Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CONSIDERAŢII ESOTERICE ASUPRA LEGĂTURILOR KARMICE
VOLUMUL V

GA 239


CONFERINŢA A NOUA

Breslau, 8 iunie 1924

Ieri am explicat cum îşi trăieşte omul existenţa dintre moarte şi o nouă naştere pregătindu-şi mai întâi puterile karmei sale în ceea ce se poate numi sfera Lunii; şi am văzut cum în această sferă a Lunii omul întâlneşte entităţile care au fost odinioară împreună cu el locuitorii Pământului: marii Învăţătorii originari ai omenirii. Aceasta este categoria de entităţi pe care omul le întâlneşte, am putea spune, imediat după moartea sa. Împreună cu aceste entităţi se află apoi acelea pe care le găsiţi menţionate în cartea mea Ştiinţa ocultă sub numele de Îngeri. Sunt entităţi care nu au locuit niciodată în mod direct pe Pământ, aşadar, care nu au avut niciodată un trup pământesc, nici un trup eteric cum este cel al omului. Căci ceilalţi locuitori ai Lunii, despre care am vorbit, ei au avut, într-adevăr, un trup eteric asemănător trupului eteric al omului, deşi nu au avut un trup fizic.

Îngerii sunt entităţile care ne conduc de la o viaţă pământească la alta. În actuala perioadă a evoluţiei cosmice a entităţii umane, ei sunt cei care ne conduc de la o viaţă pământească la alta. Şi ei încep să ne conducă deja din sfera Lunii. Am văzut cum ajunge omul, într-un fel, să-şi pregătească în această sferă a Lunii predispoziţiile karmice, şi să preia în sine impulsurile interioare care îl conduc după aceea la împlinirea karmei sale. Dar ceea ce a luat omul cu sine dincolo de moarte ca fapte rele, ca fapte care nu pot fi acceptate de lumile spirituale, toate acestea omul trebuie să le abandoneze în sfera Lunii, astfel încât, dacă mă pot exprima astfel, karma rea este lăsată în urmă în sfera Lunii. Căci, în momentul în care omul îşi continuă drumul său în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, ar fi absolut imposibil ca el să rămână încărcat cu efectele, cu consecinţele faptelor sale rele.

După ce omul a depăşit această sferă a Lunii, el îşi extinde din nou viaţa lăuntrică la un alt domeniu al Cosmosului. El pătrunde în acea sferă care poate fi numită sfera lui Mercur. Aici, el nu mai trăieşte la început cu entităţi care au locuit împreună cu el pe Pământ, el trăieşte împreună cu entităţile Ierarhiei Arhanghelilor. El învaţă să-i cunoască pe aceştia. Fireşte, în toate aceste domenii, el trăieşte în compania sufletelor umane care au trecut şi ele prin poarta morţii. În sfera Lunii, ele sunt a treia categorie de entităţi cu care trăieşte omul: sufletele umane excarnate care, ca şi el, au trecut prin poarta morţii. Vom vedea mai târziu de ce efectele spirituale ale laturii rele a karmei trebuie să fie abandonate, propriu-zis, în sfera Lunii. Pentru moment, ne vom limita la realităţi.

Prin faptul că omul pătrunde în sfera lui Mercur, el continuă procesul de curăţire, de purificare, şi anume, după ce, în sfera Lunii, el a abandonat, ca să spunem aşa, ceea ce era neutilizabil pentru Cosmos din fiinţa sa morală, el mai are în sine reflexele spirituale ale deficienţelor sale fizice, ale slăbiciunilor sale fizice. El poartă în sine acele predispoziţii patologice şi rezultate ale bolilor pe care le-a avut aici, pe Pământ. Veţi fi surprinşi să ştiţi, dar lucrurile stau cu adevărat în acest fel, că în viaţa dintre moarte şi o nouă naştere noi abandonăm mai întâi slăbiciunile noastre morale, şi doar mai târziu, şi anume în sfera lui Mercur, slăbiciunile fizice. Astfel, omul este curăţit şi purificat în sufletul său de tot ce a suferit el în timpul vieţii pe Pământ ca diferite procese maladive. În sfera lui Mercur, omul este complet restabilit sufleteşte în ceea ce priveşte sănătatea. Căci dumneavoastră trebuie să vă gândiţi că omul este întru totul o unitate. Din punct de vedere ocult, ne exprimăm cu totul incorect când spunem că omul este alcătuit din spirit, suflet şi trup. El nu este alcătuit din aceste trei părţi componente, ci numai atunci când îl studiem noi îl considerăm pe de o parte, ca trup, pe de altă parte, ca spirit, şi între cele două, ca suflet; dar, în realitate, toate acestea formează o unitate. Când omul este bolnav, atunci şi sufletul face experienţa bolii; spiritul, de asemenea, trăieşte boala. Iar după ce, murind, omul şi-a depus trupul fizic, el poartă încă în sufletul său, la început, şi efectele acelor trăiri pe care le-a avut prin procesele de boală. Dar în sfera lui Mercur el este debarasat complet de aceste efecte, datorită activităţii acelor entităţi pe care noi le numim Arhangheli. Aşadar, parcurgând sfera Lunii şi sfera lui Mercur, omul, încetul cu încetul, nu mai are nici o stare de slăbiciune morală sau fizică. În această stare, el pătrunde atunci – între timp s-au scurs numeroase decenii – în sfera lui Venus. Şi, în această sferă a lui Venus, ceea ce a trecut, din om, de sfera Lunii şi de sfera lui Mercur, este prelucrat în aşa fel încât, după ce a traversat sfera lui Venus, poate intra în sfera Soarelui. Şi, de fapt, noi ne petrecem o mare parte din viaţa dintre moarte şi o nouă naştere în această sferă a Soarelui.

