„Dacă lăsăm să acţioneze din
exterior asupra noastră Evangheliile, putem resimţi o oarecare
deosebire chiar în modul lor de prezentare, în felul
în care ele vorbesc. Dacă lăsaţi să acţioneze asupra
dumneavoastră cele spuse de mine în conferinţele despre Evanghelia
după Ioan
şi despre Evanghelia
după
Luca, veţi avea şi mai
exact sentimentul respectiv. Dacă ne referim la Evanghelia după Ioan,
trebuie să spunem că de câte ori încercăm să pătrundem
în comunicările de substanţă căpătăm un sentiment al măreţiei
spirituale spre care ne înălţăm presimţind, simţim faptul că
Evanghelia după Ioan ne destăinuie înălţimile cele mai sublime
spre care înţelepciunea omenească îşi poate înălţa
privirea, înălţimi la care cunoaşterea omenească poate avea acces
treptat, treptat. Omul se află oarecum undeva jos şi priveşte în
sus spre un pisc al existenţei cosmice, spunându-şi: Oricât
de mic ai fi ca om, Evanghelia după Ioan te face să presimţi faptul că
în sufletul tău parcă se cufundă ceva cu care tu eşti
înrudit, şi te cuprinde cu un sentiment al infinitului.
Când vorbim de Evanghelia după Ioan în sufletul nostru
pătrunde în special măreţia spirituală a fiinţelor cosmice
înrudite cu omul.
Să ne amintim sentimentul
care ne-a cuprins când am avut în faţă Evanghelia după
Luca. Tot ce a avut atunci darul să trezească în noi această
descriere a Evangheliei după Luca era ceva diferit. Dacă în ce
priveşte Evanghelia după Ioan ceea ce ne străbate sufletul ca o adiere
de vrajă atunci când ne dăruim destăinuirilor ei este în
special măreţia spirituală spre care privim presimţitor, în cazul
Evangheliei după Luca ceea ce ne întâmpină este
interioritatea, sufletescul în sine, intensitatea, am putea
spune, a ceea ce este în stare să realizeze forţele de iubire ale
Cosmosului, mulţimea lucrurilor pe care le pot realiza în lume
forţele de jertfă, atunci când ne facem părtaşii lor. Dacă
Evanghelia după Ioan ne dezvăluie entitatea lui Christos Iisus în
toată amploarea ei spirituală, Evanghelia după Luca ne prezintă această
entitate sub aspectul capacităţii ei nemăsurate de jertfă şi ne face să
simţim tot ceea ce s-a întâmplat în cadrul evoluţiei
de ansamblu a Cosmosului şi a omenirii printr-o astfel de jertfă de
iubire ce pulsează şi ţese prin lume ca o forţă asemenea celorlalte
forţe. Când lăsăm să acţioneze asupra noastră Evanghelia după
Luca, elementul în care ţesem şi trăim este cu predilecţie cel al
simţirii, după cum ceea ce ne întâmpină în cazul
Evangheliei după Ioan este elementul cunoaşterii, care ne spune ceva
despre cauzele şi ţelurile ultime ale acestei cunoaşteri. Evanghelia
după Ioan vorbeşte mai mult cunoaşterii noastre, Evanghelia după Luca
mai mult inimii noastre. La fel, se poate simţi ceva aparte în
fiecare Evanghelie; şi noi ne-am străduit, de asemenea, ca toate
comentariile spiritual-ştiinţifice legate de aceste două documente să
fie străbătute de această dispoziţie fundamentală. Cine, la ciclurile
despre Evanghelia după Ioan sau despre Evanghelia după Luca, a vrut
doar să asculte cuvinte, acela cu siguranţă nu a înţeles totul.
Felul şi modul de a vorbi erau fundamental diferite în cazul
celor două cicluri de conferinţe. La fel trebuie să se
întâmple şi de această dată, când ne apropiem de
Evanghelia după Matei.
Dacă analizăm Evanghelia după
Luca vedem cum în entitatea care a trăit la începutul erei
noastre nou-testamentare ca Christos Iisus s-a revărsat tot ceea ce noi
numim iubire omenească, aşa cum a existat ea odinioară în
evoluţia omenirii. Dacă lăsăm ca Evanghelia după Matei să acţioneze
doar exterior asupra noastră, trebuie să spunem mai întâi
că ea este, de fapt, un document mai complex decât celelalte două
Evanghelii, sub un anumit raport chiar mai complex decât toate
celelalte trei.
Şi dacă vom
prezenta cândva Evanghelia
după Marcu, vom vedea că şi aceasta este
într-un fel unilaterală. Dacă Evanghelia după Ioan ne arată
măreţia înţelepciunii lui Christos Iisus, dacă Evanghelia după
Luca ne arată puterea iubirii, într-o descriere a Evangheliei
după Marcu ne va întâmpina în primul rând ceea
ce străbate toate spaţiile cosmice ca forţă, ca puteri creatoare, ca
splendoare a lumii. În cazul Evanghelia după Marcu, însă,
în savurarea intensităţii forţei cosmice este ceva grandios. Dacă
ajungem să ne ridicăm într-adevăr la înţelegerea
Evangheliei după Marcu este ca şi cum din toate direcţiile spaţiului
s-ar apropia furtunos de noi forţa cosmică!
