Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISIUNEA SUFLETELOR POPOARELOR

GA 121


CONFERINŢA a XI-a

Christiania, 17 iunie 1910

La începutul acestei ultime conferinţe, trebuie să recunosc că ar fi încă multe de spus privitor la acest subiect atât de bogat, pe care de fapt n-am făcut decât să-l ating în acest ciclu. Sper însă că nu ne-am reunit aici pentru ultima daţă şi că voi avea şi alte prilejuri de a reveni asupra unor teme asemănătoare, despre care este uneori greu să vorbeşti în zilele noastre, şi pentru care n-am putut să vă dau, pentru început, decât scurte indicaţii. Ultimele conferinţe au fost pe de-a-ntregul străbătute de ideea că mitologia germano-nordică sau învăţătura divină conţine sub formă imaginativă anumite elemente care concordă în mod evident cu cunoştinţele pe care le poţi scoate în zilele noastre din cercetarea spirituală. Este şi unul din motivele pentru care putem spera că Spiritul poporului sau acel Arhanghel care îşi întinde activitatea educativă şi îndrumătoare peste acest teritoriu va putea, cu ajutorul a ceea ce a dobâdit în decursul secolelor, să pătrundă filosofia modernă, cercetarea modernă a spiritului şi, de acum încolo, această cercetare spirituală modernă va cunoaşte o fecundare în sens popular.

Căci cu cât intri în detaliile acestei mitologii germano-nordice cu atât descoperi că în imaginile acestei mitologii se exprimă, în mod minunat, cele mai mari adevăruri ale ocultismului, ceea ce nu se întâmplă într-o astfel de măsură cu nicio altă mitologie. Probabil că unii dintre dumneavoastră care au citit Ştiinţa ocultă [ 24 ] sau care au ascultat alte expuneri pe care le-am putut ţine aici îşi aduc aminte că la un anumit moment al evoluţiei s-a petrecut un eveniment pe care îl putem descrie drept coborârea aici jos, în timpuri imemoriale, înaintea erei lemuriene, a acelor suflete umane care, pentru motive bine determinate, îşi găsiseră refugiul pe diferite alte planete ale sistemului nostru solar, pe Saturn, Jupiter, Marte,Venus, Mercur, şi că apoi, în timpul ultimei perioade a Lemuriei şi a întregii ere atlanteene, aceste suflete au căutat să se unească cu ceea ce devenise între timp corpul uman, fiindcă el se dezvoltase puţin câte puţin şi se îmbogăţise cu aptitudini pe care plecarea Lunii îi îngăduise să le dobândească. Aceste suflete saturniene, jupiteriene, marţiene, venusiene, mercuriene au coborât din nou. Poţi găsi şi astăzi încă acest eveniment în Cronica Akasha. Exista un raport între starea care domnea atunci pe Atlantida ‒ sub formă de ceaţă, apa impregna atmosfera ‒ şi coborârea acestor suflete pe care o percepea clarvederea de atunci. Aceste suflete veneau către corpurile care erau atunci plastice, flexibile, suple; coborând din mediul spiritual, din atmosferă, din existenţa planetară, ele veneau să se unească cu aceste corpuri, să se nască pe Pământ.

Acest proces în cursul căruia corpurile pământeşti se lăsau într-un fel fecundate de ceea ce radia din înălţimile cereşti a lăsat urme sub formă de imagini în mitologia germano-nordică. Conştienţa acestor lucruri a persistat atât de mult timp încât chiar Tacit a aflat-o încă la germanii mai din sud, pe când îşi făcea observaţiile pe care le-a adunat în opera sa Germania. Ceea ce spune el acolo despre zeiţa Nertha este de neînţeles pentru cine nu cunoaşte că a existat odată acest fapt. Carul zeiţei Nertha trece pe ape. Din ce a fost odinioară o viziune s-a păstrat ca ritual, ca rit. În timpurile de demult se ştia că zeiţa oferea astfel corpuri umane sufletelor care veneau din sferele planetare. Este acest proces misterios care stă la obârşia mitului Nerthei, a cărei amintire s-a păstrat în vechile legende ce vorbesc despre creaţia omului fizic. Njordr, care este intim înrudit cu zeiţa Nertha, este echivalentul ei masculin. El reprezintă cea mai veche amintire a acestei coborâri a spiritelor şi sufletelor omenirii ce se ridicaseră odinioară în sferele planetare şi care au coborât apoi în timpul erei atlanteene pentru a se uni din nou cu corpurile fizice omeneşti.