Din ceea ce v-am comunicat veţi vedea cât de întemeiat este, de fapt, tot ceea ce era instituit în timpurile străvechi în acele vechi Misterii care au luat naştere dintr-o înţelepciune clarvăzătoare instinctivă, dar grandioasă şi puternică. În acele timpuri străvechi, de exemplu, medicina nu era studiată niciodată aşa cum se face astăzi, când ea rămâne, pur şi simplu, în lumea fizică în ceea ce priveşte simptomele patologice, şi când încearcă să vadă ce-i poate veni omului în ajutor făcând autopsii şi comparând modificările suferite de cadavru faţă de organismul normal, şi aşa mai departe. În epoca vechilor Misterii, toate acestea ar fi fost considerate ca ceva extraordinar de pueril, căci se ştia foarte exact cum poate fi vindecat omul. Acest lucru poate fi aflat numai când entităţile sferei lui Mercur transmit unui om explicaţii în acest sens, căci aceste explicaţii sunt comunicate în legătură cu întregul context al proceselor cosmice. Atunci omul este vindecat în mod temeinic. Când ne îndreptăm privirea în această direcţie asupra a ceea ce am numit în cartea mea Ştiinţa ocultă, dintr-un alt punct de vedere, oracolele Misteriilor lui Mercur, atunci vedem cum se petreceau lucrurile în realitate în aceste Misterii, care, în esenţă, erau în slujba vechii arte de a vindeca.

Vedeţi dumneavoastră, a trebuit să vorbim ieri despre marii Învăţătorii originari. Ei erau odinioară, alături de oameni, locuitori ai Pământului. Erau prezenţi peste tot unde se găseau oameni, căci ei populau Pământul împreună cu oamenii, formând un fel de a doua rasă umană, în eteric. Dar, în acele vechi timpuri, pentru conştienţa oamenilor, care era doar o conştienţă estompată, de vis, coborau la oameni şi alte entităţi, care nu locuiau pe Pământ. Fireşte, pentru omul care este atât de dăruit ştiinţei materialiste din zilele noastre, ceea ce putem spune despre aceste lucruri nu este numai ceva paradoxal, ci o totală absurditate. Totuşi, această “absurditate” este chiar adevărul. Aceşti vechi înţelepţi din sânul Misteriilor ştiau că numai entităţile suprasensibile care locuiesc pe Mercur pot da explicaţii asupra proceselor de vindecare. De aceea, aceste Misterii ale lui Mercur erau organizate în aşa fel încât în realitate, printr-un cult corespunzător, locuitorii lui Mercur puteau coborî pe altarul lăcaşului unde se celebra cultul lui Mercur, şi preoţii Misteriilor lui Mercur puteau să comunice cu entităţile spirituale care coborâseră astfel spre ei datorită practicilor cultului. Ceea ce era în această epocă arta de a vindeca fusese primit în Misteriile lui Mercur exact în acest sens. Diferitelor entităţi care coborau pe altare – care nu erau neapărat întotdeauna aceleaşi, dar care erau simţite ca fiind aceleaşi – li se dădea numele de Zeul Mercur. Vechea medicină misterială era primită în aşa fel încât se spunea: Acest lucru l-a comunicat preoţilor-medici Zeul Mercur. În acest fel se vindeca.

Astăzi, ştiinţa spirituală se bazează şi ea pe faptul că printr-o pregătire adecvată a iniţiaţilor, entităţile Cosmosului nostru coboară pe Pământ. Cei care sunt iniţiaţi în actuala înţelepciune a Misteriilor ştiu foarte bine că şi în acest caz esenţialul este de a duce un dialog cu entităţile Cosmosului. Dar conştienţa umană generală este stăpânită astăzi de opusul a ceea ce era prezent în vechile timpuri. Astăzi, se spune: Iată un medic, care a fost promovat ca medic la Universitate. – Aşa ceva nu se spunea în timpurile străvechi. În timpurile străvechi era medic cel care vorbise cu Zeul Mercur. În epocile ulterioare, toate au ajuns pe cale de dispariţie; mai erau prezente doar tradiţiile a ceea ce luase naştere odinioară în Misterii din dialogurile dintre preoţii-medici şi Zeul Mercur.

