Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUNOAŞTERE ANTROPOSOFICĂ A OMULUI ŞI MEDICINĂ

GA 319


CONFERINŢA A UNSPREZECEA

Londra, 29 august 1924

Ieri mi-a fost îngăduit să spun că starea de sănătate şi starea de boală pot fi înţelese prin cunoaşterea suprasensibilă a naturii umane. Am arătat că natura fizică, cea eterică, cea astrală, precum şi cea a Eului, trebuie să se afle într-un raport bine definit, nu într-un echilibru exact, strict, ci mai curând într-un echilibru labil, astfel că procesul patologic este legat de o îndepărtare considerabilă de raportul normal dintre cele patru părţi constitutive ale naturii umane. Am ales pentru început două exemple, datorită cărora am putut arăta ce poate afla cercetarea spiritual-ştiinţifică despre natura bolii, pornind de la cunoaşterea corpului eteric. Această cunoaştere oferă o viziune precisă asupra cancerului. Am arătat apoi cum poate conduce cunoaşterea naturii organismului astral la o viziune de ansamblu asupra unei boli atât de complexe cum este boala lui Basedow.

Pentru a merge mai departe, de la patologie la terapeutică - ceea ce vom ilustra prin aceste două exemple ‒, trebuie să adăugăm un aspect fundamental pentru a arăta cum se petrece absorbţia în organismul uman a unor substanţe naturale exterioare.

Pentru a înţelege întregul raport dintre organismul uman şi ceea ce se numeşte natură, nu e suficient să sesizăm că acest organism este făcut din materie, suflet şi spirit, în corpul fizic, eteric, astral şi organizarea Eului. Trebuie să sesizăm, pe lângă aceasta, aşa cum am arătat ieri referitor la siliciu şi acid carbonic, că pretutindeni unde se află nişte substanţe naturale, nişte procese naturale, temeiul lor spiritual apare în mod concret contemplării spirituale. Dar atunci trebuie să pătrundem în această spiritualitate concretă. La fel ca în domeniul fizic, unde trebuie să facem deosebirea între un mineral şi o plantă, noi trebuie să recunoaştem în mod concret şi spiritul, spiritualitatea, pe care fiinţele din lume o poartă în ele.

Desigur, nu pot descrie aceste fapte decât pe scurt, dar aş vrea să insist cel puţin asupra categoriilor principale. Să examinăm mai întâi natura minerală. Din ea obţinem o parte considerabilă a remediilor noastre şi ceea ce poate fi creat ca bază spirituală a medicinei va trebui să ia din regnul mineral o parte importantă de medicamente.

Dacă examinăm întregul regn mineral, vom vedea că ceea ce se află aici reţine spiritul în aşa fel încât există o înrudire a substanţei minerale tocmai cu organizarea Eului. Iată cum: s-ar putea crede că, administrând omului o substanţă minerală, indiferent cum, fie pe cale orală, fie injectabil, substanţa acţionează în general asupra organismului uman, vindecându-l sau îmbolnăvindu-l. În realitate, substanţa minerală ca atare, pe care chimistul o analizează şi de care se ocupă reflecţia fizicianului, nu acţionează deloc asupra organismului în calitate de substanţă fizică, ci rămâne aşa cum este. Substanţa fizică, atunci când este transferată din lumea exterioară în organismul uman, prezintă pentru contemplarea spirituală o metamorfoză neglijabilă. În schimb, acţiunea a ceea ce este spirit în mineral este deosebit de intensă asupra organizării Eului la om. Astfel încât putem spune că spiritul unui cristal de stâncă, de exemplu, acţionează deosebit de intens asupra organizării Eului. Astfel încât, dacă organizarea Eului poartă în ea, de exemplu, ceea ce este siliciu, atunci organizarea Eului ia în stăpânire ceea ce este spirit în siliciu, adică în cuarţ. Acest fapt este semnificativ.

Să trecem de la mineral la plantă. Plantele nu au doar un corp fizic, ci şi ceea ce am caracterizat ieri drept corp eteric. Dacă îi administrăm omului ceea ce este vegetal, fie injectabil, fie pe cale orală, acţiunea a tot ceea ce este vegetal se exercită, în general, în mod direct asupra corpului astral. Această afirmaţie este sumară şi valabilă în general, dar există peste tot excepţii, care pot fi, eventual, studiate. Apoi, tot ceea ce este animal, aşadar, toate esenţele, lichidele, substanţele elaborate pe care le extragem din regnul animal pentru a le administra organismului uman, toate acestea acţionează în organismul uman asupra corpului eteric.

Aceste lucruri sunt importante pentru medicina la care m-am referit ieri, întemeiată pe baze spirituale, care foloseşte, într-adevăr, în anumite boli, produse extrase din regnul animal, de exemplu, secreţia hipofizei, un apendice al creierului, folosită cu succes la copiii rahitici sau în caz de deformări ale membrelor ş.a.m.d. Dar şi alte produse ale organismului animal acţionează asupra corpului eteric al omului. Ele îl fortifică sau îl slăbesc, într-un cuvânt, ele acţionează mai ales asupra etericului.

