Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

APOCALIPSA LUI IOAN

GA 104


CONFERINŢA a XII-a

PRIMA ŞI A DOUA MOARTE. NOUL CER ŞI NOUL PĂMÂNT.
ORIGINEA APOCALIPSEI

Nürnberg, 30 iunie 1908

S-ar putea ca acela care primeşte în mod sentimental împlinirea celor ce vi s-au prezentat la sfârşitul conferinţei de ieri să aibă o umbră de teamă, de nelinişte pentru soarta viitoare a omenirii. Ieri a fost necesar să înfăţişez în faţa sufletelor dumneavoastră o imagine a acestui viitor al omului aşa cum este el orânduit, pe de o parte, desigur, cu măreţie, cu putere şi cu fericire, o imagine care este corespunzătoare cu existenţa acelui om viitor care a înţeles misiunea noastră actuală, pe Pământ, care a primit în fiinţa sa spiritul lui Christos; acest om va putea să ţină pasul cu ritmul de spiritualizare a Pământului. Este o imagine de înaltă măreţie, umplând de fericire sufletul acelor fiinţe pe care esoterismul creştin îi numeşte în mod obişnuit „cei mântuiţi“ sau, cu un alt termen, care nu este tocmai potrivit, „cei aleşi“. Dar în faţa sufletelor dumneavoastră a trebuit să fie prezentată şi imaginea adversă, imaginea abisului în care se va afla acea parte a omenirii care nu a avut deschidere faţă de spiritul lui Christos, care a rămas împotmolită în materie şi care, prin aceasta, s-a exclus, ca să spunem aşa, din procesul de spiritualizare viitoare a Pământului, creându-şi, în felul acesta, un destin înfricoşător. Şi este de la sine înţeles că văzând cum din Abis ne priveşte stăruitor Fiara cu şapte capete şi zece coarne şi ne ademeneşte o altă fiinţă groaznică, Fiara cu două coarne, această imagine să ne provoace groază şi spaimă şi oricare dintre noi se poate întreba: Nu este oare aceasta o pedeapsă prea dură şi chiar de neînţeles din partea Providenţei care face ca un număr de oameni să fie duşi spre un destin atât de teribil, să piară în abisul Celui-rău?

Întrebarea ar mai putea fi pusă şi astfel: Nu ar fi fost mai bine ca înţelepciunea Providenţei să fi renunţat de la început la un astfel de groaznic destin?

La aceste întrebări s-ar putea da, mai întâi, un răspuns oarecum abstract, teoretic, şi cine poate înţelege această latură teoretică, acela câştigă deja foarte mult. Este o dovadă de extremă înţelepciune că Providenţa a hotărât astfel încât acest destin groaznic să poată sta ca o ameniniare pentru un anumit grup de oameni. Căci dacă pentru om nu ar exista ameninţarea că ar putea cădea în abisul Celui-rău, atunci nu ar mai fi existat nici posibilitatea de a dobândi ceea ce numim, pe de o parte, iubire, iar pe de altă parte, libertate. În Ştiinţa spirituală, libertatea este inseparabil legată de conceptul de iubire. Libertatea ar fi imposibilă pentru om, şi iubirea la fel, dacă nu ar exista ameninţarea şi primejdia acestei alunecări spre Abis. Un om care nu ar avea posibilitatea prin propria şi libera sa hotărâre să aleagă între bine şi rău ar fi o fiinţă care s-ar lăsa dusă de mână ca un copil spre un bun accesibil, pe care ar trebui să-l cucerească. Pentru o asemenea fiinţă, binele nu ar exista ca voinţă proprie, izvorâtă din iubire şi libertate deplină. Pentru un om căruia nu i-ar fi posibil să tină piept cortegiului monstrului, pentru acela nu ar fi cu putinţă nici să urmeze pe Dumnezeu dintr-o iubire pornită din fiinţa sa. A stat în intentia şi planul acestei înţelepte Providenţe să dea omenirii, care îşi urmează evolutia în sistemul nostru planetar, şansa libertăţii şi această posibilitate a libertăţii nu s-a dat cu nici o altă condiţie decât aceea ea omul singur, prin el însuşi, să aibă libera alegere între bine şi rău.

S-ar putea însă argumenta că aceasta nu ar fi totuşi decât o teorie fără conținut, căci oamenii nu iau lucrurile de acest gen numai în mod teoretic, numai ca un fel de explicaţie, ci le trăiesc intens prin sentimentele lor. Nu de puţine ori oamenii gândesc astăzi în felul acesta: Îţi mulţumesc, o! Providenţă plină de înţelepciune, că mi-ai dat posibilitatea să vin la Tine nu din obligaţie, nu să-Ţi ofer o iubire dată din silă, ci o iubire liberă pornită din inima mea, că Tu nu mă silesti să Te iubesc, ci mi-ai lăsat libera alegere de a Te urma. La acest sentiment ar trebui, desigur, să se înalţe omul, dar ar ajunge să simtă cu adevărat explicaţiile teoretice care s-au dat.

Dar o consolare sau mai bine spus o uşurare ne poate aduce o concepţie despre lume bazată pe clarvedere. Chiar ieri am arătat că numai acela este aproape iremediabil sortit să piară în Abis care încă de pe acum este prins în tentaculele Fiarei cu două coarne, ale marelui Ademenitor, care duc spre practicile de magie neagră. Dar chiar şi pentru aceştia, pentru aceia care se lasă tentaţi de magia neagră, mai este încă în viitor o posibilitate de revenire. În ce priveşte pe cei care nu au avut niciodată ocazia să cedeze tentaţiei magiei negre – şi aceştia formează pentru moment marea majoritate – vor avea însă, după Marele Război al tuturor împotriva tuturor, o oarecare predis-poziţie spre rău; numai că lor li se va oferi în viitor posibilitatea de a se întoarce de pe această cale şi de a se orienta spre bine; este o posibilitate cu mult mai mare decât înclinarea pe care o au spre rău.

Din conferinţele precedente rezultă că oamenii care încă de pe acum au o înclinare spre o concepţie spirituală despre lume ca să supravieiuiască Marelui Război al tuturor împotriva tuturor, în perioada a şasea, cea simbolizată prin desfacerea Peceţilor, vor găsi posibilitatea de a se deschide către principiul lui Christos. Ei vor primi atunci germenii care vor fi fost semănaţi în timpul epocii de cultură simbolizată prin comunitatea Bisericii din Filadelfia; aceşti oameni îşi vor putea dezvolta în timpul perioadei următoare o stare nespus de prielnică pentru spiritualizare. Toţi cei care în epoca noastră se apleacă spre o concepţie spirituală vor dobândi o puternică dispoziţie de a se angaja pe calea ce duce spre înălţimi. În nici un caz nu este bine să se ignoreze importanţa faptului că astăzi deja un însemnat număr de oameni nu mai rămân surzi faţă de concepţia antroposofică asupra lunui, care aduce umanităţii primii germeni ai unei vieţi spirituale conştiente, în timp ce mai înainte aceasta avea loc în mod inconştient. Acesta este un fapt important: o parte a omenirii să primească în mod conştient predispoziţia de a se angaja pe o cale ascendentă.

