Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


CE SE REVELEAZĂ ATUNCI CÂND PRIVIM RETROSPECTIV ÎN
VIEŢILE ANTERIOARE DINTRE MOARTE ŢI O NOUĂ NAȘTERE?
(PARTEA DOUA A CONSIDERAŢIEI)


Într-o a doua perioadă omul ajunge din domeniul Arhailor în cel al Arhanghelilor. Cu aceştia însă el nu este unit corporal-spiritual, aşa cum era înainte cu Arhaii. Unirea sa cu Ierarhia Arhanghelilor este una mai mult spirituală. Ea este însă atât de intimă, încât deocamdată nu putem vorbi de o separare de lumea divin-spirituală.

Ierarhia Arhanghelilor îi dă omului un element al corpului eteric ce corespunde formei corpului fizic, pe care el o datorează Arhailor. Aşa cum corpul fizic, prin forma sa, este adaptat Pământului pentru a fi pe acesta purtătorul conştienţei de sine, tot astfel corpul eteric este adaptat condiţiilor cosmice, forţelor din afara Pământului. În corpul fizic trăieşte Pământul, iar în corpul eteric lumea stelară. Omul datorează forţele interioare, pe care le poartă cu sine pe Pământ pentru a se putea sustrage ‒ în egală măsură cu ţinuta, mişcarea şi gesturile sale ‒ gravitaţiei terestre, creaţiei Arhanghelilor în corpul său eteric. Aşa cum în corpul fizic forţele terestre pot trăi prin intermediul conformaţiei specifice, tot astfel în corpul eteric trăiesc forţele ce se revarsă din spaţiul cosmic, din toate părţile, pe Pământ. Forţele pământeşti ce trăiesc în conformaţia fizică vizibilă sunt cele care fac să existe o formă relativ fixă, încheiată. Contururile omului rămân, cu metamorfozele de rigoare, stabile pe durata vieţii terestre; capacităţile de mişcare se consolidează în obişnuinţe şi aşa mai departe. ‒ În corpul eteric domneşte o continuă mişcare, ceea ce constituie o reflectare a schimbărilor ce se produc în poziţiile corpurilor astrale în timpul vieţii pământeşti a omului. Corpul eteric se modelează deja corespunzător schimbărilor cereşti de zi-noapte; dar şi corespunzător modificărilor care se petrec între naşterea şi moartea omului [38].

Această adaptare a corpului eteric la forţele cereşti nu contravine separării treptate a stelelor de pe cer de puterile divin-spirituale, despre care s-a vorbit în alte consideraţiuni. Este just ceea ce s-a spus, că în epoci foarte, foarte vechi în stele trăia voinţă divină şi inteligeţă divină. În epocile ce au urmat acestea s-au transformat în „calculabil“. Zeii nu mai acţionează asupra oamenilor prin ceea ce acum a devenit „operă“ a lor. Treptat însă omul ajunge prin corpul său eteric într-un raport propriu faţă de stele, aşa cum prin corpul său fizic ajunge într-un astfel de raport cu gravitaţia terestră.

Ceea ce-şi integrează omul la naştere când coboară din lumea spirituală pe Pământ, corpul său eteric, care primeşte în sine forţele cosmice extrapământeşti, este creat în această a doua perioadă prin intermediul Ierarhiei Arhanghelilor.

Un lucru esenţial primit de om prin această Ierarhie este apartenenţa lui la un grup de oameni de pe Pământ. Oamenii sunt diferenţiaţi pe suprafaţa Pământului. Dacă privim retroactiv ce se întâmplă în această a doua perioadă, nu vom vedea diferenţierea de rase şi popoare din ziua de azi, ci una puţin altfel, o diferenţiere mai mult spirituală, ce provine din faptul că în diferite locuri pe Pământ forţele stelare apar în constelaţii diferite. În distribuţia apei şi a uscatului, în clima, vegetaţia şi celelalte care mai există pe Pământ trăieşte cerul stelar. În măsura în care omul trebuie să se adapteze acestor condiţii, pe care le putem considera condiţii cereşti pe Pământ, această adaptare ţine de corpul eteric, iar plăsmuirea lui este o creaţie a corului Ahanghelilor.

Acum însă, chiar în timpul acestei a doua perioade, în viaţa omenească se infiltrează sub o anumită formă forţele luciferice şi ahrimanice. Această infiltrare este necesară, deşi la prima vedere ea pare că îl coboară pe om sub entitatea sa.

