Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

ARTICOLE ASUPRA ORGANIZĂRII TRIPARTITE A ORGANISMULUI SOCIAL

GA 24


TRIPARTIŢIA ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI ŞI DUPĂ ACESTA


În anul 1917 am vorbit în cercuri restrânse cu un număr de personalităţi despre tripartiţia organismului social. Intenţia mea a fost să câştig oameni care să gândească politic în aşa fel încât să-i opună politicii lui Wilson o altă politică. Nu mi s-au părut că gândurile lui Wilson ar constitui o ieşire din confuzia în care se afla lumea. Prin difuzarea la mare distanţă a acestor gânduri sub formă de lozinci, puteau fi puse în mişcare armate întregi, se puteau trimite vapoare de război peste ocean, dar ele nu conţineau nimic din ceea ce luptă în prezent în omenire pentru ieşirea din vechile relaţii, şi care, pentru că nu se putea exprima raţional, s-a descărcat în iraţionalul războiului mondial.

Cele paisprezece puncte ale lui Wilson au fost abstracte şi străine de realitate. Se poate da o aparenţă de realitate unor astfel de idei, deoarece oamenii pot executa şi ceea ce se dovedeşte, prin înfăptuire, a fi incapabil să dureze. Din acele paisprezece puncte, nu se putea ajunge nicicând la o adevărată pace. Căci lumea civilizată a ajuns la un punct al evoluţiei sale în care ceea ce a rezultat ca viaţă spirituală, ca relaţii juridice în sensul cel mai înalt şi drept condiţii economice de existenţă din domeniul vechilor state, nu mai putea fi continuat în cadrul acestor state. Până în prezent a fost nevoie de formaţiunile statale individuale, pentru a cultiva prin ele, în convieţuirea pe baze juridice a oamenilor, viaţa spirituală, şi pentru a da naştere noilor forme economice. Dar atât viaţa spirituală cât şi economia mondială au ajuns la configuraţii care nu mai pot fi dezvoltate în continuare. Pentru o privire nepărtinitoare, războiul mondial nu a fost altceva decât expresia faptului că statele s-au ciocnit între ele deoarece forţele a căror adevărată natură era aceea de a găsi noi forme pentru viaţa spirituală şi economie, au căutat o cale de ieşire iraţională.

Oamenii nu şi-au putut aduce în conştienţă adevărata natură a acestor forţe şi de aceea au lăsat să izbucnească aspectul pustiitor. Politica lui Wilson a fost doar o reunire abstractă a vechilor gândiri statale. Oamenii urmau să-şi creeze, într-un anumit mod, formaţiuni statale. Prin aceasta, cauzele războiului urmau să fie eliminate din lume. Dar modul în care s-au creat realmente formaţiunile statale a fost tocmai cel care a produs cauzele războiului. Intenţia mea din anul 1917 a fost să opun celor paisprezece puncte ale lui Wilson ceea ce punea în locul acestui mod un altul, care conferă autonomie forţelor vieţii spirituale şi economice, şi a cărui ne-existenţă a dus la dezastru. Fără ca acest mod de a aborda lucrurile să devină sufletul politicii externe a popoarelor, nu se poate găsi o adevărată ieşire din adevăratul haos.

Războiul mondial a dus la Versailles, la Spa. Strădania inconştientă a omenirii însă nu a găsit calea raţională de a crea pentru viaţa spirituală şi economia mondială formele de care ele au imperios nevoie. De aceea, bolşevismul pustiitor din Rusia constituie continuarea războiului mondial, iar ceea ce străbate omenirea în mod similar bolşevismului există pentru a distruge în continuare ceea ce a mai lăsat războiul nedistrus.

Aşa cum în 1917 a trebuit să indic tripartiţia organismului social pentru a opune ceva celor paisprezece puncte ineficiente ale Proclamaţiei lui Wilson, ceva care putea duce la o adevărată cale de ieşire înspre pace, acum trebuie să indic aceeaşi tripartiţie pentru a veni în întâmpinarea stafiei care ameninţă civilizaţia. Cât de ineficiente au fost „cele paisprezece puncte”, au demonstrat-o neajutorarea reprezentanţilor lor la Versailles. John Maynard Keynes [ Nota 34 ], care a fost prezent la tratativele de la Versailles, a exprimat acest lucru suficient de limpede în cartea sa despre consecinţele economice ale războiului.

Dar pe cât de ineficiente s-au dovedit propunerile lui Wilson la Versailles, tot pe atât de ineficiente se vor dovedi şi toate celalelte care încearcă să remedieze situaţia socială internaţională prin vechile moduri de reprezentare. Oamenii sunt bucuroşi când se revelează pe undeva câte ceva, pe baza căreia îşi pot spune: Bolşevismul este pe cale de a slăbi, deci va ajunge cândva la prăbuşirea sa. Dar oare oamenii nu au nici o idee despre faptul că astfel de lucruri se prăbuşesc doar aparent, pentru a renaşte din nou sub alte forme? Cei care acceptă presupusa salvare conţinută în aceste fraze, ar trebui să-şi aducă aminte cât de des au vorbit „oamenii de stat” înainte de 1914 despre faptul că situaţia politică s-ar fi „detensionat”.

Mişcarea pentru tripartiţia organismului social va duce acolo unde trebuie să ducă, dacă un număr suficient de mare de oameni se vor elibera prin aprecierea ei de părerile acelora care nu vor să vadă ce anume este necesar omenirii, şi care nu fac altceva decât să privească în câte un colţ al lumii pentru a vedea dacă pe ici sau pe colo nu se „detensionează” ceva, pentru ca ei să nu mai trebuiască să reflecteze la idei ce nu duc la „detensionarea” a ceea ce se ciocneşte apoi cu sălbăticie, ci care dezvoltă ceea ce vrea să fie dezvoltat în conformitate cu mersul evolutiv al omenirii.