Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


TABLOUL ZECE


O cameră de meditaţie. Johannes, Theodosius, Benedictus, Lucifer şi Ahriman.

THEODOSIUS:
În tine-ntregul Cosmos poţi să-l vieţuieşti.

3220   Mă vieţuieşte astfel ca putere a iubirii cosmice.
O fiinţă străluminată de mine
Îşi simte crescând forţa existenţei sale,
Dacă altor fiinţe se consacră, fericindu-le.
Aşa lucrez în bucuria devenirii Universului.
Nu este existenţă fără forţa mea,
Nu poate trăi fără mine nici o fiinţă.

JOHANNES:

Aşa apari ochiului meu sufletesc, tu, binefăcătorul omenirii!
Zoreşte-n mine bucuria creaţiei prin forţa spiritului meu;
Ca rod al vieţuirii de sine, te privesc!


3230
Tu ochiului meu spiritual te-ai revelat în Templu;
Atunci însă nu puteam şti
Dacă trăiam un vis sau realitate.
Acum însă mi s-a luat de pe ochi legătura
Ce-mi ascundea lumina spirituală.
Pot recunoaşte că exişti cu adevărat.
Fiinţa ta vreau să o revelez
În faptele mele
Ce vor acţiona salvator prin tine.
Şi trebuie să-i mulţumesc lui Benedictus.

3240
Prin înţelepciune, el mi-a dat forţa
Să îmi îndrept privirea spiritului către lumea ta.

THEODOSIUS:

Resimte-mă-n adâncurile tale sufleteşti
Şi poartă-mi forţa în tot Universul.
În fapte de iubire vei trăi fericirea.

JOHANNES:

Eu simt lumina-ncălzitoare a apropierii tale.
În mine simt născându-se puterea creatoare.
(Theudosius dispare.)
A plecat,
Dar se va-ntoarce la mine
Şi forţă îmi va da din izvoarele iubirii.

3250
Lumina lui poate să dispară doar un timp;
În propria-mi fiinţă trăieşte mai departe.
Mă pot lăsa în seama mea,
În mine însumi vieţuind fiinţa Spiritelor iubirii.
Prin ea pot să mă simt eu însumi înălţat;
Ea trebuie prin mine să se reveleze.
(Devine nesigur, fapt ce se exprimă prin gesturile lui.)
Dar aşa cum mă simt...
Îmi pare că se-apropie o fiinţă în chip spiritual.
De când am fost găsit demn de ochiul spiritual,
Mereu simt ca şi cum

3260
Puteri rele vor să mă apuce.
Dar orice s-ar întâmpla,
Am forţa să mă apăr.
Mă pot vieţui în mine însumi;
Iar forţa acestui cuvânt nu poate fi învinsă.
Acum simt rezistenţa cea mai dârză;
Desigur, trebuie să fie cel mai rău duşman...
Să vină numai, mă găseşte înarmat.
……………………………………………..
Tu nu poţi fi decăt însuşi duşmanul binelui;
Te simt după puternica ta forţă.

3270
Şi ştiu că vrei să distrugi
Ceea ce scapă stăpânirii tale.
Voi întări în mine forţa
De care nu poţi avea deloc parte.
(Apare Benedictus.)

JOHANNES:

O,... Benedictus,
Tu, izvorul noii mele vieţi.
Dar asta nu e cu putinţă, nu!...
Nu poţi fi tu, – nu trebuie să fii tu însuţi!
Eşti doar o nălucire.
O, prindeţi viaţă-n mine, voi forţe bune ale sufletului!

3280
Distrugeţi-mi iluzia
Ce vrea să mă înşele.

BENEDICTUS:

Întreabă-ţi sufletul dacă poate simţi
Ce-a fost prin ani, pentru el, apropierea mea.
Prin mine s-a copt în tine fructul înţelepciunii.
Doar ea te poate ajuta să-naintezi
Şi să izgoneşti eroarea din domeniul spiritului.
Vieţuieşte-mă-n tine.
Dar dacă vrei să înaintezi,
Atunci trebuie să mergi pe acea cale

3290
Ce te conduce la Templul meu.
Ca înţelepciunea mea să te lumineze mai departe,
Ea trebuie să izvorască din acel loc
Unde lucrez unit cu Fraţii mei.
Ţi-am dat forţa adevărului.
Dacă în tine puterea focului ei se-aprinde de la sine,
Atunci tu trebuie să găseşti calea.
(Benedictus iese.)

