Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TREZIREA SUFLETELOR

GA 14


TABLOUL PATRU


Peisajul din tablourile doi şi trei. Şeful biroului şi Romanus într-o plimbare; se opresc pentru a discuta. Mai târziu Johannes, Dublul lui Johannes Thomasius; Spiritul tinereţii lui Johannes; Păzitorul Pragului, Ahriman; Benedictus, Maria, Strader, sufletul Theodorei.

ŞEFUL BIROULUI:

Voi îi cunoaşteţi pe prietenii mişti ai lui Gottgetreu
Iar eu cunosc în voi pe bărbatul inteligent
Care-şi menţine totdeauna forţa sigură de judecată,
Fie că o cere o operă de viaţă sau arta miştilor.
De-aceea preţuiesc părerea ce-o nutriţi.

1190 
Dar cum trebuie să-nţeleg ce-aţi spus?...
Vi se pare just ca prietenii lui Strader să rămână
Încă în sfera spiritului şi să nu-ndrepte-acum
Forţele lor de clarvedere spre creaţie pământească.
Acelasi drum nu s-ar dovedi
Periculos şi pentru Strader?
Îmi pare dovedit, prin natura lui spirituală,
Că daimonii naturii îl orbesc întotdeauna
Când caută cu ardoare calea
Spre opera sa în viaţa exterioară.

1200
Mistul deştept ştie că-ntâi trebuie să facă
Destoinice-nlăuntrul său forţele,
Ca să opună rezistenţă acestor duşmani;
Privirea lui Strader însă nu pare călită încă
Pentru astfel de duşmani pe calea spiritului.

ROMANUS:

Nu l-au părăsit însă forţele spirituale bune
Care-i călăuzesc pe oamenii
Aflaţi cu totul în sfera spiritului.
Aceste spirite tind să se îndepărteze de mişti
Dacă ei se aliază cu fiinţe care

1210
Servesc dispoziţiei lor spirituale.
Pot să simt clar în purtările lui Strader
Că daimonii naturii conferă încă
Sinei sale roadele forţelor lor bune.

ŞEFUL BIROULUI:

Şi nimic altceva decât sentimente vă-mping
Să presupuneţi în Strader spirite bune?
Voi oferiţi puţin şi cereţi mult.
............................................................
În viitor, pe-aceste spirite trebuie să le-ntreb
Dacă vreau să lucrez în acest loc în care
Atâţia ani am putut sluji ţelurilor muncii

1220
Şi-acelui spirit adevărat cu car
Era unit tatăl lui Gottgetreu;
Pe care-l aud încă din mormântul lui...
În timp ce fiul n-are urechi pentru el!
Ce spune oare spiritul acestui cumsecade om
Când priveşte-acum spiritele confuze pe care
Fiul său tinde să i le introducă-n casă?
Cunosc bine acest spirit care
Nouăzeci de ani a trăit în trup.
M-a învăţat adevărata taină a muncii,

1230
În timp ce, el fiind încă la-ntreprindere,
Fiul său se strecura în Templul miştilor.

ROMANUS:

Deci nu vă este cunoscut, prietene,
Ce mult ştiu să preţuiesc acest spirit?
Desigur, lui i-a slujit bătrânul, pe care voi
Pe drept îl luați ca model.
Şi eu m-am străduit să îi slujesc
Din copilăria mea până astăzi.
Dar şi eu m-am strecurat în Templul miştilor.
Am sădit fidel 'n-adâncul sufletului

1240
Ceea ce ei au vrut să-mi dea.
Intelectul meu însă, când intra în viaţă,
Lăsa la poartă starea sufletească din Templu.
Ştiam că aşa purtam cel mai bine
Forţa acestei dispoziţii în viaţa pe Pământ.
Luam totuşi cu mine sufletul din Templu
'N-această activitate. Pentru el e bine
Să nu îl tulbure intelectul pământesc.

ŞEFUL BIROULUI:

Şi găsiţi că natura spirituală a lui Strader
Se-aseamănă, chiar pe departe, cu a voastră?

1250
Alături de voi m-aş simti oricând liber
De fiinţele spirituale ce mi le-aduce Strader.
Simt foarte bine, chiar când spune ceva greşit,
Cum spiritele elementelor se revarsă intens
Prin cuvântul şi fiinţa lui si revelează
Ceea ce nu poate fi sesizat senzorial.
Şi tocmai asta mă îndepărtează de el.

