Biblioteca antroposofică


Corecturi

Rudolf Steiner

BAZELE SPIRITUAL-ŞTIINŢIFICE PENTRU PROSPERAREA AGRICULTURII

GA 327

PRIMA CONFERINŢĂ

Koberwitz, 7 iunie 1924

Cuvânt înainte şi introducere la curs
Emanciparea vieţii umane şi animale de lumea exterioară

Revin cu profundă recunoştinţă asupra cuvintelor rostite adineauri de domnul conte Keyserlingk. Căci nu este îndreptăţit numai sentimentul de mulţumire al acelora care pot primi ceva din antroposofie, ci poate fi profund resimţită şi mulţumirea cauzei antroposofice pentru faptul că în zilele noastre grele s-a putut oferi găzduire tuturor participanţilor la interesele antroposofice. Şi aş dori să mulţumesc în modul cel mai cordial tocmai din spiritul convingerii antroposofice pentru cuvintele care tocmai au fost rostite.

Este un fapt profund satisfăcător acela că acest curs de agricultură poate fi ţinut chiar aici în casa contelui şi contesei Keyserlingk. Din vizitele mele anterioare ştiu ce atmosferă activă minunată există aici la Koberwitz ‒ mă gândesc în primul rând la atmosfera spirituală-sufletească ‒ şi tocmai ceea ce trăieşte aici ca atmosferă spirituală-sufletească reprezintă cea mai frumoasă condiţie preliminară pentru ceea ce va fi discutat în cadrul acestui curs.

Dacă contele a atras atenţia asupra faptului că pentru unii sau alţii este posibil să fie ceva mai neplăcut ‒ în acest caz a fost vorba de doamnele euritmiste, însă pot fi afectaţi şi alţi vizitatori din afară ‒ trebuie spus pe de altă parte ceea ce ne-a adus într-adevăr împreună: Cred că nicăieri nu am fi putut fi adăpostiţi mai bine, pentru ţinerea acestui curs de agricultură, decât exact în mijlocul unei agriculturi atât de admirabil şi de exemplar practicate. De tot ceea ce se întâmplă pe tărâm antroposofic, aparţine desigur şi faptul de a te afla, ca să spunem aşa, în ambianţa sufletească necesară. Şi acesta va fi absolut sigur cazul aici, pentru agricultură.

Iată de ce mă simt îndemnat să exprim Casei contelui Keyserlingk sentimentul celei mai profunde recunoştinţe, căreia i se va asocia desigur şi doamna Dr. Steiner, pentru faptul că vom putea petrece aceste zile festive ‒ cred însă că şi de lucru ‒ tocmai aici. Mă gândesc şi la faptul că tocmai pentru că suntem aici în Koberwitz, în aceste zile festive va domni un spirit agricol deja legat cu mişcarea antroposofică. Doar însuşi contele Keyserlingk a fost cel care, de la începutul strădaniilor noastre pe care le-am depus la Stuttgart pentru agricultură, începând cu „Zorii unei zile noi” [ Nota 6 ], ne-a ajutat cu sfatul, cu fapta, dar şi cu munca altruistă gata de sacrificii, care a făcut să domnească ‒ în ceea ce am putut noi face relativ la agricultură ‒ spiritul antrenat dintr-o atât de temeinică legătură a sa cu agricultura. Aş vrea să spun că din adâncurile mişcării noastre exista deja ceva care lucra ca nişte forţe ce ne-au atras încoace la Koberwitz, într-un anumit mod firesc, în clipa în care contele şi-a dorit prezenţa noastră aici. De aceea pot să dau asigurări ferme că sunt încredinţat că fiecare din cei prezenţi a venit de fapt cu drag la Koberwitz pentru ţinerea acestui curs. Acesta este temeiul pentru care cei ce am venit aici ne exprimăm la fel de profunda noastră recunoştinţă pentru faptul că această Casă Keyserlingk s-a declarat gata să ne primească, cu aceste strădanii, în aceste zile.

În ceea ce mă priveşte, această recunoştinţă este resimţită din toată inima, şi rog Casa Keyserlingk să o primească în mod deosebit din partea mea. Ştiu ce înseamnă ca pe parcursul mai multor zile să fie primiţi atât de mulţi musafiri, în modul în care simt că se va întâmpla, şi nuanţez mulţumirile mele gândindu-mă la greutăţile ce iau naştere prin organizarea unei astfel de festivităţi într-o casă situată atât de departe de oraş. Sunt convins că oricum s-ar manifesta eventualele neplăceri la care s-a referit domnul conte Keyserlingk acum ca reprezentant al organizării conferinţelor locale, referitor desigur nu la aspectul lăuntric ci la cel exterior, fiecare dintre noi va pleca mulţumit în ceea ce priveşte primirea şi găzduirea de aici.

