|
Peisajul din tablourile doi şi trei. Şeful biroului şi Romanus într-o plimbare; se opresc pentru a discuta. Mai târziu Johannes, Dublul lui Johannes Thomasius; Spiritul tinereţii lui Johannes; Păzitorul Pragului, Ahriman; Benedictus, Maria, Strader, sufletul Theodorei.
| ŞEFUL
BIROULUI: |
Voi îi cunoaşteţi pe
prietenii mişti ai lui Gottgetreu Iar eu cunosc în voi pe bărbatul inteligent Care-şi menţine totdeauna forţa sigură de judecată, Fie că o cere o operă de viaţă sau arta miştilor. De-aceea preţuiesc părerea ce-o nutriţi. |
|
| 1190
|
Dar cum trebuie să-nţeleg ce-aţi
spus?... Vi se pare just ca prietenii lui Strader să rămână Încă în sfera spiritului şi să nu-ndrepte-acum Forţele lor de clarvedere spre creaţie pământească. Acelasi drum nu s-ar dovedi Periculos şi pentru Strader? Îmi pare dovedit, prin natura lui spirituală, Că daimonii naturii îl orbesc întotdeauna Când caută cu ardoare calea Spre opera sa în viaţa exterioară. |
|
| 1200 |
Mistul deştept ştie
că-ntâi trebuie să facă Destoinice-nlăuntrul său forţele, Ca să opună rezistenţă acestor duşmani; Privirea lui Strader însă nu pare călită încă Pentru astfel de duşmani pe calea spiritului. |
|
| ROMANUS: |
Nu l-au părăsit însă
forţele spirituale bune Care-i călăuzesc pe oamenii Aflaţi cu totul în sfera spiritului. Aceste spirite tind să se îndepărteze de mişti Dacă ei se aliază cu fiinţe care |
|
| 1210 |
Servesc dispoziţiei lor spirituale. Pot să simt clar în purtările lui Strader Că daimonii naturii conferă încă Sinei sale roadele forţelor lor bune. |
|
| ŞEFUL
BIROULUI: |
Şi nimic altceva decât
sentimente vă-mping Să presupuneţi în Strader spirite bune? Voi oferiţi puţin şi cereţi mult. ............................................................ În viitor, pe-aceste spirite trebuie să le-ntreb Dacă vreau să lucrez în acest loc în care Atâţia ani am putut sluji ţelurilor muncii |
|
| 1220 |
Şi-acelui spirit adevărat cu car Era unit tatăl lui Gottgetreu; Pe care-l aud încă din mormântul lui... În timp ce fiul n-are urechi pentru el! Ce spune oare spiritul acestui cumsecade om Când priveşte-acum spiritele confuze pe care Fiul său tinde să i le introducă-n casă? Cunosc bine acest spirit care Nouăzeci de ani a trăit în trup. M-a învăţat adevărata taină a muncii, |
|
| 1230 |
În timp ce, el fiind
încă la-ntreprindere, Fiul său se strecura în Templul miştilor. |
|
| ROMANUS: |
Deci nu vă este cunoscut,
prietene, Ce mult ştiu să preţuiesc acest spirit? Desigur, lui i-a slujit bătrânul, pe care voi Pe drept îl luaii ca model. Şi eu m-am străduit să îi slujesc Din copilăria mea până astăzi. Dar şi eu m-am strecurat în Templul miştilor. Am sădit fidel 'n-adâncul sufletului |
|
| 1240 |
Ceea ce ei au vrut să-mi dea. Intelectul meu însă, când intra în viaţă, Lăsa la poartă starea sufletească din Templu. Ştiam că aşa purtam cel mai bine Forţa acestei dispoziţii în viaţa pe Pământ. Luam totuşi cu mine sufletul din Templu 'N-această activitate. Pentru el e bine Să nu îl tulbure intelectul pământesc. |
|
| ŞEFUL
BIROULUI: |
Şi găsiţi că natura spirituală a
lui Strader Se-aseamănă, chiar pe departe, cu a voastră? |
|
| 1250 |
Alături de voi m-aş simti
