Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MANIFESTĂRILE KARMEI

GA 120


CONFERINŢA a III-a

Boala şi sănătatea în raport cu karma

Hamburg, 18 mai 1910

Cele ce vom spune azi şi în cursul zilelor următoare pot fi uşor răstălmăcite. Vom avea de discutat, din punctul de vedere al karmei, probleme referitoare la sănătate şi boală; dat fiind caracterul diametral opus al concepţiilor actuale, ar putea să se încetăţenească un mod greşit de a înţelege bazele ştiinţei spiritului, în ceea ce priveşte legătura dintre boală şi sănătate, pe de o parte, şi karma, pe de cealaltă parte. Ştiţi, desigur, că în cercurile cele mai largi se discută cu vehemenţă şi cu patimă referitor la sănătate şi boală. Ştiţi cu toţii cât de tare este atacată, atât de profani cât şi de unii medici, ceea ce numim medicină ştiinţifică. Pe de altă parte, se poate observa că reprezentanţii medicinei ştiinţifice sunt de-a dreptul provocaţi, prin unele atacuri nedrepte, în aşa fel încât nu numai că ajung la o atitudine pătimaşă – ceea ce e, fără îndoială, dreptul lor – când se pune problema să apere ceea ce are de spus ştiinţa în acest sens, dar ei luptă uneori foarte aprig împotriva afirmaţiilor făcute de pe alte poziţii decât cele reprezentate de medicina oficială, cu privire la domeniul în discuţie. Teosofia, sau ştiinţa spiritului, va putea să aducă la împlinire înaltele ei sarcini numai dacă-şi va păstra, pe un asemenea tărâm, întunecat adeseori de diferite discuţii, judecata obiectivă şi lipsită de idei preconcepute. Cine a audiat conferinţe pe această temă, prezentate de mine, ştie deja cât de puţin vreau să cânt în cor cu cei care caută să discrediteze ceea ce se numeşte azi „medicină de şcoală“. În cazul ştiinţei spiritului nu poate fi vorba nici pe departe de a ne înregimenta într-unul sau altul dintre curentele greşite din epoca actuală.

Poate că este nimerit să subliniem cu această ocazie, în introducere, că rezulatele cercetărilor legate de boală şi sănătate obţinute în ultimii ani şi în ultimele decenii ne obligă la aceleaşi cuvinte de laudă, la acelaşi respect şi la aceeaşi admiraţie ca şi în cazul altor realizări ale ştiinţelor naturii. În legătură cu ceea ce s-a realizat în acest domeniu se poate spune: Dacă cineva are dreptul să se bucure de succesele obţinute de medicină în ultimii ani, atunci ştiinţa spiritului este acel cineva. Dar, pe de altă parte, trebuie să subliniem, de asemenea – lucru valabil când e vorba de ştiinţele naturii –, că uneori cunoştinţele şi descoperirile concrete făcute de acestea sunt interpretate într-un mod prea puţin corespunzător şi satisfăcător de concepţiile ştiinţifice actuale. Acesta e aspectul cel mai frapant, în epoca noastră, în multe domenii ale cercetării ştiinţifice: concepţiile, teoriile nu se ridică la înălţimea rezultatelor concrete, care uneori sunt admirabile. Doar lumina care vine de la ştiinţa spiritului va aduce claritate în legătură cu succesele obţinute în ultimii ani în acest domeniu.

Rezultatele deosebite din domeniul medicinei ştiinţifice nu pot deveni fertile, în epoca noastră, pentru binele omenirii, din cauză că această fertilizare e de-a dreptul frânată de diferite concepţii şi teorii cu colorit materialist. De aceea, teosofia trebuie să-şi exprime direct şi nesofisticat concepţiile şi să nu se implice în luptele dintre diferitele orientări. Astfel se va evita stârnirea patimilor actuale.

