Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

APOCALIPSA LUI IOAN

GA 104


CONFERINŢA a X-a

CURSUL EVOLUŢIEI PRIN CELE ŞAPTE STĂRI DE CONŞTIENŢĂ, CELE ŞAPTE
STĂRI DE VIAŢĂ ŞI CELE ŞAPTE STĂRI DE FORMĂ. VĂRSAREA CUPELOR MÂNIEI

Nürnberg, 27 iunie 1908

Am văzut că Apocalipsa lui Ioan este o descriere a proceselor de iniţiere sau, mai exact spus, o descriere a experienţelor pe care le trăieşte cel care merge pe drumul iniţierii creştine. După ce, în ultimele conferinţe, am derulat prin faţa sufletelor noastre conţinutul Apocalipsei, va trebui să răspundem acum la următoarea întrebare: Care este de fapt valoarea istorică a acestui document şi pentru ce a fost scris sub această formă? Dar acum, ajunşi la acel moment deosebit de important care ni s-a revelat ultima dată, adică la momentul când Pământul trece într-o stare de spiritualitate, după ce a parcurs şi stadiul de astralitate, şi când apar fiinţe stranii într-un mediu de materie supracondensată, care s-au desprins de cursul normal al evoluţiei terestre, este bine, înainte de a merge mai departe, să ne ridicăm la o perspectivă de ansamblu asupra anumitor lucruri care fac parte din planul fundamental al concepiţei antroposofice despre lume. Căci aţi observat că în tot ce am avut de expus sunt unele noţiuni numerice care joacă un anumit rol. Este locul să ne facem o idee mai clară despre ceea ce reprezintă Fiara cu şapte capete şi zece coarne, precum şi Fiara cu două coarne.

În acest scop, să ne orientăm mai întâi asupra planului fundamental al evoluţiei lumii. Această evoluţie îşi urmează cursul după un plan conform unor raporturi numerice foarte bine stabilite. Un profan în materie, care aude spunându-se că numărul 7, ca şi altele, joacă un rol deosebit de important în expunerile noastre, ar putea foarte bine să spună: Ei bine, aceşti antroposofi nu fac decât să reia, să răstălmăcească vechile superstiţii legate de numărul 7, de numărul 12 şi de altele. Şi îndată ce iluştrii noştri contemporani aud că ceva evoluează cu regularitate legat de cifra 7, ei se gândesc imediat că totul este superstiţie, deşi aceşti contemporani ei înşişi, în ceea ce îi priveşte, în ceea ce cunosc, trăiesc exact cu aceleaşi superstiţii. Ei vorbesc de exemplu, fără şovăire, de cele şapte culori ale curcubeului, de cele şapte note muzicale, de cele şapte sunete ale gamei, întrucât al optulea nu este decât repetarea primului. Şi chiar şi în alte domenii se vorbeşte de numărul 7, şi pe bună dreptate. La fel şi noi, în acelaşi sens în care fizicianul vorbeşte de şapte culori sau, în teoria muzicală, de cele şapte sunete ale gamei, vorbim de numărul 7 când studiem relaţiile numerice în Univers. Numărul 7 nu este decât rezultatul experienţei oculte. Aşa cum omul vede şi numără şapte culori, la fel cercetătorul pe plan spiritual numără şapte stadii succesive în evoluţia universală. Şi pentru că înţelepciunea lumii a cunoscut întotdeauna aceste lucruri şi a vorbit despre ele, au trecut în conştienţa colectivă şi s-a înţeles semnificaţia deosebit de importantă a numărului 7, de exemplu. Şi, de fapt, numai fiindcă acest număr intră în structura Universului a pătruns şi în credinţa oamenilor şi chiar în superstiţii.

Dacă vă reamintiţi cele spuse relativ la secretul celor şapte Trâmbiţe şi al celor şapte Peceţi, al celor şapte Scrisori către Biserici, ca şi de cele şapte epoci succesive, sau rase, ale perioadei atlanteene, vă daţi seama foarte bine că evolupa lumii se desfăşoară constant prin perioade sau epoci care se succed având ca bază numărul 7 şi în faţa noastră apare un plan fundamental al evoluţiei universale care ne arată că numărul 7 determină toate componentele evoluţiei.

Aţi auzit deja în nenumărate rânduri că Pământul, înainte de a deveni planeta Pământ (Terra), a trecut printr-o stare de evoluţie planetară, pe care o numim vechea Lună, că aceasta, la rândul său, înainte de a deveni Lună, a trecut prin stadiul planetar pe care îl numim vechiul Soare, iar acesta anterior a evoluat ca un corp pe care îl numim vechiul Saturn. În viitor, după ce va fi parcurs această stare actuală de „Pământ“, va trece într-un alt stadiu planetar, pe care îl vom numi Jupiter, apoi în alt stadiu, pe care îl vom numi Venus, iar în final, al şaptelea stadiu pe care îl vom numi Vulcan. Există, aşadar, şapte stări sau încarnări planetare ale Pământului şi anume: Saturn, Soare, Luna, Pământul (Terra), Jupiter, Venus, Vulcan. Acestea sunt cele mai mari etape sau diviziuni care se pot cuprinde cu vederea – până la un anumit punct – prin clarvedere în ansamblul evoluţiei*. Până în prezent au trecut şi am descris trei stări planetare anterioare Pământului.

*Acest ansamblu sau cicluri de evoluţie se numeşte în terminologia sanscrită „Manvantara“. Este perioada de activitate cosmică a lumii, este ceea ce se cheamă şi „zilele“ lui Brahma, timpul în care lumea apare în mod obiectiv, manifestată – spre deosebire de perioadele de repaus, de noapte cosmică –, „nopiile“ lui Brahma, când Universul exista în stare subiectivă, pur spirituală, şi care se numeşte, aşa cum s-a mai arătat, „pralaya“. Exista „marea pralaya“, perioada de repaus între stările planetare, şi „mica pralaya“, perioadele de repaus în interiorul unei stări planetare (N.T.).

Să vedem care este sensul întregii evoluţii şi pentru ce Pământul trebuie să parcurgă aceste şapte stări. Ele corespund dezvoltării conştienţei umane. Fiecare din aceste şapte stări caracterizează o anumită stare precisă a conştienţei umane. Să ne întoarcem cu gândul la vechea şi primordiala stare planetară a vechiului Saturn. Ştim că el din tot ceea ce compune fiinţa umană de astăzi nu exista atunci decât o slabă aparenţă, nu exista decât un prim germen a ceea ce avea să devină corpul fizic. Acesta nu putea, bineînţeles, să dezvolte în om o conştienţă ca cea pe care o are acum. Numai alte fiinţe care existau atunci pe Saturn aveau o conştienţă „de om“, dar omul propriu-zis, adică acel germen al omului, nu avea decât o conştienţă pe care astăzi, în condiţiile actuale ale Pământului, o are regnul mineral pe plan fizic. Era o stare de conştienţă pe care o putem caracteriza drept o „conştienţă de transă profundă“; aceasta este prima treaptă a conştienţei pe care a avut-o omul, pe vechiul Saturn. A fost nevoie să parcurgă întreaga evoluţie saturniană pentru a se ridica la stări superioare de conştienţă, încetul cu încetul. Atunci a avut şi a străbătut prima treaptă. Evoluţia saturniană coincide cu starea de conştienţă de transă profundă; acesta este primul grad de conştienţă.

