Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CUNOAŞTEREA LUI HRISTOS

GA 100


ANTROPOSOFIE ŞI ROSICRUCIANISM

CONFERINŢA a III-a

Kassel, 18 iunie 1907

Un lucru dintre cele mai sacre ale omului este ceea ce numim conştienţa de sine. Cel care înţelege aceasta recunoaşte fără ezitare că expresia „conştienţa de sine” exprimă, în fond, sensul existenţei omeneşti. Conştienţa de sine este facultatea de a ne percepe ca Eu.

Cel mai bun mijloc de a vă reprezenta acest fapt este acela de a gândi că în limba germană există un cuvânt care se deosebeşte de toate celelalte: acesta este Ich (Eu). Fiecare poate spune Eu numai pentru sine însuşi, pentru oricare altul suntem tu. Niciodată cuvântul Eu nu poate răsuna în afara urechii mele pentru a mă numi pe mine însumi. Acest lucru a fost resimţit de orice ştiinţă a spiritului. Astfel, religia ebraică, atunci când voia să vorbească despre această fiinţă interioară a omului, o numea „inefabilul nume al lui Dumnezeu”. Se spunea: Dacă Eul trebuie să fie exprimat, el trebuie să răsune din însuşi centrul fiinţei. Nici o fiinţă exterioară nu-i poate pronunţa numele. Astfel, când preotul spunea Jahve, „Eu sunt cel care sunt”, un fior străbătea întreaga adunare. Dumnezeu începea să se exprime în om. Aceasta este semnificaţia pură, originară a numelui ebraic al lui Dumnezeu. Dumneavoastră veţi cunoaste şi alte nume, dar ele sunt, într-un anumit fel, în legătură cu acest nume unic. Cu acest Eu noi desemnăm al patrulea mădular constitutiv al entităţii umane. Plecând de la acest Eu, omul îşi exercită influenţa asupra celorlalte mădulare constitutive ale entităţii omeneşti: corpul astral, corpul eteric şi de asemenea, corpul fizic. Oricât de departe ne-am întoarce în evoluţia fiinţei omeneşti, aceste patru mădulare au fost mereu prezente în om; este ceea ce-l distinge pe om de animale.

Să încercăm să ne reprezentăm cum se comportă, în ceea ce priveşte cele patru mădulare, o fiinţă evoluată în raport cu una neevoluată. Să comparăm din acest punct de vedere un canibal cu un european mediu şi pe acesta din urmă cu o fiinţă foarte evoluată, de exemplu cu Goethe, Schiller [13] sau Francisc din Assisi [14]. Canibalul ascultă nemijlocit de impulsurile şi pasiunile sale, asa cum există ele în corpul său astral. El posedă, este adevărat, un Eu, dar acesta este încă sub totala dominare a corpului astral. Omul mediu actual deosebește deja ceea ce este bine de ceea ce este rău. Aceasta se datorează faptului că el a lucrat deja asupra corpului său astral şi a transformat chiar unele impulsuri în asa-zise idealuri. Omul atinge un grad de evoluţie cu atât mai înalt cu cât şi-a transformat mai mult corpul astral, plecând de la Eul său. Europeanul actual mediu și l-a transformat deja substanţial. Individualităţi ca Schiller sau Goethe şi-au modificat deja cea mai mare parte a corpului lor astral. Un om ca Francisc din Assisi, care şi-a supus toate pasiunile controlului voinţei, posedă un corp astral în întregime dominat de Eu; nimic nu se mai află în el care să nu fie sub controlut Eului. Tot ceea ce a fost astfel transformat, noi numim Manas sau Sine spirituală. Acesta este al cincilea mădular al entităţii sale. Astfel, putem spune: În Eu se află germenele transformării corpului astral în Manas, în Sine spirituală.

