Eu aş dori să fac tot mai de înţeles în decursul acestor consideraţii că omul, cu entitatea sa, nu aparţine numai lumii pământeşti, existenţei pământeşti, ci şi existenţei cosmice, existenţei lumii stelare. Eu am expus deja câte ceva din ceea ce este de spus în această privinţă. Dar pentru ca să nu ia naştere neînţelegeri, aş dori să fac o remarcă înaintea următoarelor consideraţii. Probabil că eşti întotdeauna expus reproşului că înclini înspre astrologia diletantă cultivată în mare măsură în ziua de azi, atunci când vorbeşti despre legătura omului cu lumea stelară. Ceea ce este expus în această privinţă trebuie doar înţeles în mod corect, şi atunci va apărea deosebirea considerabilă dintre ceea ce este avut în vedere aici şi nenumăratele diletantisme care apar în ziua de azi, în legătură cu vechile tradiţii astrologice.
Noi spunem că omul este aici, între naştere şi moarte, o fiinţă aflată în legătură cu Pământul şi procesele acestuia. Ce avem în vedere cu aceasta? Noi avem în vedere faptul că omul îşi are existenţa dintre naştere şi moarte prin aceea că preia pentru început în sistemul său metabolic substanţele Pământului ca alimente, şi le prelucrează în organismul său; şi că se află şi într-un alt raport cu Pământul, de fapt şi cu mediul de aer înconjurător al Pământului, prin respiraţia sa şi prin procesele care se continuă înlăuntrul său, legate de respiraţie. Vorbim apoi despre faptul că omul percepe prin simţurile sale lucrurile exterioare ale Pământului şi încă un reflex palid al celor extrapământeşti, reflex care de fapt este cu mult mai pământesc decât se crede în mod obişnuit. Astfel încât în ansamblu se poate spune că omul preia prin simţurile sale, prin organizaţia sa ritmică şi prin organizaţia sa metabolică existenţa pământească în sine, şi că el are în sine însuşi continuarea acelor procese care sunt stimulate de existenţa Pământului şi a proceselor lui. Dar tot aşa există în om şi continuarea proceselor cosmice extrapământeşti. Numai că nu trebuie să se creadă că atunci când se spune că asupra omului se exercită, să spunem, o influenţă de la Lună, sau planetele Venus, sau Marte, lucrurile trebuie înţelese în sensul că anumite radiaţii sau ceva similar sunt trimise în jos de pe Marte sau Venus sau Lună, şi că omul ar fi pătruns de acestea. Ar trebui ca atunci când, de exemplu, se spune că omul se află sub influenţa lunară, această afirmaţie să fie cuprinsă întru totul în analogie cu ceea ce se are în vedere atunci când se spune că omul este supus influenţei substanţelor Pământului.
Atunci când omul trece pe lângă un măr şi culege un măr din el şi îl mănâncă, se poate spune că mărul are o influenţă asupra omului; dar nu-şi va reprezenta liniar lucrurile în sensul că pomul şi-ar fi trimis razele înspre om. Sau dacă omul, să zicem, trece peste o pajişte pe care se află un bou şi după opt zile omul va mânca din carnea acelui bou, nu se poate conchide în mod direct că boul ar fi exercitat o influenţă asupra omului. Tot aşa, desigur, că nu trebuie să vă reprezentaţi în mod liniar ceea ce este de spus despre influenţa lumii stelare asupra omului. Relaţia dintre lumea stelară şi om şi a omului cu lumea stelară este totuşi reală, la fel cum este şi relaţia dintre om şi boul pe lângă care trece, şi a cărui carne o mănâncă ulterior.