Bineînţeles, nu trebuie să ne închipuim că această stare de conştienţă rămâne neschimbată în tot cursul evoluţiei saturniene, dar în general gradul de conştienţă al omului pe Saturn poate fi considerat, aşa cum am spus, ca o stare de transă profundă. Era chiar mai profundă decât aceea pe care omul actual o are în timpul somnului profund, fără vise. De fapt, această stare de somn fără vise a dobândit-o omul mai târziu, în a doua etapă de evoluţie, pe vechiul Soare. Aşadar, în timpul evoluţiei solare, fiinţa umană trece de la starea de transă profundă la aceea de conştienţă a somnului fără vise, comparabilă acum, pe plan fizic, cu starea de conştienţă a plantelor.

Evoluția continuă şi apare stadiul lunar, vechea Lună. Omul trece atunci la o stare de conştienţă nouă, mai avansată, mai uşor de înţeles pentru noi, starea de conştienţă a somnului cu vise. Această stare este mai accesibilă înţelegerii noastre, pentru că în starea noastră actuală de somn cu vise se mai găseşte o urmă a vechii stări de conştienţă lunară. Conştienţa de vis de astăzi este o stare intermediară între somnul fără vise şi conştienţa actuală, normală, din starea de veghe, clară, lucidă, aşa cum o avem acum, de dimineaţă, când ne sculăm, până seara, când ne culcăm. A1 treilea grad de conştienţă a fost, deci, pe vechea Lună şi este comparabilă cu ceea ce astăzi este somnul cu vise, numai că era mai vie, mai animată. Somnul însufleţit de vise oferă o conştienţă care seamănă cu licăriri de reprezentări şi imagini izolate care nu au decât o legătură minimă cu lumea exterioară reală. Conştienţa lunară, corespunzătoare cu imaginile de vis, avea în schimb legături foarte semnificative cu lumea exterioară, căci ea nu lucra în timpul somnului, ci în timpul zilei. Ea corespundea exact cu ce se afla în mediul sufletesc-spiritual ambiant. Această stare de conştienţă a dăinuit, ca un fel de repetiţie, şi în timpul stadiului terestru, până în perioada atlanteană, când apare ca o stare de conştienţă imaginativă de vis, chiar o stare de conştienţă somnambulică.

A patra stare de conştienţă o avem în prezent, acum pe Pământ şi este ceea ce numim conştienţa obiectivă din starea de veghe.

În viitoarea încarnare a Pământului, pe Jupiter, oamenii vor avea o stare de conştienţă despre care astăzi cei mai mulţi dintre noi nu pot avea nici o idee; este o conştienţă mai evoluată, pe care o vom dobândi când se va fi împlinit tot ceea ce am spus în conferinţele anterioare şi despre care mai avem încă ceva de spus, legat de Apocalipsa lui Ioan. Atunci când omul va fi, ca să spunem aşa, salvat de Abis, când va fi salvat de la pierzanie, când se va fi ridicat până la nivelul Pământului astralizat, spiritualiazat, atunci vor fi îndeplinite condiţiile necesare pentru a dobândi, pe Jupiter, o conştienţă pe care o putem numi conştienţa imaginativă lucidă. Nu este posibil acum să facem o caracterizare şi o descriere a acestui stadiu de conştienţă, decât dacă ne referim la unele experienie iniţiatice. Căci, de fapt, iniţierea nu este altceva decât accesul la un stadiu precoce, un stadiu viitor de evoluţie, accesul la aptitudini pe care oamenii obişnuiţi le vor avea abia într-un stadiu de evoluție ulterioară. Înzestrat cu această stare de conştienţă imaginativă lucidă, omul este totodată şi conştient de sine însuşi, aşa cum este în prezent în timpul stării de veghe, numai că atunci nu va percepe numai realitatea exterioară, ci în câmpul vizual al sufletului îi apar şi imagini care nu numai că nu sunt confuze, ci, dimpotrivă, sunt scăldate în claritatea conştienţei stării dc veghe. Putem spune că această conştienţă clară pe care o avem în timpul zilei asociată cu conştienţa imaginativă lunară constituie împreună starea de conştienţă imaginativă lucidă care va exista pe Jupiter. Omul va păstra ce are acum şi în plus va dobândi facultatea de a percepe ceea ce este de natură sufletesc-spirituală.

Un iniţiat vede în prezent din om nu numai aparenţa sa fizică, ei şi tot felul de forme imateriale care îl înconjoară ca nişte raze şi care nu sunt altceva decât expresia instinctelor, a pasiunilor, a gândurilor, într-un cuvânt ceea ce numim „aura“. Aceasta învăluie pe om cu o lumină arzătoare, ca un fel de flăcări subtile şi, în parte, ca un fel de ceaţă luminoasă. Aura, care poate fi văzută de un iniţiat în corpul astral al omului, aşa cum un ochi obişnuit vede corpul fizic în conturul nostru, este exact imaginea a ceea ce se petrece în interiorul sufletului. Iniţiatul dispune de o conştienţă combinată, pe care o putem defini drept o conştienţă lunară împletită cu o conştienţă terestră.

Pe Venus va apărea a şasea stare de conştienţă, pe care o vom numi conştienţă inspirativă, o conştienţă a inspiraţiei. Se numeşte aşa pentru motivul că la acest nivel de conştienţă un iniţiat este capabil să perceapă nu numai expresia trăirilor sufleteşti – sentimente, impulsuri, pasiuni etc. –, dar el poate percepe şi caracterul intim al sufletului, într-o tonalitate omogenă. El vede chiar tot ce impregnează lumea, adică structura de culori şi forma care apare ca o muzică a sferelor, în aşa fel încât fiecare fiinţă izolată în cadrul a ceea ce fusese perceput mai înainte ca imagine astrală apare acum şi ca sonoritate.

A şaptea treaptă de conştienţă, care va exista pe ultima încarnare a Pământului, pe Vulcan putem numi conştienţă intuitivă. „Intuiţia“ nu are în acest context sensul banal care i se atribuie în mod obişnuit, acela al unui sentiment confuz prin care cineva crede că înţelege sau descifrează ceva; este o înţelegere eronată a termenului. În şcolile iniţiatice, termenul de „intuiţie“ era utilizat pentru a desemna forma cea mai înaltă pe care o putem imagina despre conştienţă, o conştienţă prin care sufletul este identificat, este una cu celelalte fiinţe, se află în ele, se identifică cu ele. Sufletul rămâne totuşi independent, îşi păstrează întreaga individualitate şi în acelaşi timp se contopeşte cu toate lucrurile şi fiinţele prezente în câmpul său vizual.