Apoi, în sfera lui Venus este vorba de faptul că în realitate, ceea ce a mai rămas din om după ce s-a debarasat de răul făcut şi de stările sale patologice, este condus spre sfera Soarelui. Vedeţi dumneavoastră, pentru a înţelege aceasta, trebuie să ne oprim asupra unei caracteristici a întregii entităţi umane. Aici, pe Pământ, omul ne apare întotdeauna ca un întreg. Trebuie ca omul să fi fost un mare criminal, astfel încât să fi fost decapitat, pentru ca să nu ne mai apară după decapitare ca un om întreg în trupul său fizic. Dar dacă el a comis greşeli şi crime mai puţin grave, şi chiar dacă a fost pedepsit sever, el ne apare întotdeauna ca un întreg. Dar nu aşa stau lucrurile cu acea copie sufletesc-spirituală pe care omul o poartă prin sferele Lunii şi a lui Mercur. În realitate, atunci când ajunge, ca suflet şi spirit, în lumea suprasensibilă, după ce a trecut prin poarta morţii, şi după ce s-a debarasat de slăbiciunile răului şi de slăbiciunile bolilor, el nu mai este deloc, într-un anumit sens, un om întreg. Căci omul este una cu răul din el, răul constituie o parte a propriei sale fiinţe. Dacă un om nu ar fi fost altceva decât un ticălos înrăit, care nu ar mai fi avut nimic omenesc bun în el, acest om ar trebui să-şi abandoneze întreaga fiinţă în sfera Lunii, el nu ar putea trece dincolo; căci, în măsura în care cineva a fost un om rău, el îşi abandonează propria fiinţă în această sferă. Noi suntem una, ne-am identificat cu ceea ce în noi este rău din punctul de vedere al lumii spirituale, astfel încât, într-un anumit sens, ajungem în sfera lui Venus ca oameni mutilaţi. Dar în această sferă a lui Venus domneşte cu adevărat iubirea pură, în sensul cel mai spiritual al cuvântului. Venus este elementul iubirii pure şi, datorită iubirii cosmice, ceea ce a rămas din om este transportat din sfera lui Venus în existenţa Soarelui.

În sfera Soarelui, omul trebuie să lucreze în mod real la realizarea karmei sale. Fizicienii din zilele noastre ar fi uimiţi în cel mai înalt grad dacă ar ajunge cu adevărat cândva pe Soare. Căci tot ceea ce s-ar putea descoperi aici, pe Pământ, cu privire la Soare, este neadecvat. După părerea fizicienilor, Soarele ar fi un fel de glob de gaz incandescent. Dar nu aşa stau lucrurile, ci problema stă în felul următor – aş vrea să pornesc de la o comparaţie puţin cam banală -: Când aveţi apă carbogazoasă într-o sticlă, atunci, dacă vreţi să vedeţi apa, trebuie să fiţi foarte atenţi şi să priviţi acolo unde ea încetează, altfel nu o vedeţi. Ce vedeţi dumneavoastră, de fapt? Nu vedeţi apa, ci bulele de gaz carbonic, care sunt mai rarefiate decât apa. Vedeţi ceea ce este mai rarefiat, şi nu ceea ce este mai dens. Dar cum este cu Soarele? Când priviţi spre Soare, nu vedeţi Soarele pentru că este în spaţiul gol un glob de gaz incandescent, condensat, ci vedeţi Soarele pentru că acolo este deosebit de rarefiat. Şi acum trebuie să acceptaţi o reprezentare care nu este tocmai obişnuită.

desen

Când priviţi astfel, priviţi în spaţiu. Nu vreau să vorbesc acum despre natura spaţiului. Aici, priviţi în apă; în apă sunt risipite bulele (vezi desenul), ele sunt mai rarefiate decât apa. Acolo sus, unde se află Soarele, este ceva mai rarefiat decât spaţiul. Veţi spune: Dar spaţiul este deja nimic. – Dar, în realitate, acolo unde se află Soarele există şi mai puţin decât nimic. Dar oamenii de pe Pământ, în special în epoca noastră, ar putea şti, pornind de la cu totul alte baze, că există şi mai puţin decât nimic. Când am cinci mărci în buzunarul meu, eu am cinci mărci. Dacă le cheltui, încetul cu încetul, voi avea în cele din urmă zero mărci. Dar dacă fac datorii, voi avea mai puţin decât nimic. Vedeţi dumneavoastră, lucrurile stau în acest fel: acolo unde este numai spaţiul, este nimic; dar acolo unde se află Soarele, este mai puţin decât nimic. Aici există un loc gol în spaţiu, aici nu este deloc spaţiu, şi în acest loc gol din spaţiu trăiesc, în realitate, nişte entităţi spirituale, aici trăiesc entităţile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Ele trăiesc în acest loc gol – desigur, prin faptul că existenţa lor se extinde în toate locurile – drept entităţile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, pe care le găsiţi menţionate în cartea mea Ştiinţa ocultă. Şi împreună cu ele îşi trăieşte omul cea mai mare parte a existenţei sale dintre moarte şi o nouă naştere. În colaborare cu ele şi, pe lângă aceasta, cu acele suflete umane care au trecut o dată cu el prin poarta morţii şi cu care el are o legătură karmică şi, de asemenea, cu alte entităţi despre care oamenii abia dacă pot avea o presimţire, este elaborată, printr-o activitate comună, karma pentru următoarea viaţă pământească.