Astăzi am de vorbit despre anumite relaţii care există între om şi lume – atât ca existenţă pământeană cât şi ca existenţă extrapămâneană. Dacă ne îndreptăm încă o dată privirea asupra modului în care trăieşte omul în stările alternative de veghe şi de somn, va trebui să ne fie în primul rând clar că de fapt în starea de veghe se realizează cu precădere interacţiunea dintre om şi substanţele pământeşti şi forţele pământeşti. Omul percepe în timp de veghe, prin simţurile sale. El nu percepe prin simţurile sale în timpul somnului. Omul mănâncă şi bea, de regulă, numai în răstimpul de veghe cotidiană, deşi unii probabil că ar voi să facă aceasta şi în somn. Numai procesul respirator şi procesul aflat în legătură cu respiraţia, procesul circulaţiei sanguine, – deci, în general, procesele ritmice –, sunt procese care se desfăşoară în om atât în stare de veghe cât şi în stare de somn. Numai că ele diferă totuşi între ele în starea de veghe şi în starea de somn. Despre asta voi vorbi mai târziu, de exemplu despre diferenţa care există între respiraţia din stare de veghe şi cea din stare de somn. Dar să rămânem pentru început la faptul că omul se află în legătură cu lumea exterioară prin simţurile sale şi prin metabolismul său în răstimpul de veghe, pentru început numai în privinţa lucrurilor pe care le cunoaşte oricine; aşadar prin aceasta nu urmează să se constate altceva decât ceva cunoscut.
Acum să pornim de la faptul că omul îşi preia alimentele din lumea exterioară în timpul stării sale de veghe. În timpul stării sale de veghe apare şi o activitate lăuntrică a omului sub influenţa prelucrării alimentelor. Dar nu trebuie să lăsăm în afara atenţiei faptul că în timp de veghe, după ce alimentele au fost preluate iar în om se desfăşoară o activitate lăuntrică fizică şi eterică sub influenţa alimentelor, că organismul uman, atât cel fizic cât şi cel eteric, sunt pătrunse de entitatea Eului omului şi de entitatea lui astrală.
Lucrurile stau aşa, că în timp de veghe entitatea Eului şi entitatea astrală a omului se împuternicesc întru totul pe ceea ce se desfăşoară în omul fizic şi cel eteric în legătură cu hrănirea. Dar ceea ce se desfăşoară acolo sub influenţa entităţii Eului şi a omului astral, nu se desfăşoară de la sine, în timpul stării de somn. În timpul stării de somn asupra trupului fizic şi a trupului eteric al omului este exercitată o activitate, o acţiune care nu provine de pe Pământ, ci din mediul înconjurător al Pământului, din lumea stelară.
Aş dori să spun, şi din nou nu este vorba de o exprimare figurativă, ci de ceva ce are un sens real: în timpul zilei omul mănâncă substanţe din substanţele Pământului, iar în timpul nopţii omul preia în sine ceea ce îi dau stelele şi procesele lor. Astfel încât prin faptul că omul veghează, el este oarecum legat de Pământ; şi el este oarecum luat de pe Pământ în timp ce doarme, iar în el se desfăşoară procese cereşti, şi anume procese cereşti în trupul fizic şi în cel eteric.
Cunoaşterea materialistă este de părere că atunci când omul adoarme doar substanţele pe care le-a preluat el îşi activează în el propriile lor forţe, în timp ce, de fapt, dacă omul preia o substanţă sau alta, în timpul stării sale de somn aceste substanţe sunt prelucrate de către forţe din mediul înconjurător al Pământului, de către forţe cosmice. Să spunem, de exemplu, că noi preluăm în noi albuş de ou. Acest albuş de ou este înlănţuit de Pământ numai prin faptul că în timpul stării de veghe noi, ca oameni, suntem străbătuţi de sufletescul şi spiritualul nostru, anume de fiinţa noastră astrală şi de entitatea Eului nostru. În timpul somnului asupra acestui albuş de ou acţionează întreaga lume a planetelor, începând de la Lună şi până la Saturn, acţionează lumea stelelor fixe. Iar un chimist, care ar vrea să cerceteze omul în privinţa proceselor sale interioare din timpul somnului ar trebui să nu cunoască doar o chimie pământească, ci el ar trebui să cunoască şi o chimie spirituală, căci procesele sunt altele în timpul somnului decât în starea de veghe.
