Rudolf Steiner: Poarta initierii GA 14: Tabloul 3

MARIA		Vă-aduc copilul Nevoie are de un cuvânt din gura voastră.
BENEDICTUS:		Copilul meu, să vii de-acum Seară de seară la mine Şi să primeşti cuvântul Ce trebuie să te umple
	1270	'nainte de-a păşi-n imperiul sufletesc al somnului. Vrei tu asta?
COPILUL:		Vreau, sunt bucuros.
BENEDICTUS:		În seara asta umple-ţi inima, Până ce somnul te-o cuprinde, Cu forţa acestor cuvinte: „Puterile luminii mă conduc În al spiritului lăcaş.“ (Copilul este condus afară de Maria.)
MARIA:		Şi-acum, când soarta acestui copil Se va-mplini în viitor
	1280	La umbra bunăvoinţei voastre părinteşti, Să-mi fie-ngăduit să cer maestrului sfatul Şi eu, care am devenit mamă acestui copil Nu prin legături de sânge, Ci prin puterile destinului. Din ziua când l-am găsit Lăsat în faţa uşii mele De către mama sa necunoscută, Mi-aţi arătat calea Pe care să-l îndrum.
	1290	Şi minunate s-au dovedit Aceste reguli, toate, Prin care l-am crescut pe orfan. Au ieşit la lumină toate forţele Ce germinau în trupul şi sufletul lui. Se vedea că îndrumările voastre Veneau din împărăţia Care adăpostise sufletul lui 'nainte de a-şi forma învelişul trupesc. Am văzut crescând speranţa omenească,
	1300	Mai strălucitoare cu fiecare nouă zi. Şi ştiţi ce greu am reuşit să obţin, Treptat doar, apropierea copilului. Creştea sub îngrijirea mea; Nimic altceva însă decât obişnuinţa Lega, la-nceput, sufletul lui de-al meu. Trăia lângă mine, simţind că îi dărui Ce-avea nevoie pentru binele trupului Şi pentru dezvoltarea sufletului lui. Veni apoi momentul când
	1310	În inima lui se trezi Iubire pentru protectoarea sa. O cauză din afară pricinui această schimbare. Intrase-n cercul nostru văzătoarea. Copilul o căuta bucuros, Şi multe cuvinte frumoase a-nvăţat Fiind stăpânit de farmecul ei. Veni şi clipa în care buna noastră prietenă Cuprinsă fu de extaz. Copilul nostru a putut să vadă
	1320	Lumina licărindă a ochilor ei. El s-a simţit cutremurat Până-n măduva oaselor. În spaima lui, veni la mine. Din ceasu-acela, Cu toată căldura iubirii mi se dărui. Primind însă acum de la mine, În mod conştient, şi nu doar prin instinct, Darurile de viaţă, De când inima tânără îi bate mai cald
	1330	Când cu iubire privirea lui o-ntâlneşte pe-a mea, Comorile voastre de-nţelepciune şi-au pierdut rodnicia. Şi multe din roadele mature deja în el Sunt veştede-acuma. Şi am văzut şi la această fiinţă Ceea ce la prietenul meu se dovedi atât de funest. Îmi sunt mie însămi enigmă tot mai întunecată. Tu nu-mi poţi opri chinuitoarea-ntrebare a vieţii: De ce îl vatăm pe prieten şi pe copil, Când plină de iubire-ncerc
	1340	Să făptuiesc cu ei lucruri Pe care-ndrumările spirituale, În inima mea, le recunoaşte ca bune? Mi-ai spus adesea acest înalt adevăr, Că aparenţă se-ntinde la suprafaţa vieţii, Dar trebuie să-mi lămuresc aceste lucruri, Ca să pot purta destinul acesta crunt Şi care atâta rău face.
