Berlin W 30, 15 august 1906
Motzstraße 17
Mult onorate domnule Director!
În sfârșit îmi este posibil să vă scriu scrisoarea anunțată cu multă vreme în urmă. Înainte de toate vă rog însă – mă refer la câteva propoziții din ultima dvs. scrisoare – să nu presupuneți la mine niciodată că aș putea să fiu lezat prin ceva. Vă rog să ștergeți acest cuvânt cu totul din dicționarul relației noastre.1
Iar acum, fără nimic altceva, vreau să trec la subiect. Reținerile menționate de dvs. cu privire la o parte a activității mele oculte se bazează pe premise cu totul eronate. Iar în același fel sunt greșite lucrurile pe care probabil că le-ați auzit povestite de alții.
Să vorbim cu totul deschis: în activitatea mea ocultă am fost nevoit să preiau cu puțin timp în urmă ceva ce s-ar putea desemna, conform anumitor premise, drept ceva ce se mișcă în direcția francmasoneriei oculte. Vă rog să luați acum fiecare din cuvintele și expresiile mele în mod foarte precis. Nu folosesc anumite expresii pentru a învălui ceva, ci pentru a înfățișa foarte precis faptele reale.
Așadar, a existat în Germania un așa-zis „Ordin Memphis și Misraim”, care pretindea că acționează în modul în care stau lucrurile în direcția indicată. Acest ordin se desemna drept organizație francmasonă. Iar el „prelucra” „grade”, dintre care primele trei2 corespund cu francmasoneria recunoscută. Cu această francmasonerie „recunoscută” nu au deocamdată nici cea mai mică legătură strădaniile mele oculte. Ele nu pot și nu vor să intre în domeniul ei. Francmasoneria nu are nici cel mai mic motiv să se ocupe deocamdată cumva cu aceste strădanii.
Când am vrut, așadar, să încep să acționez în direcția indicată, a stat în răspunderea mea ca, pentru anumite procese de pe planuri mai înalte, să introduc un ritual la cei care caută așa ceva. Acest ritual nu poate fi altul decât oglinda acelui lucru care este un fapt pe planurile mai înalte. Acest ritual nu e altul decât ceea ce recunoaște ocultismul de 2300 de ani, și care a fost pregătit de Maeștrii rosicrucienilor pentru condiții europene. Dacă se găsește în acest ritual ceva ce a trecut în cele trei grade Ioan, acest lucru dovedește numai faptul că aceste grade Ioan au preluat ceva din ocultism. Sursa mea o constituie doar ocultismul și „Maeștrii”.3
Acum aveam două căi. Fie să ignor cu totul așa-numitul Ordin, fie să mă confrunt cu el. Primul lucru ar fi fost posibil numai într-un singur caz: dacă Ordinul ar fi refuzat o înțelegere. În celălalt caz ar fi fost neloial, în sensul anumitor concesii istorice pe care trebuie să le facă ocultismul.
Ceea ce am făcut, așadar, vă spun cu condiția deplinei dvs. confidențialități.
Maestru General al acelui Ordin era un anume Theodor Reuß. Orice a făcut acesta în rest, nu intră în discuție. Poate să fie orice. Era de luat în considerare doar faptul că el era Mare Maestru General al acelui Ordin, care pretindea să acționeze în direcția indicată. Cu acest fapt trebuia să mă confrunt. A trebuit ca, în acest scop, să îl caut pe numitul Theodor Reuß, pe care nu îl văzusem niciodată înainte, despre a cărui situație nu pătrunsese niciodată ceva pe vreo cale [la mine]. Bineînțeles că pentru mine ar fi fost ușor să mă informez despre aceste situații. Dar ele nu mă priveau absolut deloc.
Domnului Reuß i-am spus atunci ceea ce se lasă formulat în următoarele propoziții: Eu nu vreau nimic, dar chiar absolut nimic de la Ordinul dvs. Eu voi acționa însă într-o direcție despre care Ordinul pretinde că este a lui. Acum contează faptul ca Ordinul să recunoască pentru el, nu pentru mine, că eu fac acest lucru în sensul gradelor pe care Ordinul le revendică drept ale sale. Eu pun doar condiția ca Ordinul să nu îmi comunice nimic din ritualurile sale. Nimeni să nu poată spune vreodată: eu am primit ceva din partea Ordinului. Vreau să știu considerat pasul meu doar din punctul de vedere al loialității oculte. Și nu are voie nimeni să primească un drept să îl interpreteze vreodată altfel.
Reuß a spus destul de scurt: că asta nu ar putea, pentru că asta l-ar face imposibil în Ordinul său. Eu am plecat, pentru început. Ce s-a întâmplat în mod obiectiv și se va mai întâmpla, se întâmplă și se va întâmpla cu sau fără Ordinul numit. După câteva zile, Reuß m-a solicitat pentru alte negocieri. El nu a formulat dinspre partea lui niciun fel de alte cerințe decât ca, din punct de vedere pur administrativ, în sens practic, să recunosc dreptul său ca, pentru fiecare dintre cei care se îndreaptă în direcția pe care Ordinul o consideră a fi a sa, să primească o taxă – nu alta decât cea obișnuită. Toate celelalte tratative s-au referit doar la formalități. Am constituit ceea ce era de constituit fără ca domnul Reuß să fi fost prezent – la orice ar fi avut loc. Domnul Reuß, de partea sa, a recunoscut tot ce am făcut. Eu, însă, am ignorat cu totul Ordinul în mod obiectiv. Pentru ca, după cum spunea el, să nu contravin regulii din Ordinul său, Reuß mi-a dat diplome și ritualuri. Asta înseamnă că mi le-a adus în casă. A cumpăra toate acestea de la el, chiar dacă nu ar exista nici un alt motiv împotrivă, ar fi fost din partea mea cea mai mare prostie, pentru că în toate chestiile acelea nu era scris nimic ce nu s-ar putea cumpăra pentru bani foarte puțini de la oricare anticar. Faptul că Reuß primește pur și simplu pentru fiecare membru taxa pe care o are de solicitat din punct de vedere juridic, este doar o recunoaștere loială a unui drept care îi revine, de altfel, indiferent ce se „întâmplă” cu el în rest.
Ce se întâmplă acum în „lojele” care, au fost constituite, asta bineînțeles că poate afla doar cine este membru în ele.4 Eu însumi nu pot să spun despre asta decât câte ceva, foarte puțin. Dar acest lucru în mod obiectiv cu totul suficient. Mai întâi, că numele Reuß nu a fost rostit niciodată în aceste loje. În al doilea rând, că nimeni dintre cei introduși de mine nu poate să dovedească o diplomă care să provină de la Reuß. În al treilea rând, nu s-a întâmplat niciodată ceva care ar leza cumva loialitatea față de francmasonerie. În al patrulea rând, fiecare a fost lămurit în legătură cu relația dintre chestiune și masonerie. În sfârșit, în al cincilea rând: în cadrul „lojelor” noastre sunt numai teosofi. Dacă foști membri ai numitului Ordin ar vrea să intre la noi, atunci ar trebui să dovedească faptul că poartă gradele pe drept, nu doar la nivel de taxe și diplome, ci că le au în „interior”.
Deci lucrul fondat de mine nu are în sine nimic de-a face cu ceea ce pretindea înainte în Germania să poarte „grade Memphis și Misraim”. Iar pe mine nici nu mă interesează, nici în cea mai mică măsură, nimic din cele ce se desfășoară în jurul lui Reuß și al Ordinului tovarășilor lui. – Au venit chiar aici în casă oameni naivi pentru a prezenta în mod îngrijorat ceea ce știu despre Reuß sau chiar să mă „avertizeze”. Dar toate acestea nu mă interesează, cu adevărat, nici în cea mai mică măsură. Și nici faptul că persoane care au lăsat să le fie date înainte „grade” de către Reuß se simt păcălite și acum sunt supărate. Eu înțeleg această supărare; dar nu e loial ca din această parte eu să fiu adus în joc, în general.5
Vedeți dvs., mult stimate domnule Director: cât de mult este totul în ordine din partea mea. Dumneavoastră v-am răspuns pentru că m-ați întrebat în mod loial. Ce este de făcut cu persoanele care doresc să atârne ceva de mine prin faptul că povestesc lucruri despre care nu au cum să știe ceva, poate va arăta viitorul.
Astăzi am să vă spun acum și ceva privitor la exercițiile dvs.6
Un sincer salut
cu totul al dvs.
Dr. Rudolf Steiner
1 Sellin ceruse lămuriri în chestiunea Misraim (a se vedea scrisoarea sa către Marie Steiner, din 9 aprilie 1925). Scrisoarea menționată de Rudolf Steiner nu este
păstrată.
2 Cele trei grade Ioan.
3 A se vedea Zur Geschichte und aus de Inhalten der ersten Abteilung der Esoterischen Schule 1904 bis 1914 (Despre istoricul și din
conținuturile primei secții a Școlii Esoterice, din 1904 până în 1914), GA 264.
4 Sellin a devenit probabil membru abia mai târziu.
5 A se vedea, privitor la aceasta, scrisorile lui Emil Adrianyi, p. 101 și urm.
6 Această parte a scrisori este conținută în volumul Zur Geschichte und aus de Inhalten der ersten Abteilung der Esoterischen Schule 1904 bis 1914 (Despre
istoricul și din conținuturile primei secțiuni a Școlii Esoterice, 1904 până în 1914), GA 264.
Scrisoarea anterior reprodusă i-a fost pusă la dispoziție Mariei Steiner de destinatarul A.W. Sellin după moartea lui Rudolf Steiner. În rândurile însoțitoare din 9 aprilie 1925 se spune cu privire la aceasta:
... Mă simt îndemnat să vă pun alăturat la dispoziție două scrisori ale iubitului răposat, care pot să dobândească în viitor o însemnătate pentru istoria Societății Antroposofice. În orice caz, la dumneavoastră sunt mai bine păstrate decât la mine.7
Prima scrisoare, din 15 august 1906, care îmi este adresată, se ocupă cu „Mystica aeterna”8, cu istoria nașterii ei și este răspunsul la întrebarea pe care i-am adresat-o doctorului cu privire la aceasta.9
Această întrebare a fost pentru mine, care mă aflam pe atunci în mijlocul vieții de lojă germană, cu atât mai importantă cu cât Reuß a fost atât de indiscret, încât a publicat în nr. 1, anul 5 al revistei sale „Oriflamme” textul acordării de permisiune din partea lui pentru fondarea unui Capitlu și a unui Mare Consiliu al Masoneriei de Adopție sub numele de „Mystica aeterna” și să îl nominalizeze pe dr. Steiner ca locțiitor de Mare Maestru, pe dvs. ca Mare Secretară a acestei uniuni.10
Această indiscreție a lui Reuß, care trimisese numărul menționat al revistei sale către numeroase loje francmasone, mi-a produs mai târziu mari neplăceri în uniunea francmasonă, pe care doar treptat, pe baza lămuririi date de domnul doctor în scrisoarea ce urmează, am putut să le depășesc.
7 A doua scrisoare este adresată unui alt destinatar și se referă la alte contexte.
8 Numele oficial al cercului de lucru pentru cultul cunoașterii.
9 O cerere scrisă nu există; se poate să fi fost adresată întrebarea și verbal.
10 Vezi p.100.
1 O scrisoare însoțitoare la acest raport nu este prezentă.
Fondatorul așa-numitei masonerii egiptene este considerat Cagliostro.2 Acesta fusese admis, conform propriei sale afirmații, la Londra în Uniunea francmasonă, lucru care nu este însă dovedit.
2 Vezi conferința de la Berlin din 16 decembrie 1904, GA 93.
Pentru fondarea numitei modalități de instruire se pare că un anumit George Coston ar fi fost primul care i-a dat ideea și hârtiile.
Cagliostro a încercat fondări de loje în Haga și în Rusia, dar fără succes, în schimb a reușit pe 8 octombrie 1779 la Straßburg să înființeze prima sa lojă de rit egiptean. Aceasta a existat până în 1783.
În octombrie 1784, Cagliostro a creat la Lyon, cu 12 membri ai lojei francmasone de acolo, o lojă-mamă a masoneriei sale egiptene, sub numele „La sagesse triomphante” și pe 5 iulie 1785 una în Paris.
Pe atunci crescuse atât de mult prestigiul lui Cagliostro, încât Convenția francmasonilor care tocmai avea loc la Paris a oferit totul pentru a dobândi învățătura de la el, deși a vrut să o acorde pe aceasta doar cu condiția ca acei iubitori de adevăr să fie obligați să jertfească întreaga lor arhivă masonă în flăcări. După îndeplinirea acestei condiții, a vrut să le arate francmasonilor cum pot ei să fie capacități prin acțiuni și stări de fapt, precum și să cunoască prin percepții senzoriale care este știința pentru care adevărata masonerie oferă simbolurile și sugerează calea.
Pe 21 noiembrie 1786 a avut loc demascarea lui Cagliostro în Loja Antiquity din Londra prin opticianul Mach și cu aceasta prăbușirea sistemului, la vârful căruia stătea el în calitate de mare kophta.
Acesta era accesibil pentru bărbați și femei, consta dintr-o scară în trepte formată din 90 de grade și promitea desăvârșire prin renaștere fizică și morală pentru toți cei care credeau în asta. (A se vedea Goethe, Neue Schriften (Scrieri noi), 1792, p. 243-284.)
