Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


CE ESTE ÎN REALITATE PĂMÂNTUL ÎN MACROCOSMOS?


În aceste consideraţii a fost examinată, din cele mai diferite puncte de vedere, problema devenirii Cosmosului şi a omenirii. S-a arătat că omul a primit forţele fiinţei sale din Cosmosul extrapământesc, mai puţin cele ce îi conferă conştienţa de sine. Acestea îi vin dinspre Pământ.

Prin aceasta se explică importanţa pământescului pentru om. Legat de aceasta trebuie ridicată următoarea întrebare: Ce importanţă are pământescul pentru Macrocosmos?

Pentru a ne putea apropia de răspunsul la această întrebare trebuie să ne aruncăm privirea asupra celor deja prezentate aici. Macrocosmosul este văzut de către conştienţa contemplativă cu atât mai plin de viaţă, cu cât pătrundem cu privirea mai departe în trecut. Felul în care el trăia într-un trecut îndepărtat face ca orice calcul privitor la manifestările sale de viaţă să înceteze. Omul este separat şi scos din această existenţă plină de viaţă. Macrocosmosul intră tot mai mult în sfera calculabilului.

Prin aceasta el începe însă, treptat, să moară. În măsura în care omul ‒ microcosmosul ‒ se naşte ca fiinţă individuală din Macrocosmos, acesta moare.

În prezentul cosmic există un Macrocosmos mort. În procesul de devenire a acestuia nu a luat naştere numai omul. Din Macrocosmos s-a născut si Pământul.

Omul, care a primit forţele pentru conştienţa sa de sine de la Pământ, este mult prea aproape, interior, de acesta pentru a-i descifra fiinţa. În epoca sufletului conştienţei, în plină expansiune a conştienţei de sine, ne-am obişnuit să observăm imensitatea spaţială a Universului şi să considerăm Pământul un fir de praf, insignifiant comparativ cu Universul fizic-spaţial.

De aceea la început ni se va părea ciudat când o privire spirituală ne dezvăluie adevărata importanţă cosmică a acestui presupus „fir de praf “.

În suportul mineral al Pământului sunt inserate celelalte regnuri, regnul vegetal şi regnul animal.

În toate trăiesc forţele pe care le vedem apărând în cursul anului sub diferitele lor forme. Să luăm lumea plantelor. Toamna şi iarna ea arată nişte forţe în curs de moarte fizică. Conştienţa clarvăzătoare percepe în această formă de manifestare fiinţa acelor forţe care au făcut ca Macrocosmosul să se stingă treptat. Primăvara şi vara, în viaţa vegetală se manifestă forţele de înmugurire şi creştere. În această înmugurire şi creştere conştienţa clarvăzătoare percepe nu numai ceea ce face ca plantele să crească peste an ci şi un excedent. Acest excedent este cel al forţei germinative. Plantele conţin o forţă germinativă mai mare decât consumă pentru creşterea frunzelor, a florilor şi a fructelor. Conştienţa clarvăzătoare vede acest excedent de forţă germinativă revărsându-se afară, în Macrocosmosul extrapământesc.

Dar o forţă excedentară se revarsă în Cosmosul extrapământesc şi din regnul mineral. Această forţă are misiunea de a duce forţele ce vin de la plante în Macrocosmos, în locurile în care trebuie. Sub influenţa forţelor minerale, forţele ce vin de la plante se plăsmuiesc într-o imagine a unui nou Macrocosmos.

Tot aşa există forţe ce pornesc de la animal. Acestea nu acţionează însă precum forţele minerale şi vegetale, radiind dinspre Pământ, ci în aşa fel încât plăsmuirea din lumea vegetală, transportată în Univers prin intermediul forţelor minerale, este ţinută la un loc în interiorul unei sfere (forţe sferice), luând naştere imaginea unui Macrocosmos închis de jur împrejur.

Aşa contemplă conştienţa spiritual-cunoscătoare fiinţa pământescului. Aceasta sălăşluieşte în interiorul Macrocosmosului mort, vivifiindu-l mereu.