Pentru ca omul să dezvolte în viaţa pământească conştienţa de sine, el trebuie să se desprindă într-o măsură mai mare de lumea divin-spirituală din care îşi trage obârşia, decât ar putea-o face prin însuşi intermediul acestei lumi. Aceasta se întâmplă în epoca în care asupra lui acţionează Arhanghelii, întrucât atunci legătura cu lumea spirituală nu mai este una la fel de solidă ca pe vremea când asupra lui acţionau Arhaii. Lucifer şi Ahriman se pot măsura mai degrabă cu forţele, mai mult spirituale, ce provin de la Arhangheli, decât cu cele mai puternice ale Arhailor.

Conformaţia eterică este impregnată de puterile luciferice cu o înclinaţie mai puternică pentru lumea stelară, decât ar fi avut-o dacă ar fi acţionat doar puterile divin-spirituale unite de la origini cu omul. Prin puterile ahrimanice conformaţia fizică este antrenată mai puternic în gravitaţia terestră, decât s-ar fi întâmplat dacă aceste puteri nu ar fi acţionat.

Prin aceasta în om se sădeşte germenele conştienţei depline de sine şi a voinţei libere. Chiar dacă puterile ahrimanice urăsc voinţa liberă, ele inoculează în om [39] germenele predispoziţiei acestei voinţe libere, deoarece în felul acesta ele îl pot desprinde de lumea lui divin-spirituală.

Dar mai întâi în această a doua perioadă are loc o impregnare mai puternică în corpurile fizic şi eteric a ceea ce sădiseră diferitele Ierarhii, începând de la Serafimi şi până la Arhangheli, în om, decât dacă nu s-ar fi exercitat influenţa luciferică şi ahrimanică. Fără această influenţă acţiunea Ierarhiilor ar fi rămas la nivelul corpului astral şi al Eului.

Prin aceasta pe Pământ nu poate lua fiinţă acea grupare de oameni, mai spirituală, spre care au tins Arhanghelii.

Prin imprimarea influenţei la nivelul corpurilor fizic şi eteric, forţele spirituale se transformă în contrarul lor. În loc să apară o diferenţiere mai mult spirituală, are loc una după rase şi popoare.

Fără influenţa luciferică şi ahrimanică oamenii de pe Pământ s-ar fi văzut diferenţiaţi din cer. În viaţa lor grupurile s-ar fi comportat unele faţă de altele ca nişte fiinţe ce şi-ar da şi ar lua reciproc una de la alta spiritualul, de bună voie şi în iubire. La rase şi la popoare se evidenţiază gravitaţia terestră, ce se manifestă prin trupul omului; la grupurile spirituale ar fi apărut o oglindă a lumii divin-spirituale.

Cu toate acestea conştienţa deplină de sine de mai târziu a trebuit să fie sădită dinainte în evoluţia omenirii. Acest lucru a avut la rândul său drept consecinţă faptul că sub o anumită formă, e drept mai atenuată, străvechea diferenţiere a oamenilor, existentă pe vremea când omul trecea de sub jurisdicţia Exusiailor la cea a Arhailor, s-a păstrat.

Omul a vieţuit acest stadiu al evoluţiei ca într-o şcoală cosmică, contemplând-presimţind. Propriu-zis el nu a ajuns încă să dezvolte o cunoştinţă a faptului că aceasta ar fi o pregătire esenţială pentru conştienţa de sine ulterioară. Contemplarea cu simţirea a forţelor sale evolutive a avut însă atunci o mare importanţă pentru încorporarea conştienţei de sine în corpul astral şi în Eu.

În ceea ce priveşte gândirea, în acea vreme omul a fost înzestrat de către puterile luciferice cu înclinaţia de a se adânci [40] şi în continuare în formele vechi ale spiritualului şi de a nu se adapta la formele noi. Căci Lucifer are în permanenlă dorinţa să menţină pentru om formele anterioare ale vieţii.

Prin aceasta gândirea omului s-a structurat în aşa fel, încât treptat a ajuns să dezvolte în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere acea însuşire care, în timpurile străvechi, plăsmuia în el gânduri.