Contele de Saint Germain a avut relații cu Cagliostro și a adus sistemul acestuia, probabil în formă remodelată, la curți germane princiare (Ferdinand von Braunschweig, Friedrich August von Braunschweig, Carl von Hessen ș.a.). În special Carl von Hessen, care s-a îngrijit de contele Saint Germain până la moartea sa, a fost foarte devotat, dovedind mare râvnă față de studii oculte, pentru care acesta oferise sugestiile. El a publicat, printre altele, în anul 1824, la Copenhaga, o „Declarație despre piatra zodiacală din Templul de la Dendera”.
Ritul de Memphis sau cum se numea el însuși, „Ordinul Francmason Oriental de Memphis”, se pare că provine, conform legendei Ordinului, de la un Ormus sau Ormuzd convertit la creștinism prin Sf. Marcu în anul 46 d.Chr. și de la o școală eseniană reunită sub conducerea lui. Se pare că deja în 1150 a fost transplantat la Edinburg prin cavaleri scoțieni și a fost precursor al francmasoneriei de astăzi.
La Edinburgh însuși nu se știe nimic despre această poveste, în schimb este cunoscut faptul că un anume Samuel Honis din Cairo a fondat în 1815 la Paris prima mare lojă cu acest mod de instruire, a existat însă numai până în 1816.
În 1838 a fost făcută o a doua încercare cu introducere a acestui mod de instruire, prin fondarea Lojei Osiris, dar care a dat iarăși greș, căci deja în 1843 ordinul a fost dizolvat de poliție.
În 1848 a urmat a treia încercare, și anume atunci a fost împărțit ordinul în 90 de „grade ale cunoașterii”. Gradul suprem (Sanctuaire) trebuia să nu aibă nicio influență asupra administrației și să fie cu totul esoteric.
În 1851 a fost interzis ordinul în Franța și sediul administrației sale mutat la Londra. Acolo a făcut progrese mai bune și a ridicat loje de filiație la Geneva, Bruxelles, New York și în Australia. Cele 90 de grade ale sale au fost scăzute la 30; iar în această configurație s-a căutat introducerea lui în 1861 și în Germania, însă acest lucru nu a reușit, ca urmare a opoziției autorităților masone din marile loje vechi prusace.
În alte țări, precum Anglia, Irlanda, Scoția, Italia, România, Egipt, India de Est, Canada, Statele Unite ale Americii de Nord și Australia s-a reușit răspândirea lui, mai ales de când se contopise cu ritul Misraim.
Ritul Misraim sau și ritul egiptean a fost adus la începutul secolului al XIX-lea din Italia în Franța de neguțătorul evreu Michel Bedarride și configurat acolo. Legenda Ordinului afirmă că Misraim, un fiu al lui Ham, s-ar fi dus în Egipt, l-ar fi luat pe acesta în stăpânire și l-ar fi denumit după numele său (Misraim, adică Egipt).
De la el s-ar fi răspândit o străveche învățătură secretă peste toate țările și timpurile și ar fi fost folosită în toate școlile de filosofie și uniunile mistice secrete, de către cele mai diferite religii și asociații de masoni, chiar dacă cu unele modificări, și anume învățătura despre Isis și despre Osiris, despre natură și despre creator.
Sistemul este împărțit în patru serii, dintre care prima este denumită cea simbolică, a doua cea filosofică, a treia cea mistică și a patra cea ermetico-cabalistă.
Se disting 17 clase și 90 de grade, care sunt însă împărțite inegal. Posesorii gradelor 87-89 sunt însărcinați cu administrarea seriei de la primele trei până la al 77-lea grad. Prințul suveran al gradului al 78-lea este Chef peste a patra serie, iar gradul 90 este deținut de necunoscutul Mare Suveran, stăpânul absolut, puterea supremă în ordin.
Falimentul fondatorului ordinului în Franța, Bedarride, nu a împiedicat răspândirea în continuare a acestuia, lucru care în literatura francmasonă, în care de obicei pentru organizațiile interioare, și anume pentru dovezile de cinstire care sunt de arătat în fața celor superiori, rămâne doar batjocură și dispreț, este considerat ca o consecință a organizării model a exersării binefacerilor.
Despre răspândirea „Ordinului de Memphis și Misraim” care acum era contopit, a fost vorba deja în alt loc.
La Hamburg el este reprezentat de puțini ani și este menționat în cartea de adrese după cum urmează: A. & A. Schottischer (33°) und A. & P. Ritus von Memphis und Misraim (95°). Kapitel „Phönix zur Wahrheit” Nr. 3 im Tale3 von Hamburg. Lojă de lucru în fiecare a doua joi din lună. Symb. (St. Joh.) Loja „Phönix” în O. Hamburg.
Lojă de lucru în fiecare prima, a treia și a patra joi din lună.
3 „Tal” = desemnare pentru autorități francmasone
Lucrul și jurisdicția Marelui Orient și a Sanctuarium-ului suveran pentru Germania în Berlin. Reprezentant prietenesc pentru America: Franz Held, Borgfelde, Henriettneallee 18. Întrebările sunt de adresat primului secretar M. Lupschewitz, Dillstraße 4 sau la trezorierul A. Paasch, St. G. Steindamm 68/11.
Ordinul nu este recunoscut de Uniunea Marii Loje, dar se străduiește să atragă la el în mod individual frați prin diferite genuri de învățătură de aici, și anume prin răspândirea unei reviste care se pare că aproape conține numai lucrări de dr. F. Hartmann. Voi încerca să fac rost de această revistă.
A.W. Sellin
Mult Stimate Domnule Doctor!
Pentru început am mai aflat următoarele despre cunoscuta Mare Lojă:
Ea a fost fondată acum aproximativ doi ani la Berlin sub numele de „Groß-Orient des Schottischen und Angenommenen 33° Ritus und Souveränes Sanktuarium des Adler- und Pelikan-Ritus 95° von Memphis und Misraim” (Mare Orient al Ritului 33° Scoțian și Acceptat și Sanctuarium Suveran al Ritului Vulturului și Pelicanului 95° de Memphis și Misraim) și le-a semnalat constituirea ei, conform ordinei, marilor loje de alte învățături care există, lucru la care acestea nu au reacționat însă.
Din anunțul ei oficial către corporațiile masone din Germania rezultă următorul lucru:
Noul Mare Orient a fost creat la îndemnul unor francmasoni germani, care au fost primiți în străinătate în loje cu acest gen de învățătură.
Suveranul Mare Maestru General fr. John Yarker, 33°, 90°, 96° a emis pentru fr. dr. Franz Hartmann, 33°, 95° (primit în uniune în Loja Washington nr. 12, Orient Georgetown, America), Heinrich Klein 33°, 95° (primit în Uniune în Loja Pelerinilor nr. 238 în Orient London) și Theodor Reuß 33°, 96° (primit în Uniune în Loja Pelerinilor nr. 238 din Londra) și fraților uniți cu aceștia o cartă pentru constituirea unui Mare Orient și a unui Sanctuarium Suveran al ritului pentru Imperiul german.
Conducător Spiritual Suprem și Mare Maestru Onorabil al acestuia este fr. dr. Carl Kellner, 33°, 90°, 96° (primit în Uniune în Loja Humanity din Viena), director la Kellner Partington Paper Pulb-Fabriken din Hallein, Liverpool, Manchester etc. și membru în K.K. Industrierates (Consiliul imperial și regal pentru industrie) din Viena.
Reuß poate fi contactat la adresa Berlin W. În Columbia-Bureau, Equitable-Palast, Leipzigerstrasse 101/102.
Majoritatea celor 33, respectiv 95 de grade sunt de considerat „trepte de cunoaștere”, care sunt prelucrate în scris și presupun un studiu al diferitelor sisteme religioase și filosofice. Taxe de avansare nu sunt încasate.
În gradele înalte ale acestui mod de instruire sunt prezente secrete, conform unui manifest al Marelui Orient4, „care îi parvin Ordinului prin transmitere verbală de la părinții întregii francmasonerii adevărate, de la bărbații înțelepți ai Orientului și sunt transmise mai departe doar verbal”.
4 Acest manifest este tipărit și discutat de Rudolf Steiner în conferința ținută la Berlin, 9 decembrie 1904, GA 93.
Bineînțeles – se spune în manifest – că succesul acestui învățământ practic, pentru ajungerea la acest secret, depinde însă întru totul de candidatul însuși.
Acei fr. care găsiseră secretul l-au păstrat ca pe o proprietate prețioasă, pe care au cucerit-o ei înșiși, iar pentru a nu fi înțeleși greșit de oamenii obișnuiți sau chiar batjocoriți, l-au ascuns sub simboluri, așa cum mai facem și în ziua de astăzi.
Gradele noastre înalte îi dau fratelui posibilitatea – cu ajutorul acestor simboluri – de a ajunge la o dovadă sigură despre nemurirea omului. El are nevoie de convingerea că trăiește în continuare după moarte, pentru a putea fi cu adevărat fericit în această viață. De aceea și misteriile tuturor religiilor și școlilor de înțelepciune s-au ocupat cu această întrebare, drept sarcina cea mai înaltă și mai nobilă a lor. Biserica face și ea acest lucru, însă ea îl trimite pe căutător pe calea harului. Ordinul nostru pune însă în cadrul posibilității fiecărui căutător ca, prin intermediul unor mijloace practice, să se unească cu conștiența lumii, cu forța creatoare primară, în mod conștient și de la sine voit, deja în viața aceasta.
Noul Mare Orient editează o revistă intitulată „Oriflamme”, care este editată de Max Perl în Berlin. Dr. Franz Hartmann se pare că oferă majoritatea contribuțiilor pentru aceasta. Eu am cunoscut doar „Historische Ausgabe der Oriflamme” (Ediția istorică Oriflamme) din anul 1904. Aceasta începe cu salutul „Pace, toleranță, adevăr!” și le reproșează apoi francmasonilor necunoașterea lor privitoare la dezvoltarea și adevărata ființă a francmasoneriei. Căci Findel se pare că nu este deloc demn de încredere în calitate de istoric francmason; însă exemplele prezentate pentru dovedirea acestei afirmații sunt puțin sau deloc valabile.
Autorul repudiază teoria apariției francmasoneriei din rândul vechilor zidari lucrători și afirmă că își are originea la cavalerii templieri. Dovezi de înscrisuri nu ar fi însă de adus, pentru că a fost interzis în modul cel mai sever să se facă vreo însemnare scrisă despre adunări sau despre apartenența la corporalitățile masonice sau rosicruciene care cultivau tradiția cavalerilor templieri. Dovezile existente pentru această conexiune cu templierii se pare că le sunt transmise doar inițiaților.
Corectitudinea acestei afirmații desigur că nu poate fi controlată, iar menținerea unei asemenea secretomanii de factură istorică, în timpul nostru care îndeamnă către deschiderea către public, este cel puțin de neînțeles.
Din fericire, apariția Ritului 33° scoțian, în măsura în care el se raportează la documente ale lui Friedrich cel Mare (sistemul Charleston), este desemnată drept o mare minciună a Ordinului și dată explicația că în sistemul unit cu Ordinul Memphis și Misraim ar fi vorba despre sistemul legal al fr. Cerneau.5
5 Sellin, a cărui lojă proprie lucra pe atunci conform ritului Cerneau, indică aici asupra opoziției dintre cele două sisteme scoțiene 33° (Cerneau și Charleston). Prin sistemul creat pe la 1801/02 în Charleston/SUA, se pare că au fost modificate prin documente falsificate ritualurile inițiale, care proveneau de la Cerneau (1763-1829). În „Ediția istorică Oriflamme menționată de Sellin, care a fost со-editată de Yarker, se spune că privitor la Ritul scoțian se lucrează după sistemul Cerneau de dinainte, cel îndreptățit.
Dar pentru că noul Ordin poartă, conform ființei sale celei interioare, o impregnare întru totul teosofică, astfel voi îndrepta spre el o atenție cu totul deosebită, și chiar voi căuta un contact direct față de conducătorii săi.
Dacă va fi să dobândesc convingerea că el poate să-i slujească mișcării teosofice, atunci va putea să fie discutată între noi ocazional chestiunea despre modul în care se poate întâmpla acest lucru cel mai bine.6
6 Rudolf Steiner probabil că îi va fi dat o orientare lui Sellin în mod verbal, cu privire la faptul că între timp intrase deja singur în contact cu Ordinul. De aici se explică și de ce în scrisoarea din 15 august 1906 nu face nicio referire la strădaniile lui Sellin din 1904. Vezi, privitor la aceasta, p. 57.
În anexă vă trimit conferința mea din lojă, „Fürstliche Brüder” (Frați princiari), dar vă rog să mi-o trimiteți curând înapoi, pentru că este un element dintr-o întreagă serie de conferințe și probabil că trebuie să mai revin odată asupra lui.
Cu sinceră salutare
Al dvs. cel mai supus
A.W. Sellin
Cu referire la scrisoarea mea din 14 ale lunii curente vă trimit cu aceasta ultimul caiet din „Oriflamme”, care conține o contribuție a dr-ului Franz Hartmann, ce s-ar putea să fie interesantă pentru dvs.
În caietul din septembrie 1903 al revistei „Oriflamme” găsesc următoarea comunicare ciudată:
„În America de Nord, 50.000 de femei aparțin de Ordinul Eastern Star (Steaua Orientului), care este compus numai din soții, fiice și văduve de francmasoni. În Londra a fost fondată în acest an, prin cunoscuta teosoafă, doamna Annie Besant, care a fost primită în Paris în Uniunea francmasonă, o așa-numită «lojă mixtă» și încuviințată de la Paris.”
