Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

PĂZITORUL PRAGULUI

GA 14


TABLOUL DOI


Acelaşi spaţiu ca în tabloul precedent. Cei reuniţi aici mai înainte au plecat. Sunt în scenă: Hilarius Gottgetreu, Marele Maestru, Magnus Bellicosus, al doilea preceptor, Alben Torquatus, primul maestru de ceremonii, Friedrich Trautmann, al doilea maestru de ceremonii, Maria şi Johannes Thomasius. Dintre cei adunaţi la început au rămas numai Felix Balde şi doctorul Strader.

HILARIUS GOTTGETREU (către Thomasius):


Ce ai înfăptuit tu, fiul meu, trebuie să primească
Pecetea străvechii ştiinţe sacre
Şi să i se confere-n acest lăcaş de iniţiere
Forţa de binecuvântare rosicruciană.
Ce tu ai dat lumii, trebuie, prin noi,
Să-i fie jertfit spiritului şi astfel
Să devină roditor în toate lumile care

630 
Pot pune forţa omului în slujba devenirii cosmice.

MAGNUS BELLICOSUS, al doilea preceptor:


Ca tu să dai această operă lumii,
A trebuit ani mulţi să stai departe
De ceea ce odată era cel mai iubit de sufletul tău.
Era alături de tine un îndrumător spiritual;
S-a-ndepărtat de tine pentru ca sufletul uman
Să îşi dezvolte-n tine pe deplin propriile forţe.
Prietena scumpă te-nsoţea;
Te părăsi şi ea, fiindcă tu trebuia să afli
Ceea ce oamenii pot descoperi doar dacă

640
Urmează în ei înşişi puterilor sufletului.
Curajos, ai biruit încercarea.
Ce spre salvarea ta ţi-a fost luat,
Pentru salvarea ta-ţi va fi acum redat.
Prietena e-n faţa ta; te-ntâmpină
În Templu, urmând dorinţei noastre;
Şi îl vei saluta curând şi pe maestru.
Uniţi cu noi, prietenii ce stau la pragul Templului
Voiesc şi ei să te salute
Ca aducător al cunoaşterii.

FELIX BALDE (lui Thomasius):



650 Prin fapta ta, Mistica, ce până acuma tindea
Prin contemplare lăuntrică spre lumina spiritului,
E-ncredinţată-acum cunoaşterii
Ce vrea să se aplece doar spre existenţa senzorială.

STRADER (lui Thomasius):

Şi pentru sufletele ce caută cunoaşterea spiritului,
Deşi viaţa le leagă de materie,
Tu ai putut găsi şi pentru ele căile care,
Potrivit lor, duc la lumină.

THOMASIUS:

Sublim maestru şi voi, nobili domni,
Voi credeţi că vedeţi în mine-un om

660
Căruia lupta aspră şi forţa spiritului i-au permis
Să fac'o operă pe care o lăudaţi şi pe care
Vreţi s-o luaţi sub oblăduirea voastră.
Voi vă gândiţi că ea va ajunge cândva
Să-mpace ştiinţa, cum este concepută ea azi,
Cu sfânta, străvechea Mistică.
Şi-n adevăr, dacă doar vocea propriului suflet
Ar putea să-mi dea încredere în operă,
Cuvântul vostru ar putea cu siguranţă
Să împlinească asta.

FRIEDRICH TRAUTMANN:



670
Cuvintele maestrului nostru exprimă totuşi,
Fără-ndoială, doar ceea ce voi înşivă simţiţi
În sufletul vostru. Iar vocea lăuntrică
Nu are nevoie de nici o confirmare.