Micul opuscul Sângele este un suc cu totul aparte [ 25 ] vă va arăta ce rol important a jucat în anumite timpuri amestecurile popoarelor, raporturile dintre popoare. Totuşi nu numai aceste amestecuri, aceste raporturi între popoare, traducându-se prin amestecuri de sânge, au jucat un mare rol, ci şi necesităţile spirituale şi sufleteşti ale Spiritelor popoarelor. Viziunea acestei coborâri a sufletelor s-a păstrat sub forma cea mai pură în lumea acelor legende ce s-au format odinioară în ţările nordice. În Wanensaga veţi găsi încă urma foarte veche a acestor lucruri. Îndeosebi tradiţia finlandeză a păstrat amintirea vie a acestei uniri a spiritual-sufletescului coborât din sferele planetare cu ceea ce, pe de altă parte, provine din trupul pământesc însuşi şi pe care această tradiţie îl numeşte „Riesenheim“ („Ţara uriaşilor“). Ce s-a dezvoltat din trupul pământesc aparţine Ţării uriaşilor. Este de înţeles şi că omul nordului a avut totdeauna impresia că sufletul său, care s-a dezvoltat treptat-treptat, era sub privirea lui Dumnezeu, această privire care odinioară, pe timpul când ceţurile Atlantidei planau deasupra acestui teritoriu, era încă resimţită. Omul germano-nordic avea sentimentul că un zeu intra în sufletul său, coborând direct din entităţile divin-spirituale, din fiinţe arhanghelice care reglau întâlnirea sufletului şi a spiritului cu elementul fizic al Pământului. La obârşii Freyr, zeul, şi sora sa Freya, divinităţi care odinioară erau în mod deosebit iubite aici în nord, erau considerate, resimţite ca fiinţe angelice, cele care au turnat în sufletul omului tot ce avea el nevoie ca să-şi dezvolte pe planul fizic vechile forţe primite prin clarvedere. În lumea fizic-sensibilă, limitată la simţurile exterioare, Freyr era continuatorul a ceea ce fusese dobândit înainte prin clarvedere. El era prelungirea vie a forţelor clarvăzătoare primite. De aceea el trebuia să se unească cu ceea ce era în corpul omenesc unealtă fizic-trupească. Imaginea care vrea să redea acest fapt este căsătoria lui Freyr cu Gerd, fiica Uriaşilor, care, ea, a ieşit din forţele fizice ale Pământului. În această reprezentare se reflectă şi coborârea elementului divin-spiritual în fizic. Este arătat într-un mod minunat cum Freyr se slujeşte de ce îi dă omului, pe plan fizic, posibilitatea să vieţuiască ceea ce el fusese educat prin percepţiile sale clarvăzătoare anterioare. Calul său se numeste Bluthuf (copită de sânge, n.t.) pentru a indica faptul că sângele este indispensabil dezvoltării Eului. La dispoziţia zeului se află şi o navă extraordinară. Ea poate creşte, se poate mări la infinit şi se poate replia în aşa fel încât intră într-o cutiuţă. Ce este această extraordinară ambarcaţiune? Dacă Freyr este puterea care face să pătrundă forţele de clarvedere în domeniile planului fizic, această ambarcaţiune trebuie să corespundă la ceea ce este specific acestui plan: alternanţa veghe de zi şi somn de noapte. Este precum sufletul uman, care în timpul somnului până la trezire se răspândeşte în macrocosmos, se dilată şi se repliază apoi în circumvoluţiile creierului, pentru a intra în timpul zilei în această cutiuţă care este craniul omenesc. Toate acestea le găsiţi descrise într-un mod admirabil în această mitologie germano-nordică, în această panoplie de caractere.

Aceia dintre dumneavoastră care vor aprofunda aceste probleme se vor convinge treptat că ceea ce s-a păstrat astfel în sufletul popular nu este datorat unui capriciu al imaginaţiei, ci se trage realmente din şcolile de iniţire. Astfel, în Arhanghelul conducător, în Spiritul poporului nordic s-a păstrat enorm de mult din vechea instruire prin clarvedere, din ceea ce se poate dezvolta într-un suflet care, să zicem aşa, în evoluţia sa pe plan fizic se cuplează la o evoluţie clarvăzătoare.

În ciuda aparenţelor, Arhanghelul popoarelor germano-nordice are aceste aptitudini, ceea ce îl face în mod deosebit apt să înţeleagă învăţăturile ştiinţei spiritului moderne şi să le adapteze mentalităţii populare. Se poate spune şi că aceste popoare sunt în cele mai bune condiţii de a înţelege ceea ce eu n-am putut decât să indic în conferinţa mea publică ţinută aici cu privire la noua revelare a lui Christos [ 26 ]. Cercetarea spirituală arată într-adevăr în epoca noastră că de la sfârşitul epocii Kaly Yuga [ 27 ] (care a durat 5 000 de ani, de la aproximaiv 3100 înainte de Christos până în 1899) noi facultăţi se dezvoltă în fiinţa umană. Ele apar la început la câteva persoane care sunt cu totul predispuse pentru aceasta. Se va întâmpla, de pildă, ca urmare a dezvoltării naturale a darurilor lor, ca unele persoane să vadă o parte din ceea ce nu este făcut cunoscut astăzi decât prin ştiinţa spiritului, prin cercetarea spirituală. Aceasta ne învaţă că, în viitor, cei la care se vor fi dezvoltat organele corpului eteric vor fi în număr tot mai mare şi vor ajunge la o clarvedere la care azi se poate ajunge numai printr-un anumit antrenament, prin instruire. De ce va fi aşa? Ce calităţi vor avea aceste corpuri eterice în cadrul contemplării? Unele persoane vor avea impresii de genul celei pe care o voi descrie: în timp ce va executa o acţiune în lumea exterioară, cineva se va simţi constrâns în acelaşi timp să remarce ceva. În faţa ochilor lui va apărea un fel de imagine de vis pe care, pentru început, nu o va înţelege. Dar dacă el a auzit vorbindu-se despre Karma, despre legile care guvernează evoluţia lumilor, va învăţa treptat să înţeleagă că ceea ce a văzut este contraimaginea karmică a actelor sale în lumea eterică. Aşa se vor forma treptat primele rudimente ale viitoarelor facultăţi.

