Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


O LUMINARE ADEVĂRATĂ – TEMELIE A GÂNDIRII SOCIALE


Creşte mereu numărul acelor oameni care subliniază că am putea ieşi din confuzia socială a epocii noastre numai dacă în gândirea şi simţirea umană îşi va face loc o năzuinţă spre spiritual. Dezamăgirile aduse de ideile „economiei populare”, care-şi căutau bazele numai în crearea de bunuri materiale şi în repartiţia lor, îi duc pe mulţi la un asemenea crez.

Putem însă vedea, de asemenea, în mod clar, cât de puţin rodnic acţionează în epoca noastră asemenea mărturisire a necesităţii spiritualului. Când se pune problema să dea naştere unor concepţii de economie populară, ea se dovedeşte neputincioasă. Căci cu simpla atragere de atenţie asupra spiritualului n-am făcut nimic. Ea exprimă, în primă instanţă, doar o necesitate. Ea e descumpănită când trebuie să spună ceva în legătură cu satisfacerea acestor necesităţi. În acest fapt ar trebui să recunoaştem o sarcină pentru epoca prezentă. Ar trebui să ne întrebăm: de ce chiar şi aceia care consideră astăzi necesară o întoarcere spre spiritual a vieţii sociale nu trec de faza discutării acestei necesităţi? De ce nu ajung să spiritualizeze în mod real gândirea lipsită de economia populară?

Vom găsi răspuns la această întrebare dacă vom studia felul cum s-a dezvoltat gândirea în sânul omenirii civilizate din epoca modernă. Acele persoane care au reuşit să-şi formeze, pe baza culturii epocii, o concepţie despre lume, consideră că a vorbi de „incognoscibilul” din dosul lucrurilor e un semn al „culturii spirituale” superioare pe care o posedă. Treptat, a devenit o credinţă larg răspândită, aceea că numai un om cu înţelegere mărginită mai poate vorbi de „esenţa lucrurilor”, de „temeiurile invizibile ale lucrurilor vizibile”. Acum, o asemenea mentalitate poate fi menţinută o vreme faţă de cunoaşterea naturii. Fenomenele naturii ni se oferă; şi până şi acela care nu vrea să ştie nimic despre o cercetare a cauzelor lor, poate să le descrie şi să ajungă prin aceasta la un anumit conţinut al gândirii lui.

În problemele de economie populară, o asemenea mentalitate eşuează în mod inevitabil. Căci aici fenomenele sunt produse, în ultime instanţă, de către oameni; cererile izvorăsc din inimile umane. În oameni trăieşte însă ca entitate reală tocmai acel lucru pentru înţelegerea căruia ne barăm drumul, dacă ne obişnuim să vorbim în privinţa naturii de un asemenea „incognoscibil”, aşa cum putem întâlni la mulţi adepţi ai unor concepţii moderne despre viaţă. Aşa se face că în trecutul cel mai recent s-au dezvoltat şi introdus până în epoca prezentă nişte deprinderi de gândire care, în problemele de economie populară, se dovedesc a fi total neputincioase. Poţi studia îngheţarea apei, dezvoltarea embrionului şi poţi vorbi în mod „superior” despre „incognoscibilul” din lume, avertizându-ţi contemporanii să nu se piardă în fantezii legate de acest „incognoscibil”. Dar cu o gândire care se educă în contact cu o asemenea dispoziţie sufletească nu poţi rezolva nişte sarcini de economie populară. Acestea cer o adâncire plenară în viaţa umană. Iar în aceasta pulsează spiritual-sufletescul, chiar dacă el se manifestă doar sub forma cererii de satisfacerea a nevoilor umane.

Vom putea avea o ştiinţă a economiei populare de felul celei de care are nevoie epoca prezentă de-abia atunci când nu doar se va „atrage atenţia” asupra spiritului şi sufletului, ci când eforturile de a se ajunge la o cunoaştere reală a spiritului nu vor fi înfierate drept „neştiinţifice” şi nedemne de un om luminat. Căci în legătură cu sufletul omului vom putea emite judecăţi numai dacă vom întrezări legătura dintre el şi ceea ce, în cunoaşterea naturii, întârziem să vedem.

