O cameră de meditație. Johannes, Theodosius, Benedictus, Lucifer și Ahriman.
| THEODOSIUS: | În tine-ntregul Cosmos poți să-l viețuiești. | |
| 3220 | Mă viețuiește astfel ca putere a iubirii cosmice. O ființă străluminată de mine Își simte crescând forța existenței sale, Dacă altor ființe se consacră, fericindu-le. Așa lucrez în bucuria devenirii Universului. Nu este existență fără forța mea, Nu poate trăi fără mine nici o ființă. |
|
| JOHANNES: | Așa apari ochiului meu sufletesc, tu, binefăcătorul omenirii! Zorește-n mine bucuria creației prin forța spiritului meu; Ca rod al viețuirii de sine, te privesc! |
|
| 3230 | Tu ochiului meu spiritual te-ai revelat în Templu; Atunci însă nu puteam ști Dacă trăiam un vis sau realitate. Acum însă mi s-a luat de pe ochi legătura Ce-mi ascundea lumina spirituală. Pot recunoaște că exiști cu adevărat. Ființa ta vreau să o revelez În faptele mele Ce vor acționa salvator prin tine. Și trebuie să-i mulțumesc lui Benedictus. |
|
| 3240 | Prin înțelepciune, el mi-a dat forța Să îmi îndrept privirea spiritului către lumea ta. |
|
| THEODOSIUS: | Resimte-mă-n adâncurile tale sufletești Și poartă-mi forța în tot Universul. În fapte de iubire vei trăi fericirea. |
|
| JOHANNES: | Eu simt lumina-ncălzitoare a apropierii tale. În mine simt născându-se puterea creatoare. (Theudosius dispare.) A plecat, Dar se va-ntoarce la mine Și forță îmi va da din izvoarele iubirii. |
|
| 3250 | Lumina lui poate să dispară doar un timp; În propria-mi ființă trăiește mai departe. Mă pot lăsa în seama mea, În mine însumi viețuind ființa Spiritelor iubirii. Prin ea pot să mă simt eu însumi înălțat; Ea trebuie prin mine să se reveleze. (Devine nesigur, fapt ce se exprimă prin gesturile lui.) Dar așa cum mă simt... Îmi pare că se-apropie o ființă în chip spiritual. De când am fost găsit demn de ochiul spiritual, Mereu simt ca și cum |
|
| 3260 | Puteri rele vor să mă apuce. Dar orice s-ar întâmpla, Am forța să mă apăr. Mă pot viețui în mine însumi; Iar forța acestui cuvânt nu poate fi învinsă. Acum simt rezistența cea mai dârză; Desigur, trebuie să fie cel mai rău dușman... Să vină numai, mă găsește înarmat. …………………………………………….. Tu nu poți fi decăt însuși dușmanul binelui; Te simt după puternica ta forță. |
|
| 3270 | Și știu că vrei să distrugi Ceea ce scapă stăpânirii tale. Voi întări în mine forța De care nu poți avea deloc parte. (Apare Benedictus.) |
|
| JOHANNES: | O,... Benedictus, Tu, izvorul noii mele vieți. Dar asta nu e cu putință, nu!... Nu poți fi tu, – nu trebuie să fii tu însuți! Ești doar o nălucire. O, prindeți viață-n mine, voi forțe bune ale sufletului! |
|
| 3280 | Distrugeți-mi iluzia Ce vrea să mă înșele. |
|
| BENEDICTUS: | Întreabă-ți sufletul dacă poate simți Ce-a fost prin ani, pentru el, apropierea mea. Prin mine s-a copt în tine fructul înțelepciunii. Doar ea te poate ajuta să-naintezi Și să izgonești eroarea din domeniul spiritului. Viețuiește-mă-n tine. Dar dacă vrei să înaintezi, Atunci trebuie să mergi pe acea cale |
|
| 3290 | Ce te conduce la Templul meu. Ca înțelepciunea mea să te lumineze mai departe, Ea trebuie să izvorască din acel loc Unde lucrez unit cu Frații mei. Ţi-am dat forța adevărului. Dacă în tine puterea focului ei se-aprinde de la sine, Atunci tu trebuie să găsești calea. (Benedictus iese.) |