ROMANUS:

Cuvintele astea, prietene, mă lovesc în inimă adânc.
De când îl cunosc mai bine pe Strader,
Am simţit că gândurile primite de la el

1260
Au o putere cu totul aparte.
Pătrundeau în mine ca ale mele proprii.
Şi într-o zi mi-am spus: dacă tu,
Dacă sufletul tău, nu ţie, ci lui îi datorează
Forța ce-a maturizat în tine omul?
Acest sentiment a fost urmat de altul:
Dacă, din tot ce mă face util în opera vieţii
Şi-n slujba omenirii, nu îi sunt dator
Unei vieţi anterioare pe Pământ?

ŞEFUL BIROULUI:
Asta-i ce trebuie să simt lângă el...

1270
Când eşti mai aproape de el, spiritul
Care lucrează prin el atrage cu putere sufletul.
Dacă sufletul vostru puternic a fost subjugat
De el, cum aş putea să mi-l apăr pe-al meu
Când m-as asocia cu el în lucrare?

ROMANUS:

Ţine numai de voi să găsiţi modul
Cum ar trebui să vă purtaţi corect cu el.
Cred că, mie, puterea lui Strader nu îmi dăunează
De când mi-am format gânduri clare privind
Modul în care el şi-a putut dobândi puterea.

ŞEFUL BIROULUI:  
1280
Şi-a dobândit... el însuşi.. putere..., tocmai asupra voastră...
Visătorul... asupra voastră, artizanul vieţii!

ROMANUS:

Dacă ţi-ai putea închipui că-n Strader
A trăit un spirit care a putut ajunge
În altă viaţă pământească
La înălţimi sufleteşti excepţionale...
Care ştia multe, pe care cei din timpul său
Nu le puteau presimţi...
Atunci s-ar putea ca gândurile odinioară
Să-şi fi avut obârşia-n spiritul său

1290
Şi-apoi să-şi fi găsit drumul
În viaţa obişnuită a oamenilor pe Pământ;
Şi, prin ele, oameni de felul meu
Să-şi fi putut cultiva iscusinţa.
Ceea ce am putut să-mi însuşesc ca gând
În tinereţea mea, în cercul meu,
Poate să provină din acest spirit.

ŞEFUL BIROULUI:

Şi vi se pare că-i permis să îi atribui
În mod deosebit lui Strader gânduri care
Sunt pline de valoare ca învăţătură de viaţă?

ROMANUS:
1300
Aş fi un visător de-aş face ce gândiţi.
Eu nu ţes cu ochii închişi visul
Teoriei vieţii. N-a fost genul meu de viaţă
Să moţăi în gânduri
Care mi se dezvăluie.
Cu ochii deschişi îl privesc pe Strader;
Aşa cum se arată în fiinţa sa,
Cu tot ce este-n el şi cum e el;
Chiar şi ce-i sterp în el; şi-mi este clar că
Aprecierea asupra darurilor sale a trebuit

1310
S-o fac aşa cum tocmai am făcut-o.
Îl simt acum pe-acest bărbat în faţa mea în spirit
Aşa cum a stat mereu în faţa ochilor mei
Cu multe, multe secole în urmă.
Iar că sunt treaz, asta ştiu bine.
Voi fi de partea lui Gottgetreu;
Se va-ntâmpla ce trebuie să se întâmple.
Chibzuiţi mai departe deci la proiectele lui.

ŞEFUL BIROULUI:

De cea mai mare importanţă pentru mine-acum
E să gândesc la ceea ce mi-aţi mărturisit.
(Şeful biroului şi Romanus se îndepărtează. Din altă direcţie apare, adâncit în gânduri, Johannes; Se aşază pe o stâncă; la început este singur, apoi Dublul, Spiritul tinereţii lui Johannes, la urmă Păzitorul Pragului.)

JOHANNES (singur):
1320
Am fost uimit când Capesius mi-a spus
Că-n viziunea lui spirituală s-a revelat
Lăuntrul intim al sufletului meu.
S-a-ntunecat astfel ce de mulţi ani
Mi s-arăta atât de luminos...
Că tot ce trăieşte-n sufletele omeneşti continuă
Să acţioneze-n sferele spirituale din afară,
Asta o ştiam de mult. Şi totuşi am putut uita.
Când Benedictus mi-a arătat căile
Spre primele forme de clarvedere,

1330
Am văzut în spirit pe Capesius şi Strader
În imagini clare, la altă vârstă.
Am văzut cum structura de forţe a gândirii lor
Produce cercuri de unde în existenţa cosmică.
Ştiu bine toate astea... şi nu le-am ştiut
Când le-am văzut prin Capesius.
Partea cunoscătoare din mine dormea.
Ştiam de mult că am fost
Legat strâns de Capesius
Într-o viaţă pământească de demult...