Ceea ce transplantăm direct de la om la om nu are valoare decât pentru organizarea fizică. E vorba doar de o acţiune fizică. Este un fapt foarte interesant, pentru că atunci când facem o transfuzie de sânge de la un om la altul, nu trebuie să ţinem seama decât de acţiunea fizică a sângelui asupra organismului.

Acest lucru a putut fi studiat îndeosebi când s-a trecut de la vaccinarea antivariolică cu un produs uman la cea realizată cu vaccinul de la vacă. S-a putut urmări de la început cum acţiunea vechiului vaccin, cu produs uman, care se realiza asupra corpului fizic, ajungea să se manifeste, într-un fel, prin folosirea vaccinului de origine animală, asupra corpului eteric.

Astfel, putem spune că prin exerciţiile pe care le facem pentru a ajunge la contemplarea spirituală devenim capabili să avem o viziune de ansamblu asupra felului în care acţionează natura, la diferite niveluri, în om. Vedem cum omul atrage la sine prin organizarea Eului spiritul regnului mineral, cum prin organizarea sa astrală atrage la sine spiritul regnului vegetal şi cum prin organizarea sa eterică atrage spiritul, spiritualitatea regnului animal. În sfârşit, organizarea sa fizică nu atrage decât ceea ce este fizic în om. Aici nu mai putem vorbi de spirit. Deja chiar şi în ceea ce priveşte organizarea animală, care acţionează asupra corpului eteric, abia mai putem vorbi de spirit, noi trebuie să vorbim mai curând numai de etericul animalului.

Doar descoperirea acestor raporturi conferă, de fapt, o adevărată viziune de ansamblu asupra felului în care se situează în natură omul, fie el sănătos sau bolnav. Ajungem, de asemenea, la o viziune interioară asupra acţiunii a ceea ce este natural asupra organismului. Mergând mai departe, trebuie să ne întrebăm ce trebuie să facem, de exemplu, în cancer? - Am văzut ieri că, în acest caz, corpul eteric desfăşoară din sine însuşi o forţă prea intensă într-un anumit organ. Forţele centrifuge, cele care vor să se răspândească în Univers, devin prea puternice. Corpul astral şi organizarea Eului nu sunt capabile să li se opună în mod suficient. Atunci suntem conduşi, prin cunoştinţele dobândite pe cale spirituală, să ne spunem că putem încerca fie să fortificăm corpul astral, şi pentru aceasta trebuie ne adresăm regnului vegetal, fie să suprimăm acţiunea corpului eteric, adresându-ne pentru aceasta regnului animal.

În ceea ce ne priveşte, cercetarea spirituală ne-a condus să alegem, pentru a obţine vindecarea cancerului, calea care duce la corpul astral, pentru a-i fortifica acţiunea.

Pentru a procura un medicament pentru corpul astral, trebuie să-l căutăm neapărat în lumea vegetală, unde el a şi fost, într-adevăr, găsit.

Ni s-a reproşat că recurgem la tot felul de amatorisme, practicând o terapeutică a cancerului care constă în administrarea unei plante parazitare, vâscul, preparată într-un mod special, pe care medicina o foloseşte, cel mult, pentru a vindeca epilepsia sau nişte boli asemănătoare.

Dar vâscul este o plantă cu totul specială. Dacă aţi văzut vreodată copaci care prezintă excrescenţe bizare ale scoarţei, ca nişte tumori, mai ales dacă le-aţi privit în secţiune, veţi remarca în acest caz un fenomen special.

desen

Tendinţa generală de creştere, de obicei verticală, suferă în acest loc o deviere în unghi drept şi pe direcţie orizontală. Există acolo un imbold spre exterior, ca şi cum ar urma să apară un al doilea trunchi, şi avem aici ca un fel de parazit care se trage din planta însăşi.

Când un copac este purtătorul unei asemenea excrescenţe, studiul aprofundat descoperă că, într-un anumit fel, corpul fizic al copacului este blocat. Nu există suficient material fizic peste tot, pentru a urma elanul de creştere al corpului eteric. Corpul fizic nu îl mai urmează. Corpul eteric, care tinde de obicei să proiecteze materia în direcţie centrifugă spre Univers, este - dacă aici se află prima excrescenţă - abandonat, pornind de aici, în ceea ce priveşte o anumită porţiune (vezi desenul). Pe aici trece prea puţină materie fizică sau, cel puţin, materie prea slabă în forţe fizice. Ca urmare, corpul eteric se îndreaptă spre partea inferioară a copacului, mai bine înzestrată cu forţă. În esenţă, corpul eteric este acela care devine iar puternic.

