Vă veţi aminti că ultima oară când mi-a fost îngăduit să vă vorbesc, v-am descris trăirile sufletului omenesc în timpul somnului, şi aş dori să continui oarecum acele consideraţii pe care le-am început atunci.
Şi lucrurile stau într-adevăr aşa, că acel om care cunoaşte viaţa omenească numai sub aspectul ei de zi, cunoaşte de fapt numai jumătate din această viaţă, căci cele mai importante lucruri se desfăşoară în timpul somnului. Nu este nevoie să vă spun că acele cunoştinţe despre care vreau să vă vorbesc astăzi sunt obţinute prin acea clarvedere exactă, pe care am mai descris-o aici, la Londra [Nota 36]. Presupun, aşadar, că dumneavoastră veţi accepta faptul că ceea ce vă voi spune eu provine din această ştiinţă clarvăzătoare exactă.
Atunci când omul trece de la conştienţa de zi la conştienţa de somn, aceasta constituie în fond, pentru omul prezentului, o stare de inconştienţă, căci el nu se află în trupurile sale fizic şi eteric. În timpul somnului, el este o fiinţă pur spirituală. Şi data trecută, eu v-am descris sub un anumit aspect ceea ce vieţuieşte el ca fiinţă sufletesc-spirituală între adormire şi trezire. Astăzi aş vrea să vă prezint un alt aspect.
Dumneavoastră vă amintiţi că omul vieţuieşte în somn în primul rând pătrunderea entităţii sale în eterul cosmic, prilej cu care este cuprins de o anumită teamă faţă de necunoscut, de nedeterminat, de nediferenţiat. Apoi vă amintiţi că în acea clipă în suflet se trezeşte ceea ce am putea denumi cu o expresie imprumutată din conştienţa de veghe: dorul, nostalgia după divinitate. – Vă amintiţi apoi că în cel de al doilea stadiu al somnului său, omul imită într-un fel mişcările planetelor, şi că, pentru acela care are legături cu Misteriul de pe Golgotha, apare Christos ca îndrumător pentru trăirile altfel haotice pe care le are în timp ce el vieţuieşte în somn ecouri ale vieţii stelelor şi planetelor. Apoi vine trăirea stelelor fixe. Ieşim din sfera planetelor – numai ca proces imitativ – şi vieţuim constelaţiile stelelor fixe. Vieţuim aşadar, într-adevăr, de la adormire până la trezire, întreaga existenţă cosmică extraterestră. Şi eu v-am spus dumneavoastră că forţele lunare, adică ceea ce corespunde spiritual revelaţiei fenomenelor lunare, readuc dimineaţa – sau, în general, la trezire – omul înapoi în corpurile sale fizic şi eteric.
Acum aş dori să vă descriu, sub un alt aspect, această vieţuire dintre adormire şi trezire. În timp ce avem o conştienţă de zi în starea noastră de veghe, dacă nu ne încâlcim în ideile materialiste ale omenirii moderne, noi dăm vieţii noastre o bază morală şi religioasă. Omul trebuie să simtă că independent de cunoaşterea pe care o are asupra naturii, el are şi obligații morale şi responsabilităţi, şi, în plus, că se află cu întreaga sa fiinţă într-o lume spirituală. Acest ultim aspect îl putem numi conştienţă religioasă. Aşadar, în timpul stării de veghe, omul are o conştienţă morală şi una religioasă. Dar omul are conştienţa religioasă în starea de veghe, numai prin faptul că se află în trupul său fizic. Dar în trupul său fizic omul nu este singur, ci impreună cu el se află spirite aparţinând unei ordini cosmice superioare, şi el vieţuieşte în trupul său fizic împreună cu spirite aparţinând acestei ordini cosmice superioare. Și el trăiește în corpul său eteric împreună cu intențiile morale ale acestor spirite ale ordinelor superioare ale lumii.
