Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

APOCALIPSA LUI IOAN

GA 104


CONFERINŢA a IX-a

TRANZIŢIA CĂTRE PĂMÂNTUL SPIRITUALIZAT.
FEMEIA ÎMBRĂCATĂ CU SOARELE. FIARA CU ŞAPTE CAPETE ŞI ZECE COARNE

Nürnberg, 26 iunie 1908

În expunerea făcută ieri despre evoluţia omului, am ajuns la punctul când, după sfârşitul perioadei caracterizate prin cele şapte sunete de trâmbiţă, Pământul şi toate fiinţele care îl populează vor trece într-o altă stare, o stare din care fizicul, materia se dizolvă, ca să spunem aşa, şi devine mai întâi de natură astrală, iar apoi, în final, de natură spirituală. Se naşte un Pământ astral în care vor veni să trăiască toate fiinţele care au evoluat până într-atât, încât sunt capabile să înfrângă materia şi să o utilizeze în scopul spiritualizării. În schimb, cei care nu vor putea transforma în spirit ceea ce este de natură materială, ci dimpotrivă se vor ataşa şi mai mult de materie, vor fi alungaţi şi vor contribui la formarea unui fel de Pământ secundar. Studiul acestui alt Pământ este foarte instructiv în legătură cu soarta omenirii viitoare. Dar mai întâi trebuie să înţelegem foarte bine tot ce va urma după spiritualizarea Pământului pentru cei care vor fi putut atinge gradul de maturitate necesar pentru a se împărtăşi cu principiul lui Christos şi se vor lăsa călăuziţi de el. Ne vom ocupa, deci, acum de perspectiva devenirii fiinţei umane.

Vom putea înţelege mai bine această perspectivă dacă vom avea răbdarea să mai cercetăm o dată în plus omul actual, să vedem ce a devenit şi ce posibilităţi de dezvoltare poartă în el pentru viitor. În prezent, ştim că omul este o fiinţă alcătuită din patru elemente. Primul element pe care îl cunoastem este ceea ce numim în mod obişnuit corpul fizic. Este elementul pe care omul îl are în comun cu toate creaturile care formează astăzi regnul mineral, elementul pe care îl putem vedea cu ochii şi pipăi cu mâinile. Este elementul inferior al entităţii umane, este ceea ce rămâne după moarte, este propriu-zis cadavrul. Dar corpul fizic ar urma soarta cadavrului, s-ar dezagrega clipă de clipă, dacă nu ar fi impregnat de un alt element, pe care îl numim corpul vieţii, sau corpul eteric. Omul are corpul eteric în comun nu cu regnul mineral, ci cu fiinţele care compun, pe Pământ, regnul vegetal. Corpul eteric este forţa vie din om, care luptă în fiecare clipă împotriva morţii şi care menţine, între naştere şi moarte, legate, elementele care alcătuiese corpul fizic, care altminteri tind permanent să se disperseze, să se destrame. Ce este în realitate corpul fizic al omului? Este ceea ce devine, la un timp după ce moartea i-a distrus forma, pulbere, o grămăjoară de cenuşă, compus însă din aceleaşi elemente care în timpul vietii sunt inserate cu atâta artă în corpul eteric, în aşa fel că totul dă impresia acelui tot unitar pe care îl vedem. Al doilea element este, cum am spus, corpul eteric sau corpul vieţii. Al treilea, pe care omul îl are în comun cu toate animalele, este aşa-numitul corp astral, purtător al instinctelor, al pasiunilor, al dorinţelor, al tuturor gândurilor, reprezentărilor etc., tot ceea ce numim în mod obişnuit suflet. Al patrulea element pe care îl are fiinţa umană şi care face ca omul să fie încoronarea Creaţiei pe Pământ, îl face să fie superior tuturor celorlalte creaţii şi creaturi de pe Pământ, şi mai ales îl face apt să evolueze ca individualitate, să fie conştient de el însuşi, în timpul existenţei terestre, este eul.

În viitor, evolutia umană se va desfăşura în aşa fel, încât fiinţa umană, cu ajutorul forţelor pe care le are eul, va transforma, purificându-le, elementele inferioare eului şi va face din el un fel de stăpân-suveran al acestora. Când eul va reuşi să domine cu putere corpul astral, încât acesta să nu mai fie dominat de pasiuni, instincte şi impulsuri necontrolate şi inconştiente, va duce la formarea unui nou element, superior, aşa-numita Sine spirituală sau Manas, care nu este altceva decât corpul astral purificat, care înainte de a fi prelucrat şi purificat de eu era el treilea element al fiinţei umane. Când eul reuşeşte să transforme şi corpul eteric, se dezvoltă Spiritul vieţii sau Buddhi, iar când eul, şi aceasta într-un viitor foarte, foarte îndepărtat, va reuşi să transforme şi corpul fizic, spiritualizându-l – fiind de fapt munca cea mai grea, deoarece corpul fizic este, dintre toate elementele, cel mai dur –, acesta va deveni elementul cel mai elevat al entităţii umane, Omul-spirit sau Atma.


