Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


EXPERIENŢELE ŞI VIEŢUIRILE LUI MIHAEL
ÎN TIMPUL ÎMPLINIRII MISIUNII SALE COSMICE


Trecerea succesivă a omenirii de la etapa de conştienţă în care omul se simţea un mădular al ordinii divin-spirituale la etapa actuală, în care el se simte o individualitate despărţită de elementul divin-spiritual, utilizându-şi în mod independent gândurile, se poate urmări din punctul de vedere al omenirii. Acest lucru s-a făcut în ultimul articol.

Prin contemplare suprasensibilă se poate schiţa însă şi un tablou despre ceea ce vieţuiesc Mihael şi ai săi în timpul acestui curent evolutiv, deci putem urmări acelaşi şir de evenimente şi din punctul de vedere al lui Mihael. Aşa ceva încercăm să facem acum.

Mai întâi există o epocă arhaică, despre care nu se pot spune alte lucruri decât nişte întâmplări petrecute în rândul entităţilor spiritual-divine. Avem de-a face mereu cu fapte ale zeilor. Zeii înfăptuiesc ceea ce le sugerează impulsurile entităţilor lor; în mod corespunzător, ei sunt satisfăcuţi în această activitate. Singurul lucru în discuţie aici este ce vieţuiesc ei în toate aceste acţiuni. Doar într-un colţişor al câmpului de activitate al acestor zei se poate remarca ceva care ar vrea să fie omenirea. Ea este doar o parte din sfera de acţiune a zeilor.

Entitatea spirituală care de la bun început şi-a îndreptat privirea spre omenire este Mihael. El organizează cumva acţiunea divină în aşa fel, încât într-un colţ cosmic omenirea să poată exista în continuare. Felul în care acţionează el în aceasă chestiune este înrudit cu felul de a acţiona care se revelează mai târziu în om, sub formă de intelect; deosebirea este că aici acţionează ca o forţă ce curge prin Cosmos în ordinea ideatică, producând realitatea. În această forţă acţionează Mihael. Sarcina sa este de a administra inteligenţa cosmică. El şi-ar dori şi următoarea treaptă de progres în domniul său, care nu poate consta decât în a concentra în viitor în individualitatea omenească ceea ce acţioneză dispersat ca inteligenţă în întregul Cosmos. Ceea ce se realizează este următorul lucru: în evouţia Cosmosului apare o epocă în care acesta nu mai trăieşte din inteligenţa sa actuală, ci din cea trecută, inteligenţa actuală fiind concentrată în curentul evolutiv al omenirii.

Mihael ar dori să menţină ceea ce se dezvoltă ca inteligenţă în cadrul omenirii într-o permanentă legătură cu fiinţele divin-spirituale.

Lui i se opune însă o rezistenţă. Evoluţia pe care o parcurg zeii de la desprinderea intelectualităţii de acţiunea ei cosmică până la încorporarea ei în natura omenească este vizibilă în mod deschis ca realitate în Cosmos. Există fiinţe dotate cu o capacitate de percepţie ce le permite să poată contempla aceste realităţi, putând astfel să profite de acestea. Există astfel de entităţi. Sunt fiinţele ahrimanice. Ele sunt în întregime în aşa fel dotate, încât tot ceea ce se desprinde de zei ca inteligenţă absorb în ele. Sunt dotate pentru a uni suma întregii intelectualităţi cu propria lor fiinţă. Prin aceasta ele devin inteligenţele cele mai mari, cele mai cuprinzătoare şi mai penetrante din Cosmos.

Mihael vede anticipat cum omul, prin faptul că avansează din ce în ce mai mult spre folosirea de către el însuşi a inteligenţei, trebuie să întâlnească fiinţele ahrimanice şi cum, intrând în legătură cu ele, le poate cădea pradă. Din acest motiv Mihael pune sub picioarele lui puterile ahrimanice, le împinge mereu într-un domeniu inferior celui în care îşi desfăşoară omul viaţa. Mihael cu balaurul la picioarele sale, alungându-l în abis, aceasta este imaginea puternică a realităţilor suprasensibile zugrăvite aici ce trăieşte în conştienţa omenească.

Evoluţia merge înainte. Intelectualitatea, care iniţial era în întregime în domeniul spiritualităţii divine, se desprinde în aşa măsură, încât devine însufleţitorul Cosmosului. Ceea ce înainte emana doar de la zei străluceşte acum ca revelaţie a divinului din lumea stelară. Înainte lumea fusese condusă prin intermediul entităţii divine însăşi, acum ea este condusă prin revelaţie divină devenită obiectivă, îndărătul căreia entitatea divină parcurge treapta următoare a propriei ei dezvoltări.

Din nou Mihael este regentul inteligenţei cosmice, în măsura în care aceasta se revarsă, prin revelaţiile Cosmosului, în ordinea ideatică.