Oamenilor care vorbesc astăzi, pe baza concepţiilor lor, despre lucruri suprasensibile, şi care dau expresie credinţei că materialismul dominant poate fi biruit numai printr-o asemenea cunoaştere orientată spre suprasensibil, li se ripostează: materialismul a fost biruit din punct de vedere „ştiinţific”. Există – se spune – suficiente discuţii, dezbateri care, crescute pe solul ştiinţei „autentice”, dovedesc că materialismul e incapabil să explice procesele din natură. La aceasta noi trebuie să răspundem: asemenea dezbateri sunt interesante, poate din punct de vedere teoretic; dar ele nu pot birui materialismul. Acesta se va birui numai dacă se va dovedi nu doar în mod teoretic că în realităţile lumii există mai mult decât văd simţurile: el va fi biruit numai atunci când în studierea proceselor lumii îşi va face intrarea un spirit viu. Numai acest spirit care trebuie să domnească în concepţia umană despre lume poate vedea dintr-o perspectivă largă şi corelaţiile ce acţionează în viaţa materială a comunităţilor umane. Putem dovedi mult şi bine că „viaţa” nu e un simplu proces chimic; cu aceasta nu vom face nici un rău materialismului. Îl vom combate în mod eficient de abia când nu vom avea doar curajul de a spune că în concepţiile despre lume trebuie să acţioneze spiritul, ci şi pe acela de a face cu adevărat din acest spirit conţinutul conştienţei noastre.

Ideea de tripartiţie a organismului social se adresează oamenilor care au acest curaj. Acest curaj caută să răzbată de la aspectele exterioare ale vieţii până la entitatea interioară a acesteia. El sesizează necesitatea cultivării unei vieţi spirituale libere, independente, pentru că îşi dă seama că o viaţă spirituală încătuşată poate ajunge cel mult până la „atragerea de atenţie” asupra spiritului, nu însă până la o viaţă în spirit. El sesizează, de asemenea, necesitatea unei vieţi juridice independente, pentru că-şi cucereşte înţelegerea faptului că orice conştienţă juridică îşi are înfipte rădăcinile în nişte zone ale sufletului uman care pot acţiona numai într-un context uman ce se dezvoltă independent de viaţa spirituală şi de cea economică. La o înţelegere se poate ajunge numai prin cunoaşterea sufletescului din om. O concepţie despre lume care s-a educat în contact cu părerea despre „incognoscibil”, pe linia multelor direcţii din gândirea actuală, va înclina spre eroarea că se poate găsi o structură socială a societăţilor umane care să se plăsmuiască din realităţile materialiste ale vieţii economice.

Curajul despre care e vorba aici nu se poate lăsa stimulat de părerea că oamenii nu sunt maturi pentru o asemenea transformare temeinică a gândirii şi simţirii lor. Ei vor fi imaturi numai câtă vreme li se va demonstra în mod „ştiinţific” că înţelegerea spiritualului este o prejudecată. Nu lipsa de maturitate este factorul activ în confuzia actuală, ci credinţa că cunoaşterea spiritualului ar fi semnul care indică un om neluminat. Toate încercările de transformare a vieţii sociale care provin dintr-o asemenea „luminare” nespirituală vor eşua în mod inevitabil, pentru că în această activitate exclud spiritul; şi pentru că acesta îşi face simţite pretenţiile în subconştient în momentul când omul îl alungă din conştienţa lui. Numai dacă omul nu acţionează împotriva spiritului, spiritul poate stimula faptele umane. Împreună cu spiritualul acţionează însă numai acela care-l primeşte în conştienţa lui. Numai biruirea acelei false „luminări” care a provenit dintr-o înţelegere greşită a naturii, şi care în epoca modernă a devenit o Evanghelie laică a unor largi mase de oameni, va putea da de temelia pentru o cunoaştere a vieţii sociale care să poată acţiona în mod rodnic asupra vieţii reale.