Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


CE SE REVELEAZĂ ATUNCI CÂND PRIVIM RETROSPECTIV
ÎN VIEŢILE ANTERIOARE DINTRE MOARTE ȘI O NOUĂ NAȘTERE?
(PARTEA ÎNTÂI A CONSIDERAŢIEI)


În consideraţia precedentă ansamblul vieţii omeneşti a fost urmărit aţintindu-ne privirea sufletească asupra vieţilor pământeşti succesive. Celălalt punct de vedere, care poate pune într-o lumină şi mai clară ceea ce revelează primul, este acela de a privi vieţile succesive dintre moarte şi o nouă naştere.

Şi aici se observă cum cuprinsul acestor vieţi, în modul în care se prezintă el în prezent, merge în urmă doar până la un anumit moment al evoluţiei pământeşti. Acest cuprins este determinat de faptul că omul trece prin poarta morţii forţa interioară a conştienţei de sine dobândită în viaţa terestră. De asemenea, prin aceasta omul stă în faşa fiinţelor divin-spirituale, în mijlocul cărora vine ca individualitate deplină [35].

Nu la fel au stat lucrurile într-o perioadă anterioară. Pe atunci omul nu se afla prea departe în ce priveşte dezvoltarea conştienţei sale de sine. Forţa obţinută pe Pământ nu era suficientă pentru a realiza între moarte şi o nouă naştere despărţirea de lumea divin-spirituală, până la o existenţă individuală. Omul, de fapt, nu se afla în fiinţele divin-spirituale, ci mai degrabă în interiorul sferei lor de acţiune, astfel încât voirea sa în esenţă nu era voirea sa, ci a lor.

Înaintea acestei perioade stă o alta, în care în privirea retrospectivă nu mai apare absolut deloc un om în accepţiunea spiritual-sufletească din prezent, ci o lume de fiinţe divin-spirituale în care omul există întâi în germene. Sunt Începătoriile (Arhaii).

Mai precis, dacă privim în urmă viaţa unui om, întâlnim nu o fiinţă divin-spirituală, ci toate fiinţele divin-spirituale ce aparţin acestei Ierarhii.

În aceste fiinţe divin-spirituale trăieşte voinţa ca omul să devină, să apară. În devenirea fiecărui om în parte este implicată voinţa tuturor. În cooperarea „corală“ a acestora există ca ţel cosmic naşterea făpturii omeneşti, căci omul trăieşte deocamdată neplăsmuit în interiorul lumii divin-spirituale.

Pare poate curios ca pentru un om să acţioneze întregul cor al fiinţelor divin-spirituale. Dar mai înainte acţionaseră deja în felul acesta Ierarhiile Exusiai, Dinamis, Kiriotetes, Tronuri, Heruvimi, Serafimi în cursul evoluţiei lunare, solare şi saturniene, pentru ca omul să poată deveni.

Ceea ce luase naştere anterior pe Saturn, Soare şi Lună, un fel de om primordial, nu avea o formă unitară. Existau astfel oameni primordiali organizaţi unii mai mult după sistemul locomotor, alţii mai mult după sistemul torace şi alţii după sistemul cap. Aceste formaţiuni erau totuşi oameni adevăraţi; aici ele sunt numite doar oameni primordiali, pentru a le deosebi de stadiul ulterior, în care în făptura omenească se produce contopirea echilibrată, egală, a tuturor sistemelor [36]. La aceşti oameni primordiali diferenţierea merge chiar mult mai departe.

Ierarhia Începătoriilor consideră ca sarcină a sa să introducă pe toţi aceşti oameni primordiali, a căror viaţă sufletească corespundea desigur conformaţiei lor unilaterale, în forma omenească generală.

Începătoriile îl preiau pe om din mâna Exusiailor. Din multitudinea omenească ele creaseră deja o unitate în gânduri. La Exusiai această unitate era încă o făptură ideală, o formă-gând cosmică. Arhaii au format însă din aceasta făptura eterică, în aşa fel încât această făptură eterică să conţină deja forţele pentru naşterea formei fizice.

La contemplarea acestor stări de lucruri se revelează un tablou grandios. Omul este idealul zeilor şi ţelul lor. Această contemplare nu poate fi însă un prilej de orgoliu şi trufie pentru om, căci el trebuie să se socotească pe sine doar în funcţie de ceea ce vine de la el însuşi, de ceea ce a făcut din sine în vieţile pământeşti cu conştienţă de sine. Iar aceasta, exprimat în termeni cosmici, este puţin în comparaţie cu microcosmosul ‒ care este el însuşi şi care constituie baza propriei sale fiinţe ‒ pe care l-au creat zeii din Macrocosmos ‒ Macrocosmos care sunt zeii înşişi. Fiinţele divin-spirituale stau în Cosmos unele în faţa celorlalte. Expresia vizibilă a acestei stări faţă în faţă este cerul înstelat. Ele au vrut să creeze într-o unitate, drept om, ceea ce sunt ele toate la un loc [37].