Dacă vrem să ne precizăm punctul de vedere în legătură cu problemele care ne vor preocupa în cadrul acestor conferinţe, trebuie să pornim de la ideea că un fenomen poate avea cauze mai apropiate şi cauze mai îndepărtate, şi că, dacă se pune problema de a se căuta cauzele karmice în problemele de sănătate, teosofia va trebui să se ocupe şi de cauzele mai îndepărtate, care nu se află la suprafaţă. Să lămurim lucrurile cu ajutorul unei comparaţii. Dacă veţi reflecta temeinic la această comparaţie, veţi ajunge să înţelegeţi ce vreau să spun, de fapt.

Să presupunem că cineva se situează pe poziția că în acest domeniu astăzi s-au obţinut progrese deosebite şi că ar dispreţui ideile despre sănătate şi boală care au apărut în secolele trecute. Cei care prezintă lucrurile astfel consideră că ceea ce a apărut în acest domeniu în ultimii douăzeci-treizeci de ani reprezintă un adevăr absolut, care, ce-i drept, poate fi completat, dar nu poate primi niciodată un verdict atât de negativ ca cel pe care-l emit, din păcate, unii în legătură cu căutările umane făcute anterior în acest domeniu. Se spune, de exemplu, adeseori: Tocmai pe acest tărâm întâlnim, în epocile trecute, superstiţia cea mai crasă – şi sunt citate apoi exemple de-a dreptul înspăimântătoare despre felul cum se încerca vindecarea unor boli în secolele trecute. Se consideră că e deosebit de grav când ici-colo apar diferite expresii al căror sens de odinioară a dispărut de mult din conştienţa omului de azi, dar care s-au furişat, totuşi, în conştienţa actuală şi din care nu se poate înţelege nimic, datorită felului de a gândi al omului contemporan. Aşa, de exemplu, unii spun: Au fost vremuri în care orice boală era atribuită fie lui Dumnezeu, fie diavolului! Dar o asemenea afirmaţie nu e deloc aşa de greşită cum o prezintă aceşti oameni, fiindcă ei nu ştiu ce complex de idei se avea în vedere prin noţiunile de „Dumnezeu“ sau „diavol“.

Să presupunem că doi oameni stau de vorbă. Unul îi povesteşte celuilalt: Am văzut de curând o cameră, era plină de muşte. Cineva o să-mi spună că aşa ceva e absolut normal; şi eu cred la fel, căci camera e foarte murdară şi din această cauză muştele se înmulţesc. E absolut explicabil să se considere că acesta e motivul existenţei muştelor, şi eu cred că are foarte multă dreptate cel care spune că muştele vor dispărea din cameră, dacă acolo se va face o curăţenie exemplară! Dar iată, un altul declară că el ştie din ce cauză în acea cameră sunt atâtea muşte; şi ne spune că de mult timp în acea cameră locuieşte o femeie extraordinar de leneşă. Dar ia te uită,ce superstiţie nemărginită: ea spune că lenea e un fel de personalitate, care nu trebuie decât să facă semn, şi muştele năvălesc înăuntru! Totuşi, e mai corespunzătoare cealaltă explicaţie, care spune că existența muştelor e cauzată de murdăria adunată în cameră!

