Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

TEZE ANTROPOSOFICE

GA 26


GNOSĂ ȘI ANTROPOSOFIE


În timpul în care s-a petrecut Misteriul de pe Golgota „gnosa“ era modul de gândire al acelei părți a omenirii ce a putut veni în întâmpinarea celui mai important eveniment din evoluția pământească a omului în primul rând cu o înțelegere cognitivă, nu numai cu una afectivă.

Dacă vrei să înțelegi structura sufletească în care trăia gnosa înăuntrul omului, trebuie avut în vedere că epoca acestei gnose era aceea a sufletului înțelegerii sau afectivității.

Prin aceasta se explică și motivul dispariției aproape totale a gnosei din istoria omenirii. Această dispariție este desigur, cât timp nu înțelegem motivul pentru care a intervenit, una din întâmplările cele mai uimitoare din cursul evoluției omenirii.

Dezvoltării sufletului înțelegerii sau afectivității i-a premers dezvoltarea sufletului senzației, iar acesteia cea a corpului senzației. Dacă realitățile lumii sunt percepute prin intermediul corpului senzației, întreaga cunoaștere a omului trăiește în simțuri. Lumea este percepută în culori, sunete și așa mai departe; dar în culori, sunete, în stările de căldură era cunoscută o lume de entități spirituale. Despre „materie“, pe baza căreia apar culorile, stările de căldură și așa mai departe nu se vorbea; se vorbea de entități spirituale ce se revelează prin ceea ce percep simțurile.

În această epocă nu a apucat încă să se dezvolte în mod special o „înțelegere“ care să trăiască alături de percepția senzorială. Omul fie se dăruia cu ființa sa lumii exterioare, în care caz prin simțuri i se revelau zeii, fie se retrăgea din lumea exterioară în viața sa sufletească, și atunci simțea în interiorul său un sentiment al vieții confuz.

O cotitură importantă intervine odată cu dezvoltarea sufletului senzației. Revelarea divinului prin intermediul simțurilor începe să apună. Apare în schimb perceperea impresiilor senzoriale a culorilor, a stărilor de căldură, oarecum golite de zei. Divinul se revelează în interior în formă spirituală, în idei imaginative. și omul percepe lumea din două laturi: dinspre exterior, prin impresii senzoriale, și dinspre interior, prin impresii spirituale ideatice.

Omul trebuie să ajungă acum să perceapă impresiile spirituale la fel de precis, la fel de clar conturat, precum odinioară când percepea impresiile senzoriale străbătute de zei. ‒ El poate face acest lucru atâta timp cât durează epoca sufletului senzației, căci imaginile urcă în el din ființa sa interioară sub o formă deplin conturată. El este umplut din interior cu un conținut spiritual lipsit de senzorialitate, ce este o reflectare a conținutului lumii. Dacă înainte zeii i se revelau în veșmânt senzorial, acum ei i se revelează în veșmânt spiritual.

Aceasta este epoca în care s-a născut și a trăit de fapt gnosa. O cunoaștere minunată, căreia omul se știe a fi părtaș atunci când își dezvoltă în puritate ființa sa interioară, pentru ca prin ea să se poată revela conținutul divin. Din mileniul 4 și până în mileniul dinaintea intervenției Misteriului de pe Golgota gnosa predomină la partea din omenire ce a avansat cel mai mult în cunoaștere.

Începe după aceea epoca sufletului înțelegerii sau afectivității. Imaginile divinităților cosmice nu mai urcă acum de la sine din interiorul ființei omenești. Omul trebuie să exercite interior o forță, pentru a le extrage din sufletul său. Lumea exterioară, cu impresiile ei senzoriale, este o interogație. Câtă vreme omul utilizează forța interioară pentru a scoate din sine imaginile divinităților cosmice, el primește răspunsuri.

Imaginile sunt însă palide în raport cu forma lor anterioară. Aceasta este structura sufletească a omenirii, care s-a dezvoltat atât de minunat în Grecia. Grecul se simțea pe sine în lumea exterioară sensibilă, iar în aceasta simțea puterea magică ce stimula forța de a dezvolta imagini cosmice. Această structură sufletească s-a dezvoltat pe plan filosofic în platonism.

Îndărătul tuturor acestor lucruri se află însă lumea misterială. În ea s-a păstrat cu fidelitate ceea ce a rămas de la gnosă din epoca sufletului senzației. Sufletele au fost instruite în sensul acestei păstrări fidele. Pe calea evoluției obișnuite a luat naștere sufletul înțelegerii sau afectivității. Printr-o educație specială se reușea revigorarea sufletului senzației. Astfel, chiar în epoca sufletului înțelegerii sau afectivității exista, îndărătul vieții culturale obișnuite, o ființă misterială puternic dezvoltată.

În aceasta trăiau de asemenea și imaginile divinităților cosmice, în măsura în care ele au devenit subiectul unui cult. Când privești în interiorul acestor misterii, vezi Cosmosul prin reflexul celor mai minunate ritualuri cultice.

