Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


TABLOUL UNSPREZECE


Templul Soarelui, suprapământesc, lăcaş tainic de Misterii al hierofanţilor.

RETARDUS (în faţa lui se află Capesius şi Strader):

3390 
O mare supărare mi-aţi adus.
Slujba pe care v-am încredinţat-o
Aţi înfăptuit-o rău.
Acum vă chem la judecata mea.
Capesius, ţi-am dat un mare dar spiritual
Încât ideile tale despre strădania oamenilor
Trebuiau să devină conţinutul unor discursuri fermecătoare,
Ce-ar fi urmat să acţioneze convingător.
Ţi-am îndreptat activitatea spre cercul unde
Ai întâlnit pe Johannes şi pe Maria.

3400
Prin forţa cu care trebuia să acţioneze cuvintele tale,
Aveai de-nlăturat
Pornirea lor spre clarvedere.
În loc de asta, te-ai lăsat
Tu însuţi pradă influenţei lor.
Ţie, Strader, ţi-am deschis drumul
În căile sigure ale ştiinţei.
Aveai de nimicit, prin gândirea ta riguroasă,
Forţa magică a clarvederii.
Dar îţi lipseşte siguranţa simţirii.

3410
Forţa gândirii ţi-a scăpat
Acolo unde-ţi apăreau sorţi de izbândă.
Destinul meu e strâns legat de faptele voastre.
Din pricina voastră, cei doi căutători ai adevărului
Sunt definitiv pierduţi peutru împărăţia mea.
Eu trebuie să predau sufletele lor Fraţilor.

CAPESIUS:    

Nu-ţi pot fi niciodată un bun slujitor.
Mi-ai dat forţa să-nfăţişez viaţa omenească.
Eu pot evoca ceea ce-i entuziasmează pe oameni
Într-una sau alta din epoci.

3420
Dar n-am fost în stare să dau forţă
Cuvintelor ce zugrăveau trecutul,
Ca sufletele să le copleşesc.

STRADER:

Slăbiciunea care m-a cuprins
Este numai o copie a slăbiciunii tale.
Mi-ai putut dărui ştiinţa;
Dar nu şi forţa care potoleşte dorul
Ce tinde, din inima omului, spre adevăr.
Mereu trebuia să simt
Şi alte forţe înlăuntrul meu.

RETARDUS:
3430
Vedeţi efectul slăbiciunii voastre.
Deja se-apropie Fraţii
Cu sufletele în care mă vor birui.
Johannes şi Maria ascultă de puterea lor.
(Apare Benedictus cu Lucifer şi Ahriman. În urma lor, Johannes şi Maria, apoi Theodosius,
Romanus, Forţele sufletului, Felix şi Felicia Balde, Cealaltă Maria; în final, Theodora.)


BENEDICTUS (către Lucifcr):


În sufletul lui Johannes şi al Mariei
Nu mai este loc pentru forţa oarbă;
Ei s-au ridicat la existenţa spirituală.

LUCIFER:

Ce-i drept, trebuie să părăsesc aceste suflete.
Înţelepciunea pe care-au dobândit-o
Le dă puterea de a mă vedea.

3440
Eu am putere-asupra sufletelor,
Atâta timp cât ele nu pot să mă vadă.
Rămâne însă în vigoare
Puterea ce mi-a fost acordată-n devenirea cosmică.
Şi dacă nu mai pot ispiti sufletele lor,
Abia atuncea forţa mea va izbuti
Să crească-n spiritul lor cele mai frumoase roade.

BENEDICTUS (către Ahriman):


Sufletul lui Johannes şi cel al Mariei
Au stârpit în ele întunecimile erorii.
Li s-a deschis ochiul spiritual.

AHRIMAN:
3450
Trebuie să renunţ la spiritul lor.
Ei se vor îndrepta spre lumină;
Sunt însă liber să le fericesc sufletul
Cu bucuria aparenţei.
Ei nu vor mai crede
Că-n ea percep adevărul.
Dar vor putea vedea
Cum ea îl revelează.

THEODOSIUS (către Cealaltă Maria):


Destinul ţi-a fost strâns legat
De viaţa nobilei tale surori.

3460
Ei i-am putut dărui lumina iubirii,
Dar nu şi căldura iubirii,
Atâta vreme cât tu ai stăruit în voinţa
Ca partea nobilă a ta să se nască-n tine
Doar din simţiri confuze,
Şi n-ai încercat s-o vezi clar,
În lumina deplină a înţelepciunii.
Puterea Templului nu pătrunde
În zona-ntunecată a pornirilor,
Chiar dacă acestea vor să facă binele.