Faptul că astăzi se constituie un mic nucleu care va pune bazele unei vaste fraternităţi, fraternitate care va supravieţui până în perioada celor şapte Peceii, constituie un preţios ajutor pentru ceilalţi oameni, care sunt încă refractari faţă de concepţia antroposofică asupra lumii. Căci până la Marele Război al tuturor împotriva tuturor noi toţi mai avem de trecut prin multe încarnări şi chiar şi după aceea, până la acel moment decisiv de după Marele Război. În perioada celor şapte Peceţi vom mai trece prin multe transformări si oamenii vor avea foarte adesea ocazia să-şi deschidă inimile către concepţia spirituală asupra lumii care astăzi se transmite prin mişcarea antroposofică. Vor fi nenumărate ocazii şi în viitor şi să nu vă gândiţi că acestea vor avea acelaşi caracter ca cele de astăzi. Oh! Mijloacele de care dispunem în prezent pentru a răspândi concepţiile antroposofice sunt încă foarte slabe. Pentru că astăzi, dacă un om ar vorbi în aşa fel încât vocea sa să răsune cu o vibraţie plină de spiritualitate, această voce ar fi încă foarte slabă în comparaţie cu posibilităţile pe care le vor avea în viitor corpurile umane mult mai evoluate. Forţele de a îndruma pe semenii noştri spre curentul spiritual vor creşte considerabil. Când în vremurile care vor veni omenirea în întregul ei va fi din ce în ce mai elevată şi mai evoluată, i se vor oferi cu totul alte mijloace graţie cărora concepţia spirituală despre lume va putea pătrunde în inimile oamenilor şi cuvântul înflăcărat de astăzi va părea slab şi neînsemnat faţă de forţa care va acţiona în viitor pentru ca fiecărui suflet să i se dea posibilitatea unei deschideri ample spre o concepţie spirituală despre lume, chiar şi acelor suflete care trăiesc în prezent în corpuri în care inima nu bate deloc pentru nici un fel de idee spirituală.

Ne aflăm acum abia la începutul mişcării spirituale şi ea va creşte, dar va fi nevoie de multă dârzenie, de multă duritate faţă de puternica influenţă care va exista în viitor pentru a zăvorî inimile şi sufletele. Dar sufletele celor care trăiesc astăzi şi inima lor este deschisă pentru primirea concepţiei antroposofice despre lume şi să o trăiască, se pregătesc prin aceasta pentru a se încarna în viitor în corpuri care le vor da forţa necesară să ajute pe semenii lor care, până atunci, au fost incapabili să simtă că inima lor bate în această direcţie. Noi nu suntem acum decât precursori ai precursorilor, atât şi nimic mai mult. Mişcarea spirituală este astăzi o foarte plăpândă flacără, dar ea se va preface într-un puternic foc spiritual.

Dacă evocăm acum în sufletul nostru această altă imagine şi o simţim cu toată fiinţa noastră, se va trezi în noi un sentiment cu totul diferit şi o putere de a înţelege aceste lucruri. Vorbim astăzi de magia neagră în care oamenii pot cădea conştient sau inconştient. Oamenii care trăiesc acum la voia întâmplării, care nu sunt cât de puţin atraşi sau interesaţi de o concepţie spirituală asupra lumii, care se complac într-o viaţă comodă şi îşi spun: „Ce îmi pasă mie de aiurelile despre care vorbesc antroposofii“ – aceştia au puţine şanse să intre în orbita magiei negre. Pentru ei situaţia este de aşa natură că pur şi simplu neglijează şi pierd ocazia să-şi ajute semenii în străduinţa lor de a avea o viaţă spirituală. Ei înşişi, poate, nu pierd prea mult. În schimb, cei care se apropie astăzi de o viaţă spirituală, dar o fac într-un mod nelegiuit, aceia capătă de la început o înclinare către ceea ce se poate numi magie neagră. În prezent, nu există decât prea puţini indivizi prinşi deja în plasa magiei negre, în acel sens groaznic în care trebuie să vorbim despre această hidoasă artă.

Veţi înţelege şi mai bine că ea este exact aşa, dacă am să vă schiţez doar câteva aspecte ale modului în care magia neagră se propagă în mod sistematic. Şi veţi vedea că puteţi cerceta ici-colo printre cunoscuţii dumneavoastră şi nu veţi găsi pe nici unul despre care aţi putea crede că ar avea vreo înclinare pentru aşa ceva. Totul este luat ca un pur diletantism, care va putea fi uşor înlăturat în perioadele următoare. Dar este totuşi destul de grav că în prezent se recomandă uneori, în vederea obţinerii unor succese, anumite metode şi mijloace care, într-un anumit sens, înşelând pe oameni, sunt totuşi un început de magie neagră. La fel de grav este şi faptul că se propagă anumite idei şi concepţii care, chiar dacă nu au o legătură directă cu magia neagră, constituie totuşi o ispită. Ele pot înşela pe oameni. Este vorba de acele concepţii care predomină în anumite cercuri si care se pot răspândi, în primul rând sub forma unor concepţii materialiste; ele chiar dacă, de asemenea, nu sunt cu totul periculoase, nu sunt însă nici folositoare pentru evoluţia omului în perioadele următoare. Numai după ce cineva a început să cunoască ABC-ul, ea să spunem aşa, al magiei negre, se află sigur pe drumul care duce spre Abis. Acest ABC constă în faptul că cel care devine discipol al unui magician negru este constrâns în mod permanent şi conştient să distrugă ce este viu şi să facă aceasta pricinuind cât mai multă suferinţă, simţind în această provocare de durere el însuşi o anumită satisfacţie. Când scopul este sacrificarea vieţii unei fiinţe pentru a resimţi bucurie şi plăcere în durerea acelei fiinţe, acesta este începutul, este ABC-ul artei negre. Ce depăşeşte acest prag nu se mai poate închipui. Dar şi aşa este destul de îngrozitor să vezi că doar începutul magiei negre este să taie şi să sfârtece carne vie, dar nu aşa cum o face cineva care practică vivisecţia, ci cu sadism. Desigur, şi vivisecţia este ceva detestabil, dar cel care o practică îşi găseşte ispăşirea, întrucât va resimţi el însuşi, în Kamaloka, durerea pe care a pricinuit-o victimelor sale. Şi prin aceasta, în viitor, vivisecţia va rămâne de domeniul trecutului. Deci nu despre aceasta este vorba, ci despre aceia care în mod sistematic taie carne vie şi simt în acest act plăcere; aceştia pornesc deja pe drumul abrupt al magiei negre şi vor avea din ce în ce mai multe alte ocazii să se apropie tot mai mult de fiinţa care este Fiara cu două capete.