Lucrurile nu stau altfel nici pe tărâm medical, dacă se spune: Un om a fost atins de o boală pentru că a contractat o infecţie, provocată de o specie de bacili; dacă suprimăm bacilii, vom obţine vindecarea. Şi mai există şi oameni care vorbesc de o cauză spirituală, aflată mai în adânc! A vorbi despre cauzele spirituale ale îmbolnăvirilor, fără a nega nimic din ceea ce spune medicina, e la fel de puţin o superstiţie ca şi a considera că gospodina cea leneşă e cauza care face ca odaia să fie plină de muşte! Şi nu e nevoie ca cineva să tune şi să fulgere auzind că se spune: Muştele vor dispărea din cameră dacă se va face curăţenie. Important nu e să ne combatem unul pe celălalt, ci să învăţăm să ne înţelegem unii pe alţii şi să ne analizăm reciproc intenţiile. Trebuie să ţinem seama neapărat de acest lucru, când auzim vorbindu-se în mod îndreptăţit de cauze aflate chiar sub ochii noştri şi de cauze mai îndepărtate. Teosoful obiectiv nu va afirma niciodată că e nevoie doar ca lenea să facă un semn pentru ca muştele să năvălească în cameră; el va şti că trebuie luate în considerare şi aspectele materiale, dar că tot ceea ce se exprimă sub formă materială îşi are substraturile sale şi că aceste substraturi spirituale trebuie căutate, spre binele omenirii. Dar celor care ar vrea să se implice în dispută ar trebui să li se aducă aminte că nu întotdeauna cauzele spirituale pot fi sesizate şi combătute în acelaşi fel ca şi cauzele materiale obişnuite. Şi nici nu avem voie să credem că dacă vom combate cauzele spirituale vom fi scutiţi de lupta împotriva cauzelor materiale; dacă ar fi aşa, am putea lăsa camera murdară, cum este, şi ar trebui să combatem numai comoditatea gospodinei.

Dacă studiem karma, trebuie să avem în vedere legăturile care există între evenimente, aşa cum au loc acestea în viaţa umană în prima copilărie şi cum influenţează ele aceeaşi fiinţă umană, la o vârstă ulterioară. Dacă vorbim de sănătate şi boală din punctul de vedere al karmei, acest lucru nu înseamnă altceva decât să ne punem întrebarea: Cum ne putem reprezenta că starea de sănătate sau de boală a unui om îşi are cauzele în faptele, în activităţile şi trăirile sale anterioare? Şi cum ne putem reprezenta că starea lui actuală de sănătate ori de boală are legătură cu efecte viitoare, care se vor răsfrânge asupra aceleiaşi fiinţe?

Omului actual îi place să creadă, în general, că o boală are legătură numai cu cauzele cele mai apropiate; tendinţa concepţiei noastre actuale despre lume, în toate domeniile, este aceea de a căuta soluţiile facile, iar a te mulţumi cu cauzele cele mai apropiate este o atitudine comodă. De aceea, în cazul îmbolnăvirilor sunt luate în considerare numai cauzele cele mai apropiate – şi procedează aşa în primul rând bolnavul însuşi. Cum s-ar putea nega faptul că bolnavii preferă să adopte această atitudine comodă? Dacă există convingerea că boala trebuie să-şi aibă cauzele în împrejurările cele mai apropiate şi că ele trebuie depistate de către medic, iar acesta nu-l poate ajuta, înseamnă că nu şi-a dat nici o osteneală; şi de aici provine nemulţumirea. Din această comoditate a gândirii provin multe dintre lucrurile care se spun azi în domeniul sănătătii şi bolii. Cine ştie să înţeleagă karma, cu implicaţiile ei atât de profunde, îşi va extinde aria cercetărilor de la ceea ce se petrece azi la evenimente mult mai îndepărtate, din trecut. Şi, înainte de toate, el va ajunge la convingerea că o cunoaştere cuprinzătoare a unei situaţii care-l afectează pe om este posibilă numai dacă extindem cercetarea şi asupra unor fenomene situate în trecut. Acesta este, în special, cazul omului bolnav.

Când vorbim despre omul bolnav şi despre cel sănătos se impune, ca de la sine, întrebarea: Cum ne putem forma o concepţie despre faptul de a fi bolnav, în general?

