O cameră mică, atmosferă sobră – ca o cameră de studiu –, în casa lui Hilarius. La început, Maria, singură, în meditaţie; apoi apare Astrid, mai târziu Luna, Păzitorul Pragului și Benedictus.
| MARIA: | O stea-suflet, acolo, la ţărmul spiritului... S-apropie, s-apropie de mine în lumina spiritului; S-apropie cu Sinea mea..., apropiindu-se, |
|
| 2280 | Lumina ei câștigă-n forţă și în liniște. Tu, stea din orizontul meu spiritual, Ce luminează privirii mele sufletești apropierea ta? (Apare Astrid.) |
|
| ASTRID: | Recunoaște ceea ce-ti pot dărui; Eu am sustras forţa gândirii tale Din lupta cosmică a luminii cu întunecimile; Din trezia-n Miezul nopţii cosmic Ţi-o aduc 'napoi, fidelă formei tale pământești. |
|
| MARIA: | O, Astrid, până acum mi-ai apărut mereu Doar ca umbră sufletească strălucindă. |
|
| 2290 | Ce mi te face stea luminoasă a spiritului? |
|
| ASTRID: | Ţi-am păstrat forţa fulgerului și tunetului Ca să-ţi rămână-n existenţa sufletului Și să o poţi contempla acum constient, Evocând Miezul de noapte cosmic. |
|
| MARIA: | Miezul de noapte cosmic!... 'nainte ca-nvelișul Acestei vieţi pământești să îmi închidă Sinea; În trezia din lumina colorată-a lui Saturn! Până acum gândirea pământească mi-a învăluit În mâhnire sufletească această vieţuire-a spiritului. |
|
| 2300 | Acum se 'nalţă-n plină lumină a sufletului... |
|
| ASTRID: | Tu însăţi ai rostit în lumina cosmică cuvântul: „O, durată a timpului, te implor: Revarsă-te-n această beatitudine Și fă ca-ndrumătorul și celălalt suflet Să zăbovească-acum cu mine-n pacea ta!” |
|
| MARIA: | Rămâi și tu cu mine, o, clipă, tu, care Mi-ai putut da acest fapt spiritual Ca tărie a Sinei. Înarmează-mi sufletul Ca să nu-mi scapi ca un vis. |
|
| 2310 |
În lumina Miezului de noapte cosmic, Și pe care Astrid mi-o creează din tulburarea sufletului, Eul meu se unește cu acea Sine care, În fiinţa lumilor, m-a creat spre a-i sluji. Dar cum să te opresc, o, clipă, Ca să nu te pierd când simţurile mele Vor simţi iar în jur lumina pământească? Căci mare este forţa lor; ele ucid adesea Viziunea spirituală, Când Sinea se află iar în spirit. (Pe ultimele cuvinte, ca și cum at fi fost chemată, apare Luna.) |
|
| LUNA: | 2320 |
'Nainte ca viaţa simţurilor să te facă iar Să visezi, păstrează-n tine forţa de voinţă Pe care-această clipă ţi-a putut-o crea. Gândește la cuvintele pe care eu însămi le-am rostit Când m-ai văzut în Miezul de noapte cosmic. |
| MARIA: | Tu, Luna mea, din Miezul nopţii lumilor, Tu mi-ai adus pân' aici forţa de voinţă Ca sprijin în existenţa pământească. |
|
| LUNA: | Cuvântului meu i-a urmat avertismentul Păzitorului: „Vei sta altfel în faţa ta însăţi acum; |
|
| 2330 | Vei privi Sinea în imaginea epocilor de demult. Recunoaște cum, pentru zboru-n înălţimi spirituale, Aripile se-ntăresc chiar și în cădere sufletească. Sufletul să nu-și vrea niciodată căderea; Dar trebuie să scoată din cădere înţelepciune”. .................................................................... |
|
| MARIA: | Unde mă răpește forţa cuvântului tău? O stea a spiritului... acolo, pe ţărmul sufletului! Ea luminează... s-apropie... ca făptură spirituală; S-apropie cu Sinea mea... apropiindu-se, Lumina ei e tot mai densă. Forme care |
|
| 2340 |