Așadar, conştienţa religioasă a omului este dependentă de viaţa sa în trupul fizic; viaţa sa morală este dependentă de viața în trupul eteric. Iar acest lucru ne face atenţi la faptul că eterul cosmic din care este preluat corpul nostru eteric, are două componente. Una dintre componentele acestui eter cosmic, o constituie căldura, lumina, eterul chimic, eterul vieţii. Dar la baza acestui eter care există în căldură, lumină, în procesele chimice şi în viaţă, se află o fiinţă morală a eterului cosmic. Această fiinţă morală a eterului cosmic este prezentă doar în vecinătatea stelelor şi a planetelor. Aşadar, atâta timp cât trăiţi pe Pământ, deşi nu o ştiţi în timpul zilei, vă aflaţi şi înlăuntrul lumii eterice ca esență morală. Şi atunci când călătoriţi prin lumea stelelor, vă aflaţi în eterului cosmic tot în esenţa morală, atunci când vă aflati în apropierea unei constelaţii. Între constelaţii, elementul moral este alungat din eter de către lumina Soarelui – nu Soarele însuşi, căci Soarele este un corp cosmic care are în sine tocmai sursa primordială a eterului moral pentru noi, oamenii –, dar prin faptul că Soarele străluceşte el alungă prin lumina sa esenţa morală a eterului. Şi astfel, atunci când privim lumea cu ochii noştri, vedem flori, vedem izvoare, vedem totul fără a-l străbate cu moralitate, pentru că lumina solară ne ucide elementul moral.
Şi atunci când la adormire ieşim din trupurile noastre fizic şi eteric, ca fiinţe omeneşti sufletesc-spirituale nu avem decât ceea ce ne-am cucerit în timpul vieţii pământene prin privirea naturii. Noi lăsăm în paturile noastre – oricât de paradoxal ar suna – şi sentimentele religioase şi morale, împreună cu trupurile noastre fizic şi eteric, şi trăim ca fiinţe amorale între adormire şi trezire. Şi în acest răstimp trăim într-o lume care altfel este străbătută de lumina Soarelui. Şi prin faptul că ordinea morală a Universului este scoasă din eter, prin acest fapt are acces la acest eter, în care intrăm prin adormire, entitatea ahrimanică. Şi această entitate ahrimanică vorbeşte omului în timpul somnului. Şi ceea ce vorbește omului această entitate ahrimanică este practic un lucru fatal, căci această entitate ahrimanică este numită pe bună dreptate spiritul minciunii, din motivul că el expune omului care doarme lucrurile ca şi cum binele ar fi rău, şi răul, bine.
Au apărut recent prin ziare articole asupra unei probleme care a constituit deja subiectul cercetării ştiinţelor naturii, anume problema de ce infractorii, criminalii au un somn atât de bun, pe când tocmai oamenii morali, cu o conştiinţă curată, au adesea un somn foarte prost. Aceasta reiese din ceea ce v-am spus acum. La acel om care dezvoltă o conştiinţă puternică, aşadar la un om ce resimte viaţa în mod moral, simțirea morală intră atât de adânc în suflet încât o preia în timpul somnului, şi atunci doarme prost pentru că el crede că a înfăptuit mult rău. Dar un om rău, care nu are o conştiinţă morală puternic dezvoltată, nu ia nimic în somn, care să constituie remuşcări de conştiinţă. Şi atunci el are o urechea spirituală deschisă pentru șoaptele lui lui Ahriman, care îi prezintă tocmai răul ca fiind bun. De aceea este răufăcătorul atât de liniştit şi mulţumit în somn.
Oamenii spun: Dar este nedrept ca un criminal să doarmă bine, şi un om bun, nu! – ceea ce, după cum v-am spus, constituie deja o descoperire a ştiintelor naturii. Dar aşa stau lucrurile din motivul pe care vi l-am expus. Realmente ademenirea spre rău în timpul stării de somn este extrem de mare, şi omul aduce cu uşurinţă din somn, la trezire, forțele de ispitire demonică. Şi atunci când reintră în trupurile sale fizic şi eteric, abia atunci se trezesc mustrările de conştiinţă la acela care nu este un om foarte bun. Aşadar, lucrurile stau aşa că omului, ca om pământean, în timpul somnului realmente i se oferă toate posibilităţile de a cădea victimă ispitirii lui Ahriman.