Această fiinţă, pe care am caracterizat-o ca fiind Fiara cu două coarne, trebuie să ne-o reprezentăm ca o entitate ademenitoare, de o natură cu totul alta decât omul. Ea provine din alte perioade cosmice; a primit pecetea acestor perioade ale unei alte evoluţii şi se simte profund satisfăcută când întâlneşte acele fiinţe rele, care au refuzat să preia în ele însele ceea ce poate emana bun din Pământ. Această fiinţă, această Fiară nu a primit nimic de la Pământ. Ea a văzut venind evoluţia Pământului dar şi-a spus: Eu nu am evoluat cu Pământul, aşa că nu pot să obţin nimic din existenţa terestră. Această fiinţă ar fi putut avea un folos din evoluţia terestră numai dacă, la un anumit moment, ar fi putut să pună stăpânire pe Pământ, şi aceasta în momentul când Christos a coborât între noi. Dacă principiul lui Christos ar fi fost înăbuşit în germen, dacă Christos ar fi putut fi învins de duşmanul său, atunci ar fi fost posibil ca Pământul să piară cu totul strivit de principiul lui Sorat. Dar nu s-a întâmplat aşa şi atunci această fiinţă trebuie să se mulţumească numai cu stăpânirea celor decăzuţi, care nu s-au apropiat de principiul lui Christos, acelor oameni cufundaţi în materie. Acestia vor forma în viitor armata sa.

Pentru a înţelege mai bine cine compune această armată a Răului, este necesar să ne familiarizăm cu două noţiuni, care ar putea, într-o anumită privinţă, să vă servească drept cheie pentru anumite capitole din Apocalipsă. Este vorba să lămurim cele două noţiuni: „prima moarte“ şi „a doua moarte“. Ce este prima moarte şi ce este a doua moarte a omului sau a omenirii? Trebuie să ne formăm o imagine exactă despre noţiunile pe care autorul Apocalipsei le-a îmbrăcat în aceste cuvinte şi în acest scop să trecem din nou prin faţa sufletelor noastre adevărurile elementare despre existenţa omului (Apocalipsa, cap. 20).

Să luăm în considerare omul de astăzi, aşa cum suntem fiecare dintre noi. Viaţa lui este de aşa natură, încât de dimineaţă, când se trezeşte, şi până seara, când se culcă, el este compus din patru elemente, corpul fizic, corpul eteric, corpul astral şi eul. Mai ştim de asemenea că omul, în cursul existenţei sale terestre, prin acţiunea eului asupra elementelor inferioare îşi şlefuieşte, ca să spunem aşa, fiinia şi trebuie să reuşească, în decursul acestei existenţe terestre, să supună corpul astral sub dominaţia eului. Cunoaştem că viitoarea încarnare a Pământului va fi Jupiter. Când omul va ajunge să trăiască pe Jupiter, el va fi o altă fiinţă. Omul terestru îşi va fi prelucrat complet corpul astral. Şi dacă pentru omul terestru, care se află acum în faţa noastră, spunem că în stare de veghe are un corp fizic, un corp eteric, un corp astral şi eul, despre omul jupiterian vom spune că acesta are un corp fizic, un corp eteric, un corp astral şi eul , dar corpul său astral a fost transformat în Sine spirituală. El va trăi într-o stare de conştienţă superioară, o treaptă ce poate fi caracterizată în felul următor: Acea veche şi obscură conştienţă imaginativă pe care o avea pe vechea Lună şi care mai dăinuia încă în primele perioade ale evoluţiei terestre va reapărea în imaginile sale, ca o conştienţă de natura clarvederii, dar sub controlul eului, astfel că fiinţa umană dotată cu o asemenea conştienţă jupiteriană va avea şi o judecată tot atât de logică precum o are în prezent în stare de veghe.

Omul jupiterian va fi într-un anumit sens un clarvăzător, dar de un nivel inferior. Numai o parte din lumea sufletească va fi deschisă pentru el; va simţi bucuria şi tristeţea celor din jurul său în imagini care îi apar în conştienţa sa imaginativă. Acest om jupiterian va trăi şi în condiţii de ordin moral cu totul diferite de ale noastre. Imaginaţi-vă, ca oameni jupiterieni, că în faţa voastră se află un suflet de om: durerea sau bucuria acestui suflet apar ca imagini în sinea voastră, dar aceste imagini, să zicem de durere, ale celuilalt vă solicită şi, dacă nu reuşiţi să alinaţi durerea acelui suflet, vă va fi cu neputinţă să mai simţiţi propria voastră bucurie. Ei bine, imaginile de durere şi de suferinţă vor fi un chin pentru omul jupiterian cu conştienţa sa superioară, dacă nu va face tot ce este posibil pentru a alina această suferinţă, căci numai aşa propriile sale imagini chinuitoare, care nu sunt altceva decât expresia suferinţelor din jurul său, se vor putea risipi. Binele sau durerea nu vor mai fi ale unuia fără să fie şi alte altora.

Constatăm că omul se pregăteşte să cucerească o nouă stare de conştienţă, pe lângă actuala conştienţă obiectivă a eului. Dacă vrem să înţelegem însemnătatea acestei dezvoltări a conştienţei pentru ansamblul evoluţiei sale, trebuie să evocăm acum în sufletele noastre imaginea omului în timpul somnului. Când doarme, în pat se află numai corpul fizic şi corpul eteric; corpul astral şi eul se desprind. Noaptea, omul îşi părăseşte – deşi termenul nu este tocmai exact – corpul fizic şi pe cel eteric pe furiş. Dar tocmai prin faptul că în timpul nopţii el se poate elibera de corpul fizic şi de cel eteric şi are posibilitatea să trăiască, în acest timp, într-o lume spirituală, tocmai prin aceasta eul are capacitatea ca în actuala existenţă terestră să acţioneze şi să transforme corpul astral. Cum are loc această acţiune?