Pe atunci această însuşire putea contempla spiritualul, deşi ea era exact cum este în prezent simpla percepere senzorială. Aceasta se întâmpla pentru că atunci fizicul purta spiritualul la suprafaţa sa. Acum însă acea însuşire de a gândi păstrată din acea vreme nu mai poate acţiona decât ca percepţie senzorială. Treptat, acea facultate de a te ridica spre spiritual prin gândire s-a diminuat. Acest lucru s-a văzut cu claritate abia în epoca sufletului conştienţei, când lumea spirituală a fost complet învăluită în întuneric. Asa se face că în secolul al XIX-lea cei mai buni cercetători ai naturii, ce n-au putut deveni materialişti, spuneau: Nu ne rămâne altceva de făcut decât să cercetăm pur şi simplu acea lume ce se poate cerceta prin măsură, număr şi greutate şi prin simţuri; nu avem însă dreptul să tăgăduim o lume spirituală, ce se ascunde în spatele celei senzoriale. De aici şi observaţia că acolo unde omul caută cu obstinaţie în întuneric ar putea exista o lume, necunoscută, plină de lumină.

Aşa cum gândirea a fost deturnată în om prin Lucifer, voinţa a fost deturnată prin Ahriman. Ea a fost înzestrată cu o tendinţă spre un anumit fel de libertate, în care n-ar fi trebuit să ajungă decât mai târziu. Această libertate nu este una reală, ci iluzia libertăţii. Omenirea a trăit mult timp în această iluzie a libertăţii. Acest lucru nu i-a dat posibilitatea să dezvolte spiritual ideea libertăţii. S-a pendulat încolo şi încoace între o părere că omul ar fi liber şi o alta, că el ar fi prins în plasa unei necesităţi imuabile. Şi când a venit libertatea adevărată, odată cu apariţia epocii conştienţei, ea nu a mai putut fi recunoscută, deoarece cunoaşterea a fost prea mult timp captivă în iluzia libertăţii.

Tot ceea ce s-a sădit în fiinţa omului în acest al doilea stadiu de evoluţie al vieţilor dintre moarte şi o nouă naştere el l-a dus cu sine, ca amintire cosmică, în cel de-al treilea stadiu, în care se găseşte şi acum. În acest stadiu el se află faţă de Ierarhia Îngerilor într-un raport asemănător cu cel faţă de Ierarhia Arhanghelilor, în timpul celui de-al doilea stadiu, numai că raportul lui faţă de Îngeri este în aşa fel realizat, încât prin ei se manifestă întreaga individualitate autonomă. Căci Îngerii ‒ acum nu corul lor, ci câte unul pentru un om ‒ se limitează să menţină raportul corect al vieţilor dintre moarte şi o nouă naştere şi al vieţilor pământeşti.

Un fapt curios la prima vedere este acela că într-al doilea stadiu de evoluţie al vieţilor dintre moarte şi o nouă naştere pentru fiecare om acţionează întreaga Ierarhie a Arhanghelilor. Mai târziu acestei Ierarhii îi revine sarcina conducerii seminţiilor popoarelor, şi aici avem un Arhanghel pentru un singur popor, ca spirit al poporului. La rase rămân active Începătoriile. Şi aici pentru o rasă acţionează o fiinţă din Ierarhia Începătoriilor, ca spirit al rasei.

Astfel, omul actual are şi pe durata vieţii dintre moarte şi o nouă naştere amintirea cosmică a stadiilor precedente ale acestei vieţuiri. Această amintire cosmică apare clar şi acolo unde, în lumea fizică, se manifestă o conduce spirituală, de exemplu în rase şi în popoare.

Goetheanum, Anul Nou 1925


Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică
(cu referire la consideraţia precedentă, partea a doua: Ce se revelează atunci
când privim retrospectiv în vieţile anterioare dintre moarte şi o nouă naştere?)

150. Într-o a doua perioadă a evoluţiei vieţii dintre moarte şi o nouă naştere omul intră în sfera Arhanghelilor. În timpul acesteia se pune germenul viitoarei conştienţe de sine în elementul sufletesc, după ce în prima perioadă acest germene fusese sădit în modelarea formei umane.

151. În timpul acestei a doua perioade, datorită influenţelor luciferice şi ahrimanice, omul este împins mai adânc în fizic decât s-ar fi întâmplat dacă aceste influenţe nu ar fi existat.

152. În a treia perioadă omul ajunge în sfera Îngerilor, care însă îşi exercită influenţa doar în corpul astral şi în Eu. Această perioadă este cea actuală. Ceea ce s-a întâmplat în primele două perioade continuă să trăiască în evoluţia omenească şi explică de ce în cadrul epocii sufletului conştienţei (în secolul al XIX-lea) omul sfârşeşte prin a vedea în lumea spirituală un întuneric total.