Iubiții mei prieteni! Dacă ne punem în fața sufletelor noastre punctele centrale, în care autorul Apocalipsei lasă să culmineze prezentarea viziunilor sale, așa cum am făcut parțial și până acum, atunci ni se va arăta cât se poate de succint întreaga compoziție și conținutul cursiv al Apocalipsei. De aceea este necesar să continuăm și astăzi cu tratarea acestor puncte principale, a acestor centre de forță, și mâine să începem să expunem la rând întregul conținut.
Ieri am atras atenția asupra unui fapt, cum că autorului Apocalipsei i se revelează într-un anumit mod, că asupra creștinătății – a adevăratei creștinătăți, așa cum o simțea el atunci – se dezlănțuie ceva ce vrea să o împingă la abdicarea de la principiul-Christos și s-o întoarcă din nou la principiul-Tatăl, care cu siguranță nu poate lua, dacă triumfă, decât niște forme materialist-naturaliste în această perioadă.
Autorul Apocalipsei vede lucrurile și procesele conform tainei numărului – mai bine spus, el privește și simte conform tainei numărului. Și după cum muzicianul simte armoniile sonore conform tainei numărului, dar este conștient de acest lucru cel mult în anumite locuri, tot astfel și autorul Apocalipsei, privind mai mult sau mai puțin conștient astfel de taine, simte cum ele au legătură cu un anumit număr, și anume numărul 666.
Se pune problema acum ca noi să privim în lăuntrul cosmosului însuși, pentru a extrage în continuare de acolo aceste taine ale lui 666. Să ne gândim totuși, că întreaga revelație creștină este propriu-zis o revelație solară, că Christos este ființa care vine din Soare și că Christos, într-un anumit sens, îl trimite înainte pe Michael cu legiunile sale – după cum mai demult, într-un alt mod, Iehova l-a trimis înaintea lui pe Michael. Dacă ne închipuim că noi înșine trăim într-o epocă michaelică, atunci cele ce au legătură cu impulsul christic ca mister solar ni se vor dezvălui într-un mod extrem de profund.
Și întotdeauna noi va trebui să ne aducem cât mai viu în fața sufletului faptul, că atunci când se combate creștinismul se țintește combaterea tocmai a acestui lucru, că spiritualul propriu-zis al creștinismului are legătură cu Soarele. S-ar putea, să zicem așa, ca pentru adversarii creștinismului nimic să nu fie mai important decât ca oamenii să piardă complet viziunea asupra Soarelui ca ființă spirituală și să păstreze doar viziunea asupra Soarelui din existența fizică, așa cum am menționat deja în alt loc în aceste conferințe. Prin dezlănțuirea arabismului a existat realmente marele pericol, de a uita misterul Soarelui ca mister al lui Christos și de a se da întregii evoluții a omenirii o altă direcție decât direcția michaelică, care nu vrea decât să pregătească pentru omenirea de pretutindeni înțelegerea, să zicem așa, a evoluției christice de către oameni.
Pentru autorul Apocalipsei, care privește în spatele culiselor evoluției istorice exterioare, cele ce se întâmplă exterior în cadrul ordinii lumești se desfășoară pe baza proceselor suprasensibile. Și să vedem atunci cum arată aceste procese suprasensibile pe care le vede autorul Apocalipsei în spatele evenimentelor exterioare.
Dacă privim aștrii sistemului nostru planetar, inclusiv Soarele, în fiecare dintre aceste planete avem oarecum o comunitate de ființe. Pe Pământ avem comunitatea oamenilor cu evoluția lor. Și dacă vrem să ne facem o reprezentare despre oamenii de pe Pământ care să ne meargă profund la suflet, putem să ne îndreptăm atenția asupra unui moment viitor al evoluției, în care omenirea va fi atins o treaptă mult mai înaltă decât cea actuală. De exemplu, ne putem imagina evoluția-Vulcan, care va urma cândva după evoluția-Pământ.