Însă dacă dumneavoastră veţi putea pleca la fel de mulţumiţi de curs, aceasta este întrebarea care probabil va deveni tot mai discutabilă, în ciuda faptului că vrem să facem totul pentru a ne înţelege şi în zilele următoare în diferitele discuţii asupra celor spuse. Căci trebuie să vă gândiţi că deşi din mai multe părţi se nutrea dorinţa ţinerii unui asemenea curs, este totuşi pentru prima dată că preiau, din sânul străduinţei antroposofice, un asemenea curs. Un astfel de curs pretinde împlinirea multor exigenţe, pentru că el ne va arăta că interesele agriculturii sunt întreţesute în toate direcţiile cu cea mai largă sferă a vieţii omeneşti, precum şi că, de fapt, aproape nu există vreun domeniu al vieţii care să nu aparţină agriculturii. Sub un anumit aspect toate interesele vieţii omeneşti sunt legate de agricultură. Desigur că aici nu vom putea atinge decât domeniul central al agriculturii. Însă faptul că ceea ce se spune aici trebuie să fie spus pe baze antroposofice, ne va conduce de la sine pe câteva căi laterale. În special va trebui să mă iertaţi dacă în introducerea de astăzi trebuie să mă refer la lucruri atât de îndepărtate de agricultură încât nu fiecare vede imediat legătura ce există între introducere şi problemele specifice agriculturii, pe care le avem de tratat. Totuşi, ceea ce trebuie clădit aici va trebui să se bazeze pe cele vom spune astăzi, lucruri aparent îndepărtate de subiect.

Tocmai agricultura a fost serios afectată, într-un anumit sens, prin întreaga viaţă spirituală contemporană. Vedeţi dumneavoastră, întreaga viaţă spirituală contemporană a adoptat forme distructive tocmai cu privire la caracterul economic, iar sensul acestor forme distructive nici nu este măcar bănuit de mulţi oameni. În întâmpinarea unor astfel de lucruri a vrut să acţioneze ceea ce se afla în intenţiile întreprinderilor economice iniţiate din lăuntrul mişcării noastre antroposofice. Aceste întreprinderi au fost create de economişti şi comercianţi; însă ei nu au fost capabili să realizeze în toate privinţele intenţiile iniţiale, chiar şi din simplul motiv că în prezent există prea multe forţe antagoniste pentru a permite înţelegerea justă a unor astfel de lucruri. De unul singur omul este de cele mai multe ori neputincios în faţa multiplelor forţe ce acţionează, şi tocmai datorită acestui fapt nu s-a adus niciodată în discuţie până acum elementul primordial, elementul esenţial în aceste strădanii economice care au luat naştere în sânul mişcării antroposofice. Căci, practic, despre ce era vorba?

Vreau să explic lucrurile prin exemplul agriculturii, pentru a nu vorbi în general, ci la concret. Există astăzi, de exemplu, tot felul de aşa-numite cărţi şi conferinţe de economie naţională, care conţin şi capitole asupra agriculturii tratate din punct de vedere social-economic. Se reflectează la modul cum trebuie organizată agricultura după principii social-economice. Totul este un nonsens evident, atât ţinerea de conferinţe naţional-economice cât şi scrierea unor asemenea cărţi. Însă nonsensul evident se practică astăzi în cercurile cele mai largi. Căci în mod firesc ar trebui să recunoască oricine că se poate vorbi despre agricultură ‒ şi sub aspect social ‒ numai având la bază mai întâi obiectul agriculturii, când se ştie într-adevăr ce înseamnă cultura sfeclei, a cartofilor, a cerealelor. Fără aceasta nu se poate vorbi nici despre principiile naţional-economice. Aceste lucruri trebuie stabilite plecând de la concret şi nu pe baza unor consideraţii teoretice oarecare. Dacă se spun astfel de lucruri unor oameni care au audiat la universitate un număr de colegi vorbind despre economia naţională în raport cu agricultura, ceea ce am spus li se va părea a fi ceva cu totul absurd, deoarece lor li se pare că problema se pune aşa cum o văd ei. Însă lucrurile nu stau aşa; asupra agriculturii se poate pronunţa numai acela care-şi extrage judecata de pe câmp, din pădure, din creşterea animalelor. Ar trebui pur şi simplu să înceteze orice vorbărie despre economia naţională, tot ceea ce nu porneşte din lăuntrul lucrurilor. Cât timp nu se recunoaşte că ceea ce se spune, plutind pe deasupra lucrurilor, în legătură cu economia naţională, este vorbărie goală, nu se va putea ajunge la nici o perspectivă încurajatoare nici în domeniul agricol şi nici în vreun alt domeniu.