Or, omul are posibilitatea să-şi transforme nu numai corpul său astral, dar şi corpul său eteric, astfel încât Eul devine stăpân al corpului său eteric. Numai că trebuie să înţelegeţi că acest lucru este mult mai dificil şi de mai lungă durată. Diferenţa între transformarea corpului astral şi cea a corpului eteric este următoarea: reprezentaţi-vă ce ştiaţi la opt ani şi comparaţi cu ce aţi dobândit din tinereţea dumneavoastră până acum! Purtătorul tuturor acestor acumulări este corpul astral; el se transformă, să spunem aşa, de la o zi la alta datorită tuturor impresiilor primite. Cu corpul eteric lucrurile stau altfel. Dacă vreţi să vă faceţi o idee despre aceasta reprezentaţi-vă faptul următor: dacă la opt ani aţi fost un copil irascibil, probabil sunteţi înclinat spre iritare și astăzi. Puţin oameni reuşesc să se transforme astfel, încât să-şi modifice obişnuinţele, înclinaţiile, temperamentul şi caracterul. Aceasta nu este deloc în contradicţie cu ceea ce urmează. Corpul astral este în legătură cu bucuriile şi suferinţele, cu pasiunile noastre. Dar dacă aceste pasiuni au devenit obişnuinţe, trăsături de caracter, atunci ele sunt fixate în corpul eteric. Şi dacă vreţi să vă modificaţi astfel de obişnuinţe, va trebui să transformaţi corpul eteric, căci acesta este purtătorul tuturor obişnuinţelor şi particularităţilor de caracter.

Am comparat de mai multe ori transformarea corpului astral şi a corpului eteric cu mişcarea minutarului şi a arătătorului orelor unui ceas.

Vom vorbi despre evoluţia învăţăcelului mai avansat. El nu este elev în sensul curent al cuvântului, adică cineva care doar învaţă. Desigur, un astfel de om trebuie să înveţe mult, dar infinit mai importantă decât achiziţia cunoştintelor este acţiunea asupra corpului eteric descrisă mai sus: transformarea irascibilităţii în blândeţe. Tocmai în acest scop ştiinta spiritului dă indicaţii celui care învaţă.

Cel care este capabil să modifice de azi pe mâine o obişnuiniă, deci o calitate a corpului eteric, a atins o treaptă înaltă de evoluţie. O astfel de transformare trebuie să se efectueze în strânsă concordanţă cu ceea ce acumulează învăţăcelul ştiinţei oculte. Chiar şi cel care ignoră total un asemenea antrenament îşi transformă, cu toate acestea, de la sine corpul său eteric, deși lent şi în mod progresiv, de-a lungul a numeroase incarnări. Şi tot ceea ce este transformat astfel din corpul eteric noi numim Budhi sau Spiritul vieţii, acesta constituind al şaselea mădular al entităţii umane.

Mai există apoi încă o treaptă, de un nivel mai înalt, când omul lucrează asupra corpului său fizic, transformându-l. Ceea ce a câştigat în stăpânirea corpului fizic se numeşte Atma sau Omul-spirit. Acesta este al şaptelea mădular al entităţii umane. Atma poate fi legat de termenul german atmen (a respira), căci această transformare se efectuează începând cu procesul respirator. Despre ce înseamnă a-ţi stăpâni în mod conştient corpul fizic plecând de la Eul tău ne putem face o idee dacă realizăm cât de puţiu cunoaştem despre corpul nostru fizic. Această cunoaştere nu are nimic de-a face cu ceea ce ne spune astăzi despre el anatomia. Înaintea anatomiei actuale existau învăţături, la drept vorbind nedivulgate, relativ la cunoaşterea interioară a omului. Prin aceasta vechii înţelepţi puteau urmări în special curenţii eterici care străbat organismul şi determină circulația sângelui; ei erau astfel în măsură să se vadă în interior, să observe corpul fizic prin organele sale. Când am atins o asemenea treaptă de dezvoltare devine posibil ca nici o particulă a corpului nostru să nu se mişte fără voia noastră. Aşa are loc transformarea în Atma, în Om-spirit.

Cineva ar putea obiecta: Corpul fizic fiind mădularul cel mai puţin elevat al entităţii umane, cum poate da naştere transformarea sa la cel mai elevat dintre mădulare? Tocmai fiindcă corpul fizic este elementul cel mai puţin elevat, stăpânirea lui cere de la om un mare efort. Prin transformarea corpului fizic se dobândeşte stăpânirea forţelor care curg prin tot Cosmosul. Şi stăpânirea acestor forţe cosmice se numeşte magie.

Astfel omul, în adevărata sa fiinţă interioară, se compune din şapte părţi, care se întrepătrund total. Nu ne vom face o idee justă despre întrepătrunderea acestor părţi decât comparându-le cu cele şapte culori ale curcubeului, care sunt conţinute toate de lumina solară. După cum lumina se compune din şapte culori, tot aşa şi omul se compune din cele şapte mădulare, din şapte părţi componente.