Tot aşa stau lucrurile şi cu entitatea Eului şi cu fiinţa astrală a omului, care în somn sunt separate de trupul fizic şi de trupul eteric. E drept că acestea nu se află într-o relaţie directă cu lumea stelară, dar ele se află într-o relaţie directă cu acele entităţi ale căror imagini fizice sunt Soarele, Luna şi stelele, aşadar cu entităţi ale Ierarhiilor superioare. Astfel încât s-ar putea spune: Omul care doarme este o dualitate. Eul său şi trupul său astral – aş putea spune la fel de bine spiritul şi sufletul său – sunt dăruite fiinţelor spirituale ale împărăţiilor lumilor superioare. Trupurile sale, trupul fizic şi trupul eteric, sunt dăruite reflexului fizic, imaginii fizice, imaginii cosmic-fizice a acestor entităţi superioare. – Omul, în măsura în care se ştie o entitate pământească, a devenit de fapt sub influenţa intelectualismului tot mai mult un filistin materialist. Tot aşa cum se numeşte perioada contemporană perioadă a progresului ştiinţific intelectual, tot aşa ar putea fi ea numită perioada progresului filistin, a filistinismului materialist. Căci omul nu este conştient că el este dependent şi de altceva decât de impresiile senzoriale de pe Pământ, de procesele ritmice care sunt declanşate în el prin procese pământeşti, de procesele metabolice care sunt determinate în el tot de ceva pământesc. Omul nu este conştient cum stă el de fapt înlăuntrul Universului. Iar această încadrare în Univers este ceva extrem de complicat. Aş spune că de îndată ce se ridică vălul, care se extinde totuşi mereu în faţa omului, astfel încât omul vede doar lumea sensibilă şi nu vede spiritualul din spatele ei, deci îndată ce se ridică acest văl, viaţa devine totuşi extraordinar de complicată. Atunci se arată mai întâi că nu numai acele entităţi care-şi au reflexul lor fizic, stelele, care pot fi observate direct, au o influenţă asupra omului, ci şi că în cadrul existenţei pământeşti însăşi există entităţi suprasensibile, care sunt înrudite cu fiinţele stelare, dar care şi-au stabilit oarecum locuinţa în domeniul pământesc.
Dumneavoastră ştiţi că poporul Vechiului Testament l-a venerat pe Jahve. Veneraţia era adresată unei entităţi reale. Această entitate are o legătură cu ceea ce se revelează în lumea fizică drept Luna. Desigur că este ceva mai mult sau mai puţin imaginativ, dar aspectul imaginativ exprimă totodată în mod real lucrurile atunci când se afirmă că acea entitate a lui Jahve şi-ar avea locuinţa în Lună. Şi tot ceea ce este legat de această entitate a lui Jahve este legat de existenţa lunară.
Dar există entităţi care, atunci când Luna s-a despărţit de Pământ, au refuzat, dacă-mi este îngăduit să mă exprim aşa, să meargă pe Lună împreună cu entităţile Jahve, şi care au rămas în domeniul pământesc. Astfel încât noi putem presimţi întru câtva entităţile Jahve care s-au conformat legităţii plecării de pe Pământ, atunci când privim Luna. Noi putem spune: Acesta este reflexul fizic exterior a tot ceea ce participă în mod legitim la ordinea cosmică în calitate de entitate Jahve. – Dar când cunoaştem ceea ce se desfăşoară la suprafaţa Pământului, atât în pământul solid cât şi în elementul lichid, întâlnim entităţi care au refuzat să-şi stabilească locuinţa pe Lună, care şi-au stabilit în mod nelegitim locuinţa pe Pământ.
Acum, există ajutători ai acelor entităţi pe care aş dori să le numesc entităţi lunare. Aceşti ajutători aparţin de Mercur şi de Venus, la fel cum aparţin fiinţele lunare de Lună, astfel încât fiinţele lunare, fiinţele de pe Venus şi fiinţele de pe Mercur formează un fel de triadă. [Tabla 5] Fiinţele legitime din Univers de acest tip aparţin tocmai de aceste stele. Dar atât în sfera terestră a Pământului cât şi în sfera lichidă a Pământului se găsesc entităţi care sunt întru totul din aceeaşi categorie, dar care, aş spune, aparţin unei alte epoci; entităţi care nu au plecat atunci când ceea ce este pământesc a devenit cosmic datorită Lunii şi lui Venus, ş.a.m.d. Aceste entităţi au acum o influenţă asupra oamenilor care dorm, la fel cum au şi fiinţele cosmice, numai că ele au o influenţă nefastă. Ele au influenţa nefastă pe care o pot caracteriza într-unul dintre cazuri, astfel: Când omul adoarme, şi se află apoi în stare de somn, între adormire şi trezire, atunci aceste fiinţe ilegitime de pe Lună, Venus şi Mercur se apropie de el şi ele îşi propun ca sarcină să-i spună omului şi să-l convingă – toate acestea se desfăşoară între adormire şi trezire în stare inconştientă –, că răul ar fi bine şi binele ar fi rău.
