Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISTERUL CREŞTIN

GA 97


INTERIORUL PĂMÂNTULUI

München, 21 aprilie 1906

Este foarte uşor de înţeles ca discipolul ştiinţei spirituale, sub impresia acelor evenimente naturale copleşitoare ale erupţiei Vezuviului şi ale cutremurului din America [ Nota 123 ], să ridice întrebarea despre relaţia, pe de o parte, cu procesul de evoluţie cosmică, iar pe de altă parte, cu karma umană. Şi de fapt este nemaipomenit de interesant să cercetăm şi să lămurim aceste evenimente recente, din punctul de vedere al ocultismului. Pentru a putea face aceasta, este necesar ca ocultistul să nu fie instruit doar în sens clarvăzător obişnuit, ci este necesar ca el să fi parcurs iniţierea de gradul doi. În cercurile ocultiştilor este o realitate cunoscută faptul că acest interior al Pământului se sustrage privirii clarvăzătorului obişnuit. Este relativ uşor a fi clarvăzător conştient pe plan astral, devachanic. Dar pentru a putea cerceta interiorul Pământului, este necesar un alt gen de iniţiere. Mai întâi îngăduiţi-mi să vă arăt faptul că omul actual a reuşit să pătrundă doar până la o adâncime foarte mică în scoarţa Pământului. El a atins cu greu adâncimea de două mii de metri. Tot ceea ce urmează dedesubt se sustrage capacităţii sale de cunoaştere. Şi el ar fi efectiv extrem de surprins, sau chiar năucit, dacă ar reuşi să facă experienţe detaliate asupra straturilor aflate în adâncimea Pământului nostru. Pe el l-ar năuci aceasta, fiindcă ar găsi lucruri care ar semăna doar foarte vag cu cele de pe suprafaţa Pământului. Pentru cele mai multe lucruri de acolo, lui i-ar lipsi cuvintele, căci de fapt stările materiei din interiorul Pământului sunt cu totul diferite de cele cunoscute de noi aici sus. El ar fi extrem de uimit dacă ar vedea că acel metal, care corespunde argintului nostru, se află acolo jos fluid ca mercurul. Tot aşa este cu celelalte metale şi minerale.

Pământul se împarte astfel în şapte straturi diferite, iar cercetarea acestor şapte straturi corespunde în mod gradat celor şapte trepte diferite ale iniţierii creştine. Ele sunt: în primul rând „Spălarea picioarelor”, în al doilea rând „Biciuirea”, în al treilea rând „Încoronarea cu spini”, în al patrulea rând „Purtarea crucii”, în al cincilea rând „Crucificarea”, în al şaselea rând „Moartea mistică”, în al şaptelea rând „Învierea”.

Aşadar un om care a trecut de prima iniţiere este capabil să pătrundă în mod clarvăzător primul strat, urmând să-l cerceteze pe cel de-al doilea, şi aşa mai departe.

Pământul se împarte astfel mai întâi în şapte straturi. Stratul cel mai exterior, cel pe care trăim noi, este numit în limbajul iniţiaţilor, Pământul mineral. Această denumire şi următoarele provin dintr-o mare şcoală de ocultişti. Aceleaşi denumiri le aveau şi misticii medievali, rosicrucienii şi aşa mai departe.

Acest Pământ mineral conţine toate mineralele cunoscute nouă. stratul lui este relativ extrem de subţire. Erupţiile vulcanice depun mărturie pentru permeabilitatea lui, din straturile aflate mai adânc.

După acest Pământ mineral urmează aşa-numitul Pământ moale. El se numeşte aşa fiindcă procesul de întărire din el nu este încă aşa de avansat ca în cel mineral. El manifestă mai departe o însuşire extrem de remarcabilă. El are un fel de simţire. Dacă cineva îl atinge, manifestă simptome de sentiment ca percepţia conştientă atenuată a anumitor specii de plante.