desen

Dar imaginaţi-vă că nu se întâmplă acest lucru, dar că aici se instalează o plantă parazitară. În acest caz, ceea ce are loc în mod normal datorită corpului eteric al copacului, se face acum cu ajutorul unei a doua plante. De aici rezultă un raport cu totul special între copac şi vâsc. Înrădăcinat direct în sol, copacul asimilează forţele care sunt legate de Pământ. Vâscul, situat pe copac, asimilează ce îi dă acesta. Într-un fel, el se slujeşte de copac în chip de Pământ. El provoacă, aşadar, în mod artificial, ceea ce în excrescenţe este o hipertrofie a organizării eterice, când fenomenul se produce fără vâsc. Vâscul preia de la copac ceea ce copacul nu cedează decât atunci când el are prea puţină materie fizică, dacă etericul este în exces. Excesul eteric al copacului trece în vâsc. Contemplarea interioară a acestui fapt ne spune că vâscul, după ce a fost tratat în aşa fel încât să-i poată transmite cu adevărat omului etericul smuls copacului, ceea ce are loc în anumite împrejurări cu ajutorul unor injecţii, se încarcă atunci, ca substanţă exterioară, cu ceea ce este exces eteric în cancer. Acţiunea corpului astral este fortificată prin refularea substanţei fizice, făcând astfel ca tumoarea să se fărâmiţeze şi să se descompună. Astfel încât, introducând substanţa vâsc în organismul uman, noi introducem efectiv în om substanţa eterică a copacului. Substanţa eterică a copacului, introdusă în om prin suportul pe care îl constituie vâscul, fortifică atunci corpul astral al omului.

Această cale nu se propune decât atunci când ştim cum acţionează corpul eteric al plantei asupra corpului astral şi când cunoaştem acţiunea asupra astralităţii omului, acţiunea spiritului pe care a extras-o planta parazitară.

Aici aveţi, de asemenea, confirmarea concretă a ceea ce am spus ieri. Folosind nişte substanţe medicamentoase, nu e vorba să folosim numai ceea ce are în vedere chimistul, ci şi conţinutul spiritual al substanţelor.

Am arătat ieri că în boala lui Basedow corpul astral se învârtoşează şi că organizarea Eului nu poate stăpâni acest corp astral. Conform explicaţiilor mele de ieri, iată cum se prezintă întregul sindrom. Care va fi aspectul important? Va fi important să fortificăm forţa organizării Eului. Aici este vorba să fim atenţi la ceea ce este neglijat în relaţia obişnuită a omului cu lumea exterioară. Omul mănâncă tot felul de lucruri, dar nu preia prin hrană deloc anumite metale. Cuprul sau minereul de cupru, de exemplu, oxidul de cupru sau cupritul, nu este preluat ca aliment.

Ei bine, tocmai substanţele care nu joacă nici un rol în relaţia omului cu natura sunt cele care, prin partea lor spirituală, exercită acţiunea cea mai importantă asupra fiinţei omului, mai curând asupra fiinţei spirituale a omului. Aflăm, de exemplu, că oxidul de cupru mai ales, sulful şi cuprul, exercită acţiunea cea mai puternică ce se poate imagina asupra organizării Eului, pe care ele o fortifică în mod real.

Dacă în caz de boală a lui Basedow se administrează oxid de cupru într-un preparat adecvat, atunci se opune corpului astral, care se învârtoşează, o organizare a Eului care stăpâneşte acest corp astral. Căci oxidul de cupru vine în ajutorul organizării Eului datorită forţei sale interioare şi restabileşte echilibrul necesar între corpul astral şi organizarea Eului.

Am ales aceste exemple pentru a vă face demonstraţia intimă a faptului că putem studia la orice produs al naturii înconjurătoare acţiunea sa asupra corpului fizic al omului, asupra corpului eteric, asupra celui astral şi asupra organizării Eului.

Prin exemplul vâscului, vâscul pinului sau vâscul mărului, am arătat acţiunea lui asupra raportului dintre corpul eteric şi corpul astral, căci tocmai acest raport trebuie avut în vedere în cadrul demersului terapeutic anticanceros.

V-am arătat acţiunea oxidului de cupru asupra organizării Eului şi ce trebuie să reţinem cu privire la boala lui Basedow. Astfel încât putem spune că, dacă suntem în măsură să considerăm, pe de-o parte, omul, interacţiunea corpului fizic cu corpul eteric, astral şi organizarea Eului, precum şi trecerea la patologie, iar, pe de altă parte, putem percepe, de asemenea, ceea ce există în natura exterioară, ajungem să concluzionăm că în boala lui Basedow organizarea Eului este prea slabă. Afară, în natură, există calcozina, sulfura naturală de cupru. Această substanţă, întâlnind organizarea Eului, o fortifică în mod esenţial. Vedeţi dvs., dacă luăm în considerare un fapt de acest fel, de aici rezultă o viziune minunată asupra raportului dintre om şi natură. Apare răspunsul la marea întrebare, extraordinar de fertilă, de ce încorporează omul atâtea substanţe în alimentele sale? De ce alte substanţe nu joacă decât un rol nesemnificativ? Aceste substanţe din urmă nu joacă, într-adevăr, nici un rol special la omul sănătos, dar ele încep să aibă un rol deosebit de important la omul bolnav, tocmai pentru că substanţele absente din alimentaţie desfăşoară o acţiune deosebit de puternică la omul bolnav. Substanţele minerale, vegetale şi chiar animale, inactive în hrană, au o afinitate deosebit de puternică pentru organizarea Eului, pentru organizarea astrală.