Notița din urmă este de înțeles în mod just așa, că „loja mixtă” fondată la Londra de doamna Annie Besant a primit de la Paris un document de înființare.7
7 Vezi Note suplimentare.
Aveți ceva cunoștință privitor la aceasta?
„Loje mixte” există de-abia din 1893. Pe atunci, Maria Deraismes din Paris a fost cea care a primit pe 14 martie 16 femei în Uniunea francmasonă și a fondat loja scoțiană „Le droit humain”.
Aceste „loje mixte” sunt la fel de puțin recunoscute de marile noastre loje germane, precum lojele Memphis și Misraim și lojele de adopție, așa cum sunt active în Ordinul Steaua Orientului.
Tare mult mi-ar plăcea dacă mi-ați trimite înapoi caietul anexat, precum și cele două pagini de la uniune și conferința mea. Sper că vă va permite timpul dvs., când veți fi aici în ianuarie, să îmi acordați timp pentru un dialog despre întrebări personale, care se referă la dezvoltarea mea interioară.
Cu salutare frățească și cele mai bune dorințe pentru festivitatea ce urmează, al dvs. cu înaltă prețuire și unit în fidelitate,
A.W Sellin
Chitanță cu taxa de admitere pentru Rudolf Steiner și Marie von Sivers, Berlin, 24 noiembrie 1905, emisă de Theodor Reuß, semnată de Max Heilbronner.
1 Completă în Briefwechsel und Dokumente 1901-1925 (Scrisori și documente 1901-1902), GA 262.
...Acum ai văzut tu însăți ieri, cât de puțin a mai rămas din instituțiile esoterice de odinioară, care totuși au fost cândva o amprentă fizionomică a lumilor superioare. Cu adevărat, cele trei grade simbolice: învățăcel, calfă, meșter ar trebui să exprime cele trei trepte pe care omul se găsește în spirit pe sine însuși, adică Sinele său în cadrul tipului uman. Iar gradele înalte ar trebui să sugereze ridicarea treptată, prin care omul devine un constructor la templul omenirii. Iar așa cum organismul uman în modul în care a devenit, adică așa cum trupurile astral, eteric și fizic sunt un microcosmos al lumii trecutului, tot astfel templul care urmează să fie ridicat de masonerie în înțelepciune, frumusețe și tărie trebuie să fie copia macrocosmică a unei înțelepciuni sufletești, frumuseți sufletești și forțe sufletești interioare, microcosmice.
În materialism, omenirea a pierdut conștiența vie despre toate acestea și forma exterioară le-a fost transmisă adesea unor oameni care nu au niciun acces la viața interioară.
Ar fi acum sarcina de a aduna viața masonă din formele externalizate și a o naște din nou, unde desigur că viața renăscută ar trebui să producă și noi forme. Acesta ar trebui să fie idealul nostru: a crea forme ca expresie a vieții interioare. Căci dintr-un timp care nu poate să vadă forme și să le creeze văzând, spiritul e nevoit să se vaporizeze într-o abstracțiune lipsită de ființă și realitatea trebuie să se contrapună acestui spirit care este doar abstract, sub formă de agregare substanțială fără spirit. – Dacă oamenii sunt în stare să înțeleagă realmente formele, de ex. nașterea sufletescului din eterul norilor de la Madona Sixtină: atunci în curând nu va mai exista pentru ei nici un fel de materie fără spirit. – Iar pentru că față de mase mai mari de oameni sunt spiritualizate forme, dar pot fi arătate doar prin intermediul religiei, atunci munca din viitor trebuie să se îndrepte către: configurarea spiritului religios sub o formă frumoasă din punct de vedere senzorial. Dar pentru aceasta este nevoie mai întâi de adâncirea în conținuturi. Teosofia trebuie să aducă mai întâi această adâncire. Până ce omul nu intuiește că în foc, în aer, în apă și în pământ trăiesc spirite, el nici nu va avea o artă care să redea aceste înțelepciuni în formă exterioară...
... Chestiunea francmasonă vrem să o facem doar cugetat, fără să ne precipităm. Reuß nu este un om pe care să te poți sprijini cumva. Trebuie să ne fie clar faptul că precauția este atât de neapărat necesară aici. Avem de-a face în realitate cu un „cadru”, nu mai mult de atât. În momentul de față, nu se află nimic în spatele chestiunii. Puterile oculte s-au retras cu totul de la ea. Iar eu pot să spun deocamdată numai faptul că încă nici nu știu dacă nu cumva într-o zi nu va trebui totuși să spun: acest lucru nici nu e permis să fie făcut. De aceea te rog ca nu cumva să discuți totuși nimic altceva decât ceva cu totul provizoriu cu oamenii.2 Dacă într-o zi am fi nevoiți să spunem: aici nu putem să mergem împreună cu ei, atunci nu putem să fim prea tare angajați, înainte de asta. În chestiunea asta sunt parțial în joc motive personale, parțial motive de vanitate. Iar din fața amândurora fug puterile oculte. Un lucru este sigur, că deocamdată tuturor puterilor oculte li se pare lipsit de valoare să facem așa ceva. Dar ceva sigur nu pot să spun nici astăzi despre asta. Dacă observăm la următoarea discuție cu Reuß ceva incorect, atunci mai putem încă să facem ceea ce este potrivit....
2 „Cu oamenii” s-ar putea să facă referire la acei membri care știau deja despre intențiile privitoare la această chestiune.
Text după originalul scris de mână de Reuß, datat Berlin, 3 ianuarie 1906
MARE ORIENT AL VECHIULUI RIT SCOȚIAN ACCEPTAT
SANCTUARIUM SUVERAN AL ORDINULUI VECHILOR FRANCMASONI DE RITUL MEMPHIS ȘI MISRAIM
Între Theodor Reuß, Mare Maestru General Suveran ad vitam, 33.°, 90.°, 96.° și singurul conducător al Ordinului Vechilor Templieri Francmasoni de Rit Scoțian, Memphis și Misraim pentru Imperiul German, și fr. dr. Rudolf Steiner, secretar general al Societății Teosofice și președinte al Templului mistic și al Capitlului „Mystica aeterna” 30.°, 67.°, 89.° din Berlin, a fost încheiat și semnat astăzi următorul contract și convenție frățească.
Fr. dr. Steiner primește prin aceasta de la Theodor Reuß, cu respectarea condițiilor care sunt stabilite în acest contract, îndreptățirea ca, la alegerea lui și fără a trebui să obțină înainte aprobarea fr. Theodor Reuß, să admită un număr nelimitat de membri ai Societății Teosofice sau și de persoane care nu aparțin de Societatea Teosofică, în Capitlul său și în Templul său Mistic „Mystica aeterna” din Berlin, în Ordinul Vechilor Templieri Francmasoni de Rit Scoțian, Memphis și Misraim pentru Imperiul German și să îi perfecționeze pe aceștia până la al 30-lea grad A. & A.
Fr. dr. Steiner se obligă, în schimb, ca pentru fiecare candidat pe îl admite în numitul Ordin, respectiv îl perfecționează în grade, să plătească la fr. Theodor Reuß o taxă de patruzeci de mărci (40 mărci)1, pentru care candidatul respectiv, când a fost înălțat în gradul al 18-lea, primește o diplomă pentru acest grad, întocmită de Theodor Reuß.2 Această taxă este scadentă și plătibilă către Theodor Reuß în ziua admiterii unui candidat. Plata acestei taxe poate fi amânată de Theodor Reuß în cazuri deosebite. Un candidat este însă membru al numitului Ordin și are dreptul la o diplomă de grad sau de membru numai când taxa sus-numită a fost realmente plătită către fr. Theodor Reuß. Dacă un membru mai dorește în afară de diploma pentru gradul al 18-lea și alte diplome pentru alte grade, atunci întocmirea pentru fiecare altă diplomă costă câte 10 mărci (zece mărci), care sunt de plătit înainte de întocmire către Theodor Reuß. Privitor la utilizarea taxelor sau banilor plătiți de fr. dr. Steiner pentru sine sau pentru candidații și membrii lui către Theodor Reuß, nici fr. dr. Steiner, nici membrii admiși de el sau aparținători de organizația sa nu au dreptul la un control, asta înseamnă că ei nu au dreptul să ceară socoteală cu privire la utilizare. Fr. dr. Steiner nu are dreptul să elibereze autonom diplome pentru Ordin sau pentru Theodor Reuß. Pe timpul absenței sale din Berlin, fr. Theodor Reuß îl numește pe fr. dr. Steiner locțiitor de Mare Maestru General și Mare Secretar General în Sanctuarium-ul Suveran. Această numire intră în vigoare în ziua în care fr. dr. Steiner va fi adus patru candidați în numitul Ordin și și-a fondat Capitlul său. Fr. dr. Steiner are însă, deocamdată, în calitate de locțiitor de Mare Maestru General, doar jurisdicție asupra membrilor care au fost aduși de el însuși la numitul Ordin. Asupra acestora el exercită însă până la gradul 30.° A. & A. jurisdicția exclusivă, iar când aceștia depășesc gradul 30.° A. & A. ei intră sub jurisdicția fr-lui Th. Reuß. Când fr. dr. Steiner va fi plătit la fr. Theodor Reuß pentru al o sutălea (100-lea) candidat taxa de patruzeci de mărci (40 M.) stipulată în acest contract, fr. Theodor Reuß îl numește în funcție pe fr. dr. Rudolf Steiner drept Mare Maestru General 33.°, 90.°, 96.° pentru Imperiul German, cu jurisdicție peste o seamă de organizații ale Ritului și Ordinului care există în Imperiul German. La socotirea numărului denumit de o sută de candidați trebuie să fie numărate și femeile aduse în Ordin de sora v. Sivers și fr. dr. Steiner. Toate ritualurile, catehismele, cărțile, obiectele de lojă tipărite trebuie să fie plătite în plus de fr. dr. Steiner.3
1 Suma obișnuită pentru admitere; pentru cartă trebuiau plătite, confort comunicării din ziarul vienez francmason (1929, nr. 7/8), 1500 de mărci.
2 Astfel de diplome nu au fost date niciodată, vezi p. 81.
3 Vezi, privitor la aceasta, p. 82 și urm.
Fr. dr. Steiner se obligă să obțină întreaga vestimentație masonă pentru membrii săi exclusiv de la domnișoara Marta Gierloff, în schimbul unei sume stabilite. Fr. dr. Steiner se obligă să nu admită sau să accepte nicio persoană care a fost exclusă, s-a retras sau a fost suspendată din Marea Lojă Simbolică din Leipzig sau de către fr. Theodor Reuß (s.s.). În plus, fr. dr. Steiner se obligă să nu recunoască nicio lojă sau o altă organizație sau autoritate francmasonă din Germania sau să intre în legătură cu acestea, care sunt dizolvate sau suspendate de Sanctuarul S. sau care s-au dezis de S.S., respectiv de fr. Theodor Reuß.
Fr. dr. Steiner pierde imediat toate drepturile și gradele în Sanctuarul S. și în numitul Ordin, în cazul în care acționează contrar acestor două ultime lucruri stabilite. Bineînțeles că fr. dr. Steiner are dreptul să utilizeze un sigiliu de funcție și hârtie de scrisori cu numele Ordinului, ca aceea care este folosită de fr. Reuß însuși. Ca sigiliu de funcție, fr. dr. Steiner utilizează sigiliul care este adăugat la acest contract ca amprentă.
Astfel făcut, citit, aprobat și semnat la 3 ianuarie 1906, înregistrat la trei ianuarie o mie nouă sute șase.
|
În Berlin |
Groß-Lichterfelde |
Observație ulterioară a editorului
Dintre toate condițiile acestui contract, pentru Rudolf Steiner conta numai ca el să fie legal îndreptățit să admită membri conform alegerii sale, pentru care trebuia plătită taxa regulamentară și că, după admiterea celui de-al 100-lea membru, Ritul Misraim urma să fie reprezentat de el singur. A se vedea cu privire la aceasta scrisoarea sa către A.W. Sellin din 15 august 1906, p. 77 din volumul de față.
Facsimil:
Finalul Contractului și convenției frățești
După un suport de text manuscris, nedatat și nesemnat, al lui Theodor Reuß
Președintă de onoare J. H. Prințesa Maria de Rohan,
Membru de onoare doamna dr. Maria v. Kellner,
Mare Maestru General doamna colonel Alice Leighton Cleater,
Secretar General domnișoara Marie von Sivers
Sediul principal în Berlin
După ce prin publicarea interesantă din „Woche” (Săptămâna) (a se vedea caietul 33, p. 1453) a devenit cunoscut în Germania faptul că în Anglia, țara-mamă conservatoare a francmasoneriei moderne, găsesc admitere și femei în Ordinul francmason, în cercuri germane de femei se evidențiază dorința vie de a obține ca și în Anglia, Franța, Spania, America, India etc. și în Germania acces la francmasonerie pentru femei.