Cea de a treia treaptă a evoluţiei este o desprindere şi mai mare a inteligenţei cosmice de originea sa. Acum, în lumile stelare nu mai guvernează ordinea ideatică actuală ca revelaţie divină; stelele merg şi se orânduiesc conform ordinii ideatice sădite în ele în trecut. Mihael vede cum, tot mai mult, acel lucru administrat de el cândva în Cosmos, inteligenţa cosmică, ia drumul spre omenirea pământească.

Mihael vede însă şi că pericolul ca omenirea să cadă pradă puterilor ahrimanice devine din ce în ce mai mare. El ştie: pentru sine el îl va avea întotdeauna pe Ahriman sub picioarele sale; pentru om va fi însă la fel?

Mihael vede intervenind evenimentul pământesc cel mai mare. Din împărăţia căreia Mihael însuşi i-a slujit, coboară în sfera terestră fiinţa lui Christos, pentru a fi aici atunci când inteligenţa se va afla complet în posesia individualităţii omeneşti. Căci atunci omul va simţi cu cea mai mare tărie impulsul de a se dărui puterii care, în întregime, până la ultima sa expresie, s-a făcut purtătoarea intelectualităţii. Christos va fi însă aici; prin marea Sa jertfă El va trăi în aceeaşi sferă în care trăieşte şi Ahriman. Omul va putea alege între Christos şi Ahriman. În decursul evoluţiei omenirii, lumea va putea găsi calea lui Christos.

Aceasta este experienţa cosmică a lui Mihael, legat de ceea ce el are de administrat în Cosmos. Pentru a rămâne la obiectul administraţiei sale el ia drumul din Cosmos spre omenire. El se află pe acest drum încă din secolul al VIII-lea după Christos, însă abia în ultima treime a secolului al XIX-lea a ajuns de fapt să preia misiunea sa terestră, în care s-a transformat misiunea sa cosmică.

Mihael nu-i poate constrânge în nicio direcţie pe oameni, căci constrângerea a încetat prin simplul fapt că inteligenla a trecut complet în posesia individualităţii omeneşti. ‒ Însă în lumea suprasensibilă vecină nemijlocit lumii senzoriale Mihael poate desfăşura, ca o acţiune maiestuoasă, exemplară, ceea ce el vrea să facă. Mihael se poate arăta aici cu o aură de lumină, cu un gest din spirit în care se revelează întreaga strălucire şi întreaga splendoare a inteligenţei divine trecute. El poate evidenţia aici faptul că acţiunea acestei inteligenţe trecute este şi în prezent mai adevărată, mai frumoasă şi mai virtuoasă decât orice vedem în inteligenţa nemijlocită a prezentului, ce emană într-o strălucire înşelătoare, seducătoare de la Ahriman. El poate face să se observe cum, pentru el, Ahriman va fi întotdeauna spiritul inferior, de sub picioarele lui.

Acei oameni care pot contempla lumea spirituală imediat învecinată lumii vizibile îl percep pe Mihael şi pe ai săi, după cum s-a arătat aici, în ceea ce ei ar dori să facă pentru oameni. Astfel de oameni văd că omul trebuie condus în libertate, prin exemplul imaginii lui Mihael în sfera lui Ahriman, de la Ahriman spre Christos. Dacă acestora, prin contemplarea lor, le reuşeşte să deschidă şi inimile şi minţile altora, pentru ca un cerc de oameni să ştie că Mihael trăieşte acum printre ei, omenirea va începe să instituie sărbători ale lui Mihael cu un conţinut just, în care sufletele vor face să reînvie în ei forţa lui Mihael. Mihael va acţiona atunci ca o putere reală printre oameni. Omul însă va fi liber şi totuşi va străbate drumul vieţii sale spirituale prin Cosmos în strânsă comuniune cu Christos.

Goetheanum, 19 octombrie 1924


Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică
(cu referire la expunerea anterioară despre experienţele lui Mihael)

109. A deveni cu adevărat conştient de acţiunea lui Mihael în contextul spiritual al lumii înseamnă să dezlegi [7] misterul libertăţii omeneşti din corelaţiile cosmice, în măsura în care această dezlegare este necesară omului pământesc.

110. Căci „libertatea“, în perioada actuală a evoluţiei pământeşti, este dată în mod nemijlocit, ca o realitate, oricărui om care se înţelege pe sine. Nimeni nu poate să spună, dacă nu vrea să nege un lucru evident, că „nu există libertate“. Putem găsi însă o contradicţie între un fapt atât de real şi procesele din Cosmos. În expunerea privitoare la misiunea lui Mihael în Cosmos această contradicţie nu rezistă.

111. În cartea mea Filosofia libertăţii se demonstrează că în actuala epocă cosmică „libertatea“ fiinţei omeneşti este o componentă a conştienţei; în expunerile privitoare la misiunea lui Mihael care sunt date aici se găseşte, fundamentată cosmic, „devenirea acestei libertăţi“.