Se-ntunecă-n lumină, prinzând realitate! Un tânăr mist, o flacără de jertfă, Porunca severă a Marelui hierofant De-a anunţa fidel conţinutul flăcării. ................................................... Cercul miștilor buimăciti cu totul de spaimă, Din cauza mărturisirii tânărului mist! (Pe ultima frază apare Păzitorul Pragului.) |
|
| PĂZITORUL PRAGULUI: | Scrutează în auzul spiritual Și porunca severă a Marelui hierofant. |
|
| MARIA: | „Citește deci tu, suflet omenesc, ceea ce flacăra Îţi vestește în Cuvântul cosmic drept lăuntru.” |
|
| 2350 | Cine-a rostit cuvântul pe care gândirea mea Mi-l aduce-n amintire din valurile sufletului? (Benedictus apare după primele fraze.) |
|
| BENEDICTUS: | Cu cuvântul meu mă chemi 'naintea ta... Când ţi-am impus acest cuvânt odinioară, El nu te-a găsit gata să-mi urmezi. El odihni apoi în sânul devenirii lumii Și durata timpului i-a conferit puterea Ce curge din viaţa sufletului tău. El a lucrat în vieţile pământești ulterioare Inconștient în profunzimile tale sufletești. |
|
| 2360 | Datorită lui m-ai găsit iar ca-ndrumător. Acum, prin gândire conștientă, se transformă-n tine Într-un puternic conţinut de viaţă. „Actul de iniţiere mistică pe care-l împlinim, Nu are-nsemnătate doar aici. Curentul de destin al devenirii cosmice Curge prin cuvântul și actul slujbei grave de jertfă.” |
|
| MARIA: | Acest cuvânt nu tu l-ai rostit în acel loc Ci hierofantul care te-nsoţea În acea veche Alianţă-a miștilor. |
|
| 2370 | El știa că puterile destinului deja Prevăzuseră sfârșitul acelei Alianţe. Inconștient, hierofantul privea zorii Frumoasei străluciri ce anunţau În curentul spiritual al Pământului Un Soare nou peste Elada. De-aceea el a reprimat puterea gândului lui Pe care trebuia s-o 'ndrepte în sufletul meu. 'N-acel act de iniţiere prin care el a ascultat Murmurul curentului evenimentelor cosmice, |
|
| 2380 | El a slujit ca unealtă spiritului cosmic. Din adâncul sufletului el a rostit un cuvânt: „În adevăr, învăţ adânc să cunosc singurătatea Aici, la lăcașul sever al spiritului. De ce sunt singur în locul ăsta?” |
|
| BENEDICTUS: | În sufletul lui germină astfel pornirea Spre singurătate; germenele se maturiză, Cu timpul, într-un fruct al sufletului. Capesius vieţuiește ca mist fructul; El l-a-mpins să urmeze exemplul lui Felix Balde. |
|
| MARIA: | 2390 | Dar femeia ce se ţinea în preajma Templului... O văd în timpul de demult; Totuși privirea-mi nu pătrunde încă În prezentul ei; cum am s-o găsesc când Lumea simţurilor mă va face iar să visez? |
| PĂZITORUL PRAGULUI: | O vei găsi dacă vei privi, În împărăţia sufletelor, fiinţa pe care Ea o presimte ca umbră între umbre. Ea aspiră spre-această fiinţă pe care O va elibera din împărăţia umbrelor |
|
| 2400 | Doar când, prin tine, își va vedea-n prezent Existenţa sa pământească de demult. (Păzitorul Pragului și Benedictus dispar.) |
|
| MARIA: | Severul Păzitor plutește ca stea a sufletului Spre ţărmul sufletului meu, luminând; Lumina lui așterne liniște departe-n larguri... Măreţie radiază din el; gravitatea lui Mă-nvigorează-n temeliile fiinţiale. Vreau să mă cufund în această pace...; Simt că prin ea o să mă pot conduce Spre deplina trezire a spiritului. |
|
| 2410 | Iar pe voi, mesageri ai sufletului meu, Vă voi păstra în viaţă ca stele luminoase... Vreau să te chem, Astrid, când gândurile Vor să se smulgă limpezimii sufletului. Iar pe tine, Luna, cuvântul meu să te afle Când puterea voinţei doarme-n adâncurile sufletului... (Cortina cade, în timp ce Maria, Astrid și Luna sunt încă în scenă.) |