Pentru a face o descriere clară, putem spune: Să considerăm pe om în starea sa de veghe. Să presupunem că în afara obligaţiilor sale profesionale şi de datoriile sale zilnice mai găseşte şi răgazul să se consacre – chiar dacă o face pentru scurt timp – unor preocupări mai elevate, care să-i dea un fel superior de a privi lucrurile şi care să-1 ajute să-şi însuşească acel impuls spiritual care se degajă, în Evanghelia lui Ioan, din cuvintele: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul“. Să presupunem că acest om lasă să se formeze în sine acele imagini grandioase pe care le evocă Evanghelia lui Ioan şi că el este profund impresionat de unele gânduri ca acestea: Cândva, la începutul erei noastre, a trăit în Palestina o entitate pe care eu vreau să o urmez. Eu vreau ca această entitate să-mi călăuzească viaţa în aşa fel, încât totul să poată consta în această învăţătură, iar eu să mă pot considera ca un om care are această personalitate ca ideal. Dar pentru această dorintă nu este nevoie să ne referim numai la Evanghelia lui Ioan. Este posibil să aprofundăm şi prin alte mijloace ceea ce poate umple sufletul cu asemenea imagini. Deşi dintr-un anumit punct de vedere putem considera Evanghelia lui Ioan ca fiind o operă grandioasă care s-a creat în sânul omenirii, operă care poate declanşa o puternică reacţie, totuşi nu este greşit să spunem: Cineva, un altul, care se cufundă plin de devotament în învăţămintele şi înţelepciunea cuprinse în Vedante, sau în Bhagavad Gita sau în Dhammapada*, va avea şi acesta suficiente ocazii să se unească, în viitoarele sale reîncarnări, cu principiul lui Christos, graţie celor însuşite din aceste opere. Să presupunem deci că un om îşi umple sufletul, în timpul zilei, cu asemenea imagini şi reprezentări; corpul său astral va fi impregnat de aceste gânduri, sentimente şi imagini şi toate acestea produc în corpul astral anumite forţe şi influenţe de diferite feluri. Iar când în timpul nopţii se desprinde de corpul fizic şi de cel eteric, acele influenţe rămân ataşate de corpul astral. Aşadar, cel care în timpul zilei s-a cufundat în imaginile şi sentimentele provocate de meditaţia Evangheliei lui Ioan a creat în corpul său astral ceva ce apare, în timpul nopţii, ca o puternică influenţă. Acesta este modul în care astăzi omul poate acţiona asupra corpului său astral, în starea sa de conştienţă de veghe, din timpul zilei.

* Dhamniapada, o altă lucrare care cuprinde precepte şi tradiţii budiste (N.T.).

Conştient de efectul acestor meditaţii poate fi, în prezent, numai un iniţiat, dar omul evoluează necontenit spre această conştienţă superioară. Acei oameni care vor reuşi să atingă ţinta evoluţiei terestre, vor avea, datorită acestui fapt, un corp astral cu totul prelucrat de eu, cu un conţinut spiritual şi vor dobândi această conştienţă superioară ca un fruct al evoluţiei terestre şi vor păşi mai departe în evoluţia planetară a lui Jupiter. Putem spune că omul, atunci când Pământul, ca încarnare planetară, îşi va înceta existenţa, va dobândi facultăţi reprezentate simbolic, în Apocalipsă, prin zidirea noului Ierusalim. Omul va putea pătrunde în lumea conştienţei imaginative a lui Jupiter, căci a realizat în structura fiinţei sale Sinea spirituală. De altfel, acesta este şi scopul evoluţiei Pământului. Ce trebuie să obţină omul în cursul acestei evoluţii? Care este primul scop? Transformarea corpului astral. Ei bine, acest corp astral care în prezent, noaptea, se eliberează permanent de corpul fizic şi de cel eteric va reapărea în viitor ca un element transformat al entităţii umane. În el poartă omul tot ce i s-a dat pe Pământ. Dar numai aceasta nu este suficient pentru evoluţia terestră. Reprezentaţi-vă cum omul se desprinde în fiecare noapte de corpul său fizic şi de cel eteric, impregnându-şi totodată, noapte de noapte, corpul astral cu tot ceea ce primeşte în cursul zilei, fără ca atât corpul fizic cât şi cel eteric să fie influenţate în vreun fel. Dacă lucrurile s-ar opri aici, omul nu ar putea să atingă scopul evoluţiei terestre. Trebuie să se mai producă ceva; trebuie ca omul să poată în mod constant să imprime cel puţin şi în corpul eteric ceea ce a primit în sine. Este necesar ca şi corpul eteric să fie influenţat de efectele acţiunii eului asupra corpului astral.

Dar în prezent omul nu poate să acţioneze singur asupra corpului eteric. Acest lucru va fi posibil abia în viitoarea încarnare a Pământului, pe Jupiter, când omul îşi va fi transformat şi spiritualizat corpul astral şi va putea să acţioneze şi asupra corpului eteric. Dar acum nu o poate face, are nevoie de un ajutor. Pe Jupiter, omul va fi în măsură să-şi înceapă propriul efort de spiritualizare a corpului eteric; iar pe Venus el va putea acţiona şi asupra corpului fizic; aceasta este sarcina cea mai grea de realizat. Dar astăzi omul nu poate decât să-şi lase ambele corpuri, fizic şi eteric, să rămână noaptea în pat şi să iasă din ele. Pentru ca, totuşi, corpul eteric să poată fi prelucrat, este nevoie de un ajutor. Şi acest ajutor nu vine din altă parte decât de la entitatea lui Christos. Cealaltă entitate, care ajută pe om să acţioneze şi asupra corpului fizic, este ceea ce noi numim „Tatăl“. Dar acest ajutor nu poate fi dat mai înainte de a veni Cel care îl ajută să-şi perfecţioneze corpul eteric; mai înainte, omul nu poate acţiona asupra corpului fizic. „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“*. Nimeni nu va avea putinţa de a acţiona asupra corpului fizic, dacă nu primeşte principiul lui Christos. Când omul va realiza scopul evoluţiei terestre va dobândi facultatea de a-şi transforma corpul astral prin propriile forţe şi totodată şi facultatea de a acţiona mai departe asupra corpului eteric. Toate acestea se dobândesc datorită prezenţei vii a principiului lui Christos pe Pământ. Dacă acest principiu nu s-ar fi legat în mod viu cu Pământul, dacă nu ar fi pătruns în aura acestuia, atunci ce s-a dezvoltat în corpul astral nu s-ar putea transmite şi corpului eteric. Vedem deci că cel care nu este receptiv, care se sustrage, îndepărtându-se de principiul lui Christos, se lipseşte de posibilitatea de a acţiona asupra corpului eteric, aşa cum este absolută nevoie să se întâmple încă din timpul evoluţiei terestre.

* Ioan, cap.14, v. 9: „Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât numai prin Mine“ (N.T.).

Acum vom putea face şi o altă caracterizare a celor două categorii de oameni ce stau faţă în faţă cu scopul final al evoluţei Pământului. O categorie o formează acei oameni care au primit în fiinţa lor principiul lui Christos şi care, prin aceasta, îşi pot transforma corpul astral şi au primit ajutorul lui Christos pentru a acţiona şi asupra corpului eteric. O altă categorie este compusă din aceia care nu s-au legat de principiul lui Christos şi care nu au putut, din această cauză, să schimbe ceva în corpul eteric; ei nu au primit ajutorul lui Christos.