Cei care vor fi primit impulsul ştiinţei spiritului vor putea vedea reproducându-se, începând cu mijlocul secolului al XX-lea, ceea ce Pavel a contemplat în clarvederea sa eterică drept un Misteriu viitor, Misteriul lui Christos cel viu. Aceasta va fi o nouă revelare a lui Christos, dacă facultăţile omeneşti se vor dezvolta în continuare în mod natural, astfel încât Christos să poată fi văzut de oameni în lumea în care el n-a încetat să existe de la Misteriul Golgotei încoace şi în care de altminteri poate fi găsit de către iniţiaţi. Omenirea abordează această sferă, această lume, pentru a putea percepe de pe planul fizic ceea ce altminteri era văzut doar în şcolile Misteriilor de pe planuri superioare. Totuşi disciplina Misteriilor nu va fi de prisos. Ea prezintă lucrurile totdeauna altfel, cum nu le vede sufletul care nu şi-a însuşit această disciplină. Însă ceea ce este dat de către disciplina Misteriilor va arăta într-un mod nou ‒ prin transformarea corpului fizic uman ‒ Misteriul Christosului celui viu; va arăta cum El poate fi văzut din perspectiva planului fizic, va arăta cum El va putea fi văzut în eteric, la început de către câţiva oameni, apoi de un număr tot mai mare, în următoarele trei milenii. Christosul viu pe care L-a văzut Pavel, şi care poate fi găsit în sfera eterică începând cu Misteriul Golgotei, va putea fi contemplat de un număr tot mai mare de oameni.

Revelaţiile lui Christos se vor produce pe planuri tot mai înalte. Acesta este Misteriul evoluţiei lui Christos. Aşa cum în epoca în care s-a înfăptuit Misteriul Golgotei oamenii trebuiau să conceapă totul pornind de la planul fizic, tot astfel era necesar ca ei să-L poată vedea pe Christos pe planul fizic, să audă vorbindu-se despre existenţa lui Christos şi să mărturisească despre activitatea Sa pe planul fizic. Dar omenirea este în continuă evoluţie, în proces de dezvoltare a unor facultăţi superioare, şi ar însemna să nu înţelegi nimic din acest proces dacă ţi-ai reprezenta că revelaţiile lui Christos trebuie să repete identic pe cea care a avut loc acum 1 900 de ani. Ea s-a produs atunci pe planul fizic pentru că forţele omului erau adaptate acestui plan. Însă forţele omului se vor dezvolta şi, prin aceasta, în cursul următoarelor trei milenii, Christos va putea să vorbească unor facultăţi omeneşti mai înalte.

Ceea ce tocmai v-am spus este un adevăr care deja de mult timp a fost comunicat unora, puţini, în şcolile esoterice. Ştiinţa spiritului trebuie să regăsească astăzi acest adevăr pentru a pregăti ceea ce va veni. Omenirea este angrenată pe drumul libertăţii, pe drumul propriei recunoaşteri a ceea ce se manifestă în ea. S-ar putea ca primii pionieri ai acestei viziuni a lui Christos să fie trataţi drept nebuni şi să se respingă ceea ce au de dat; s-ar putea ca omenirea să se adâncească şi mai mult în materialism şi să distrugă ceea ce ar putea fi pentru ea cea mai magnifică dintre revelaţii. Tot ce se poate întâmpla în viitor depinde, până la un punct, de voinţa umană, aşa încât oamenii pot să treacă pe lângă ceea ce ar fi, pentru ei, salvarea. Este extrem de important ca ştiinţa spiritului să fie o pregătire pentru ceea ce va fi noua revelaţie a lui Christos.

Aici, materialismul poate comite două feluri de erori. Prima ‒ care este probabil inevitabilă dat fiind tradiţiile Occidentului ‒ ar consta în a considera fabulaţie aberantă, pură nebunie ceea ce în cursul secolului al XX-lea vor propovădui primii pionieri ai noii revelaţii christice, după propria lor viziune. Astăzi materialismul a cuprins, a invadat toate mediile. El nu este la el acasă numai în Occident, el a pus stăpânire şi pe Orient, deşi acolo se prezintă sub o altă formă. S-ar putea ca materialismul oriental să-i facă pe oameni să nu recunoască măreţia apariţiei lui Christos pe un plan superior şi ‒ am spus-o de multe ori şi nu voi înceta să o repet ‒ s-ar putea ca gândirea materialistă să transforme această apariţie în viziune materialistă. Atunci, sub influenţa adevărurilor răspândite de ştiinţa spiritului, s-ar putea să se vorbească de faptul că Christos se va revela, dar, în acelaşi timp, se va crede că va apărea într-un corp material. Rezultatul ar fi tot un materialism, altfel colorat, şi nu ar face decât să continue ceea ce s-a petrecut de sute de ani.