 [mărește imaginea] |
Tabla 5 |
Şi în realitate, acesta este aspectul zguduitor, înspăimântător de dureros, că prin iniţiere ajungi să cunoşti lucruri de dincolo de pragul conştienţei obişnuite, lucruri care pentru om nu reprezintă în niciun caz ceva nepericulos. În existenţa exterioară de orientare materialistă omul nu-şi face nicio idee despre lucrurile cărora le este expus omul între adormire şi trezire. El este într-adevăr expus acestor fiinţe, care îl conving pe deplin în starea de somn că Binele este rău, şi Răul este bine. Căci ordinea morală terestră este legată de trupul eteric omenesc, şi omul îşi lasă de fapt în urmă, în pat, cuceririle morale atunci când doarme. Pentru început, el nu merge înarmat cu calităţile sale morale în starea de somn.
Ştiinţele naturii ating deja pretutindeni acele lucruri care trebuie expuse cu necesitate în ştiinţa spirituală. Probabil că aţi citit recent în ziare o comunicare importantă, stabilită în mod statistic, şi care se bazează întru totul pe adevăr. Acolo se spunea că infractorii, criminalii din închisori au de fapt cel mai sănătos somn [Nota 10]: ei nu sunt deloc chinuiţi în timpul somnului lor de vise rele sau ceva asemănător, atunci când sunt adevăraţi criminali, criminali înrăiţi. Reproşurile apar abia atunci când ei se cufundă în trupul lor eteric, pentru că acolo se află structura morală. Tocmai aceluia care se străduieşte să fie un om moral i se poate întâmpla ca din constituţia morală a trupului eteric ceva să fie preluat în trupul său astral şi el să fie apoi chinuit de vise chiar în cazul unor aspecte imorale relativ neglijabile. Dar în orice caz este aşa că omul nu preia în starea de somn deloc, sau doar cu o intensitate redusă, ceea ce dobândeşte el drept constituţie morală în timpul existenţei sale pământeşti, dar şi că el este expus în timpul stării de somn de exemplu acelor entităţi despre care tocmai am vorbit.
Aceste entităţi sunt identice cu entităţile pe care eu le enumăr întotdeauna în categoria entităţilor ahrimanice. Ele au sarcina să-l reţină pe om pe cât posibil de mult pe Pământ. Dumneavoastră ştiţi din expunerile mele din Ştiinţa ocultă în schiţă [Nota 11], că Pământul se va dizolva cândva şi va trece în starea de Jupiter. Aceste entităţi vor să împiedice acest fapt. Anume, ele vor să-l împiedice pe om să evolueze împreună cu Pământul până la capăt, şi apoi să crească într-un mod normal până în starea de Jupiter; ele vor să conserve Pământul în existenţa actuală, vor să menţină Pământul şi vor să-l menţină pe om pentru Pământ. De aceea se străduiesc încontinuu aceste entităţi, în modul cel mai intens, să facă următoarele. Acestea sunt procese, aş spune, din spatele culiselor existenţei care se împlinesc ca procese reale de când are Pământul un neam omenesc. În starea de somn omul trece dincolo, în entitatea Eului său şi în entitatea sa astrală. Aceste entităţi ale Lunii, ale lui Venus şi ale lui Mercur, care locuiesc pe nedrept pe Pământ, încearcă acum să dea omului, de fapt în fiecare stare de somn a lui, un trup eteric din eterul Pământului. De fapt, ele nu reuşesc aproape niciodată să o facă. În cazuri rare, despre care voi vorbi cândva ulterior, le-a reuşit, dar nu le reuşeşte aproape niciodată. Însă ele nu renunţă la această încercare, pentru că acestor entităţi li se pare mereu posibil că s-ar putea să reuşească, atunci când omul doarme, când el şi-a lăsat în pat trupul eteric în urmă, să-l învăluie şi să-l pătrundă cu un trup eteric din eterul Pământului. Asta ar vrea aceste fiinţe.