În aceste probleme este vorba, într-adevăr, să putem pătrunde cu privirea tainele profunde ale naturii. Doar această privire asupra tainelor, asupra misterelor naturii, aş zice, ne conduce spre posibilitatea de a lega în mod direct viziunea asupra omului bolnav cu cea a remediului eficient. Astfel, eu ştiu ce se petrece, cu aceeaşi certitudine cu care ştiu că magnetul atrage fierul sau pilitura de fier. La fel, a cunoaşte natura spirituală a sulfurii de cupru şi nevoia de această substanţă pe care o resimte un om care prezintă simptomele bolii lui Basedow, aceasta înseamnă a pătrunde medicina cu o viziune spirituală.

Doar interesându-ne de ansamblul raporturilor dintre cele patru părţi constitutive ale fiinţei umane vom găsi noi înşine relaţia, la care m-am referit deja, dintre substanţele exterioare omului, dintre substanţele naturale şi omul sănătos sau bolnav. Dar, pentru aceasta, trebuie să studiem mai întâi comportamentul absolut diferit al acestor patru părţi constitutive ale fiinţei umane, corp fizic, corp eteric, corp astral şi Eu, în cele două stări în care se află omul de-a lungul întregii sale existenţe pământeşti, starea de veghe şi starea de somn. În stare de veghe, organizarea noastră fizică este pătrunsă de organizarea eterică. În acestea se extinde oarecum şi le umple interior organizarea astrală.

desen

Totul este impregnat, la rândul său, de organizarea Eului. Astfel încât ne putem reprezenta omul treaz prin această schemă, care arată organizarea fizică şi cea eterică şi, umplându-le şi depăşindu-le cu puţin, organizarea astrală şi organizarea Eului, indicată aici cu o altă culoare (vezi desenul de mai sus).

Dacă, dimpotrivă, suntem în prezenţa omului adormit, pe pat se află corpul fizic şi corpul eteric. Într-o organizare care nu este, totuşi, vegetală, omul ajunge să nu mai desfăşoare decât o activitate minerală şi vegetală, exact ca planta. Pe pat, noi avem corpul fizic şi corpul eteric. În schimb, în afara corpului fizic şi eteric avem corpul astral şi organizarea Eului. Eu pot face desenul schematic al acestei situaţii, astfel că acum corpul astral şi organizarea Eului (roşu) înconjoară corpul fizic şi corpul eteric ca un nor din ce în ce mai vast, care se pierde în infinit.

desen

Dar, de fapt, nu putem spune că în noi sunt active doar ziua corpul astral şi organizarea Eului şi că, pe parcursul somnului, Eul şi corpul astral nu s-ar găsi în corpul fizic şi eteric. Nu aşa stau lucrurile. Putem spune doar că în stare de veghe acţiunea organizării Eului şi a corpului astral se desfăşoară pornind din interior şi în toate direcţiile în corpul fizic şi eteric, peste tot unde o conduc organele, respectiv unde acţionează forţele vii ale organelor. În timpul somnului, ele acţionează din exterior, aşa cum pătrund de obicei în simţurile noastre influenţele Universului şi devin conţinut al conştienţei noastre sub formă de percepţii senzoriale şi idei. Astfel, când dormim, noi suntem învăluiţi, într-un fel, de corpul astral şi organizarea Eului. Fiind în afara noastră, acestea se cufundă în spiritul Universului şi acţionează prin ochi, urechi şi prin tot felul de mijloace periferice ale organizării umane.

Am caracterizat astfel deosebirea dintre veghe şi somn. În stare de veghe, Eul şi corpul astral acţionează din interior şi în toate direcţiile. În stare de somn, Eul şi corpul astral acţionează asupra noastră din exterior, prin forţele spirituale ale Universului. Aşadar putem înţelege că, datorită organizării noastre spirituale, asupra corpurilor noastre fizic şi eteric se exercită nişte influenţe atât din exterior, cât şi din interior.