Acum ne putem reprezenta fiinţa umană compusă din şapte elemente, dintre care patru le are deja în prezent, corpul fizic, eteric, astral, eul, apoi celelalte trei pe care le va dezvolta în viitor, Sinea spirituală sau Manas, Spiritul vieţii sau Buddhi şi Omul-spirit sau Atma. Pe acestea din urmă, cele trei elemente superioare, nu le va putea dezvolta decât mult mai târziu, în viitor. În condiţiile actuale, pe actualul Pământ, omului nu-i este dată puterea să acţioneze conştient asupra lui însuşi pentru a dezvolta aceste elemente spirituale ale fiiniei sale, cele mai înalte din natura sa umană.

Dacă luăm în considerare această entitate compusă din şapte elemente nu reuşim să înţelegem totuşi fiinţa umană aşa cum se prezintă ea astăzi în faţa noastră. Dacă o cuprindem cu privirea în ansamblu, este desigur corect să vorbim de cele şapte elemente. Dar dacă vrem să înţelegem omul aşa cum este astăzi, trebuie să ne referim la el cu o mai mare precizie.

Vă amintiţi că elementul fizic, corpul fizic a fost creat şi s-a dezvoltat pe vechiul Saturn, corpul eteric pe vechiul Soare, corpul astral pe vechea Lună, iar eul s-a format pe actualul Pământ, unde până în prezent a atins un anumit nivel de dezvoltare superior. Dar evoluţia terestră a omului trebuie privită cu mai multă exactitate. Ceea ce numim Sine spirituală, corpul astral transfigurat – cu alte cuvinte ce va rezulta din acţiunea omului asupra corpului astral, acţiune declanşată cu forţe proprii şi în deplină conştienţă – nu va fi obţinut de majoritatea oamenilor decât la finele evoluţiei terestre. În schimb, în decursul actualei evoluţii terestre, omul a trecut printr-un fel de stadiu de pregătire care i-a permis să lucreze, dar, ca să spunem aşa, semiconştient, semiinconştient asupra celor trei corpuri inferioare.

Această acţiune, jumătate conştientă, jumătate inconştientă a eului asupra elementelor inferioare, a început încă din perioada lemuriană, despre care am vorbit pe scurt. În acea vreme, eul a început, într-o stare de conştienţă cu totul confuză, să lucreze mai întâi asupra corpului astral. Dacă urmăriţi evoluiia Pământului începând din perioada lemuriană până la începutul perioadei atlanteene, veţi constata că eul, la început semiinconştient, într-o stare de conştienţă crepusculară a lucrat asupra corpului astral, transformându-l. Rezultatul acestei transformări a corpului astral, care are loc, evident, pe Pământ, a dus la formarea a ceea ce numim „sufletul senzaţiei“. Apoi, în perioada atlanteană, când aerul era suprasaturat de neguri încărcate cu vapori de apă, eul, într-o stare de conştienţă confuză, a acţionat asupra corpului eteric, elaborând germenul a ceea ce numim astăzi „sufletul raţiunii“. Şi, în sfârşit, începând din momentul când datorită acelui puternic impuls venind din zona situată în apropierea actualei Irlande, care a împins oamenii spre răsărit, spre locurile unde se vor forma ulterior popoarele de astăzi, fugind de fapt din cauza Deluviului, şi chiar începând din ultima treime a perioadei atlanteene eul lucrează inconştient asupra corpului fizic şi dezvoltă prin această acţiune ceea ce numim „sufletul conştienţei“. Acesta este ceea ce dă omului imboldul să se desprindă de sufletul-grupă, să-şi formeze un eu mai mult sau mai puţin conştient de sine însuşi, un eu care numai prin venirea lui Christos Iisus a primit marele impuls al unei individualităţi complete. De atunci omul începe să devină capabil şi de o acţiune ceva mai conştientă asupra corpului astral. De fapt, noi nu am început această acţiune în mod conştient decât din momentul când creştinismul a început să se răspândească pe Pământ. Vorbind, deci, despre om aşa cum se prezintă el astăzi, trebuie să formulăm următoarea caracterizare: omul şi-a dezvoltat corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, apoi sufletul senzaţiei – corpul astral transformat de eu într-o stare de conştienţă crepusculară, sufletul raţiunii – corpul eteric transformat de eu în stare de conştienţă obscură, la începutul perioadei atlanteene, şi sufletul conştienţei – corpul fizic prelucrat de eu în stare de conştienţă tot obscură, în ultima parte a perioadei atlanteene. Toate aceste etape şi realizări au fost pentru a se ajunge la dezvoltarea treptată a Sinei spirituale sau Manas. Până la punctul în care suntem azi, aceasta este încă într-o stare cu totul incipientă.