Următorul strat este numit Pământul de abur. La fel ca aburul produs într-un cazan cu apă, tot aşa manifestă acest strat o expresie a voinţei. Lui îi este proprie o forţă imensă de expansiune, şi numai cu efort reuşeşte stratul mineral să-l închidă ferm.

Al patrulea strat este numit Pământul formei sau Pământul de apă. La el este remarcabil faptul că posedă în negativ toate formele pe care le avem pe stratul mineral. Un cristal de stâncă, de exemplu, ar avea în el forma unui matriţe de aici de sus.

Al cincilea strat este numit Pământul fructifer. Dacă el ar putea ajunge în spaţiu liber, atunci am observa, la o bucată de pământ fructifer, cum ar lua fiinţă şi ar dispărea neîncetat din el forme peste forme. El are oarecum suflet, capacităţile unui suflet care luptă pentru formă.

Drept al şaselea strat urmează Pământul de foc, un strat foarte remarcabil, aşa cum vom vedea mai departe. El are capacitatea, aşa-zicând, de a simţi plăcere şi durere, şi se găseşte într-o stare asemănătoare cu omul care oscilează între „a chiui de bucurie” şi „a fi întristat de moarte”. Patimile omului exercită o influenţă imensă asupra lui, astfel încât o dată cu creşterea patimilor umane, se dezvoltă şi neliniştea lui.

Al şaptelea strat se numeşte oglinda Pământului, tocmai fiindcă în această regiune se reflectă toate lucrurile care au loc aici, pe cel mai exterior strat. Numai că trebuie să ne reprezentăm puţin altfel desfăşurarea lucrurilor. Tot ceea ce este aici pasiv, este acolo activ, şi invers. Prin urmare, dacă aici deasupra am lovi un metal ca să răsune, atunci metalul ar da acolo dedesubt un sunet de la sine.

După aceste straturi urmează încă două, care sunt de o natură cu totul aparte. Al optulea strat a fost numit de şcoala lui Pitagora Sfera numerelor, şi anume din cauza unei particularităţi pe care o vom cunoaşte îndată. Şcolile noastre oculte o numesc Risipitorul. Dacă am putea îndrepta o floare aproximativ în direcţia acestui strat, astfel încât am încerca să privim stratul oarecum prin floare, atunci am putea vedea această floare multiplicată la infinit. Dacă am încerca în schimb acest experiment cu o piatră, atunci nu ar avea loc nici o multiplicare. Doar forma vie a naturii sau creaţia artistică cu sens sunt potrivite pentru acest experiment. Această regiune este de altfel sediul întregii dizarmonii, a tot ceea ce este imoral, a întregii discordii. Totul năzuieşte acolo spre dezbinare. Această regiune este opusul iubirii. Dacă un magician care practică magia neagră izbuteşte să ajungă până la ea – şi acest lucru se află în puterea lui – atunci răul se fortifică foarte mult în el. Moralul corespunzător al omului are o influenţă imensă asupra acestei sfere. Dacă omul reuşeşte tot mai mult să înlăture imoralul şi să lase moralul să intre la locul lui, atunci şi această zonă se va linişti din ce în ce mai mult. Atunci are loc de asemenea din partea ei o reacţie asupra moralului omului.

Al nouălea şi ultimul strat este, ca să spunem aşa, domiciliul Spiritului planetei. Acest strat manifestă două aspecte specifice. El s-ar putea compara cu un om, căci are un organ care seamănă cu un crier. Un alt organ seamănă cu o inimă. Şi Spiritul planetei este supus schimbărilor care se află în strânsă legătură cu evoluţia oamenilor.