Dar acest lucru abea în decursul timpului a devenit atât de puternic cum este astăzi. Abia în epoca noastră sunt oamenii în timpul somnului expuşi în cel mai înalt grad puterilor demonice, care le prezintă, în timp ce ei dorm, răul drept bine. Lucrurile nu stăteau aşa în vremurile mai vechi ale evoluţiei omenirii. În acele vremuri mai vechi, după cum v-am spus adesea, omul nu avea o conştienţă de Eu atât de puternică ca acum. În timpul stării de veghe, omul avea o conştienţă de Eu mai atenuată; aceasta determina ca nici în timp ce dormea să nu cadă atât de adânc în rău, cum o face astăzi. Acum avem într-adevăr pentru evoluția omenirii o perioadă crucială, o criză. Oamenii trebuie să se înarmeze împotriva puterilor răului, care se apropie de ei. Oamenii vremurilor mai vechi erau feriti de aceasta, pentru că atunci când adormeau ei pătrundeau mai mult în sufletul-grup. Omul trăia în timpul somnului mai mult în sufletul-grup. Această viaţă în sufletul-grup este ceva pe care îl mai dezvoltăm într-un anumit grad în ce suntem treji, ne simtim ca făcând parte dintr-un popor, ne simţim de multe ori chiar ca aparţinând de o seminţie, ne simţim, dacă avem ceva trăsături aristocratice, ca membri ai unei familii; dar somnul îndepărtează cu adevărat, întru totul, omului din ziua de astăzi, acest sentiment de apartenenţă la sufletul-grup. În somn, omul nu prea mai poate fi un aristocrat. Da, somnul ne educă mult mai mult decât se crede, pe de o parte în directia răului, pe de altă parte înspre democraţie. Somnul este un maestru învăţător. Oamenii din vremurile vechi, când adormeau, mergeau în sufletul-grup. Ei aduceau cu sine la trezire, când se întorceau din nou în trupurile fizic şi eteric, o conştienţă puternică a apartenenţei lor la grup. Aceasta este o latură a ființei umane, ceea ce el este în timpul somnului.
Dar omul are acest lucru, ce are el înăuntru în timpul somnului, care este atât de mult expus răului, cum tocmai v-am descris, acest lucru în prezent îl are şi în sine. Doar că el trebuie în timpul vieţii de veghe să îl lase să se afunde, să curgă în conştienţa morală şi în cea religioasă. Elementul religios este dat de puterile care trăiesc împreună cu el în trupul fizic, iar cel moral de puterile care trăiesc cu el în trupul eteric.
Toate acestea, odată cu Misteriul de pe Golgotha, au devenit altfel pentru evoluţia omenirii. Aşa cum vechii oameni trăiau puternic în timpul somnului în conştienţa de grup, tot aşa, când la trezire se cufundau în trupurile lor fizic şi eteric, ei trăiau mai mult în sine. Dar acest fapt constituie din nou o diferenţă între oamenii din vechime şi oamenii moderni. Omul din vechime, când se trezea şi cobora în trupurile sale fizic şi eteric, avea, înainte de a deveni complet treaz, o conştienţă limpede a vieții pe care o avusese înainte de a coborî pe Pământ, şi la fel se petreceau lucrurile înainte de adormire. Astfel încât omul din vechime, care, pe de o parte, dezvolta o puternică conştienţă de grup, pe de altă parte, avea şi o conştienţă accentuată a apartenenţei sale la viaţa din afara Pământului. El ştia că a coborât din lumea spirituală, că a trecut prin lumea stelară şi că de fapt şi-a ales un trup fizic aici, pe Pământ. Această conştienţă s-a întunecat ulterior. În schimb, oamenii au devenit deştepţi, în sensul pe care îl acordăm astăzi cuvântului deşteptăciune. Ei au fost pătrunşi de puterea de judecată, de puterea de a face distincţie și lucruri de genul acesta. Acestea au intervenit abia în decursul evolutiei, şi de aceea putem judeca dimineata aşa de bine, deoarece trupurile noastre fizice ne conferă puterea de a judeca. Noi pătrundem mai mult în trupurile noastre fizic şi eteric, decât omul din vechime. Omul din vechime era, așadar conştient de existenţa sa anterioară; noi suntem mai mult conştienţi de existenţa noastră terestră. Noi ne unim mult mai strâns cu trupurile noastre fizic şi eteric. Omul din vechime nu făcea acest lucru. El îşi purta mai degrabă trupurile fizic şi eteric, având sentimentul că sunt ceva exterior lui, aşa cum ne simţim noi astăzi hainele. Noi nu mai avem acest sentiment. Noi nu ne spunem cum îşi spunea omul din vechime, când intra pe uşă: Eu îmi port fiinţa mea omenească înăuntru – el avea în vedere omul fizic. Această era un mod de exprimare întru totul fireasc în limbile vechi. Noi vom spune, desigur: Eu – prin faptul că Eul nostru s-a împins cu fermitate în trupul fizic – intru pe uşă. Şi noi găsim foarte firesc să ne exprimăm în felul acesta.