Astfel, cele şapte mari etape ale evoluţiei ni se prezintă şi ca şapte trepte succesive de conştienţă. La rândul lor, aceste stări planetare parcurg şapte faze succesive care se numesc stări de viaţă, cu alte cuvinte, evoluţia* trece prin şapte mari stări planetare sau stări de conştienţă, iar fiecare stare planetară parcurge, la rândul său, alte şapte etape, care sunt stări sau regnuri de viaţă. Este foarte anevoios să găsim în limbajul nostru curent cuvinte care să descrie aceste stări de viaţă. Numai dacă ne vom referi la faptul că, pe Pământ, în condiţiile de azi, putem vorbi de regnuri, am putea spune că cele şapte stări de viaţă ar corespunde pe Pământ cu şapte regnuri. În felul acesta s-a convenit ca primele trei stări de viaţă să se numească respectiv: primul regn elementar, al doilea regn elementar şi al treilea regn elementar. A patra stare de viaţă sau al patrulea regn este „regnul mineral“, al cincilea va fi „regnul vegetal“, al şaselea „regnul animal“ şi al şaptelea „regnul uman“. În felul acesta putem spune că fiecare stare de conştienţă, sau stare planetară, a trecut prin şapte stări de viaţă sau şapte regnuri succesive. Dacă însă am intenţiona să folosim aceleaşi denumiri ale stărilor de viaţă şi pentru alte stări planetare am face o greşeală. Dacă ne-am gândi să folosim, de exemplu, pentru Saturn termenii de primul, al doilea, al treilea regn elementar, de regn mineral, vegetal, animal şi de regn uman, ar însemna să evocăm unele reprezentări inexacte, căci cuvintele referitoare la aceste regnuri sunt alese în funcţie numai de experienţele şi realităţile noastre terestre, iar în ce priveşte acea infinit de îndepărtată stare planetară a vechiului Saturn, aceste regnuri erau constituite într-un mod cu totul diferit decât sunt acum pe Pământ. Putem numai să spunem că pe Saturn au fost şapte regnuri, pe Soare de asemenea au fost şapte regnuri, cele şapte regnuri pe care le-a parcurs vechea Lună sunt ceva mai asemănătoare cu cele ale Pământului, iar cele şapte stări de viaţă ale Pământului devin cele şapte regnuri actuale, aşa cum le-am denumit. Pe acestea ne este mai uşor să le descriem, deşi este totuşi extrem de dificil să ne facem o reprezentare corectă ale primelor trei regnuri elementare. Nici chiar despre regnul mineral, vegetal, animal şi uman nu avem încă o reprezentare absolut exactă, deşi oamenii cred că o au [32]

* Sau ceea ce am numit, prin tetmenul sanscrit, manvantara (N.T.).

Poate veţi reuşi să vă faceţi o anumită idee despre primele trei regnuri elementare în felul următor: Închipuiţi-vă că pietrele, metalele şi celelalte lucruri, care fac parte astăzi din regnul mineral, ar deveni din ce în ce mai subtile, în aşa fel încât ar apărea tot mai şterse, că, într-un fel, chiar s-ar evapora, substanţa lor ar deveni din ce în ce mai puţin materială. Să presupunem că s-ar volatiliza, reducându-se la o substanţialitate infinit de subtilă, atât de subtilă că aţi putea vedea prin ea, că ea însăşi ar deveni invizibilă. Aceste formaţiuni continuând să devină tot mai subtile, din ele ar emana ceva care în final nu mai are nici o legătură cu regnul mineral , ci devine ceea ce am numit al treilea regn elementar. Şi mergând astfel către stări şi mai subtile, ajungem la al doilea şi apoi la primul regn elementar. Cu simţurile noastre de azi, ne este absolut imposibil să avem o reprezentare a acestor regnuri elementare, care însă în mod misterios sunt inserate şi materializate în lumea noastră. Este, ca să spunem aşa, ca şi cum, materializându-se, condensându-se, totodată ar dispărea. Ele sunt anterioare formării regnului mineral, acesta provenind din ele. În perioadele anterioare ale evoluţiei terestre, regnul mineral există exact în starea în care se află astăzi regnurile elementare.

Să cercetăm apoi celelalte patru regnuri. Regnul mineral, vegetal, animal şi regnul uman există şi le vedem în jurul nostru. Numai că trebuie să fim atenţi că aceste denumiri nu corespund chiar exact cu concepţia pe care Ştiinţa spirituală o are despre ele. Omul obişnuit consideră mineralele de astăzi ca făcând parte din regnul mineral, plantele din regnul vegetal, animalele din regnul animal, iar pe oameni din regnul uman. În limbajul curent este, desigur, corect şi totodată suficient pentru viaţa de toate zilele, dar din punctul de vedere al Ştiinţei spirituale este incorect. Căci în prezent, însuşi omul nu este o fiinţă realizată decât la nivelul regnului mineral. În fazele viitoare ale evoluţiei el va pătrunde în regnul vegetal, apoi în regnul animal şi abia în final în regnul uman. Astăzi îl putem defini prin conceptul de „om“ numai pentru că are conştienţa de a fi un eu, dar nu putem spune că el ar fi, în sensul Ştiinţei spirituale, încarnat în regnul uman; pentru aceasta ar fi nevoie de încă altceva şi despre acest altceva mai avem de vorbit.

Ce capacitate de înţelegere are omul astăzi? Aceasta este problema esenţială. El nu poate înţelege decât regnul mineral. Pus în faţa regnului vegetal, el nu mai are capacitate de înţelegere. Omul poate înţelege numai ce este de esenţa regnului mineral, se poate folosi de forţele acestui regn pentru a construi case, maşini etc. Numai când va ajunge să înţeleagă deplin forţele prezente într-o plantă, forţe care o fac să crească, numai atunci se va putea înălţa cu conştienţa sa în regnul vegetal. Şi când va reuşi să înţeleagă ce şi cum simte un animal va putea să se considere că este în regnul animal. lar când va înţelege nu numai propriul său eu ci şi un altul, când va înţelege în totalitate fiinţa interioară a altui om, atunci abia va aparţine de regnul uman.

Vă veţi da seama mai bine că omul poate să înţeleagă în prezent numai regnul mineral, dacă veţi urmări următoarele argumente. Gândiţi-vă că acum mulţi savanţi spun: „Dar bine, plantele şi animalele nu sunt altceva decât minerale mai complexe“. Aceşti savanţi speră că ei vor putea combina, într-o zi, diverse substanţe în aşa fel, încât acestea să devină plante şi animale. Ei se pierd în iluzia că se poate concepe că plantele sunt minerale, pentru că nu pot crede şi nu-şi pot imagina că ar exista şi altceva decât regnul mineral. Mulţi spun: Voi antroposofii visaţi că există un corp eteric, că ar exista ceva dincolo de regnul mineral, dar visul vostru se va spulbera când noi vom reuşi să producem o fiinţă vie în laborator, aşa cum în prezent combinăm, de exemplu, diverse substanţe, sulf, oxigen, hidrogen pentru a obţine acid sulfuric etc. Se crede că viul s-ar putea obţine prin diverse combinaţii ca şi acidul sulfuric, se crede că ştiinţa pur materialistă va reuşi, într-o zi, să realizeze aceasta. Se crede, de asemenea, că antroposofii sunt puţin cam nebuni că se mai îndoiesc că va veni un timp când efectiv se vor crea plante într-o retortă.