Faptul că se crede că se poate vorbi despre lucruri privindu-le din cele mai diferite puncte de vedere, chiar dacă nu sunt înţelese, provine din faptul că în cadrul diferitelor domenii ale vieţii nu se ajunge la principii de bază. Faptul că examinăm o sfeclă ca pe o sfeclă, precizându-se că arată aşa şi aşa, că se taie mai greu sau mai uşor, că are culoarea cutare, că are părţile componente cutare şi cutare, toate acestea le putem spune. Dar în felul acesta sfecla nu este nici pe departe înţeleasă, şi în primul rând nu este înţeleasă convieţuirea ei cu ogorul, cu anotimpul în care se maturizează, şi aşa mai departe, căci trebuie să ne fie clar următoarele:

Pentru a lămuri acest lucru am folosit adesea o comparaţie din alte domenii ale vieţii. Am spus: ne uităm la acul unei busole şi descoperim că un capăt al acesteia indică întotdeauna nordul, pe când celălalt arată mereu sudul. Reflectând de ce este aşa, nu căutăm cauza în acul magnetic, ci în întregul Pământ, o parte fiindu-i atribuită polului nord magnetic, cealaltă parte atribuindu-se polului sud magnetic. Dacă cineva ar căuta numai în acul magnetic cauza ciudatei sale comportări, ar susţine de fapt o absurditate. Pentru că poziţia acului magnetic poate fi înţeleasă numai dacă se ştie în ce raport stă el cu întreg Pământul.

Tot ceea ce pentru acul magnetic apare ca nonsens, apare oamenilor, pentru multe alte lucruri asemănătoare, ca având sens. Când aveţi o sfeclă ce creşte în pământ, a o lua aşa cum este în limitele ei înguste, este o absurditate, căci sfecla în creşterea ei depinde de nenumărate circumstanţe, care nici măcar nu se află pe Pământ, ci în mediul cosmic înconjurător al Pământului. Şi în acest fel se explică astăzi multe, şi tot în acest fel se organizează multe în viaţa practică, ca şi cum am avea de a face numai cu lucruri strict delimitate, şi nu cu înrâuriri care vin din întregul univers. Multe domenii ale vieţii au suferit înspăimântător de mult din cauza aceasta, şi aceste suferinţe ar fi mult mai vizibile dacă, în ciuda întregii ştiinţe mai recente, nu ar mai exista şi un anumit instinct din vremea în care se lucra din instinct şi nu după ştiinţă; acum ‒ când medicii le prescriu oamenilor câte grame de carne sau de varză trebuie să mănânce astfel încât să concorde cu o fiziologie omenească justă ‒ unii oameni au lângă dânşii un cântar cu care cântăresc tot ce ajunge pe farfuria lor; este fireşte frumos să ştii aşa ceva, dar trebuie să mă gândesc mereu: dacă cele cântărite sunt insuficiente, este totuşi bine că mai există încă acest instinct, că respectivul mai simte încă şi foamea, când nu este satisfăcut cu ceea ce îi arată cântarul.

Instinctul se afla odinioară de fapt la temelia a tot ce aveau oamenii de făcut, înainte de a fi existat în acest domeniu o ştiinţă. Şi aceste instincte au călăuzit uneori cu multă siguranţă, şi mai putem fi încă şi astăzi deosebit de surprinşi când citim în câte un vechi almanah pentru ţărani legile înscrise acolo, cât de infinit de înţelepte şi de fireşti sunt în ceea ce exprimă. Căci omul sigur pe instinctele sale are posibilitatea să nu ajungă la superstiţii în acest domeniu. Pe lângă maxime excepţional de profunde referitoare la însămânţare şi recoltare, se găsesc pe ici pe colo, pentru combaterea tuturor păcălelilor superstiţiei, şi proverbe ca: „De cântă cocoşul pe gunoi, va ploua sau vremea va rămâne aşa cum este”. Umorul necesar este pretutindeni prezent şi în această predispoziţie instinctivă de descurajare a celor superstiţioşi.

Vorbind aici din punct de vedere antroposofic, nu va fi cazul nicidecum să ne întoarcem la vechile instincte, ci să găsim, dintr-o privire spirituală lăuntrică mai profundă, ceea ce ne pot oferi tot mai puţin instinctele devenite nesigure. Pentru aceasta este necesar ca noi să manifestăm o largă deschidere spre înţelegerea vieţii plantelor şi a animalelor, dar şi a vieţii Pământului însuşi, spre o lărgire considerabilă a perspectivei cosmice.