Germenele Sinei spirituale este astăzi la unii oameni mai dezvoltat, la alţii mai puţin. Unii vor fi nevoiţi să mai treacă prin numeroase încarnări pentru a ajunge la o dezvoltare suficientă, care să le permită o acţiune perfect conştientă pe care să o îndeplinească în interiorul fiinţei lor. Când Pământul va ajunge la finele misiunii lui fizice, deci când va începe să răsune cea de a şaptea Trâmbiţă, va avea loc următorul eveniment: ceea ce a mai rămas din corpul fizic se va dizolva, aşa cum sarea se dizolvă în apă caldă. Sinea spirituală a omului, Manas, va fi atins până atunci o suficientă dezvoltare pentru ca omul să poată rosti fără ezitare cuvintele Sfântului Pavel: „Nu eu, ci Christos din mine face toate acestea“. Aşa va trăi omul. El va avea puterea să-şi dizolve substanţa sa fizică şi să facă din corpul său eteric înnobilat o fiinţă capabilă să trăiască pe Pământul astralizat. Pe acest Pământ spiritualizat omul va continua să trăiască, dar ca o fiinţă complet înnoită.

Acest moment grandios al trecerii spre Pământul spiritualizat este descris într-un mod admirabil în Noul Testament, unde se spune că tot ce elaborează omul în corpul fizic, în cursul vieţii pe Pământ, este ca o sământă care îşi va da fructele când Pământul va deveni spirit. „Când semeni, nu semeni trupul care să vină, ci un grăunte gol, de grâu sau de altceva. Dumnezeu însă îi dă trup cum voieşte şi fiecărei seminţe îi dă trupul ei“ – adică un corp care să fie expresia sufletului, a individualităţii. „Trupurile nu sunt toate la fel. Sunt trupuri cereşti şi trupuri pământeşti, dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti“. Corpurile terestre vor fi dizolvate, iar corpurile ceresti vor apărea ca expresie luminoasă a ceea ce este sufletul. „Se seamănă ce putrezeşte, se scoală ce este viu“. Corpul cel viu acela va învia. „Se seamănă trup lumesc şi va învia trup spiritual“*. Apostolul Pavel numeşte „corp spiritual“ corpul eteric sau corpul vieţii care, după ce corpul fizic se va dizolva, va apărea în Pământul astralizat. Pavel vede în faţa lui corpul viu, care nu putrezeşte, corpul spiritual, cum îl numeşte el.

* Scrisoarea I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 15, v. 37-44

Să vedem acum care este contribuţia proprie a fiinţei umane ca expresie a capacităţii sale de a primi pe Christos. Este exact ce Pavel contemplă în spirit şi ceea ce el numeşte „ultimul Adam“, în timp ce prin „primul Adam“ consideră pe primul om care a apărut într-un corp fizic vizibil*. În perioada lemuriană, către sfârşitul acestei perioade, găsim aici jos felurite animale, dar omul nu este încă vizibil pentru ochiul fizic, el este încă eteric. Dar el începe să se densifice, să asimileze elementele minerale şi apare sub forma sa primă fizică. Ca şi apa care devine sloi de gheaţă solidificându-se, la fel a apărut omul fizic. Evoluţia fizică îşi urmează cursul până în momentul acela îndepărtat când tot ce este de natură terestră se va dizolva şi va dispărea. De aceea omul care va apărea atunci va avea ca element cel mai de jos corpul eteric, şi acesta este „ultimul Adam“. „Primul Adam“ are posibilitatea acum pe Pământ să perceapă lumea cu simţurile fizice, legate de corpul fizic, iar „ultimul Adam“, care primeşte un corp spiritual, este expresia facultăţii de a primi pe Christos. Acesta este şi motivul pentru care Pavel numeşte şi pe Christos „ultimul Adam“. Astfel se încheie ciclul evoluţiei umane. În spirit vedem ce devine omul în viitor, aşa cum l-am văzut înainte coborând spre Pământ.