De fapt, acel timp va veni, într-adevăr. Şi aceasta au spus-o întotdeauna cei care se sprijină pe Ştiinţa spirituală, numai că ei ştiu că acest timp va veni doar când fiinţa umană va lega propria sa natură de fiinţa vegetală, după cum în prezent este legată cu natura minerală, cu regnul mineral. Şi aşa cum astăzi construieşte case cu ajutorul mineralelor, după cum astăzi stăpâneşte şi utilizează forţele regnului mineral, va da naştere, în viitor, în laboratorul său, la plante şi chiar la creaturi superioare cu ajutorul forţelor din regnul vegetal, pe care le va cunoaşte şi stăpâni, fără a recurge la seminţe şi nici la forţele naturale încă rău înţelese. Dar dacă ar dobândi în mod prematur posibilitatea de a crea o fiinţă vie în laborator, toţi cei care cunosc temeiurile Ştiinţei spirituale ştiu că aceasta ar intra în domeniul magiei negre. Înainte de a face un pas mai departe în evoluţia sa, omul trebuie să dobândească în prealabil maturitatea necesară.

Există în ocultism un dicton care spune: Oamenii nu vor putea crea fiinţe vii în laboratoare, aşa cum produc astăzi mineral, decât în clipa când laboratorul va deveni un altar, iar operaţiunea de chimie un act sacramental. Este un principiu ocult care a fost formulat în toate timpurile. Într-adevăr, atât timp cât se crede că cineva poate lucra în laborator animat de gânduri şi sentimente necurate, crezând că ar putea obţine ceva ca şi atunci când intră cu sentimente de veneraţie şi sfinţenie, nu va putea crea niciodată fiinţe vii în acord cu voinţa entităţilor care conduc cu înţelepciune evoluţia lumii. Crearea de fiinţe vii nu ar fi posibilă decât atunci când se va şti în mod ferm că într-un laborator se poate obţine o substanţă minerală chiar dacă cel care lucrează este un netrebnic, un ticălos, dar că niciodată nu se va putea produce o fiinţă vie în asemenea cazuri. Căci în fiinţa vie pe care o creăm pătrunde ceva din sufletul creatorului. Dacă omul este o canalie, atunci tocmai acest caracter de canalie va însufleţi fiinţa creată şi va purta această amprentă. Numai când vom înţelege că omul participă cu toată fiinţa lui, cu toată trăirea lui interioară la ceea ce creează, abia atunci lumea va fi pregătită să dea naştere, prin liberă voinţă şi acţiune, la creaturi vii, vegetale, animale, şi chiar la fiinţe umane. Omul se va ridica până la regnul vegetal când va înţelege profund acest regn, aşa cum astăzi înţelege regnul mineral. În continuare, va progresa până la regnul animal când va înţelege natura sentimentelor în asa măsură încât să creeze o fiintă înzestrată cu sentimente prin propria sa forţă spirituală, aşa cum ar confecţiona abiecte materiale. Şi, în final, se va ridica până la regnul uman când va putea prin libera lui voinţă să participe la reînnoirea fiinţei umane.

În prezent, omul se află numai la nivelul regnului mineral şi fiinţa umană, adică noi înşine, este singura care a atins la acest nivel o dezvoltare completă, pe când fiinţele din celelalte regnuri se găsesc în multe privinţe la un nivel inferior celui căruia, în ocultism, i se dă denumirea de regn mineral. Astfel, planta prezintă un fel de stagiu pregătitor a ceea ce omul el însuşi va experimenta în momentul când va fi atins nivelul regnului vegetal. Dar plantele nu sunt cu adevărat în regnul vegetal; ele sunt cel mult prototipuri, nu arhetipuri, ci un fel de indicatori ai viitorului regn, în care omul va fi, când va trăi în interiorul sufletului său, natura vegetală, aşa cum participă acum, cu toată fiinţa sa, la natura minerală.

Regnul vegetal, din care va face parte şi omul cândva, se va deosebi prin alte caractere şi mai ales printr-un pronunţat caracter moral, care astăzi este într-adevăr afirmat, dar nicidecum înţeles. Omul trăieşte de aşa manieră încât, deşi nu o mărturiseşte făţiş, un individ se poate simţi bucuros şi fericit, chiar dacă lângă el un altul se află în suferinţă sau într-o nenorocire. Astfel astăzi este perfect posibil ca cineva să fie fericit, deşi altul este nefericit. Deşi teoretic se susţine că morala cea mai înaltă stă la baza fericirii tuturor, în mod practic individul este convins că fericirea unuia este posibilă alături de nenorocirea altuia. Dar în acel viitor îndepărtat când va fi atins nivelul regnului vegetal şi va participa la viaţa acestuia, omul va dobândi un nivel moral care nu-i va mai îngădui să se simtă fericit dacă semenii lui nu sunt. „Fericirea individuală este indisolubil legată de fericirea celorlalţi“. Acest principiu va fi preponderent când omul va fi primit să participe la viaţa regnului vegetal. Nici un om nu se va mai putea simţi atunci bucuros şi fericit în nici un fel dacă această fericire nu izvorăste din fericirea celorlalti.

Vedeţi cum pentru noţiuni atât de subtile cum le avem datorită ocultismului există astăzi puţine posibilităti pentru a le putea înţelege temeinic. Dar fiinţa umană are în faţă încă lungi perioade de evoluţie şi dezvoltare. Trebuie să ajungă la ceva ce nu am dobândit până acum decât foarte puţin.

Am vorbit deci de şapte regnuri prin care omul trebuie să treacă. Pe Jupiter vor fi din nou alte şapte regnuri oarecum asemănătoare cu cele ce se desfăşoară pe Pământ, dar care totuşi se deosebesc de acestea destul de mult. Pe Venus vor fi, de asemenea, şapte regnuri şi pe Vulcan la fel. Dar în condiţiile de astăzi nu putem nici măcar să le dăm un nume, conceptul de regn nu le mai corespunde.