De aceea se face prin aceasta cunoscut faptul că doamne cu stare și rang, cu venituri independente pot afla admitere într-o corporație de grad înalt a masoneriei de adopție, numită Vechiul Ordin al Francmasoneriei Egiptene pentru Femei, dacă acestea se adresează la domnișoara v. Sivers, Motzstraße 15, Berlin W. Acest Ordin francmason pentru femei acordă aceleași grade precum organizațiile sale surori din America, Franța, Anglia etc. Mme. H.P. Blavatsky, fondatoarea mișcării teosofice moderne din Europa, a primit pe 24 noiembrie 1877 gradele acestui ordin. Cererile trebuie însoțite de un plic cu adresa și timbrat.1
1 Nu s-a putut afla dacă acest text a fost publicat.
CAPITLUL ȘI MARELE CONSILIU „MYSTICA AETERNA” din BERLIN
Fr-lui dr. Rudolf Steiner, 33°, 95°, din Berlin și fraților și surorilor uniți cu acesta le-a fost acordată permisiunea de a fonda în Berlin un Capitlu și un Mare Consiliu al masoneriei de adopție sub numele de „Mystica aeterna”. Fr. dr. Steiner a fost numit locțiitor de Mare Maestru cu jurisdicție asupra membrilor admiși sau de admis de către el. Sora Marie von Sivers a fost inclusă ca Mare Secretar General pentru lojele de adopție.
| Berlin, Paște 1906 | ||
| Theodor Reuß, Henry Klein, Max Heilbronner, Paul Kirmiss, Maximilian Dotzler, Ernst Pfreundtner, Dr. Lauer, Andreas Ullmer, Joseph Brucker, |
33.°, 90.°, 96.° 33.°, 90.°, 95.° 33.°, 90.°, 95.° 33.°, 90.°, 95.° 33.°, 90.°, 95.° 33.°, 90.°, 95.° 33.°, 90.°, 95.° 33.°, 90.°, 95.° 33.°, 90.°, 95.° |
1 „Organ oficial al Uniunii Vechilor Francmasoni de Rit Scoțian, Memphis și Misraim. Mare Orient în Germania”, an. 5, caietul 1, ianuarie-iunie 1906.
Berlin, 3 iulie 1906
... Din cauza lui Reuß chiar nu trebuia Adrianyi1 să se agite, cel puțin nu în măsura în care mă privește pe mine. Căci pe mine Reuß mă interesează tot atât de puțin pe cât de puțin mă interesează cei care au format loje cu Reuß. Cu toate acelea nu am nimic de-a face. Eu am avut doar de intrat cu Reuß în confruntare în mod loial. De altfel este nespus de ciudat că acum oamenii dau năvală peste Reuß, care totuși înainte nu a lăsat să li se acorde grade pentru nimic – desigur nu mă refer la aspectul material. Dar nu ar trebui să creadă nimeni despre mine că am de-a face ceva cu un asemenea comerț de grade. ...
1 Maghiarul Emil Adrianyi (* 1865) a trăit de la începutul secolului la Nürnberg. Francmason, teosof și pentru scurt timp, înainte să se certe cu Reuß, Mare Secretar al Ordinului Memphis-Misraim; mai târziu scriitor francmason însemnat.
... Regret din suflet că timpul nu v-a permis să îmi puteți dărui nederanjat ascultare pentru scurt timp, cu ocazia repetatelor dvs. vizite la Nürnberg, lucru pe care l-am rugat pe domnul Bauer să vi-l transmită. Mi-ar fi plăcut să vă cer părerea dvs. deschisă și cinstită despre o anumită chestiune, despre care se vorbește acum foarte des în legătură cu numele dvs. Personal, sunt foarte curios în legătură cu modul în care sunt judecate de dvs. unele evenimente ce stârnesc mare uimire în anumite cercuri. Totodată, nu găsesc nicio explicație pentru modul în care e posibil pentru conducătorul Ș.E. Societății Teosofice din Germania să fi putut intra în legătură cu asemenea oameni, chiar și numai al căror nume trebuie să fie nespus de compromițător pentru renumele unei „Societăți Teosofice”, deoarece Societatea nu s-a sfiit, doar, ca din cauza unor delicte de magie neagră asemănătoare să îndepărteze fără multe formalități din mijlocul ei pe unul dintre cei mai vechi membri și care este peste tot cunoscut prin lucrările sale?2...
2 Se referă la așa-numitul „caz Leadbeater”. Vezi volumul Zur Geschichte und aus de Inhalten der ersten Abteilung der Esoterischen Schule 1904 bis 1914 (Despre istoricul și din conținuturile primei secții a Școlii Esoterice din 1904 până în 1914), GA 264, p. 263 și urm., precum și The Elder Brother. A Biography of Charles Webster Leadbeater by Gregory Tillet (Fratele mai vârstnic. O biografie a lui Charles Webster Leadbeater, de Gregory Tillet), Londra, 1982.
Confirm cu cele mai adânci mulțumiri primirea prețioasei dvs. scrisori din 4 ale lunii și iau cunoștință cu plăcere de conținutul ei.3
3 Această scrisoare a lui Rudolf Steiner este, din păcate, necunoscută.
Faptul că, de la apariția caietului 1/6 din „Oriflamme”, numele dvs. este numit mereu în legătură cu Reuß și a fost tratat rău și în presa francmasonă, își are probabil motivul în aceea că, așa cum depune mărturie acest „Oriflamme”, dvs. aparțineți, doar, de Ordin și de Sanctuarul lui, precum și de „Mystica aeterna”. Cum judecă aceste publicații restul conținutului din „Oriflamme”, puteți să deduceți din următoarea copie a unei notițe din corespondența lojei din Braunschweig.4
4 Nu s-a mai păstrat.
Deja în interesul S.T. regret acest lucru și v-aș sfătui cu drag să puneți la dispoziție și publicațiilor masone declarația dvs., că nu aveți nimic în comun cu Reuß, mai ales că despre Reuß va fi în curând iarăși ceva de citit.
Este vorba aici nu numai de prestigiul dvs. propriu, ci și de bunul renume al unor persoane care ar trebui să conteze pentru dvs. mai mult decât făcătoria de Ordine a lui Reuß, care exploatează persoana dvs. ca punct de referință.
Deoarece ați fost atât de amabil încât să îmi sugerați părerile dvs. pe scurt despre lucrurile pentru care este acuzat Reuß, vreau să vă dau de știre cu aceeași deschidere despre opinia mea, ce am dobândit-o – atât din scrisori mai vechi ale lui Reuß, din cea mai recentă declarație a lui Dotzler, cât și dintr-un studiu temeinic al Ritului Cerneau Memphis și Misraim –, că Ordinul lui Reuß însuși nu cunoaște, nu posedă sau nu are de dat, nici nu dă în străinătate absolut nicun fel de „exerciții”. Exercițiile pe care Reuß le-a făcut cunoscute pentru un cerc intern de elevi aleși de el, au fost concepute de el însuși (se pare că după ce s-a sfătuit cu dr. Kellner), respectiv ca imitare a TS. [Theosophical Society], au fost comasate cu actualul „A. Pr. Ritus” [Alter Primitiver Ritus] (Anticul Rit Primitiv), lucru prin care a fost făcută posibilă reclama cu „unificarea conștientă cu forța creatoare primară”.5 O îndreptățire obiectivă pentru acordarea de „exerciții” oculte nu are Ordinul lui Reuß; în acea direcție s-ar putea aduce cu greu o dovadă incontestabilă. În orice caz, eu am însă părerea personală că S.T. nu ar fi avut nevoie de ajutorul unui Reuß privitor la asemenea exerciții.6 Deoarece cel numit a împărțit „exercițiile” sale fără nici un fel de avertisment asupra lor (ca de exemplu cele din partea doamnei Blavatsky din volumul III al lucrării sale Secret Doctrine) și fără a insista asupra necesității unei conduceri morale a vieții („Alocuțiunea către elevii gradului ocult”, care aparține acum de acestea, a fost concepută în această direcție de către mine, pentru a repara această lipsă), iar succesele sale, în loc să se manifeste pe plan devachanic, deocamdată se manifestă pe plan astral printr-un fel de apariții mediumnice, eu am ajuns imediat după primirea primului „exercițiu” la presupunerea că Reuß este și în acest domeniu fie un ignorant, fie un patron îngrozitor de necugetat. La aceasta se adaugă faptul că, la multe persoane care sunt foarte înalt dezvoltate din punct de vedere moral, exercițiile nu au avut niciun fel de succes, chiar după luni de zile. ...
5 Despre aceasta este vorba în Manifestul ediției istorice a „Vereinigte Schottische, Memphis- und Misraim-Maurerei” (Masoneria Unită Scoțiană, Memphis și Misraim). A se
vedea textul în conferința lui Rudolf Steiner ținută la Berlin, pe 9 decembrie 1904, în volumul Legenda
Templului și Legenda de Aur, GA 93, p. 97 și urm.
6 Se pare că Adrianyi nu știa că Rudolf Steiner nu avea nevoie să primească exerciții din vreo parte.
în „Oriflamme”, an. 5, nr. 2, iulie-decembrie 1906
EDICT
al Marelui Maestru General Suveran al Riturilor Unite
ale Francmasoneriei Scoțiene, Memphis și Misraim
33° = 95°, în și pentru Germania
Z. R. D. A. B. A. W.!1
Marele Consiliu General Suveran al Vechilor Rituri
Deus meumque jus. – Exitus acta probat. – Spes mea în Deo est.
1 = Zum Ruhme des allmächtigen Baumeisters aller Welten! (Spre renumele omnipotentului Maestru Constructor al tuturor lumilor).
Salut frățesc pe toate punctele triunghiului!
Noi, Albert Karl Theodor Reuß, 33.°, 90.°, 96.°, Mare Maestru General Suveran ad Vitam al Ordinului Riturilor Unite ale Francmasonilor Scoțieni, Memphis și Misraim din și pentru Imperiul German, Mare Comandor General Suveran, Mare Suveran Absolut, Pontif Suveran, Maestru de Ordin Suveran al Francmasonilor Templieri Orientali, Magus Supremus Soc. Frat. R.C., S.-. L.-. 33.°, Termaximus Regens I.O. etc. etc., dăm de veste prin aceasta și spre știință că noi ne-аm aflat mișcați, prin puterea domniilor și îndreptățirilor putere încredințate și transmise nouă, să separăm unul de altul, în prelucrare și administrare, cele trei rituri francmasone supuse jurisdicției noastre în Germania și în țările vorbitoare de limbă germană și să ridicăm cele trei rituri la nivel de trei corporalități francmasone autonome.
Începând din 24 iunie 1907 E.V. vor exista, drept urmare, în Germania sub jurisdicția noastră supremă:
Consiliul Suprem al Ritului Scoțian, Vechi și Acceptat 33° pentru Imperiul German.
Marele Consiliu General (90.°) al Ritului Egiptean de Mizraim.
Sanctuarul Suveran (95.°) al Ritului Antic și Primitiv de Memphis.
Pentru fiecare rit în parte numim câte un Mare Maestru General în funcție, cu jurisdicție asupra corporalităților care îi sunt subordonate. Fiecare autoritate mare emite propriile legi de administrare, care nu este permis să contravină legilor fundamentale generale ale riturilor. Marele Maestru General ad Vitam rămâne ultimă instanță decizională în toate chestiunile legate de ritual și de personal. Marii funcționari ai fiecărei Autorități Mari sunt aleși anual în ședință secretă de către funcționarii Capitulilor și ai Marilor Consilii reuniți, cu majoritate de trei pătrimi. Drepturile și îndatoririle Marilor Maeștri Generali în funcție și toate celelalte determinări sunt stabilite în Constituția din 8 septembrie 1906 E.V.
Dat în Sanctuarul nostru în a 10-a zi a lunii septembrie A.D. 1906, A.O. 788.
(L.S.)
Theodor Reuß, N.P.U. 33.°, 90,°, 96°.
M.M.G.S. ad Vitam pentru Imperiul German
Text după manuscrisul original scris de Theodor Reuß, datat 15 iunie 1907
Masoneria de rit Memphis și Misraim
Ordinul Templierilor Orientali și al Rosicrucienilor esoterici
Z.-. R.-.D.-.A.-.B.-.A..W.-.!1
1 = Zum Ruhme des allmächtigen Baumeisters aller Welten! (Spre renumele omnipotentului Maestru Constructor al tuturor lumilor).
Salut frățesc pe toate punctele triunghiului!
Către toți cei ce sunt vizați!
Ca îndeplinire a celor stabilite în convenția frățească din 3 ianuarie 1906 E.V și a Edictului din 10 septembrie A.D. 1906, A.O. 788, publicat în „Oriflamme”, caietul 2, anul 5, 1906, E.V, în virtutea drepturilor și puterilor ce mi-au fost acordate prin patentul din 24 septembrie 1902, E.V îl numesc cu aceasta pe
S. E. Fr. -. Dr. Rudolf Steiner, 33.0 90.0 96.0 din Berlin
ca autonom
precum și al Lojelor de Adopție ale Francmasoneriei Egiptene în Germania, cu dreptul și obligația de a conduce Ordinul conform determinărilor convenției din 3 ianuarie 1906 E.V.
Dat în Sanctuarium-ul nostru, la cincisprezece iunie A.D. 1907, A.O. 789, Londra și Berlin.