oricând liber De fiinţele spirituale ce mi le-aduce Strader. Simt foarte bine, chiar când spune ceva greşit, Cum spiritele elementelor se revarsă intens Prin cuvântul şi fiinţa lui si revelează Ceea ce nu poate fi sesizat senzorial. Şi tocmai asta mă îndepărtează de el. |
|
| ROMANUS: |
Cuvintele astea, prietene, mă
lovesc în inimă adânc. De când îl cunosc mai bine pe Strader, Am simţit că gândurile primite de la el |
|
| 1260 |
Au o putere cu totul aparte. Pătrundeau în mine ca ale mele proprii. Şi într-o zi mi-am spus: dacă tu, Dacă sufletul tău, nu ţie, ci lui îi datorează Forta ce-a maturizat în tine omul? Acest sentiment a fost urmat de altul: Dacă, din tot ce mă face util în opera vieţii Şi-n slujba omenirii, nu îi sunt dator Unei vieţi anterioare pe Pământ? |
|
| ŞEFUL BIROULUI: | Asta-i ce trebuie să simt
lângă el... |
|
| 1270 |
Când eşti mai aproape de
el, spiritul Care lucrează prin el atrage cu putere sufletul. Dacă sufletul vostru puternic a fost subjugat De el, cum aş putea să mi-l apăr pe-al meu Când m-as asocia cu el în lucrare? |
|
| ROMANUS: |
Ţine numai de voi să găsiţi modul Cum ar trebui să vă purtaţi corect cu el. Cred că, mie, puterea lui Strader nu îmi dăunează De când mi-am format gânduri clare privind Modul în care el şi-a putut dobândi puterea. |
|
| ŞEFUL
BIROULUI: |
1280 |
Şi-a dobândit... el însuşi.. putere...,
tocmai asupra voastră... Visătorul... asupra voastră, artizanul vieţii! |
| ROMANUS: |
Dacă ţi-ai putea închipui
că-n Strader A trăit un spirit care a putut ajunge În altă viaţă pământească La înălţimi sufleteşti excepţionale... Care ştia multe, pe care cei din timpul său Nu le puteau presimţi... Atunci s-ar putea ca gândurile odinioară Să-şi fi avut obârşia-n spiritul său |
|
| 1290 |
Şi-apoi să-şi fi găsit drumul În viaţa obişnuită a oamenilor pe Pământ; Şi, prin ele, oameni de felul meu Să-şi fi putut cultiva iscusinţa. Ceea ce am putut să-mi însuşesc ca gând În tinereţea mea, în cercul meu, Poate să provină din acest spirit. |
|
| ŞEFUL
BIROULUI: |
Şi vi se pare că-i permis să
îi atribui În mod deosebit lui Strader gânduri care Sunt pline de valoare ca învăţătură de viaţă? |
|
| ROMANUS: |
1300 |
Aş fi un visător de-aş face ce
gândiţi. Eu nu ţes cu ochii închişi visul Teoriei vieţii. N-a fost genul meu de viaţă Să moţăi în gânduri Care mi se dezvăluie. Cu ochii deschişi îl privesc pe Strader; Aşa cum se arată în fiinţa sa, Cu tot ce este-n el şi cum e el; Chiar şi ce-i sterp în el; şi-mi este clar că Aprecierea asupra darurilor sale a trebuit |
| 1310 |
S-o fac aşa cum tocmai am
făcut-o. Îl simt acum pe-acest bărbat în faţa mea în spirit Aşa cum a stat mereu în faţa ochilor mei Cu multe, multe secole în urmă. Iar că sunt treaz, asta ştiu bine. Voi fi de partea lui Gottgetreu; Se va-ntâmpla ce trebuie să se întâmple. Chibzuiţi mai departe deci la proiectele lui. |
|
| ŞEFUL
BIROULUI: |
De cea mai mare importanţă
pentru mine-acum E să gândesc la ceea ce mi-aţi mărturisit. (Şeful biroului şi Romanus se îndepărtează. Din altă direcţie apare, adâncit în gânduri, Johannes; Se aşază pe o stâncă; la început este singur, apoi Dublul, Spiritul tinereţii lui Johannes, la urmă Păzitorul Pragului.) |
|
| JOHANNES (singur): |
1320 |
Am fost uimit când