JOHANNES:

O, el mă părăseşte.
Am alungat oare iluzia...
Sau realitatea m-a părăsit...

3300
Cum pot să le discern?
………………………………………
Mă simt în mine însumi totuşi întărit.
N-a fost amăgire, el însuşi a fost.
Pe tine, Benedictus, te vieţuiesc în mine.
Tu mi-ai conferit forţele care,
Trăind de-acum 'nainte-n Sinea proprie,
Vor trebui să îmi discearnă eroarea de-adevăr.
Şi totuşi... am fost prada iluziei.
Simţeam cu groază apropierea ta
Şi te-am putut lua drept amăgire

3310
Când ai stat în faţa mea.
(Theodosius apare din nou.)

THEODOSIUS:

Tu vei scăpa de amăgire,
Când te vei umple cu forţele mele.
Benedictus a putut să te călăuzească la mine,
De-acum propria ta înţelepciune trebuie să te conducă.
De vieţuieşti numai ce-a sădit în tine el,
Nu te poţi vieţui pe tine însuţi.
Te străduie-n deplină libertate spre culmile luminii;
Primeşte forţa mea pentru strădania aceasta.
(Dispare.)

JOHANNES:

Cât de măreţ sună cuvintele tale;

3320
În mine însumi trebuie să le vieţuiesc.
Acţiunea lor mă va elibera de iluzie,
Când îmi vor umple întreaga fiinţă.
………………………………………………….
Lucraţi deci mai departe în adâncul sufletului meu,
Cuvinte frumoase, sublime!
Voi numai din Templu puteţi proveni,
Acolo unde Fraţii lui Benedictus le rostesc.
Simt deja cum ele se înalţă dinlăuntrul meu.
…………………………………………………..
Vor răsuna din mine însumi
Şi astfel le voi înţelege bine.

3330
Tu, spirit care trăieşti înlăuntrul meu,
Ridică-te din ascunzişul tău
Şi-arată-te-n adevărata ta fiinţă.
Eu simt deja apropierea ta.
Tu trebuie să mi te-arăţi.
(Apar Lucifer şi Ahriman.)

LUCIFER:

O, omule, cunoaşte-mă!,
O, omule, resimte-te!;
Cu greu te-ai smuls
De conducerea spirituală
Şi te-ai refugiat

3340
În libera-mpărăţie a Pământului.
Fiinţa proprie ţi-ai căutat-o
În haosul pământesc.
A te fi găsit pe tine însuţi,
Ţi-a fost răsplata.
Foloseşte-te de ea.
Menţine-te tu însuţi
În cutezanţa spiritului.
Fiinţă străină vei găsi tu
În larga-mpărăţie a înalturilor;

3350
Ea te va surghiuni
Într-un destin omenesc,
Şi te va asupri.
O, omule, resimte-te!,
O, omule, cunoaşte-mă!

AHRIMAN:

O, omule, cunoaşte-te!
O, omule, resimte-mă!
Tu ai fugit
Din bezna spiritului.
Tu ai găsit

3360
Lumina Pământului.
Soarbe forţa adevărului
Din siguranţa mea.
Eu întăresc solul ferm.
Tu poţi chiar să îl pierzi.
În şovăiala ta,
Iroseşti forţa existenţei.
Tu poţi risipi
În lumina înalturilor
Forţa spiritului.

3370
Te poţi în tine nimici.
O, omule, resimte-mă!,
O, omule, cunoaşte-te!
(Ei dispar.)

JOHANNES:

O, ce-i asta; din mine ieşi Lucifer,
Urmat apoi de Ahriman!
Vieţuiesc o nouă iluzie,
Când am invocat fierbinte adevărul?
Fraţii lui Benedictus au chemat spre mine acele puteri
Care-n sufletele omeneşti produc numai iluzii.

CELE CE URMEAZĂ SUNT CA GLASURILE SPIRITELOR DIN ÎNĂLTIMI:


Gândurile tale urcă

3380
În temeliile lumii dintru obârşii;
Ce te-a-mpins în iluzia sufletului,
Ce te-a menţinut în eroare,
Îţi apare în lumina spiritului,
Prin plenitudinea căreia,
Oamenii, contemplând,
Se află-n adevăr când gândesc!
Prin plenitudinea căreia,
Oamenii, năzuind,
Trăiesc în iubire.



(Cortina cade.)