Dacă o asemenea fiinţă ahrimanică ar reuşi într-adevăr să incorporeze astfel, treptat, omului, de fiecare dată când doarme, un întreg trup eteric, atunci omul ar putea să se menţină în trupul său eteric după moarte, atunci când el se află în trupul său eteric. Altfel, trupul eteric se destramă în câteva zile. Dar un astfel de om s-ar putea menţine în trupul său eteric, şi treptat ar lua naştere un neam de oameni eterici. Este ceea ce se voieşte din această parte a lumii spirituale. Atunci Pământul ar putea fi conservat în felul acesta. Şi noi avem realmente, în cadrul structurii solide şi a celei lichide a Pământului o asemenea armată de entităţi care ar vrea să facă din omenire, treptat, până la sfârşitul Pământului, un neam de fantome pure, de fantome eterice, astfel încât să nu se poată atinge ţelul normal al evoluţiei Pământului. În timpul nopţii, aceste entităţi nu-şi pierd deloc curajul. Ele cred mereu că încercarea lor ar putea reuşi.
Trebuie să ne fie clar: noi oamenii avem o raţiune acceptabilă; în special în perioada actuală a filistinismului progresiv, această raţiune a ajuns la o formare îngrijorătoare. Aşadar omul se poate deja lăuda cu o anumită raţiune, dar această raţiune nu ajunge nici pe departe la raţiunea acestor entităţi cu mult mai înalte, care vor să înfăptuiască ceea ce v-am spus eu acum. Iar omul nu ar trebui să spună de aceea: Da, dar aceste fiinţe trebuie să fie grozav de năroade. – Nu, ele nu sunt deloc necugetate. Iar prin aceea că îşi exercită faptele numai asupra oamenilor adormiţi, ele nu pot fi deloc împiedicate de la credinţa că le-ar putea totuşi reuşi înainte de sfârşitul Pământului să împiedice o mare parte a neamului omenesc să ajungă la determinarea sa viitoare, care este legată de întruparea de Jupiter a Pământului.
Dar cel care vede oarecum în spatele culiselor existenţei accesibile simţurilor, poate vedea că aceste entităţi devin uneori descurajate, dezamăgite. Iar dezamăgirile pe care le vieţuiesc aceste entităţi nu sunt nocturne, ci diurne. Şi vezi cum trăiesc aceste entităţi ahrimanice dezamăgirea când le întâlneşti, de exemplu, în spitale. Căci desigur că bolile care îi cuprind pe oameni au o parte care ne solicită să contribuim în toate circumstanţele prin tot ceea ce putem, la vindecarea lor. Dar pe de altă parte, trebuie să ne întrebăm: Cum se înalţă din sânul întunecat al existenţei naturii stările de boală ale omului? – Acele boli care nu vin prin influenţe exterioare ci apar din lăuntrul omului, sunt legate tocmai de faptul că dacă fiinţele ahrimanice aproape au obţinut la un om oarecare ca acesta să preia un trup eteric în afara trupului său eteric obişnuit, un astfel de om, care aduce deja o legitate trupească eterică la trezire în trupul său fizic şi în trupul său eteric obişnuit poartă în sine cauze de boală. Prin aceste cauze de boală entităţile legitime ale lui Venus, ale lui Mercur şi ale Lunii se ocrotesc faţă de influenţa dăunătoare a celor nelegitime. Da, atunci când, uneori, un om nu ar primi o boală sau alta, el ar fi supus tocmai pericolului pe care l-am exprimat eu acum. Trupul lui se năruie datorită unei boli oarecare, pentru ca el să poată „transpira” ceea ce a preluat ca procese eterice incorecte prin influenţa ahrimanică – dacă-mi este îngăduit să mă exprim aşa.