Capesius mi-a spus Că-n viziunea lui spirituală s-a revelat Lăuntrul intim al sufletului meu. S-a-ntunecat astfel ce de mulţi ani Mi s-arăta atât de luminos... Că tot ce trăieşte-n sufletele omeneşti continuă Să acţioneze-n sferele spirituale din afară, Asta o ştiam de mult. Şi totuşi am putut uita. Când Benedictus mi-a arătat căile Spre primele forme de clarvedere, |
| 1330 |
Am văzut în spirit pe
Capesius şi Strader În imagini clare, la altă vârstă. Am văzut cum structura de forţe a gândirii lor Produce cercuri de unde în existenţa cosmică. Ştiu bine toate astea... şi nu le-am ştiut Când le-am văzut prin Capesius. Partea cunoscătoare din mine dormea. Ştiam de mult că am fost Legat strâns de Capesius Într-o viaţă pământească de demult... |
|
| 1340 |
În clipa aceea n-am ştiut. Cum pot să apăr ceea ce ştiu? (O voce de departe, cea a Dublului lui Johannes.) |
|
| VOCEA DUBLULUI LUI
JOHANNES: |
||
| Urzirea
vrăjită A propriei fiinţe. |
||
| JOHANNES: |
Şi visarea ce se trezeşte Dezvăluie sufletelor Urzirea vrăjită A propriei fiinţe. (În timp ce Johannes rosteşte aceste cuvinte, se apropie Dublul său. Johannes nu-l tecunoaşte şi crede că se apropie de el Cealaltă Philia.) |
|
| JOHANNES: |
Iată-te iar, spirit enigmatic, Care mi-ai adus în suflet un sfat adevătat. |
|
| DUBLUL: |
1350 |
Johannes, trezirea ta
rămâne o iluzie Cât timp nu vei elibera tu însuţi umbra Căreia vina ta îi dă viaţă magică. |
| JOHANNES: |
Pentru a doua oară rosteşti
acest cuvânt. Vreau să-l urmez. Arată-mi drumul. |
|
| DUBLUL: |
Johannes, lasă să trăiască-n
împărăţia umbrelor Ceea ce ai pierdut în Sinea ta, Dar dă-i lumină din lumina spiritului tău Ca astfel să nu cunoască suferinţa. |
|
| JOHANNES: |
Am ameţit cu totul fiinţa umbră, |
|
| 1360 |
Dar n-am învins-o; printre
umbre Trebuie să rămână fiinţa de umbră vrăjită, Până ce voi putea deveni iar una cu ea. |
|
| DUBLUL: |
Dă-mi acum mie ce-i datorezi ei; Forţa iubirii care te-mpinge către ea, Speranţa inimii creată de ea, Fructele vieţilor pământeşti demult trecute, Pierdute pentru tine o dată cu viaţa ei, O, dă-mi-le! Le voi duce, fidel, ei! |
|
| JOHANNES: |
1370 |
Ştii drumul către ea? O,
arată-mi-l! |
| DUBLUL: |
Am putut pătrunde la ea-n
împărăţia umbrelor Când tu te-ai ridicat în sferele spiritului; Dar de când puterile dorinţei te-au sedus Şi ţi-ai întors mintea spre-această fiinţă, Când o caut, îmi scade mereu forţa. Dar dacă vrei să-mi urmezi sfatul, Forţa va trebui să se nască iarăşi. |
|
| JOHANNES: |
Ţi-am fagăduit solemn să te
urmez. Iar îţi făgăduiesc, o, spirit enigmatic, |
|
| 1380 |
Cu toată puterea sufletului meu. Dar dacă poţi găsi drumul pân' la ea, Arată-mi-l în ceasul ăsta de destin. |
|
| DUBLUL: |
Îl aflu-acum, dar nu te
pot conduce. Pot doar s-arăt ochiului sufletului tău Fiinţa pe care dorul tău o caută. (Apare spiritul tinereţii lui Johannes.) |
|
| SPIRITUL TINEREŢII
LUI JOHANNES: |
||
| Vreau să rămân mereu legat
de spiritul care Ţi-a putut deschide ochiul sufletului, Pentru ca tu, privindu-mă, să mă găseşti în viitor Când mă voi revela ţie din porunca spiritului. |
||
| 1390 |
Dar trebuie să cunoşti în
adevăr spiritul Alături de care mă vezi acum. (Spiritul tneretii lui Johannes dispare; Johannes, către Dublul său, pe care abia acum îl recunoaşte.) |
|
| JOHANNES: |
Nu-i acel spirit enigmatic;...
