|
|
|
|
„Faptul că avem muşchi şi oase ne leagă de
natura exterioară, prin aceasta suntem ancoraţi cu propria noastră
natură fizică în natura fizică exterioară. Atunci când
înţelegem conţinutul adevărat al ideilor spirituale şi le
recunoaştem ca fiind acelaşi lucru cu lumea spirituală, învăţăm
să ne simţim integraţi într-o lume spirituală, divină, aşa cum
prin corpurile noastre ne simţim integraţi în lumea sensibilă. Şi
acest sentiment de apartenenţă este important, căci prin el ne putem
concepe şi în fiinţa noastră spirituală, aşa cum prin corpul
nostru ne concepem în fiinţa noastră fizică. Aşa cum însă
prin corpul nostru sesizăm numai fiinţa trecătoare, existenţa dintre
naştere şi moarte, tot aşa prin existenţa noastră
spirituală-sufletească ne vedem pe noi înşine în lumea
veşnică, spirituală-divină. Tocmai pentru că ne cufundăm mai
adânc în personal, aflăm cum nu numai omul în
general, omul abstract, îşi are rădăcinile într-o lume
spirituală, ci mai aflăm cum fiecare ins tocmai prin ceea ce are el
personal – prin aceea că poate să trăiască pe Pământ în
deplină individualitate, într-un anumit loc şi într-o
anumită perioadă – îşi are rădăcinile, în mod cu totul
elementar, într-o lume spirituală, în lumea spirituală
căreia îi aparţine şi care are caracter etern. Deoarece simte
aceasta, el simte, ca să spunem aşa, glasul care îi strigă:
Fereşte-te să devii, prin conţinuturi spirituale nesănătoase, un infirm
din punct de vedere spiritual-sufletesc, căci şi tu ai fost pus la
socoteală ca oricare om nu numai în general, ci ai fost pus la
socoteală pentru că eşti un om cu propria ta personalitate, cu
individualitatea ta.
În
această umanitate personală, cea mai individualizată, omul se cufundă
prin gândurile sale religioase şi cele mai elevate senzaţii
artistice pe care le poate încerca în raport cu Universul.
De aceea, ştiinţa spirituală duce direct la sentimente religioase.
Oricine poate să vadă din cărţile noastre cum creştinismul este
aprofundat, cum este prezentat în deplină lumină şi în
adevărata sa esenţă abia prin adâncirea în trăirile
personal-omeneşti ale lui Christos, care s-a arătat sub o
înfăţişare personală. Prin faptul că în această manieră, pe
o cale personală, pătrundem până la o entitate spirituală
veşnică, doar prin acest fapt personalitatea noastră se integrează cu
nuanţa potrivită în lumea reală, căci astfel devenim conştienţi
că fiecare dintre noi este luat în considerare în mod
personal. Şi atunci dobândim într-adevăr cunoaşterea
spiritului ca ceva care devine direct un drum personal al omului
în viaţă.“
|
|
 „Vor exista
oameni –
puţini, la început, căci această facultate se va dezvolta la un
număr mai mare de oameni de-abia în cursul următoarelor 2–3
milenii, iar primii precursori vor apărea înainte să se
încheie prima jumătate a secolului XX – care vor fi tentaţi să se
detaşeze de faptă. Şi atunci vor avea în faţa ochilor o imagine
degajându-se din fapta respectivă. La început ei n-o vor
cunoaşte, nu vor vedea nici o legătură între imagine şi fapta
săvârşită de ei înşişi. Dar poate că unii vor afla
câte ceva prin ştiinţa spiritului, şi, în acest caz,
aceştia îşi vor da seama că imaginea, care le apare ca un fel de
imagine de vis conştientă, e reversul faptei lor, imaginea acelei fapte
care trebuie săvârşită ca să-şi găsească împlinirea karmică
săvârşită în acel moment.
Omenirea se află cu adevărat în faţa unei
epoci
în care nu va mai înţelege karma doar după descrierile şi
învăţăturile ştiinţei spiritului; ea va începe, treptat, să
vadă karma prin percepţie spirituală. Dacă până acum karma a fost
pentru oameni un imbold obscur, o dorinţă obscură, şi dacă ea se putea
manifesta de-abia în viaţa următoare, putea fi transformată
în intenţie de-abia în viaţa dintre moarte şi o nouă
naştere, oamenii vor ajunge treptat în situaţia de a percepe
creaţiile lui Lucifer în mod conştient, de a vedea cum se vor
manifesta ele prin efectele lor. În orice caz, vor şti ce e cu
această clarvedere eterică numai oamenii care s-au străduit să ajungă
la cunoaştere şi autocunoaştere. Tot mai mulţi oameni aflaţi în
stare normală vor avea imaginile karmice corespunzătoare faptelor lor.
Va fi un fenomen care-i va face pe oameni să progreseze, pentru ca
astfel ei să ştie ce mai datorează lumii, ce mai stă înscris
în karma lor drept debit. Acesta e lucrul care-l face pe om
neliber, faptul că nu ştie ce datorează lumii. Aşa că, discutând
despre karma, nu ne este îngăduit să vorbim de la bun
început despre existenţa unei voinţe libere. Cuvântul
«voinţă liberă» e greşit, fiindcă noi ştim că omul devine
liber de-abia
prin cunoaşterea sa, care urcă trepte tot mai înalte, şi prin
faptul că el însuşi urcă pe trepte din ce în ce mai
înalte şi se transpune din ce în ce mai mult în lumea
spirituală. El se umple astfel tot mai mult cu conţinutul lumii
spirituale şi devine o fiinţă care-şi determină propria voinţă. Nu
voinţa poate deveni liberă, ci omul ca atare poate deveni liber, prin
faptul că se pătrunde cu ceea ce îi e dat să cunoască pe
tărâmul spiritualizat al existenţei cosmice.“
|
|
|
