Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


NECESITĂŢI ALE VIEŢII INTERNAŢIONALE ŞI TRIPARTIŢIE SOCIALĂ


O obiecţie ridicată adeseori împotriva ideii de tripartiţie a organismului social este aceea că un stat, care înfăptuieşte această tripartiţie, îşi perturbă în mod inevitabil relaţiile internaţionale cu alte state. Vom recunoaşte ce importanţă are această obiecţie numai dacă luăm în considerare esenţa relaţiilor internaţionale dintre state în prezent. Cel mai izbitor pentru acela care face observaţii în această direcţie, este faptul că în epoca modernă realităţile economice au luat nişte forme care nu mai sunt în concordanţă cu delimitările dintre state. Condiţiile istorice, care au făcut să apară aceste delimitări dintre state, au prea puţin de a face cu interesele vieţii economice ale popoarelor care trăiesc pe teritoriile statelor. Consecinţa acestui fapt este că relaţiile menţionate sunt stabilite de conducerile statelor, când mai firesc ar fi ca acestea să ia naştere în mod direct, prin activitatea persoanelor sau a grupurilor de persoane angajate în viaţa economică. O întreprindere industrială care are nevoie de un produs brut al unui alt stat, ar trebui să nu fie obligată să facă altceva, ca să-l obţină, decât să se preocupe de procurarea acestuia. Şi tot ceea ce ţine de această preocupare ar trebui să aibă loc numai în cadrul circuitului economic. Putem vedea că în epoca modernă viaţa economică a luat nişte forme care trimit la o asemenea închidere în sine. Şi că, în această viaţă economică închisă în sine, care de fapt tinde treptat să devină o unitate pe toată suprafaţa Pământului, interesele de stat se introduc ca element permanent. Ce au a face condiţiile istorice în care Anglia a cucerit dominaţia Indiei, cu condiţiile economice pe baza cărora un fabricant german îşi procură mărfuri din India?

Catastrofa războiului mondial revelează faptul că viaţa omenirii moderne nu suportă ca economia mondială, ce tinde spre unitate, să fie perturbată de interesele teritoriale statale. Conflictele la care Germania a ajuns cu ţările Apusului au drept substrat această perturbare. Şi aceeaşi perturbare influenţează conflictele cu ţările Răsăritului. Unele interese economice au cerut să se creeze un drum care să meargă din teritoriile austro-ungare spre sud-est. Interesele de stat ale Austriei şi ale ţărilor balcanice s-au făcut simţite. Şi a luat naştere întrebarea dacă acestor interese nu li se opune ceea ce corespunde cerinţelor economice. Prin aceasta capitalul, care trebuie să stea în slujba economiei, este pus în legătură cu interesele de stat. Statele vor să-i determine pe capitalişti să se pună în slujba lor. Capitaliştii vor ca puterea concentrată în stat să slujească interesele lor economice. Astfel viaţa economică este închisă în sfera statală, pe când ea, în noua ei fază de dezvoltare, tinde să depăşească toate graniţele statale, mergând spre o viaţă economică unitară.

Acest internaţionalism al vieţii economice atrage atenţia asupra faptului că în viitor diferitele domenii ale economiei mondiale trebuie să intre în nişte raporturi care să fie independente de relaţiile în care popoarele se vor afla în virtutea intereselor de viaţă ce depăşesc sfera economică. Statele vor trebui să lase stabilirea relaţiilor economice în seama persoanelor sau a grupurilor de persoane angajate în viaţa economică.

Dacă e ca prin acesta relaţiile culturale, spirituale să nu ajungă în totală dependenţă de interesele economice, atunci aceste relaţii culturale trebuie să-şi desfăşoare viaţa internaţională pe baza propriilor premise. Cu siguranţă că nu intenţionăm să punem aici la îndoială faptul că relaţiile economice pot furniza temelii şi pentru schimburile spirituale. Totuşi trebuie să recunoaştem faptul că schimburile spirituale născute în acest fel pot deveni rodnice numai dacă pe lângă ele se creează nişte relaţii între popoare care să provină exclusiv din nevoile vieţii spirituale înseşi. În fiecare popor luat separat, viaţa spirituală a personalităţii se desprinde de temeliile vieţii economice. Ea ia nişte forme care nu au nimic comun cu aspectele vieţii economice. Aceste forme trebuie să poată să-şi dezvolte relaţii cu formele corespunzătoare de la alte popoare, care să provină numai din propria lor viaţă. Nu se poate nega faptul că în momentul actual al evoluţiei omenirii tendinţele de internaţionalizare a tărâmurilor spirituale ale vieţii li se opune imboldul egoist al popoarelor de a se închide în naţionalităţile lor. Popoarele tind să-şi făurească nişte formaţiuni statale ale căror graniţe să fie acelea ale naţionalităţilor lor. Şi această tendinţă se extinde până într-acolo încât acum se vrea transformarea statului naţional închis în sine într-un teritoriu economic de asemenea închis în sine.