BENEDICTUS:		În cercul acesta, ia naştere-aici, Un nod alcătuit din firele
	1350	Pe care karma le ţese-n devenirea cosmică. Prietenă, suferinţele tale Sunt părţi dintr-un nod al destinului În care fapta zeilor cu viaţa oamenilor se-mpleteşte. Când în călătoria mea sufletească Eu am atins acea treaptă Ce-mi acordă demnitatea De a sluji cu sfatul meu în sfera spiritelor, Veni atunci spre mine o fiinţă divină Ce tocmai era pe cale-a coborî pe Pământ,
	1360	Să-mbrace învelişul de carne al unui om. Karma omenească cerea acest fapt 'n-această răscruce de vremi. Un mare pas în mersul lumilor Se poate face doar când zeii Se leagă cu destinul omenesc. Ochii spirituali ce vor încolţi în sufletele omeneşti Se pot dezvolta De-abia când un zeu Va fi pus o sămânţă în fiinţa unui om.
	1370	Am primit deci însărcinarea Să aflu pe acel om Ce ar fi demn să primească În sufletul său forţa seminţei divine. Trebuia să unesc fapta Cerului Cu un destin omenesc. Şi ochiul meu spiritual cercetă. Asupra ta se opri. Viaţa te pregătise a fi instrument al tămăduirii. De-a lungul multor vieţi ai dobândit
	1380	Însuşirea de a fi deschisă La tot ce inima omului cuprinde ca măreţ. Esenţa nobilă a frumuseţii, imperativul virtuţii, Ca moştenire a spiritului le purtai În sufletul tău gingaş. Şi ceea ce Eul tău vesnic, Prin naştere, în existenţă a adus, S-a maturizat În anii tinereţii tale. Tu nu te-ai ridicat prematur
	1390	Pe-abruptele-nălţimi ale spiritului. Şi astfel în tine înclinaţia Spre lumea spiritului nu a apărut 'nainte de a fi cuprins deplin Nevinovatele bucurii ale simţurilor. Sufletul tău a cunoscut mânia şi iubirea, Pe când gândirea era încă departe De vreun impuls spre spirit. Să te bucuri de natură în toată frumuseţea ei, Să culegi roadele aduse de artă,
	1400	Ţi-a fost avuţia vieţii. Ai râs senin, Cum poate râde numai copilul Ce n-a-ntâlnit încă Umbrele vieţii. Ai învăţat să-nţelegi fericirea oamenilor, Să fii alături în durerile lor, Când încă nici nu mijea în tine întrebarea Privind rădăcinile fericirii şi ale durerii. Ca rod care s-a copt în multe vieţi,
	1410	Aşa cuprinde existenţa pământească sufletul Ce-arată o astfel de-nsuşire. Candoarea lui copilărească este floarea, Şi nu rădăcina fiinţei lui. Doar sufletul acesta l-am putut alege Ca instrument pentru spiritul care Trebuia să obţină forţa de a acţiona Prin lumea noastră omenească. Şi-acum înţelegi că fiinţa ta Trebuie să se schimbe în contrariul ei
	1420	Când ea se revarsă din tine în altă fiinţă. În tine spiritul acţionează în tot ce, În fiinţa omului, Poate coace roade pentru eternitate. El trebuie de-aceea să nimicească multe, Ce doar împărăţiei vremelnicului se cuvin să-i aparţină. Dar jertfele sale aduse morţii Sunt seminţele nemuririi. Pentru viaţa superioară trebuie să crească Ce înfloreşte din moartea celor inferioare.
MARIA:	1430	Aşa stau lucrurile deci cu mine... Tu-mi dai lumină, Dar lumina care-mi răpeşte forţa clarvederii Şi care mă smulge din mine însămi. De sunt numai unealta unui spirit Şi nu fiinţa mea proprie, Nu mai suport atunci Această formă a mea, Care este o mască şi nu adevărul.
JOHANNES:		O, ce-i cu tine, prietenă!
	1440	Lumina privirii tale piere, Ca stană de piatră ţi-e trupul, Ating mâna ta; E-aşa de rece De parcă e moartă.
BENEDICTUS:		Prin multe probe ai trecut, fiul meu, Te afli-acum în faţa celei mai grele. Tu vezi învelişul trupesc al prietenei; Privirii mele îi apare însă Sinea ei, Plutind în sferele spiritelor.