În această regiune a Soarelui, lucrurile se prezintă altfel decât pe Pământ. De ce inteligenţii noştri cercetători – ei sunt cu adevărat inteligenţi – îşi imaginează Soarele sub forma unui glob de gaz incandescent? Fiindcă, dintr-un anumit instinct de iluzionare materialist, ei vor să-şi poată reprezenta în Soare un loc unde se desfăşoară un proces fizic. Dar în Soare nu are loc nici un proces fizic. Ceva fizic se întâmplă cel mult în corona Soarelui, dar nu în spaţiul Soarelui. Acesta este cea mai pură lume spirituală. Acolo nu este valabilă nici o lege a naturii. Materialiştii ar vrea ca şi în Soare să domnească legile naturii; dar acolo nu există legi ale naturii, ele sunt excluse. Singurele legi care domnesc acolo sunt cele care dau naştere consecinţelor karmice ca rezultat al binelui şi care, atunci când omul ajunge pe Soare ca fiinţă mutilată, acţionează prin iubirea fiinţelor de pe Venus pentru a repara mutilarea care este rezultatul karmei sale rele. Omul poate simţi, fireşte, respect şi stimă faţă de multe lucruri care se întâmplă aici, pe Pământ, şi atunci când le descriem viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, oamenii au adesea această impresie: Noi rămânem acolo atât de mult timp, şi ce facem noi, de fapt, acolo? – Ei bine, faţă de ceea se realizează acolo, pentru ca să dispunem în următoarea existenţă pământească de efectele karmei, faţă de toate aceste puteri care sunt în jurul nostru şi care ne străbat în timpul existenţei solare, tot ceea ce se întâmplă la un înalt nivel al culturii pe Pământ este un lucru mărunt. Acolo totul are loc într-un mod pur spiritual.

Vedeţi dumneavoastră, o parte a karmei este deja pregătită în sfera lui Venus, şi chiar în sfera lui Mercur, unde ea este întru câtva deja elaborată. În conferinţele ce vor urma, vom face cunoştinţă cu o personalitate celebră din istoria lumii, care şi-a realizat karma vieţii sale din secolul al 19-lea prin faptul că aceasta a fost pregătită, în parte, tocmai în sfera lui Mercur şi în parte în sfera lui Venus. Şi asemenea personalităţi care încep să-şi modeleze karma următoarei lor vieţi în sfera lui Mercur şi a lui Venus devin adesea nişte personalităţi extraordinar de importante în această următoare viaţă pământească. Dar, pentru marea majoritate a oamenilor, partea esenţială a karmei care se va manifesta în viaţa pământească este pregătită în sfera Soarelui, acolo unde stăm cel mai mult timp. Despre aceasta urmează să ne ocupăm mai în detaliu; astăzi vreau să schiţez imaginea, să arăt cum este pregătită karma, încetul cu încetul, în diferitele sfere. Numai că trebuie să vă imaginaţi, pentru a nu vă afla în faţa unor contradicţii faţă de descrierile pe care le-am făcut din alte puncte de vedere despre viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, trebuie să vă imaginaţi că omul, atunci când se ridică până la aceste sfere, se află situat în cu totul alte condiţii ale lumii. Când, de exemplu, el a ajuns în sfera Soarelui, şi când o părăseşte din nou, pentru a pătrunde în sfera lui Marte, atunci nu lăsăm cu totul în urmă această sferă a Soarelui, ci Soarele continuă să acţioneze în această parte a Cosmosului îndepărtat de Pământ. În sfera Soarelui avem de-a face numai cu ceea ce a rămas din om ca element moral, şi cu ceea ce a rămas din el sănătos; căci el a abandonat cealaltă parte. Cealaltă parte se manifestă în el ca un fel de lacună, şi aceasta este completată în sfera Soarelui. În această sferă, noi trăim mai întâi o primă jumătate a existenţei noastre; aici ne pregătim mai ales ceea ce poate conduce apoi la organizarea fizică integrală a viitorului nostru trup uman. În a doua jumătate a existenţei solare ne consacrăm împreună cu entităţile Exusiai, Dynamis, Kyriotetes şi împreună cu sufletele umane cu care suntem legaţi karmic, muncii de elaborare a elementului moral care se va manifesta în următoarea noastră viaţă, a părţii morale a karmei. Numai că în special această parte morală şi spirituală a karmei, de exemplu predispoziţiile speciale pentru un lucru sau altul, se formează în sfera lui Marte, în care pătrundem după ce am trăit în sfera Soarelui, apoi în sfera lui Jupiter şi în sfera lui Saturn. Şi faptul caracteristic este tocmai acesta, că după ce am parcurs aceste sfere, recunoaştem ce sunt în realitate stelele.