În adevăr, din toate timpurile au fost indivizi care au profitat de acest materialism şi s-au dat drept Christos ce trebuia să vină. Ultima producţie de acest gen se plasează în secolul al XVII-lea, când un locuitor din Smirna, Sabbatai Zevi [ 28 ], pretindea a fi Christos. El a făcut senzaţie. Se venea la el în pelerinaj nu numai din ţări vecine dar şi din Ungaria, Polonia, Germania, Franţa, Italia şi Africa de Nord. Nu mă voi referi pe larg la ce a avut tragic personalitatea lui Sabbatai Zevi. Pe atunci nu era foarte grav. Omul de atunci nu avea încă atât arbitrar, sentimentul său despre spiritual încă îi arăta unde era adevărul. În secolul al XX-lea ar fi o mare nenorocire dacă, sub presiunea materialismului, avertismentul că Christos va apărea ar primi o interpetare materialistă şi ar face să se creadă că Christos ar putea reveni în trup fizic. Omenirea ar demonstra astfel că nu a înţeles nimic din ceea ce este o adevărată evoluţie, adică dobândirea de forţe spirituale mai înalte. Îşi vor face desigur apariţia noi Mesia şi, ca urmare a materialismului epocii noastre, ei vor avea tot atât succes precum Sabbatai Zevi în secolul al XVII-lea. Va fi o probă, o probă dură pentru cei pregătiţi spiritual, aceea de a recunoaşte unde se află adevârul, de a vedea dacă învăţăturile despre spirit includ şi simţire spirituală plină de viaţă sau dacă în aceste teorii spirituale nu trăieşte decât un materialism voalat. Proba dezvoltării în continuare a ştiinţei spiritului va fi aceea dacă oamenii se vor fi dezvoltat suficient prin această ştiinţă a spiritului, încât să poată să înţeleagă, să contemple spiritul în domeniul spiritului, să contemple în lumea eterică noua revelaţie a lui Christos, sau dacă ei rămân pe planul fizic, aşteptând ca această apariţie să aibă loc într-un corp fizic. Mişcarea noastră trebuie să treacă prin această probă. Dar se poate spune că nicăieri nu este mai bine pregătit terenul pentru a recunoaşte adevărul în acest domeniu ca acolo unde a germinat mitologia germano-nordică.

Sub numele de Amurgul zeilor, tradiţia ne-a transmis o viziune elocventă a viitorului; eu ajung astfel la un punct la care am făcut deja aluzii. V-am spus, comunitatea unui popor care are în spatele lui un trecut atât de recent de clarvedere are dezvoltat în Spiritul conducător al poporului şi un simţ pentru clarvedere, pentru ca ceea ce ne apare în jur prin clarvedere să poată fi şi înţeles. Dacă acum o omenire vieţuieşte cu noi facultăţi epoca nouă chiar pe solul în care a înflorit mitologia germano-nordică, ea trebuie să înţeleagă că vechea clarvedere trebuie să capete o altă înfăţişare după ce omul a trecut prin evoluţia planului fizic. Vocea vechii clarvederi a murit într-un anume timp; lumea lui Odin şi a lui Thor, Baldur şi Hödur, a lui Freyr şi a Freyei s-a sustras privirii oamenilor. Dar ea va reapărea după ce alte forţe vor fi lucrat între timp în sânul sufletului omenesc. Când cu noua sa clarvedere, care pentru început va fi cea eterică, sufletul omului va putea contempla în noua lume, el va observa că nu mai poate rămâne la vechile forte care l-au educat. Dacă ar rămâne la acest nivel, ar suscita toate forţele de opoziţie împotriva forţei care în timpurile de demult a trebuit să aducă forţele omeneşti la o anumită înălţime. Odin şi Thor se vor înălţa din nou în faţa privirii oamenilor, acum însă sufletul omului va fi străbătut o nouă evoluţie. Tot ceea ce a devenit forţă de opoziţie se va revela într-un imens tablou. Dar sufletul nu va înainta, nu ar putea să se apere împotriva a ceea ce îi este dăunător, dacă nu s-ar supune decât forţelor care erau percepute prin vechea clarvedere. Odinioară, Thor a dat omului Eul. Acest Eu s-a educat pe planul fizic, s-a debarasat de ceea ce Loki, forţa luciferică, depusese în corpul astral, de şarpele Midgard. Ceea ce Thor a putut odinioară să dea, iar sufletul uman l-a depăşit, este în luptă cu ceea ce vine de la Midgard. Este ceea ce mitologia germano-nordică ne descrie drept lupta dintre Thor şi şarpele Midgard. Ei fac între ei un echilibru mutual, adică se omoară unul pe altul. Tot aşa, Odin se opune lupului Fenris şi se distrug reciproc. În ce îl priveşte pe Freyr, care plăsmuise un timp forţa sufletească, el trebuie să dea înapoi în faţa a ceea ce din înseşi forţele pământeşti a fost dat Eului care s-a dezvoltat între timp pe planul fizic. Freyr este deci învins de sabia strălucitoare a lui Surtur, care a ieşit din pământ.

Toate aceste detalii care apar în Amurgul zeilor corespund cu ceea ce, sub o formă nouă, îi va apărea omenirii ca o viziune eterică prefigurând viitorul. Dar lupul Fenris nu este mort, şi faptul că acest lup Fenris supravieţuieşte în lupta sa cu Odin ascunde un profund, un foarte profund adevăr. Nimic nu va fi mai periculos pentru omenire într-un viitor foarte apropiat ca dorinţa de a rămâne la vechea clarvedere, cea care nu a fost dobândită prin dezvoltarea de noi facultăţi, ispita de a se ţine, de a rămâne la revelaţiile vechii clarvederi astrale, îndeosebi la imagini precum cea a lupului Fenris. Ar fi o încercare deosebit de gravă pentru ceea ce trebuie să crească pe solul ştiinţei spiritului dacă pe acest teren s-ar tinde către nu ştiu ce clarvedere impură şi dezordonată, considerând ca superioară nu pe cea care este luminată de raţiune şi cunoaştere, ci pe cea haotică de odinioară, căreia îi lipsesc aceste facultăţi.