Să aprofundăm acum semnificaţia acestei structurări articulate pentru cunoaşterea evoluţiei întregii existenţe omeneşti. Am abordat deja natura somnului. Corpul fizic şi corpul eteric se odihnesc în pat; respiraţia şi circulaţia continuă, ca manifestări vitale ale corpului eteric. Dar tot ce aparţine de corpul astral împreună cu Eul s-a desprins de corpul fizic şi de corpul eteric.

Când intervine moartea se întâmplă altceva. În timp ce corpul fizic şi corpul eteric rămân intim unite de la naştere până la moarte, formând un întreg, în momentul morţii nu se mai separă, ca în somn, numai corpul astral, ci şi corpul eteric de corpul fizic. Dar acest corp fizic, reamintiţi-vă ce s-a spus ieri, părăsit şi lăsat pe seama propriilor sale forţe, trebuie în mod necesar să se descompună. Să observăm acum cu o privire clarvăzătoare omul imediat după moarte: în faţa noastră se află corpul fizic, deasupra căruia plutesc corpul astral şi corpul eteric. Un fenomen ieşit din comun preocupă imediat după moarte simţirea defunctului: în momentul morţi, se formează în câmpul memoriei o panoramă a întregii sale existente. Orice eveniment mărunt, chiar cea mai neînsemnată întâmplare, se desfăşoară în imagini prin faţa sa. Aceasta se produce în mod cu totul natural, deoarece corpul eteric, pe lângă proprietatea sa de a se opune la descompunerea corpului fizic, mai este şi purtătorul memoriei. Chiar din momentul în care corpul eteric este eliberat de prima sa sarcină, el se dăruieşte intens celei de a doua. Dacă în timpul vieţii fiecare eveniment era asociat cu plăcere sau durere, bucurie sau suferinţă, datorită corpului astral, acum, când acesta s-a desprins, omul vieţuieşte aceste imagini-amintiri, altfel spus întreaga sa existenţă trecută, în absenţa oricărui sentiment, ca într-o mare panoramă.

Cât timp corpul eteric rămâne legat de corpul fizic, instrumentul de care suntem obligaţi să ne servim este creierul, ceea ce face ca amintirile noastre să nu fie niciodată complete; noi nu păstrăm în memorie decât fragmente de impresii culese în cursul vieţii. Vina o poartă insuficienţa creierului fizic, pe când, eliberat de creierul fizic, corpul eteric îşi aminteste de toate evenimentele. Se face o experienţă analoagă în viaţa curentă, în timpul unui şoc suferit, de exemplu, în caz de înec, de cădere în gol etc. În acest caz, are loc pur şi simplu o „dislocare” instantanee şi brutală a corpului eteric în raport cu corpul fizic. Aceasta se produce de o manieră atenuată când membrele amorţesc, precum şi în cazul hipnozei, în cursul căreia clarvăzătorul poate vedea corpul eteric atârnând de ambele părţi ale capului. Psihologia materialistă invocă producerea unei modificări materiale survenite în sânge, dar confundă astfel cauza cu efectul.

Astfel, prima manifestare a destinului, după moartea omului, este această privire retrospectivă asupra existenţei trecute; ea poate dura mai mult sau mai puţin timp, în medie trei zile şi jumătate. După aceea se produce un fel de a doua moarte, etericul se desprinde complet de corpul astral şi rămâne ca un cadavru eteric. Acesta se disolvă curând în eterul universal, dar în mod incomplet şi cu o viteză variind de la o persoană la alta. Rămâne un fel de extract al vieţii trecute pe care Eul îl ia cu el şi care constituie un bun nepieritor, pe care omul îl păstrează pentru toate incarnările viitoare. Cu fiecare incarnare se adaugă parcă o nouă filă la cele anterioare. Este ceea ce teosofia numește corpul cauzal; în acest corp cauzal se află cauza modului în care se vor structura incarnările ulterioare.

Acum, corpul astral este izolat. Prin ce se deosebeşte această stare de cea din timpul somnului, când el este desprins de celelalte mădulare – corpul fizic şi corpul eteric –, când el este, de asemenea, izolat? Forţele pe care trebuia să le folosească în timpul somnului pentru transformarea şi repararea corpului fizic au devenit libere datorită faptului că el s-a desprins definitiv de acesta. Corpul astral foloseşte aceste forţe pentru el însuşi şi devine conştient de aceasta. Într-o asemenea stare de conştienţă de sine, corpul astral traversează acum o perioadă despre care vă puteţi face o idee ţinând cont de ceea ce urmează.