cealaltă Sine a mea? |
|
| DUBLUL: |
Acum urmează-mă; mi-ai făgăduit
solemn; Trebuie să te conduc la stăpânul meu. (Apare Păzitorul Pragului şi se aşază lângă Dublu.) |
|
| PĂZITORUL
PRAGULUI: |
Johannes, de vrei să smulgi
această umbră spirituală Din lumile de vrajă ale sufletului, Ucide dorinţele care te ispitesc. Urma pe care-o cauţi îţi dispare Cât timp vrei s-o urmezi cu dorinţe. |
|
| 1400 |
Ea te conduce pe lângă
Pragul meu. Dar aici, eu, ascultând de voinţa Înaltelor fiinţe, rătăcesc privirea sufletului Când dorinţe trăiesc în privirile spirituale care Trebuie să mă găsească-aici 'nainte de-a putea Să intre-n pura lumină a adevărului. (Apare Ahriman.) Cât timp te-apropii de mine cu dorinţe, Te menţin strâns în faţa privirii tale Şi ai despre mine o imagine iluzorie, Dacă iluzia dorinţei se uneşte cu privirea |
|
| 1410 |
Iar pacea spiritului nu s-a
înstăpânit În fiinţa ta, drept trup al sufletului. Întăreşte cuvintele-forţă pe care le cunoşti, Ca puterea lor spirituală să biruie iluzia. Mă recunoaşte-apoi fără dorinţa ta. Vei vedea adevărata statură a fiinţei mele. Nu va mai trebui să te opresc ca, liber, Să-ţi îndrepţi privirea în domeniul spiritului. |
|
| JOHANNES: |
Şi tu te dezvălui numai iluziei
mele...? Şi tu..., pe care trebuie să te contemplu-n adevăr |
|
| 1420 |
În ţara spiritului,
'naintea altor fiinţe. Cum pot să ştiu adevărul dacă, înaintând, Găsesc numai un adevăr: acela că Îmi făuresc lăuntric iluzie mereu mai densă. |
|
| AHRIMAN: |
Nu te lăsa cu totul rătăcit de
el. Desigur, el păzeşte credincios Pragul Chiar când se slujeşte de veşminte pe care Mai întâi tu însuţi le-ai cusut în spiritul tău Din vechi petice de groază. Tu însă, ca artist, fireşte, n-ar trebui |
|
| 1430 |
Să-l prezinţi în stil de
dramă proastă. Ai să o faci însă mai bine mai târziu. Chiar caricatura mai slujeşte sufletului. Nici nu-i nevoie de-o forţă prea mare Ca să-ţi arate ce mai este încă. Ar trebui să remarci cum vorbeşte Păzitorul: Tonul elegiac, prea cu patos... Nu-i permite asta şi el o să-ţi arate De la cine a împrumutat azi chiar prea mult. |
|
| JOHANNES: |
Chiar conţinutul cuvintelor lui ar putea
înşela? |
|
| DUBLUL: |
1440 |
Asta nu-l întreba pe
Ahriman, care Mereu se bucură de orice contradicţie. |
| JOHANNES: |
Pe cine trebuie să întreb? |
|
| DUBLUL: |
Întreabă-te numai pe tine
însuţi. Vreau să te înarmez cu forţa mea atât de tare Încât tu, treaz, să găseşti în tine locul Ce poate fi contemplat când nu te mai arde Nici o dorinţă. Întăreşte-te! |
|
| JOHANNES: |
Urzirea vrăjită A propriei fiinţe. |
|
| 1450 |
Urzire vrăjită a propriei