Dacă cercetarea spiritual-ştiinţifică abordează problema în mod direct şi recurge la ajutorul clarvederii, ea va observa nereguli nu numai la nivelul corpului fizic al acestuia, ci şi în componentele superioare, în corpul eteric şi în corpul astral. Şi cercetătorul clarvăzător va trebui să se întrebe, în cazul respectiv, care este contribuţia la îmbolnăvire a corpului fizic, pe de o parte, a corpului eteric şi a corpului astral, pe de cealaltă parte; fiindcă toate cele trei componente ale fiinţei umane pot contribui la apariţia unei boli. În ce măsură poate fi extinsă, în general, noţiunea de „boală“? Lăsăm în seama celor ce folosesc cu plăcere tot felul de noţiuni alegoric-simbolice, chiar şi acolo unde ele n-au ce căuta, şi care vorbesc de îmbolnăviri ale mineralelor sau ale metalelor şi spun că, de exemplu, rugina care roade fierul e o boală a fierului. Trebuie să ne fie clar că prin asemenea noţiuni abstracte nu se poate ajunge la o înţelegere cu adevărat fecundă a vieţii, ci doar la o cunoaştere superficială a vieţii, dar nu la o cunoastere care intră cu adevărat în adâncul realităţilor. Cel ce vrea să-şi formeze o concepţie reală despre boală şi, de asemenea, despre sănătate, trebuie să nu spună că şi mineralele sau metalele se pot îmbolnăvi.

Lucrurile se schimbă deja, când este vorba de regnul vegetal. Putem, fără îndoială, să vorbim de îmbolnăviri ale plantelor. Bolile plantelor sunt deosebit de importante, dacă vrem să ajungem la o înţelegere reală a noţiunii de „boală“. Nu se poate vorbi, în cazul plantelor, în aceeaşi măsură ca la animal şi la om, despre cauze interne ale bolilor. Îmbolnăvirile din lumea vegetală îşi găsesc cauzele în împrejurări exterioare, în influenţa dăunătoare a solului, în lumina insuficientă, în influenţe ale vântului, sau în alte influenţe elementare şi naturale. Sau va trebui să căutăm cauzele unor îmbolnăviri ale plantelor în influenţele exercitate de anumiţi paraziţi, care atacă plantele şi provoacă îmbolnăviri. În cazul lumii vegetale vom spune, pe bună dreptate, că noţiunea de „cauză internă a bolii“ e total nejustificată. Pentru că nu-mi pot permite să vorbesc o jumătate de an pe această temă, nu e posibil, fireşte, să aduc prea multe dovezi în sprijinul acestei afirmaţii. Dar, cu cât pătrundem mai adânc în patologia plantelor, cu atât vom înţelege mai bine că nu poate fi vorba de „cauze interne ale bolii“, că e vorba de împrejurări, de influenţe exterioare.

Planta este alcătuită dintr-un corp fizic şi un corp eteric. O asemenea entitate, care posedă un corp fizic şi un corp eteric, este, în principiu, sănătoasă, şi se îmbolnăveşte doar când apare o influenţă negativă din exterior. Cu această constatare sunt în deplină concordanţă şi rezultatele obţinute prin cercetarea spiritual-ştiinţifică. În timp ce, prin metodele de cercetare bazate pe clarvedere, în ceea ce priveşte regnul animal şi cel uman, în caz de îmbolnăvire, vedem anumite modificări – în părţile suprasensibile –, nu se poate spune că în interiorul unei plante bolnave e modificat chiar corpul eteric originar, ci doar că din exterior au pătruns în corpul fizic şi mai ales în corpul eteric tulburări şi influenţe dăunătoare. Constatările făcute pe calea ştiinţei spiritului justifică întru totul concluzia că, la plante, corpul fizic şi corpul eteric sunt, la origine, perfect sănătoase. Când suferă influenţe vătămătoare venite din exterior, planta foloseşte tot felul de mijloace pentru a se apăra, pentru a se vindeca. Încercaţi să crestaţi o plantă şi observaţi cum aceasta încearcă să înconjoare cu materie vie partea rănită a corpului ei, să ocolească ce-i stă în cale şi îi dăunează. Este vorba de o autoapărare internă, de o forţă de vindecare, atunci când apare un prejudiciu exterior.