THOMASIUS:

De-ar fi aşa, o, eu v-aş sta acum
Smerit 'nainte, implorând înalta-ngăduinţă
Ca Templul să îmi poată bincuvânta lucrarea.
Şi încă puteam crede asta
Când am aflat că vreţi
Să îmi luaţi sub protecţia voastră opera

680
Şi să-mi deschideţi poarta care altminteri
Nu se deschide decât iniţiaţilor.
Dar sufletului meu i s-a deschis,
Pe drumul ce m-a dus spre voi,
O lume la care-s sigur că nu vreţi
Acum să mă conduceti. Ahriman stătea
În faţa mea, în toată măreţia lui.
Şi am putut să ştiu că el e-ntradevăr
Cunoscătorul autenticelor legi ale lumii.
Ce oamenii cred că ştiu despre el,

690
Nu are nici o valoare. Îl poate cunoaşte
Doar cel ce i-a văzut în spirit entitatea.
Deplinul adevăr asupra creaţiei mele,
Eu l-am putut afla doar de la el.
Mi-a arătat cum, privitor la urmările ei
În devenirea cosmică, nu poate decide defel
Impresia ce-o au despre ea acei oameni
Ce-o judecă după canoanele raţiunii şi ale ştiinţei.
Acestă judecată ar avea valoare doar dacă
Creaţia s-ar putea desprinde de creator

700
Şi astfel, desprinsă de el, ar putea duce,
În curgerea vieţii spirituale, o existenţă proprie.
Dar opera rămâne mereu legată de mine
Şi s-ar putea ca, în sfera spirituală,
Eu să întorc în rău ceea ce am creat,
Deşi în sine-i bun şi, prin natura sa,
Poate să genereze binele.
Ba chiar, din sfera spiritului va trebui mereu
Să intervin în tot ce pe Pământ
Se-arată ca urmare-a faptei

710
Ce-am săvârsit-o-n lumea simţurilor.
Şi dacă eu, din lumea spiritului, las ceva rău
Să se reverse-n urmările faptei, atunci
Adevărul va fi mult mai dăunător ca eroarea,
Fiindcă oamenii, după judecata lor, trebuie
Să îl urmeze pe acesta, şi nu pe cea din urmă.
Sunt întru totul sigur că-n timpurile viitoare
Urmările operei mele se vor întoarce-n rău,
Fiindcă Ahriman mi-a arătat cu claritate
Că-aceste urmări trebuie să-i aparţină.

720
Pe când eram preocupat de munca mea,
Extaziat de faptul că ea, pas cu pas,
Mă duce atât de sigur în lăcaşul adevărului,
Eram atent doar la partea din sufletul meu
Ce era consacrată acestei cercetări;
Iar cealaltă parte neîngrijită-a rămas.
Aşa s-au putut dezvolta porniri sălbatice care
'Nainte erau doar în germene, dar care, acum,
Coceau în linişte fructe viguroase.
Mă credeam în cea mai 'naltă sferă a spiritului,

730
Dar eram în tenebrele sufleteşti cele mai adânci.
Puterea acestor impulsuri mi-a arătat clar
Pe Ahriman în împărăţia sa.
Aşa încât eu ştiu cum voi acţiona mai târziu;
Fiindcă-aceste impulsuri vor trebui în viitor
Să se transforme-n propria mea fiinţă.
'Nainte de-a-mi începe opera
Mă dedicasem lui Lucifer, a cărui împărăţie
Voiam să o cunosc şi să-nvăţ s-o-nţeleg.
Abia acum recunosc ce nu ştiam atunci când

740
Eram pierdut cu totul în creaţie;
El îmi învăluia gândirea cu imagini sublime,
Prin asta însă crea în sufletul meu
Sălbaticele impulsuri care-acuma tac,
Dar care-n viitor cu sigurantă mă vor domina.

FRIEDRICH TRAUTMANN:

Cum poate un om, la înălţimea ta spirituală,
Ştiind atât de sigur toate astea, să creadă
Totuşi că nu va scăpa răului?
Tu vezi doar ce îţi e primejdios...
Trebuie să nimicesti asta şi să salvezi

750
O dată cu tine, curajos, urmările oprei tale.
Discipolul spiritului are datoria strictă
De-a stâpâni ce se opune-n el urcuşului.