Aceste reziduuri ale unei vechi forme de viziune ar putea să se răzbune cu o forţă înspăimântătoare, tulburând spiritul omenesc prin tot felul de imagini haotice. Nimic ce ar proveni din vechea clarvedere n-ar putea să îl redreseze. Li se va putea opune numai ceea ce, ca forţă sănătoasă, în timpul vechii întunecate Kali Yuga, va fi reuşit să devină o nouă clarvedere. Salvarea nu poate veni de la forţele pe care Arhanghelul Odin le-a dat odinioară, vechile forţe clarvăzătoare; trebuie ceva cu totul nou. Or, mitologia germano-nordică cunoaşte existenţa acestui element nou. Ea ştie că trăieşte forma eterică în care trebuie să se încarneze ceea ce noi trebuie să revedem ca forma eterică a lui Christos. Şi numai aceasta va reuşi să distrugă orice clarvedere impură care ar tulbura omenirea dacă Odin nu distruge lupul Fenris, acest reprezentant al clarvederii întârziate, retardatare. Widar, care a rămas tăcut o bună bucată de timp, va învinge pe lupul Fenris. Şi acest lucru ni-l spune Amurgul zeilor.

Cine cunoaşte pe Widar în semnificaţia şi în importanţa sa şi îl simte în sufletul său îşi va da seama că în secolul al XX-lea oamenilor le va fi dată din nou facultatea de a-L vedea pe Christos. Widar va apărea din nou, acest Widar care este comun tuturor popoarelor din nordul şi centrul Europei. El a rămas ascuns în Misteriile şi în şcolile oculte, ca un zeu a cărei misiune nu trebuia să apară decât mai târziu. Chiar şi despre imaginea sa nu se vorbeşte decât într-un mod vag. Ceea ce poate explica şi faptul că, găsindu-se o statuie în împrejurimile oraşului Köln, nu s-a ştiut ce reprezenta, dar ea nu era decât o imagine a lui Widar.

Pe întreaga perioadă Kali Yuga s-au dezvoltat forţele care trebuie să îi facă pe oamenii viitorului în stare să vadă noua revelaţie a lui Christos. Cei care sunt chemaţi să prezică după semnele timpurilor ceea ce trebuie astfel să vină ştiu că noua cercetare a spiritului va repune la loc de cinste forţa lui Widar, a celui care va alunga din suflete toate resturile vechii clarvederi ce ar risca să le tulbure şi care va trezi clarvederea în inimile, în sufletele omeneşti.

Iată cum minunatul chip al lui Widar străluceşte în Amurgul zeilor şi, prin aceasta, mitologia germano-nordică ne aduce o lumină de speranţă pentru viitor. Prin faptul că ne simţim ca înrudiţi cu acest chip al lui Widar, a cărei adevărată natură căutăm să o înţelegem, sperăm că tot ce este nerv şi esenţă vie a fiinţei ştiinţei spiritului se va îmbogăţi cu forţele pe care Arhanghelul lumii germano-nordice le poate introduce în evoluţia timpurilor moderne. Din tot ce trebuie să se facă în timpul epocii a cincea de cultură postatlanteeană pentru dezvoltarea omenirii şi a vieţii spirituale numai o parte s-a împlint; o altă parte rămâne încă de făcut. Vor trebui să contribuie la aceasta acele popoare germano-nordice care simt că au în ele forţa elementară, proaspătă, a poporului. Dar această sarcină va depinde mai ales de sufletele individuale. Acestea vor trebui să se decidă să lucreze din proprie iniţiativă. În secolul al XX-lea te poţi înşela, căci ceea ce trebuie atins se bazează într-un fel pe libertatea umană şi nu trebuie impus prin constrângere. Este vorba, tocmai de aceea, să înţelegi bine ceea ce trebuie să vină. Vedeţi deci că atunci când din ştiinţa spiritului din ziua de azi ne vorbeşte cunoaşterea fiinţei lui Christos, şi când acestei adevărate cunoaşteri a fiinţei lui Christos, pe care o discernem din însăşi substanţa populară europeană, îi adăugăm speranţele noastre de viitor, acest fapt în adevăr nu se întemeiază pe un bun-plac sau pe vreo predispoziţie temperamentală.

Uneori s-a spus că s-ar putea numi în multe feluri ceea ce noi credem că este întâia fiinţă în cadrul evoluţiei omenirii. Cine cunoaşte fiinţa lui Christos nu pretinde neapărat ca numele de Christos să rămână. Însă dacă înţelegem în mod corect impulsul lui Christos nu vom putea nici să spunem: în evoluţia omenirii, în omenirea vestului sau estului trăieşte o fiinţă iar ea trebuie să fie în aşa fel încât să corespundă simpatiilor omenirii pentru un adevăr sau altul. Acest lucru nu ţine de ocultism. A fi în concordanţă cu ocultismul înseamnă ca, în clipa în care s-ar recunoaşte că această fiinţă ar trebui botezată cu numele lui Buddha, acest lucru să fie făcut fără rezerve, imediat, indiferent dacă place sau nu cuiva. Simpatiile sau antipatiile personale nu mai intră la socoteală în acest domeniu. Prevalează numai adevărul faptelor. Doar faptele trebuie să fie hotărâtoare.