* Scrisoarea I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, cap. 15, v. 45-47: „Adam omul cel dintâi s-a făcut suflet viu, iar Adam cel din urmă este duh de viaţă făcător. Omul cel dintâi a fost din pământ şi pământesc, iar omul cel de al doilea este Domnul din ceruri“ (N.T.).

Pentru a înţelege cele ce urmează este necesar să ne cufundăm privirea încă şi mai mult în misterul devenirii omului. Dacă aţi putea urmări fiinţa umană până în perioada anterioară când a intrat într-un corp fizic, deci până în acele timpuri când era încă vizibilă pentru simţurile fizice, când abia coborâse, ca să spunem aşa, din planul eteric, aţi constata că omul apare mai întâi cu o structură lichidă şi aeriformă, apoi cartilaginoasă; dacă aţi putea urmări această evoluţie, – aţi constata că şi Pământul era foarte diferit de cum este acum. În intervalul de timp care precede coborârea omului pe Pământ, încă nu se constituise regnul mineral. Pământul era la început şi abia primise moştenirea lumii. Regnul inferior, cel mai de jos, era regnul vegetal. Solul era încă foarte puţin format. Substanţele de natură gazoasă şi lichidă se prezentau cu totul diferit. Dacă ar fi fost să fi putut contempla Pământul în acea fază incipientă, deci înainte de coborârea omului din atmosferă pentru a păşi pe solul întărit, nu ar fi apărut cum î1 descrie azi, în mod cu totul lipsit de realitate, geologia contemporană. În ansamblu, Pământul era mult mai aproape de ceea ce se consideră a fi un organism. Era străbătut de tot felul de pulsatii regulate. Semăna mai mult cu o fiinţă vie decât cu ce este în prezent. În ce priveşte pe om, care exista ca o fiinţă spirituală, eterică, el nu se năştea aşa cum se întâmplă în prezent; într-un anumit fel, el era adus pe lume chiar de Pământul însuşi, de Pământul-mamă. Acest Pământ-mamă îl făcea pe om, un om încă de structură spiritual-eterică, şi înainte de a se desprinde, el era în mod real legat de Pământ, de ansamblul terestru. Reprezentaţi-vă încă o dată mental cum se formează într-un corp maleabil părţi mai dure şi veţi avea o imagine privind modul în care se năşteau pe atunci fiinţele umane din sânul Pământului-mamă. Da, oamenii erau ai Pământului şi rămâneau legaţi de Pământ prin tot felul de curenţi.

Viaţa omului era deci cu totul diferită. Circulaţia sanguină, de exemplu, este astăzi interioară, închisă în interiorul corpului prin piele, pe atunci, se prelungea în afară- sub formă de forţe naturale – în mediul ambiant. Dacă am dori să schiţăm o imagine a ceea ce era atunci trebuie să spunem: Invizibil pentru un ochi fizic, dar perceptibil unei priviri de clarvăzător, se forma în pământ un fel de conglomerat care se detaşa şi se diferenţia de mediul înconjurător, dar forţele pe care le conţinea erau legate prin numeroase fire cu restul Pământului. Aşa era începutul, naşterea unei fiinţe umane fizice.

 

A fost deci un timp când oamenii erau legaţi prin fire de restul Pământului. Atingem aici, ca să spunem aşa, un profund şi grav mister, un mister ale cărui ultime urme apar în aceea că atunci când astăzi oamenii vin pe lume legătura cu organismul matern se rupe prin tăierea cordonului ombilical. Această legătură cu organismul matern este o ultimă rămăşiţă a legăturii pe care omul o avea cu Pământul-mamă. Asa cum astăzi omul este un fiu al omului şi naşte om, pe atunci era un copil al Pământului, se năştea din Pământul care era încă o fiinţă vie. Omul a devenit de sine stătător în momentul când cordonul ombilical care îl lega de Pământ a fost într-un fel tăiat. Atunci, prin aceasta, el a devenit o fiinţă care se năştea şi se perpetua prin sine însuşi.