THOMASIUS:

Văd, voi nu judecaţi după legile Universului.
Ce voi pretindeţi, aş putea-mplini acum.
Şi aş putea ca mie însumi să îmi spun
În clipa asta tot ce voi îmi spuneţi.
Ce karma însă îmi îngăduie să fac acum
Nu îmi va mai permite-n viitor.
Va trebui să vină lucruri care-n mine

760
Or să întunece spiritul şi mă vor conduce
Aşa cum vă anunţ în ceasul ăsta.
Atunci, în devenirea Universului,
Eu voi cuprinde-avid tot ce poate rezulta
Nociv din opera mea şi voi vrea
Să-ncorporez aceasta vieţii spiritului.
Va trebui atunci să îl iubesc pe Ahriman
Şi să îi dau în stăpânire bucuros
Ceea ce îmi parvine din sfera vieţii pământeşti.
(O pauză în care Thomasius reflectă profund.)
De m-ar privi acestea toate doar pe mine,

770
Eu le-aş purta în suflet singur chiar.
Aş aştepta-ntr-un calm perfect
Ceea ce-mi este hărăzit pe drumul meu.
Dar asta prejudiciază şi Alianţei voastre cât şi mie.
Fiindcă răul ce ar parveni prin opera mea
Îşi va găsi prin karmă compensarea
Atât pentru mine cât şi pentru alte suflete.
Că însă voi puteţi cădea în eroare, asta
Cântăreşte mai greu pentru viaţa Pământului.
Vouă însă, care sunteţi conducătorii acestei vieţi

780
Şi care trebuie să citiţi în lumile spirituale,
N-ar fi trebuit să vă scape câtuşi de puţin
Că opera asta ar fi trebuit săvârşită
De-un alt om şi nu de mine.
Ar fi trebuit ca voi să ştiţi că acum
Lucrarea asta trebuie uitată
Şi împlinită mai târziu de altul care
Va fi în stare să-i îndrume altfel consecinţele.
Cu judecata voastră, i-aţi sustras Alianţei
Dreptul pe care trebuie să-l aibe

790
Când trebuie să conducă slujba de iniţiere.
Fiindcă, în vederea mea, asta urmează pentru voi,
De asta mă-nfăţişez aici, la pragul vostru.
Altminteri m-ar fi ţinut departe cunoaşterea
Care nu poate primi acum binecuvântarea voastră
Pentru această operă care este bună şi rea.

HILARIUS:

Iubiţii mei fraţi, ce-am început,
Nu vom putea duce acum mai departe.
Să ne-ndreptăm spre locul
În care spiritul ne va vesti voinţa sa.
(Hilarius Gottgetreu părăseşte sala împreunâ cu Bellicosus, Torquatus şi Trautmann. Doctorul Strader şi Felix Balde ies şi ei. Rămân la locurile lor doar Maria şi Thomasius. Sala se întunecă. După o scurtă pauză apar cele trei făpturi spirituale, Philia, Astrid, Luna, într-un nor luminos, şi se regrupează astfel încât o ascund pe Maria. Ceea ce urmcază este vieţuirea spirituală a lui Thomasius.)

PHILIA:
800
Setos e sufletul
Să bea lumina care
Provine din lumi pe care
Voinţă ocrotitoare
Le-ascunde oamenilor.
Avid încearcă spiritul
Să prindă
Discuţiile zeilor
Pe care-o bună-nţelepciune
Le tăinuieste inimilor.

810
Primejdii ameninţă
Acele gânduri care
Scrutează-n zonele sufletului
Acolo unde, departe de simţuri,
Domneste tainicul.

ASTRID:

Se lărgesc sufletele
Urmând luminii
Şi intră-n lumile pe care
Privirea cutezătoare
Le deschide oamenilor.

820
Aspiră sufletul
Ferice să trăiască
În sferele divine care
Vestesc văzătorilor
Înţelepciune radiantă.
Ascunsele fac semn
Dorinţei temerare
Spre sferele cosmice care,
Departe fiind de gândire,
Mistere ascund.

LUNA:
830
Rodeşte sufletul
În a forma privirea care
Provine din forţele pe care
Voinţa temerară
Le-aprinde-n om.
Izbăvitoare forţe
'Şi-aduc din obârşii
Puteri vrăjite
Ascunse simţurilor
Prin stavile pământeşti.