Lucrurile se prezintă în aşa fel că, pe de o parte, este cu totul corect să nu se facă o legătură banală între vremea ploioasă şi fazele Lunii, însă, pe de altă parte, iau naştere şi situaţii ca următoarea întâmplare. Am povestit deja adesea, în alte cercuri, că la Leipzig activau doi profesori, dintre care unul, Gustav Theodor Fechner [ Nota 7 ], un om dotat în anumite lucruri cu impresii spirituale sigure, putea să privească prin observări exterioare, nu numai pe baza unor superstiţii, cum că anumite perioade ploioase sau neploioase se află în dependenţă cu Luna şi cu evoluţia ei în jurul Pământului. Aceasta i-a apărut ca o necesitate rezultată din cercetările statistice. Colegul său, celebrul profesor Schleiden [ Nota 8 ] ‒ într-un timp în care astfel de lucruri erau ignorate ‒, a contestat din motive raţional-ştiinţifice cele spuse. Însă cei doi profesori de la universitatea din Leipzig aveau şi soţii. Iar Gustav Theodor Fechner ‒ care avea şi ceva umor ‒ a spus: să decidă soţiile noastre. La Leipzig mai exista pe atunci un anumit obicei. Apa necesară spălării rufelor nu era uşor de obţinut. Ea trebuia adusă de departe. Drept care erau puse oale şi hârdaie pentru a strânge ploaia în ele. Aceasta o făcea atât doamna profesor Schleiden cât şi doamna profesor Fechner. Însă ele nu aveau loc suficient pentru a-şi aşeza hârdaiele în acelaşi timp. Atunci profesorul Fechner a spus: dacă este într-adevăr indiferent, dacă onoratul meu coleg are dreptate, fie ca doamna profesor Schleiden să-şi pună hârdăul în timpul în care conform datelor ce le-am obţinut după fazele Lunii, va ploua mai puţin, iar soţia mea va pune hârdăul în timpul în care, după calculele mele, va ploua mai mult. În cazul în care toate acestea sunt fără sens, doamna profesor Schleiden nu se va împotrivi. Dar iată că doamnei profesor Schleiden nu i-a convenit aceasta, ci s-a condus mai degrabă după datele profesorului Fechner decât după cele ale propriului său soţ.

Aşa stau lucrurile. Ştiinţa poate fi corectă însă practica nu se poate baza pe această corectitudine a ştiinţei. Deci nu vrem să vorbim în modul acesta, vrem să vorbim serios. Am spus toate acestea pentru a atrage atenţia că trebuie să privim mai departe decât obişnuim să o facem astăzi, când ne ocupăm de domeniul care face posibilă omului viaţa fizică pe Pământ, şi acest domeniu este agricultura.

Nu pot şti dacă ceea ce se poate spune deja astăzi din antroposofie ne va satisface din toate punctele de vedere. Însă se va încerca să se spună ceea ce poate fi dat din antroposofie pentru agricultură.


Ca introducere aş dori să încep prin a atrage atenţia asupra a ceea ce este cel mai important pentru agricultură în existenţa noastră terestră. Când vorbim astăzi despre ceva avem obiceiul de a acorda valoare maximă componentelor fizico-chimice. De astă dată nu vrem însă să pornim de la componentele fizico-chimice, ci de la ceva ce se află situat în spatele acestor componente, şi care este totuşi de o importanţă deosebită, pe de o parte pentru viaţa plantelor, iar pe de altă parte pentru viaţa animalelor. Vedeţi dumneavoastră, când examinăm viaţa omului, şi într-o anumită măsură şi viaţa animalului, trebuie să înregistrăm o puternică emancipare a vieţii umane şi animale faţă de lumea exterioară. Cu cît urcăm înspre om, cu atât înregistrăm o emancipare mai accentuată. În viaţa umană şi animală găsim fenomene care ne par la început cu totul independente faţă de influenţele extraterestre sau chiar şi faţă de cele atmosferice şi altele asemănătoare aflate nemijlocit în jurul pământului. Dar aceasta nu este numai o aparenţă, ci este un fapt extrem de real în raport cu multe lucruri din viaţa omenească. Desigur, ştim că datorită anumitor influenţe atmosferice durerile provocate de anumite boli se accentuează. Ştim însă mai puţin că anumite boli şi anumite fenomene vitale decurg în om astfel încât în raporturile lor temporale reproduc procese ale naturii exterioare. Dar ele nu concordă întru totul cu aceste procese naturale în începutul şi în sfârşitul lor. Să ne gândim la unul dintre cele mai importante fenomene, la menstruaţia femeilor, a cărei desfăşurare în timp este o reproducere a parcurgerii fazelor lunare, doar atât că nu concordă cu acestea în privinţa începutului şi sfârşitului lor. Există atât în organismul masculin cât şi în cel feminin nenumărate alte fenomene mai subtile care sunt reproduceri ale ritmurilor naturale.