CEALALTĂ MARIA:


3470
Eu trebuie să recunosc, doar în lumină
Nobleţea poate să-acţioneze salutar,
Şi mă îndrept spre Templu.
Simţirea mea nu va mai răpi de-acum
Luminii iubirii efectul ei.

THEODOSIUS:

Înţelegând asta, tu îmi dai forţa să deschid
Luminii din sufletul Mariei drumul spre lume.
Mereu urma să-şi piardă ea puterea
Asupra sufletelor care, ca şi tine mai înainte,
N-au vrut iubirea cu lumina s-o unească.

JOHANNES (către Cealaltă Maria):

3480
Văd în tine un fel de-a simţi
Ce stăpâneşte şi lăuntrul meu.
Eu n-am putut găsi calea spre nobila ta soră,
Cât timp în mine
Căldura iubirii rămânea despărţită
De lumina iubirii.
În sufletul meu trebuie să fac o jertfă
La fel cu cea pe care o aduci tu Templului.
În ea, căldura iubirii să se dăruie
Luminii iubirii.

MARIA:
3490
Johannes, ţi-ai dobândit acum prin mine
Cunoaşterea-n împărăţia spiritului;
Cunoaşterii spiritului, tu îi vei adăuga viaţă sufletească
Dacă îţi vei afla propriul suflet
Aşa cum l-ai aflat pe-al meu.

PHILIA:

Din devenirea tuturor lumilor
Bucuria sufletească ţi se va revela.

ASTRID:

Căldura sufletească va putea acum
Să strălumineze întreaga-ţi existenţă.

LUNA:

Pe tine însuţi te vei putea vieţui,

3500
Când lumina va putea străluci în sufletul tău.

ROMANUS (către Felix Balde):


Ai stat mult timp departe de Templu.
Ai vrut să recunoşti iluminarea
Numai dacă propriului tău suflet i se revela lumina.
Oameni de felul tău îmi răpesc puterea
De-a dărui lumina mea sufletelor de pe Pământ.
Ei vor să scoată numai din adâncuri întunecate
Ceea ce trebuie s-aducă-n viaţă.

FELIX BALDE:

Însăşi amăgirea omenească, din adâncul întunecat,
Mi-a arătat lumina şi m-a lăsat

3510
Să aflu calea către Templu.

ROMANUS:

Faptul că ai găsit drumul aici,
Îmi dă mie forţa
Să luminez
Voinţa lui Johannes şi a Mariei,
Încât să nu asculte de puterile oarbe,
Ci să îşi cârmuiască drumul,
Pornind din ţelurile cosmice.

MARIA:

Johannes, acum te-ai văzut în spirit
Pe tine însuţi lângă Sinea mea.

3520
Vei vieţui ca spirit propria-ţi fiinţă
Când lumina cosmică pe sine se va putea privi în tine.

JOHANNES (lui Felix Balde):


În tine, Frate Felix,
Văd forţa sufletească ce-n spiritul meu
Voinţa mi-o încătuşa.
Ai vrut să găseşti calea spre Templu.
În spiritul meu, eu vreau să arăt forţei voinţei
Calea spre Templul sufletului.

RETARDUS:

Sufletul lui Johannes şi al Mariei
Se rup de-mpărăţia mea.

3530
Acum, ei cum vor mai putea găsi
Ceea ce provine din puterea mea?
Cât timp înlăuntrul lor
Lipsea temelia ştiinţei,
Se bucurau de darurile mele;
Mă văd silit
A renunta la ei.

DNA BALDE:

Ţi-am arătat că omul
Îşi poate-nflăcăra gândirea
Şi fără ajutorul tău.

3540
Din mine se revarsă o ştiinţă
Ce poate purta roade.

JOHANNES:

Să se cunune ştiinţa aceasta
Cu lumina care, din izvorul plin al Templului,
Poate lumina sufletele omeneşti.

RETARDUS:

Capesius, fiul meu,
Tu eşti pierdut;
Mi te-ai sustras 'nainte ca lumina Templului
Să te fi putut lumina.

BENEDICTUS:

El a pornit pe cale.

3550
El simte lumina
Şi va dobândi forţa
Ca-n propriul suflet să întemeieze
Ceea ce, până acum, Felicia trebuia să creeze pentru el.

STRADER:

Eu singur par pierdut.
Nu-mi pot izgoni îndoiala
Şi n-am să regăsesc, desigur,
Calea ce duce la Templu.

THEODORA (apărând):


Din inima ta,
O rază de lumină se ridică,

3560
Un chip omenesc se desprinde din ea.
Şi pot auzi cuvintele
Ce vin de la el;
Răsună asa:
„Mi-am cucerit prin luptă
Forţa de a veni la lumină.“
Prietene, ai încredere în tine!
Tu însuţi vei rosti aceste cuvinte
Când timpul tău se va fi împlinit.



(Cortina cade.)