840
Iar sufletele căutătoare
De urme se ţin
Ca să găsescă porţile
Pe care zeii le închid
Voinţei rătăcinde.

VOCEA CONŞTIINŢEI (invizibilă):


Ezită-a tale gânduri
În faţa abisului existenţei;
Ce ca sprijin au avut
Ai pierdut.
Iar ce le lumina ca Soare

850
E pentru tine stins.
Tu rătăcesti'n-adâncurile lumilor
Pe care oamenii-mbătaţi de dor
Vor să le cucerească.
Tu te cutremuri în temeliile devenirii,
Acolo unde sufletelor omeneşti
Consolarea trebuie să le lipsească.
(Ultimele cuvinte trec direct în cele rostite de Maria, care este mereu acoperită de făpturile spirituale şi rămâne invizibilă. Ea vorbeşte cu o voce spiritualizată, dar intimă.)

MARIA:

Încline-se deci sufletul tău
Puterilor iubirii
Ce-odinioară i-au umplut speranţa

860
Cu căldura vieţii
Şi i-au limpezit odată voinţa
Cu-a spiritului lumină.
Tu smulge singurătăţii
Puterea inimii căutătoare
Şi simte-apropierea prietenei
În beznele strădaniei tale.
(Făpturile spirituale dispar cu norul luminos. Maria devine vizibilă în locul ei de mai înainte. Singuri, Maria şi Johannes stau faţă în faţă. Vieţuirea trece acum iar în planul fizic.)

THOMASIUS (dintr-o adâncă meditare):


Unde eram adineaori? Forţele sufletului
Mi-au dezvăluit rătăcirea lăuntrică;

870
Iar conştiinta cosmică mi-a revelat
Ce am pierdut şi binecuvântând a răsunat
În împărăţia întunecată vocea iubirii.

MARIA:

Johannes, însoţitoarea sufletului tău
Îţi poate sta din nou alături.
Te poate urma-n temeliile lumilor
În care sufletele cuceresc sentimentul divinului
Prin victorii care nimicesc şi care
Smulg curajos din ruine existenţa.
Ea-şi poate conduce prietenul în câmpiile de gheaţă
Veşnic pustii, unde pentru el irumpe lumina

880
Pe care spiritele trebuie să o creeze
Când beznele paralizează forţele vieţii.
Prietenul meu, tu stai la Pragul acela al vieţii
La care trebuie pierdut ce s-a dobândit.
Ai aruncat privirea-n lumea spiritului
Şi-ai scos de-acolo forţa care te-a făcut
În stare să-ţi desăvârsesti creaţia.
Creaţia asta îţi pare pierdută acum.
Nu cere să fie altminteri.
Atare dorinţă ţi-ar răpi orice forţă

890
De a-ţi urma drumul în împărăţia spiritului.
Că mergi în adevăr sau în eroare,
Îţi poţi păstra mereu deschisă perspectiva care
Face ca sufletul tău să poată răzbi mai departe,
De porţi curajos imperativele care
Parvin de la fiinţele-mpărăţiei spirituale.
Aceasta-i legea discipolatului spiritual.
Cât tu mai poţi nutri dorinţa
Ca ce ţi s-a-ntâmplat să poată fi altcum,
Îţi va lipsi şi forţa necesară când vrei

900 Să te menţii în lumea spiritului.
Că ai pierdut ce deja cucerisei, îţi va îngădui
Să recunoşti cum trebuie să străbaţi
Corect mai departe drumul spiritului.
De-acum tu nu mai poţi să apelezi
La întelegerea ce-ai folosi-o cândva
Ca judecător al faptelor tale,
De o consideri cu adevărat pierdută.
Fiinţa ta trebuie s-ajungă să tacă deplin
Şi în tăcere s-aştepte ce spiritul îi va aduce;

910
Şi când te vei fi cucerit din nou,
Vei reîncepe să te sfătuieşti cu tine însuţi.
Adesea-ai întâlnit pe gravul Păzitor
Ce-asigură severă pază la Pragul care
Desparte existenţa spirituală de lumea simţurilor;
Dar încă n-ai trecut prin faţa lui.
Ai dat'napoi când l-ai văzut
Şi toate le-ai privit de dinafară.
Dar nu ai fost în interiorul a ceea ce se-ntinde
'N-afara ta, ca realitate sprituală;

920
Aşteaptă dar ce ţi s-o revela
Când vei putea, alăturea de mine,
Nu doar să atingi Pragul
Ci chiar să-l treci.
 
(Cortina cade.)