JOHANNES:	1450	Iată! Mişcă buzele. Vorbeşte...
MARIA:		Mi-ai dat claritate, Da, claritatea ce mă-nvăluie Din toate părţile în întunecimi. Blestem claritatea ta. Te blestem şi pe tine, Care m-ai format ca unealtă A vrăjitoriei sălbatice Prin care vrei să-nşeli oamenii!
	1460	N-am pus vreodată la-ndoială pân' acum 'nălţimea ta spirituală, Dar mi-e destul acest singur moment Ca să-mi smulg din inimă orice încredere. Acele spirite cărora te supui Sunt fiinţe ale Infernului. A trebuit să-nşel pe alţii Fiindcă tu m-ai înşelat mai întâi. Să fug vreau din calea ta departe, Acolo unde nici sunet din glasul tău nu ajunge,
	1470	Fiind totuşi atât de aproape Încât să te ajungă blestemele mele! Tu mi-ai răpit Focul propriului sânge Spre-a da falsului tău Dumnezeu Ceea ce trebuia să fie al meu. O, acest foc al sângelui Să te ardă! Trebuia să cred În amăgire şi-n înşelăciune.
	1480	Şi pentru ca asta să se întâmple, A trebuit mai întâi Pe mine însămi să mă prefaci în nălucă. De multe ori a trebuit să simt Cum acţiunile fiinţei mele Au efecte contrare. Ei bine, acum, Iubirea ce-am avut-o pentru tine, În foc de ură sălbatecă să se preschimbe. Voi căuta în lumile toate
	1490	Focul care poate Să te înghită. Te bles... vai...
JOHANNES:		Dar cine vorbeşte aici? N-o văd pe prietena mea! Văd o fiinţă monstruoasă.
BENEDICTUS:		Pluteşte-n înălţimi sufletul prietenei Şi ne-a lăsat aici doar Iluzia muritoare. Iar unde un trup omenesc
	1500	E părăsit de spirit, Rămâne un loc liber Pe care-l caută Potrivnicul Ca să pătrundă-n domeniul vizibilului. Găseşte astfel un înveliş trupesc Prin care poate să vorbească. Un astfel de Potrivnic a vorbit. El vrea să-mi distrugă opera Căreia m-un consacrat Pentru viitorul multor oameni
	1510	Cât şi pentru tine, fiul meu. Şi dacă nu aş şti că acele blesteme Pe care învelişul prietenei noastre tocmai le-a rostit Sunt doar o viclenie a Ispititorului, Atunci nu ar mai trebui să mă urmezi. Potrivnicul binelui a fost lângă mine; Iar tu, fiul meu, Tu ai văzut prăbuşindu-se-n beznă Vremelnicul din fiinţa spre care Întreaga ta iubire radiază,
	1520	Fiindcă spiritele ţi-au vorbit De-atâtea ori prin gura ei, N-ai fost cruţat de karma lumilor Ca tot prin ea s-auzi Pe prinţul Iadului. Abia acum poţi căuta Şi poţi cunoaşte sâmburele fiinţei ei. Să-ţi fie ea modelul acelui om superior La care trebuie să te înalţi. Pluteşte-n înălţimi spirituale sufletul ei,
	1530	Acolo unde oamenii-şi găsesc forma primară a fiinţei lor, Care-n sine însăşi se clădeşte. Tu trebuie să o urmezi în domeniul spiritului. O vei vedea în Templul Soarelui. În cercul acesta Ia naştere-aici Un nod alcătuit din firele Pe care karma le ţese În devenirea cosmică. Fiindcă te-ai străduit atât pân'acum,
	1540	Vei merge şi mai departe, fiul meu. Văd steaua ta-n deplina ei strălucire. În lumea simţurilor nu este loc Pentru luptele pe care le duc oamenii Ce tind la iniţiere. Şi orice enigmă a lumii sensibile Pe care mintea o rezolvă, Şi orice-ar isca existenţa sensibilă-n inima oamenilor, Prin ură sau prin iubire, Şi oricât de îngrozitor ar izbucni în afară,
	1550	Acestea toate trebuie să fie pentru cercetătorul spiritual Un câmp pe care, nepărtinitor, Îşi poate-ndrepta din afară privirea. Lui trebuie să i se dezvolte forţe Ce nu pot fi găsite pe acest tărâm. Prin încercări sufleteşti A trebuit să lupţi luptă dreaptă, Luptă de care are parte numai acela Care este pregătit să primească astfel de puteri Ce aparţin lumii spirituale.