fiinţe, spune-mi Spre ce nu mă aprinde nici o dorinţă. (Păzitorul Pragului dispare. În locul lui apar Benedictus şi Maria. Ahriman dispare.) |
|
| MARIA: |
Şi pe mine mă vezi ca
imagine-iluzie Fiindcă privirii i se adaugă iluzia dorinţei. |
|
| BENEDICTUS: |
Iar pacea spiritului nu
s-a-nstăpânit În fiinţa ta, drept trup al sufletului. (Dublul, Benedictus şi Maria dispar.) |
|
| JOHANNES: |
Benedictus... Maria, ei...
Păzitorul! Cum pot ei să-mi apară ca Păzitor? .......................................................... Sunt de mulţi ani lângă voi Dar urzirea vrăjită a propriei mele fiinţe |
|
| 1460 |
Îmi porunceşte sever să vă
caut... (Iese prin stânga peisajului.) (Din partea dreaptă intră Strader, Benedictus şi Maria.) |
|
| STRADER: |
Pe marginea prăpastiei fiinţei
mele Mi-aţi dat, într-o comuniune-a spiritului, Înţeleptele semne ale viziunii mele sufleteşti, Care-mi sunt de neînţeles acum. Dar continuând să lucrez în existenţa sufletească, Enigmele vieţii ce se opun strădaniei mele, Desigur, se vor rezolva. Resimt în mine forţa pe care acţiunea voastră O dă discipolului pe drumul spiritului. |
|
| 1470 |
Îmi va fi deci permis să
fac serviciile De care-aveţi nevoie pentru opera pe care Gottgetreu vrea s-o consacre omenirii. Desigur, ne va lipsi Capesius. Vigoarea altora nu va putea înlocui Aportul lui la lucrare; Dar se va-ntâmpla ce trebuie să se întâmple. |
|
| BENEDICTUS: |
Se va-ntâmpla ce trebuie
să se întâmple. Acest cuvânt exprimă treapta maturităţii voastre. Dar el nu găseşte nici un ecou |
|
| 1480 |
În sufletul celorlalţi
prieteni în spirit. Thomasius nu-i încă înarmat să ducă În lumea simţurilor forţa spiritului. Vrea deci să se retragă şi el din lucrare. În el ni s-arată un semn al destinului; Noi toţi trebuie acum să căutăm altceva. |
|
| STRADER: |
Dar este şi Maria, sunteţi şi voi, nu? |
|
| BENEDICTUS: |
Maria trebuie să ia cu ea pe
Johannes, Dacă vrea să găsească-n adevăr drumul 'napoi Din sfera spiritului în lumea simţurilor. |
|
| 1490 |
Aşa vrea acum gravul Păzitor
care veghează Sever graniţele celor două-mpărăţii. Ea nu vă poate sta încă alături. Faptul că încă nu puteţi găsi realmente În timpul ăsta calea în domeniul materiei, Asta ar trebui să fie un semn sigur pentru voi. |
|
| STRADER: |
Rămân deci singur cu
ţelurile mele! O, singurătate, deci tu mă căutai Când eram alături de Felix Balde? |
|
| BENEDICTUS: |
Ce s-arată-acum în cercul
nostru |
|
| 1500 |
M-a învăţat să citesc
în lumina spiritului, În curgerea destinului vostru, un cuvânt, Care 'nainte mereu mi se sustrăgea. Vă vedeam unit cu tipuri de fiinţe Ce-ar fi trebuit să facă răul dacă deja acum S-ar fi amestecat creator în lucrarea oamenilor; Ele trăiesc în suflete doar o existenţă embrionară Spre-a deveni mature-n viitor pentru Pământ. Am văzut astfel de germeni în sufletul vostru. Că nu îi recunoaşteţi, e un ajutor pentru voi. |