O stea fizică este o contradictio in adjecto. Căci ce este, de fapt, o stea? Astăzi, fizicienii îşi imaginează că acolo, sus, arde ceva, un gaz sau ceva asemănător. Dacă v-aţi apropia de Soare, aţi fi foarte miraţi tocmai pentru că în Soare nu aţi găsi nimic care arde, ci numai un loc gol în spaţiu, astfel încât aţi fi pulverizaţi, transformaţi într-un praf mai fin decât orice praf ce ar putea fi imaginat pe Pământ. Acolo se află numai ceva spiritual. La fel, nici celelalte stele pe care le vedem nu sunt făcute dintr-un gaz incandescent, dintr-un gaz care arde; în acele locuri se află cu totul altceva. De jur împrejurul Pământului pe care îl locuim, care îşi are substanţele şi forţele sale fizice, se află eterul cosmic general. Aceste eter cosmic general ne devine vizibil prin faptul că atunci când ne cufundăm, pur şi simplu, privirea în eter, câmpul nostru vizual este limitat; şi atunci, el apare albastru de jur împrejur. Dar a crede acum şi că prin Cosmos circulă substanţe fizice, aşa cum îşi reprezintă gândirea materialistă, este o reprezentare puerilă. În Cosmos nu circulă substanţe fizice, şi acolo unde se găseşte o stea se află cu totul altceva. Când continuăm să înaintăm în eteric, ajungem treptat în acele sfere unde trăiesc Zeii. Şi acum, imaginaţi-vă în mod foarte viu o legătură sufletească de la om la om, o legătură care se manifestă trupeşte. Pentru a spune lucrurilor pe nume, imaginaţi-vă că sunteţi iubit de un om; el vă mângâie, şi dumneavoastră simţiţi mângâierea. Ar fi o copilărie să vă imaginaţi că în locul unde trece curentul acestor mângâieri, când nu vă uitaţi acolo, s-ar afla o materie fizică. Nu sunteţi mângâiat deloc de o materie fizică; se întâmplă ceva, şi esenţialul este senzaţia sufletească; cea a mângâierii. Este la fel când ne îndreptăm privirea spre sferele eterice. În iubirea lor, Zeii mângâie, într-un fel, lumea. Comparaţia este absolut justă: ei mângâie lumea, ei o ating uşor în anumite locuri; numai că această atingere durează multă vreme, fiindcă Zeii sunt durabili. Dar această expresie a iubirii în eter sunt stelele. Aceasta sunt ele în realitate, şi nu ceva fizic Şi a vedea o stea înseamnă din punct de vedere cosmic acelaşi lucru cu a simţi o mângâiere care s-a născut din iubirea umană. Ridicându-ne privirea spre stele, noi simţim iubirea entităţilor spiritual-divine. Trebuie să ne familiarizăm cu ideea că stelele sunt doar semne ale prezenţei Zeilor în univers. Ştiinţa noastră fizică va avea mult de învăţat, dacă vrea să avanseze de la iluzie spre adevăr. Dar oamenii nu vor ajunge la cunoaşterea de sine, ei nu vor învăţa să-şi cunoască propria lor natură, înainte de a fi transformat complet – în ceea ce priveşte universul extrapământesc – această ştiinţă fizică într-o ştiinţă spirituală. O ştiinţă fizică nu are sens decât pe Pământ, căci numai pe Pământ există materie fizică.

Astfel, când părăsim Pământul trecând prin poarta morţii, ajungem tot mai mult la o trăire pur spirituală. Faptul că mai întâi, în timpul acestei parcurgeri a vieţii în sens invers într-un interval de timp echivalent cu o treime din viaţa pământească, viaţa noastră are un alt aspect decât viaţa fizică, provine de la substanţialitatea lunară cu care suntem impregnaţi. Aceasta acţionează în mod spiritual. Şi printre multe alte lucruri care trebuie să aibă loc în sferele stelare, este şi elaborarea karmei.

Aş vrea să vă mai spun, pentru ca aceste lucruri să se susţină unele pe altele, cum ajunge să facă asemenea observaţii cel care trece astăzi prin experienţa ştiinţei iniţiatice. De câtva timp, am arătat adesea, chiar în conferinţe publice, cum omul, dacă se înalţă prin metodele pe care le găsiţi în cartea mea Cum dobândim cunoştinţe despre lumile superioare? la adevărata cunoaştere suprasensibilă, îşi vede mai întâi viaţa pământească desfăşurându-se în sens invers, şi o cuprinde cu privirea ca într-un tablou. Tot ceea ce de altfel se desfăşoară succesiv în interior, apare aici simultan, formând o imensă panoramă a vieţii, pe care o contemplăm până la naşterea Eului, dar, într-un anumit sens, diferitele perioade de vârstă sunt distincte. Ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce am trăit de la naştere până la schimbarea dentiţiei, privim în urmă şi contemplăm ce s-a întâmplat de la schimbarea dentiţiei până la pubertate, apoi, din nou, până la începutul vârstei de douăzeci de ani, şi aşa mai departe, înălţându-ne în continuare, prin concentrări repetate, aplicând pe noi înşine metodele care sunt folosite pentru cunoaşterea lumii spirituale, ajungem nu numai să vedem ceea ce privim, ci ajungem, când cuprindem cu privirea tabloul vieţii şi când vedem mai întâi ce se întâmplă de la naştere până la şapte ani, ajungem mai târziu să vedem că această viaţă umană dispare: străbatem cu privirea oarecum prin propria noastră viaţă. Şi în locul propriei vieţi, în locul secvenţei care formează prima copilărie, acolo unde am văzut mai înainte ceea ce s-a desfăşurat de la naştere până la şapte ani, când intrăm în starea de conştienţă golită, când ne-am înălţat până la Inspiraţie, atunci vedem viaţa şi urzirea sferei lunare. Astfel că ştiinţa iniţiatică adecvată iniţierii normale de astăzi ne permite să cunoaştem misterele sferei Lunii, atunci când cu ajutorul cunoaşterii inspirate ştergem propriul tablou al vieţii şi vedem ce licăreşte în locul a ceea ce s-a petrecut în propria noastră viaţă de la naştere până la şapte ani.