Astfel, ceea ce ne
întâmpină la Evanghelia după Luca este ceva ce se ridică
cald-intim în suflet, ceea ce se transmite atunci când luăm
cunoştinţă cu Evanghelia după Ioan este ceva ce ne dă speranţă; iar
când lăsăm să acţioneze asupra noastră Evanghelia după Marcu ne
cuprinde parcă un fior în faţa puterii şi măreţiei forţelor
cosmice, putând chiar să cădem la pământ.
Cu Evanghelia după Matei se
întâmplă altceva. Cele trei elemente, elementul cognitiv,
plin de speranţă şi deschizător de perspective, elementul cald al
sentimentului şi iubirii şi chiar şi cel maiestuos al măreţiei cosmice
sunt, s-ar putea spune, toate în Evanghelia după Matei. Ele sunt
atât de atenuate, încât în puţinătatea lor par
mult mai înrudite cu omul decât apar în celelalte
Evanghelii. În faţa dimensiunilor uriaşe ale cunoaşterii, ale
iubirii şi ale splendorii existente în celelalte Evanghelii, am
putea foarte bine, dacă le lăsăm să acţioneze asupra noastră, să cădem
la pământ. Toate acestea sunt şi în Evanghelia după Matei,
numai că în ceea ce o priveşte noi ne putem ţine pe picioare. Din
punct de vedere omenesc, tot ceea ce se spune în ea ne este mai
apropiat, astfel încât noi ne putem plasa, într-un
anumit sens, nu dedesubt, ci alături. Niciodată nu suntem striviţi de
Evanghelia după Matei, cu toate că şi ea aduce ceva din ceea ce
în celelalte trei Evanghelii acţionează copleşitor. De aceea,
această Evanghelie este cea mai general-umană dintre cele patru
documente. Ea ni-L înfăţişează cel mai mult pe Christos Iisus ca
om, astfel încât dacă Îl lăsăm să acţioneze asupra
noastră dinspre ceea ce Îi este specific în Evanghelia după
Matei, ne este omeneşte, până în ultimele sale mădulare şi
fapte, mult mai apropiat. Evanghelia după Matei este, sub un anumit
raport, un fel de comentariu al celorlalte trei Evanghelii. Ceea ce
în celelalte trei este câteodată prea amplu pentru a-l
putea cuprinde cu privirea, se reduce în Evanghelia după Matei la
o scară mai mică şi ne devine clar. Şi dacă înţelegem acest
lucru, celelalte trei Evanghelii ne pot apărea într-o lumină
semnificativă. Acest lucru se înţelege uşor din detalii.
Să interpretăm ceea ce
urmează să fie spus acum mai întâi pur stilistic. Pentru ca
în Evanghelia după Luca să ne poată fi zugrăvit faptul că puterea
cea mai înaltă de jertfă şi iubire existentă la această fiinţă pe
care o numim Christos Iisus se revarsă în omenire şi în
lume, este adus în atenţie un curent al omenirii ce descinde din
timpurile cele mai străvechi ale devenirii pământeşti. Și Luca
însuşi ne descrie acest curent până departe, la
începutul omenirii. În Evanghelia după Ioan, pentru a ne
putea fi prezentat punctul în care omul poate începe să-şi
folosească cunoaşterea şi înţelepciunea şi să ia o opţiune către
ţel, către această cunoaştere, se arată de la bun început că
descrierea lui Christos Iisus se sprijină pe Logosul creator
însuşi. Aspectul cel mai spiritual pe care îl putem atinge
cu cunoaşterea noastră este fixat chiar de la primele propoziţii ale
Evangheliei după Ioan. Suntem conduşi imediat spre o culme a strădaniei
omeneşti, o culme ce poate fi evocată în sufletul omenesc.
În Evanghelia după Matei avem altceva. Ea începe prin a ne
arăta raporturile ereditare ale omului Iisus din Nazaret, momentul
istoric, să zicem aşa, de la care ele au pornit. Aici ni se prezintă
raporturile ereditare din cadrul unui singur popor: este ca şi cum
toate însuşirile pe care le găsim reunite în Iisus din
Nazaret s-au însumat ereditar de la Avraam încolo, ca şi
cum un popor a lăsat să se scurgă în sânge, de-a lungul a
de trei ori paisprezece generaţii, tot ceea ce a avut mai bun, pentru a
da la iveală într-un mod desăvârşit într-o
individualitate omenească forţele umane cele mai înalte.
Evanghelia după Ioan ne introduce în infinitul Logosului.