Theodor Reuß, 33.° 90.° 96.°
Mare Maestru General Suveran ad Vitam
Henry Klein 33.° 95°
Mare registrator general
Însemnări din memorie ale participanților la ora de instruire de la Berlin, 16 decembrie 1911
S-ar vrea să se spună [s-ar putea spune] că aici ar fi vorba de o organizație ce aparține de ceea ce în general este numit „francmasonerie”, dar nu este așa. Oricât de secretos ar fi fost desfășurată francmasoneria în timpuri anterioare, ea a rămas totuși în toate timpurile ceva exterior. Căci într-adevăr francmasoneria a pășit inițial în lume printr-o trădare din școlile de misterii, iar de aici provine faptul că se găsesc și aici multe simboluri pe care le găsim în francmasonerie. Din școlile de misterii au ajuns aceste simboluri, prin elevi care nu erau pătrunși destul de valoarea și semnificația lor, în societăți ce erau într-adevăr secrete pentru lumea exterioară, dar niciodată nu au putut acele societăți secrete, care sunt cunoscute sub numele general de francmasonerie, să înțeleagă și să explice adevărata profunzime a simbolurilor, pentru că sacralitatea simbolurilor în sine aduce cu ea faptul că ele nu pot fi înțelese corect în afara templului ocult.1
1 În completare la aceasta, următoarea afirmație din conferința ținută la Köln, pe 27 decembrie 1907, GA 101:
„V-ați înșela cu totul dacă ați înțelege greșit timpul dinainte, cu profunda lui înțelepciune din școlile oculte, sau ați considera cumva că el este depășit în vreun fel de înțelepciunea noastră
modernă. Acolo unde vă apare înțelepciunea ocultă în semne și simboluri, acolo ea se arată întotdeauna așa, că este de confirmat prin privirea ocultă nemijlocită a clarvăzătorilor.”
Până acum, curentul nostru ocult a mai purtat încă pentru lume numele francmasoneriei, pentru că din punct de vedere ocult trebuie pe cât posibil să fie făcută legătura cu ceea ce există, dar începând de acum acest nume va cădea pentru templul nostru, iar întreprinderile noastre urmează să fie numite „Serviciu Misraim”. Acest lucru să fie prescurtat, atunci când se va voi sugerarea serviciului nostru ocult, cu literele „M.D.” (Misraim-Dienst = Serviciul Misraim – n.tr.). Desemnarea „F.M” [Francmasonerie] trebuie să dispară acum definitiv, atât pentru lumea exterioară, cât și pentru toate organizațiile pe bază francmasonă, o francmasonerie în mișcarea noastră nu este prezentă. Dacă ne-ar întreba cineva dacă de mișcarea noastră aparține și o francmasonerie, se poate nega acest lucru, fără a exprima un neadevăr. Ceea ce este întreprins aici este un serviciu ocult, numit Serviciul Misraim, lucru care vrea să spună atât: acționarea pentru unificarea terestrului cu cerescul, a vizibilului cu invizibilul.
Serviciul Misraim era deja cunoscut în vechiul Egipt și aparținea de cel mai des [practicat] serviciu ocult din școlile de misterii. Același serviciu este întreprins și în templul nostru, cu adăugarea completărilor și reformelor pe care le-a îndeplinit Marcu. Acel Marcu despre care e vorba aici este acel elev al lui Petru, unul din cei doisprezece apostoli, care a scris Evanghelia după Marcu pe când se afla în Egipt în calitate de episcop de Alexandria. Împreună cu un inițiat egiptean a reglementat din nou serviciul (cultul) ocult, pe care noi îl cunoaștem acum drept Serviciu Misraim.
Din însemnări din memorie ale participanților la ora de instruire de la München, 30 august 1911
Prin Marcu și Ormus, amândoi ucenici (apostoli) ai lui Christos după învierea sa, au fost reconfigurate misteriile și ritualurile.
Din însemnări din memorie ale participanților la ora de instruire de la Basel, 25 septembrie 1912
Ceea ce trebuie să fie înțeles aici este că această mișcare ocultă nu poate fi comparată cu nici o alta din lume. Prezentul nostru aduce cu sine faptul că există numeroase curente oculte sau pe jumătate oculte, dar trebuie totuși înțeles faptul că mișcarea aceasta a noastră nu este permis să fie pusă pe o linie cu alte mișcări și că cei care se lasă admiși în aceasta trebuie să simtă răspunderea pentru sarcina care le este dată prin acest fapt.2
2 Însemnările care urmează aici, de la expuneri în legătură cu greutățile de atunci cu Societatea Teosofică, sunt tipărite în volumul Zur Geschichte und aus de Inhalten der ersten Abteilung der Esoterischen 1904 bis 1914 (Despre istoricul și din conținuturile primei secții a Școlii Esoterice, din 1904 până în 1914), GA 264.
Din Cursul vieții mele (capitolul XXXVI)1
1 Apărut mai întâi ca a LXVIII-a urmare în revista „Das Goetheanum”, nr. 12 din 22 martie 1925, cu o săptămână înaintea morții lui Rudolf Steiner.
Nu intră, de fapt, în cadrul acestei autobiografii prezentarea unui gen de activitate care s-a născut în sânul Societății Antroposofice în așa fel încât noi nici nu ne-am gândit că ea ar putea avea vreo legătură cu viața publică. O voi caracteriza, totuși, deoarece și din această direcție a pornit conținutul unor atacuri îndreptate împotriva mea.
La câțiva ani după ce ne începusem activitatea în cadrul Societății Teosofice, un anumit cerc ne-a încredințat, Mariei von Sivers și mie, conducerea unei societăți de felul celor ce s-au păstrat până în zilele noastre și care mențin vechile simboluri și actele cultice în care era întruchipată „vechea înțelepciune”. Mie nici nu-mi trecea prin gând să activez în sensul acestei societăți. Întreaga antroposofie trebuia să vină din propriile ei izvoare de cunoaștere și adevăr. Nu trebuia să mă îndepărtez nici măcar cu un pas de acest scop. Eu am respectat întotdeauna realitatea istorică dată. În ea trăiește spiritul care evoluează în devenirea omenirii. Și din această cauză eram și eu de părere că, oriunde există posibilitatea, noul trebuie să pornească de la realitatea istorică dată deja. Am acceptat, așadar, diploma societății amintite mai sus, care se situa pe linia curentului reprezentat de Yarker. Ea avea formele francmasonice ale așa-numitelor grade superioare. Eu nu am luat nimic, dar absolut nimic de la această societate, în afară de dreptul pur formal de a iniția eu însumi o activitate simbolic-cultică pornind de la tradițiile istorice.
Conținutul „actelor” care au fost oficiate în cadrul creat de mine nu avea legătură istorică cu nici un fel de tradiție. În posesia acestei diplome formale, noi am practicat numai acțiuni care reprezentau imagini simbolice ale cunoașterii antroposofice. Și aceasta s-a făcut la cererea membrilor. Pe lângă prelucrarea ideilor în care erau îmbrăcate cunoștințele spirituale pe care le dădeam, ei doreau ceva să vorbească în mod nemijlocit văzului inimii. Și eu am vrut să răspund acestui gen de cerințe. Dacă nu s-ar fi ivit oferta pe care mi-a făcut-o societatea amintită, aș fi inițiat o activitate simbolic-cultică fără legătură cu tradiția istorică.
Dar prin aceasta nu fusese creată o „societate ocultă”. Celui care se apropia de această activitate i se spunea în modul cel mai clar posibil că nu aderă la un ordin, ci că va lua parte la niște acte ceremoniale, la un fel de demonstrație, de redare simbolică a cunoștințelor spirituale. Dacă, totuși, unele forme au ajuns să semene cu cele prin care în ordinele tradiționale erau primiți noi membri sau cei vechi erau avansați la grade superioare, nici acest lucru nu a avut sensul unei activități în cadrul unui asemenea ordin, ci numai pe acela de a ilustra prin imagini sensibile o înălțare spirituală în trăiri sufletești.
Că nu era vorba aici de nici o activitate în cadrul vreunui ordin existent și nici de transmiterea unor lucruri pe care asemenea ordine obișnuiau să le transmită, o dovedește faptul că la acțiunile ceremoniale organizate de mine au luat parte membri ai celor mai diferite ordine și că în aceste acțiuni ei chiar au găsit cu totul altceva decât în propriile lor ordine2. Odată cineva care asistase pentru prima oară la noi la o astfel de acțiune a venit la mine imediat după încheierea ei. Această personalitate avea un grad foarte înalt în cadrul unui anumit ordin. Sub impresia celor trăite la noi el voia să-mi dea insignele ordinului lor. Mi-a spus că, după ce trăise un conținut spiritual autentic, nu mai putea merge în continuare pe un drum care se împotmolise într-un pur formalism. Eu, însă, am clarificat lucrurile. Pentru că antroposofiei nu-i este permis să smulgă niciun om din raporturile de viață în care el se află. Ea trebuie să le dea ceva în plus, dar nicidecum să le ia ceva. Așa că persoana respectivă a rămas în sânul ordinului, dar a luat parte în continuare la ceremoniile noastre simbolice3.
2 Aici era însă vorba întotdeauna de personalități care erau legate de știința spiritului a lui Rudolf Steiner.
3 Poate fi vorba numai despre Herman Joachim (✝ Berlin, fiu al renumitului violonist Joseph Joachim și fin al lui Herman Grimm), deținea una dintre
cele mai înalte poziții conducătoare în Marea lojă națională a francmasonilor din Germania. Vezi necrologul pentru Rudolf Steiner în Unsere Toten (Morții noștri), GA 261.
Este lesne de înțeles faptul că, instituind ceremonii de felul celei descrise, oamenii le înțeleg greșit. Fiindcă multora apartenența exterioară la o anumită orientare le pare mai importantă decât conținutul care le este comunicat acolo. Și așa se face că unii dintre participanți au vorbit despre aceste lucruri ca și cum ar fi făcut parte dintr-un ordin. Ei n-au înțeles faptul că la noi li se demonstrau, în afara oricărui ordin, niște lucruri care altfel erau date numai în cadrul ordinelor.
Și pe acest tărâm noi am rupt cu vechile tradiții. Noi am lucrat așa cum trebuie să se lucreze când se cercetează în mod primar conținutul spiritual, în condițiile trăirii sufletești deplin lucide.
Faptul că, mai târziu, unele acte semnate de Marie von Sivers și de mine, când am luat legătura cu organizația istorică a lui Yarker, au constituit puncte de plecare pentru tot soiul de calomnii, este ceva care, pentru a putea crea asemenea calomnii, tratează lucrurile cele mai rizibile cu grimasa seriozității. Semnăturile noastre le-am pus sub niște „formulare”. A fost respectată procedura obișnuită4. Iar când ne-am pus semnăturile, eu am spus cu toată claritatea: toate acestea sunt o formalitate și ceea ce eu voi organiza nu va prelua nimic de la organizația lui Yarker.
4 Vezi, privitor la aceasta, „Completarea editorului” de mai jos.
E de la sine înțeles că ulterior, după ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, se poate spune că ar fi fost cu mult mai „inteligent” din partea noastră să nu fi intrat în legătură cu niște organizații care mai târziu au fost folosite pentru a ne calomnia. Dar aș vrea să observ, cu toată modestia, că la vârsta la care eram pe atunci, eu mă mai număram printre oamenii care, dacă au de-a face cu semeni de-ai lor, presupun că aceștia merg pe drumuri drepte, nu pe unele strâmbe. De altfel, nici faptul că vedeam în spirit n-a schimbat cu nimic încrederea mea în oameni. Nu trebuie să se facă abuz de facultatea de a privi în lumea spirituală, spre a afla intențiile ascunse ale semenilor, dacă nu doresc ei înșiși acest lucru. De altfel, cunoscătorului spiritual îi este interzis să facă cercetări în interiorul altor suflete, exact așa cum nimănui nu-i este permis să deschidă în mod neîndreptățit o scrisoare străină. De aceea el stă în fața oamenilor cu care are de-a face întocmai ca orice om care nu are cunoașterea spirituală. Există, totuși, o deosebire între unul și celălalt, și anume că cercetătorul spiritual consideră că celălalt are intenții oneste, până când nu constată contrariul și că acela stă bănuitor în fața întregii lumi. În acest din urmă caz este imposibilă o colaborare socială între oameni pentru că aceasta nu se poate baza decât pe încredere, nicidecum pe neîncredere.
Aceste ceremonii care redau printr-o simbolistică cultică conținuturi spirituale au fost o binefacere în viața multora dintre membrii Societății Antroposofice. Pentru că și pe acest tărâm, ca în tot ceea ce întreprindem prin activitatea noastră antroposofică, era exclus tot ceea ce nu intra în cadrul conștienței absolut lucide și nu putea fi vorba de nici o magie neîndreptățită, de sugestie sau de ceva asemănător. Dar membrii societății primeau ceea ce, pe de o parte, vorbea puterii lor de a înțelege idei și, pe de altă parte, sub o formă care permitea inimii lor să urmărească aceste idei prin percepție directă. Pe mulți acest lucru îi ajuta, la rândul lui, să se deprindă mai bine cu natura acestor idei. Odată cu izbucnirea războiului a dispărut posibilitatea de a continua să oficiem astfel de ceremonii. Cu toate că nu aveau nimic din caracterul unei societăți secrete, ele ar fi putut fi luate drept așa ceva. De pe la jumătatea anului 1914 această ramură simbolic-cultică a mișcării antroposofice și-a încetat, așadar, activitatea.
Faptul că dintre cei care au participat la aceste ceremonii absolut ireproșabile, pentru cel ce privește lucrurile cu bunăvoință și simțul adevărului, unii au devenit acuzatori înverșunați, se numără printre acele anomalii care apar în atitudinea oamenilor, lipsiți de autenticitate interioară, dar care se apropie de unele mișcări spirituale cu conținut spiritual autentic. Ei se așteaptă la lucruri pe măsura trivialității vieții lor sufletești și întrucât, bineînțeles, nu le găsesc, se ridică împotriva unei organizații căreia i se alăturaseră la început – dar cu o sinceritate inconștientă.