Iubiții mei prieteni, vă puteți imagina ce impresie spirituală ar trebui să capete cineva despre Pământ, dacă l-ar avea în față sub forma unui corp cosmic ce conține totalitatea oamenilor vulcanieni. Și cu toate astea, acesta ar fi Pământul cu oamenii lui, numai că într-un alt stadiu. Este extrem de important pentru sufletul omenesc ca el să-și imagineze Pământul ca un întreg, ca el să nu ia în considerare doar starea actuală a omenirii de pe Pământ, ci și ceea ce este conținut deja în germene în această stare actuală, să privească spre ceea ce omul poartă în sine, și prin urmare și este: omul în starea-Vulcan. Dacă ne uităm la celelalte planete, peste tot avem o astfel de comunitate de ființe. Trebuie spus că Pământul este destinat să fie locul propriu-zis de dezvoltare a omului, din care cauză el se află la mijloc. Celelalte planete, cum ar fi de exemplu Jupiterul actual, ne arată îndeosebi că ființele lui sunt de un cu totul alt tip. Cu aceste ființe ne întâlnim între moarte și o nouă naștere, atunci când ne proiectăm karma viitoare. Dacă ne imaginăm această mulțime de ființe care domnesc în legătură cu diferitele planete, inclusiv cu Soarele, obținem ceea ce, până în secolul al XIV-lea, era considerat chiar și de învățătorii Bisericii catolice drept spiritualitatea fiecărei planete în parte, inteligența acestora. Putem vorbi cu siguranță despre inteligența planetelor ca despre o realitate, după cum despre omenirea pământească putem vorbi ca despre inteligența Pământului. Și fiecare dintre aceste planete își are nu numai inteligența sa, ci și demonul său; iar aceasta o știau, așa cum am spus, învățătorii Bisericii până în secolele XIV, XV. Mulțimea adversarilor inteligențelor de pe o planetă sunt demoni. Și la fel este și pe Soare.
Dacă acum în creștinism noi vedem cu predilecție o evoluție în sensul geniului solar, a inteligenței solare, tot astfel în ceea ce se opune evoluției creștinismului trebuie să vedem pe demonul solar. Și asta a văzut autorul Apocalipsei. În spatele culiselor evenimentelor care se petreceau, și anume refugierea creștinismului de la Roma în Răsărit, el vedea creștinismul preluând alte forme de cunoaștere. El vedea în acest creștinism, amenințat din două părți de aparență/iluzie, dezlănțuindu-se puternicul principiu advers al arabismului. Și în timp ce privea în spatele culiselor faptelor exterioare arăbești și mahomedane, lui îi era clar: aici, împotriva geniului solar, împotriva inteligenței solare, lucrează demonul solar. – De aceea el trebuia să-l prezinte pe demonul solar drept acel principiu, care trăiește și acționează în om împotriva principiului christic, astfel în cât omul, dacă se supune acestui demon solar, nu mai vrea să facă joncțiunea cu divinitatea lui Christos, ci vrea să rămână în sub-uman. Dacă autorul Apocalipsei ar fi fost întrebat, el i-ar fi numit pe reprezentanții arabismului în Europa „oameni supuși demonului solar” în natura lor sufletească. Și lui îi era clar, că din acest arabism urcă tot ceea ce îl apropie pe om de animalitate, în concepții, însă treptat, treptat și în impulsurile voliționale. Cine ar putea afirma, că acesta nu trăiește și în impulsurile voliționale. Lucrurile care se întâmplă în lume ca realități sunt de așa manieră, încât nu vezi întotdeauna, una lângă alta, cauza și efectul; nu observi intenția și ceea ce vizează această intenție.
De aceea ne putem întreba: Ce s-ar întâmpla oare dacă arabismul, învățătura demonului solar, ar învinge definitiv? – Atunci omenirea ar fi exclusă de la viețuirea unor stări precum acelea pe care oamenii ar trebui să le viețuiască atunci când vor să înțeleagă acțiunea karmei din încarnările anterioare sau transsubstanțierea. În ultimă instanță, ceea ce a emanat din arabism a fost îndreptat împotriva înțelegerii transsubstanțierii. Cu siguranță, faptele exterioare nu arată așa, însă demonul solar, prin faptul că nu admite decât vechiul principiu al Tatălui, decât legăturile naturale, intenționează să măture din concepția omenească acel gen de legătură, care este activ în cel mai înalt grad într-un sacrament precum transsubstanțierea.