Reluând tot ce am spus, constatăm că ansamblul ciclului de evoluţie are mai întâi şapte stări de evoluţie a conştienţei sau şapte stări planetare, şi anume: Saturn, Soare, Luna, Pământ, Jupiter, Venus, Vulcan. La rândul său, fiecare stare de conştienţă are şapte stări de viaţă prin care trebuie să evolueze orice fiinţă care străbate prin stările planetare sau de conştienţă. Şi acum, fiecare stare de viaţă sau regn are şapte stări de formă; ceea ce numim astăzi forma fizică ocupă zona de mijloc a întregului ansamblu. Starea de formă fizică este starea în care trăim astăzi. Mai înainte însă ca ceva să fie fizic, a trecut prin alte trei stări de formă: înainte de a fizic a fost într-o stare de formă astrală, înainte de a fi astral se afla la un anumit nivel de spiritualitate, acel stadiu pe care îl numim „Devachan inferior“, iar înainte de acesta se află starea de formă a „Devachanului superior“. Deci primele trei stări de formă sunt: prima stare de formă – corespunzătoare Devachanului superior – poate fi denumită starea de formă „fără formă“*, a doua stare este cea a Devachanului inferior**, iar a treia este starea de formă „astrală“. Când astralul se condensează devine „fizic“ şi avem a patra stare de formă. Apoi, însă, fizicul se solubilizează şi revine la starea astrală, dar o stare de formă astrală perfecţionată, după care trece la starea Devachanului inferior şi în final la Devachanul superior. Aşa cum am spus, starea de formă „fizică“ se situează la mijloc: arupa, rupa, astral, fizic, astral perfecţionat, Devachanul inferior şi Devachanul superior.

* Starea de formă „fără formă“ sau „arupa“(N.T.).
** Starea de formă „rupa“(N.T.).

Fiecare regn de viaţă parcurge, deci, şapte stări de formă. Trebuie să facem neapărat o netă distincţie între „mineral“ şi „fizic“; nu este acelaşi lucru. În mod obişnuit le putem foarte uşor confunda pentru că în prezent fizicul şi mineralul au un aspect asemănător. Dar regnul mineral trece şi el, ca fiecare regn, prin cele şapte stări de formă. Ca regn mineral a parcurs starea de formă arupa (Devachan superior), starea de formă rupa sau Devachan inferior, rămânând bineînţeles tot regn mineral, a coborât la starea de forma astraiă, devenind modelul astral a ceea ce ulterior s-a densificat la starea de formă fizică*. Există deci în fiecare regn şapte stări de formă.

* În prezent regnul mineral, după ce a parcurs primele trei stări de formă, a ajuns la a patra stare de formă, cea fizică, după care va trece prin celelalte trei stări superioare (N.T.).

Fiecare stare de conştienţă este parcursă neapărat prin şapte stări de viaţă. Fiecare stare de viaţă este parcursă prin şapte stări de formă. Dacă le socotim 7 x 7 x 7 = 343 stări de formă. O evoluţie completă ca aceea a Pământului parcurge în total 7 x 7 x 7 stări de formă. Ştim că prima încarnare sau manifestare a Pământului a fost Saturn, care a parcurs şapte stări de viaţă, iar acestea câte şapte stări de formă. Au existat deci 49 stări de formă pe Saturn, apoi 49 pe Soare, 49 pe Lună, în total, până la sfârşitul ciclului de evoluţie, 343 stări de formă. Omul trece aşadar prin 343 stări de formă. Când Saturn se afla la începutul existenţei sale, fiinţa umană îşi începea evoluţia pe planul spiritual cel mai elevat, pe care îl putem atinge în starea de viaţă a Devachanului superior şi în cadrul acestuia, în prima stare de formă: omul era complet mineral*. Din starea devachanică el coboară până la fizic, apoi urcă din nou la starea devachanică superioară. Aici ne apare în faţă o mare încurcătură, căci s-ar putea crede, dacă utilizăm expresiile şi termenii menţionaţi anterior, că omul a trecut în regnul următor. Dar aceşti termeni, aşa cum am mai spus, nu se potrivesc şi pentru Saturn. Omul străbate sigur, pe Saturn, 49 stări de formă. Ceea ce este interesant este faptul că dumneavoastră aţi putea pune imediat următoarea întrebare: Bine, dar omul trebuie să parcurgă pe Saturn cele şapte stări de viaţă, or, el nu a putut obţine un corp eteric decât pe Soare. Cum se poate spune atunci că el a parcurs aceste şapte stări de viaţă? Realitatea este că stările de viaţă nu sunt pe Saturn ceea ce au devenit mai târziu când are un corp eteric; ele sunt doar etape, ţin locul, ca să spunem aşa, stărilor de viaţă cum apar pe Pământ, de exemplu, şi aceasta se face cu ajutorul şi prin acţiunea unor entităţi superioare. Pe Satrun, omul nu are viaţa independentă, ci entităţile superioare îl impregnează cu corpul lor eteric, cu corpul lor astral, cu eul lor ete.

* Trebuie interpretat că omul avea conştienţa mineralului (conştienţa de transă absolută).

schema

Oricum, trebuie să înţelegem în modul cel mai clar că omul a parcurs pe Saturn 49 de stări, pe Soare 49, pe Lună 49 de stări. Pe Pământ el nu a parcurs până în prezent 49 de stări: el a parcurs doar primele trei stări de viaţă şi ne aflăm acum în a patra stare de viaţă sau regn mineral. În prima stare de viaţă, adică în primul regn clementar, omul a trecut prin şapte stări de formă, în a doua stare dc viaţă, adică în al doilea regn elementar, prin alte şapte stări de formă, iar în a treia stare de viaţă, respectiv în al treilea regn clementar, a trecut prin alte şapte stări de formă. Acum omul se află în a patra stare de viaţă, am putea spune în al patrulea regn elementar, care este regnul mineral; ne aflăm la jumătatea acestui regn şi chiar am depăşit puţin.

Prin urmare, aţi văzut, aşa sumar cum v-am prezentat, că Pământul în întreaga lui evoluţie trece prin 343 de stări. Vă rog acum să vă reprezentaţi acest lucru astfel: Apare Saturn şi străbate 49 de stări de formă. El este mai întâi o masă de căldură vie si străbate diferite stări, dar rămâne permanent acelaşi glob care le străbate. La fel şi Soarele, rămâne mereu, unul şi acelaşi glob care parcurge cele 49 de stări de formă. Dar există şi stări intermediare. Între diferitele încarnări ale planetei noastre exista un fel de interval spiritual*. Planetele ca şi oamenii au nevoie de stări intermediare de repaus cosmic, intercalate mereu între diferitele stări.

* Ceea ce am numit „mica pralaya“ (N.T.).