Să aruncăm, din nou, o privire asupra acestor perspective de viitor ale omului. Pământul se va spiritualiza şi aceasta înseamnă că va pierde ceva ce astăzi consideră că îi aparţine şi este esenţial pentru existenţa sa terestră. Am putea să ne facem o imagine despre ce se întâmplă, dacă ne vom referi la cursul normal al existenţei sale după moarte. El îşi pierde corpul fizic. De acest corp sunt legate dorinţele, impulsurile şi înclinaţiile pe care omul le are în viaţa obişnuită; am descris, cu alte ocazii, ce trăieşte el după moarte. Să luăm de exemplu un om căruia îi plăceau în mod deosebit mâncărurile fine. În timpul vieţii, el îşi putea satisface această plăcere, dar după moarte nu mai este posibil. Dorinţa lui însă nu încetează, deoarece aceasta nu ţine de corpul fizic, ci de corpul astral. Corpul fizic era numai instrumentul prin care dorinţa emanată de corpul astral se putea împlini. Acum însă instrumentul fizic a dispărut şi deci lipseşte posibilitatea de a satisface dorinţa. Ajuns acolo, după moarte, în regiunea pe care o numim Kamaloka, acest om priveşte jos spre lumea fizică pe care a părăsit-o; priveşte acolo la tot ce îi mai poate face plăcere, dar nu mai poate mânca, nu mai poate bea fiindcă, aşa cum am spus, nu mai are instrumentul fizic necesar şi apare, în felul acesta, o sete arzătoare, un chin arzător pentru el. Aşa se întâmplă cu toate poftele şi dorinţele care au rămas în corpul astral după moarte şi care ţin de lumea fizică. Aşa este întotdeauna după moarte. Omul vede cum îşi pierde corpul fizic, dar îi mai rămâne ceva din acest corp, ceva ce îl trage încă spre lumea cotidiană din planul fizic. Această perioadă de timp, din momentul morţii şi până ce omul se va acomoda, ca să spunem aşa, în lumea spirituală, se numeşte perioada „dorinţelor arzătoare“.

Imaginaţi-vă acum ultima încarnare terestră înainte de spiritualizarea Pământului şi ultima despărţire de corpul fizic. Oamenii care trăiesc astăzi pe pământ şi au primit în fiinţa lor principiul lui Christos, vor fi atât de evoluaţi încât această pierdere a ultimului corp fizic nu le va produce nici o suferinţa deosebită. Totuşi, ei vor trebui să abandoneze ceva, să renunţe la ceva, căci în pământul spiritualizat lipseşte, o dată pentru totdeauna, tot ceea ce putea da plăcere şi bucurie din produsele pământului fizic. Gândiţi-vă la această ultimă moarte care va surveni odată în cursul evoluţiei Pământului, la această ultimă părăsire a corpului fizic. Ei bine, această ultimă moarte, din lungul şir al reîncarnărilor, este ceea ce Apocalipsa numeşte „prima moarte“. Cei care au primit în fiinţa lor principiul lui Christos vor vedea corpul fizic desprinzându-se de ei ca pe o coajă care cade. Ceea ce rămâne acum important pentru ei este corpul eteric. Acesta a fost perfecţionat, cu ajutorul lui Christos, în aşa fel încât pentru acel moment să se armonizeze cu corpul astral, încât să nu mai existe plăceri şi dorinţe pentru ce a fost în lumea fizică. Pe acest pământ spiritualizat, omul trăieşte numai cu ceea ce i se dă corpului eteric prin ajutorul lui Christos. S-a creat o armonie între corpul astral şi corpul eteric. Această armonie a fost creată de principiul lui Christos.

De partea cealaltă se găsesc cei care nu au vrut să primească în fiinţa lor principiul lui Christos. Aceştia nu şi-au putut găsi armonia între corpul eteric şi cel astral. Ei pierd corpul fizic ca şi ceilalţi, căci pe pământul spiritualizat nu mai există corpuri fizice, dar lor le rămâne dorinţa – nesatisfăcută – după ce este fizic, ca ceva spiritual nepurificat, ca spirit împietrit în materie. Corpul eteric apare neadaptat la corpul astral, căci nu a fost ajutat de Christos să se armonizeze cu acesta şi rămâne orientat către corpul fizic. Această categorie de oameni va resimţi o pasiune puternică mistuitoare pentru senzualitatea fizică. Vor simţi în corpul eteric pofte arzătoare pentru tot ce au avut în timpul existenţei fizice şi care acum le lipseşte. Aşadar, în starea de formă care va urma după ce starea fizică se va dizolva – ca să spunem aşa – vor exista două categorii de oameni, unii care vor trăi în corpul eteric ca în elementul lor de bază şi în deplină armonie cu corpul astral, iar altii, ceilalţi, al căror corp eteric este nearmonizat cu cel astral, vor fi veşnic chinuiţi după ceea ce au pierdut, o dată cu corpul fizic.

Dar evoluţia Pământului îşi urmează cursul şi se va trece la o stare şi mai avansată de spiritualizare, în care chiar şi corpul eteric va dispărea. Oamenii al căror corp eteric fusese în perfectă armonie cu cel astral îl vor pierde fără a-i resimţi lipsa, fără suferinţă, căci vor rămâne cu corpul astral impregnat de entitatea lui Christos şi vor simţi chiar ca o necesitate a evoluţiei detaşarea de corpul eteric. Având impulsul christic în ei, se vor simţi capabili să-l reconstituie prin propriile lor forţe. În schimb ceilalţi, care au păstrat în corpul eteric nostalgia şi dorinţa arzătoare pentru ceea ce au pierdut prin vechiul corp fizic, vor pierde şi ei, ca şi ceilalţi, corpul eteric, căci totul devine acum astral. Desprinderea de corpul eteric o vor resimţi ca pe o mare suferinţă şi aceasta este ceea ce Apocalipsa numeşte „a doua moarte“. Această a doua moarte trece complet neobservată de cei care au avut, datorită principiului christic, corpul eteric în perfectă armonie cu cel astral. A doua moarte nu va avea nici o putere asupra lor. Dar pentru ceilalţi, aceasta va însemna o mare suferinţă când vor trece în următoarea stare de existenţă astrală pură. Când omenirea va atinge această stare de pură astralitate, oamenii care şi-au impregnat corpul astral cu forţele date de Christos vor fi ajuns la capătul şi ţelul evoluţiei terestre. Ei sunt acum deja pregătiţi să trăiască pe Jupiter; ei trasează încă de pe Pământ planul evoluţiei jupiteriene. Acesta este planul care, în Apocalipsă, se numeşte „Noul Ierusalim“. Aceşti oameni vor trăi într-un „Cer nou“ şi pe un „nou Pământ“, care este Jupiter.