O societate ca aceea antroposofică nu putea să se formeze decât în armonie cu cerințele sufletești ale membrilor ei. Nu putea fi afișat program abstract, care să spună: în cadrul Societății Antroposofice se va face cutare și cutare lucru, ci trebuia să se lucreze din realitatea însăși. Dar această realitate sunt tocmai necesitățile sufletești ale membrilor. Antroposofia ca și conținut al vieții s-a plăsmuit din propriile ei izvoare. Ea a pășit în fața lumii contemporane drept creație spirituală. Mulți dintre cei care aveau o înclinație interioară spre ea au căutat să colaboreze cu alții. Astfel societatea a ajuns să fie formată din niște personalități, dintre care unele căutau mai mult elementul religios, altele pe cel științific, iar altele pe cel artistic. Iar ceea ce era căutat, trebuia să poată fi găsit.
Completarea editorului
„Formularul” semnat de Rudolf Steiner și Marie von Sivers nu este disponibil în original. Originalul care a fost dat mai departe de Reuß a fost distrus, conform relatării unei martore oculare. Dar pentru că există copii ale acestuia urmează aici redarea formulării negarantate a unei astfel de copieri, pentru a nu fi expuși reproșului unei omisiuni tendențioase:
„Angajament și obligație. Eu, subsemnatul semnatar cu propria mână, mă angajez și promit cu aceasta în mod festiv să respect și să urmez cu fidelitate legile și obiceiurile Vechiului și Primit. Rit al M. și M. O.T.O.1, să ajut după cele mai bune puteri să fie reprezentat O., să păstrez cu severitate secretul obișnuit, să intervin și să mă îngrijesc pentru menținerea Secțiunii Suverane pentru Imperiul German și să îl recunosc pe Marele Gen. Suv., ad vitam, dr. Th. Reuß, în calitate de apărător vizibil al .-. secretului nostru, precum și ca instanță supremă și ultimă în toate .-. lucrurile. Mă angajez în continuare că nu voi permite nimănui să mă hipnotizeze sau să mă mesmerizeze sau să mă transpună în vreun alt fel într-o astfel de stare pasivă, încât cineva, fie că e o persoană profană sau o altă persoană, ființe sau forțe, m-ar putea determina prin intermediul acestui lucru să pierd controlul asupra gândurilor mele, voinței mele sau faptelor mele, pentru ca secretele care mi-au fost încredințate să nu poată fi trădate nici în acest mod prin vina mea și slăbiciunea mea. Dacă va fi să încalc vreodată acest angajament al meu, fie ca sufletul meu să călătorească fără liniște prin incomensurabilul spațiu – timp – fără sfârșit. Iehova cel etern, ascultă cuvintele mele și ajută să îmi îndeplinesc angajamentul. Berlin d. 24.11.05. Rudolf Steiner.”
1 = Ordo Templis Orientis (Ordinul Oriental al Templierilor). A pune în legătură degenerarea ulterioară a acestui ordin cu Rudolf Steiner, pentru oricine îi cunoaște viața și opera, se află în afara oricărei discuții.
Dintr-o discuție cu Kurt Englert-Faye după însemnarea acestuia în jurnal, Dornach, 25 februarie 1933
La doamna dr. Steiner. Am rugat-o să îmi povestească situația exactă privitoare la relația dr-ului Steiner cu francmasoneria, deoarece trebuia să îmi fie clar acest lucru pentru a putea să mă opun afirmației din partea masonă: că dr. Steiner ar fi fost francmason și că după aceea, când a fost pus în posesia „secretelor”, ar fi decăzut din drepturi, pentru a le combate.
Ea mi-a dat următoarea prezentare a situației:
În conferințele sale despre cele mai diferite obiecte ale antroposofia, dr. Steiner a înfățișat, printre altele, și unele lucruri care sunt conținute într-un anumit mod și în transmitere francmasonă, fără a ține cont sau să facă referire la acestea, [ci] din propria sa cercetare a spiritului; căci numai rezultate ale propriei sale munci de cercetare considera că e îndreptățit să prezinte. Acum, printre multitudinea de oameni care s-au adunat treptat în grupurile Societății, existau și personalități care erau membri ai unor loje francmasone, o parte din ei ocupau chiar destul de înalte. Aceștia recunoșteau „autonomia”, din forța căreia vorbea dr. Steiner, precum și superioritatea științei sale. Ei au mers la el și l-au rugat, în calitate de „Maestru” al lor, să înnoiască și strădania către spirit pe măsura necesităților de conștiență actuale, care fusese vie în ceea ce a fost transmis în francmasonerie ca impuls inițial.
S-a apropiat, așadar, această cerință din afară, dinspre lume către dr. Steiner, ca o sarcină karmică ce vroia să fie soluționată, nimic altceva decât ce s-a întâmplat la vremea respectivă cu sarcina de a colabora la Arhiva Goethe din Weimar și de a edita scrierile de științele naturii ale lui Goethe în cadrul marii ediții din Weimar.2 Și tot așa precum dr. Steiner nu a practicat filologia lui Goethe în cercetarea sa despre Goethe, ci a dezvoltat mai departe și a dus mai departe tendințele din cadrul ideilor și gândurilor lui Goethe, într-o „înnoire” spirituală pe măsura timpului și mai potrivită cu conștiență, tot astfel el a luat sâmburele ființial al impulsului francmason de odinioară și a lăsat forțele sale formatoare să se dezvolte mai departe, corespunzător cu legile spirituale ale timpului nostru. Oriunde intervine știința spiritului legându-se de ceva ce există, nu este vorba niciodată de preluarea unei tradiții, ci de realizarea unei succesiuni spirituale. Introducerea înnoirii a avut loc și în acest caz cu respectarea formelor date, așa cum fusese și cazul în situația potențării goetheanismului până ce a ajuns știința modernă despre spirit. Văzut din afară, dr. Steiner lucra la Weimar în același peisaj și cu aceleași mijloace ca și filologii lui Goethe, dar în interior se petrecea ceva cu totul diferit. Aceia conservau, el însă metamorfoza. Așa cum Rudolf Steiner am putea spune că era legitimat științific pentru Weimar (în afară de titlul său de doctor) prin recomandarea lui Karl Julius Schröer, așa a fost necesar și privitor la masonerie „să se lege de ceva existent”, așa cum spunea el însuși adesea mai târziu. Asta înseamnă, în cazul de față, că a dobândit o cartă, îndreptățirea, legitimarea exterioară „istorică” pentru a putea să fie activ în acest domeniu. (Un procedeu care este în felul său comparabil cu dobândirea gradului de doctor la orice universitate din prezent, pentru a putea beneficia de toate drepturile care sunt legate de acesta.)
2 Vezi nota 15 de la p.28.
Intermediarul de la care a fost cumpărată carta a fost un anume Reuß. Era o potrivire de un caracter real-simbolic, faptul că decadența francmasoneriei istorice s-a prezentat și personal așa ca acest Reuß, care atunci reprezenta instituția în calitate de reprezentant oficial, pe deplin recunoscut și îndreptățit.3 De-abia mai târziu a fost Reuß ostracizat de francmasoni ca înșelător și șarlatan.
3 Aici e de precizat că Reuß era recunoscut doar de Yarker, însă nu și de francmasoneria regulară.
Dobândirea cartei a fost singurul contact care a avut loc între dr. Steiner și societatea francmasonilor. Rudolf Steiner însuși nu a fost niciodată francmason și nu a primit niciodată vreo directivă din acea parte.
Faptul că francmasonii înfățișează parțial desfășurarea evenimentelor în alt fel nu schimbă nimic din fapte și ar putea să își aibă motivația în aceea că lor, în calitate de administratori ai unei înțelepciuni „moarte”, transmise, le este la fel de antipatică autonomia spirituală și suveranitatea lui Rudolf Steiner, cum este goetheanismul dezvoltat mai departe până la știința spiritului pentru administratorii moștenirii literare a lui Goethe, care ulterior s-au străduit, de asemenea, să-l discrediteze pe dr-ul Steiner în calitate de editor al scrierilor de științele naturii.
... Dar trebuie oare toți francmasonii să fie trădători? Cum e oare cu Friedrich cel Mare, feldmareșalul Blücher, Wilhelm și împăratul Friedrich, cu nenumărați alți prinți și generali germani? Trebuie oare toți aceștia să fie puși la stâlpul infamiei și odată cu ei nenumărați alții încă în viață, care au aparținut de cercuri germane de francmasoni?
Primul care imediat la izbucnirea războiului a distrus documentul primit, care îi dădea dreptul să lucreze autonom, a fost Rudolf Steiner. El a declarat această muncă drept dizolvată în mod irevocabil. În ce a constat ea? În explicarea din perspectiva științei spiritului a simbolurilor și a unor trăsături fundamentale ale ceremonialului. Pentru a putea face asta în mod cinstit, a trebuit să aibă un drept să o facă. Dreptul i-a fost adus în întâmpinare prin soartă, pentru că au fost câțiva masoni care erau de părere că dobândesc prin aceasta o îmbogățire a cunoașterii lor lacunare. Domnul care purta titlul de Mare Maestru, care avea dreptul să emită un astfel de document, nu era de așa fel încât Rudolf Steiner să vrea să mențină cu el relații în continuare. Astfel a fost condiția lui Rudolf Steiner: niciun fel de relații de vreun gen, în afara plății taxelor obligatorii. Iar acest lucru a fost foarte în regulă pentru domnul acela.
Ceea ce vor însă să facă detractorii din acest fapt, care este descris în Cursul vieții mele, aceasta este apartenența la asemenea asociații care au intenții politice, ba chiar unele al căror țel este nimicirea Germaniei. Este o minciună nerușinată, iresponsabilă. Dar oare ce se poate face altceva, într-o lume în care minciuna este atât de puternică, decât să fie numită cu propriul ei nume?
Singura dată când Rudolf Steiner a participat la o sărbătoare masonă au fost funeraliile pentru Joachim1, iar atunci a fost atâta armată în jur, dar și doamne, încât asta chiar că nu este suficient pentru a fi acuzat de mașinațiuni antistatale. (...)
1 Vezi nota 3 de la p. 112.
Se pot oare combate afirmații care sunt neîntemeiate? Un domn Huber îl numește în cartea sa pe domnul Reuß drept inspirator al lui Rudolf Steiner.2 Dacă eu aș afirma că Mefistofel este inspiratorul domnului Huber, atunci nu știu dacă ar putea să îmi aducă documentele necesare pentru a-mi dovedi că nu așa stau lucrurile. Probabilitatea există însă, că acest lucru stă așa până la un anumit grad, nu a existat însă niciodată o inspirație a dr-ului Steiner prin domnul Reuß.
2 Engelbert Huber, Freimaurerei. Weltmacht hinter den Kulissen (Francmasonerie. Puterea mondială din culise), Stuttgart, 1934. În carte este formulată afirmația că Rudolf Steiner ar fi fost însărcinat de Theodor Reuß să alcătuiască un ritual pentru Ordinul Memphis-Misraim din Germania. Acest lucru este contrazis de la sine de documentele volumului de față. Drept completare la acest lucru este observația lui Rudolf Steiner din conferința de la Dornach din 11 octombrie 1915: „Și acest lucru s-a întâmplat, că frății oculte mi-au făcut una sau alta dintre propuneri; și anume când o frăție ocultă foarte renumită mi-a făcut propunerea să particip la răspândirea unui ocultism, care se numește și rosicrucian, am lăsat-o fără răspuns.”
Dr. Steiner a trebuit să-și câștige dreptul exterior de a salva de la totala corupere un anumit conținut spiritual care era exprimat în simboluri venerabile, prin faptul că – să zicem – Mefistofel a luat în stăpânire aceste lucruri prin oameni care sunt supuși influențelor lui și sunt înfipți în asociații francmasone. Cineva care vede prin asemenea lucruri încearcă să protejeze și spiritualitatea de furtul prin puteri rele, iar pentru asta aduce multe jertfe. Rudolf Steiner a fost primul care a arătat înspre anumite intenții politice ce se află în spatele anumitor uniuni secrete, și în fața cărora membrii multor așa-numite societăți secrete, cum ar fi, de exemplu, Ordinul francmason, stau fără să bănuiască nimic.3 De aceea a fost necesară lămurirea obiectivă, nu însă și urmărirea calomniatoare, care vede fantome și urmărește ea însăși scopuri politice cu aceasta.
Majoritatea francmasonilor germani stau cu siguranță în fața intențiilor cu totul ascunse ale câtorva cercuri fără să bănuiască nimic și fără să creadă. Și simțirea lor se va întoarce împotriva dr-ului Steiner, pentru că a rostit câteva cuvinte serioase, de atenționare. Astfel trebuie cunoscătorul să se expună la ura tuturor cercurilor și să lase să răsune asupra lui strigătul „răstigniți-l”.
Și francmasoneriei i se reproșează blasfemie și negarea lui Christos. Întreaga muncă de-o viață a dr-ului Steiner servește sarcinii de a apropia impulsul lui Christos de înțelegerea umană, de a-l face din nou viu, într-un timp în care materialismul amenința să îl sufoce și a implicat mișcarea celor fără Dumnezeu. În aceasta se află desigur o dovadă împotriva anumitor afirmații. Dar trebuie să faci efortul să studiezi asemenea dovezi.