Dacă reţineţi bine acest lucru că noi străbatem şapte stări de conştienţă în cursul întregului ciclu de evoluţie, veţi putea să observaţi că există o legătură cu descrierile pe care le găsiţi în diferite alte lucrări teosofice. Ele sunt sisteme cosmice. Se spune că Pământul nostru a început într-o zi şi s-a dezvoltat pornind de la un vechi sistem planetar care se numeşte vechea Lună. Apoi, mergând înapoi, urcăm la sistemul planetar al vechiului Soare, iar de la Soare la Saturn. Fiecare din aceste sisteme se împarte în şapte stări la viaţă, numite de obicei în literatura teosofică „ronde“. Rondele sunt exact acelaşi lucru, stări de viaţă sau regnuri. Ceea ce noi, apoi, numim stări de formă, literatura teosofică le numeste „globuri“. Aceasta ar putea duce la confuzii grave. Unele persoane şi-au imaginat cele şapte globuri ca nişete sfere existând concomitent, unul după altul.

cele 7 globuri

Aceste stări, care pornesc de la stadiul prim al stării „fără forma“ (arupa), trec prin forma fizică şi revin apoi, ascendent, tot la starea fără formă a Devachanului superior, nu sunt şapte sfere sau globuri care există simultan, ci sunt şapte stări succesive. Mai întâi, ceea ce astăzi este „fizic“ a fost cândva un glob spiritual care s-a densificat din ce în ce mai mult. Este acelaşi glob initial dar, pur şi vimplu, transformat, densificat la starea fizică. Apoi, o parte din el devine astral, o alta fizică, dar este acelaşi glob. În viitor se va dizolva din nou, ca sarea în apă caldă, şi redevine astral. Exact la această revenire la starea astrală se referă Apocalipsa când vorbeşte despre „Cupele mâniei“. Pământul redevine atunci astral.

Vedeţi cum numărul 7 predomină întreaga evoluţie şi ceea ce am descris, în zilele precedente, cu ajutorul unor imagini – uneori cu adevărat groteşti sau în orice caz foarte îndepărtate de ceea ce omul poate vedea astăzi în lumea fizică – reprezentăm acum ca un fel de schelă, ca un eşafodaj. Este asemănător oarecum cu schelăria care se ridică în jurul unei construciţi, schelărie absolut exterioară, destinată numai să ajute pe zidari. Acest eşafodaj nu are nimic a face cu lucrul în sine, nu sunt decât gânduri despre obiectul propriu-zis. Trebuie neapărat să ne desprindem de aceste reprezentări intelectuale, de aceste simple scheme care nu fac decât să ne ajute să înţelegem mai uşor constructia vie, utilizând pentru diferitele stări imaginile care se pot percepe în astral. Numai atunci vom reuşi să atingem ceea ce se cheamă înţelepciunea ocultă. Cât timp construim asemenea scheme, rămânem legaţi de gândirea pur intelectuală de care suntem legaţi în lumea fizică. Toate schemele pe care le-am făcut sunt rezultatul gândirii raţionale. Ele nu au cu realitatea spirituală nici măcar raportul pe care îl are şarpanta unei case cu construcţia odată terminată, ci doar pe acela al schelelor exterioare pe care lucrează ridarii şi care apoi se desfac şi se strâng când construcţia s-a terminat. La fel şi noi trebuie să înlăturăm eşafodajul de gândire şi idei raţionale, dacă vrem să avem în faţa noastră adevărul şi legătura sa cu realitatea. Dacă vom face greşeala să considerăm aceste abstracţiuni ca nişte realităţi, nu poate fi vorba de un adevărat ocultism, ci doar de reprezentări obişnuite pe care omul le poate face, în epoca actuală, despre fapte şi realităţi oculte. Felul abstract în care omul îşi reprezintă astăzi realităţile spirituale în funcţie de opiniile sale se regăseşte în asemenea scheme. Ele sunt sterile. Eu am fost nevoit să recurg la scheme de felul acesta pentru că aveam nevoie de ele. Dar în fond nu este de nici un folos pentru cine vrea să progreseze pe adevărata cale arătată de Ştiinţa spirituală. A descrie cu ajutorul unor scheme ca acestea Universul întreg, inclusiv realităţile ascunse, spirituale, cele mai înalte, nu are valoare decât pentru încarnarea prezentă. In încarnarea viitoare va trebui să reluăm, să le învăţăm din nou. Ele nu pot fi înţelese decât folosindu-ne de creier, ele nu sunt adaptate decât la creierul pe care îl avem acum. Şi cum prin moarte creierul se distruge, toate aceste descrieri abstracte, bazate pe scheme, se vor risipi. Dar dacă, dimpotrivă, veţi putea pătrunde – mai întâi sub formă de imagini ale fanteziei – succesiunea peceţilor pe care o revelează conştienţa clarvăzătoare, aceste imagini nu sunt dependente de creierul fizic şi ele vor dăinui şi după moarte, pentru că nu izvorăsc din gândirea fizică, ci din clarvedere. Trebuie deci să ne ferim de a considera ca fiind un veritabil ocultism ceea ce obţin unii astăzi sub o formă convenabilă înţelegerii raţionale, fizice, schematizând lumile superioare. Sunt descrieri făcute cu ajutorul intelectului fizic obişnuit: Desigur, intelectul fizic trebuie să joace un rol, din acest punct de vedere este util astăzi să recurgem la asemenea scheme. Dar să ne continuăm acum expunerea.

Am văzut că în final avem de trecut prin 343 stări de formă. Dar lucrurile se complică atunci când vedem clar că ele nu se oprese aici, că omul mai are de parcurs, în cadrul unei stări, alte etape. Starea de formă fizică actuală a fost precedată, cum am mai spus, de alte trei şi va fi urmată de asemenea de alte trei. La rândul său, starea de formă fizică trece prin şapte perioade şi despre ele am mai vorbit în zilele anterioare. Prima perioadă a fost aceea când Soarele era încă legat de Pământ, a doua când Soarele s-a desprins de Pământ, a treia când Luna s-a separat de Pământ*, a patra este perioada omenirii atlanteene. Omenirea atlanteană a trăit deci în a patra perioadă de evoluţie din starea de formă fizică. Fiecare stare de formă are asa-rise şapte „stări de rasă“, deşi expresia de rasă se potriveşte numai lentru perioada atlanteană**. În prezent, omenirea se află în a cincea perioadă a stării de formă fizică; este perioada postatlanteană, care durează de la Marele Deluviu, care a însemnat sfârşitul perioadei a patra atlanteene, până la Marele Război al tuturor împotriva tuturor. Noi trăim în această perioadă. Va urma o altă perioadă, a şasea, apoi ultima, a şaptea. Perioada a şasea este arătată în Apocalipsa lui Ioan prin simbolul celor şapte Peceţi iar a şaptea perioadă, prin simbolul celor şapte Trâmbiţe. După această ultimă perioadă, care înseamnă şi sfârşitul stării de formă fizică, Pământul va trece într-o altă stare de formă, în starea de formă astrală, dar o formă astrală nouă, superioară stării a treia de formă care era tot astrală. Această nouă stare de formă astrală va avea, la rândul său, şapte perioade de evoluţie. Dar schema noastră nu este încă terminată, nu este completă. Trebuie să mai introducem o altă împărţire în şapte etape diferite a oricărei perioade – din cadrul unei stări de formă. De subliniat că fiecare perioadă este cuprinsă între două evenimente deosebit de importante, cum este, de exemplu, cazul perioadei postatlanteene, în care ne aflăm şi care este cuprinsă între Marele Deluviu şi Marele Război al tuturor împotriva tuturor. În cazul nostru, al perioadei a cincea, postatlanteeane, cele şapte etape sunt cele şapte epoci de cultură despre care am vorbit: epoca de cultură veche indiană, cultura veche persană, cultura asiro-babiloniană-egipto-chaldeană-iudaică, apoi cultura greco-latină, cultura epocii noastre, după care urmează a şasea epocă de cultură, indicată simbolic în Apocalipsă prin comunitatea sau Biserica din Filadelfia, şi a şaptea, ultima, indicată prin comunitatea din Laodiceea.