Trebuie să reţinem foarte clar faptul că vasele sanguine prezente acum în interiorul omului nu sunt altceva decât prelungirile curenţilor care impregnau Pământul în stadiul său primar. La fel şi circuitele nervoase: tot ceea ce astăzi constituie sistemul nervos se prelungea în Pământul-mamă. Reţeaua de nervi pe care o avem pare ca şi tăiată din nervurile care străbăteau odinioară întregul Pământ. Şi la fel stau lucrurile şi cu celelalte părţi ale fiinţei umane. Omul provine din Pământul matern. Tot ce are astăzi închis şi acoperit cu piele a venit de la Pământ. Înainte de a fi fiul omului, el a fost fiul Pământului, iar numele de „Adam“ nu înseamnă, în realitate, decât exact aceasta: fiul Pământului. Toate aceste denumiri şi nume străvechi ne trimit către importante Misterii. Luând cunoştinţă de aceste adevăruri putem să înţelegem mai bine că Pământul, înainte ca omul vizibil să-şi facă apariţia, conţinea deja toate forţele proprii acestei fiinţe. Înainte ca omul să devină om, Pământul era purtătorul tuturor forţelor umane. Pământul este mama speţei umane. În măsura în care astăzi putem cu foarte mare greutate să concepem că un om se putea naşte din Pământ, în aceeaşi măsură acest fapt este un adevăr ferm, căci Pământul era o fiinţă vie. Tot ce am încercat să schiţez acum în câteva cuvinte s-a petrccut în timpul perioadei lemuriene.

A avut oare Pământul o importanţă atât de mare pentru om? Este o întrebare pe care ne-o putem pune şi răspunsul este afirmativ: da, pentru că în starea sa primară Pământul conţinea tot ce omul a interiorizat ulterior. Inima a fost pregătită într-un loc, creierul într-altul, fiecare traseu nervos era prezent pe acest Pământ al nostru. Şi la fel cum interioritatea noastră se pregătea atunci pe Pământ, tot aşa acum noi purtăm în corp configuraţia pe care urmează să o ia viitoarea planetă după ce Pământul îşi va fi atins ţelul. În prezent, omul lucrează la perfecţionarea sufletului şi prin aceasta face ca din ce în ce mai mult corpul să semene cu sufletul, să fie expresia acestuia. Când Pământul va ajunge la sfârşitul cursei sale, a misiunii sale, omul va fi făcut din corp imaginea exterioară a sufletului, a unui suflet care a primit pe Christos în el. Acest om nou va continua să existe şi va implanta în viitoarea încarnare a Pământului forţele pe care le-a dezvoltat în actuala încarnare planetară a Pământului. Jupiter este viitoarea încarnare planetară a Pământului şi ia exact aspectul pe care omenirea i-l va da; el se compune din cele şapte corpuri ale omului. La început, Jupiter va fi alcătuit din ceea ce omul însuşi a făcut din sine. Gândiţi-vă că toate corpurile pe care omul le va fi format până atunci se vor contopi într-unul singur, într-un glob ceresc, şi acesta va fi Jupiter, încarnarea viitoare a Pământului. Cu toţii purtăm în noi sămânţa viitoare a lui Jupiter şi a forţelor pe care le va conţine. Pe acest şi din acest Jupiter se vor naşte, la rândul lor, fiinţele jupiteriene. Iată că omul lucrează de pe acum la formarea viitoarei planete, care va fi Jupiter.

Ce trebuie să facă omul pentru a da acestei viitoare încarnări a Pământului o structură demnă de acesta? Va trebui să vegheze ca munca sa să se poată împlini de acum înainte în mod conştient, în spiritul lui Christos, iar corpul său eteric, care va fi imaginea acestei lucrări, să se integreze cu demnitate în Pământul spiritualizat. Toate componentele acestui corp vor fi exact cum le va construi omul. Ceea ce va face din corpul fizic va fi o contribuţie adusă Pământului spiritualizat, iar acesta va fi fundamentul viitoarei sale evoluţii. Aşa cum astăzi sufletul se dezvoltă în corpul pe care îl avem în prezent, pe care l-am moştenit de pe vechea Lună, sufletul se va dezvolta în viitor în corpul pe care noi înşine l-am clădit. De aceea, acest corp – care serveşte de acoperiş, de veşmânt pentru suflet, care la rândul său este purtătorul eului – este numit şi „templu al principiului eului“, „templul“ elementului divin care sălăşluieşte în om, cu alte cuvinte „Templul lui Dumnezeu“. Modelând acest corp, construim de fapt un templu viitor, un templu al viitoarei încarnări a Pământului. Pentru ca Jupiter să aibă o evoluţie normală trebuie să contribuim la aceasta dând corpului nostru structura sa cea mai potrivită. Ce trebuie să apară în momentul când Pământul îşi va fi atins scopul? Un templu al sufletului ale cărui măsuri vor fi drepte. Acesta este şi motivul pentru care un iniţiat are ca sarcină de studiu templul pe care omul îl va construi. Dacă sufletul şi-a făcut lucrarea bine, aceasta se va vedea când se va face măsurarea acestui templu al lui Dumnezeu. „Apoi mi s-a dat o trestie, asemănătoare cu un toiag, şi mi s-a zis: Scoală şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină într-însul. Iar curtea de afară a templului las-o şi nu o măsura“ (Apocalipsa, cap. 11, v. 1-2). Aceasta înseamnă că trebuie scos din templu tot ce a servit la ridicarea lui. Mai întâi, omul trebuie să aibă un corp fizic şi un corp eteric înainte de a le putea prelucra şi modifica. Corpul fizic şi cel eteric reprezintă „curtea de afară“ şi trebuie înlăturate. Omul păstrează numai ce a edificat singur şi acesta este „templul“ în care vor intra fiinţele noi din existenta jupiteriană.