Acum să ne întoarcem la Pământul de foc. Aşa cum s-a menţionat, el manifestă însuşirea sentimentului de plăcere şi a sentimentului de durere, iar patimile oamenilor îşi exercită o influenţă puternică asupra lui, astfel încât în timp ce oamenii dezvoltă patimi mari, ajunge într-o nelinişte şi o agitaţie cu atât mai mare. Prin urmare, el exercită o presiune şi mai puternică asupra Pământului fructifer aflat deasupra lui. Iar din acest strat pleacă de fapt canale ramificate spre toate straturile aflate deasupra. În Pământul mineral se află, desigur la adâncimi considerabile, peşteri mari. În acestea duc canale care vin din Pământul fructifer şi presează în ele mase enorme, care apoi la rândul lor provoacă cutremure sau caută ieşirea în puţul unui vulcan. Iar aceste cauze trebuie de asemenea atribuite catastrofelor recente.

Lemurienii, deci a treia mare rasă-rădăcină, trăiau încă pe Pământul moale. Procesul de întărire nu avusese pe atunci încă aşa departe, sus, la crusta cea mai exterioară, şi existau foarte puţine regiuni întărite care pluteau oarecum ca nişte insule pe acest strat moale. Drept ultime vestigii şi dovezi ale Pământului moale trebuie să privim multele insule mici din Oceanul Pacific, care se ridică la suprafaţa oceanului şi după câtva timp e cufundă iarăşi. Lemurienii, care au dezvoltat patimi enorme, cu cât progresau mai departe în evoluţia lor şi se dedau viciilor, au exercitat o astfel de influenţă asupra Pământului de foc, încât acesta, ca să spunem aşa, a devenit rebel, a ajuns la suprafaţă cu o forţă colosală şi a distrus rasa.

Vedem aşadar că lemurienii trebuie să-şi atribuie lor înşişi declinul. Pentru ocultist acest fapt dă ocazia la consideraţia că, dacă el lucrează la propria perfecţionare, nu accelerează numai procesul de evoluţie al epocii sale, ci poate acţiona considerabil şi asupra evoluţiei Pământului. Din aceasta să rezulte pentru el un sentiment de răspundere în două direcţii, şi să-l stimuleze pentru munca mai departe cu sine însuşi.

Să ne îndreptăm acum privirea spre încă două realităţi oculte extrem de importante, care se află în legătură cu aceste evenimente naturale. Ne aducem în faţa privirii karma acelora care au murit în aceste catastrofe. Este uşor de înţeles, desigur, că omul se miră de karma îngrozitoare care loveşte cu acest prilej nenumăraţi oameni. Dar permiteţi-mi să vă spun ce s-a observat, din punct de vedere ocult, faptul că toate acele suflete care au murit într-o astfel de catastrofă devin cei mai buni spiritualişti în următoarea încarnare. Moartea violentă pe care şi-au găsit-o într-o clipă, a fost oarecum ultimul şoc pentru a se dezbăra definitiv de cătuşele materialismului.

Iar cealaltă constatare, care s-a făcut din punct de vedere ocult, este aceea că toţi cei care sunt născuţi în apropierea timpului acestor erupţii vulcanice devin materialişti în viaţă. Acest lucru este cu totul explicabil. În perioada în care ei caută reîntruparea cu toată puterea, asupra lor acţionează elementul neliniştit al Pământului de foc şi conferindu-le patimi materialiste. Este indiferent dacă sufletul se naşte aici, în timp ce, de exemplu, erupţia vulcanică are loc în America. Separarea spaţială nu contează în acest caz. Astfel, s-au născut mulţi cititori şi autori de scrieri materialiste în jurul anului 1822, pe vremea când Vezuviul a erupt din nou, după mult timp de inactivitate. O indicaţie privind spiritualitatea Evului Mediu o formează realitatea că Vezuviul a rămas liniştit vreme de şase sute de ani. De atunci, erupţiile urmează la intervale mai scurte de timp. Acum are loc în general o evoluţie accelerată. Perioada dintre Carol cel Mare şi Frederic cel Mare corespunde perioadei secolului al XIX-lea. Aceasta trebuie înţeleasă în sensul că toate evenimentele din perioada lungă caracterizată corespund, în privinţa numărului şi importanţei, evoluţiei din perioada de o sută de ani. Noi ne vom dezvolta şi mai rapid în viitorul apropiat.