După ce am înţeles acest lucru, vom descoperi, pe de altă parte, cum se raportează esenţele spirituale ale produselor naturale la aceste fenomene care constituie omul în stare de somn şi omul în stare de veghe. Este un fapt ciudat, de exemplu, că dacă absorbim, indiferent sub ce formă, o substanţă care în mod obişnuit lipseşte din alimentaţia zilnică - plumbul ‒, această substanţă acţionează în aşa fel încât îl constrânge pe om fără încetare să-şi expulzeze corpul astral, aşa cum se întâmplă în somn. În realitate, plumbul are proprietatea de a-l cufunda pe om în somn, de a scoate în afara lui corpul astral şi Eul. Imaginaţi-vă acest lucru într-un mod viu. Consumând plumb, omul vrea să doarmă. Dar, de fapt, el nu poate adormi. El nu reuşeşte decât să-şi expulzeze Eul şi corpul astral. Dar, totodată, plumbul împiedică să se producă acţiunile care vin din exterior. Plumbul expulzează pe cale centrifugă corpul astral şi organizarea Eului, dar împiedică acţiunea centripetă a forţelor care acţionează spre interior. Omul nu poate adormi decât pe jumătate, pentru că plumbul pe care l-a consumat împiedică acţiunea care ar trebui să vină din exterior.

Consecinţa acestui fapt este că omul sănătos, dacă a absorbit plumb, nu adoarme, ci e cuprins de ameţeală, de leşin, şi se produc tot felul de stări rezultând din slăbirea Eului şi a organizării astrale în corpurile fizic şi eteric.

Să presupunem că în organizarea umană există o anomalie care ar consta în faptul că la adormire organizarea Eului şi organizarea astrală se fixează prea puternic în lumea exterioară. Aceasta înseamnă că ele absorb prea multă spiritualitate din Universul exterior omului. Influenţa exterioară este, aşadar, prea puternică, astfel încât, intrând în starea de somn, organismul este expus de fiecare dată unor influenţe spirituale de origine exterioară prea puternice. El va deveni victimă a sclerozei.

Adevărata cauză a sclerozei este faptul că fiinţa umană, în loc să-şi realizeze în mod profund organizarea sa interioară, suferă influenţe exterioare prea puternice, tocmai atunci când doarme. Uneori, când omul înaintează în vârstă şi pot apărea aceste influenţe, el se apără prin insomnie împotriva acestor influenţe exterioare prea puternice. Dar lucrurile nu pot rămâne aşa. Ce trebuie să facem oare atunci când, îmbătrânind, noi trebuie, totuşi, să dormim şi când corpul astral şi organizarea Eului, degajându-se, absorb prea multe influenţe exterioare şi reacţionează prea puternic asupra organismului? Aflăm că dacă, în acest caz, administrăm organismului uman plumb, atunci ameţeala şi leşinul nu se mai produc şi numai forţele sclerozante sunt, eventual, reţinute, cu condiţia să administrăm un remediu adecvat obţinut din plumb. Forţele corpului astral şi forţele Eului, forţele sclerozante active din exterior, sunt îndepărtate, pentru că fiinţa umană trece atunci prin stări în care nu adoarme. Corpul său astral şi organizarea Eului sunt expulzate de către plumb, în timp ce sunt îndepărtate forţele care acţionează prea puternic din exterior.

În acest fel ne formăm o privire care discerne raportul dintre corpurile fizic, eteric, astral şi Eu, pătrunzând şi până la cauzele acţiunii plumbului, o acţiune antagonistă faţă de scleroză.

Tocmai aceasta este privirea care discerne bazele spirituale ale organizării umane şi ale naturii exterioare şi ne permite să realizăm interacţiunea, pentru a influenţa într-un mod adecvat sănătatea şi boala.

Trebuie acum să ştim cum să combinăm diferitele acţiuni. V-am spus că siliciul are o relaţie cu organele de simţ, cu întreaga periferie a organismului uman şi chiar cu organizarea Eului. Am aflat adineaori că şi plumbul are un anumit raport cu organizarea Eului. Prin prepararea adecvată a unor remedii, tratând împreună siliciul şi plumbul, consolidăm forţa centrifugă a plumbului şi atenuăm forţa centrifugă a siliciului. Obţinem astfel un remediu care are, de fapt, o vitalitate interioară pe care o cunoaştem şi despre care ştim cum acţionează în organismul uman.

Acesta este aspectul esenţial în privinţa acestor medicamente, pe care le putem prepara pornind de la bazele spirituale ale medicinei. Le preparăm cunoscând complet ce se petrece în interiorul şi în exteriorul omului, cunoscând ansamblul raporturilor care stau la baza creării acestor remedii. Alături de medicamentele la care nu se ţine seama decât forţele chimice şi pe care, inevitabil, le pune în evidenţă chimia noastră materialistă, trebuie să preparăm şi alte medicamente, despre care se poate spune că în ele a fost introdusă, într-un anumit fel, spiritualitatea lumii.

Aceasta va fi natura remediilor care vor fi preparate în cadrul unei medicine care a acceptat această bază spirituală. Se va şti că prepararea acestor remedii nu are valoare numai prin contribuţia perspicace a chimistului, ci şi prin adăugarea forţelor spirituale ale lumii. Terapia utilizează în mod direct spiritul însuşi, spiritualitatea. Acesta este esenţialul.