Și astfel, pentru autorul Apocalipsei, demonul solar era deosebit de activ în jurul anului 666. El îl descrie într-un mod, care îi permite oricărui inițiat să-l recunoască. Căci fiecare dintre aceste ființe spirituale, numite inteligențe ale planetelor, inteligențe ale Soarelui, demoni ai planetelor și demoni ai Soarelui, au în cadrul Misteriilor, în care sunt prezente ființial cu diverse ocazii importante, semnul lor încifrat, iar demonul solar are acest semn:
 |
 [mărește imaginea] |
Tabla 6 |
Autorul Apocalipsei descrie demonul solar drept fiara cu două coarne. În epoca latină, în care în limbajul misterial s-a asociat greco-latina, acel tip de citire prin numere căpătase deja ceva lipsit de profunzime, însă se continua încă să se citească prin numere. Autorul Apocalipsei s-a slujit de tipul aparte de citire, care era curent pe vremea sa. El scrie numărul 666. Îl scrie cu litere ebraice.
El scrie aceste litere prin valoarea lor numerică, și trebuie să le citească de la dreapta la stânga. Consoanele, la care trebuie adăugate în pronunție vocalele corespunzătoare, dau numele demonului, care are acest semn al demonului solar: Sorat [Nota 26]. Sorat se chema în acea vreme demonul solar, iar autorul Apocalipsei descrie acest semn și noi îl recunoaștem cu precizie. Autorul Apocalipsei vede ceea ce acționează în acest fel împotriva creștinismului – precum arabismul – ca o emanație a acestui spiritual reprezentat prin Sorat, demonul solar.
Dar iubiții mei prieteni, numărul 666 îl avem o dată atunci când arabismul năvălește în creștinism pentru a-și pune amprenta materialismului asupra culturii occidentale; a doua oară îl avem după alți 666 de ani: în 1322, în secolul al XIV-lea (tabla 6). Atunci are loc o nouă ridicare a fiarei din tumultul evenimentelor mondiale. Celui care privește precum autorul Apocalipsei, evenimentele/istoria lumii îi apar ca o maree continuă a unei epoci de 666. Fiara se ridică, amenințând creștinismul în căutarea lui către adevărata omenitate, revendicând animalitatea împotriva omenescului; este activ Sorat. În secolul al XIV-lea îl vedem ridicându-se din nou pe Sorat, potrivnicul.
Este epoca în care, din substraturi sufletești profunde, mult mai profunde decât din orientalism, Ordinul Cavalerilor templieri din Europa a vrut să ctitorească o viziune solară a creștinismului, o concepție despre creștinism care să privească din nou în sus spre Christos ca la o ființă solară, ca la o ființă cos mică, o concepție care știa din nou ceva despre spiritualitățile planetelor și stelelor, care știa că în evenimentele lumii coacționează inteligențele unor lumi aflate la distanțe mari una de alta, nu numai ființele unei planete, și care știa de asemenea ceva și despre opozițiile puternice care există datorită unor astfel de ființe rebele precum demonul solar Sorat, care este unul dintre demonii cei mai puternici din cadrul sistemului nostru solar. În fond, ceea ce acționează în materialismul oamenilor este demonismul solar.
Dintr-un anumit punct de vedere este, desigur, dificil să vorbești astăzi despre ce a fi devenit civilizația europeană, dacă acest Ordin atât de puternic al Cavalerilor templieri [Nota 27], puternic și pe plan exterior – comorile i-au fost confiscate, după cum bine știm – și-ar fi putut duce la îndeplinire intențiile sale. Însă în inimile și sufletele acelora care nu au avut odihnă până ce acest Ordin a apus în 1312 și Jacques de Molay și-a aflat moartea în 1314, în inimile acelora care erau adversarii Christosului cosmic, ai Christosului vizibil în înălțimile cosmice, a reînviat Sorat, slujindu-se nu în mică măsură de mentalitatea de atunci a Bisericii romane, tocmai pentru a-i omorî pe templieri. Atunci, evidențierea acestui Sorat era deja mai clară, mai sugestivă, căci în jurul apusului acestui Ordin al Cavalerilor templieri plutește un mister grandios. Dacă se privește grozăvia celor petrecute în timpul torturilor la care au fost supuși acești oameni, care au fost executați pe atunci ca templieri, căpătăm deja o idee despre faptul că ceea ce trăia în viziunile templierilor torturați, care a făcut ca ei înșiși să se calomnieze, oferind în felul acesta ușor o acuzație împotriva lor din propria lor gură, a fost pus la cale de Sorat. Oamenii asistau la spectacolul sinistru, că cei care reprezentau cu totul altceva, nu au putut vorbi în timpul torturilor la care au fost supuși despre ceea ce credeau, ci că din ei vorbeau diferite spirite din rândul cohortelor lui Sorat, spunând despre Ordin prin gura propriilor adepți lucrurile cele mai păgubitoare.