În momentul în care realităţile ne-ar învăţa altceva am fi gata să acţionăm altfel.

Nu vrem să introducem nici orientalism, nici occidentalism în ceea ce considerăm seva vitală a ştiinţei noastre despre spirit. Dacă această ştiinţă găseşte în Sufletele popoarelor germano-nordice un element fecundant, nu este pentru binele unui singur popor sau a unei singure rase, ci pentru al omenirii întregi. Ceea ce va fi adus, ceea ce trebuie adus omenirii se poate revela într-un loc sau altul, dar trebuie dat tuturor oamenilor. Nu facem nicio deosebire între Orient şi Occident; adunăm cu o iubire profundă ceea ce recunoaştem a fi incomparabila măreţie a culturii străvechi a sfinţilor Rishi; şi tot cu iubire primim cultura persană, ca şi culturile egipteano-caldeeană şi greco-latină; şi cu tot atâta obiectivitate primim ceea ce a crescut pe solul european. Numai necesitatea faptelor ne constrânge să ne formulăm afirmaţiile aşa cum o facem.

Primind în acest mod ceea ce ne vine din întreaga lume, introducând în ceea ce recunoaştem astăzi a fi bunul comun contribuţia pe care fiecare religie o aduce la progresul omenirii întregi acţionăm în sensul principiului christic. Pentru ca acest principiu să se poată dezvolta trebuie să depăşim ideea imperfectă pe care şi-au făcut-o primele secole şi milenii, în care principiul Christos a fost înţeles în începuturile cele mai nedesăvârşite. Să nu rămânem la trecut şi nici să nu ne lăsăm povăţuiţi de el. Nu ne preocupă această moştenire; pe noi ne preocupă în principal ceea ce poate fi adus din lumile spirituale prin cercetare. În felul acesta, lucrul cel mai important al principiului Christos ne va apărea mai puţin ceea ce a fost ‒ şi care ne vine prin tradiţie ‒ decât ceea ce va veni. Noi nu ne bazăm atât de mult pe tradiţia istorică, ci căutăm să ştim ce va veni. Când creştinismul va fi depăşit bolile sale infantile, el va continua să progreseze. El s-a răspândit şi în ţări străine şi a voit convertirea locuitorilor de acolo, adică să admită dogme creştine specifice unei anumite epoci. Dar în faţa privirii noastre lăuntrice se înalţă un creştinism care ne învată că Christos a fost activ în toate timpurile, că îl găsim pe Christos în toate locurile unde mergem şi că principiul Christos este principiul cel mai spiritual-ştiinţific. Şi dacă budismul îi numeşte budişti doar pe cei care jură pe Buddha, atunci creştinismul ar fi ceva ce nu jură pe nici un profet, fiindcă el nu stă sub semnul unui fondator de religie a unui popor, ci recunoaşte pe Dumnezeul omenirii.

Cel care cunoaşte creştinismul ştie că aici este vorba de un Misteriu, Misteriu care a devenit vizibil pe plan fizic la Golgota. Contemplarea acestui Misteriu ne duce în direcţia pe care am descris-o. Dat fiind viaţa spirituală care domnea în acea epocă, Misteriul Golgotei nu putea fi perceput de omenire decât aşa cum a fost văzut. Noi nu mai suntem în epoca dogmelor, nici chiar a vechilor dogme creştine, şi dacă s-ar căuta să fie impuse, ar fi contrar principiului lui Christos aşa cum trebuie el să fie luat. Oricât de numeroşi ar fi cei care caută să-l întemniţeze pe Christosul istoric într-o confesiune religioasă, sau care iau ca falsă viziunea noastră despre Christosul viitorului, noi nu ne vom lăsa duşi în eroare când ei spun: Christos trebuie să fie aşa sau aşa ‒ şi asta chiar dacă afirmă că ar înţelege cine este Christos. Entitatea lui Christos nu trebuie să mai fie oprimată, încorsetată în numele tradiţiilor orientale, aşa cum nu trebuie să primească o tentă dogmatică prin dogmatismul occidental. Ceea ce provine din izvoarele ocultismului trebuie, în mod liber, independent de vreo tradiţie sau autoritate, să poată revela omenirii ceea ce cuprinde viitorul ei.