1340
În clipa aceea n-am ştiut.
Cum pot să apăr ceea ce ştiu?
(O voce de departe, cea a Dublului lui Johannes.)

VOCEA DUBLULUI LUI JOHANNES:


Urzirea vrăjită
A propriei fiinţe.

JOHANNES:

Şi visarea ce se trezeşte
Dezvăluie sufletelor
Urzirea vrăjită
A propriei fiinţe.
(În timp ce Johannes rosteşte aceste cuvinte, se apropie Dublul său. Johannes nu-l recunoaşte şi crede că se apropie de el Cealaltă Philia.)

JOHANNES:

Iată-te iar, spirit enigmatic,
Care mi-ai adus în suflet un sfat adevătat.

DUBLUL:
1350
Johannes, trezirea ta rămâne o iluzie
Cât timp nu vei elibera tu însuţi umbra
Căreia vina ta îi dă viaţă magică.

JOHANNES:

Pentru a doua oară rosteşti acest cuvânt.
Vreau să-l urmez. Arată-mi drumul.

DUBLUL:

Johannes, lasă să trăiască-n împărăţia umbrelor
Ceea ce ai pierdut în Sinea ta,
Dar dă-i lumină din lumina spiritului tău
Ca astfel să nu cunoască suferinţa.

JOHANNES:

Am ameţit cu totul fiinţa umbră,

1360
Dar n-am învins-o; printre umbre
Trebuie să rămână fiinţa de umbră vrăjită,
Până ce voi putea deveni iar una cu ea.

DUBLUL:

Dă-mi acum mie ce-i datorezi ei;
Forţa iubirii care te-mpinge către ea,
Speranţa inimii creată de ea,
Fructele vieţilor pământeşti demult trecute,
Pierdute pentru tine o dată cu viaţa ei,
O, dă-mi-le! Le voi duce, fidel, ei!

JOHANNES:
1370
Ştii drumul către ea? O, arată-mi-l!

DUBLUL:

Am putut pătrunde la ea-n împărăţia umbrelor
Când tu te-ai ridicat în sferele spiritului;
Dar de când puterile dorinţei te-au sedus
Şi ţi-ai întors mintea spre-această fiinţă,
Când o caut, îmi scade mereu forţa.
Dar dacă vrei să-mi urmezi sfatul,
Forţa va trebui să se nască iarăşi.

JOHANNES:

Ţi-am fagăduit solemn să te urmez.
Iar îţi făgăduiesc, o, spirit enigmatic,

1380
Cu toată puterea sufletului meu.
Dar dacă poţi găsi drumul pân' la ea,
Arată-mi-l în ceasul ăsta de destin.

DUBLUL:

Îl aflu-acum, dar nu te pot conduce.
Pot doar s-arăt ochiului sufletului tău
Fiinţa pe care dorul tău o caută.
(Apare spiritul tinereţii lui Johannes.)

SPIRITUL TINEREŢII LUI JOHANNES:


Vreau să rămân mereu legat de spiritul care
Ţi-a putut deschide ochiul sufletului,
Pentru ca tu, privindu-mă, să mă găseşti în viitor
Când mă voi revela ţie din porunca spiritului.

1390
Dar trebuie să cunoşti în adevăr spiritul
Alături de care mă vezi acum.
(Spiritul tneretii lui Johannes dispare; Johannes, către Dublul său, pe care abia acum îl recunoaşte.)

JOHANNES:

Nu-i acel spirit enigmatic;... cealaltă Sine a mea?

DUBLUL:

Acum urmează-mă; mi-ai făgăduit solemn;
Trebuie să te conduc la stăpânul meu.
(Apare Păzitorul Pragului şi se aşază lângă Dublu.)

PĂZITORUL PRAGULUI:

Johannes, de vrei să smulgi această umbră spirituală
Din lumile de vrajă ale sufletului,
Ucide dorinţele care te ispitesc.
Urma pe care-o cauţi îţi dispare
Cât timp vrei s-o urmezi cu dorinţe.