Vom trăi atunci în sânul unui Pământ spiritualizat şi vedem deja cum se pregăteşte în mod exemplar viitoarea existenţă jupiteriană şi cum oamenii aduc acolo, cu ei, fructele existenţei terestre. Trebuie să fim deplin conştienţi că în sânul acelei stări spirituale a Pământului, pe o treaptă superioară a evoluţiei, va reapărea tot ce existase anterior. În primul rând vor apărea purtătorii curentelor spirituale pe care se sprijină existenţa Pământului şi din care el însuşi a ieşit. Reprezentanţii acestor curente vor reapărea vii. După tradiţia creştină, Ilie şi Moise sunt văzuţi ca reprezentanţi personali a ceea ce am discutat în conferinţa de ieri despre cei doi stâlpi. Esoterismul creştin vede în Ilie şi Moise pe cei care ne-au desluşit sensul celor doi stâlpi. Ilie este purtătorul mesajului adus de primul stâlp, stâlpul Forţei. Moise este purtătorul mesajului adus de al doilea stâlp, stâlpul înţelepciunii. „Moise“ înseamnă adevăr sau înţelepciune, iar „Ilie“ – este foarte greu să traducem cuvântul în limbajul nostru – este forţa conducătoare, forţa care arată direcţia, care dă impulsul. Vedem cum aceste două entităţi vor apărea în lumea spiritualizată la nivelul la care ei au adus-o. Căci tot aşa cum în momentul „Schimbării la faţă“, după tradiţia creştină, Christos apare între Moise şi Ilie, la fel, la sfârşitul evoluţiei terestre, Soarele spiritual al iubirii, revelaţie a misiunii de iubire a Pământului, va apărea susţinut de Soarele-Marte şi de Luna-Mercur, prin Ilie şi Moise. Ieri am arătat că cei doi stâlpi apar mai întâi initiatului ca simboluri ale Forţei şi ale Înţelepciunii, iar deasupra lor Soarele Iubirii. Acum putem să ne reprezentăm cum se desfăşoară evoluţia terestră; cei doi stâlpi ne apar vii, personalizati, unul prin Ilie, celălalt prin Moise, iar deasupra lor, principiul lui Christos.

Dacă acum vom încerca să privim Pământul şi tot ce se află pe el în relaţie cu întregul Univers, vom constata că ne aflăm exact în momentul despre care vorbim ajunşi la ceva deosebit de important. Pământul şi Soarele formau la început – aşa cum ştim – un singur corp ceresc. Pământul s-a format din Soare, iar Luna s-a desprins din Pământ. Am spus că aceste fenomene s-au petrecut pentru bunul mers al evoluţiei. Dar atunci când omul va fi trecut prin etapele dezvoltării sale, când se va spiritualiza, Pământul va fi pregătit pentru a se uni din nou cu forţele prezente în Soare, iar evolutia lui se va desfăşura în ritmul accelerat al acestuia. În momentul acela se va petrece un eveniment important: Pământul se va uni din nou cu Soarele. În timp ce se vor desfăşura toate acestea, Pământul se va uni cu Soarele. Am spus mai înainte că spiritele solare coborâseră pe Pământ când a avut loc evenimentul de pe Golgota. Am mai spus că principiul lui Christos va conduce evoluţia spre punctul final pe care l-am arătat şi când Pământul va fi gata să se unească cu Soarele. Iar principiul care fusese necesar pentru ca evoluţia să nu se desfăşoare prea rapid, principiul reprezentat prin Lună, nu-şi va mai avea rostul, omul nu va mai avea nevoie de acesta. Forţele lunare vor fi învinse, iar omuI se va uni cu Soarele. El va trăi în Pământul spiritualizat şi va fi în acelaşi timp unit cu forţele solare şi va fi biruitor asupra forţelor lunare. Aceasta este viziunea simbolică reprezentată prin Pecetea a cincea: Femeia îmbrăcată cu Soare şi are Luna la picioarele ei*. Ne aflăm în momentul când omul s-a spiritualizat, când se uneşte din nou cu forţele solare, Pământul şi Soarele nemaiformând decât un singur corp, iar forţele lunare sunt biruite.