Vedeţi că se poate merge şi mai departe în această direcţie. Vederea de ansamblu asupra organizării umane, evocată ieri, poate descoperi, nu fără rigoare ştiinţifică - aici nu pot decât să fac aluzie la acest lucru ‒, felul în care corpul fizic şi corpul eteric sunt moştenirea pe care omul a primit-o din curentul ereditar. Ceea ce descinde, aşadar, de la mamă, tată, bunic, bunică ş.a.m.d. Această privire poate descoperi că dispoziţiile prezente în organizarea Eului şi în corpul astral provin din lumea spirituală, se cufundă în corpul fizic al omului şi în corpul său eteric, iar la trecerea prin poarta morţii se eliberează şi pătrund în lumea spirituală. Iată, aşadar, ce durează şi supravieţuieşte corpului fizic şi trăieşte şi acţionează în om ca fiinţă a sa nemuritoare.

Dar în limbaj ştiinţific nu putem vorbi numai de fiinţa nemuritoare, trebuie să adăugăm şi celălalt aspect. Ceea ce, din Eu, din organizarea Eului şi din corpul astral, trece prin poarta morţii şi intră în lumea spirituală, într-un fel, sâmburele propriu al entităţii umane, care intervine activ în organizarea sa fizică şi eterică, există şi înainte de naştere, adică înainte de concepţie. Este ceea ce vine din lumea spirituală, constituie şi construieşte corpul fizic şi corpul eteric. Trebuie să vorbim şi despre fiinţa prenatală.

În acest domeniu, cunoaşterea naturii s-a îndepărtat în aşa măsură de adevăr, încât se vorbeşte, desigur, despre nemurire, căci, din anumite raţiuni egoiste şi religioase, omul ar vrea foarte mult să-şi cunoască soarta după moarte. Dar, fiind pe Pământ, el nu se interesează deloc de ceea ce a precedat naşterea sau concepţia. Totuşi, în cadrul ştiinţelor ar trebui să se vorbească atât despre starea de dinainte de naştere, cât şi despre nemurire, căci doar împreună aceste două stări constituie eternitatea.

Putem spune, aşadar, că sâmburele etern al omului, intrând cu ocazia concepţiei, embriogenezei şi naşterii, în corpurile fizic şi eteric, părăsind apoi, la moarte, această organizare fizică şi eterică, trebuie să se adapteze acestui corp fizic, acestui corp eteric, când intră în organizarea fizică şi eterică.

Este evident că în evoluţia omului faptele se pot prezenta şi altfel. Când copilul vine pe lume are loc, într-adevăr, o luptă interioară. Corpul astral şi Eul vin din lumea spirituală, corpul fizic şi corpul eteric provin de la ascendenţi. Ele trebuie să lupte pentru a se uni. Diferitele boli ale copilăriei sunt manifestarea, revelarea exterioară a acestui proces de joncţiune conflictuală.

Bolile copilăriei nu pot fi explicate în mod just decât dacă le considerăm drept adaptarea sâmburelui etern al omului, a temeiului său spiritual adevărat, la moştenirea ereditară. Este ceea ce se petrece în special atunci când corpul eteric se adaptează cu greu la corpul astral şi la organizarea Eului, cărora trebuie, totuşi, să li se conformeze. Atunci apare o boală foarte frecventă, care rezultă tocmai din preponderenţa corpului eteric în raport cu Eul şi organizarea astrală. Preponderenţa corpului eteric, rezistenţa sa, într-un fel, este ceea ce caracterizează, de fapt, rahitismul.

Ţinând seama de aspectul spiritual şi de aspectul fizic, ajungem să răspundem, într-un anumit fel, la întrebarea cum putem atenua rezistenţa corpului eteric, care se manifestă ca un fel de baraj în faţa corpului astral. Cum este atenuată această forţă în mod normal, atunci când, în timpul perioadei embrionare, omul, venind din lumea spirituală, se apropie treptat de lumea fizică?

Studiind cum vine omul din lumea spirituală în lumea fizică în timpul perioadei embrionare, găsim o relaţie specială între forţele prezente în fosfor sau în compuşii săi şi forţele existente în uter şi care se opun aici dezvoltării embrionare. Fără aceste forţe care există în uter, toţi oamenii ar fi, pur şi simplu, atinşi de rahitism. Uterul este totodată un medicament permanent împotriva rahitismului, deoarece el conţine nişte forţe care, în organism, sunt de acelaşi fel cu forţele din natura exterioară care se găsesc în substanţa minerală fosfor sau compuşii săi.

Astfel se dezvăluie misterele, când, administrând un tratament pe bază de fosfor unui rahitic, compensăm în lumea exterioară, după naştere, deficienţa acţiunii fosforice din uter.

Şi iată că, într-un mod exact, ajungem să paralizăm procesele patologice printr-o acţiune antagonistă adecvată, datorită faptului că putem discerne natura spirituală a ceea ce se petrece la om în interacţiunea sa cu natura.