|
| 1510 |
Întâi prin voi se
vor recunoaşte pe sine. Acum însă le este încă închis drumul Care duce în domeniul materiei. |
|
| STRADER: |
Cuvintele voastre îmi pot
arăta Doar că singurătatea mă caută. Ea va trebui în adevăr să-mi făurească spada... Maria mi-a spus asta la marginea prăpastiei. (Benedidus şi Maria se retrag. Strader rămâne singur; apare sufletul Theodorei.) |
|
| SUFLETUL
THEODOREI: |
Iar Theodora va crea în
lumile luminii Căldura, ca spada ta spirituală să poată Atinge cu putere pe duşmanii sufletului. (Ea dispare. Strader iese. Benedictus şi Maria înaintează singuri.) |
|
| MARIA: |
1520 |
Înţeleptul meu maestru, nu
v-am auzit rostind astfel Cuvinte de destin discipolilor care Se află la treapta lui Strader. Evoluţia sufletului lui va fi atât de rapidă Încât forţa acestor cuvinte îi este salutară? |
| BENEDICTUS: |
Destinul mi-a indicat; aşa s-a
întâmplat. |
|
| MARIA: |
Şi dacă forţa lor nu s-ar dovedi
salutară, Consecinţa nefastă nu vă va atinge şi pe voi? |
|
| BENEDICTUS: |
Nu va fi nefastă; dar nu ştiu Cum se va manifesta în el. |
|
| 1530 |
Privirea îmi pătrunde-acum
în sfere din care Îmi luminează-n suflet sfatul ăsta. Imaginea consecinţei sale nu o văd însă. Şi dacă-ncerc, privirea se stinge-n viziune. |
|
| MARIA: |
Privirea vi se stinge-n viziune?
Vouă, Îndrumătorul meu? Cine ucide-n voi privirea sigură de văzător? |
|
| BENEDICTUS: |
Johannes fuge cu ea în
depărtările cosmice; Trebuie să-1 urmăm; '1-aud chemând. |
|
| MARIA: |
El cheamă.. chemarea i s-aude
din depărtările spiritului. O teamă răsună-ndepărtat în vocea lui. |
|
| BENEDICTUS: |
1540 |
Din câmpurile de gheaţă
veşnic pustii răsună Chemarea prietenului miştilor în depărtările cosmice. |
| MARIA: |
Frigul de gheaţă arde-n sinea mea. El îmi aprinde flăcări 'n-adâncul sufletului. Flăcările îmi mistuie gândirea. |
|
| BENEDICTUS: |
'N-adâncul sufletului tău
arde focul Ce şi-l aprinde Johannes în frigul cosmic. |
|
| MARIA: |
Flăcările fug... fug cu
gândirea mea; ..................................................................... Şi-acolo, pe malul depărtat al sufletelor lumilor, O luptă aprigă se dă...; propria-mi gândire luptă... |
|
| 1550 |
Cu lumina rece a spiritului...
în curentul neantului... Gândirea mea se clatină; ... lumină rece... Scoate din gândirea mea bezne fierbinţi... Ce-apare-acum din văpaia-ntunecată? În flacăra roşiatică se-avântă Sinea mea, în lumină... În lumina rece... a câmpurilor de gheaţă cosmice. (Cortina cade.)
|
|