|
| JOHANNES: | O, el mă părăsește. Am alungat oare iluzia... Sau realitatea m-a părăsit... |
|
| 3300 |
Cum pot să le discern? ……………………………………… Mă simt în mine însumi totuși întărit. N-a fost amăgire, el însuși a fost. Pe tine, Benedictus, te viețuiesc în mine. Tu mi-ai conferit forțele care, Trăind de-acum 'nainte-n Sinea proprie, Vor trebui să îmi discearnă eroarea de-adevăr. Și totuși... am fost prada iluziei. Simțeam cu groază apropierea ta Și te-am putut lua drept amăgire |
|
| 3310 | Când ai stat în fața mea. (Theodosius apare din nou.) |
|
| THEODOSIUS: | Tu vei scăpa de amăgire, Când te vei umple cu forțele mele. Benedictus a putut să te călăuzească la mine, De-acum propria ta înțelepciune trebuie să te conducă. De viețuiești numai ce-a sădit în tine el, Nu te poți viețui pe tine însuți. Te străduie-n deplină libertate spre culmile luminii; Primește forța mea pentru strădania aceasta. (Dispare.) |
|
| JOHANNES: | Cât de măreț sună cuvintele tale; | |
| 3320 | În mine însumi trebuie să le viețuiesc. Acțiunea lor mă va elibera de iluzie, Când îmi vor umple întreaga ființă. …………………………………………………. Lucrați deci mai departe în adâncul sufletului meu, Cuvinte frumoase, sublime! Voi numai din Templu puteți proveni, Acolo unde Frații lui Benedictus le rostesc. Simt deja cum ele se înalță dinlăuntrul meu. ………………………………………………….. Vor răsuna din mine însumi Și astfel le voi înțelege bine. |
|
| 3330 | Tu, spirit care trăiești înlăuntrul meu, Ridică-te din ascunzișul tău Și-arată-te-n adevărata ta ființă. Eu simt deja apropierea ta. Tu trebuie să mi te-arăți. (Apar Lucifer și Ahriman.) |
|
| LUCIFER: | O, omule, cunoaște-mă!, O, omule, resimte-te!; Cu greu te-ai smuls De conducerea spirituală Și te-ai refugiat |
|
| 3340 | În libera-mpărăție a Pământului. Ființa proprie ți-ai căutat-o În haosul pământesc. A te fi găsit pe tine însuți, Ţi-a fost răsplata. Folosește-te de ea. Menține-te tu însuți În cutezanța spiritului. Ființă străină vei găsi tu În larga-mpărăție a înalturilor; |
|
| 3350 | Ea te va surghiuni Într-un destin omenesc, Și te va asupri. O, omule, resimte-te!, O, omule, cunoaște-mă! |
|
| AHRIMAN: | O, omule, cunoaște-te! O, omule, resimte-mă! Tu ai fugit Din bezna spiritului. Tu ai găsit |
|
| 3360 | Lumina Pământului. Soarbe forța adevărului Din siguranța mea. Eu întăresc solul ferm. Tu poți chiar să îl pierzi. În șovăiala ta, Irosești forța existenței. Tu poți risipi În lumina înalturilor Forța spiritului. |
|
| 3370 |
Te poți în tine nimici. O, omule, resimte-mă!, O, omule, cunoaște-te! (Ei dispar.) |
|
| JOHANNES: | O, ce-i asta; din mine ieși Lucifer, Urmat apoi de Ahriman! Viețuiesc o nouă iluzie, Când am invocat fierbinte adevărul? Frații lui Benedictus au chemat spre mine acele puteri Care-n sufletele omenești produc numai iluzii. |
|
| CELE CE URMEAZĂ SUNT CA GLASURILE SPIRITELOR DIN ÎNĂLTIMI: | ||
| Gândurile tale urcă | ||
| 3380 | În temeliile lumii dintru obârșii; Ce te-a-mpins în iluzia sufletului, Ce te-a menținut în eroare, Îți apare în lumina spiritului, Prin plenitudinea căreia, Oamenii, contemplând, Se află-n adevăr când gândesc! Prin plenitudinea căreia, Oamenii, năzuind, Trăiesc în iubire. |
|
|
(Cortina cade.)
|
||