De altminteri, pe acest teren oamenii pot deja să se înţeleagă într-un mod admirabil. De multe ori prietenii veniţi aici din străinătate mi-au spus cât de liberi se simţeau în raporturile lor cu personalităţile din nordul Scandinaviei. Mulţi au exprimat acest lucru. Este dovada că ne putem înţelege ‒ chiar dacă la unii acest lucru rămâne inconştient ‒, ne putem înţelege asupra a ceea ce ştiinţa spiritului are mai profund, îndeosebi asupra a ceea ce am pus în lumină la ultimul congres, la Budapesta, şi am repetat apoi la Adunarea generală de la Berlin, unde am avut bucuria să îi vedem printre noi pe prietenii noştri nordici. Ar fi foarte supărător pentru ştiinţa spiritului ca cei care încă nu au percepţia lumii spirituale să accepte orbeşte ceea ce se spune. Vă cer, aşa cum am cerut şi la Berlin, ca nicio autoritate, nicio credinţă să nu vă facă să acceptaţi oricât de puţin din ceea ce am putut descrie sau voi mai descrie. Chiar înainte de a fi atins treapta clarvederii există o posibilitate de a controla datele observaţiei clarvăzătoare. Pentru ceea ce am spus privitor la Zoroastru şi Iisus din Nazaret, Hermes şi Moise, Odin şi Thor şi Christos-Iisus însuşi, vă rog să nu mă credeţi pe cuvânt. Vă rog dezobişnuiţi-vă de principiul autorităţii, căci acest principiu ne-ar face mare rău.

Sunt sigur că dacă începeţi să reflectaţi cu un simţ nepărtinitor al adevărului, spunându-vă: Ni se spune cutare lucru; să consultăm documentele religioase şi mitologice care ne sunt accesibile, să consultăm ce a spus despre asta orice ştiinţă a naturii, atunci veţi recunoaşte că ceea ce v-a fost spus este exact. Faceţi apel la tot ceea ce ştiţi, şi cu cât veţi face mai mult astfel, cu atât va fi mai bine. Nu sunt îngrijorat. Ceea ce decurge din izvoarele rosicrucianismului puteţi controla prin toate mijloacele. Cu ajutorul criticii materialiste a Evangheliilor examinaţi ce am spus despre Christos-Iisus; examinaţi ce am spus despre istorie, folosindu-vă pentru asta de toate sursele care vă sunt accesibile, verificaţi cât puteţi de precis şi prin mijloacele care vă stau la dispoziţie pe plan fizic! Sunt convins, cu cât veţi studia mai mult problema, cu atât veţi descoperi că ceea ce decurge din izvoarele rosicrucianismului corespunde adevărului. Aş vrea ca acele comunicări provenite din acest izvor al rosicrucianismului să nu fie crezute ci verificate, nu superficial, cu metodele superficiale ale ştiinţei moderne, ci într-un mod cât mai conştiincios. Luaţi tot ce vă poate oferi ştiinţa modernă cea mai recentă, cu metodele sale cele mai noi, luaţi tot ce au putut da cercetările istorice sau religioase ‒ sunt liniştit. Cu cât veţi studia mai mult, cu atât veţi vedea confirmându-se ceea ce provine din acest izvor. Nu trebuie să admiteţi nimic pe bază de autoritate. Cei mai buni discipoli ai cunoaşterii spiritului sunt cei care mai întâi primesc ca pe un impuls ceea ce s-a spus şi apoi pun aceasta în slujba vieţii, pentru a o verifica în viaţă. Căci şi în viaţă, pe orice treaptă a ei, veţi putea verifica ce este spus din izvoarele rosicrucianismului. Departe de intenţia ce a stat la baza acestui ciclu de conferinţe a impune o dogmă, spunând: lucrul ăsta sau acela este aşa sau aşa şi el trebuie crezut. Verificaţi aceasta prin ceea ce vă poate întâmpina deja acum la oamenii plini de sevă şi sănătoşi sufleteşte şi veţi găsi confirmat chiar ceea ce a fost spus ca o trimitere profetică la revelaţia viitoare a lui Christos. Trebuie doar să deschideţi ochii şi să verificaţi fără prejudecăţi. Nu se pune problema credinţei în autoritate. A nu admite nimic pe bază de autoritate ‒ aceasta este un fel de predispoziţie fundamentală care ar trebui să străbată ca un fir roşu orice îţi parvine din ştiinţa spiritului.

Acesta este principiul care trebuie să domnească la orice învăţătură spirituală. Atunci va dispărea ceea ce ar putea da concepţiilor noastre o oarecare coloratură, fie orientală, fie occidentală; nicio nuanţă orientală sau occidentală nu trebuie să coloreze concepţiile noastre. Cel care vorbeşte în spiritul rosicrucian nu cunoaşte nici orientalism nici occidentalism; el vieţuieşte pentru amândouă aceeaşi simpatie. El expune simplu adevărul, după natura profundă a faptelor. Iată ce trebuie văzut bine, mai ales în momentul în care este vorba despre acest Spirit al popoarelor care guvernează asupra tuturor regiunilor nordice. În aceste regiuni trăieşte spiritul mitologiei germano-nordice, chiar dacă astăzi el nu există decât sub suprafaţă şi este mult mai răspândit în Europa decât gândim. Dacă s-ar naşte o discuţie între popoarele nordice, n-ar fi vorba de o ceartă între o parte şi alta a poporului pentru ceea ce trebuie dat, ci pentru ca fiecare popor să exerseze cunoaşterea de sine şi să se întrebe: Care este cel mai bun lucru pe care îl pot da eu? Atunci va curge deja pe altarul comun ceea ce duce la progresul general, la bunăstarea generală a omenirii. Izvoarele a ceea ce putem aduce se află în elementul individual. Arhanghelul germano-nordic va aduce civilizaţiei viitoare a omenirii în ansamblu chiar ceea ce este în natura lui prin însuşirile primite pe care le-am caracterizat aproximativ: Mai mult, el este în mod special dotat să facă să se manifeste în a doua jumătate a epocii a cincea de civilizaţie ceea ce încă n-a putut fi dat în timpul primei jumătăţi, şi anume elementul spiritual al cărui germene l-am văzut apărând în mod profetic în filosofia şi simţirea poporului slav. Pentru început nu s-a putut ajunge decât la o concepţie spirituală sublimată ca filosofie. Ea trebuie să fie cuprinsă şi străbătută de forţele populare pentru ca să devină bunul comun al întregii omeniri, să fie accesibilă până pe terenul vieţii noastre pământeşti. Încercaţi să vedeţi dacă nu ne putem înţelege pe acest teren. Această temă oarecum periculoasă nu va aduce totuşi roade rele, dacă toţi cei ce ne-am reunit aici venind din nord, vest şi est şi din centrul Europei simţim că este important că atât popoarele mari cât şi cele mici îşi au misiunea lor şi trebuie să îşi aducă partea lor la opera comună. Uneori popoarele mici joacă un rol dintre cele mai importante pentru că păstrează nuanţe sufleteşti mai vechi sau mai noi. De asemenea, chiar când abordăm acest subiect periculos, pentru toţi cei care suntem adunaţi sub semnul gândirii şi simţirii spiritual-ştiinţifice şi al idealurilor spiritual ştiinţifice nu poate rezulta decât sentimentul fundamental al comuniunii sufleteşti.

