărilor mele interioare; în tipăriturile private se luptă şi se frământă împreună cu mine Societatea. Eu ascult vibraţiile din viaţa sufletească a membrilor, iar prin transpunerea mea vie în ceea ce aud acolo ia naştere ţinuta conferinţelor.
Nicăieri nu s-a spus ceva, nici în cea mai mică măsură, care să nu fie rezultatul Antroposofiei în curs de edificare. Sub nicio formă nu poate fi vorba de vreo concesie făcută prejudecăţilor sau presentimentelor membrilor prezenţi. Cine citeşte aceste tipărituri private le poate lua în sensul cel mai deplin drept ceea ce are de spus antroposofia. De aceea, atunci când apelurile (cererile) în această direcţie au devenit prea insistente, ne-am putut abate de la măsura de a răspândi aceste tipărituri doar în cercul membrilor. Trebuie doar de ţinut seama, că în manuscrisele nerevăzute de mine se pot găsi greşeli.
O judecată în privinţa conţinutului unei astfel de tipărituri private va putea fi admisă, desigur, doar dacă vine de la cineva care cunoaşte ceea ce se consideră drept premisă a judecăţii. Iar pentru cele mai multe dintre aceste tipărituri aceasta este cel puţin cunoaşterea antroposofică a omului, a Cosmosului, în măsura în care fiinţa sa este descrisă în antroposofie, şi a ceea ce se găseşte drept „istorie antroposofică” în comunicările din lumea spirituală.