Tendinţa caracterizată mai înainte a economiei mondiale va acţiona pe viitor în sens contrar acestor egoisme ale popoarelor. Şi dacă e ca de aici să nu ia naştere conflicte interminabile, interesele cultural-spirituale care se manifestă în sânul naţionalităţilor vor trebui să se administreze pe baza propriei lor esenţe, independent de raporturile economice, şi să creeze nişte relaţii internaţionale bazate pe această administrare. Acest lucru nu va fi posibil decât dacă regiunile în care domneşte o viaţă spirituală comună vor avea nişte graniţe care să fie relativ independente de graniţele regiunilor ce iau naştere pe baza premiselor vieţii economice.

Bineînţeles că se ridică neîntârziat întrebarea despre felul în care viaţa spirituală poate să-şi primească mijloacele de subzistenţă de la viaţa economică, dacă graniţele administrative ale celor două tărâmuri nu coincid. Vom găsi răspunsul dacă vom reflecta la faptul că o viaţă spirituală care se autoadministrează stă faţă în faţă cu viaţa economică independentă sub forma unei corporaţii economice. Aceasta din urmă poate stabili legături cu administraţiile economice ale domeniului ei, indiferent căror domenii economice mai mari aparţin aceste administraţii. Acela care-şi imaginează că în practică se pot realiza numai ceea ce a văzut el până acum, va considera că cele prezentate aici sunt o teorie cenuşie. Şi el va crede că relaţiile respective vor ajunge inevitabil la dezordine din cauză că sunt atât de complicate. Ei bine, relaţiile vor fi sau nu complicate: aceasta va depinde exclusiv de priceperea acelor persoane care vor trebui să se ocupe de ordonarea lor. Nimeni însă n-ar trebui să se opună unor măsuri cerute de necesităţile istoriei mondiale a epocii actuale din cauză că se sperie aflându-se în faţa unui asemenea lucru pretins complicat. (Comparaţi cu aceasta explicaţiile din cartea mea, Punctele centrale ale problemei sociale..., pag. 141).

Viaţa internaţională a omenirii tinde să plăsmuiască independent raporturile spirituale ale popoarelor şi raporturile economice din diferitele regiuni ale Pământului. De această necesitate a evoluţiei omenirii ţine seama tripartiţia organismelor sociale. În organismul social tripartit viaţa juridică constituie, pe baze democratice, elementul de legătură dintre viaţa economică, ce creează pe baza nevoilor sale relaţii internaţionale, şi viaţa spirituală, care plăsmuieşte asemenea relaţii prin faptele ei proprii.

Oricât de mult am ţine, din cauza obişnuinţelor de gândire care ne stăpânesc sub influenţa raporturilor din cadrul statutului, la credinţa că schimbarea acestor raporturi este „practic irealizabilă”, evoluţia istorică va trece cu tăvălugul peste toate măsurile luate pe baza acestor obişnuinţe de gândire, care vor să se menţină sau să ia naştere de aici înainte. Căci pentru nevoile de viaţă ale omenirii moderne, menţinerea contopirii tărâmurilor spiritual, juridic şi economic devine o imposibilitate. Prin catastrofa războiului mondial această imposibilitate a devenit evidentă. Ea are la bază faptul că au apărut conflicte economice şi cultural-spirituale sub forma adversităţilor dintre state şi că, din această cauză, ele s-au manifestat într-un mod care nu este posibil atunci când se opune numai viaţă spirituală la viaţă spirituală şi interes economic la interes economic.

