Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ESOTERISMUL  CREŞTIN

GA 94


CONFERINŢA a V-a

Yoga orientală şi cea occidentală
(partea I)


Trebuie să avem în vedere înainte de a aborda acest subiect, că, de când ocultismul a fost popularizat, adică de vreo câteva zeci de ani, o anume literatură teosofică a răspândit idei eronate cu privire la scopul urmărit de ocultism. S-a pretins că el ar urmări anihilarea corpului prin ascetism. S-a răspândit ideea că realitatea este o iluzie care trebuie învinsă. S-a apelat la Maya hindusă. Aceasta este nu numai o exagerare, este o veritabilă eroare teoretică contrazisă de ştiinţa şi practica ocultismului.

Cu mult mai potrivită este imaginea greacă în care sufletul este comparat cu o albină. Tot aşa cum albina iese din stup şi soarbe nectarul florilor pentru a-l distila şi a-l transforma în miere, tot aşa sufletul ieşit din cuget pătrunde în realitate şi adună sucul pentru a-l oferi cugetului.

Ocultismul nu dispreiuieşte realitatea, ci o înţelege şi o foloseşte. Corpul nu este veşmântul, ci instrumentul spiritului. Ştiinţa ocultă nu este ştiinţa care suprimă corpul, ci aceea care ne învaţă să ne servim de el în scopuri superioare. Am înţelege oare natura magnetului dacă l-am descrie simplu ca pe o potcoavă? Nu. Dar vom înţelege dacă ni se va spune: „Este o bucată de fier care închide în ea puterea de a atrage alte bucăţi de fier“. Realitatea vizibilă este saturată de o realitate mai profundă pe care sufletul încearcă s-o pătrundă pentru a o stăpâni.

Înţelepciunea superioară a fost păstrată în secret mii de ani în interiorul confreriilor oculte. Trebuia să aparţii acestora pentru a cunoaşte fie chiar numai şi primele elemente ale ştiinţei oculte. Şi pentru a intra în ele, trebuia să treci prin anumite probe de iniţiere şi să depui jurământ că nu vei abuza niciodată de adevărurile revelate. Dar situaţia omenirii, inteligenţa umană în special, s-a schimbat cu totul încă din secolul al XVI-lea si mai ales în ultima sută de ani, sub influenţa descoperirilor ştiinţifice. Prin ştiinţă, un anumit număr de adevăruri de ordin natural şi sesizabil cunoscute altădată numai de iniţiaţi, au intrat în domeniul public. Ceea ce ştim astăzi prin ştiinţă, era altădată un mister. Iniţiaţii au ştiut dintotdeauna ceea ce toţi ceilalţi oameni aveau să afle în timp; iată de ce au fost numiţi profeţi.

La toate acestea se adaugă faptul că iniţierea a fost profund transformată de creştinism. După Iisus Christos iniţierea nu a mai fost ca altădată. Nu putem înţelege acesta decât ţinând seama de felul cum este alcătuită natura umană şi amintind aici cele şapte principii fundamentle ale omului.

Cele şapte principii constitutive ale omului sunt:

1. Corpul fizic. ‒ Omul vizibil cu ochiul material, omul natural ‒ singurul pe care ştiinţa de astăzi îl cunoaşte bine. Omul pur fizic corespunde lumii minerale; el este un compus al tuturor forţelor fizice ale universului.

2. Corpul eteric. ‒ Cum poate fi perceput?

Ştim că hipnoza trezeşte o altă conştiinţă nu numai în subiectul hipnotizat, ci şi în hipnotizatorul care sugerează subiectului tot ceea ce vrea. El poate să-l facă pe acesta să ia un scaun drept un cal, dar îi poate, de asemenea, sugera că scaunul nu este acolo sau că nu se află nimeni într-o cameră plină de lume. Iniţiatul poate exersa în voie acestă putere asupra lui însuşi şi poate face abstracţie complet de corpul fizic al persoanei care se află în faţa lui. Atunci, în locul corpului fizic, el zăreşte nu vidul ci corpul eteric. Acest corp se aseamănă cu corpul fizic, dar cu unele diferenţe. Îmbracă forma acestuia, depăşindu-l cu puţin. Este mai mult sau mai puţin luminos şi fluid. În el organele sunt înlocuite de curenţi de diverse culori, iar inima se înfăţişează ca un veritabil nod de forţe, un vortex al acestor curenţi.