Dacă am pătrunde mult mai adânc în intimitatea lucrurilor am descifra mai bine multe aspecte din viaţa socială; de exemplu, dacă am înţelege corect periodicitatea petelor solare. Nu ne uităm însă la astfel de lucruri pentru că ceea ce poate corespunde în viaţa socială periodicităţii petelor solare nu începe atunci când apar petele solare şi nu se termină atunci când petele solare dispar, şi asta deoarece viaţa socială s-a emancipat faţă de acestea. Se manifestă aceeaşi periodicitate, acelaşi ritm, însă nu există simultaneitate. Deci păstrează interior aceeaşi periodicitate şi acelaşi ritm, dar periodicitatea şi ritmul devin autonome, emancipându-se. Dacă am spune că viaţa omenească este un microcosmos care reflectă macrocosmosul, oricine ne-ar putea obiecta: aceasta este un nonsens. Şi dacă vom susţine că pentru diverse boli există o perioadă a febrei de şapte zile, el ar putea riposta: atunci, când apar anumite fenomene exterioare, trebuie să apară şi febra care să meargă în paralel cu fenomenele exterioare şi să înceteze când încetează şi fenomenele exterioare. Deci, ce-i drept, febra nu face aceasta, însă ea păstrează strâns ritmul interior, chiar dacă începutul şi sfârşitul ei nu coincid cu cele ale fenomenelor exterioare.

În ceea ce priveşte viaţa omenească, această emancipare faţă de cosmos se realizează aproape pe deplin. Pentru viaţa animală mai puţin; însă cea vegetală se află încă în mare măsură prinsă în viaţa generală a naturii, deci şi a ceea ce este pământesc exterior ei. De aceea nu va putea exista o înţelegere a vieţii plantelor fără a lua în considerare că tot ceea ce se află pe Pământ nu este decât reflectarea a ceea ce se desfăşoară în Cosmos. La om această relaţie este camuflată, pentru că el s-a emancipat. El poartă în sine numai ritmul interior. Însă la plante acesta este cazul în sensul cel mai înalt. Şi asupra acestor lucruri aş vrea să atrag atenţia prin aceste cuvinte introductive.

Vedeţi dumneavoastră, Pământul este înconjurat în spaţiul ceresc mai întâi de Lună şi apoi de celelalte planete ale sistemului nostru planetar. Într-o veche ştiinţă instinctivă, în care Soarele era socotit ca făcând parte între planete, se avea această succesiune: Luna, Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter şi Saturn. Aş dori, fără a intra în toate amănuntele astronomice asupra vieţii planetare, să atrag atenţia asupra legăturilor existente între această viaţă planetară şi cea terestră. Dacă privim mai întâi viaţa pământească în ansamblu, trebuie să luăm în considerare realitatea că în ansamblul acestei vieţi pământeşti rolul cel mai mare posibil îl joacă ceea ce aş dori să numesc viaţa substanţei silicioase în univers. Substanţa silicioasă o aflaţi cuprinsă, de exemplu, în frumosul nostru cuarţ, prins în formele prismei şi ale piramidelor. Puteţi găsi această substanţă silicioasă combinată cu oxigenul în cristalele de cuarţ; dacă îndepărtăm în gând oxigenul, care în cuarţ este legat cu siliciul, rămâne aşa-numitul siliciu. Avem această substanţă pe care chimia o consideră ca aparţinând elementelor ‒ oxigen, azot, hidrogen, sulf şi aşa mai departe ‒, acest siliciu care se combină cu oxigenul, avem deci silicea ca element chimic. Dar nu avem voie să uităm că ceea ce trăieşte în cuarţ ca siliciu este răspândit în procent de 27-28% pe suprafaţa Pământului nostru. Pentru toate celelalte substanţe procentajul este mai mic, numai oxigenul există în procent de 47-48%. Siliciul este aşadar prezent în cantităţi enorme.

Desigur că siliciul, aflându-se în minerale cum este cuarţul, se prezintă sub o formă căreia, dacă se consideră aspectul material exterior, solul cu plantele care cresc pe el ‒ pe care-l uităm de multe ori ‒, nu i se dă o prea mare importanţă. Pentru că nu este solubil în apă. El rezistă apei. Astfel că nu pare a avea, la prima vedere, prea mult de a face cu condiţiile generale, banale, obişnuite ale vieţii. Însă dacă vom considera planta coada calului, Equisetum, aceasta conţine 90% acid silicic [ Nota 9 ], la fel ca în cuarţ, într-o dispersie foarte fină. Din toate acestea puteţi vedea ce imensă importanţă trebuie să aibă silicea, siliciul. Aproape jumătate din ceea ce întâlnim pe Pământ este alcătuit din silice.