Vedeţi aici principiul pe care se bazează întreaga medicină întemeiată în spirit, cea despre care v-am vorbit ieri şi care va trebui să-şi afle o primă redactare în cartea scrisă de dr. Ita Wegman şi de mine. Nu e vorba de a critica în mod diletant medicina din zilele noastre, ci de a adăuga faptelor sale perfect ştiinţifice nişte fapte care sunt tot ştiinţifice, şi care pătrund nu mai puţin exact în lumea spirituală.

Şi putem spune că un cunoscător al bazelor medicinei ştiinţifice din zilele noastre, aprofundându-le întru câtva, ajunge în mod firesc să caute o extindere în direcţie spirituală a acestor baze.

Cu toate că sunt nedorite, neplăcute şi antipatice din punctul de vedere al vieţii, bolile aduc în multe privinţe imense clarificări pentru cel care caută lumina spirituală cu privire la om. Căci boala revelează cum acţionează în organismul uman, prin intensificare sau diminuare, ceea ce ar trebui să acţioneze neîncetat în om pentru ca el să existe ca fiinţă spirituală.

Reflectaţi la faptul că omul nu ar putea fi o fiinţă gânditoare dacă, fără a conţine plumbul însuşi, el ar fi lipsit de procesul plumb. O scleroză latentă nu ar înceta să-i atenueze procesul gândirii. Pentru cel care ştie acest fapt, procesul care intervine aici, cel pe care l-am descris, procesul plumb, antagonist faţă de scleroză, acţionează clarificând modul în care se realizează gândirea omului.

Psihologia sau ştiinţa sufletului poate învăţa enorm din patologie şi terapeutică.

Tocmai de aici rezultă această privire de ansamblu asupra viziunii noastre despre lume care devine mai universală decât este acea viziune care tinde spre specializarea actuală, universalitate datorată întrepătrunderii medicinei cu un mod spiritual de a vedea lucrurile.

După ce va fi tradus ceea ce am spus până acum, aş vrea să mai adaug câteva cuvinte.

Am putea prezenta o retrospectivă a evoluţiei omenirii, mai ales a evoluţiei spiritului care a promovat civilizaţia umană, în general, şi diferitele civilizaţii, care a promovat, de asemenea, cunoaşterea, ştiinţa.

Întorcâdu-ne la nişte vremuri foarte vechi, pe care, de fapt, nu le putem urmări în prezent decât cu ajutorul ştiinţei spirituale caracterizate ieri, trebuie să căutăm ‒ după cum am spus şi ieri ‒ nişte centre de cunoaştere, diferite de şcolile noastre, nişte lăcaşuri în care discipolul era condus mai întâi să pătrundă bazele fiinţei umane, după ce era pregătit sufleteşte pentru a percepe şi spiritul din lucrurile exterioare. Aceste lăcaşuri, pe care ne-am obişnuit să le numim Misterii, nu erau doar nişte şcoli, ci ele reuneau, de fapt, ceea ce astăzi este separat. Acestea erau lăcaşuri unde se executau ritualurile religioase. Aici se cultivau şi artele, precum şi cunoaşterea în diverse domenii ale existenţei umane.

Aceste Misterii erau conduse de maeştrii lor în aşa fel încât să nu ofere la început nici un fel de învăţătură abstractă. Ei explicau în imagini ceea ce aveau de comunicat oamenilor, nişte imagini a căror natură intimă reprezenta adevăratele raporturi, adevăratele influenţe din lume. Astfel, ei ştiau să prezinte aceste imagini în cadrul a ceea ce pentru noi ar ţine de cult.

Apoi, prin diversificarea acestui mod de a proceda, s-a ajuns să se confere frumuseţe acestor imagini. Într-un anumit sens, cultul devenea artistic.

Între timp se năştea ştiinţa, când s-a ajuns să se prezinte sub formă de idei ceea ce înainte fusese prezentat în nişte imagini care reproduceau mai curând tainele lumii, decât să fi apărut pe baza unei imaginaţii arbitrare. Cultul religios consta din prezentarea unor imagini care erau capabile să facă să se manifeste voinţa umană sub formă de pietate. Arta se întemeia pe ceea ce era prezentat în aşa fel încât să cucerească sufletul, să-l edifice, să-l emoţioneze în mod agreabil, suscitând înălţarea sublimă spre frumos. Şi acelaşi lăcaş reunea arta şi cultul. Acelaşi lucru era şi ştiinţă, când era prezentat sub formă de idei.