Corpul eteric este deci veritabilul dublu eteric al corpului material. Acest corp, omul îl are în comun cu plantele. El nu este produsul corpului fizic, cum ar putea crede naturaliştii; dimpotrivă, el este cel care construieşte orice organism viu. Pentru plante ca şi pentru om, el reprezintă forţa de creştere, forţa ritmului şi reproducerii.

3. Corpul astral nu are forma corpului eteric, nici a corpului fizic. Prezintă o formă ovoidală şi depăşeşte corpul ca un nor, o aură. Corpul astral poate lua toate culorile curcubeului în funcţie de pasiunile care-l animă. Fiecare pasiune are culoarea sa astrală. Pe deasupra, corpul astral este, într-un anumit fel, sinteza corpului fizic şi a corpului eteric. Şi iată cum. Corpul eteric are întotdeauna un caracter opus sexului corpului fizic. Corpul eteric al unui bărbat este de sex feminin; corpul eteric al unei femei este de sex masculin. Corpul astral, la bărbat ca şi la femeie, este bisexuat; constituie deci o sintezâ a celor două corpuri.

4. Eul, Manas în sanscrită, Ioph în ebraică, este sufletul inteligent şi conştient; este individualitatea umană indestructibilă care poate învăţa să zidească alte corpuri; este inexprimabilul, în acelaşi timp Eu omenesc şi Eu divin.

Unirea acestor patru elemente ne-a fost revelată de Pitagora sub semnul tetragramei.

Evoluţia omenească constă în transformarea corpurilor inferioare, cu ajutorul Eului, în corpuri spiritualizate. Corpul fizic este cel mai vechi şi ca urmare cel mai perfecţionat la omul de astăzi. Faza de acum a evoluţiei omeneşti are ca ţel transformarea corpului astral. La tipul uman civilizat, corpul astral se împarte în două: cel inferior şi cel superior. Cel inferior este încă haotic şi întunecat; cel superior, luminos, este pătruns deja de forţele Manas-ului, deci este coordonat şi reglat.

Atunci când iniţiatul şi-a puriflcat corpul astral de toate pasiunile animale, când l-a făcut să fie întru totul luminat (acesta este prima fază în iniţiere), el a ajuns la katharsis, la purificare. Doar atunci poate acţiona asupra acorpului eteric şi prin intermediul lui îşi poate pune pecetea pe corpul fizic. Acţiunea sa trebuie să treacă prin corpul eteric. Datoria discipolului este deci să realizeze transformarea corpului astral şi a corpului eteric, apoi să dobândescă puteri depline asupra corpului fizic; în acest fel devine magistrul şi transformă cele trei principii inferioare ale naturii sale în trei principii superioare: 5. Manas; 6 Budhi; 7. Atma.

Este vorba aici de o lege minunată a naturii omeneşti dovedind că Eul şi Manas-ul sunt centrul dezvoltării umane. Dominaţia pe care Manas-ul o exercită în partea de jos asupra corpului astral şi corpului eteric se traduce sus (adică asupra formelor de om superior şi divin) prin dobândirea de noi facultăţi.

Astfel, influenţa Manas-ului supra corpului eteric se transformă în lumină şi în forţă pentru fiinţa lui spirituală (Budhi). Influenţa pe care o exercită asupra corpului său flzic se trnsformă în lumină şi în forţă pentru spiritul său divin (Atma).

Orice evoluţie umană se rezumă deci în transformarea corpului inferior de către Eul superior.

Iar faza noastră actuală constă în transformarea corpului astral, care merge mână în mână cu dominarea simţurilor şi purificarea lor.