Dacă ne îndreptăm privirea în urmă, asupra perioadei care a fost trăită între şapte şi paisprezece ani, şi o ştergem cu ajutorul cunoaşterii inspirate, privirea pătrunde în sfera lui Mercur. Totul este legat de fiinţa umană însăşi. Omul este unit cu întreg universul. Dacă el învaţă să se cunoască pe sine cu adevărat, dacă se regăseşte pe sine în sine însuşi în mod just, atunci învaţă să cunoască întreg universul. Şi acum vă rog să ţineţi seama de un lucru. Simţim cu adevărat un mare respect în faţa vechii ştiinţe iniţiatice instinctive. Ea a dat lucrurilor numele lor juste, care ne-au rămas până astăzi. Dacă numai câteva lucruri ar primi astăzi nume, am asista la un haos. Căci modul de cunoaştere şi erudiţia actuală nu pot da nume adecvate. Dar, dacă privim viaţa imparţial, atunci simţim admiraţie şi respect, în faţa a ceea ce a realizat vechea ştiinţă iniţiatică. Ea ştia din instinct ceea ce poate fi constatat astăzi prin toate statisticile posibile, şi anume că omul trece la vârsta primei copilării prin bolile copilăriei, că el este atunci foarte fragil, că moare uşor, şi că mai este tot atât de fragil abia după pubertate. Perioada de viaţă în care omul este cel mai sănătos sunt anii de la şapte la paisprezece ani; în această perioadă mortalitatea este redusă. Acest lucru se datorează acţiunii sferei lui Mercur. Vechii înţelepţi ştiau acest lucru, şi astăzi noi îl recunoaştem din nou, când, datorită ştiinţei iniţiatice din zilele noastre, pătrundem în misterele existenţei. Şi ai sentimentul că ar trebui să îngenunchem în faţa a ceea ce ne poate întâmpina în tradiţiile originare cele mai sacre ale omenirii.

După aceea, când ne îndreptăm privirea retrospectivă asupra a ceea ce trăieşte omul între paisprezece şi douăzeci şi unu de ani, şi când aceasta se şterge în faţa cunoaşterii inspirate, pătrundem în misterele sferei lui Venus. Din nou vedeţi aici acţionând în mod minunat vechea ştiinţă iniţiatică. Omul a atins pubertatea, apare iubirea. Omul intră astfel în acea perioadă a vieţii în care în faţa privirii retrospective orientate cu ajutorul ştiinţei iniţiatice se dezvăluie misterele lui Venus. Tot ceea ce poate fi descris aşa cum am făcut-o eu este o parte a adevăratei cunoaşteri de sine, a cunoaşterii aprofundate de sine a omului, care ia naştere în acest fel.

Când ne îndreptăm apoi privirea asupra perioadei cuprinse între douăzeci şi unu şi patruzeci şi doi de ani şi când, prin cunoaşterea inspirată, ştergem propria trăire imaginativă, atunci ajungem la misterele sferei Soarelui şi aşa cum am arătat în diferite feluri în expunerile precedente, omul a cărui privire retrospectivă se îndreptă asupra perioadei de viaţă dintre douăzeci şi unu şi patruzeci şi doi de ani poate avea, printr-o cunoaştere de sine aprofundată, experienţa cunoaşterii Soarelui. Pentru a ajunge la această cunoaştere a Soarelui trebuie să pătrundem cu privirea o perioadă de viaţă de trei ori mai lungă decât pentru fiecare dintre celelalte trupuri cereşti ale sistemului nostru planetar. – Şi să luăm acum aspectul real-concret. Dacă v-am spus că o personalitate istorică şi-a elaborat karma în special în sfera lui Mercur şi în sfera lui Venus, dumneavoastră vedeţi cum putem cerceta acest lucru. Ne cucerim posibilitatea de a vedea retrospectiv în propria viaţă perioada care se situează între şapte şi paisprezece ani, apoi între paisprezece şi douăzeci şi unu de ani; apoi ştergem aceste perioade cu ajutorul Inspiraţiei şi privirea pătrunde atunci în sfera lui Mercur şi în cea a lui Venus. Prin această contemplare vedem cum o asemenea individualitate colaborează cu entităţile Ierarhiilor superioare şi cu alte suflete umane şi cum, prin aceasta, este realizată o încarnare pământească, o încarnare pământească în secolul al 19-lea.