Şi încă ceva care este produs ca reacţie pentru ca omul să nu cadă pradă acestei influenţe ahrimanice este anume posibilitatea de a se dezorienta. Iar în al treilea rând este egoismul. Omul nu trebuie să fie bolnav, nu trebuie să cadă în greşeală, nu trebuie să fie egoist în sens exagerat. Egoismul ca atare este din nou o reţinere a omului în evoluţia firească a Pământului ca protecţie împotriva smulgerii entităţii omeneşti de către fiinţele ahrimanice.
Acesta este un tip de fiinţe, pe care îl descoperim în spatele culiselor existenţei sensibile obişnuite. Ne putem aduce în reprezentare celălalt tip de fiinţe prin aceea că ştim că asupra omului nu au influenţă din Cosmos numai Luna, Venus şi Mercur, ci şi Marte, Jupiter şi Saturn, aflate dincolo de Soare.
Dumneavoastră ştiţi din conferinţele pe care eu le-am ţinut aici în aşa-numitul Curs francez [Nota 12], că Luna este cu precădere reflexul fizic al acelor entităţi care îi aduc pe oameni în lumea fizică. Saturn este reflexul fizic al acelor entităţi care-i scot pe oameni iar în afară, din lumea fizică pământească. Luna îl aduce pe om jos, pe Pământ. Saturn îl poartă din nou, mai întâi în depărtările cosmice, şi apoi, de acolo, în lumea spirituală. Şi la fel cum divinitatea lunară Jahve are drept ajutători entităţile lui Venus şi ale lui Mercur, tot aşa îi are Saturn pe Jupiter şi Marte ca ajutători ai săi la sprijinirea entităţii omeneşti în vederea ajungerii îndepărtările cosmice şi în lumea spirituală. [Tabla 5] Acestea sunt din nou influenţe care acţionează în sens opus influenţelor înrudite cu cele ale fiinţelor lunare.
Lucrurile stau aşa, că asupra noastră, oamenii, sunt exercitate în principal influenţe de către Lună, Venus, Mercur până la vârsta de şaptesprezece, optsprezece ani. Apoi, mai târziu are loc o influenţă, mai ales după ce am trecut de vârsta de douăzeci, douăzeci şi unu de ani, de la Marte, Jupiter, Saturn, care în orice caz creşte abia mai târziu în sensul de a ne conduce în afară, din existenţa terestră, în lumea spirituală. Constituţia lăuntrică a omului este realmente dependentă, aş spune, de această trecere de la planetele de dincoace de Soare*, la planetele de dincolo de Soare. De exemplu, până la vârsta de şaptesprezece, optsprezece ani suntem în special dependenţi de marea circulaţie sanguină, care se desfăşoară în întreg corpul. Ulterior suntem mai mult dependenţi de mica circulaţie sanguină. Totuşi, acestea sun lucruri pe care trebuie să le lăsăm pentru conferinţe ulterioare. Acum trebuie să ne intereseze celălalt fapt, anume că la fel cum fiinţele nelegitime ale Lunii, ale lui Venus şi ale lui Mercur îşi au locuinţa în părţile componente solide şi în cele fluide ale Pămăntului, tot aşa îşi au condiţiile lor de existenţă, sau, exprimând în imagini, locuinţa fiinţele nelegitime ale lui Marte, Jupiter şi Saturn în căldura şi în aerul care înconjoară Pămăntul. Şi aceste entităţi au la răndul lor o mare influenţă asupra omului în timpul stării sale de somn. Dar influenţa lor se îndreaptă într-o direcţie total opusă.
* În sens copernician, sunt planetele care se mişcă în interiorul orbitei Soarelui (n. trad).
Aceste entităţi ar dori să facă din om un automat moral, dacă-mi este îngăduit să mă exprim aşa, în sensul ca omul să nu mai asculte deloc în starea sa de veghe de instinctele sale, de impulsurile sale, de limbajul sângelui său, ca el să dispreţuiască totul şi să asculte doar de sugestiile acestor fiinţe nelegitime ale lui Marte, Jupiter şi Saturn, şi să devină un automat moral, fără nicio perspectivă în privinţa unei libertăţi care ar putea interveni vreodată, Asta vor aceste fiinţe, şi influenţa lor este puternică, extraordinar de puternică. Ele sunt cele care într-un fel ar dori să-l determine pe om ca în fiecare noapte să preia influenţa lumii stelare şi să nu se mai întoarcă pe Pământ pentru a primi influenţa lumii pământene. Ele vor să-l înalţe întru totul pe om din existenţa sa pământească, Ele vor – de fapt, au vrut asta de la începutul apariţiei neamului omenesc pe Pământ – ca omul să dispreţuiască Pământul, ca el să nu se trezească la libertate pe Pământ, singurul loc unde el se poate trezi la libertate, ci ca el să rămână un automat moral, aşa cum a fost el în metamorfoza precedentă a formării Pământului, în timpul existenţei lunare a Pământului.
