BIBLIOTECA  ANTROPOSOFICĂ

Ştiinţa spirituală prezentată de Rudolf Steiner














Articole asupra organizarii tripartite a organismului social

        „De configurarea noii ordini sociale nu ţine numai o bună-voinţă, ci şi curajul care se opune necredinţei în puterea spiritului. Acest curaj poate fi vivifiat de o adevărată concepţie despre spirit, pentru că aceasta se simte capabilă să producă idei care nu servesc numai unei orientări sufleteşti lăuntrice, ci care, pe măsură ce se nasc, poartă deja în sine germenii structurării practice a vieţii. Voinţa de a coborî în profunzimile spirituale poate deveni atât de puternică încât să co-acţioneze în tot ceea ce înfăptuieşte omul.“

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL, GA 24 : Viaţă spirituală, legislaţie juridică, economie




Adevar si stiinta

        „Modul nostru de viaţă, conform caracterului său integral, este determinat de idealurile noastre morale. Acestea sunt ideile pe care le avem despre ţelurile noastre în viaţă sau, cu alte cuvinte, ideile pe care ni le facem despre ceea ce vrem să săvârşim prin acţiunea noastră.
        Acţiunea noastră este o parte a procesului general universal. Ea stă astfel şi sub legitatea generală a acestui proces.
        Dacă undeva în univers apare un proces, în acesta trebuie să deosebim două lucruri: cursul exterior al acestuia, în spaţiu şi timp, şi legitatea lui interioară.
        Cunoaşterea acestei legităţi a acţiunii omeneşti este numai un caz special al cunoaşterii. Deci, concepţiile deduse de noi despre natura cunoaşterii trebuie să fie aplicabile şi aici. A ne recunoaşte ca personalităţi în acţiune înseamnă atunci: a poseda drept ştiinţă legile corespunzătoare ale acţiunii noastre, respectiv a poseda drept ştiinţă noţiunile şi idealurile noastre morale. Dacă am recunoscut această legitate, atunci acţiunea noastră este şi opera noastră. Atunci legitatea nu este dată ca ceva ce e în afara obiectului la care apare procesul, ci ca un conţinut al obiectului însuşi, cuprins în fapta vie. Obiectul, în acest caz, este propriul nostru Eu. Dacă acesta din urmă a pătruns cu adevărat, cunoscând, acţiunea, conform esenţei ei, atunci el se simte în acelaşi timp drept stăpânitorul acesteia. Atât timp cât nu se întâmplă un asemenea lucru, legile acţiunii ne întâmpină ca ceva străin de noi, ele ne stăpânesc pe noi; ceea ce săvârşim stă sub constrângerea pe care o exercită ele asupra noastră. Dacă ele sunt transformate dintr-o asemenea fiinţă străină în fapta originar-proprie a Eului nostru, atunci această constrângere încetează. Elementul constrângător a devenit propria noastră fiinţă. Legitatea nu mai stăpâneşte de deasupra noastră, peste procesul ce provine din Eul nostru, ci în noi. Realizarea unui proces datorită unei legităţi care e în afara realizatorului este un act neliber, iar acela ce are loc prin realizator este unul liber. A cunoaşte legile propriei acţiuni înseamnă a fi conştient de propria libertate. Procesul cunoaşterii, conform expunerilor noastre, este procesul de evoluţie spre libertate.“

ADEVĂR ŞI ŞTIINŢĂ, GA 3 : VIII. Consideraţie finală practică




        „Lumea în care omul se naşte, într-o nouă întrupare, îl pune faţă în faţă cu rezultatele faptelor sale, ca soartă a sa. El însuşi pătrunde în această lume cu capacităţile pe care şi le-a format în domeniile suprasensibile, din experienţele sale anterioare. De aceea, experienţele sale din lumea fizică se vor situa în general pe trepte cu atât mai înalte, cu cât mai multe întrupări a avut omul sau cu cât mai mari au fost eforturile sale în întrupările anterioare. Prin aceasta pelerinajul omului prin întrupări va reprezenta o cale de dezvoltare superioară. Tot mai bogată devine comoara pe care o adună din experienţele sale în spiritul său. Şi prin asta el merge, din ce în mai matur, în întâmpinarea lumii înconjurătoare, a sorţii sale. Aceasta face ca omul să devină tot mai mult stăpân pe soarta sa. Pentru că tocmai acest lucru îl dobândeşte prin experienţele sale – faptul că învaţă să înţeleagă legile universului în care se petrec aceste experienţe. La început spiritul nu-şi găseşte drumul în lumea înconjurătoare. El bâjbâie prin întuneric. Însă cu fiecare nouă întrupare în jurul său se va face tot mai multă lumină. El dobândeşte ştiinţa, cunoaşterea legilor lumii sale înconjurătoare; cu alte cuvinte, el îndeplineşte tot mai bine, mai conştient, ceea ce înainte îndeplinea în întuneric. Tot mai mică devine constrângerea lumii; tot mai mult este capabil spiritul să auto-determine. Însă spiritul ce se determină pe sine din sine însuşi este spiritul liber. O acţiune desfăşurată în lumina deplină a conştienţei este o acţiune liberă. (În cartea mea Filozofia libertăţii, Berlin 1893, am încercat să expun esenţa spiritului liber al omului.) Libertatea deplină a spiritului omenesc este idealul dezvoltării sale. Nu se poate pune întrebarea: este omul o fiinţă liberă sau ne-liberă? Filozofii care pun în acest mod problema libertăţii nu vor putea ajunge niciodată la nişte gânduri clare cu privire la aceasta. Pentru că în condiţiile prezente omul nu este nici liber şi nici neliber; ci el se află pe drumul spre libertate. El este în parte liber, în parte neliber. El este liber în măsura în care a dobândit cunoaşterea, conştienţa legăturilor din lume. Faptul că soarta, karma noastră ne întâmpină sub forma unei necesităţi stringente nu constituie nici o piedică pentru libertatea noastră. Pentru că chiar atunci când acţionăm din independenţa pe care ne-am dobândit-o, noi mergem pe drumul acestei sorţi. Nu destinul este cel care acţionează, ci noi suntem cei care acţionăm, în conformitate cu legile acestei sorţi.“

CUM ACŢIONEAZĂ KARMA, GA 34





Copyright © 2004 - 2009 Biblioteca antroposofică şi editurile partenere  |  Condiţii de utilizare