desen

În cazul entităţilor care au trebuit să lucreze la karma lor în special în sfera lui Marte, este deja mai dificil să facem cercetări. Căci atunci când cineva este iniţiat înainte de vârsta de patruzeci şi nouă de ani el nu îşi poate îndrepta privirea retrospectivă asupra acelei perioade la care se ajunge acum, perioada dintre patruzeci şi doi şi patruzeci şi nouă de ani. Trebuie să fi depăşit vârsta de patruzeci şi nouă de ani pentru a putea şterge ceea ce eram în acea perioadă şi atunci privirea poate pătrunde misterele sferei lui Marte. Dacă cineva este iniţiat după cincizeci şi şase de ani, privirea retrospectivă poate pătrunde în altă perioadă, perioada care se întinde între patruzeci şi nouă şi cincizeci şi şase de ani, perioadă în care sunt elaborate karmele din sfera lui Jupiter. Vedeţi acum întreg ansamblul acestor corelaţii. Abia atunci când privirea retrospectivă se poate îndrepta asupra perioadei de viaţă cuprinse între cincizeci şi şase şi şaizeci şi trei de ani poate fi cuprins cu privirea întreg ansamblul de corelaţii, abia atunci putem vorbi despre ele dintr-o cunoaştere interioară, căci atunci putem privi retrospectiv sfera extraordinar de ciudată a lui Saturn. Căci karmele saturniene sunt cele care îi situează pe oameni în lume în modul cel mai ciudat. Dar pentru a pătrunde aceste corelaţii cu ajutorul ştiinţei iniţiatice – desigur, le putem înţelege deja prin învăţare –, pentru a contempla în mod independent şi pentru a judeca întreg ansamblul, trebuie să fi atins noi înşine vârsta de şaizeci şi trei de ani. Apar oameni în cadrul unei vieţi pământeşti precis determinate, de exemplu, un mare poet, despre care vă voi vorbi; el trăieşte prin facultăţile sale, prin creaţiile sale, în special ceea ce a putut fi elaborat din karma sa numai în sfera lui Saturn.

Astfel, putem spune: Dacă ne ridicăm privirea spre sistemul nostru planetar, cu Soarele – şi noi ne putem ridica privirea şi spre alte stele, căci şi restul cerului înstelat se află, fără îndoială, în legătură cu omul, şi vom mai vorbi despre aceasta –, dacă ne ridicăm astfel privirea, atunci, printre multe alte lucruri, vom vedea cum se plăsmuieşte karma umană din Cosmos. – Aceasta Lună, acest Venus, acest Jupiter, nu sunt, într-adevăr, numai ceea ce ne spune despre ele astronomia fizică. Trebuie să-i vedem în ele, în configuraţiile lor, în raporturile lor reciproce, în strălucirea lor şi în întreaga lor existenţă, pe constructorii destinului uman, orologiul destinului. El ne apare, într-adevăr, în înaltul cerului, în constelaţii. Acest lucru a fost şi el cunoscut odinioară, prin vechea înţelepciune instinctivă din Misterii, dar această astrologie de odinioară, care era astrologie pur spiritual-ştiinţifică, o astrologie care lucra bazându-se pe temeiurile spirituale ale existenţei, s-a transmis posterităţii numai sub o formă diletantă şi profană. Şi abia prin antroposofie se va putea relata ceva care va face să fie cunoscute cu adevărat corelaţiile spirituale arătând cum, prin marele orologiu al destinului, viaţa umană se plăsmuieşte aici, pe Pământ, conform unor legi.