Evanghelia după Luca urcă în evoluţia incomensurabilă a omenirii
până la începuturi. Un popor ce se lasă cuprins cu privirea
în ansamblul său, transmiţându-şi ereditar însuşirile
de la strămoşul Avraam prin şirul a de trei ori paisprezece generaţii,
este ceea ce ne prezintă Evanghelia după Matei; aşa ni-l
înfăţişează pe omul Iisus din Nazaret această Evanghelie.
Aici poate doar să fie
indicat faptul că pentru cel ce vrea să înţeleagă cu adevărat
Evanghelia după Marcu este necesar să cunoască într-o anumită
privință forţele cosmologice ce străbat întreaga noastră evoluţie
cosmică. Căci, aşa cum este prezentat Christos Iisus în
Evanghelia după Marcu, ne este arătat faptul că într-o acţiune
omenească ne este dat un extract, o esenţă a Cosmosului, o esenţă a
ceea ce altfel trăieşte ca forţe cosmice în infinitatea
depărtărilor cosmice. Ni se
arată că faptele lui Christos Iisus sunt într-un fel extracte ale
unor acţiuni cosmice. Evanghelia după Marcu vrea să ne prezinte faptul
că Omul-Dumnezeu, Christos Iisus, aşa cum stă El în faţa noastră
pe Pământ, este oarecum un extract al acţiunii Soarelui, cu tot
ce este infinit în el. Marcu ne redă, aşadar, faptul că acţiunea
stelară acţionează prin intermediul forţei omeneşti.
Evanghelia după Matei face şi
ea într-un fel legătura cu acţiunea stelară. De aceea, când
ni se prezintă naşterea lui Iisus din Nazaret, imediat suntem conduşi
la un punct din care ar trebui să vedem marele eveniment cosmic, faptul
că nişte realităţi cosmice sunt într-o anumită legătură cu
evoluţia omenirii. Steaua se arată celor trei magi şi îi conduce
la sălaşul în care se naşte Iisus. Evanghelia după Matei nu ne
indică însă o acţiune cosmică, aşa cum o face Evanghelia după
Marcu; nu cere de la noi să ne ridicăm privirea către această acţiune
cosmică: ea ne prezintă trei oameni, trei magi, şi efectul pe care
cosmicul îl exercită asupra acestora. Iar noi ne putem
îndrepta atenţia spre cei trei oameni ca să avem idee despre ceea
ce simt ei. Aşadar, chiar şi când trebuie să ne avântăm
spre cosmic, suntem îndrumaţi spre om. Ne este prezentat reflexul
cosmicului în inima omenească. Privirea nu este purtată afară,
în depărtările infinite, ci ni se arată efectul cosmicului
în inima omenească.
Încă o dată, vă rog să
luaţi toate aceste remarci doar din punct de vedere stilistic; căci
caracterul fundamental al Evangheliilor este acela de a prezenta
lucrurile din diferite laturi. Felul şi modul lor de a zugrăvi este
cât se poate de caracteristic pentru ceea ce vor ele să ne spună
despre marele eveniment al evoluţiei omenirii şi Pământului.“
|
„S-ar putea ivi ușor
întrebarea: Dar de ce caută sufletul să-şi formeze reprezentări
naturalist-ştiinţifice, dacă prin aceasta el îşi creează un
conţinut care-l separă de temelia lui spirituală? De pe poziţiile unei
asemenea păreri, care crede că reprezentările naturalist-ştiinţifice se
formează din cauză că lumea se revelează, pur şi simplu, conform cu
ele, nu se poate găsi răspuns la această întrebare. Dar răspunsul
vine dacă ne îndreptăm privirea spre nevoile vieţii sufleteşti
înseşi. Doar cu nişte reprezentări de felul celor pe care le-a
dezvoltat o epocă pre-naturalist-ştiinţifică, trăirea sufletească n-ar
putea să ajungă niciodată la conştienţa plenară de sine. În
ideile despre natură, care conţin şi ceva spiritual, ea ar simţi, ce-i
drept, în mod vag, o legătură cu spiritul, fără a putea trăi
însă specificul deplin, independent, al spiritului. De aceea,
în cadrul evoluţiei omenirii, viaţa sufletească tinde să aducă
în centrul atenţiei nişte idei care nu conţin această viaţă
sufletească însăşi, pentru ca, în contact cu ele, să se
ştie pe sine însuşi
independent de existenţa naturii. Dar atunci
legătura cu spiritul nu trebuie căutată prin asemenea idei despre
natură, ci prin clarvedere spirituală, prin cunoaştere. Dezvoltarea
ştiinţelor moderne ale naturii este o treaptă necesară în
evoluţia sufletească a omenirii. Ne dăm seama care este temelia lor,
dacă înţelegem că sufletul are nevoie de ele, ca să se găsească
pe sine însuşi. Recunoaştem, pe de altă parte, valoarea lor
epistemologică dacă înţelegem că tocmai ele fac necesară
clarvederea spirituală.“
|