De două ori s-a împlinit 666. Acum este timpul în care în lumea spirituală Sorat și ceilalți demoni potrivnici fac toate demersurile pentru a nu permite instaurarea principiului solar pe Pământ, pentru care însă luptă Michael cu legiunile sale pregătind noua sa domnie, Michael, care a fost regentul pământesc înaintea Misterului de pe Golgota, cam în perioada lui Alexandru cel Mare, și care a fost înlocuit apoi de alți Arhangheli, Oriphiel, Anael, Zachariel, Raphael, (Samael) Gabriel, și care, începând cu ultima treime a secolului al XIX-lea deține din nou conducerea pământească, pentru a lucra în felul său în continuare pentru Christos, pentru care a lucrat până la încheierea domniei sale precedente, aproximativ până la sfârșitul domniei lui Alexandru. Michael este acum din nou aici pe Pământ, acum însă pentru a fi de folos lui Christos pe Pământ în pregătirea și înțelegerea mai profundă a impulsului christic.
Pe parcursul timpului eu am vorbit, aici și în diferite alte locuri, despre faptul că creștinismul a fost introdus în sens spiritual prin Michael. Câte ceva despre aceasta am menționat de curând în conferința [Nota 28] în care am indicat, că sub regența lui Michael din perioada Aristotel și Alexandru a fost introdus deja un impuls creștin veritabil, și că în anul 869 a avut loc un fel de Conciliu suprasensibil. Aceasta s-a continuat mai târziu, iar la începutul noii epoci, când intră în acțiune sufletul conștienței, avem – am explicat aceasta dacă privim evenimentele din spiritual ce aparțin de omenirea pământească și merg în paralel cu evenimentele din planul fizic, avem panorama grandioasă a unei Școli suprasensibile, avându-l pe Michael drept învățător. Cei care urmau să devină activi pentru o dezvoltare reală a creștinismului – fie suflete neîncorporate la acea vreme pe Pământ fie alte ființe spirituale – s-au adunat, începând din secolul al XIV-lea până în secolul al XVI-lea, în jurul lui Michael ca într-o mare Școală suprasensibilă, unde sunt pregătite acele suflete care urmează să apară pe Pământ la începutul secolului al XX-lea, în perioada domniei lui Michael. Dacă privim la ceea ce s-a pregătit atunci, aceasta este concepția antroposofică despre lume, care vrea să lucreze în sensul acestei evoluții.
Din ceea ce trăia în concepțiile vechii înțelepciuni misteriale și în viziunea profetică a înțelepciunii misteriale care a urmat, rezultă că oamenii care acceptă creștinismul așa-zis interior, creștinismul spiritualizat, care privitor la Christos au în vedere geniul solar, vor reapărea pe Pământ, printr-o procedură accelerată a evoluției lor, la sfârșitul acestui secol XX. Și tot ceea ce noi putem face acum în această perioadă, iubiții mei prieteni, pentru cuprinderea spiritualității învățăturii, este de o mare importanță, căci noi o facem pentru oamenii din această epocă sub specie aeternitatis. Este o pregătire pentru ceea ce urmează să se întâmple, inițial sub forma unor fapte spirituale mari, vaste, intense la sfârșitul acestui secol, precedate de multe altele, contrare unei spiritualizări a civilizației moderne. Sub semnul celei de-a doua apariții a lui 666 au stat acele mari tulburări din Europa, care au fost introduse prin cruciade și și-a găsit expresia exterioară în pieirea cavalerilor templieri. Sorat continuă să lucreze fără încetare împotriva strădaniilor pornite de la geniul solar pentru promovarea unui creștinism adevărat.