* Primele trei perioade se numesc: perioada polară, perioada hiperboreană şi perioada lemuriană (N.T.).

** Rudolf Steiner foloseşte aici o terminologie utilizată în literatura teosofică, în care „perioadele“ erau denumite „rase“(de unde şi denumirile de rasa polară, rasa hiperboreană, rasa lemuriană şi rasa atlanteană), iar pentru epocile fiecărei perioade se folosea termenul de „subrasă“.(N.T.)

Dacă ne facem acum o reprezentare globală a întregului ciclu de evoluție împărţit în aceste intervale mai mici – dar care, în timp, sunt destul de lungi – vom avea 7 x 7 x 7 x 7 x 7 intervale de evoluţie, de mărimea, de exemplu, a epocii de cultură veche indiană sau persană. Prin atâtea faze sau epoci trece omul în evoluţia sa, de la prima fază a lui Saturn până la ultima, pe Vulcan. Deci:

7 stări planetare x 7 stări de viaţă x 7 stări de formă = 343 stări de formă x 7 perioade = 2 401 perioade x 7 epoci = 16 807 epoci.

Vedeti cum prin epoci şi perioade succesive numărul 7 dirijează întreaga evoluţie. Şi după cum sunetele muzicale progresează din octavă în octavă, la fel şi Universul parcurge întreaga sa evoluţie din octavă în octavă.

Să recapitulăm: din totalul de 16 807 epoci, în perioada noastră situată, după cum ştiţi, între Marele Deluviu şi Marele Război al tuturor împotriva tuturor sunt şapte epoci, în perioada atlanteană au mai fost şapte. Să ne reamintim că omul, în primele patru epoci ale perioadei atlanteene, a trăit în condiţii cu totul diferite comparativ cu celelalte trei care au urmat. Acum ştim de care epoci este vorba şi cum să le situăm. Primele patru, omul a trăit în asemenea condiţii că el se simţea ca aparţinând uneia din cele patru suflete-grup pe care le cunoaştem, simbolizate prin capul de Vultur, de Leu, de Taur şi de Om. Aceste suflete-grup s-au dezvoltat şi au evoluat încetul cu încetul, pe parcursul celor patru aşa-zise „rase“ fundamentale ale perioadei atlanteene. Dar cum rasele mai supravieţuiesc încă – este cazul, de exemplu, şi al celei din India – iar altele s-au dezvoltat ulterior, asemenea fenomene se petrec simultan, astfel că şi cele patru „capete“ ale sufletelor-grup au supravieţuit la începutul perioadei postatlanteene şi avem, deci, un animal cu patru capete.

Când fiinţa umană a început să se transforme, trecând de la starea eterică la cea fizică, a dezvoltat concomitent, în functie de sufletul--grup cuadruplu pe care îl avea, patru feluri diferite de elemente corporale. Şi prin faptul că ceea ce fusese înainte conştienţă de suflet--grup s-a transformat în conştienţă individuală a intervenit o fuziune a celor patru capete în om; aceasta la începutul perioadei post-atlanteene. Omul poartă deci în structura sa aceste patru capete, şi ansamblul lor formează capul său propriu-zis, care începe să se contureze şi să apară încetul cu încetul. Acest cap format din reunirea a patru capete de suflete-grup s-a dezvoltat în această perioadă postatlanteană. Dar şi alte patru părţi din corpul fizic uman corespund acestor patru capete. Sunt cele patru „coarne“ şi vă rog să vă reprezentati următorul aspect: pentru că omul era o fiinţă de structură etcrică, avea patru capete, patru capete de animale – numai ultimul era deja un animal-om – şi tocmai prin acest termen era el numit. EI avea patru capete şi fiecare sistem de forţe eterice corespunzător unuia din aceste patru capete a format organele fizice. În conferinţa precedentă am văzut că un anumit sistem de forţe stă la baza formării inimii, acela care era în raport cu capul de leu. Diferitele organe ale omului sunt un fel de condensare a părţilor corespunzătoare din corpul eteric.

Astfel gândeşte şi autorul Apocalipsei. El îşi spune: Ce este fizic este o îngroşare a etericului. Vă puteţi reprezenta foarte bine aceasta gândindu-vă la acea mică întăritură a pielii care formează o bătătură – aşa gândeşte şi autorul Apocalipsei: Fiinţa umană este eterică, dar etericul s-a îngroşat, devine fizic. Omul fiind cuadruplu prin cele patru suflete-grup, se formează patru zone de îngroşare care constituie corpul său fizic. De aceea se cheamă „corn“ ceea ce corespunde în corpul fizic corpului eteric. Cornul este o întăritură, o bătătură. Se spune despre om, aşa cum era el la sfârşitul celei de a patra epoci din perioada atlanteană, că este un animal cu patru capete şi patru coarne.

Apoi omul se dezvoltă, individualizându-se. Această nouă evoluţie începe într-o regiune situată în apropierea Irlandei de azi. Parcurgând ultimele trei epoci ale perioadei atlanteene, omul a dezvoltat şi primele elemente rudimentare ale eului. Dacă urmărim evoluţia lui fizică, constatăm că acum e1 nu mai dezvoltă corpuri de animal, ci s-a ridicat la nivelul uman. El dezvoltă din ce în ce mai mult natura umană din el, până la punctul când a putut primi principiul lui Christos. Dacă privim omul aşa cum arată în prezent, putem spune: El nu a fost întotdeauna aşa. Pentru a deveni ce este acum, a trebuit să treacă prin patru suflete-grup animale, să se încarneze în corpuri corespunzătoare actualelor forme de leu, taur, vultur şi om. Ca urmare, el s-a ridicat tot mai mult, devenind mai uman, iar formele vechilor suflete-grup au dispărut. Ele nu mai există, omul îşi asumă forma tipic umană.

