Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14


TABLOUL NOUĂ


Acelasi colţ de natură ca în tabloul doi. Johannes, apoi Maria



(Din stânci şi izvoare răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)
JOHANNES:   

O omule, vieţuieşte-te!
Trei ani am căutat
Forţa sufletească 'naripată de curaj
Care-adevăr îi dă cuvântului
Prin care omul, eliberându-se pe sine, învinge,
Şi învingându-se pe sine, poate afla libertatea:
O, omule, vieţuieşte-te!
(Din izvoare şi stânci răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)

3120 
Ea-mi dă de veste lăuntric,
Abia simţită de auzul meu spiritual.
Ascunde-n ea speranţa că, pe măsură ce creşte,
Va călăuzi spiritul omului
Din existenţa mărginită,
În depărtările cosmice,
Aşa cum tainic se dezvoltă sămâna măruntă,
Devenind trupul mândru al uriaşului stejar...
Spiritul poate însufleţi în sine
Ceea ce ţese în aer şi-n apă

3130
Şi ceea ce întăreşte solul Pământului.
Iar omul poate cuprinde
Ceea ce-n elemente,
În suflete şi în spirite,
A pus stăpânire pe existenţă,
În şirul timpurilor şi-n eternitate.
Întreaga fiinţă cosmică trăieşte-n viaţa sufletească
Atunci când în spirit prinde rădăcini
O astfel de forţă care îi dă adevăr cuvâutului:
O, omule, vieţuieşte-te!
(Din stânci şi izvoare răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)

3140
Îl simt cum răsună în sufletul meu,
Dătător de forţă.
În mine trăieşte lumina,
În jurul meu vorbeşte limpezimea,
Lumina sufletească încolţeşte în mine,
Creează în mine claritatea cosmică:
O, omule, vieţuieşte-te!
(Din stânci şi izvoare răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)
Mă simt în siguranţă peste tot
Unde mă luminează forţa acestor cuvinte.
În bezna simţurilor, ea mă va lumina,

3150
Mă va susţine-n înălţimile spiritului,
Mă va umple de viaţă sufletească
Pentru tot şirul timpurilor.
Simt în mine fiinţa lumilor
Şi trebuie să mă regăsesc în lumile toate.
Fiinţa mea sufletească o văd
Însufleţită-n mine prin propria mea forţă.
Mă odihnesc în mine însumi.
Privesc spre stânci şi izvoare;
Ele vorbesc limba proprie a sufletului meu.

3160
Mă regăsesc în fiinţa căreia
O cruntă suferinţă i-am adus.
Dinlăuntrul ei îmi spun mie însumi:
„Tu trebuie să mă regăseşti
Şi să-mi alini durerile.“
Lumina spirituală îmi va da tăria,
O altă Sine-n propria mea Sine să trăiesc.
O, cuvânt plin de speranţă,
Tu mă inunzi cu forţă din întregul Univers:
O, omule, vieţuieşte-te!
(Din stânci şi izvoare răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)

3170
Tu mă faci să-mi simt slăbiciunea
Şi mă-aşezi lângă înaltele ţeluri divine.
Şi fericit simt eu
Puterea creatoare a-naltelor ţeluri,
În slăbiciunea mea de om pământesc.
Din mine însumi trebuie să se reveleze
De ce-i ascuns în mine germenele.
Lumii vreau să mă dărui
Prin viaţa propriei mele fiinţe.
Să simt vreau toată puterea cuvântului

3180
Care, la început, răsună în mine abia auzită;
Să fie ca un foc plin de viaţă
În forţele mele sufleteşti,
Pe căile mele spirituale.
Simt cum gândirea mea pătrunde
În temeliile adânc ascunse ale lumilor,
Cum le străbate, luminându-le.
Aşa lucrează forţa-germene a acestui cuvânt:
O, omule, vieţuieste-te!
(Din stânci şi izvoare răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)
Din luminoase înălţimi o fiinţă-mi străluceşte

3190
Şi aripi simt
Să mă înalţ spre ea.
Pe mine însumi vreau să mă eliberez,
Ca toate fiinţele care pe sine s-au învins.
(Din stânci şi izvoare răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)
Privesc această fiinţă,
Asemenea ei vreau să devin în timpurile viitoare.
În mine spiritul se va elibera
Prin tine, ţel sublim.
Vreau să te urmez!
(Maria vine lângă el.)
Fiinţele spirituale care m-au primit

3200
Mi-au trezit ochiul sufletului.
Şi văzând în lumile spirituale, Eu simt în mine însumi forţa:
O, omule, vieţuieşte-te!
(Din stânci şi izvoare răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)
Tu eşti aici, prietena mea!

MAR1A:

Îndemnul sufletului m-a adus încoace.
Eu am putut contempla steaua ta;
În toată tăria ei străluceste.

JOHANNES:

Îi pot simţi în mine forţa ei.

MARIA:

Suntem uniţi atât de strâns,

3210
Încât viaţa sufletului tău
În sufletul meu lumina-şi străluceste.

JOHANNES:

O, Maria, atunci tu ştii
Ce mi s-a revelat acum?
Am câştigat prima certitudine a omului,
Siguranţa fiinţei sale.
Trăiesc forţa cuvântului
Ce pretutindeni mă poate călăuzi:
O, omule, vieţuieşte-te!
(Din stânci şi izvoare răsună: O, omule, vieţuieşte-te!)



(Cortina cade.)