Acest Jupiter, această nouă formaţie planetară care urmează deci Pământului, va fi însoţit de un fel de satelit, alcătuit din cei care au fost excluşi de la viaţa spirituală, din cei care au suferit a doua moarte şi care, în consecinţă, nu vor mai avea nici o posibilitate de a atinge starea de conştienţă jupiteriană. Există deci oameni care sunt pregătiţi pentru a avea această conştienţă jupiteriană*, care au realizat în structura lor „Manas“ sau Sinea spirituală, şi alţii care au respins forţele care le-ar fi dat această nouă conştienţă. Aceştia vor avea pe Jupiter doar conştienţa eului, conştienţa terestră, ei vor fi atunci aşa cum este astăzi omul pe pământ, constituiţi numai din patru elemente. Dar o fiinţă constituită astfel nu se poate dezvolta decât în condiţii terestre; numai Pământul îi poate oferi mediul convenabil: solul, aerul, norii, plantele, mineralele – tot ce este necesar omului dacă vrea să obţină tot ce se poate obţine prin cele patru elemente constitutive ale fiinţei sale. Pe Jupiter vor domni condiţii de viaţă cu totul altele, va avea o altă configuraţie, el va fi un „nou Pământ“. Altfel va fi solul, aerul, apa, altfel vor arăta fiinţele. O fiinţă care ar avea tot conştienţa terestră, pe Jupiter nu va găsi nici o posibilitate să ducă o viaţă normală, căci este o fiinţa rămasă în urma evoluţiei, o fiinţă întârziată.

* A se revedea conferinţa a X-a (N.T.).

Acum este momentul să vă spun ceva care vine spre liniştea noastră. Chiar şi pe Jupiter va mai fi o posibilitate, dar o ultimă posibilitate, ca cei avansati, cu ajutorul puternicelor forţe christice pe care le-au asimilat, să ajute pe cei căzuţi, pe cei întârziaţi ca să revină şi să aducă pe o parte din aceştia, din nou, pe drumul cel bun. Dar judecata finală va fi totuşi pe încarnarea planetară pe care o numim Venus; această judecată nu se va mai putea modifica. Dacă reflectăm la toate acestea, ceea ce am spus recent, comentariul pe care l-am făcut va lua o altă coloratură. Cele spuse nu vor mai trezi în noi nici nelinişte, nici frică, ci va fi doar un îndemn, o aspiraţie: „Eu vreau să fac tot ce este necesar ca să îndeplinesc misiunea pământului“. Dacă toate acestea le trecem în mod corespunzător prin faţa sufletului, ni se va deschide o largă şi puternică imagine a viitorului omenirii şi vom simţi tot ce cuprinde sufletul iluminat al autorului Apocalipsei şi care a aşternut pe hârtie tot ce noi am putut, în aceste conferinţe, să găsim urmărind pas cu pas textul Apocalipsei. Fiecare cuvânt al său este important, fiecare întorsătură a frazei. Trebuie doar să le înţelegem în mod corect. Aşa ni se arată că, în sensul celor spuse înainte cu o zi, 666 se referă la Fiara cu două capete; urmează apoi un cuvânt cu totul remarcabil: „Aici e înţelepciunea. Cine are minte, să chibzuiască asupra numărului Fiarei, căci acesta este număr de om“. În aparenţă o contradicţie, una din numeroasele contradictii care se găsesc de fapt în toate scrierile şi studiile oculte. Vă rog să fiţi siguri că o expunere care se desfăşoară atât de linear încât înţelegerea normală a unui om nu găseşte nici o contradicţie în mod sigur nu are o bază ocultă. Nimic din ce evoluează în lume nu este aşa simplu şi comun cum consideră înţelegerea şi inteligenţa umană obişnuită că ar fi lipsit de contradictii. Trebuie să mergem mult mai profund în substraturile contemplării umane pentru ca să dispară contradicţiile. Cine are răgazul să observe creşterea unei plante, de la rădăcină până la fruct, care vede cum frunzele verzi se transformă în petale, petalele în stamine ş.a.m.d., acela poate spune: Bine, dar aici există structuri contradictorii, petala contrazice frunza tulpinală. Dar cine pătrunde cu privirea mai adânc va vedea unitatea, o unitate profundă în această contradicţie. La fel este şi cu tot ceea ce inteligenţa umană observă în Univers; ea vede contradicţii în adevărurile cele mai profunde. De aceea nu trebuie să ne surprindă sau să ne tulbure faptul că putem găsi în Apocalipsă o aparentă contradicţie: „Cine are minte, să chibzuiască asupra numărului Fiarei, căci acesta este număr de om“.

Trebuie să cercetăm o dată în plus ce poate face pe om să fie tentat de Fiara cu două capete. În acest sens am arătat că omul, încă de la mijlocul perioadei atlanteene a fost, ca să spunem aşa, ca şi adormit, în loc să-şi urmeze evoluţia spirituală superioară. Această stare de somn este cea a perioadei actuale. Aceasta a fost însă absolut necesară. Dacă nu ar fi avut loc, niciodată nu s-ar fi putut dezvolta în om ceea ce numim astăzi inteligenţa raţională. Oamenii care au trăit înaintea perioadei noastre nu aveau această inteligenţă. Ei acţionau sub influenţa altor impulsuri, împinşi să acţioneze de imagini şi fără să gândească. Era un fel de clarvedere care ulterior a fost pierdută, transformându-se în inteligenţă. În acelaşi timp, omul coboară tot mai mult în materie şi prin aceasta un fel de voal i s-a aşternut în faţa lumii spirituale. În schimb, dobândeşte inteligenţa şi raţiunea. Ea poate constitui un obstacol important pentru evoluţia spirituală. Căci nimic altceva nu va putea împiedica pe om să vină la Christos, ba chiar să se depărteze de El, decât această înşelătoare raţiune, această inteligenţă tulburătoare. Şi când, în final, cei care au căzut sub influenţa Fiarei cu două capete vor putea privi înapoi la ceea ce le-a adus cu adevărat cea mai grea lovitură, ei vor spune negreşit: Tendinţa noastră de a aluneca în Abis a venit, de fapt, mai târziu, dar ceea ce a întunecat în noi principiul lui Christos este tocmai inteligenţa noastră. Oh! cei care dispun de inteligenţă să dezlege numărul Fiarei ! Şi tocmai pentru faptul că omul a devenit om şi a fost înzestrat cu inteligenţa eului el poate cădea pradă puterii Fiarei 666. Iată de ce numărul Fiarei este totodată un număr de om şi nimeni nu-l poate înţelege, decât numai cei care au inteligenţă. Este numărul fiinţei umane care s-a lăsat sedusă de inteligenţa sa. Asemenea adevăruri profunde sunt incluse în aceste lucruri.

Vedeţi deci cât de multe taine ne dezvăluie autorul Apocalipsei dacă veţi recepţiona corect cele câteva lămuriri pe care am putut să vi le dau. El ne dezvăluie multe lucruri din ceea ce constituie astăzi adevăruri antroposofice. El dă ceea ce promite. El conduce pe om spre contemplarea a tot ce va veni, a adevărurilor şi a forţelor care dirijează lumea. El ne conduce spre spiritul primei Peceţi şi spre formele care figurează în ultima Pecete. Acolo se vede cum i se dezvăluie prin clarvedere armonia Noului Ierusalim. Aici este adevărată clarvedere. Armonia Noului Ierusalim aşa se arată. În capitolul 21 veţi putea vedea că acesta este descris ca un cub (versetul 16). A descrie ceea ce se află în această ultimă imagine, ne-ar duce prea departe.