1400
Ea te conduce pe lângă Pragul meu.
Dar aici, eu, ascultând de voinţa
Înaltelor fiinţe, rătăcesc privirea sufletului
Când dorinţe trăiesc în privirile spirituale care
Trebuie să mă găsească-aici 'nainte de-a putea
Să intre-n pura lumină a adevărului.
(Apare Ahriman.)
Cât timp te-apropii de mine cu dorinţe,
Te menţin strâns în faţa privirii tale
Şi ai despre mine o imagine iluzorie,
Dacă iluzia dorinţei se uneşte cu privirea

1410
Iar pacea spiritului nu s-a înstăpânit
În fiinţa ta, drept trup al sufletului.
Întăreşte cuvintele-forţă pe care le cunoşti,
Ca puterea lor spirituală să biruie iluzia.
Mă recunoaşte-apoi fără dorinţa ta.
Vei vedea adevărata statură a fiinţei mele.
Nu va mai trebui să te opresc ca, liber,
Să-ţi îndrepţi privirea în domeniul spiritului.

JOHANNES:

Şi tu te dezvălui numai iluziei mele...?
Şi tu..., pe care trebuie să te contemplu-n adevăr

1420
În ţara spiritului, 'naintea altor fiinţe.
Cum pot să ştiu adevărul dacă, înaintând,
Găsesc numai un adevăr: acela că
Îmi făuresc lăuntric iluzie mereu mai densă.

AHRIMAN:

Nu te lăsa cu totul rătăcit de el.
Desigur, el păzeşte credincios Pragul
Chiar când se slujeşte de veşminte pe care
Mai întâi tu însuţi le-ai cusut în spiritul tău
Din vechi petice de groază.
Tu însă, ca artist, fireşte, n-ar trebui

1430
Să-l prezinţi în stil de dramă proastă.
Ai să o faci însă mai bine mai târziu.
Chiar caricatura mai slujeşte sufletului.
Nici nu-i nevoie de-o forţă prea mare
Ca să-ţi arate ce mai este încă.
Ar trebui să remarci cum vorbeşte Păzitorul:
Tonul elegiac, prea cu patos...
Nu-i permite asta şi el o să-ţi arate
De la cine a împrumutat azi chiar prea mult.

JOHANNES:

Chiar conţinutul cuvintelor lui ar putea înşela?
 
DUBLUL:
1440
Asta nu-l întreba pe Ahriman, care
Mereu se bucură de orice contradicţie.

JOHANNES:

Pe cine trebuie să întreb?

DUBLUL:

Întreabă-te numai pe tine însuţi.
Vreau să te înarmez cu forţa mea atât de tare
Încât tu, treaz, să găseşti în tine locul
Ce poate fi contemplat când nu te mai arde
Nici o dorinţă. Întăreşte-te!

JOHANNES:

Urzirea vrăjită
A propriei fiinţe.

1450
Urzire vrăjită a propriei fiinţe, spune-mi
Spre ce nu mă aprinde nici o dorinţă.
(Păzitorul Pragului dispare. În locul lui apar Benedictus şi Maria. Ahriman dispare.)

MARIA:

Şi pe mine mă vezi ca imagine-iluzie
Fiindcă privirii i se adaugă iluzia dorinţei.

BENEDICTUS:

Iar pacea spiritului nu s-a-nstăpânit
În fiinţa ta, drept trup al sufletului.
(Dublul, Benedictus şi Maria dispar.)

JOHANNES:

Benedictus... Maria, ei... Păzitorul!
Cum pot ei să-mi apară ca Păzitor?
..........................................................
Sunt de mulţi ani lângă voi 
Dar urzirea vrăjită a propriei mele fiinţe

1460
Îmi porunceşte sever să vă caut...
(Iese prin stânga peisajului.)

(Din partea dreaptă intră Strader, Benedictus şi Maria.)

STRADER:

Pe marginea prăpastiei fiinţei mele
Mi-aţi dat, într-o comuniune-a spiritului,
Înţeleptele semne ale viziunii mele sufleteşti,
Care-mi sunt de neînţeles acum.
Dar continuând să lucrez în existenţa sufletească,
Enigmele vieţii ce se opun strădaniei mele,
Desigur, se vor rezolva.
Resimt în mine forţa pe care acţiunea voastră
O dă discipolului pe drumul spiritului.

1470
Îmi va fi deci permis să fac serviciile
De care-aveţi nevoie pentru opera pe care
Gottgetreu vrea s-o consacre omenirii.
Desigur, ne va lipsi Capesius.
Vigoarea altora nu va putea înlocui
Aportul lui la lucrare;
Dar se va-ntâmpla ce trebuie să se întâmple.

BENEDICTUS:

Se va-ntâmpla ce trebuie să se întâmple.
Acest cuvânt exprimă treapta maturităţii voastre.
Dar el nu găseşte nici un ecou

1480
În sufletul celorlalţi prieteni în spirit.
Thomasius nu-i încă înarmat să ducă
În lumea simţurilor forţa spiritului.
Vrea deci să se retragă şi el din lucrare.
În el ni s-arată un semn al destinului;
Noi toţi trebuie acum să căutăm altceva.