Ne aflăm acum înaintea celui de-al treilea 666: 1998. La sfârșitul acestui secol va sosi clipa în care, din valurile evoluției, Sorat își va ridica din nou capul cu cea mai mare putere, în care el va fi potrivnicul acelei vederi a lui Christos, pe care oamenii pregătiți pentru aceasta o vor avea deja în prima jumătate a secolului al XX-lea, când Christosul eteric va deveni vizibil. Au mai rămas doar două treimi din acest secol până când Sorat își va ridica cu putere capul.
Iubiții mei prieteni, după scurgerea primului 666 Sorat era încă ascuns subtil în mersul evolutiv al evenimentelor; el nu era vizibil sub formă exterioară, el trăia în lăuntrul faptelor arabismului și inițiatul îl putea vedea. După scurgerea celui deal doilea 666 el s-a arătat deja în gândirea și simțirea templierilor torturați. Și înainte de sfârșitul acestui secol el se va arăta din nou, apărând în o mulțime de oameni sub forma acelei ființe de care sunt posedați. Vor fi văzuți ieșind la suprafață oameni, despre care nu poți să crezi că sunt cu adevărat oameni. Ei se vor dezvolta, chiar și din punct de vedere exterior, într-un mod ciudat. Exterior vor fi niște naturi deosebit de puternice, cu trăsături furioase, cu porniri distructive în emoțiile lor. Ei vor purta un chip, pe care, exterior, se va citi un fel de chip de animal. Oamenii-Sorat vor fi recunoscuți și exterior, ei nu numai că vor batjocori totul în cel mai îngrozitor mod, dar vor ataca și vor vrea să împingă în mocirlă orice este de natură spirituală. Acest lucru, ce poate fi viețuit, de exemplu în ceea ce este concentrat în germene pe un spațiu relativ îngust în actualul bolșevism, se va răspândi în întreaga evoluție pământească a omenirii.
De aceea este așa de important să se și facă în mod real tot ceea ce poate tinde spre spiritualitate. Căci ceea ce se împotrivește spiritualității va fi prezent, va exista, căci acesta nu lucrează sub semnul libertății, ci al determinismului. Acest determinism duce într-acolo, că la sfârșitul acestui secol Sorat se va dezlănțui din nou, și că tendința de a mătura din cale orice spiritual va exista în intențiile unui număr mare de suflete pământești, după cum a văzut în mod profetic autorul Apocalipsei în chipul animalic și în puterea animalică, pentru a duce la îndeplinire faptele Potrivnicului împotriva spiritualului. Deja și astăzi există adevărate dezlănțuiri de mânie împotriva spiritualului. Acestea sunt însă doar primii germeni.
Toate acestea au fost prevăzute de autorul Apocalipsei. El a prevăzut dezvoltarea adevărată a creștinismului ca o chestiune solară, dar a prevăzut și această grozăvie a evoluției ce ține de demonismul solar. Toate acestea pluteau în fața ochilor lui. După intrarea lui Michael în evoluția spirituală a omenirii odată cu sfârșitul secolului al XIX-lea, va urma, înainte de sfârșitul acestui secol, intrarea în scenă a demonului solar. În această epocă michaelică a noastră în care trăim, avem toate motivele, mai ales dacă vrem să lucrăm în domeniul teologiei, al religiei, să învățăm ceva de la Apocalipsă, să învățăm înainte de toate să gândim și să simțim apocaliptic, nu să rămânem lipiți pur și simplu doar de niște fapte exterioare, ci să ne ridicăm la impulsurile spirituale aflate în spatele lor.
Calea pentru intrarea demonilor, care sunt adepți ai marelui demon Sorat, este deschisă. Nu este nevoie decât să vorbiți cu acei oameni raționali care, de exemplu, știu ceva despre cum a început Războiul mondial. Nu este deloc greșit dacă se spune, că cei aproximativ 40 de oameni care sunt vinovați de provocarea acestui Război mondial, aproape toți aveau în momentul declanșării războiului o conștiență estompată. Aceasta este însă întotdeauna poarta de intrare pentru puterile demonice ahrimanice, iar unul dintre cei mai mari dintre acești demoni este Sorat. Acestea sunt încercări din partea lui Sorat de a pătrunde, inițial doar temporar, în conștiența omenească și de a provoca acolo dezastru sau confuzie. Nu Războiul Mondial este ceea ce este dorit de spiritele soratice care pătrund în sufletele omenești, ci ceea ce a urmat și care este mai înfricoșător și va deveni din ce în ce mai înfricoșător, de exemplu starea actuală a Rusiei.
