Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


CERINŢELE TIMPULUI DE ASTĂZI ŞI GÂNDURILE DE IERI


În timp ce se auzea vuietul războiului, se putea vedea că personalităţile conducătoare ale Europei Centrale îşi foloseau tot mai mult perspicacitatea politică pentru a afla dacă nu domneşte cumva, pe ici, pe colo, vreo divergenţă între adversari. De astfel de divergenţe voiau să se lege, pentru a se îngriji de o continuare favorabilă a propriilor lor „afaceri de stat”. Prin acest fel de gândire diplomatică s-a ajuns treptat să nu se mai vadă cum aproape întreaga lume s-a pus de acord pentru a învinge Europa Centrală.

Ca şi multe altele, acest tip de „diplomaţie” este gândit în continuare de către personalităţi care nu vor câtuşi de puţin să înveţe din evenimente. Se vede cum Anglia nu vrea să consimtă la dorinţa Franţei de a încheia o alianţă militară după un plan exact; se observă că Londra nu are tendinţa să împlinească, fără doar şi poate, cerinţele economico-financiare care pornesc de la Paris şi cum în Anglia nu se tratează cu o bună-voinţă necondiţionată cerinţele Franţei referitoare la graniţa Rinului. Atenţia este îndreptată asupra atitudinii politice a lui Wilson după încheierea păcii, şi asupra unor alte lucruri asemănătoare.

Oamenii ar dori ca aceste divergenţe să le indice o cale pentru ceea ce au de făcut în Europa Centrală. Şi sunt atât de deştepţi încât nu văd cât de uniţi vor fi ceilalţi dacă se vor pregăti ei înşişi să meargă pe calea care pare a fi desemnată de divergenţe.

Cât va dura până când oamenii vor înţelege lipsa de eficienţă a unui asemenea mod de a gândi. În adâncurile omenirii europene domnesc forţe care fac imposibilă continuarea acestui mod de gândire. În ţările vestice sunt create raporturi care permit, prin parcursul temporar al evenimentelor de război, ca acolo personalităţile conducătoare să se mai poată menţine un timp, cu gândirea lor, pe vechile căi. În aceste domenii vor interveni abia după un timp cerinţe ale evoluţiei omenirii, care astăzi sunt deja arzătoare în Europa Centrală. Acolo viaţa economică se va mai putea menţine pentru un scurt timp unită cu viaţa statală.

În Europa Centrală un singur lucru poate duce la un progres salutar: înţelegerea noii configurări a întregii organizări sociale. Ţările vestice şi-au cucerit prin acordul şi victoria lor posibilitatea de a mai menţine un răstimp vechiul organism social. Această menţinere este legată de victoria lor. Ţările Europei Centrale se află într-o situaţie care face imposibilă o asemenea menţinere. Aici trebuie văzut că vechile configuraţii sociale nu au instituţii care să le poată scoate din haos.

Configuraţiile sociale îmbătrânesc; forţele impulsionatoare pentru noile configurări trebuie să vină din adâncurile sufletelor omeneşti. Fără încrederea în ceea ce domneşte în aceste adâncuri nu se poate merge mai departe. Nu trebuie să se conteze în continuare pe aceia care consideră această încredere drept revărsare a unui idealism fantasmagoric şi care predică drept practic ceea ce au ajuns să gândească ei în mod obişnuit. Faptul că în ziua de azi la Londra pretenţiile guvernului francez în privinţa unei alianţe militare nu sunt primite cu sufletul deschis din cauza tradiţiilor britanice, faptul că Anglia nu-şi deschide din toată inima casele de bani pentru necesităţile economice ale francezilor, acestea sunt lucruri asupra cărora îşi îndreaptă privirea numai cei mai „şireţi” sau reprezentanţii vechii gândiri diplomatice. Aceia care înţeleg „semnele timpului” ar trebui să vadă că din aceste lucruri se poate obţine la fel de puţin pentru progresul relaţiilor din Europa Centrală, pe cât de puţin s-a putut obţine înainte de război prin faptul că o alianţă militară cu Franţa era „inconciliabilă” cu obiceiurile Angliei. Asupra unor astfel de lucruri au fost îndreptate privirile acelora care urmau să şadă în palatele reprezentanţelor diplomatice ale lumii, în conformitate cu concepţiile lui Czernin de „formare europeană”. Însă această „formare europeană” a actualizat evenimentele înspăimântătoare ale ultimilor ani. Această „formare europeană” a cercetat „dispoziţiile sufleteşti” de prin saloane şi nu a remarcat că lumea se prăbuşeşte în timp ce ea face politică. Pentru anumiţi oameni, aceşti ascultători ai vechilor dispoziţii sunt învechiţi. Însă metoda lor nu este dată la o parte, pentru a face loc unui alt mod de gândire. Dacă oamenii nu vor înceta să acorde valoare unor asemenea „practicieni”, atunci vor visa în continuare ce trebuie să facă Europa Centrală în clipa în care între nevoile de credit ale unuia şi din disponibilitatea de credit a altuia se deschide o „prăpastie adâncă” în vest. Nu se va ajunge la nimic altceva decât la faptul că într-o zi visul va conduce la trezire, iar aceasta va arăta că noi înşine am căzut în „prăpastia cea adâncă”.

Ideea „tripartiţiei organismului social” se adresează unor oameni care pot recunoaşte, printr-o privire nepărtinitoare, modul în care a provenit catastrofa mondială din concepţii de genul celor caracterizate mai sus. Purtătorii acestor concepţii cred în ziua de azi că războiul mondial ar fi putut fi evitat dacă raportul dintre Germania şi Anglia s-ar fi dezvoltat, înainte de 1914, în sensul pe care îl cred ei. Ei uită însă cu acest prilej că acest raport nu s-ar fi putut configura într-o lume dominată de obişnuinţele lor de gândire. Lumea a ascultat suficient de mult acest gen de „practicieni” care nu au făcut altceva decât să califice suficient de mult drept „utopic” şi „fantasmagoric” pe oricine a încercat să întrerupă obişnuinţele lor de gândire. A sosit timpul în care oamenii pot vedea ce vieţuieşte de fapt ca element fantasmagoric în astfel de „practicieni”, şi ca ei să se îndrepte înspre realitatea care ţine cont de cerinţele momentului istoric.