Este posibil, fără a se ajunge în conflict cu viaţa internaţională, să se treacă într-un singur stat la înfăptuirea tripartiţiei, chiar dacă statul respectiv rămâne în primă instanţă singurul care a realizat-o; acest lucru poate fi arătat în felul următor.

O ramură a economiei, care ar vrea să se dezvolte în cadrul unui stat sub formă de întovărăşire mare, n-ar putea menţine relaţii economice avantajoase cu ţările străine care continuă să desfăşoare o activitate economică de tip capitalist. Nişte instituţii, care sunt asemănătoare celor de stat, şi care sunt subordonate unor organe administrative economice centrale, îi răpesc conducerii întreprinderii posibilitatea de a furniza străinătăţii produse care să corespundă pretenţiilor acesteia. Chiar dacă i s-ar acorda conducătorului întreprinderii, în ceea ce priveşte primirea de comenzi, o largă independenţă; când e vorba de procurarea materiilor prime, el ar trebui să se orienteze după instanţele administrative ale întovărăşirii. În practică această stare de a fi prins ca într-un cleşte între pretenţiile străinătăţii şi felul cum merg lucrurile în cadrul administraţiei interne ar da naştere unor situaţii imposibile. Aceleaşi dificultăţi ca şi exportul ar întâmpina în mod inevitabil şi importul. Acela care vrea să dovedească faptul că sunt imposibile nişte relaţii economice înfloritoare între o regiune, care vrea să desfăşoare a activitate economică după principii abstract-socialiste, şi străinătatea capitalistă, nu are nevoie decât să atragă atenţia asupra acestor lucruri; şi cei lipsiţi de prejudecată vor trebui să-i dea dreptate.

Ideii de tripartiţie a organismului social nu i se pot aduce asemenea obiecţii. Ea nu suprapune un plan organizatoric de stat peste relaţiile care sunt date de interesele economice înseşi. Este în sensul ei că administraţiile unor ramuri economice de aceeaşi orientare să se unească în asociaţii şi că la asemenea asociaţii se alătură şi ale altora, prin care produsele lor să găsească răspândirea corespunzătoare nevoilor de consum ale domeniului economic. Conducerea unei întreprinderi care lucrează pentru export va putea acţiona în cadrul relaţiilor cu străinătatea pe baza unei iniţiative absolut libere, iar în interiorul ţării ea va fi în stare să-şi creeze cu alte asociaţii relaţiile care s-o stimuleze cel mai mult în furnizarea de materii prime şi în alte asemenea probleme. Ceva similar va fi valabil şi pentru o întreprindere de import. La această formă a circuitului economic va trebui să se aibă grijă numai ca prin relaţiile cu străinătatea să nu fie fabricate sau importate produse al căror preţ de fabricare sau cumpărare să stânjenească viaţa populaţiei muncitoare din interiorul ţării. Muncitorul care lucrează pentru străinătate va trebui să primească drept plată pentru produsele sale atâta cât îi este necesar pentru întreţinerea sa. Iar produsele care sunt obţinute din străinătate trebuie să poată fi cumpărate, în general, la preţuri accesibile lucrătorului din interiorul ţării care are nevoie de ele. Aici, în orice caz, din cauza diferenţelor dintre situaţia economică a ţării şi cea din străinătate trebuie ca, pentru anumite produse care trebuie obţinute din străinătate, să devină necesare nişte preţuri prea mari. Dacă se examinează lucrurile în mod exact se va constata că la ideile care stau la baza tripartiţiei organismului social s-a ţinut seama de asemenea lucruri. Citiţi ce se spune la pag. 126 din cartea mea Punctele centrale ale problemei sociale..., în legătură cu un fapt al vieţii economice care este asemănător cu cel caracterizat aici: „De asemenea, o administraţie care are a face numai cu circuitul vieţii economice, va putea duce la nişte compensări care să rezulte cu necesitate din acest circuit. Dacă, de pildă, o întreprindere nu va fi în stare să achite creditorilor săi dobânzile din economiile realizate prin munca ei, atunci, dacă totuşi se va recunoaşte că acea întreprindere corespunde unei necesităţi, ceea ce lipseşte va putea fi dat de către alte întreprinderi economice, pe baza unei înţelegeri libere cu toate persoanele angajate în aceste întreprinderi”. Tot astfel, preţul prea mare al unui produs străin va putea fi compensat prin ajutoare date de întreprinderile care au beneficii prea mari în raport cu nevoile celor care lucrează în ele.