Numai că datorită acestui fapt pentru om s-a pierdut şi conştienţa legăturii sale cu lumea spirituală şi cu cea stelară. Omul timpurilor vechi ştia că el este legat de lumea stelară, şi de lumea spirituală aflată dincolo de lumea stelară, şi că el a coborât din aceste lumi în existenţa pământească. Omul modern spune: Ca să trăiesc, îmi trebuie carne, legume şi ouă. – Acestea sunt produse ale lumii fizice, cu care avem de-a face de la naştere şi până la moarte. Vă rog să nu credeţi că aş vorbi dispreţuitor despre aceste lucruri; căci aceste lucruri sunt foarte bune şi fac parte din viaţă, iar noi trebuie să le recunoaştem în deplina lor însemnătate. Eu vreau să spun doar că omul din vechime ştia că pentru a trăi această viață nu are nevoie numai de forţele Pământului, care se află în carnea de vită, în varză şi ou, ci are nevoie, ca forţă de viaţă, şi de Jupiter, de Venus şi de Saturn. El ştia: Aşa cum eu trebuie să mănânc aici, pe Pământ, ouă, trebuie să fi asimilat în mine, când am coborât din lumea spirituală, forţa lui Jupiter şi a lui Venus, căci altfel nu aş fi putut fi deloc un om pământean.– Aşa cum omul modern se simte legat de Pământ şi are marea grijă: Ce să mănânc pentru a avea un corp sănătos? omul din vechime se simţea îndemnat să aibă o legătură cu stelele. Şi el îşi spunea: Dacă eu nu pot face una sau alta aici pe Pământ, este pentru că la coborârea mea prin stele nu m-am comportat corect, şi eu va trebui să mă corectez la următoarea trecere prin Univers, în răstimpul dintre moarte şi o nouă naştere. – Aşadar, în vremurile vechi omul dezvolta pentru viaţă ceea ce se poate numi o dietă spirituală. În vechile misterii existau conducători şi îndrumători, care erau asemănători medicilor moderni din ziua de azi. Dar medicul modern nu dă îndrumări decât pentru corpul fizic. Acest lucru este de la sine inţeles, şi nu trebuie să i-l reproşăm. Dar vechii îndrumători din misterii, care erau în această privinţă şi medici, dădeau indicaţii, atunci când cineva suferea de o boală sau alta, despre modul în care trebuie să-şi îmbunătăţească omul raportul cu Venus sau cu Saturn. Şi era vorba de faptul că ei dădeau oamenilor indicaţii sufleteşti. Să spunem, de exemplu, că un asemenea medic din misterii găsea că omul care-şi căuta însănătoşirea la el are o atracţie prea puternică faţă de trupul său fizic; că acesta nu este într-o măsură potrivită veşmânt pentru el, ci că el s-a unit prea puternic cu trupul său fizic. Unui medic din vechime, un astfel de om cu o aşa boală prin care era prea puternic legat de trupul său fizic, îi părea cam cum pare în ziua de azi un om ce doarme îmbrăcat în hainele sale de zi. Atunci, un astfel de medic îi spunea unui astfel de bolnav: Încearcă seara, când se ridică Luna plină, să te plimbi puţin în lumina Lunii, şi în timp ce te plimbi să spui această sau această mantră.
De ce proceda în felul acesta, terapeutul din vechile misterii? El proceda aşa, deoarece ştia că atunci când omul se plimbă în lumina Lunii şi spune anumite mantre, contracarează forţa lui Saturn; Saturn capătă mai puțină putere asupra acelui om. Şi acest terapeut din vechile misterii mai ştia că această lipire de trupul fizic, această completă împlântare în trupul fizic, este cauza faptului că s-a ținut prea strâns lipit de Saturn în timpul în care omul coborând din lumea spirituală, prin lumea stelară, a intrat în existenţa fizică. De la această puternică simpatie față de viața saturniană a făcut această boală. Luna şi Saturn sunt corpuri cereşti antagoniste. Aşadar, terapeutul din vechime vindeca prin forţele Lunii daunele produse de forţele lui Saturn. El prescria deci, o dietă spirituală. Aşa era în vremurile vechi.
Nouă ni se prescriu diete fizice, care sunt foarte potrivite pentru noi. Dar în vremurile vechi era nevoie de o dietă spirituală. Acum noi trebuie să învăţăm să adăugăm această dietă spirituală dietelor noastre flzice. Aceasta este sarcina prezentului, ca noi, oamenii, pe lângă dietele fizice să ne însuşim din nou un simţ pentru dietele spirituale. Şi atunci noi vom putea ne rezolvăm sarcinile noastre din actuala epocă, în viaţa pământeană. Este ceea ce voiam să vă spun în această primă parte.