Este însă ciudat că această silice este atât de puţin remarcată, prezenţa ei nefiind luată în seamă chiar şi în ceea ce priveşte lucrurile în care poate acţiona deosebit de binefăcător. În medicina antroposofică substanţa silicioasă formează o parte componentă esenţială a foarte multor remedii. O serie întreagă de boli se tratează prin administrare, sau băi, cu acid silicic. Aproape tot ceea ce se manifestă în cazuri de boală în stări anormale ale simţurilor şi nu se află în ele însele, ci numai se manifestă în simţuri, inclusiv în simţurile interioare, ceea ce ici colo provoacă dureri în organe, toate acestea sunt influenţate în mod remarcabil tocmai de siliciu. Însă siliciul joacă rolul cel mai important imaginabil şi în aşa-numita economie a naturii. Căci siliciul nu se află numai acolo unde îl ştim noi de obicei, în cuarţ sau în alte minerale ci, într-o dispersie extraordinar de fină, şi în atmosferă; el se află într-adevăr pretutindeni. Cam jumătate din pământul care ne stă la dispoziţie este propriu-zis silice, de fapt 48% [ Nota 10 ]. Să vedem: ce face acest siliciu? Trebuie să ne întrebăm sub o formă ipotetică.

Dacă am presupune că am avea numai jumătate din silice în ambianţa noastră pământească, atunci am avea plante cu formă mai mult sau mai puţin piramidală. Inflorescenţele ar fi toate pipernicite, iar formele aparent anormale ale cactuşilor le-am găsi în aproape toate plantele. Formele cerealelor ar arăta întru totul comic, cu tulpina îngroşată la bază, chiar cărnoasă, cu spice pipernicite, n-am mai avea nici un spic plin.

Vedeţi dumneavoastră, aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte găsim, chiar dacă nu la fel de răspândit ca substanţa silicioasă, substanţa calcaroasă şi altele înrudite cu ea; pretutindeni în pământ trebuie să se găsească calcar, potasiu, sodiu. Dacă şi acestea ar fi în cantitate mai mică decât sunt, atunci am întâlni plante cu tulpina exclusiv subţire, deci plante care în mare parte ar avea tulpini întortocheate şi am avea exclusiv liane. Inflorescenţele lor s-ar deschide, într-adevăr, dar ar fi nerodnice şi nu ar furniza nici substanţe hrănitoare deosebite. Numai în echilibru, în conlucrarea acestor două forţe ‒ ca să mă refer la două substanţe ‒, în conlucrarea substanţelor de tip calcar cu cele de tip silice se dezvoltă viaţa plantelor în forma în care o vedem noi astăzi.

Să mergem însă mai departe. Vedeţi dumneavoastră, ceea ce trăieşte în substanţele silicioase are forţe care nu provin de la Pământ, ci de la aşa-numitele planete îndepărtate de Soare: Marte, Jupiter, Saturn. Ceea ce emană din aceste planete acţionează pe cale ocolită prin substanţele silicioase şi cele înrudite asupra vieţii plantelor. Dar forţele planetelor apropiate de Pământ: Lună, Mercur, Venus acţionează asupra lumii vegetale şi asupra vieţii animale de pe Pământ pe calea ocolită a substanţelor înrudite cu a calcarului. Putem deci spune, în faţa fiecărui ogor cultivat: aici înăuntru acţionează silicea şi acţionează cele ce au caracter de calcar. În silicios acţionează Saturn, Jupiter, Marte; în calcaros acţionează Luna, Venus, Mercur.

În legătură cu aceste fapte să ne îndreptăm acum atenţia asupra plantelor. În legătură cu viaţa plantelor trebuie să observăm două lucruri. Primul este faptul că întreaga fiinţă a plantei, ca şi fiecare specie vegetală individuală, se menţine pe sine însăşi, dezvoltă forţa de reproducere astfel încât planta poate produce o alta identică cu ea însăşi, şi aşa mai departe. Aceasta pe de o parte. Celălalt aspect este că planta, ca fiinţă a unui regn al naturii relativ inferior, serveşte drept hrană fiinţelor regnurilor superioare ale naturii. Aceste două curente din devenirea plantei au în primă instanţă puţin de a face unul cu celălalt. Căci în privinţa procesului de dezvoltare de la planta mamă la planta pui şi descendentele următoare, forţelor formatoare ale naturii le poate fi cu totul indiferent dacă mâncăm planta şi prin aceasta ne hrănim, sau nu o facem. Sunt două interese cu totul diferite, care se manifestă aici, şi cu toate acestea acţionează în raportul de forţe din natură astfel încât tot ceea ce este corelat cu forţa interioară de reproducere, cu creşterea, ceea ce contribuie ca o generaţie de plante să urmeze altei generaţii de plante, în aceea acţionează ceea ce lucrează din cosmos asupra Pământului venind de la Lună, Venus, Mercur, pe calea ocolită a calcarosului. Să observăm doar ceea ce se vede la acele plante pe care nu le mâncăm, care doar se reînnoiesc mereu; atunci privirea noastră se va apleca doar asupra acţiunii interioare cosmice ce vine din forţele planetelor Venus, Mercur, Lună; ele participă la ceea ce se reproduce pe Pământ în fiinţa plantelor.