Acum, însă, este necesar să arătăm pentru ce a fost scrisă Apocalipsa. Ar însemna să vorbesc mult prea mult dacă aş face o prezentare amănuntită a scopului urmărit prin această scriere. Dar un aspect trebuie neapărat clarificat, un aspect care ne apare dintr-un pasaj foarte precis al Apocalipsei. Cel care a scris Apocalipsa spune că va veni o vreme când se va dezvolta cu adevărat acel înalt grad de conştienţă graţie căruia oamenii înzestraţi cu ea vor putea contempla acele înalte entităţi care conduc lumea, entităţi pe care autorul Apocalipsei le simbolizează prin Miel şi prin apariţia Fiului Omului cu sabia de foc. Ni se spune aceasta în termeni care ne aduc tocmai acea consolare de care am vorbit. Autorul Apocalipsei, care este un mare clarvăzător, ştie că în perioadele trecute oamenii erau înzestrati cu o clarvedere nebuloasă, crepusculară. Am arătat aceasta si am văzut că oamenii, înainte, erau într-adevăr, ca să spunem aşa, asociaţi cu lumea divină a spiritelor. Şi chiar ei înşişi vedeau această lume. Dar cine a pierdut această facultate de viziune? Iată o întrebare importantă pe care trebuie să ne-o punem. Am văzut că, în fond, această pierdere au suferit-o acei oameni care au coborât în planul fizic în viaţa fizică, spre mijlocul perioadei atlanteene. Privirea lor se îndrepta atunci spre structurile solide ale Pământului, spre obiecte cu contururi precise. Vechea clarvedere dispare. Oamenii capătă o conştienţă de sine, în timp ce lumea spirituală dispare din ochii lor. Formaţiunile terestre care, în acel trecut îndepărtat, impregnau aerul, formând ca un fel de mare de vapori, au început să se risipească, aerul să se purifice, solul să apară, să se usuce. Oamenii încep să meargă liber pe sol. Aceste transformări au loc ceva mai târziu, concomitent cu dobândirea actualei inteligenţe şi a conştienţei de sine.

Să rememorăm acum ce am spus despre Pământ. Ne amintim că am evocat prin faţa sufletului nostru marele moment al Golgotei. Dacă în vremea aceea cineva ar fi putut observa Pământul de la distanţă, cu o privire de clarvăzător, şi-ar fi dat seama în acea clipă, când sângele curgea din rănile Mântuitorului, că aura astrală a Pământului s-a schimbat cu totul. Din acel moment, Pământul este impregnat de forţa lui Christos şi datorită acestui eveniment el se va putea uni din nou, în viitor, cu Soarele. Forţa lui Christos este în continuă creştere, această forţă ne apără corpul eteric de a doua moarte. Christos va deveni din ce în ce mai mult Spiritul Pământului şi un creştin adevărat înţelege aceste cuvinte: „Cine mănâncă din pâinea mea, acela mă calcă cu picioarele“ – căci pentru el Pământul devine corpul lui Christos. Pământul, ca glob planetar, este corpul lui Christos; el începe, de fapt, de acum să fie. Christos devine Spiritul pământului, se va uni în întregime cu el. Şi când mai târziu Pământul se va uni cu Soarele, marele Spirit al Pământului, Christos, devine Spiritul solar.

Corpul Pământului va fi corpul lui Christos, iar fiinţele umane vor trebui să prelucreze acest corp. Ei au început deja această lucrare când au coborât pe pământ, au făcut-o cu forţele lor fizice. În toate vechile tradiţii se poate găsi ceva ce este prea puţin luat în seamă, pentru că este prea puţin sau chiar greşit înţeles. Aşa, de exemplu, tradiţia persană spune că atunci când oamenii au pierdut conştienţa de clarvedere au devenit capabili să „străpungă pământul“. Atât timp cât oamenii se află în faza când „străpung pământul“, adică îl lucrează, când ei străpung corpul lui Christos, ei nu mai pot vedea, graţie unei conştienţe clarvăzătoare, forţele care conduc evoluţia şi, mai ales, ei nu pot vedea pe Christos faţă în faţă. Dar autorul Apocalipsei ne vorbeşte şi despre timpul când nu numai clarvăzătorii de altădată vor contempla lumea spirituală, ci întreaga omenire va fi atins din nou treapta când îi va fi accesibil să vadă direct fiinţa lui Christos. Toate creaturile îl vor vedea, chiar şi aceia care l-au străpuns, care o bună parte din evoluţia lor au trebuit să cultive pământul, să străpungă pământul, îl vor vedea pe Christos. Cuvintele pe care le-am citat sunt de aşa natură ca ele să conducă pe cel care se străduieşte permanent să le dezlege la o înţelegere foarte profundă a lumii de reprezentări a Misteriilor, ale limbajului Apocalipsei.

Ce a vrut să descrie autorul Apocalipsei, ce a vrut să spună? Această întrebare îşi găseşte răspunsul cercetând originile Apocalipsei. Unde mai găsim conţinutul Apocalipsei? Dacă mergem mult înapoi, la Misteriile Greciei antice, la Misteriile orfice, la cele din Eleusis, la Misteriile Egiptului, Chaldeei, Persiei vechi si ale Indiei, peste tot vom găsi exact ce se spune în Apocalipsă. Conţinutul acestui document a existat, a fost acolo, în aceste Misterii. El nu era scris, ci trăit prin generaţii de preoţi, prin generaţii de hierofanti, la care memoria şi amintirea erau aşa de vii, încât puteau constitui şi material de scris. În epoci încă şi mai recente, memoria era mult mai dezvoltată decât a noastră. Să ne gândim doar la rapsozii care colindau din loc în loc şi recitau din memorie întreaga Iliadă. De fapt, memoria a slăbit relativ de curând. În şcolile de Misterii învăţământul nu era scris, ci se transmitea oral, prin iniţiaţi, din generaţie în generaţie.

Care era menirea Apocalipsei? Ea a avut ca scop să fie un îndreptar pentru cei care îndrumau pe discipoli pe calea iniţierii. Pe atunci, omul care se pregătea pentru iniţiere era adus în situatia de a se desprinde de corpul fizic şi rămânea ca şi mort. Dar în timp ce se afla în această stare, hierofantul – cel care îl pregătea pentru iniţiere – îl făcea să vadă în corpul eteric ceea ce putea să vadă mai târziu, graţie impulsului lui Christos, prin clarvedere, fără a mai fi nevoit să iasă din corpul fizic. Vechii initiaţi au devenit profeţii care au putut să prevestească pe Christos. Şi ei au putut să facă aceasta pentru că în această Apocalipsă Christos le era arătat ca trebuind să vină în viitor. Niciodată nu se petrecuse un eveniment ca cel de pe Golgota, când un om în corpul fizic trăia în faţa lumii întreaga dramă a iniţierii.