Să privim din acest punct de vedere o karmă umană. Să privim un om lăsând să acţioneze asupra noastră karma sa. Lucrurile stau într-adevăr, în aşa fel încât cel care, datorită antroposofiei, îşi formează o concepţie sănătoasă despre lume, sănătoasă în comparaţie cu cea de astăzi, care nu este sănătoasă, nu numai că îşi cucereşte alte concepte şi reprezentări asupra lumii şi asupra omului, ci şi alte sentimente şi senzaţii. Căci, reprezentaţi-vă următoarele: Când cunoaştem un destin uman, atunci cunoaştem, legat de aceasta, tainele întregului cer înstelat. Când privirea se îndreaptă asupra tainelor Cosmosului, atunci avem în faţa noastră un destin uman. Se întâmplă că oamenii de astăzi scriu biografii şi nu au nici cea mai mică idee despre faptul că, în realitate, ei profanează realitatea când scriu în acest fel. În timpurile în care ştiinţa era sacră, fiindcă era considerată ca provenind din Misterii, biografiile nu se scriau aşa cum se procedează astăzi în acest sens. Biografiile erau scrise în aşa fel încât, într-adevăr, se lăsa să se ghicească în fundal acţiunea misterelor lumii stelare. Când îmbrăţişăm cu privirea un destin uman, atunci vedem în el mai întâi activitatea entităţilor superioare din cadrul existenţei care precede existenţa solară, Îngeri, Arhangheli, Arhai; urzirea entităţilor superioare din existenţa solară, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes; activitatea entităţilor care elaborează întreaga karmă care este în special karma din sfera lui Marte, Tronurile; activitatea entităţilor care elaborează karma din sfera lui Jupiter, Heruvimii; activitatea entităţilor care elaborează o karmă din sfera lui Saturn, Serafimii. Aşadar, prin faptul că avem în faţa noastră imaginea destinului, o karmă umană, noi contemplăm în această karmă umană urzirea Ierarhiilor. Această karmă umană este în primă instanţă o cortină, o perdea, este un fel de văl. Dacă privim dincolo de acest văl, atunci vedem urzind şi lucrând şi acţionând entităţile Arhai, Arhangheli, Îngeri; Kyriotetes, Dynamis, Exusiai; Serafimi, Heruvimi, Tronuri. Fiecare destin uman este, propriu-zis, ca un text scris pe o foaie de hârtie. Imaginaţi-vă că ar putea veni un om şi ar privi ce este scris pe bucata de hârtie şi ar spune: Aici sunt nişte semne, mai întâi K – E – I şi aşa mai departe; el nu înţelege mai mult, el nu e în stare să combine aceste litere între ele şi să formeze cuvinte. Ce operaţie extraordinară este această combinare a literelor pentru a forma cuvinte! Noi avem douăzeci şi două până la douăzeci şi opt de litere ale alfabetului – ei bine, treizeci, până la treizeci şi patru, dacă le luăm pe toate -: Întreg “Faustul” lui Goethe nu este compus din nimic altceva decât din aceste treizeci şi patru de litere! Cine nu ştie să citească, nu poate citi nici “Faustul” lui Goethe, el vede numai aceste treizeci şi patru de litere, şi nimic altceva în “Faustul” lui Goethe. Dacă cineva vede acolo altceva, fiindcă el ştie combina literele pentru a construi acest minunat “Faust” al lui Goethe, un altul, care nu ar şti deloc să citească, un analfabet complet, s-ar putea scandaliza îngrozitor şi ar putea spune: Ia te uită, vine unul care vrea să citească atâtea lucruri în acest “Faust”, şi care începe aşa: “Eu am acum, vai...” Dar acesta este compus numai din aceste litere. Ei bine, vedeţi dumneavoastră, în felul cum privesc oamenii în mod obişnuit o karmă umană, o karmă umană individuală, vedem numai litere. În momentul în care începem să citim, vedem acolo Îngerii, Arhanghelii, Arhaii şi faptele lor în raport reciproc. Şi astfel, o viaţă umană individuală, în destinul său, devine mult mai bogată decât devin aceste mici litere în momentul în care depăşim stadiul de treizeci şi patru de litere şi găsim acolo “Faustul”. Astfel, cu mult mai bogat, extraordinar de bogat va fi ceea ce va trece de la punctul de vedere pur pământesc, cel al ignoranţei, al analfabetismului în faţa Cosmosului, la cunoaştere, când pătrundem cu privirea în ceea ce reprezintă un destin, când înţelegem că literele sunt semne pentru faptele entităţilor Ierarhiilor superioare.

Karma care plăsmuieşte destinul vieţii umane, este atât de extraordinară, atât de sublimă, atât de maiestuoasă pentru cel care o pătrunde, încât, pur şi simplu, prin faptul că înţelege cum se raportează karma la univers, la Cosmosul spiritual, el îşi va dezvolta un cu totul alt tip de senzaţii şi sentimente, care nu este numai o cunoaştere teoretică. Şi tot ceea ce ne însuşim prin antroposofie ar trebui să nu devină numai o tendinţă spre cunoaşterea teoretică, ci ar trebui întotdeauna să acţioneze treptat asupra modului nostru de a gândi şi de a simţi, conducându-ne din ce în ce mai profund, cu inima noastră, de la simţirea râmei care se târăşte pe solul pământesc la simţirea pe care o putem avea în sânul ţării spiritelor. În ceea ce apare pe Pământ închis între limitele pielii noastre trebuie să contemplăm activitatea comună desfăşurată în intervalul de timp pe care noi îl petrecem între moarte şi o nouă naştere. În cadrul limitelor formate de pielea omului sunt conţinute întotdeauna, sub o formă precis determinată, misterele Cosmosului. Pentru om, cunoaşterea de sine nu este deloc această expresie banală despre care se vorbeşte atât de des, şi nici ceva sentimental. Pentru om, cunoaşterea de sine este cunoaşterea Cosmosului. De aceea, pentru prietenii faţă de care mi se oferea ocazia, eu am scris adesea într-o carte maxima care sună aşa:

Dacă vrei să-ţi cunoşti Sinea,
îndreaptă-ţi privirea spre întinderile cosmice.
Dacă vrei să pătrunzi cu privirea întinderile cosmice,
priveşte în propria Sine.