Însă când plantele devin aliment în sensul cel mai strict, când se dezvoltă în aşa fel încât substanţele se formează în ele ca hrană pentru animal şi om, atunci la aceasta participă Marte, Jupiter, Saturn pe calea ocolită a siliciosului. Siliciosul deschide fiinţa plantei înspre depărtările universului şi trezeşte simţurile fiinţei plantei în aşa fel încât să preia din toate sferele universului ceea ce prelucrează aceste planete îndepărtate de Pământ; la aceasta participă Marte, Jupiter şi Saturn. Şi dimpotrivă, din sfera Lunii, a lui Venus, a lui Mercur este preluat ceea ce face planta capabilă de reproducere. Dar aceasta apare mai întâi doar ca obiect al cunoaşterii. Însă asemenea lucruri, fiind preluate dintr-un orizont mai larg, conduc întru totul de la sine de la cunoaştere la practică.

Vedeţi dumneavoastră, dacă de la Lună, Venus şi Mercur vin pe Pământ forţe, iar aceste forţe devin active în viaţa plantelor, trebuie să ne întrebăm: prin ce este favorizat acest proces, ori, prin ce este frânat mai mult sau mai puţin? Prin ce este favorizată acţiunea Lunii sau a lui Saturn asupra vieţii plantelor şi prin ce este ea frânată?

Când se urmărim cursul anului observăm că acesta se derulează astfel încât există zile cu ploaie şi zile fără ploaie. Fizicianul de astăzi, cercetând fenomenul ploii, se limitează la constatarea că atunci când plouă pe Pământ cade mai multă apă decât când nu plouă. Iar pentru el apa este o substanţă abstractă, compusă din hidrogen şi oxigen, şi el cunoaşte apa numai ca fiind compusă din hidrogen şi oxigen. Când se descompune apa prin electroliză, ea se desface în două substanţe, dintre care una se comportă într-un fel iar cealaltă în alt fel. Dar cu aceasta nu s-a spus nimic cuprinzător despre apă. Pentru că apa tăinuieşte în plus multe altele, altele decât ceea ce apare simplist din punct de vedere chimic ca oxigen şi hidrogen. Apa este în cel mai real sens al cuvântului potrivită pentru a indica drumul în domeniul pământesc a acelor forţe care vin, de exemplu, de pe Lună, astfel încât apa provoacă repartiţia forţelor lunare în domeniul Pământului. Între Lună şi apa de pe Pământ există un anumit fel de corespondenţă. Să presupunem deci că tocmai au trecut zile cu ploaie, urmate de Lună plină. Da, cu forţele care vin din Lună în zilele de Lună plină, pe Pământ se întâmplă ceva colosal. Aceste forţe pătrund în întreaga creştere a plantelor. Ele nu pot pătrunde dacă nu au fost înainte zile ploioase. Trebuie să vedem dacă are vreo importanţă că semănăm seminţe după ce a plouat într-o oarecare măsură şi a urmat Lună plină, sau dacă putem semăna oricând, fără să ne gândim. Desigur, va răsări şi atunci ceva; se pune însă întrebarea: nu este oare mai bine să ne orientăm cu semănatul în funcţie de ploaie şi de Lună plină? ‒, pentru că ceea ce trebuie să îndeplinească Luna plină se desfăşoară la anumite plante din abundenţă şi puternic după zile ploioase, iar după zile însorite slab şi neîndestulător. Asemenea lucruri erau cuprinse în regulile vechi ale ţăranilor. Se enunţa un proverb şi se ştia ce era de făcut. Proverbele sunt considerate azi vechi superstiţii; încă nu există o ştiinţă asupra acestor lucruri, căci oamenii sunt prea comozi pentru aceasta.

Mai departe: în jurul Pământului nostru se află atmosfera. Da, atmosfera are, în afară de calitatea de a fi de natură gazoasă, însuşirea de a fi uneori mai caldă, alteori mai rece. Uneori se prezintă o acumulare considerabilă de căldură, care se descarcă, în cazul că tensiunea este prea mare, în furtuni cu fulgere şi tunete. Însă cum este cu căldura? În acest caz contemplarea spirituală arată că, pe când apa nu are nici o legătură cu silicea, căldura are o legătură extrem de puternică cu silicea, acţionând în mod deosebit tocmai acele forţe care pot acţiona prin intermediul silicei, si acestea sunt forţele care pornesc de la Saturn, Jupiter, Marte. Forţele care pornesc de la Saturn, Jupiter, Marte trebuie privite în cu totul alt fel decât forţele Lunii. Căci trebuie să ţinem seama că Saturn are nevoie de treizeci de ani pentru rotaţia sa în jurul Soarelui, pe când Luna are nevoie, pentru fazele sale, de numai treizeci sau douăzeci şi opt de zile. Astfel că Saturn este vizibil numai cincisprezece ani [ Nota 11 ]. El trebuie să se afle într-o cu totul altă relaţie cu creşterea plantelor. Însă în orice caz, el nu acţionează numai când îşi îndreaptă razele asupra Pământului, el este activ şi când razele sale trebuie să străbată Pământul.