În corpul eteric şi în corpul fizic al plantei există ceva care e în măsură să răspundă la influenţele dăunătoare exterioare cu forţe de vindecare interne. Prin urmare, o fiinţă cum e planta, înzestrată cu corp fizic şi corp eteric, nu înglobează doar principii ale sănătăţii necesare pentru dezvoltarea şi creşterea ei, ci şi forţe de vindecare capabile să intervină când apar influenţe dăunătoare. Oare de unde provin aceste forţe?

Dacă veţi cresta un corp fizic, rana va persista. El nu va putea face nimic, cu propria lui putere, ca s-o vindece. De aceea, în cazul unui simplu corp fizic, nu putem vorbi de îmbolnăvire şi cu atât mai puţin putem spune că boala şi vindecarea se află într-un raport oarecare una faţă de alta. Se poate vedea cel mai bine acest lucru, dacă la o plantă apare o boală. În acest caz, principiul forţei vindecătoare interne trebuie căutat în corpul eteric. Şi acest lucru îl arată, într-o măsură importantă, realitatea constatată de ştiinţa spiritului.

Dacă o plantă este rănită, corpul eteric al acesteia manifestă o viaţă mult mai intensă decât înainte. El dezvoltă din sine cu totul alte forme, cu totul alţi curenţi. Şi e extraordinar de interesant de văzut cum noi provocăm corpul eteric al plantei să desfăşoare o activitate mai intensă, dacă rănim o parte a corpului său fizic.

Cu aceasta încă n-am definit, ce-i drept, noţiunea de boală, dar ne-am apropiat de înţelegerea naturii bolii şi bănuim în ce constă procesul interior al vindecării.

Să mergem acum mai departe – pe firul călăuzitor al observaţiei interioare, clarvăzătoare – şi să încercăm să înţelgem pe cale raţională fenomenele exterioare spre care ne conduce ştiinţa spiritului. Putem să trecem, acum, de la vătămările pe care le provocăm plantei la vătămări pe care le provocăm animalelor, fiinţe care posedă deja un corp astral. Dacă abordăm problema într-un mod mai general, vom constata că la animalele superioare se manifestă foarte putin – şi cu cât animalul se află pe o treaptă de dezvoltare superioară, acest lucru este mai vizibil – reacţia de răspuns a corpului eteric la vătămările venite din exterior. Dacă aducem un prejudiciu grosolan corpului fizic al unui mamifer inferior, sau al unuia superior, dacă-i smulgem unui câine un picior, de exemplu, sau facem altceva de acest fel, vom vedea cum corpul eteric al câinelui nu poate să răspundă, cu forţa lui de vindecare, la fel de uşor cum răspunde corpul eteric al plantei la o vătămare care i-a fost provocată în mod asemănător. Totuşi şi în lumea animalelor acest fenomen poate fi întâlnit într-o măsură destul de mare. Să coborâm pe scara evoluţiei, până la animale foarte puţin evoluate, până la tritoni sau la alte fiinţe asemănătoare. Dacă unei asemenea fiinţe îi tăiem anumite organe, pentru ea nu e ceva prea neplăcut. Organele se refac cu mare rapiditate şi în curând animalul arată ca înainte. S-a întâmplat ceva asemănător cu fenomenul pe care l-am întâlnit la plantă: noi am făcut să se pună în mişcare o anumită forţă de vindecare existentă în corpul eteric. Cine ar putea nega că, la om sau la un animal superior, o asemenea solicitare, de a dezvolta în corpul eteric forţe de vindecare, reprezintă o periclitare serioasă a sănătăţii? Animalul inferior este doar provocat să dea naştere, din interior, prin forţa corpului său eteric, unui alt mădular. Şi acum vom merge mai departe.