	1560	Şi dacă aceste puteri Nu te-ar găsi matur pentru calea cunoaşterii, Ar fi trebuit să-ţi paralizeze simţirea Mai înainte de a cunoaşte Ceea ce acum îţi este cunoscut. Fiinţele care privesc în temeliile cosmice Îi conduc, pe-acei oameni Ce tind spre înălţimi, Mai întâi pe acea culme Unde se poate vădi
	1570	Dacă ei au primit puterea De a contempla conştient existenţa spirituală; Iar cei ce-au dobândit asemenea forţe Sunt eliberaţi din lumea sensibilă; Ceilalţi însă, trebuie s-aştepte. Tu ţi-ai păstrat Sinea, fiul meu, Când forţa înalturilor te-a zguduit Şi când puterile spiritului De groază te-au umplut. Şi viguros şi-a croit drumul Sinea ta;
	1580	Atunci când pieptul ţi-a fost răscolit de-ndoieli Care-adâncurilor întunecate voiau să te predea. Tu eşti adevăratul meu discipol Abia din ceasul grav În care erai gata să te-ndoieşti de tine, În care te credeai tu însuţi pierdut, Şi când forţa din tine te-a ajutat să birui. Am putut să-ţi dau comori de-nţelepciune Şi ele ţi-au dat puterea Să te susţii pe tine însuţi
	1590	Când chiar tu îusuţi nu mai credeai în tine. Iar Înţelepciunea Pe care ai dobândit-o Ţi-a fost mai devotată decât Credinţa Care ţi-a fost dăruită. Ai fost socotit matur. Poţi fi eliberat. Prietena ta a plecat înainte. O vei găsi în spirit. Îţi mai pot arăta direcţia:
	1600	Aprinde-ţi toată puterea sufletului tău De la cuvintele acestea care, prin gura mea, Îţi dau cheia spre înălţimi. Te vor călăuzi chiar şi atunci Când nu te va mai conduce nimic Din ceea ce ochii fizici mai pot să perceapă. Primeşte-le deci cu inima toată: Fiinţa urzindă-a luminii, ea radiază Prin ale spaţiului întinderi, Existenţă lumii dăruind,
	1610	Şi harul iubirii, el încălzeşte Şirul vremilor, Chemând la revelare întregul Univers. Iar solii spiritului, ei unesc Fiinţa urzindă-a luminii Cu-a sufletului revelaţie; Şi dacă omul poate uni cu-aceste două Propria-i Sine, Trăieşte atunci în înălţimile spirituale. O, spirite pe care omul le poate vedea,
	1620	Daţi viaţă sufletului fiului nostru. Faceţi să strălucească înlăuntrul lui Ceea ce-i poate strălumina sufletul Cu lumina spirituală. Lăsaţi să-i răsune lăuntric Ceea ce Sinea i-o poate trezi La bucuria devenirii în spirit.
VOCE SPIRITUALĂ (în spatele scenei):
		Se-nalţă gândurile lui La temelia obârşiei lumii. Ce el ca umbre a gândit,
	1630	Ce el ca nălucire-a trăit, Se pierde-n lumea formelor, La a cărei bogăţie, Oamenii, gândind, Visează în umbre; La a cărei bogăţie, Oamenii, privind, Trăiesc nălucire.
		(Cortina cade.)

Biblioteca antroposofică

Rudolf Steiner

POARTA INIŢIERII

GA 14

TABLOUL TREI