Unde exista posibilitatea ca evenimentul de pe Golgota să fie înţeles? Iniţiaţii aflaţi la o anumită treaptă de iniţiere, îl înţeleseseră în afara corpului fizic. Evenimentul care avusese loc pe Golgota se desfăşura într-o altă stare a conştienţei. El se putuse împlini în faţa a mii de oameni, fără ca ei să-l observe. Căci ce ar fi fost pentru ei? Moartea unui condamnat ordinar! Posibilitatea de a înţelege ceea ce se petrecea în realitate nu o aveau decât cei care cunoşteau conţinutul Misteriilor. Maeştrii iniţiaţi puteau spune: Cel pe care noi vi l-am arătat în timpul celor trei zile şi jumătate şi cel pe care profeţii l-au vestit îl puteţi înţelege prin mijloacele pe care vi le dau Misteriile.

Autorul Apocalipsei primise tradiţiile orale ale Misteriilor şi el putea spune: Când mă pătrund de tot ce se poate învăţa în Misterii, îmi apare însuşi Christos. Apocalipsa nu avea deci nimic nou, ceea ce era totuşi nou era felul în care aceste tradiţii antice erau suprapuse pe evenimentul care avusese loc nu de mult. Esenţial era ca cei care aveau urechi să audă să aibă posibilitatea de a ajunge puţin câte puţin, cu ajutorul a ceea ce era scris în Apocalipsă, la înţelegerea Evenimentului de pe Golgota. Aceasta a fost intenţia celui care a scris Apocalipsa. Conţinutul Apocalipsei venea direct din vechile Misterii; este un document sacru vechi şi autorul nu a făcut decât să-l dezvăluie omenirii, autor care nu era altul decât acel ucenic pe care Domnul îl iubea şi căruia îi lăsase ca moştenire să vestească lumii natura Sa adevărată. El rămâne până ce Christos vine, pentru ca cei cu conştienţa luminată să-L poată înţelege. El este marele Învăţător despre adevărul Evenimentului de pe Golgota. El a dat oamenilor mijlocul de a înţelege acest Eveniment.

Autorul începe Apocalipsa cu aceste cuvinte – am căutat să traduc aceste prime cuvinte, aşa cum trebuie să fie în conformitate cu sensul lor adevărat: „Aceasta este revelaţia lui Iisus Christos pe care Dumnezeu a dat-o servitorului Său ca să o facă înţeleasă «pe scurt», aşa cum se va împlini ceea ce trebuie să vină. Ea a fost pusă în semne şi trimisă prin îngerul său servitorului Ioan şi acesta a destăinuit-o“. El vrea deci să o descrie „pe scurt“. Ce înseamnă aceasta? Este ca şi cum cineva ar dori să spună: Dacă ar fi să vă arăt totul în amănunt, tot ce se va petrece de acum până la capătul evoluţiei Pământului, ar însemna să scriu mult prea mult. Eu vreau să fac numai o expunere sumară, pe scurt. Acest text a fost astfel interpretat de traducătorii care nu au putut pătrunde în spiritul Apocalipsei, încât ei spun: „spre a arăta ce trebuie să se petreacă «în curând»“. Ei erau de părere că cele ce aveau să se întâmple vor avea loc în scurt timp, în curând. În realitate, trebuie înţeles că evenimentele sunt arătate „pe scurt“. Textul originar are o expunere care permite o traducere corectă, ceea ce m-am străduit să arăt în introducerea „Imaginilor oculte ale Peceţilor şi Stâlpilor“ cât mai exact  [34].

Într-o serie de expuneri am relatat multe lucruri despre acest sacru document foarte vechi, multe lucruri despre tainele pe care Domnul le-a dezvăluit omenirii prin ucenicul pe care îl iubea. Aţi putut probabil să simţiţi prin aceasta că Apocalipsa este o carte plină de o profundă înţelepciune şi aţi resimţit, poate, în cursul acestor conferinţe, o anumită îngrijorare sau chiar teamă constatând că în această carte multe lucruri sunt greu de înţeles. Aş dori, de aceea, acum la sfârşitul acestor expuneri să mai adaug ceva: Tot ce am putut să vă spun este absolut conform cu intenţiile autorului Apocalipsei şi s-a predat în toate şcolile oculte care au răspuns acestor intenţii. Dar aceasta nu este totul, pe departe nu este tot ce s-ar fi putut spune, pentru că s-ar putea merge mult mai adânc în adevărurile şi temeiurile acestui document. Dar chiar dacă aş pătrunde în toate aceste profunzimi, ceea ce aş putea să vă spun vi s-ar părea totuşi doar ca o expunere superficială. Şi, de fapt, nici nu se poate altfel, nu se poate da la început decât o prezentare superficială. Numai aşa putem merge mai departe. Trebuie să se înceapă cu ceva elementar, apoi se va trece la ceva mai complex după ce am străbătut o bucată de drum. Căci există multe, multe lucruri care au fost expuse superficial tocmai pentru a ne da răgazul să ne adaptăm şi a putea apoi face noi dezvăluiri. Şi dacă veţi persevera pe calea pe care, într-un fel, aţi început-o, consacrându-vă eforturile pentru înţelegerea Apocalipsei lui Ioan, veţi ajunge treptat, treptat şi la profunzimile vieţii spirituale. La profunzimi care astăzi sunt imposibil de exprimat, pentru că nu pot fi înţelese, pentru că nimeni încă nu a avut urechi să le audă. Aceste urechi care să poată auzi sunt pregătite tocmai prin asemenea expuneri sumare, aşa cum v-au fost date. Şi încetul cu încetul vor deveni urechi care să poată auzi Cuvântul care străbate atât de profund prin Apocalipsă. Dacă aţi reţinut ceva din tot ce a fost îngăduit să vă spun, să fiţi totodată convinşi că a fost necesar ca totul să fie spus doar în linii generale, doar, ca să spunem aşa, superficial şi nu numai atât, dar nu s-au putut spune decât unele elemente. Lăsaţi-le însă să devină pentru dumneavoastră un impuls care să vă conducă tot mai adânc în tainele pe care acest ciclu v-a permis doar să le presimţiţi. Dacă ar fi fost în intenţia mea să vă vorbesc chiar numai superficial dar despre tot ce s-ar putea spune, ar fi trebuit să vorbesc săptămâni la rând. Ceea ce am expus acum, în acest ciclu, nu are decât dorinţa de a vă da un stimulent şi cel care înţelege şi simte aceasta spunându-şi: Trebuie să pătrund aceste lucruri tot mai mult, tot mai adânc, acela a primit aceste conferinţe în sensul corect.