Aşa cum din sămânţa insignifiantă din punct de vedere spaţial a plantei se formează din nou planta mare, tot aşa din „firul de praf“ numit Pământ se naşte un nou Macrocosmos, în timp ce cel vechi, mort, se dezagregă.

O adevărată contemplare a fiinţei Pământului este cea care observă pretutindeni în el o lume germinândă. Poţi să înţelegi regnurile naturii doar dacă ajungi să sesizezi în ele acest factor germinativ.

Omul îşi săvârşeşte existenţa sa pământească în mijlocul acestei vieţi germinânde. El participă la acest proces germinativ, ca de altfel şi la cel de stingere a vieţii, de moarte. Din procesele de moarte el primeşte forţele sale de gândire. În trecut, atâta timp cât aceste forţe de gândire veneau din Macrocosmosul încă viu, ele nu constituiau baza conştienţei de sine a omului. Ele trăiau ca forţe de creştere în om, care încă nu avea conştienţa de sine. Forţele de gândire nu trebuie să aibă o viaţă proprie a lor, dacă urmează ca ele să formeze suportul conştienţei de sine libere a omului. Ele, împreună cu Macrocosmosul în curs de a se stinge, trebuie să rămâne umbrele moarte ale viului din trecutul cosmic foarte îndepărtat.

Pe de altă parte, omul participă la germinativul Pământului. Din acesta provin forţele sale de voinţă. Ele sunt viaţă, însă din acest motiv omul nu ia parte cu conştienţa sa de sine la fiinţa lor.

Ele radiază în cadrul fiinţei omeneşti în umbrele de gânduri, fiind inundate, invadate de aceste umbre. Conştienţa de sine plenară, liberă a omului din epoca sufletului conştienţei se vieţuieşte în interiorul omului în cadrul procesului de inundare de către gândul liber, dezvoltat în fiinţa germinândă a Pământului.

În entitatea omeneascâ se întâlneşte trecutul, proiectând umbre, şi viitorul, conţinând germeni ai realităţii, iar întâlnirea este viaţa omenească din prezent.

Acest lucru devine imediat clar pentru conştienţa contemplativă, atunci când se angajează în cercetarea regiunii spirituale din imediata vecintate a celei fizice, în care are loc şi activitatea lui Mihael.

Viaţa oricărui lucru de pe Pământ devine transparentă, atunci când, pe baza lui, presimţim germenele cosmic. Fiecare formă de plantă, fiecare piatră apare sufletului omenesc într-o nouă lumină, dacă ne aăm seama că fiecare dintre aceste fiinţe, prin viaţa sa, prin forma sa, contribuie pentru ca Pământul în ansamblu să fie stadiul embrionar al unui nou Macrocosms, care va învia din cel vechi.

Încercaţi măcar o dată să faceţi cât se poate de viu în dumneavoastră gândul referitor la aceste realităţi şi veţi simţi importanţa lui în cadrul sufletului omenesc.

Goetheanum, ianuarie 1925

Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică
(cu referire la consideraţia precedentă: Ce este în realitate Pământul în Macrocosmos?)

153. La începutul epocii sufletului conştienţei ne-am obişnuit să ne îndreptăm atenţia asupra mărimii spaţial-fizice a Universului, şi înainte de toate să o resimţim. De aceea, Pământul este numit un fir de praf în acest Univers fizic, ce pare atât de grandios.

154. Acest „fir de praf“ se înfăţişează conştienţei contemplative ca predispoziţie embrionară a unui nou Macrocosmos, ce se va naşte din cel vechi, în timp ce acesta se dovedeşte a fi murit. El a trebuit să se stingă pentru ca omul să se poată separa de el, cu conştienţa deplină de sine.

155. În momentul cosmic actual omul participă cu forţele gândurilor sale care îl eliberează la Macrocosmosul mort şi cu forţele sale de voinţă, care conform fiinţei lor îi rămân ascunse, la noul Macrocosmos, existent ca germene în fiinţă pământească ce va învia din cel vechi.