BIBLIOTECA ANTROPOSOFICĂ
Știința spirituală prezentată de Rudolf Steiner
”Omul va recunoaşte din ce în ce mai mult necesitatea de a se concentra cu adevărat când gândeşte, de a-şi orienta întreaga viaţă sufletească spre nişte gânduri precis conturate, pe care le va pune în faţa conştienţei sale. În timp ce, în rest, îşi va lăsa gândurile să zboare de la un lucru la altul, de la un fapt la altul, omul îşi va apleca tot mai des viaţa de gândire, chiar dacă doar pentru scurt timp, asupra anumitor lucruri, alese de el însuşi, spre a concentra întreaga viaţă a sufletului în acel gând. Şi atunci omul va avea o trăire, o trăire pe care mulţi dintre dumneavoastră o cunosc deja foarte bine. În cursul concentării apare la fiecare o anumită trăire. Dacă aducem un gând în centrul conştienţei şi ne aplecăm asupra lui întreaga viaţă sufletească, dacă ne concentrăm asupra lui, vom observa că gândul devine tot mai puternic. Dar vine apoi un moment în care el nu mai devine tot mai puternic ci tot mai slab, şi în cele din urmă păleşte.
El, gândul, trebuie să pălească astfel, trebuie să moară lăuntric, am putea spune. Fiindcă aşa cum avem noi gândul, în primă instanţă, aşa cum îl gândim la început, îl gândim cu instrumentul corpului fizic, şi noi concentrăm felul cum gândim cu instrumentul corpului fizic, dar ieşim din corpul fizic de-abia în momentul în care gândul, care e concentrat, moare.
Noi am cădea în inconştient, dacă n-am încerca, în paralel cu această concentrare, şi un alt lucru, care ne ajută să rămânem, totuşi, conştienţi şi în afara corpului fizic. Numim acel lucru care ne păstrează conştienţi când suntem în afara corpului fizic o viaţă detaşată, a privi cu detaşare lucrurile lumii.(...)
Dacă luăm în serios ideea de karmă, atunci trebuie să ne recunoaştem cu adevărat eul în destinul nostru, atunci trebuie să ne fie limpede că în ceea ce se întâmplă în destinul nostru suntem activi noi înşine, că noi înşine suntem actorii propriu-zişi.(...)
Această detaşare faţă de destinul nostru, acceptarea reală a destinului nostru, ea este aceea care ne dăruieşte existenţă, atunci când ne aflăm în afara corpului.
Două propoziţii ne pot fi maxima călăuzitoare; ele pot fi extrem de importante pentru noi. Prima dintre ele, pe care ar trebui să ne-o înscriem adânc în inimă, este aceasta:
Tinde spre a gândului moarte în Univers.
Fiindcă numai dacă gândul moare în Univers el devine afară o forţă vie. Dar noi nu ne putem uni cu această forţă vie, dacă nu ne străduim să trăim propoziţia:
Tinde spre a destinului înviere în eu.
Dacă facem aceasta, atunci unim eul renăscut în gând cu eul înviat în afara noastră.”
DESPRE LUCRAREA ÎNGERILOR: Viitoarea existență jupiteriană și entitățile sale
„Pe cât e de sigur faptul că inspiraţiile, care îşi au originea în sentimente şi voinţa sănătoase, pot fi revelaţii ale lumii superioare, tot astfel anumite erori, amăgiri şi noţiuni fantastice privitoare la o lume superioară izvorăsc din sentimente şi voinţă confuze.
De aceea antrenamentul ocult are sarcina de a indica cum poate omul să facă productive pentru inspiraţie sentimentele şi impulsurile sale de voinţă. Ca în toate chestiunile de antrenament ocult, se simte nevoia unei regularizări şi structurări intime a vieţii sufleteşti. Înainte de toate trebuie să fie dezvoltate sentimente cunoscute într-o mică măsură în viaţa obişnuită. Printre cele mai importante este sensibilitatea la „adevăr” şi „falsitate”, la „corect” şi „fals”. Sigur, şi omul obişnuit are sentimente similare, dar ele trebuie dezvoltate de elevul ocult într-o măsură mult mai mare. Să presupunem că cineva a făcut o eroare logică. Un altul vede această greşeală şi o corectează. Rolul judecaţii şi al intelectului este foarte mare într-o asemenea corecţie, iar cel al sentimentului de plăcere asociat cu corectitudinea şi cel de neplăcere asociat cu incorectitudinea este slab. Desigur asta nu înseamnă că plăcerea corectitudinii şi neplăcerea incorectitudinii nu există. Dar intensitatea cu care se manfiestă ele în viaţa obişnuită trebuie să fie crescută în antrenamentul ocult. Elevul ocult trebuie să-şi îndrepte atenţia asupra vieţii sale sufleteşti şi să o aducă la nivelul la care o eroare logică devine o sursă de durere pentru el, cu nimic mai puţin chinuitoare decât durerea fizică, şi reciproc, pentru ca „corectitudinea” să-i provoace o adevărată bucurie şi satisfacţie. Se vorbeşte mult în cercurile noastre „culturale” despre „dragostea de adevăr”, totuşi ceea ce se înțelege prin asta nu poate fi comparat cu ceea ce elevul ocult trebuie să experimenteze prin munca lăuntrică liniştită. Ca un test, el trebuie să-şi pună în faţă un lucru „adevărat” şi un lucru „fals” şi să li se dedice nu numai pentru a-şi antrena puterea de judecată pentru un discernământ treaz între „adevărat” şi „fals”, ci şi pentru a câştiga o relaţie personală cu toate acestea.”
TREPTELE CUNOAŞTERII SUPERIOARE, GA 12: INSPIRAŢIA
„Christian Rosenkreutz şi colegiul celor doisprezece au adus laolaltă tot ceea ce au putut da diversele curente religioase. Rezultatul acestui fapt va fi că aportul fiecărei religii, năzuinţele şi strădaniile adepţilor lor, se vor regăsi în impulsul dat de Christos. Acesta va fi mersul evoluţiei în următoarele trei milenii: să atingem şi să promovăm o înțelegere clară a impulsului adus de Christos. Începând din secolul al XX-lea, toate religiile se vor reuni în ceea ce am putea numi Misteriul rosicrucianismului. Împlinirea acestei unificări va fi posibilă în următoarele trei milenii, deoarece nu va mai fi necesar ca oamenii să învețe din faptele prezentate de documente. Prin contemplarea directă a lui Christos vor ajunge să înțeleagă singuri evenimentul pe care l-a trăit Pavel pe drumul Damascului. Omenirea însăşi va trece prin experienţa trăită de Pavel.”
Christian Rosenkreutz și Misiunea sa: 5. CREŞTINISMUL ROSICRUCIAN (II)
„Noi avem ca principiu fundamental ideea de a nu ne afla pe terenul vreunei confesiuni religioase, ci de a vedea în diferitele sisteme religioase configurări diverse ale aceleiaşi vieţi spirituale. Ştiinţa spirituală trebuie să caute acest sâmbure de adevăr spiritual în toate concepţiile religioase despre lume.”