Corpul astral al omului este acum întunecat în partea sa inferioară, limpede şi colorat în partea sa superioară. Partea inferioară n-a fost încă transformată de către Eu. Cea superioară a fost pătrunsă şi organizată de el. Când omul şi-a elaborat în întregime corpul astral, se spune că l-a transformat în Manas.

Numai acum poate începe travaliul asupra corpului eteric. Acest lucru are o cauză. Ceea ce se întâmplă în corul astral este: efemer. Ceea ce se întâmplă în corpul eteric lasă o urmă de neşters care se va imprima ca o pecete asupra corpului fizic.

Iniţierea superioară constă în controlul tuturor fenomenelor din corpul fizic, stăpânirea lor completă, mânuirea lor după plac. În măsura în care iniţiatul reuşeşte să posede atma, el devine mag şi dobândeşte putere asupra naturii.

Diferenţa între iniţierea orientală şi iniţierea occidentală constă în metoda prin care maestrul îşi conduce discipolul să lucreze asupra corpului eteric . Pentru a ne da seama, trebuie să avem în vedere diferenţele dintre starea de somn şi starea de veghe.

În timpul somnului, corpul astral este parţial despărţit de corp şi în stare de inactivitate, numai corpul eteric îşi continuă activitatea sa vegetativă.

La moarte, corpul eteric iese complet, împreună cu corpul astral, din corpul fizic. În acest corp eteric, înzestrat cu memorie, rezidă amintirea vieţii şi, în clipa în care acesta se desprinde, muribunzii îşi văd viaţa ca într-un singur tablou. Corpul eteric, ieşind din corpul fizic, devine mult mai impresionabil, pentru că nu mai este stânjenit de conţinutul său fizic.

Or, iniţierea orientală constă în scoaterea artificială a corpului eteric şi a corpului astral din corpul fizic al discipolului, în decursul unei letargii care trebuie să dureze conform ritualului trei zile. În acest timp, hierofantul dirijează corpul eteric al discipolului, îi transmite impulsuri, îi sugerează înţelepciunea, o depune în el ca pe o amprentă puternică, de neşters.

Iniţiatul, trezindu-se regăseşte în el toată acestă înţelepciune pentru că etericul cuprinde memoria omului; el conservă această înţelepciune aparţinând doctrinei oculte, dar purtând amprenta de neşters, personală, a hierofantului. După ce a fost supus acestei iniţieri se spune despre el că s-a născut a doua oară.

Se proceda astfel pentru că ar fi fost greu să se comunice în alt mod adevărurile superiore.

În iniţierea occidentală se procedează altfel.

Ea diferă de iniţierea orientală prin faptul că una se practică în somn, cealaltă în stare de veghe, adică evită separarea între corpul eteric şi corpul fizic.

În iniţierea occidentală, iniţiatul rămâne independent, iar maestrul nu este decât cel care îl luminează.

Maestrul occidental nu vrea nici să domine, nici să convertească, ci numai să povestească ce a văzut.

Cum trebuie ascultat? – Există în realitate trei feluri de a asculta: să asculţi supunându-te cuvântului ca unei autorităţi infailibile; să asculţi cu simţ critic, revoltându-te împotriva a ceea ce auzi; să asculţi pur şi simplu, fără o încredere servilă şi oarbă, dar şi fără o opoziţie sistematică, lăsând să acţioneze asupra ta ideile şi observând efectele lor.

Aceasta trebuie să fie, în iniţierea occidentală, atitudinea discipolului faţă de maestrul său.

În ceea ce-l priveşte pe iniţiator, el ştie că, pentru a fi maestru, el trebuie să fie şi slujitor. Pentru el problema nu e de a modela sufletul discipolului după imaginea sa, ci de a-i ghici taina şi de a-i găsi soluţia. Ceea ce îl învaţă pe celălalt nu este o dogmă sau, dacă este o dogmă, ea nu are valoare decât ca principiu de evoluţie. Orice adevăr care nu e în acelaşi timp o forţă vitală este un adevăr steril. Iată de ce e necesar ca orice gândire să meargă la suflet. Ea nu izbuteşte aceasta dacă nu e impregnată de simţire, fiind astfel o gândire născută moartă.