Pentru a înţelege în mod just ceea ce a înfăptuit Ierarhia Arhailor atunci când a creat în corul lor făptura omenească, trebuie să avem în vedere că există o diferenţă enormă între această făptură şi trupul fizic al omului. Trupul fizic este suma de procese fizice şi chimice care au loc în fiinţa omenească. La omul actual acestea se petrec în cadrul făpturii omeneşti. Acestea în sine sunt însă ceva cu totul şi cu totul spiritual. A percepe un spiritual cu simţurile fizice în lumea fizică, adică o făptură omenească, ar trebui să te transpui într-o stare solemnă. Pentru cine poate contempla spiritual, aceasta înseamnă că el vede în făptura omenească o adevărată imaginaţiune care a coborât jos, în lumea fizică. Dacă vrem să contemplăm imaginaţiuni trebuie să urcăm din lumea fizică în lumea spirituală imediat următoare. Atunci ne-am putea da seama de înrudirea făpturii omeneşti cu aceste imaginaţiuni.

Când omul observă vieţile dintre moarte şi o nouă naştere, privirea sufletească retrospectivă a acestuia găseşte ca o primă perioadă naşterea acestei făpturi umane. Totodată se revelează raportul profund care există între om şi Ierarhia Arhailor.

În această perioadă putem vorbi deja de o slabă încercare de diferenţiere între viaţa pământească şi viaţa dintre moarte şi o nouă naştere. Ierarhia Arhailor lucrează în mod special, în decurs de epoci ce se succed ritmic, la devenirea făpturii umane. O dată ea îşi îndreaptă gândurile, ce dirijează voinţa indivizilor, mai mult spre Cosmosul extrapământesc. Altă dată ea priveşte în jos, spre Pământ. Din acţiunea combinată a impulsurilor venite din Cosmosul extrapământesc şi dinspre Pământ este plăsmuită făptura omenească, care este aşadar expresia faptului că omul este în acelaşi timp o fiinţă pământească şi una cosmică, extrapământească.

Făptura omenească, aşa cum a fost ea zugrăvită aici drept creaţie a Ierarhiei Arhailor, nu cuprinde însă doar contururile mari ale omului şi configuraţia de la suprafaţă, cea dată de delimitarea pielii, ci şi configuraţia de forţe concretizată în ţinuta sa, în capacitatea sa de mişcare adaptată condiţiilor pământeşti şi în capacitatea de a-şi folosi corpul ca un mijloc de exprimare pentru interiorul său.

Faptul că omul se poate ridica în poziţie verticală în condiţiile ‒ de gravitaţie ale Pământului, că îşi poate păstra echilibrul mişcându-se liber în aceste condiţii de gravitaţie, că îşi poate sustrage braţele şi mâinile forţei gravitaţionale şi le utilizează în mod liber, acestea şi încă multe altele, aflate de fapt în interior dar ţinând tot de configuraţie, omul le datorează acestei creaţii a Ierarhiei Arhanghelilor. Toate acestea sunt pregătite acolo, în viaţa pe care pentru această perioadă o putem numi de asemenea viaţă, cea dintre moarte şi o nouă naştere. Ele sunt pregătite acolo în aşa fel, încât ulterior, într-a treia perioadă, în care ne aflăm în prezent, omul are capacitatea, în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, să lucreze singur la această configuraţie pentru existenţa sa pământească.

Goetheanum, Anul Nou 1925


Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică
(cu referire la consideraţia precedentă: Ce se revelează atunci când privim
retrospectiv în vieţile anterioare dintre moarte şi o nouă naştere?)

147. Şi vieţile dintre moarte şi o nouă naştere prezintă trei perioade. În prima din ele omul trăieşte în întregime în Ierarhia Arhailor. Forma omenească pentru lumea fizică este pregătită de ei.

148. Arhaii pregătesc totodată fiinţa omenească pentru a dezvolta mai târziu conştienţa de sine liberă; căci aceasta nu se poate dezvolta decât în fiinţe care să o poată reda, dintr-un impuls interior al sufletului, prin forma creată aici.

149. Prin aceasta se vede modul în care au fost sădiţi, în perioade cosmice demult trecute, germenii facultălilor umane şi ai forţelor umane, şi că microcosmosul se naşte din Macrocosmos.