S-ar putea naşte neînţelegeri numai dacă sentimentele noastre s-ar inspira din simpatii şi antipatii şi dacă nu am înţelege clar miezul mişcării noastre mondiale. Dar dacă am înţeles spiritul care a inspirat aceste conferinţe, atunci lucrurile pe care ele le conţin ne vor ajuta să luăm hotărârea fermă de a contribui ‒ fiecare din punctul său de vedere şi pe propriul său teren ‒ la împlinirea ţelului comun al misiunii noastre. Putem face cel mai bine acest lucru cu ceea ce izvorăşte din sinea noastră, cu aptitudinile noastre. Vom sluji cu atât mai bine omenirea în ansamblul ei cu cât ne vom dezvolta aptitudinile specifice proprii pentru a le încorpora ca o ofrandă în curentul evolutiv al civilizaţiei omenirii. Asta trebuie să înţelegem. Trebuie să înţelegem încă o dată că ar fi nefast ca ştiinţa spiritului, în loc să slujească evoluţiei Omului, Îngerului, Arhanghelului, să contribuie la a face să predomine mentalitatea unui popor asupra celei a altui popor. Ştiinţa spiritului nu este aici pentru a ajuta ca o anumită confesiune religioasă de oriunde să poată cuceri o altă regiune. Dacă vreodată, de pildă, Occidentul ar ajunge să fie cucerit de Orient, sau viceversa, faptul n-ar corespunde deloc convingerilor spiritual-ştiinţifice. A practica aceste convingeri înseamnă a pune în slujba întregii omeniri ce avem mai bun, mai pur omenesc. Şi dacă trăim în întregime în noi înşine, însă nu pentru noi ci pentru toţi oamenii, atunci asta înseamnă adevărata toleranţă spiritual-ştiinţifică. Iată ce trebuia să adaug după ce am tratat un subiect atât de delicat.

Prin ştiinţa spiritului vom înţelege tot mai mult acest lucru, va înceta orice diviziune între oameni. De aceea tocmai epoca actuală este bine aleasă pentru a învăţa să cunoaştem Sufletele popoarelor, fiindcă ştiinţa spiritului este aici şi ea ne face să nu opunem unele altora Sufletele popoarelor, ci să dorim cooperarea lor armonioasă. Cu cât vom înţelege mai bine acest lucru, cu atât vom fi mai buni discipoli ai cunoaşterii spiritului. De aceea expunerile pe care le-am făcut e firesc să se stingă. Dar în ultimul rând să se stingă ceea ce noi adunăm drept cunoştinţe în simţirea, gândirea şi sentimentele noastre şi în idealul nostru spiritual-ştiinţific. Cu cât trăim mai intens aceasta, cu atât vom fi mai buni discipoli ai cunoaşterii spiritului. Am vieţuit faptul că mulţi dintre cei ce s-au adunat aici în nord au avut cea mai bună impresie, pe care au exprimat-o astfel: Ce bine mă simt aici, în nord!

Şi pentru a reveni la Widar tăcutul, vom spune: când forţe superioare se vor trezi în viitor în omenire, ceea ce vom vedea desigur cu ochii noştri, atunci el va fi prietenul nostru, colaboratorul nostru activ în al cărui spirit ne-am adunat cu toţii aici. Să ne despărţim în acest spirit, după aceste câteva zile de viaţă comună. Dar în spirit să fim mereu uniţi. De oriunde am veni, de aproape ori de departe, ca discipoli ai cunoaşterii spiritului, fie ca armonia să poată domni totdeauna între noi, chiar şi atunci când, tratând unele subiecte, va trebui să vorbim despre anumite individualităţi dintr-o regiune sau alta a Pământului. Ştim că aceste individualităţi sunt doar flăcări de jertfă ce trebuie să contribuie la binele omenirii prin concepţia ştiinţei spiritului asupra lumii, pe care o avem atât de mult la inimă şi care se înrădăcinează adânc în sufletele noastre.