* Apocalipsa, cap. 12, v. 1 (N.T.).

În continuare trebuie să ne reamintim că numai fiintele cele mai evoluate, cele care vor fi pătrunse de principiul lui Christos, vor străbate această evoluţie. Numai aceşti oameni vor putea ajunge la acest punct; în schimb, ceilalţi, care se vor fi osificat în materie, vor fi respinşi, vor fi alungaţi şi vor forma un fel de planetă secundară. Să ne mai amintim că fiinţa umană, înainte de a fi coborât pe Pământ ca fiinţă fizică, apare clarvăzătorului în planul astral. Vă mai amintiti, de asemenea, că am arătat în mod precis că fiinţa umană a apărut, la început, sub cele patru tipuri de suflete-grup: Leul, Vulturul, Taurul şi Omul. Aceste patru tipuri de suflete-grup ne apar, ca să spunem aşa, înainte ca omul să fi coborât în planul fizic, înainte de a se fi individualizat. Aceste patru forme tip pe care le avea omul înainte de a se fi coborât într-un corp fizie nu mai sunt vizibile astăzi în omul fizic, ele se află acum sub influenţa sufletului, sunt comprimate şi interiorizate în forma umană, ca şi cum ar fi din cauciuc. Şi chiar aşa sunt, adică maleabile când omul nu mai este stăpân pe sine, când sufletul pare amorţit, ca să spunem aşa, fie că doarme, fie că este mai mult sau mai puţin inconştient. În aceste situaţii, aceste tipuri străvechi se mai pot observa apărând în tipul de animal corespunzător. Dar în fond, prin faptul că omul a coborât în planul fizic, el a învins tipul animal. Când a dobândit omul această posibilitate de a domina tipul animal în astral?

Reţineţi, desigur, că am vorbit de cele şapte epoci sau rase ale perioadei atlanteene, pe care le-am grupat în primele patru şi în ultimele trei. În timpul primelor patru, fiinţa umană aparţinea întru totul de sufletul-grup. Dar în epoca a cincea, sau în rasa a cincea (rasa protosemiţilor) a apărut primul impuls spre dobândirea unui suflet individual. În Atlantida au fost deci patru faze de evoluţie ca sufle-t-grup, şi fiecare din cele patru rase atlanteene corespundea uneia din formele tip de animale, Leul, Vulturul, Taurul sau Viţelul şi Omul. În a cincea epocă, aceste forme tipice au evoluat spre forma umană şi au dispărut ca atare. Imaginaţi-vă acum că omul, în epoca noastră actuală, se impregnează cu principiul lui Christos şi prin aceasta el domină din ce în ce mai mult animalitatea din e1. Dar dacă nu se impregnează cu acest principiu, nu va fi în stare să stăpânească animalitatea din el. Cele patru capete tip de animal, Leul, Vulturul, Taurul, Omul*, continuă să existe şi îşi reiau forma, atunci când li se oferă ocazia să o facă, ba ceva mai mult, se mai adaugă încă alte trei, provenind din ultimele trei rase atlanteene, când fiinţa umană începuse să devină om propriu-zis. Aceste ultime trei tipuri vor mai dăinui atât timp cât omul nu lucrează asupra sufletului său pentru ca această animalitate să dispară. Cum va apărea, în acest caz, pe Pământul spiritualizat, omul care în epoca noastră nu şi-a însuşit principiul lui Christos? El se va prezenta în materialitatea sa şi în formele din care a provenit. El a îmbrăcat patru forme-animal şi încă alte trei. Ceea ce ar fi putut înfrânge această animalitate, a rămas nefolosit. Animalitatea reapare, dar de data aceasta sub şapte aspecte. După cum în Atlantida au apărut cele patru capete, omul-animal, tot aşa în viitorul Pământ astralizat, spiritualizat, vor apărea şapte capete-tip de acest gen şi ceea ce s-a petrecut altădată se va repeta. Omul spiritual exista atunci în germen potenţial, dar nu putea lua încă o formă individuală, el a dat formă celor patru capete-animale. Acest potenţial om spiritual din trecut este reprezentat simbolic prin femeia care dă naştere omului. Omul viitorului este reprezentat de asemenea prin femeia care naşte pe omul spiritual. Ceea ce a rămas ca element material este alungat către acea formaţie cosmică pe care o putem numi ca fiind o planetă secundară şi este reprezentat simbolic prin Fiara cu şapte capete. Altădată existau patru capete-tip de animal, aceasta înainte ca omul să fi avut capacitatea să înfrângă animalitatea. În viitor, cei care au rămas întârziaţi în animalitate vor reapărea sub o formă colectivă, sub forma Fiarei cu şapte capete**.