Toate acestea nu se adresau numai înţelegerii umane, experienţei exterioare, sensibile. Se făcea apel la întregul om, cu trup, suflet şi spirit. Dar se pătrundea, de asemenea, în profunzimea naturii lucrurilor, unde realitatea invită la pietate şi exprimă în acelaşi timp adevăratul raport al ideilor. Această căutare a adevărului, frumuseţii şi moralităţii din natură era numită, aşa cum am putea-o numi şi astăzi, calea spre ceea ce este originar, spre originea lucrurilor. Căci omul era conştient că are experienţa originii lucrurilor când le făcea să intre prin magie în celebrarea cultelor, în frumuseţea revelaţiei, în lumea ideilor conforme cu adevărul. Iar această atitudine faţă de lucrurile lumii era numită cunoaştere iniţiatică, era o cunoaştere a începuturilor, pe baza căreia toate lucrurile pot fi înţelese şi supuse, în final, voinţei noastre. Iată ce se căuta, o ştiinţă iniţiatică în măsură să pătrundă până la misterele lumii, până la origini.

A trebuit să vină vremea în care această ştiinţă iniţiatică să se stingă. Omul trebuia să-şi folosească forţa spiritului său pentru a deveni mai conştient de sine însuşi. Vechea ştiinţă iniţiatică din trecut fusese asimilată ca în vis, în mod instinctiv. Nu era vorba de o dezvoltare a omului în vederea libertăţii. Evoluţia spre libertate a apărut doar pentru că omul a deviat pentru o vreme de la origini, şi-a pierdut pentru o vreme viziunea iniţiatică şi nu s-a mai întors spre origini, ci mai curând spre consecinţe, spre revelaţia sensibilă exterioară şi spre ceea ce poate fi abordat, în cele din urmă, prin studiu experimental.

A venit acum timpul să revenim în mod conştient la ştiinţa iniţiatică, după avântul unei ştiinţe imense, pe care aş numi-o ştiinţa consecinţelor, ştiinţă de suprafaţă, care nu poate avea decât o legătură exterioară cu religia şi arta. Trebuie să căutăm ştiinţa iniţiatică pe baza conştienţei exersate în contact cu ştiinţele exacte, conştienţă care nu va putea fi mai puţin lucidă în noua ştiinţă iniţiatică decât în ştiinţa exactă.

Astfel, pe baza unei viziuni asupra lumii care va apărea atunci pentru a reuni, pe calea ideilor, sufletul uman cu originile sale, vom putea crea o punte de legătură spre realizarea practică a acestor idei. De aceea Misteriile Antichităţii uneau această viziune iniţiatică, înainte de toate, cu tot ce se raporta la vindecarea omului, la arta vindecării. Căci şi vindecarea era o artă, care cerea fiinţei umane să vadă, totodată, în procesul de vindecare un sacrificiu. Arta vindecării va trebui să realizeze din nou o legătură mai strânsă cu un mod mai mult sau mai puţin filosofic de a vedea lumea, pentru a satisface nevoile interioare ale sufletului uman. Iată ce se urmăreşte prin mişcarea antroposofică, în virtutea a ceea ce epoca cere de la noi.

Mişcarea antroposofică, al cărei centru este la Goetheanum, lângă Dornach, în Elveţia, nu vrea să aducă ceva arbitrar în lume. Ea nu vrea să realizeze ceva abstract, străin de lume, mistic-nebulos. Ea vrea să intervină în mod direct în orice activitate practică, în orice acţiune practică a omului. Ea vrea să reînnoade, în deplină conştienţă, prin cercetarea sa, legătura cu vechea cunoaşterea instinctivă din vremurile originare.

Pentru moment, acesta nu este decât un început. Goetheanum-ul şi Clinica Doamnei Dr. Wegman este centrul unde se cultivă o legătură strânsă cu viziunea spirituală asupra lumii. Aici se oferă posibilitatea de a se restabili ceea ce se desfăşura în mod firesc când, în Antichitate, cunoaşterea era cunoaştere misterială. Este vorba de legătura strânsă dintre medicină şi viziunea spirituală. Este ceea ce ar vrea să realizeze mişcarea antroposofică, în conformitate cu cerinţele epocii. De aceea, noi putem spera să realizăm colaborarea între o viziune asupra lumii şi faptele clinice, în vederea căutării originilor, pentru ca să poată lua naştere din nou o medicină iniţiatică, o medicină ca izvor de iniţiere, alături de o cunoaştere iniţiatică pe măsura vremurilor moderne. Pe parcursul acestor două ore am încercat să aduc în faţa sufletelor dvs. primii paşi care trebuie să fie făcuţi în această direcţie.

Ştiu că o prezentare schiţată de acest fel nu poate fi decât foarte limitată. De aceea, eu trebuie să fiu cu atât mai recunoscător Doamnei şi Domnului Dr. Larkins, care mi-au permis să vă ofer aceste succinte aprecieri. Le mulţumesc pentru amabilitatea lor, care a făcut posibilă această întâlnire. Vă mulţumesc dvs. pentru atenţia pe care mi-aţi acordat-o, pe care ştiu să o apreciez. Ceea ce v-am expus nu sunt doar teorii, ci o cauză pe care trebuie să o îmbrăţişăm din toată inima pentru a o putea apăra în zilele noastre.