Oamenii care au viețuit aceasta erau aceia care au pătruns și Misteriul de pe Golgota, atunci când el s-a produs, în conexiunea lui cosmică cea mai profundă. Era însă o viață misterială ce se țesea cu totul departe de agitația lumii, pentru a putea dezvolta în puritate lumea de imagini spirituale. Cu timpul, această dezvoltare a devenit pentru sufletele omenești din ce în ce mai dificilă.

Atunci, în locașurile misteriale cele mai înalte au coborât din Cosmosul spiritual ființe spirituale ce au venit în ajutorul eforturilor acelor oameni ce luptau pentru cunoaștere. Astfel, impulsurile epocii sufletului senzației au continuat să se dezvolte sub influența „zeilor“ înșiși. A luat naștere o gnosă misterială, despre care nimeni nici măcar nu bănuia ceva. Pe lângă aceasta exista ceea ce putea fi receptat de către oameni cu ajutorul sufletului înțelegerii sau afectivității. Era gnosa exoterică din care s-au transmis posterității doar frânturi.

În gnosa misterială esoterică oamenii au devenit din ce în ce mai puțin capabili să se ridice la nivelul dezvoltării sufletului senzației. Această înțelepciune esoterică a trecut treptat în simpla cultivare a „zeilor“. și acesta, faptul că în ea au acționat într-o oarecare măsură, începând din primele secole creștine până în Evul Mediu, „misterii ale zeilor“ este un secret al dezvoltării istorice a omenirii.

În aceste „misterii ale zeilor“ ființe îngerești au păstrat în existența pământească ceea ce oamenii nu mai puteau păstra. Așa a domnit gnosa misterială în timp ce se lucra la stârpirea gnosei exoterice.

Conținutul imaginilor cosmice, păstrat în mod spiritual în gnosa misterială de către ființe spirituale, nu a putut fi menținut în înțelegerea conștientă a sufletului omenesc pe toată durata cât el ar fi trebuit să acționeze în cursul devenirii omenirii. Conținutul de sentimente însă trebuia păstrat. și acesta trebuia dat, la momentul cosmic potrivit, omenirii pregătite în acest sens, pentru ca prin căldura sa sufletească sufletul conștienței să poată să pătrundă mai târziu, într-un fel nou, în sfera spirituală. Ființe spirituale au construit astfel puntea între vechiul conținut al lumii și noul conținut.

În diferite locuri se face referire la acest secret al evoluției omenirii. Pocalul sfânt de jasp al Graalului, de care s-a slujit Christos când a rupt pâinea, în care Iosif din Arimateea a cules sângele ce a curs din rănile lui Iisus, care deci ascundea Misteriul de pe Golgota, a fost luat spre păstrare ‒ așa sună legenda ‒ de Îngeri, până ce ei îl vor putea coborî din nou pe Pământ, după zidirea cetății Graalului de către Titurel, la oameni pregătiți.

Ființe spirituale au ascuns imaginile cosmice în care trăiau tainele Golgotei. Ele nu au coborât conținutul de imagini ‒ pentru că aceasta nu era posibil ‒ în sufletele omenești, în schimb au coborât în sufletele omenești, când a sosit timpul, conținutul de sentimente.

Această sădire a conținutului de sentimente al vechii cunoașteri nu poate fi decât un impuls, unul însă de cea mai puternică natură, pentru ca în epoca noastră din sufletul conștienței să se poată dezvolta, în lumina activității lui Mihael, o nouă și deplină înțelegere a Misteriului de pe Golgota.

Antroposofia vizează această nouă înțelegere. Din cele descrise se poate observa că ea nu poate fi o reînnoire a vechii gnose, ce avea drept conținut felul de cunoaștere propriu sufletului senzației, însă ea trebuie să aducă, într-un mod cu totul nou, un conținut la fel de bogat din sufletul conștienței.

Goetheanum, ianuarie 1925


Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică
(cu referire la expunerea anterioară: Gnosă și antroposofie)

159. Gnosa se structurează în adevărata ei formă în epoca sufletului senzației (mileniile 4‒1 înaintea Misteriului de pe Golgota). În această epocă „divinul“ se revelează omului în interior ca spirit, spre deosebire de epoca anterioară, a trupului senzației, când el se revelase prin impresiile senzoriale ale lumii exterioare.

160. În epoca sufletului înțelegerii sau afectivității conținutul spiritual al „divinului“ este viețuit doar foarte palid. Gnosa este păstrată în Misterii foarte severe, iar când oamenii nu mai pot face acest lucru, deoarece nu mai sunt în stare să umple cu viață sufletul senzației, atunci, în Evul Mediu, este transferat de către ființe spirituale conținutul de sentimente, nu însă și conținutul de cunoaștere. (Legenda Graalului conține o aluzie în acest sens.) Alături de aceasta, gnosa exoterică, care pătrunde în sufletul înțelegerii sau afectivității, este complet exterminată.

161. Antroposofia nu poate fi o reînnoire a gnosei, căci aceasta ținea de dezvoltarea sufletului senzației. Antroposofia trebuie, în lumina activității lui Mihael, să dezvolte într-un mod nou, din sufletul conștienței, o înțelegere a Cosmosului și a lui Christos. Gnosa a fost modul de cunoaștere păstrat din timpurile vechi care a facilitat cel mai mult omului înțelegerea Misteriului de pe Golgota când a avut loc acesta.