Aş vrea să spun: omul se află de fapt la mijloc, între aceste două oştiri, dintre care una îşi are tabăra în elementul Căldurii şi al Aerului, iar cealaltă în elementul solid şi în cel lichid al Pământului; omul se află de fapt chiar la mijloc între aceste două tabere cosmice care se luptă între ele. Ceea ce este el în trupul său fizic îi ascunde realitatea că pentru entitatea sa se poartă o luptă cumplită în Cosmos. Şi omul trebuie să ajungă în ziua de azi conştient la această cunoaştere care îl priveşte pe el ca om, pentru că el este de fapt tocmai de aceea om, deoarece forţele lumii spirituale se luptă pentru a avea parte de el. Este important ca omul să-şi dobândească în ziua de azi o cunoaştere a celor înlăuntrul cărora stă el de fapt ca om.
Oamenii vor avea cândva cu mult mai multă dreptate pe Pământ să desconsidere cunoaşterea noastră materialistă întunecată din ziua de azi, comparativ cu ceea ce va şti omenirea în viitor despre spiritualul care se află dincolo de fizic, decât avem noi dreptul astăzi să spunem: Vai, dar ce cunoştinţe puerile de ştiinţele naturii au avut grecii! Comparativ cu noi, care am ajuns atât de departe, ei au fost mici copii! – Noi am ajuns atât de departe în primul rând în privinţa filistinismului şi va exista pe bună dreptate dreptul de a face această critică atunci când se va putea vorbi dintr-o cunoaştere deplină despre aceste lupte care se duc pe Pământ pentru entitatea omului.
Dar există semne că deja în timpul nostru trebuie să înceapă să se răspândească o cunoaştere despre aceste lucruri. În orice caz, la majoritatea oamenilor din ziua de azi se ascunde în întunericul crepuscular al existenţei lor ceea ce v-am istorisit eu astăzi despre bătălia dintre entităţile luciferice şi cele ahrimanice, care are loc în Univers pentru entitatea omului. Dar aceste lupte se repercutează asupra a ceea ce omenirea percepe foarte bine, şi în care se încadrează în mod conştient. Şi trebuie să ştim să judecăm în ziua de azi primele valuri care vin din lumea spirituală din acele părţi pe care vi le-am descris, dacă nu vrem să dezvoltăm de fapt o existenţă de somn înlăuntrul civilizaţiei noastre actuale.
Aceste două tabere, cea luciferică, din raporturile de Căldură şi din raporturile de Aer ale Pământului, cea ahrimanică din raporturile Pământeşti şi din raporturile de Apă, izbesc cu valurile lor în viaţa noastră culturală. Oştirea luciferică infectează în ziua de azi, înainte de toate, teologia îmbătrânită, şi vedem ca o consecinţă a acestei puteri luciferice în mijlocul vieţii culturale acele afirmaţii care vor să facă din Christos un simplu mit. Căci Christos a coborât pe Pământ prin Misteriul de pe Golgota ca entitate reală. Este desigur ceva care vine împotriva tuturor intenţiilor acelor entităţi care vor să facă din om un automat moral, şi nu o fiinţă liberă. De aceea, se elimină entitatea reală a lui Christos, şi Christos devine un mit! Şi dumneavoastră puteţi urmări în literatura secolului XIX cât de ingenioase sunt ipotezele teologilor reprezentate, de exemplu, de David Friedrich Strauß [Nota 13], Kalthoff [Nota 14] ş.a.m.d., sau ale imitatorilor lor – s-ar putea spune mai bine: a celor care repetă papagaliceşte spusele lor –, ca de exemplu Arthur Drews [Nota 15], şi cum peste tot este reprezentată această concepţie: Christos este o figură mitologică, o simplă imagine, care a pus stăpânire pe forţele de fantezie ale oamenilor. – O, ne vor mai izbi multe valuri de la aceste tabere! Dar acesta a fost primul val.