Acela care tinde să ajungă la nişte idei despre liniile conducătoare ale vieţii economice, nu va putea da indicaţii pentru toate amănuntele tocmai când e vorba ca aceste gânduri să fie practice. Căci aceste amănunte ale vieţii economice sunt extraordinar de multe. El va trebui însă să dea ideilor o asemenea formă încât fiecare dintre aceia care le vor aplica în mod obiectiv la un caz individual, practic să-l poată rezolva. Se va constata, în faţa propunerilor care se fac în cartea mea „Reperele fundamentale ale problemei sociale în cadrul necesităţilor vitale ale prezentului şi viitorului”, că această „rezolvare” ia forme cu atât mai bune cu cât se procedează mai obiectiv. În special se va constata că propusa structură a unui corp, care aparţine organismului social tripartit, permite relaţii economice nestânjenite cu străinătatea, chiar dacă aceasta nu a înfăptuit tripartiţia.

Acela care-şi dă seama că autoadministrarea circuitului economic trebuie să fie o consecinţă a economiei ce tinde spre unitate pe toată suprafaţa globului, nu va afirma că aceste relaţii s-ar putea dovedi imposibile. Doar este adevărat că economia globului pământesc, închisă în formele izolate ale diferitelor state, tinde să depăşească aceste forme. Un tărâm economic care, în primă instanţă, răspunde acestei năzuinţe, fără îndoială că nu va putea ajunge în dezavantaj faţă de alte teritorii, care se opun dezvoltării generale a economiei. Ceea ce va rezulta poate fi mai degrabă numai următorul lucru. În organismul social tripartit beneficiile comerţului exterior vor putea fi cheltuite în folosul întregii populaţii; în comunitatea capitalistă ele vor reveni câtorva, foarte puţini. Dar bilanţul comercial însuşi nu va fi prejudiciat prin faptul că, în organismul social tripartit, el se repartizează la cercurile populaţiei altfel decât în cel netripartit.

De aici se vede că prin tripartiţie nu se oferă o utopie străină de lume, ci o sumă de impulsuri practice cu a căror înfăptuire se poate începe în fiecare punct al vieţii. Aceasta deosebeşte ideea tripartiţiei de „cererile-program” abstracte ale diferitelor partide socialiste. Aceste cereri-program caută ţapi ispăşitori pentru ceea ce a devenit insuportabil în viaţa socială. Şi ele spun că dacă s-au găsit aceşti ţapi ispăşitori, ei trebuie înlăturaţi. Ideea tripartiţiei vorbeşte despre ceea ce trebuie să se dezvolte din relaţiile existente, dacă vrem ca lucrurile insuportabile să dispară. Ea vrea să construiască, spre deosebire de alte idei, care pot prea bine critica, de asemenea, dărâma, dar care nu dau nici o indicaţie în sens constructiv. Cel lipsit de prejudecăţi vede acest lucru într-un mod deosebit de clar, dacă se întreabă la ce bun ar trebui să existe, în privinţa relaţiilor economice externe, un tărâm social statal care ar vrea să se plăsmuiască în sensul unor asemenea principii pur distructive. Tendinţelor de descompunere din interior li s-ar mai adăuga relaţiile externe rele, care subminează viaţa.

Nu ne putem îndoi, desigur, de faptul că situaţia economică a unui singur organism social tripartit ar fi un exemplu pentru străinătate. Cercurile care vor să realizeze o repartiţie dreaptă din punct de vedere social a bunurilor vor tinde să înfăptuiască în ţara lor tripartiţia dacă vor vedea la alţii utilitatea ei. Şi cu această răspândire a ideii de tripartiţie se va atinge tot mai mult scopul spre care se îndreaptă viaţa economică a epocii noastre, potrivit cu nişte tendinţe existente în ea însăşi. Dacă astăzi în multe regiuni ale Pământului mai există încă puternice interese de stat nefavorabile acestor tendinţe, nu trebuie ca oamenii dintr-un sector economic, care au înţelegere pentru tripartiţie, să renunţe la introducerea ei. Cele spuse aici arată că ei nu vor întâmpina dificultăţi internaţionale în viaţa economică.