Într-un studiu serios și conștiincios al operelor lui Rudolf Steiner se află dovada cea mai impresionantă împotriva tuturor lucrurilor care sunt adunate despre el ca neadevăruri din partea dușmanilor înverșunați.
3 Vezi, îndeosebi, conferințele din anii de război 1916/194 Zeitgeschichtliche Betrachtungen (Considerații istorice), două volume, GA 173/74.
Este foarte greu să faci afirmația că dr. Steiner nu a avut nimic de-a face cu mișcarea francmasonă. Dr. Steiner spune cele ce sunt de luat în considerare pentru aceasta la pagina ... din Cursul vieții sale.
Mișcarea francmasonă însăși este o mișcare fragmentată în multe organizații și ajunsă la decadență, care a provenit inițial din acele curente care mai aveau încă o legătură cu vechea înțelepciune din misterii. Curentul inițial a fost deviat în multe parcursuri secundare și canale. Ele au parcurs diferite și au deviat căi destul de departe de țelul lor inițial, de strădania către cunoaștere.
Strădania dr-ului Steiner a fost acum de a descoperi iarăși izvoarele curate ale învățăturilor esoterice, a le lăsa să se purjeze în parcursul lor istoric în fața privirii noastre sufletești, a le elibera de dărâmăturile care s-au depus treptat în ele, pentru a arăta cum, în ciuda dărâmăturilor și a tulburării periodice, forțele originare curate și-au căutat tot mereu căi noi, pentru a lăsa să le parvină oamenilor acțiunea lor învigorantă, ce condiționează progresul. În punctul central al devenirii din istoria spirituală a omenirii, Rudolf Steiner pune Misteriul de pe Golgotha, cu forța pe care o cunoaștem din scrierile și conferințele sale. Întreaga înțelepciune veche din misterii tindea către acest punct culminant; întreaga înțelepciune de misterii ce a urmat, nou învigorată, renăscută prin acest curent de forță, smulsă din adumbrire, se lupta pentru mijloace, pregătea căile prin care nu doar în mod religios să poată fi satisfăcut dorul inimii omenirii, ci și treptat să poată fi dezvoltată în cadrul omenirii înțelegerea pentru impulsul lui Christos.
Acestei sarcini și-a dedicat Rudolf Steiner viața în cea mai mare măsură. El a acționat în toate trei domeniile în mod creativ și dătător de impuls, care înainte, în timpul culturilor inaugurate prin misterii, erau o unitate: cel religios, cel artistic, cel științific. Tuturor oamenilor care au cerut sfat și ajutor în aceste domenii pentru căutarea și strădania lor, pe acestea le-a dat, fără diferență de contexte sociale din care ar fi venit. Mulți francmasoni ce se străduiau cu seriozitate au recunoscut fericiți că în antroposofia reprezentată de Rudolf Steiner a fost dată o lumină care le deschidea o înțelegere pentru unele lucruri care le erau oferite în lojele lor în imagine și semn în calitate de ritual preluat prin tradiție. Au început să înțeleagă mai bine ce s-ar vrea să se spună cu aceasta. Au existat și unii care sufereau foarte puternic din cauza manifestărilor ispitirilor în care căzuseră unele organizații la care soarta i-a condus. Ei s-au uitat în jur pentru ajutor. Dintr-un asemenea impuls s-a apropiat de Rudolf Steiner rugămintea de a face încercarea unei fondări care ar putea, liberă de orice amestecătura adunată de-a lungul secolelor, să elaboreze principiile fundamentale curate ale strădaniei esoterice. Felul în care a avut loc acest lucru a rezultat din condițiile existente, care erau extrem de nesatisfăcătoare. Dacă organizații se împotmolesc, atunci neajunsul oamenilor care acționează în ele poartă vina pentru acest lucru, îndeosebi al celor puși la vârful lor. Acest lucru a fost cazul aici într-un mod destul de înspăimântător, iar Rudolf Steiner nu a vrut să aibă nimic de-a face cu asociații care stăteau sub o asemenea conducere.
Aceasta a fost condiția pe care a pus-o atunci când a acceptat să realizeze o afiliere documentată istoric, prin care se obliga să achite contribuții financiare, drept contraparte pentru libertate absolută și autonomie în configurarea unei munci care avea scopul să tragă treptat vălurile ce întunecau din fața obiceiurilor simbolice care acum trebuiau să fie cuprinse de forțele luminoase ale conștienței. Așadar, ceea ce a făcut mereu prin antroposofia sa: în dezbrăcarea treptată de învelișurile mistice și în construirea solidă a forțelor rațiunii care se potențau prin rațiune ajungând la înțelepciune, a fost să îndeplinească îndatorirea pentru cunoaștere a omului din prezent.
El a făcut prin aceasta ceva ce considera că este îndatorirea sa față de omenire. Pentru el însuși era o împovărare nouă, o jertfă adusă. Dar fiecare jertfă are și un efect pozitiv în sens spiritual, prin faptul că i se deslușesc noi izvoare de cunoaștere celui care preia cu bună voință povara. Și poate că Rudolf Steiner nu ar fi putut să rostească unele cuvinte avertizatoare, bazate profund pe adevăr, față de pericolele organizațiilor secrete actuale, dacă nu ar fi cuprins acest lucru, chiar și de departe, în studiul său general al manifestărilor sociale actuale. Aceasta l-a determinat să sublinieze și mai sever, și mai limpede decât înainte, că uniunile secrete nu mai puteau să existe în ziua de astăzi, că starea actuală de dezvoltare a omenirii nu mai suportă acest lucru.
La fel ca orice știință, și știința spiritului cere o construcție graduală, o dezvoltare treptată a forțelor rațiunii pentru a ajunge la cunoașterea spiritului. În acest sens nu se așteaptă de la începător și de la noul-venit să aibă o capacitate de cuprindere pentru treptele mai înalte ale cunoașterii. Ele trebuie să i se deslușească treptat conștienței sale, precum domeniile mai înalte ale matematicii, care pentru începător sunt și ele încă un secret.
Opera lui Rudolf Steiner este una oferită public omenirii, care duce treptat la cunoașterea mai înaltă. Ea stă extinsă în fața noastră aici, în scrierile, conferințele și creațiile sale artistice și nu are nimic de-a face cu organizații secrete, și nici cu unele masone. De mult sunt depășite explicațiile, pe care le-a dat pentru semne și simboluri venerabile, de către rezultatele cercetării în spirit pe care le-a lăsat moștenire în nenumărate opere, pentru conștiență umană a rațiunii și Eu-ul omului, care este chemat la trezie, care vrea trezia.
Cine ar face efortul să studieze fără prejudecăți lucrările lui Rudolf Steiner, acela ar vedea curând că aici se vestește o cunoaște despre lucruri spirituale, care într-adevăr nu are nevoie să caute după alte izvoare decât cele care se deslușesc în fața propriului interior. Cunoașterea din școală și universitate a fost asimilată de el în mod cuprinzător, cunoașterea despre raporturile multiple ale vieții și ale corelațiilor sale sociale au adus ochiul treaz pentru lucrurile vieții și multele relații în care l-a pus viața. Ele s-au apropiat de el, el nu le-a căutat, nu avea nevoie să le caute, căci el a fost căutat pentru că avea mai mult de dat decât alții și pentru că dădea cu iubire, niciodată cu aroganță și cu reținere. Ceea ce se apropia de el, el nu respingea; chiar dacă era de valoare mai mică, „cântărea doar binele din suflete și lăsa răul să-și găsească ispășirea în cursul dreptății lumii”1. Dar față de acțiunea răului trăgea o limită strictă și nu îl lăsa să descompună cercurile pe care trebuia să le îngrijească.
1 Cuvinte ale Marelui Maestru în a doua dramă-misteriu a lui Rudolf Steiner, Încercarea sufletului (1911).
Din această atitudine sufletească se explică, pe de o parte, grozava sa toleranță și blândețe, disponibilitatea sa de ajutor și milă nemărginită și, pe de altă parte, refuzul său ferm față de toate elementele constant dăunătoare.
Cu acestea am încercat să sugerez motivul pentru care nu poftea imediat în fața ușii pe cineva care nu îi plăcea din punct de vedere moral, iar, în măsura în care depindea de el, nu acorda spațiu de joc pentru influența acestuia. Dimpotrivă, el căuta ca pe calea acțiunii pozitive să conducă pe căi bune ceea ce apucase pe căi greșite sau amenința să o apuce. De aceea se împovăra cu viața din cadrul Societății Teosofice și nu a refuzat înființarea unei ramuri autonome a masoneriei de grad înalt, care i-a fost propusă în baza cunoașterii sale mai înalte. Marele Maestru al acelui Ordin a făcut o impresie cu totul neplăcută; cu el nu se putea avea de-a face decât să se plătească taxele uzuale în acele cercuri. A fost o ceremonie scurtă, după care a fost emis documentul, pe care Rudolf Steiner l-a rupt la începutul războiului.
Poate că această afiliere care a avut loc doar pe hârtie i-a dat totuși posibilitatea să vadă unele lucruri mai bine în interior, lucru pe care l-a exprimat apoi în repetate rânduri în conferințele sale, ca avertisment și pentru a conduce formarea de judecăți pe căile corecte. În exterior nu s-a aflat niciodată în vreo legătură cu vreun Ordin; niciodată nu a existat vreo ședință comună, niciodată o discuție comună. De aceea este un neadevăr obiectiv, dacă într-o carte precum ... de Huber2 și în scrieri de asmuțire de calibru inferior se indică asupra legăturii lui Rudolf Steiner cu masoneria într-un mod tendențios. Sunt enumerate toate acele titluri grozave. Ei bine, pe acestea nu le-a căutat, așa e doar obiceiul mason, de a se acoperi cu titlurile supreme, suverane, ilustre etc., asta aparține de tradiție, de convenție și este în sine plăcut în ziua de astăzi, mai ales că pentru majoritatea a mai rămas doar această coajă goală. Dar tocmai de aceea contează pentru un om serios și un cunoscător să salveze sâmburele care este strivit și pietrificat de această coajă. Pentru Rudolf Steiner a contat doar sâmburele. De aceea i-a fost și absolut indiferent în ce măsură diferitele Ordine se recunoșteau sau nu; dacă cea care i-a propus documentul era o așa-numită organizație secundară, lojă de colț sau nu. El nu vroia să aibă de-a face cu nici o organizație. Aceasta a fost condiția urmărită cu strictețe, la care s-a supus domnul Reuß cel împodobit cu multe titluri, care a fost întru totul tratat, conform caracterului său, cu distanță și cu mănuși spălate.
2 Engelbert Huber, Freimaurerei. Weltmacht hinter den Kulissen (Francmasonerie. Puterea mondială din culise), Stuttgart, 1934
Rudolf Steiner a știut de la alții că timpul masoneriei medievale și moderne a trecut. El a pășit în fața lumii cu dezvăluirea adevărurilor oculte, pentru că omul are nevoie de ele și pentru că acțiunea pe ascuns a dus la nereguli. În venerabilele simboluri se află însă o forță și nu este nevoie să renunțăm la ele din cauza manifestărilor de decadență exterioare. Ele se pot salva, de exemplu, și menține pentru omenire prin intermediul artei. Asta a făcut Rudolf Steiner. În scrierile sale dramatice de misterii, în clădirea sa, în câteva opere ale elevilor săi, această metamorfoză a devenit viață și astfel a fost făcuta rodnică pentru omenire. În aceasta constă valoarea de eternitate adevărurilor care trebuie salvate din decăderea formei exterioare. În metamorfoză, continuitatea. În aceasta constă îndreptățirea modului de acțiune a lui Rudolf Steiner, care i s-a înfățișat ca îndatorire.
Caracterul tendențios al minciunilor care sunt legate de această campanie de discreditare este evident. Masonii s-ar putea să aibă un motiv, care din punctul lor de vedere este îndreptățit, de a lupta împotriva dr-ului Steiner și au și făcut-o cu toată puterea. Întoarcerea armelor – poate că și aici și-au băgat mâinile – este o manevră îndemânatică, ce s-ar putea să folosească la unele scopuri întunecate. Nu avem nevoie să ne sfiim de lumina deplină în această chestiune.
Dacă cineva a recunoscut și a exprimat la timpul potrivit faptul că timpul pentru francmasonerie a trecut, atunci acela e Rudolf Steiner. Acest lucru nu îl afirmă doar lucrarea vieții sale – antroposofia –, nu doar că el o exprimă artistic în drama sa (reprezentanții societății oculte predau simbolurile lor și depun funcțiile)3, ci și faptul că în primele zile după ce izbucnise războiul el a rupt documentul primit, ca semn și pentru confirmarea acestei opinii a lui, că au trecut timpurile în care masoneria ar mai putea să fie recunoscută. Pentru a avea și în fața conștiinței sale dreptul la un asemenea refuz, el a avut îndatorirea să nu se dea la o parte din fața atingerii cu ea. Și cât de scurtă a fost această atingere – refuzată imediat când și-a dezgolit caracterul găunos. Cu asemenea afirmații nu trebuie vizați acei membri demni de prețuire aflați în rândurile lor, care ––––– [aici textul se întrerupe].