STRADER:

Dar este şi Maria, sunteţi şi voi, nu?

BENEDICTUS:

Maria trebuie să ia cu ea pe Johannes,
Dacă vrea să găsească-n adevăr drumul 'napoi
Din sfera spiritului în lumea simţurilor.

1490
Aşa vrea acum gravul Păzitor care veghează
Sever graniţele celor două-mpărăţii.
Ea nu vă poate sta încă alături.
Faptul că încă nu puteţi găsi realmente
În timpul ăsta calea în domeniul materiei,
Asta ar trebui să fie un semn sigur pentru voi.

STRADER:

Rămân deci singur cu ţelurile mele!
O, singurătate, deci tu mă căutai
Când eram alături de Felix Balde?

BENEDICTUS:

Ce s-arată-acum în cercul nostru

1500
M-a învăţat să citesc în lumina spiritului,
În curgerea destinului vostru, un cuvânt,
Care 'nainte mereu mi se sustrăgea.
Vă vedeam unit cu tipuri de fiinţe
Ce-ar fi trebuit să facă răul dacă deja acum
S-ar fi amestecat creator în lucrarea oamenilor;
Ele trăiesc în suflete doar o existenţă embrionară
Spre-a deveni mature-n viitor pentru Pământ.
Am văzut astfel de germeni în sufletul vostru.
Că nu îi recunoaşteţi, e un ajutor pentru voi.

1510
Întâi prin voi se vor recunoaşte pe sine.
Acum însă le este încă închis drumul
Care duce în domeniul materiei.

STRADER:

Cuvintele voastre îmi pot arăta
Doar că singurătatea mă caută.
Ea va trebui în adevăr să-mi făurească spada...
Maria mi-a spus asta la marginea prăpastiei.
(Benedidus şi Maria se retrag. Strader rămâne singur; apare sufletul Theodorei.)

SUFLETUL THEODOREI:

Iar Theodora va crea în lumile luminii
Căldura, ca spada ta spirituală să poată
Atinge cu putere pe duşmanii sufletului.
(Ea dispare. Strader iese. Benedictus şi Maria înaintează singuri.)

MARIA:
1520
Înţeleptul meu maestru, nu v-am auzit rostind astfel
Cuvinte de destin discipolilor care
Se află la treapta lui Strader.
Evoluţia sufletului lui va fi atât de rapidă
Încât forţa acestor cuvinte îi este salutară?

BENEDICTUS:

Destinul mi-a indicat; aşa s-a întâmplat.

MARIA:

Şi dacă forţa lor nu s-ar dovedi salutară,
Consecinţa nefastă nu vă va atinge şi pe voi?

BENEDICTUS:

Nu va fi nefastă; dar nu ştiu
Cum se va manifesta în el.

1530
Privirea îmi pătrunde-acum în sfere din care
Îmi luminează-n suflet sfatul ăsta.
Imaginea consecinţei sale nu o văd însă.
Şi dacă-ncerc, privirea se stinge-n viziune.

MARIA:

Privirea vi se stinge-n viziune? Vouă, Îndrumătorul meu?
Cine ucide-n voi privirea sigură de văzător?

BENEDICTUS:

Johannes fuge cu ea în depărtările cosmice;
Trebuie să-1 urmăm; '1-aud chemând.

MARIA:

El cheamă.. chemarea i s-aude din depărtările spiritului.
O teamă răsună-ndepărtat în vocea lui.

BENEDICTUS:
1540
Din câmpurile de gheaţă veşnic pustii răsună
Chemarea prietenului miştilor în depărtările cosmice.

MARIA:

Frigul de gheaţă arde-n sinea mea.
El îmi aprinde flăcări 'n-adâncul sufletului.
Flăcările îmi mistuie gândirea.

BENEDICTUS:

'N-adâncul sufletului tău arde focul
Ce şi-l aprinde Johannes în frigul cosmic.

MARIA:

Flăcările fug... fug cu gândirea mea;
.....................................................................
Şi-acolo, pe malul depărtat al sufletelor lumilor,
O luptă aprigă se dă...; propria-mi gândire luptă...

1550
Cu lumina rece a spiritului... în curentul neantului...
Gândirea mea se clatină; ... lumină rece...
Scoate din gândirea mea bezne fierbinţi...
Ce-apare-acum din văpaia-ntunecată?
În flacăra roşiatică se-avântă Sinea mea, în lumină...
În lumina rece... a câmpurilor de gheaţă cosmice.

(Cortina cade.)