Dat fiind că, spre satisfacţia mea, îmi este îngăduit să mai ţin încă două conferinţe în acest loc, nu trebuie să mă grăbesc astăzi aşa cum sunt obligat să o fac de obicei, şi de aceea vă voi putea spune pe îndelete câte ceva din cele pe care doresc să vi le spun în timpul prezenţei mele de aici.
A privi înspre viaţa dinaintea celei pământești, înspre viaţa pe care omul a petrecut-o în lumea spirituală înainte de a se uni aici pe Pământ cu trupurile sale fizic şi eteric, era posibil pentru oamenii din vremurile vechi printr-o clarvedere elementară; acest lucru în ziua de astăzi poate fi realizat doar prin știința spirituală reală, așa cum este știința la ne străduim să ajungem în antroposofie.
Atunci însă privind prin conştienţa inspirată la răstimpul pe care l-am petrecut înainte de a coborî pe Pământ ca oameni, atunci prin această privire ne devine clar că am trăit o perioadă într-o lume pur spirituală, într-o lume în care nu sunt regnuri, nici regn mineral, nici regn vegetal, nici regn animal, în care nu sunt pentru început nici stelele, aşa cum le zărim noi împrejurul Pământului nostru, dar în care, de jur-împrejurul nostru, se află entităţile ierarhiilor superioare. Noi trăim aşadar, un răstimp, între moarte şi o nouă naştere, printre entităţi spirituale. Abia apoi coborâm prin cerul înstelat pe Pământ, și trecem cu o simpatie mai mare sau mai mică printr-o sferă stelară sau alta. Şi aşa, noi ne pregătim într-adevăr acolo existenţa noastră terestră. După modul în care ne raportăm la sferele stelare prin care trecem, va fi existența noastră pământească. Şi eu aş dori să vă ilustrez acest lucru printr-un exemplu.
După ce ieşim din lumea pur spirituală, noi trecem mai întâi prin sfera stelelor fixe, despre care încă nu vreau să vorbesc astăzi, ci voi vorbi data viitoare. Apoi trecem prin sfera lui Saturn, prin sfera lui Jupiter, sfera lui Marte, prin sfera Solarelui, prin sfera lui Mercur, sfera lui Venus, prin sfera Lunii, şi coborâm treptat pe Pământ. Vedeţi de aici că atunci când păşim din lumea pur spirituală în sfera stelară, noi ne apropiem oarecum de stele din cealaltă parte a lor. Căci, de exemplu, atunci când ne aflăm pe Pământ, noi îl vedem pe Jupiter dintr-o anumită parte. Dar atunci când o fiinţă omenească coboară din lumea spirituală prin sfera stelară apropiindu-se de Pământ, ea îl vede pe Saturn din cealaltă parte, şi aşa se întâmplă cu toate stelele. O asemenea fiinţă se apropie oarecum din spate de stele şi vede întotdeauna opusul a ceea ce văd oamenii aici, fizic, pe Pământ. Dar fiinţa omenească ce se apropie de Pământ venind din lumea spirituală, nu vede aşa cum vedem noi. Căci ea încă nu are ochi, ea îi primeşte abia prin trupul fizic. Ea vede, aşadar, aspectul spiritual al lui Saturn, al lui Jupiter, al lui Marte, al Soarelui, al lui Venus, al lui Mercur, al Lunii. Şi vedeţi că, în funcţie de modul în care această fiinţă trece cu simpatie sau antipatie prin una sau alta din aceste sfere, ea absoarbe în mod diferit la coborâre forţele acestor sfere, deci forţele lui Saturn, ale lui Jupiter ş.a.m.d.
Acum, se poate întâmpla următoarea situaţie: o fiinţă omenească ce a trăit în viaţa sa pământească anterioară într-un anumit mod, primeşte la coborârea într-o nouă viată, impresia: Este bine pentru mine dacă voi coborî de data asta ca femeie pe Pământ, aşadar dacă mă întrupez într-un corp feminin. Acest lucru este întru totul un subiect pe care trebuie să-l ia in considerare sufletul omenesc aflat în coborâre, dacă el vrea să devină bărbat sau femeie. Pentru că, desigur, de aceasta depinde în esență întregul său destin de pe Pământ. Nu este totuna dacă cineva îşi duce existenţa ca bărbat sau ca femeie, într-o viaţă pământească. Dar pentru un suflet omenesc nu este suficient ca el pur şi simplu să decidă: Eu devin bărbat sau femeie. – Acest lucru trebuie pregătit. Şi lucrurile se pregătesc în aşa fel, încât sufletul omenesc, dacă vrea să devină femeie, se apropie de Pământ atunci când noi vedem Luna de pe Pământ drept Lună plină. Când noi vedem, de aici de pe Pământ, Luna ca Lună plină, atunci sufletul omenesc vede spiritualul Lunii, atunci când coboară din sfera spirituală, atunci vede Luna întunecată, adică înzestrată cu anumite fiinţe; căci acest suflet vede Luna spiritual. Şi aceste fiinţe pregătesc sufletul în aşa fel, încât el să dobândească pe Pământ o forţă de atracţie înspre un trup feminin.