De faptul că așa este, noi trebuie să fim conștienți. Căci ce a însemnat să acționezi ca preot în vremurile în care exista o spiritualitate adevărată pe Pământ? întotdeauna, iubiții mei prieteni, a însemnat să acționezi nu numai în sfera evenimentelor pământești, ci și în sfera spirituală, cu deplina conștiență că stai în lumea spirituală, că ești în comunicare cu lumea zeilor. Iar autorul Apocalipsei nu și-a conceput în alt spirit Apocalipsa sa. Cel care vrea să-i conducă pe oameni în spiritual, trebuie să privească în spiritual. Fiecare epocă trebuie să facă acest lucru în felul său. Nu trebuie decât să ne uităm la legitatea interioară – fără îndoială, puțin alienată – în care apare atât de logic succesiunea faraonilor egipteni, pentru ca să înțelegem că acești faraoni nu au urmat la întâmplare unul după altul, ci că în scriptele lor străvechi le era prescrisă misiunea pe care fiecare, care venea la rând, o avea de îndeplinit, și că impulsul spre formularea sarcinii sale pornea tocmai de la ceea ce mai târziu a fost numit revelație hermetică, revelația lui Hermes. Nu este vorba de revelația hermetică, așa cum se cunoaște ea astăzi printr-o deformare a sensului lingvistic, ci de acea veche înțelepciune a lui Hermes, care de asemenea ține de marile Misterii, în care despre revelație se vorbea ca despre una de trei ori sfântă: o revelație a Tatălui, o revelație a Fiului și o revelație a Spiritului Sfânt. Toate acestea indică faptul că în ceea ce privește lucrarea preoțească, întotdeauna era vorba de a acționa în lumea materială din spiritual, și că preoția așa a și fost înțeleasă pretutindeni.
A acționa din lăuntrul lumii spirituale, aceasta trebuie să devină din nou un impuls preoțesc, după ce o bucată de vreme el nu a putut fi resimțit absolut deloc ca adevăr. Cu formația culturală a omenirii, care în epoca sufletului conștienței a căpătat treptat forme materialiste în toate domeniile, s-a ajuns să nu se mai înțeleagă câtuși de puțin așa ceva precum misterul transsubstanțierii, și odată cu aceasta taina spirituală a creștinismului. Pentru cineva care trebuie să activeze ca preot, a vorbi despre conținuturile misteriale profunde care sunt legate de transsubstanțiere, înseamnă deja un fel de neadevăr pentru formația culturală a epocii actuale. De unde și aceste discuții raționaliste despre transsubstanțiere, care au debutat odată cu al doilea atac al lui Sorat și se continuă până la al treilea atac al lui. Nu este câtuși de puțin important doar să comentezi Apocalipsa. Are un rost doar dacă pe baza Apocalipsei devii tu însuți autor al Apocalipsei, și din această devenire înveți să-ți înțelegi epoca, astfel încât să poți face din impulsurile acestei epoci impulsuri ale propriei tale acțiuni.
Aici însă omul prezentului stă, chiar și atunci când activează ca preot, tocmai în fața acestei sarcini: să privească spre începutul epocii michaelice din anii șaptezeci ai secolului trecut, spre apariția lui Christos în prima jumătate a secolului al XX-lea și spre ascensiunea amenințătoare a lui Sorat și a adepților lui Sorat de la sfârșitul secolului al XX-lea. Dacă noi, ca oameni cu înțelegere, care știu să interpreteze semnele timpului, ne organizăm viața în spiritul acestor trei mistere ale timpului nostru: misterul lui Michael, misterul lui Christos și misterul lui Sorat, vom acționa în mod just pe tărâmul pe care ni l-a desemnat karma noastră, iar preotul pe tărâmul său preoțesc. Pornind de aici vom continua mâine.