Acum trebuie să ne fixăm bine semnificaţia unui eveniment important, care a avut loc în momentul când fiinţa umană a luat forma propriu-zisă de om; fără înţelegerea acestui eveniment nu vom putea să înţelegem cu adevărat Apocalipsa lui Ioan; este vorba într-adevăr de un eveniment de cea mai mare importanţă. Până la acest eveniment, când omul a trecut la natura sufletesc-umană, era ceva ce îi era total ascuns vederii sale, ceva ce mai târziu i s-a revelat. El nu avea decât o conştienţă, aşa cum spuneam, crepusculară. Când dimineaţa se trezea din somn, tot ce vedea i se părea înconjurat de formaţii nebuloase, iar seara când se culca el pătrundea în lumea spirituală, lume care îi apărea în imagini, pentru că, de fapt, aceasta este natura acestei lumi. Acum vreau să vă fac o descriere a ceea ce s-a petrecut înainte ca omul să treacă la starea umană fizică, înainte de a se desprinde de sufletul-grup şi a dobândi o deplină conştienţă a eului.

Experienţele pe care omul le avea în timpul zilei constau doar dintr-un anumit număr, redus, de fapte. Apoi venea seara şi se culca, şi în timpul somnului intra într-o stare de conştienţă confuză, într-o lume spirituală; aici el trăia efectiv printre zei şi fiinţe spirituale. Miturile şi legendele au păstrat ecoul acestor vremuri. Omul avea viziuni puternice, de exemplu aceea a două fiinţe pe care le întâlnea şi care aruncau cu pietre în urma lor, iar pietrele se transformau în alte fiinţe asemănătoare cu ele, de parcă ieşeau din pământ. Acestea erau experienţe pe care omul le avea în tot cursul celei de a patra epoci din perioada atlanteană. Pentru a exprima corect această imagine trebuie să spunem că actul de reproducere nu se îndeplinea în stare de conştienţă lucidă, ci în stare de somn, când omul era în afara corpului fizic şi se afla în lumea spirituală. Aici totul îi apărea sub formă de imagini şi el îndeplinea tot ce era necesar atunci pentru reproducere, iar actul în sine de reproducere era întru totul voalat şi îi apărea sub imaginea pietrelor pe care le arunca în urma sa. Orice act de reproducere era înconjurat de o stare de conştienţă spirituală; el se îndeplinea în afara câmpului conştienţei din timpul zilei. Omul nu cunoştea atunci sexualitatea, el nu sesiza în timpul zilei că unul ar fi de un sex, iar altul de alt sex şi sufletul îi era ferit de orice gând ce s-ar fi referit la sexualitate. Sexele existau totuşi, desigur, dar totul era ascuns de voalul conştienţei spirituale; ele nu erau prezente în câmpul conştienţei obişnuite.

Abia după ce a primit primele elemente de conştienţă a eului a luat omul cunoştinţă de sexualitate. Este momentul înscris în Biblie, când Adam şi Eva îşi dau seama de sexualitatea lor*. Acest moment atât de important şi de dramatic se situează în acea epocă din evoluţia Pământului. Dacă prin clarvedere ne-am raporta la o fază anterioară acestui moment, nu am putea vedea din om decât partea spirituală, restul era invizibil. Din fiinţa umană numai partea superioară a corpului era vizibilă. După acel moment, omul a putut fi văzut în întregime. Acum putem înţelege de ce oamenii au început să se îmbrace. Fireşte, ei nu vedeau nimic din ce ar fi trebuit să fie ascuns. Iată cum a apărut, încetul cu încetul, omul în lumea exterioară.

* Geneza, cap. 2, v. 25 şi cap. 3, v.7. O descriere mai amplă asupra acestui moment in lucrarea lui Rudolf Steiner Aus der Akasha-Chronik (GA 11), tradusă în limba română sub titlul Din Cronica Akasha (N.T.).

Forma exterioară a fiinţei umane o considerăm ca fiind rezultatul condensării substanţei eterice şi vedem că în a patra epocă a perioadei atlanteene se adaugă celor patru capete ale sufletelor-grup cele patru coarne. Începând de atunci şi în decursul ultimelor trei epoci atlanteene are loc o dublă dezvoltare în corpul fizic uman. La fiecare etapă de dezvoltare, când un nou cap de suflet-grup urmează a se forma, apare concomitent un element fizic dublu, masculin şi feminin, bărbat şi femeie. În epoca a patra atlanteană omul avea deci patru capete, iar etericul se condensase în patru coarne. Acum existau trei capete succesive, care însă nu mai erau vizibile pentru că forma umană fizică le absorbise şi ele nu mai puteau să apară, nu mai erau perceptibile decât pentru un clarvăzător. Trei capete eterice, principalele capete umane, la care se intercalează alte două, care sunt ca nişte umbre în spatele fiecăruia. Când la sfârşitul perioadei atlanteene se produce marea catastrofă a Deluviului, avem şapte capete eterice de suflete-grup, din care ultimele trei se manifestă sub o dublă formă fizică, masculină şi feminină. Aşadar, la sfârşitul Atlantidei, a perioadei atlanteene, natura umană în ansamblu dispune de şapte capete şi zece coarne, deşi ultimele rămân invizibile. Primele patru capete nu au coarne separate în masculine şi feminine, aşa cum au ultimele trei.

În concluzie, omul are în structura sa şapte capete şi zece coarne şi el are datoria să le transforme în aşa fel încât să dispară o dată cu primirea principiului lui Christos. De fiecare dată când omul moare, se dezvăluie foarte clar natura corpului său astral compusă din şapte capete şi zece coarne. Ele sunt ţinute laolaltă ca nişte piese de cauciuc care au fost fasonate în mod corespunzător şi comprimate în corpul astral. Să presupunem că în epoca noastră cineva rămâne cu totul opac faţă de principiul lui Christos şi rămâne aşa până la sfârşitul perioadei noastre, până la Războiul tuturor împotriva tuturor, fără să fi făcut experienţa critică sau, şi mai rău, respingând şi opunându-se acestui principiu. În cazul acesta, în momentul când Pământul va trece de la starea fizică la cea astrală, tot ce a dobândit acel om până atunci, tot ce ar fi trebuit să prelucreze si să transforme, va ieşi la suprafaţă şi se va manifesta sub vechea formă animală. Animalitatea va reapărea, în el, cu cele şapte capete şi zece coarne, în timp ce pentru cei care au asimilat principiul lui Christos vechea sexualitate va fi învinsă. Fiinţele împietrite îşi vor păstra această sexualitate a celor zece coarne şi se vor înfăţişa întru totul ca animale cu şapte capete şi zece coarne, aşa cum au fost incluse – după cum ştim – în prioada atlanteană. Ele nu au putut fi transformate decât de cei care au avut întreaga deschidere faţă de impulsul adus de Christos. Dar pentru cine a respins pe Christos capetele şi coarnele vor reapărea în acea perioadă când Cupele mâniei vor fi vărsate asupra Pământului, un Pământ care, după cum vă reamintiţi, va fi scindat în două părţi, una în care cei care au urmat pe Christos vor apărea în haine albe ca aleşi ai perioadei celor şapte Peceţi, şi alta a fiinţelor umane care vor apărea sub forma Fiarei cu şapte capete şi zece coarne. Dar după aceasta o altă Fiară se va manifesta, cea care poartă două coarne şi carc este simbolizată prin numărul 666.