* Trebuie înteles, de fapt „omul-animal“ (N.T.).
** Apocalipsa, cap. 13, v. 1: „Apoi am stătut eu pe nisipul mării şi am văzut ridicân-du-se din mare o fiară cu şapte capete şi zece coarne“ (N.T.).

Aşadar, în mod efectiv, după reunirea Pământului cu Soarele, Pământul spiritualizat va fi sus, iar jos va apărea tot ce nu a primit principiul spiritual, vor apărea capetele animale de altădată, numai că acum ele vor apărea ca ceva întârziat. Ele vor fi „adversari“; altădată, în vremea pregătirii, ele erau prezente ca ceva cu totul oportun. Vedem astfel că aşa cum atunci ele au ieşit din apele mării fizice acum ies din marea astrală. Soarele însusi va fi astralizat – va ieşi monstrul cu şapte capete, Fiara cu şapte capete. Tot ce există în om ca lucrare a corpului eteric – şi vă rog să fiţi atenţi asupra acestui fapt – se numeşte în limbajul Misteriilor, limbaj pe care îl foloseşte şi autorul Apocalipsei, „cap“. Prin acest cuvânt se înţelege ceea ce apare în faţa privirii clarvăzătorului ca un „cap“, de exemplu ca un cap de leu. Forţele eterice au lucrat asupra sa. Dacă urmărim evoluţia atlanteană constatăm, aşa cum am mai arătat, că etericul, corpul eteric, depăşea capul. Tot ceea ce în om este opera etericului se numeşte în limbajul Misteriilor apocaliptice „cap“. Acesta se referă deci la ceea ce vede un clarvăzător ca un cap. Dar ceea ce se formează fizic în om într-o parte a corpului eteric se numeşte „corn“. Astfel, în limbajul Misteriilor, cornul este ceva misterios. De exemplu, ceea ce s-a format fizic în om prin faptul că s-a ataşat de acea rasă din perioada atlanteană în care predomina sufletul-grup având ca animal-tip leul se numeşte corn. Deci partea fizică ce provine dintr-un membru oarecare al corpului eteric se numeşte corn. Corn este, de exemplu, organul care devine expresia fizică exterioară a ceva de natură eterică.

Vreau să fiu şi mai concret. Toate organele fizice ale omului sunt propriu-zis organe eterice densificate, ele provin din corpul eteric prin întărire. Să luăm ca exemplu inima. Astăzi, este un organ fizic, dar s-a format prin densificarea unui organ eteric. Inima omului contemporan a fost preformată în perioada când acesta trăia în sânul sufletului-grup simbolizat prin Leu. Inima este, deci, un corn al capului de leu, căci atunci când corpul eteric era suficient de dezvoltat pentru ca omul să poată primi sufletul-grup având ca simbol capul de leu, s-a conturat ceea ce a devenit ulterior inima fizică. Din acest germen eteric, din omul-leu s-a născut structura inimii fizice pe care o avem astăzi. Legând originea corpului eterie de metamorfoza unui cap în altul, de alăturarea unui cap de altul, înţelegem că şi corpul fizic uman s-a format prin alăturarea unui corn de altul. Şi, de fapt, corpul eteric uman este alcătuit din „capete“, iar corpul fizic din „coarne“. Aşa se exprimă limbajul Misteriilor. Toate organele omului s-au format pornind de la corpul eteric, deci toate sunt„coarne“.

Este bine să reflectăm acum la cele expuse, căci toate acestea formează ceea ce autorul Apocalipsei însuşi numeşte a fi înţelepciune. Nu vom înţelege această înţelepciune pe care el a pus-o în descrierea Fiarei cu şapte capete, dar cu zece coarne, decât dacă am înţeles perfect ce înseamnă „corn“ în raport cu „cap“ în limbajul Misteriilor. Vom vedea că fiinţele care îşi vor păstra cele şapte capete, pentru că au rămas staţionare în evoluţia lor, vor avea în abisul în care au alunecat un corp fizic compus din zece elemente densificate.