3 A se vedea a treia dramă-misteriu a lui Rudolf Steiner, Păzitorul Pragului, tabloul 10 (1912).
1 Apărut în „Anthroposophie. Zeitschrift für freies Geistesleben” (Antroposofie. Revistă pentru viață spirituală liberă), an. 16, caiet 3, aprilie-iunie 1934, Stuttgart, editată de C.S. Picht.
Opera lui Rudolf Steiner indică faptul că în timpuri străvechi au existat misterii, inițieri, prin care sufletele umane erau ridicate către participarea la viața spirituală. De la ele provin impulsurile ce au condus prin efectele lor la marile culturi ale Antichității care ne-au devenit cunoscute. Acolo a fost cultivată cunoașterea secretă, știința spiritului, care în acele timpuri se afla într-o mare înflorire și care avea ca exprimare exterioară religiile politeiste. Sfetnicii regilor și personalitățile conducătoare care erau alese pentru noi formațiuni culturale au provenit din acestea. În cadrul devenirii, trecerii și coliziunii popoarelor, comorile lor de înțelepciune au format legătura unificatoare. Rezultatele fiecărei culturi erau păzite și păstrate pentru progresul omenirii și transmise mai departe din generație în generație. Ele au format un al doilea curent, pe lângă cel care se revărsa în jos din izvoare spirituale, care însă se estompa pentru conștiența majorității oamenilor în aceeași măsură în care știința despre lucrurile fizice dobândea cuprins și precizie. Sufletul a pierdut amintirea despre originea lui. A venit timpul în care nu doar un popor singular, ci întreaga omenire ar fi ajuns la decadență, dacă nu s-ar fi desfășurat evenimentul christic.
Prezentarea în întregul ei cuprins a semnificației evenimentului christic pentru revigorarea omenirii este sarcina căreia Rudolf Steiner i-a dedicat viața sa. Pentru aceasta a trebuit să tragă din toată știința pe care și-au cucerit-o oamenii până acum și să lumineze în toate domeniile acestei științe, cele evidente, cât și în cele secrete. De acele secrete aparțineau vechile misterii cufundate: aici trebuia ca dărâmăturile, în sens figurat, sub care se aflau, să fie în același fel date la o parte precum fac arheologii la vechile așezăminte de temple îngropate. Înainte de toate era însă important să salveze ceea ce mai străbătea încă drept substanță vie în cunoașterea misteriilor, ce se sprijinea pe tradiția veche, dar care în reprezentanții săi umani se rigidiza tot mai mult sau decădea. Înțelepciunea străveche, fără revigorare prin intervenția christică, fără înțelegere pentru acest cel mai mare dintre misterii putea să ducă pe parcursul timpului doar la rătăciri.
Rudolf Steiner avea o înțelegere cuprinzătoare a acestor corelații, prin intermediul științei spiritului fundamentată filosofic și dezvoltată organic de el. De aceea a considerat că este sarcina lui ca în timpurile noastre, în cazurile în care, din asemenea cercuri care – prin tradiție sau pe baza unei noi sugestii – cultivă o știință a spiritului străveche, s-a apropiat de el solicitarea de a le face accesibilă știința sa, el să trateze această cerere nu respingător, ci cercetător. El nu a căutat niciodată asemenea cercuri, dar acolo unde ele l-au rugat pentru lămurire și îndrumare, el nu a ezitat să le-o acorde. Acesta era pentru el serviciu față de umanitate.
Strădaniile din partea unor reprezentanți ai Societății Teosofice, cărora le-ar fi plăcut să îl vadă în rândurile lor, el le-a refuzat la început în mod decis, pentru că Societatea Teosofică lucra în direcție unilateral orientalizatoare, iar în multe cazuri se mișca în ape științific-diletante sau psihic-fenomenaliste. Îndeosebi, însă, îi lipseau fundamentele pentru cunoașterea adevăratului esoterism christic. De-abia când teosofii germani au vrut să fondeze o secțiune autonomă sub conducerea lui și astfel și pe baza esoterismului occidental creștin el a simțit îndatorirea de a nu se sustrage din fața acestei rugăminți.
Atunci când, după un șir de ani, președinta de mai târziu a Societății Teosofice, Annie Besant, a încercat să împiedice această acțiune pentru un creștinism viu, a avut loc separarea și înființarea Societății Antroposofice. Detaliile acestui proces sunt înfățișate de Rudolf Steiner în autobiografia sa Mein Lebensgang (Cursul vieții mele).
Cealaltă propunere a venit din acea parte care cultivă conform tradiției un esoterism creștin medieval, pe baza vechii înțelepciuni a misteriilor. Ea pune mare preț pe faptul că se întinde continuitatea ei istorică până în timpurile în care a fost cultivată cunoașterea ocultă în vechile temple egiptene. În încrengăturile ei multiple care au luat naștere în decursul secolelor, aceste cercuri au preluat apoi de la cele mai diferite curente mistice ceea ce li se părea corespunzător spiritual și stimulativ, îndeosebi prin impulsurile cruciadelor, ale asociațiilor meșterilor constructori etc. Ele s-au menținut sub diferite denumiri, de Uniuni de Francmasoni, Ordine ale Iluminaților etc. Ele s-au îndepărtat însă pe parcursul timpului, majoritatea lor, tot mai mult și mai mult de cunoașterea și de țelurile lor inițiale, au căzut apoi în raționalism și adesea în ateism și au devenit treptat asociații parțial politice, parțial de afaceri, parțial cu scop de binefacere. Tot mai mare a devenit dezamăgirea celor care s-au lăsat admiși în acele uniuni pentru a dobândi acolo cunoaștere despre spirit. Tot mereu s-au apropiat de Rudolf Steiner astfel de persoane dezamăgite, pentru a-i spune că de-abia acum, prin știința sa spirituală prezentată în public, ar fi găsit accesul la ceea ce se ascunde în spatele simbolurilor, pe care nimeni de la ei nu le-ar înțelege. Mulți se plângeau că s-ar sluji neadevărului, pentru că se rostesc formule uzitate, care vesteau despre credința într-un spirit dumnezeiesc – dar în același timp se stătea cu totul sceptic în fața acestor conținuturi. Și putea fi întâlnit un mare dor de a trăi ceva din acea seriozitate care trebuie să fi fost unită cu vechile obiceiuri cultice. Se arăta francmasoneria ca un curent al trecutului aflat în decădere, al cărei organism exterior putea fi cuprins de puteri contrare, ba chiar era deja în mare parte cuprins.
Dar ceea ce se păstrase ca adevăr în aceste strădanii vechi de mii de ani, conținutul lor spiritual, care nu putea fi făcut mort, putea și trebuia să slujească în formă metamorfozată pentru reînnoirea omenirii. Aceasta era sarcina în fața căreia s-a văzut pus Rudolf Steiner, când din cadrul acelor cercuri i-a fost făcută propunerea de a înființa o organizație autonomă printr-o afiliere documentată istoric-legal. Această propunere a fost animată prin intermediul unui om cu strădanie spirituală, care dobândise opinia că Rudolf Steiner ar ști mai multe despre lucrurile spirituale decât ei toți împreună. Propunerea a fost făcută apoi oficial dintr-o parte care cu siguranță se gândea mai mult la foloase practice, iar față de punctele de vedere spirituale avea o poziție nespus de indiferentă. Nu era sarcina lui Rudolf Steiner să scotocească în trecutul acestui om, deoarece el nu avea intenția să mențină relații cu el. Ca nedemni de funcția lor se arată adesea nu numai reprezentanți cu titluri ai unor societăți secrete, ci și ai unor instituții bisericești și de alt gen. Faptul că – așa cum rezultă acum din scrierile lor – diferitele Ordine francmasone nu se recunosc reciproc este o situație pe care desigur o au în comun și cu alte organisme înființate de oameni, a căror cercetare cere mult timp și efort, precum și perspicacitate juridică. Rudolf Steiner trebuia însă să ia în considerare ceea ce este de importanță decisivă pentru fiecare reprezentant al adevărurilor spirituale: afilierea istorică la un curent spiritual străvechi-venerabil, chiar dacă pe parcursul timpurilor s-a metamorfozat în formele sale, pentru a-l proteja pe acesta de decadență, în măsura posibilităților. Conținutul său de adevăr putea, dacă el se arăta de acord, să fie trezit din nou la o nouă viață și, corespunzător cu forțele de cunoaștere ale timpului, să fie puse în slujba progresului omenirii. În limbajul sufletului conștienței puteau să reînvie vechile simboluri, în posibilitățile de revelare ale artei să cuprindă întreaga omenire.
Rudolf Steiner a pus o condiție. El urma să îndeplinească afilierea istoric-legală în cadrul gradului care i-a fost oferit, prin care putea să ducă mai departe munca în mod autonom, – dar cu aceasta trebuiau să fie epuizate relațiile. Nici o singură altă pretenție nu era permis să fie emisă, nici cu privire la colaborare, nici la relații umane, sociale sau organizatorice. Nimic decât o formalitate exterioară, în niciun fel obligatorie, nu trebuia îndeplinită, nici o singură lucrare împreună nu trebuia să aibă loc! – Cercul nou-înființat, deplin autonom, care se recruta din asemenea teosofi care aveau un dor de a se apropia și în acest mod de esoterismul occidental, lua cunoștință de vechile simboluri, mai întâi în semnificația lor imagistică, apoi tot mai mult și mai mult conform ființei interioare, până ce erau prelucrate prin conștiență. Ele erau astfel smulse din simțirea umbrită, mistică și făcută accesibilă pentru viața artistică și științifică. Atunci când a izbucnit războiul, în august 1914, Rudolf Steiner a declarat dizolvat cercul de lucru astfel înființat, care se reunise sub numele de „Mystica aeterna”, și a rupt, ca semn pentru aceasta, documentul care făcea referire la acest lucru2. Niciodată nu s-au mai reunit în acest mod.
2 Pentru oricine pătrunde în literatura francmasonă și pentru care contează adevărul, ar trebui să iasă în evidență faptul că Rudolf Steiner nu este deloc abordat vreodată în ea (făcând abstracție cu totul de respingeri directe), precum și modul cum sunt reprezentate scrierile sale în marea Bibliographie der freimaurerischen Literatur (Bibliografia literaturii francmasone) de Wolfstieg, 4 volume, 1911-1926, care sub 54.320 de numere a cuprins toate conținuturile bibliotecilor din lojele francmasone, iar din scrierile sale sunt doar trei exemplare întâmplătoare (din peste 200 din publicațiile sale sub formă de carte!). – Totodată, un „expert”ar trebui să aibă cunoștință de faptul că asemenea denumiri precum Misraim, Memphis, O.T.O. (Ordin Oriental al Templierilor) [a se vedea „Note suplimentare”, asupra „masoneriei egiptene”] și altele asemenea, pe care documentul le enumeră și care pentru Rudolf Steiner erau învelișuri jefuite de ființa lor, de mult au devenit doar niște simple nume.
Prin aceasta este prezentat exact ce stă la baza faptului aparent contradictoriu, și anume că: din partea unor oameni se afirmă că Rudolf Steiner ar fi fost un frate de grad înalt, din partea altora că el nu ar fi aparținut niciodată de francmasonerie. Rudolf Steiner într-adevăr nu a avut niciodată o relație cu Ordine de francmasoni. El stă cu totul străin față de aceste comunități și este chiar combătut puternic de ele, căci de la începutul acțiunii sale teosofic-antroposofice a dezvăluit în învățătura lui ceea ce acelea consideră că sunt secretele lor, care le conferă greutate și reputație. El dezvăluie știința esoterică, pentru că omenirea are nevoie de ea, pentru că este o necesitate a timpului. El deslușește însă în același timp înțelegerea pentru ea. Pentru a umple cu viață nouă vechile simboluri într-un mod îndreptățit, într-un cerc de lucru afiliat la curentul istoric și constituit din punct de vedere al formalităților, el a îndeplinit un contract extern și a stat cu totul deoparte de relațiile cu vreunul dintre frații francmasoni. Așadar, expresia „frate de grad înalt”, cu care dușmanii aruncă cu plăcere în jur, de vreme ce nu le mai este posibil să îl facă evreu, de facto induce în eroare. Deoarece Rudolf Steiner nu a stat în nici un fel de relații cu vreun Ordin francmason, dar această denumire trebuie să trezească aparența ca și cum ar fi aparținut de aceste organizații, scopul acestora este o înșelătorie care să facă atmosferă. Prin această înșelătorie trebuie atins faptul ca oamenii să nu se confrunte cu știința spiritului fundamentată și dezvoltată de Rudolf Steiner. Căci dacă ar face acest lucru, atunci ar deveni foarte curând evidentă opoziția față de francmasonerie. Rudolf Steiner a prezentat știința sa despre spirit într-un mod cu totul public, în cunoștința faptului că alcătuirea sufletească de astăzi a oamenilor nu mai poate să fie în interior în favoarea secretomaniei și că secretul trebuie să devină revelat.
În ea a făcut posibilă o adevărată înțelegere pentru creștinism și a dat calea și metoda cu care omul de astăzi poate să-și îndeplinească îndatoririle vieții sale printr-o cunoaștere a faptelor spirituale. Va fi de importanță decisivă, pentru soarta următoarelor parcursuri de timp, felul în care această știință a spiritului a lui Rudolf Steiner, care nu este cultivată în cercuri secrete și din punct de vedere al puterii politice, ci în deplină deschidere publică, va fi preluată în conștiența prezentului.
Marie Steiner
născ. v. Sivers