Celălalt prim val, care vine de la tabăra ahrimanică, de la acea tabără care se află în raporturile solide, pământeşti şi în raporturile lichide ale Pământului, se aruncă părerea opusă: Aici Christos nu este recunoscut ca entitate, El apare doar drept „simplul om din Nazaret”, este acceptat doar Iisus ca personalitate fizică – din nou o specialitate teologică!
Transformarea lui Christos în mit este pur luciferică; transformarea Aceluia care a trecut prin Misteriul de pe Golgota într-un simplu om, dotat în orice caz cu toate însuşirile posibile, este pur ahrimanică. Dar lucrurile nu reuşesc prea grozav, iar ştirile şi tradiţiile transmise trebuie mereu decuplate, pentru ca acest „om simplu din Nazaret” să poată fi încropit! Dar în această specializare a teologiei se arată întru totul izbirea valurilor ahrimanice în cultura omenească.
Dacă vrem să apreciem corect aceste lucruri, atunci trebuie să le putem urmări până în spatele culiselor existenţei pământeşti obişnuite. Altfel, dacă omenirea nu vrea să consimtă să-şi îndrepte privirea înspre ceea ce poate fi spus în ziua de azi din lumea spirituală, ea va putea aprecia din ce în ce mai puţin astfel de fenomene, şi de aceea aceste fenomene ar cuprinde omenirea în subconştient. Dar pentru omenire este tot mai periculos să se dăruiască inconştientului. Privirea clară, reflectarea lucidă a ceea ce este, simţul adevărului, sunt cele de care omenirea va avea tot mai multă nevoie.
Şi probabil că se poate simţi cel mai intens încotro trebuie să se îndrepte această luciditate clară, acest timp al adevărului, când se văd afirmându-se fenomene atât de ciudate – anume că pe de o parte teologia Îl neagă pe Christos, iar pe de altă parte ea face din Christos un mit. Astfel de fenomene, care se vor extinde tot mai mult, arată tocmai faptul că omenirea trebuie să dobândească o privire limpede, o privire sigură în privinţa influenţelor spirituale asupra lumii fizice şi mai cu seamă asupra omului însuşi, dacă e ca acestea să nu cuprindă oamenii spre pieirea lor.
Eu am spus cândva, chiar şi aici: Au fost cândva doi oameni care au găsit o bucată de fier modelată [Tabla 6] Atunci, unul dintre ei a spus: Este o potcoavă bună! Eu vreau să-mi potcovesc calul cu ea. – Celălalt a spus: Asta nu merge; căci este un magnet care poate fi folosit la cu totul altceva decât la potcovirea cailor! – Eu nu văd niciun magnet, spuse primul; tu eşti nebun când spui că aici ar exista forţe magnetice, invizibile, înăuntru. La potcovirea cailor e bună!
Tabla 6Cam aşa sunt oamenii din ziua de azi care nu vor să preia lucrurile spuse din lumea spirituală. Dacă-mi este îngăduit să mă exprim printr-o imagine, ei ar vrea să-şi potcovească cu întregul Univers caii, pentru că ei nu vor să recunoască forţele suprasensibile din lăuntrul lui; ei vor doar să-şi potcovească armăsarii, şi nu să folosească la altceva forţele magnetice aflate acolo, înăuntru. Dar desigur că a existat o vreme – care nu e deloc îndepărtată – când bucăţi de fier astfel modelate au fost folosite la potcovirea cailor. Numai că în ziua de azi nu se mai poate face aşa ceva.
Va veni o vreme în care omul va avea nevoie şi în convieţuirea socială obişnuită de comunicările din lumea spirituală. Noi trebuie să le păstrăm în amintire. Atunci Antroposofia nu va mai pătrunde numai în raţiune – acolo ea are o importanţă redusă –, ci, înainte de toate, în voinţă. Asta are o mare importanţă. Şi la asta vrem să ne gândim tot mai mult.