Dacă el se roteşte atât de încet, în treizeci de ani, dacă desenăm acest fapt, avem orbita lui Saturn, şi găsim că el iradiază din când în când direct o porţiune a Pământului; însă apoi va putea prelucra această porţiune şi străbătând Pământul din partea opusă (vezi desenul). Dar intensitatea cu care forţele saturniene pot acţiona asupra plantelor de pe Pământ depinde totdeauna de starea aerului. Prin aerul rece ele nu pot trece, prin aerul cald pot trece. Şi cum vedem acţiunea lor în viata plantelor? Aceasta se poate vedea nu când se nasc plante anuale, care se nasc şi pier în cursul unui an, lăsând numai seminţe în urma lor, ci vedem ce face Saturn cu ajutorul forţelor căldurii Pământului nostru când se nasc plante perene. Căci acţiunea acestor forţe, care merg pe calea ocolită a căldurii în vegetal, o vedem în coaja şi scoarţa copacilor, în tot ceea ce face dintr-o plantă o plantă perenă.

desen tabla 1
[măreşte imaginea]
Tabla 1

Aceasta provine din faptul că viaţa de un an a plantei şi limitarea plantei la timpi scurţi de viaţă este în legătură cu planetele care au timpi scurţi de revoluţie. Dimpotrivă, ceea ce se smulge din starea efemeră, ceea ce înconjoară copacii cu coajă şi scoarţă, ceea ce-i face durabili, aceasta este în legătură cu forţele planetelor care acţionează pe calea ocolită a forţelor căldurii şi frigului şi care au perioadă lungă de revoluţie, ca Saturn de treizeci de ani şi Jupiter de doisprezece ani. De aceea este deja important, când cineva vrea să planteze un stejar, să cunoască bine perioada de revoluţie a lui Marte. Pentru că un stejar corect plantat în perioada corespunzătoare a lui Marte va creşte altfel decât atunci când este pus în Pământ la întâmplare, atunci când i se năzăreşte cuiva. Dacă vreţi să plantaţi o pădure de conifere, la care forţele lui Saturn joacă un rol atât de mare, va lua cu totul altceva naştere dacă se plantează într-o aşa-numită perioadă ascendentă a lui Saturn, decât într-o altă perioadă. Iar cel care îşi dă seama de astfel de lucruri va putea spune foarte exact despre cele care vor să crească sau nu vor să crească, dacă s-au făcut cu sau fără înţelegerea raporturilor de forţe. Căci ceea ce nu apare ochiului în mod evident, iese totuşi la lumină în raporturile mai subtile ale vieţii.

Să presupunem că folosim pentru foc lemne de la copaci care au fost plantaţi în pământ cu neînţelegerea referitoare la perioadele cosmice de plantare. Astfel de lemne nu vor da o căldură aşa de sănătoasă ca lemnele de foc provenite de la copaci plantaţi cu această înţelegere. Tocmai în raporturile cele mai subtile ale vieţii cotidiene, în care se reflectă astfel de lucruri, tocmai aici se vede importanţa enormă a tuturor acestora, însă viaţa a devenit astăzi pentru oameni aproape întru totul lipsită de gândire. Ei sunt bucuroşi când nu trebuie să gândească la asemenea lucruri. Se crede că lucrurile trebuie să meargă ca la o maşină: sunt făcute pregătirile corespunzătoare, se pune în acţiune maşina şi ea merge de la sine. Se imaginează, într-o manieră materialistă, că lucrurile merg la fel şi în întreaga natură. Dar prin aceasta se ajunge la situaţii care în viaţa practică se încheie într-un mod revoltător. Atunci apar marile enigme. De ce îmi este astăzi imposibil să mai găsesc cartofi ca aceia pe care-i mâncam în tinereţea mea? Aşa este, am verificat-o peste tot. Nu se mai pot mânca asemenea cartofi nici măcar acolo unde eu îi mâncam cândva. Cu timpul ceva a regresat în forţa nutritivă interioară a multor produse. Ultimele decenii au arătat aceasta în mod deosebit. Pentru că nu se mai înţeleg deloc acţiunile intime active în univers, care trebuie căutate din nou pe o asemenea cale aşa cum, în introducerea de astăzi, nu am făcut decât s-o menţionez. Am vrut numai să punctez unde sunt problemele care depăşesc cu mult orizontul nostru actual. Nu numai că vom continua aceasta, ci o vom şi aprofunda, folosind-o în practică.