Însă atunci când de aici, de pe Pământ, se poate vedea Luna nouă, sufletul care coboară vede Luna iluminată din cealaltă parte, aşadar, lumina ce radiază în spatiul cosmic, adică partea ei spirituală. Şi atunci el poate deveni bărbat.
Deci ține de felul în care trece sufletul prin sferele stelare dacă el absoarbe forţe ce-l atrag înspre bărbătesc sau înspre femeiesc. Dar la fel cum sufletul trece prin sfera lunară, el trece, de exemplu, şi prin sferele lui Mercur şi Venus. Şi dacă sufletul devine bărbat sau femeie datorită sferei lunare, pe de altă parte el este modelat cu simpatie pentru o anumită familie – căci ei ar putea deveni bărbat sau femeie într-o familie sau alta – prin sfera lui Venus.
Dar omul care coboară ca suflet pe Pământ, poate coborî într-o perioadă în care Venus se află întru totul de cealaltă parte a Pământului, astfel încât el nici măcar nu trebuie să treacă prin sfera lui Venus. În acest caz el va fi un om pentru care familia nu contează prea mult. Sau, în celălalt caz, el va trece prin sfera lui Venus, şi va alege când parcurge sfera lui Venus tocmai acea cale care îl duce la o anumită familie. Aceasta este, așadar, posibilitatea pentru suflet să se pregătească pentru întruparea într-o anumită familie, atunci când omul, ca să spunem aşa, alege raza care merge de la Venus la acea familie. El se apropie atunci de Pământ din cealaltă parte a lui Venus, partea sa întunecată, şi ajunge în acest mod într-o anumită familie. Tot aşa trece sufletul prin sfera lui Mercur, datorită căruia ajunge într-un anumit popor. Aşadar, din nou: când ţinutul acelui popor este iluminat de razele lui Mercur şi el se apropie din cealaltă parte, întunecată, a lui Mercur, aceasta este pentru el calea de a se duce în acel popor.
În felul acesta sunt pregătite sufletele oamenilor, pregătire la care noi luăm mereu în considerare aspectul spiritual: de către Lună dacă devin bărbat sau femeie, de către Venus dacă e să aparţină unei familii sau alteia, de către Mercur dacă e să apartină unui popor sau altuia.
Acestea sunt aspecte care vă arată cum întreaga viaţă a omului de pe Pământ depinde întru totul de modul în care îşi configurează el relaţiile la coborâre. Şi acest lucru este ceva pe care trebuie să-l cunoaştem din nou, pe care trebuie să învăţăm din nou să-l cunoaştem. Noi trebuie să ajungem din nou la a ne simţi creaturi ale lumii stelare, la a simţi că suntem alcătuiţi din aceste lumi stelare, aşa cum pe Pământ simţim că suntem alcătuiţi din hidrogen, oxigen, azot, carbon, sulf ş.a.m.d. Şi noi nu suntem numai oameni fizici, alcătuiţi din albumină şi alte substanţe, ci suntem alcătuiţi din toate forţele Universului, care acţionează asupra noastră când coborâm spre întrupare.Atunci le avem în noi. Iar amintirea lor o avem întru câtva în somn.
Dar, după cum ştiţi, amintirea este întotdeauna mai atenuată decât vieţuirea. Gândiţi-vă numai, dacă aţi vieţuit moartea unei fiinţe iubite, cum se atenuează această trăire după o vreme. La fel se atenuează în somn această încadrare vie în lumea spirituală şi lumea stelară. Şi de aceea este expus omul în somn tuturor acelor influenţe despre care v-am povestit la începutul expunerilor de astăzi. În somn mai avem doar un slab ecou, ca o amintire cosmică a vieţuirilor noastre spirituale şi stelare, pe care le-am avut între moarte şi această naştere a noastră.