Imaginaţi-vă plăcerea pe care o produce o mâncare delicioasă. Omul se bucură de ea. Această plăcere nu-şi are sediul în corpul fizic, ci în corpul astral. Dar pentru ca această plăcere să se realizeze este necesar un instrument, limba, şi cerul gurii. Astfel, corpul fizic furnizează instrumentul pentru plăcerile corpului astral. Ce se întâmplă după moarte, când acest corp fizic a fost îndepărtat? Instrumentul, mijlocitorul plăcerii, lipseşte, fără ca şi corpul astral să fi pierdut dorinţa; pofta de plăcere. Aceasta este o stare comparabilă cu cea a unui însetat în pustie. După moarte, corpul astral păstrează dorinţa de plăcere, în funcţie de obişnuinţele sale din timpul existenţei precedente. Acesta este motivul pentru care ceea ce urmează după moarte este pentru toţi oamenii o perioadă de nevoi nesatisfăcute care se numeşte kamaloca. Kama înseamnă dorintă şi locus loc. Este o stare pe care o descriu numeroase mituri, de exemplu, supliciul lui Tantal sau chinurile Purgatoriului. Evident, în această perioadă omul nu are parte de chinuri, ea nu este penibilă decât atâta timp cât corpul astral nu este dezobişnuit de plăcere. Cu cât mai multe nevoi avea corpul astral aici, jos, cu atât durează mai mult timp această stare. În funcţie de nevoile pe care un om le-a avut în timpul vieţii sale, în întâmpinarea corpului astral, în kamaloca, pot veni nu numai suferinţe, ci, în anumite situaţii, şi lucruri foarte bune şi agreabile. Astfel, de exemplu, orice bucurie resimţită odinioară faţă de frumuseţea naturii va fi trăită acum în mod agreabil. Desigur, pentru a ne bucura de frumuseţea naturii, trebuie să o percepem cu ochii noștri, dar frumuseţea este ceva care depăşeşte fizicul şi de aceea această stare este, de asemenea, şi în viaţa din kamaloca izvorul unei plăceri intense. Astfel de lucruri sunt la originea unor mari bucurii şi minunate impresii în timpul kamalocăi. Asadar, omul îşi poate face agreabilă această perioadă dacă se eliberează de ataşamentul faţă de plăcerile pur fizice. Reflectând la aceasta, veţi înţelege multe lucruri care au legătură cu ce este arta. Cu cât arta este mai ideală, cu atât mai înălţător acţionează opera de artă dincolo de moarte. Elementul său constitutiv este spiritualul. Numai miopia materialistă a condus la naturalism în artă. După parcurgerea aceastui timp în kamaloca, am ajuns la punctul în care omul s-a dezobişnuit de toate plăcerile materiale, şi acesta este momentul trecerii la o nouă stare. Sufletul elimină din corpul său astral acea parte la care omul, adică Eul, nu a lucrat încă. Acest înveliş astral este al treilea cadavru pe care omul îl părăseşte.

În acest moment, Eul, împreună cu ceea ce a obţinut din celelalte corpuri – deci cu extractul corpului eteric, descris mai sus, ca şi cu cel al corpului astral –, accede în lumea spiritului. Într-o asemenea stare se află sufletul până la o nouă naștere.

Despre această perioadă vom vorbi mâine. Mi-ar plăcea să insist asupra faptului că toate aceste lumi spirituale ne înconjoară coutinuu şi nu constituie un dincolo separat de noi în spaţiu, rămânând astfel accesibile ochiului clarvăzătorului. Cel ce are acces la aceste lumi spirituale poate vedea în orice moment aceste umbre sau fantome care sunt acele cadavre (astrale – nota trad. francez) ce apar frecvent în ședinţele de spiritism. Faptul că participanţii la astfel de şedinţe consideră că un asemenea cadavru reprezintă însăşi individualitatea este absurd, este ca şi cum cadavrul unui om ar fi considerat ca fiind omul însuși. De aceea acest cadavru astral – care este ceea ce Eul nu poate utiliza – apare adesea, în asemenea şedinţe, cu trăsături ridicole.