Dacă îi tăiem unui rac un membru, el nu este în stare să creeze un alt mădular. Dar la proxima năpârlire, când ajunge la următoarea fază din viaţa lor, în locul mădularului rupt apare deja un ciot; la a doua năpârlire ciotul va fi ceva mai mare, şi dacă animalul ar năpârli suficient de des, mădularul rupt ar fi înlocuit treptat cu unul nou. Se cere un efort deosebit al corpului eteric, ca să fie pusă în mişcare forţa de vindecare. Iar la animalele superioare aşa ceva nu se întâmplă. Dacă schilodim un animal superior, el nu va putea să elibereze din corpul său eteric această forţă de vindecare. Dar trebuie să subliniem un lucru care constituie subiectul unei importante dispute din domeniul ştiinţelor naturii: dacă un animal schilodit dă naştere la urmaşi, aceste sechele nu se transmit urmaşilor; generaţia următoare este din nou în posesia tuturor mădularelor. Când corpul eteric este capabil să transmită urmaşilor însuşirile sale, el e stimulat să dea la iveală un organism perfect şi întreg. În cazul tritonului, corpul eteric acţionează în acest sens încă de la început; la rac – de-abia cu ocazia năpârlirii; la animalele superioare acest fenomen apare numai la urmaşi; atunci corpul eteric înlocuieşte ce a fost vătămat în generaţia anterioară. Prin urmare, noi trebuie să privim cu discernământ asemenea fenomene ale naturii, şi ne va deveni clar faptul că este vorba de o forţă de vindecare existentă în corpul eteric chiar şi atunci când însuşirile ereditare trec asupra urmaşilor şi că acesta poate da naştere unor organisme perfect normale. Aveţi aici, aş zice, dovada felului cum acţionează forţele de vindecare în corpul eteric.

Putem să ne întrebăm acum: Care e, cu cât urcăm mai sus pe scara evoluţiei – şi dacă privim regnul uman din punct de vedere exterior această constatare e, de asemenea, valabilă –, cauza pentru care corpul eteric trebuie să facă eforturi din ce în ce mai mari pentru a scoate la suprafaţă forţele de vindecare? Corpul eteric poate fi unit cu corpul fizic în cele mai diferite moduri. Între corpul fizic şi corpul eteric există, ca să zicem aşa, o comuniune mai strânsă sau una mai puţin strânsă. Să luăm, de exemplu, un animal inferior, tritonul, la care un mădular retezat se reface imediat. În acest caz trebuie să presupunem existenţa unei legături mai putin strânse între corpul eteric şi corpul fizic. Într-o şi mai mare măsură acest lucru este valabil în lumea vegetală. Aici legătura este de aşa natură, încât corpul fizic nu poate să acţioneze, la rândul său, asupra corpului eteric, astfel încât corpul eteric rămâne neatins de ceea ce se petrece în corpul fizic şi rămâne, într-un anumit sens, independent de acesta. Esenţa corpului eteric este aceea de a fi activ, de a produce, de a stimula creşterea. El stimulează creşterea până la o anumită limită. În momentul în care tăiem o parte dintr-o plantă sau dintr-un animal inferior, corpul eteric e gata să înlocuiască imediat acea parte, adică să-şi desfăşoare activitatea din plin. Ce ar trebui să se întâmple ca el să nu facă aceasta? El ar trebui să fie strâns legat de activitatea membrului respectiv. Şi aşa se întâmplă, într-adevăr, la animalele superioare. La acestea există o legătură mult mai intimă, mai strânsă între corpul eteric şi corpul fizic. Când corpul fizic îşi dezvoltă formele, aceste forme – deci ceea ce există în natura fizică – acţionează la rândul lor asupra corpului eteric.

În cazul animalelor situate foarte jos pe scara evoluţiei lumii vii sau la plante, influenţele din exterior nu acţioneză asupra corpului eteric, îl lasă neatins, duc o existenţă independentă. De îndată ce ajungem la primele animale superioare, formele corpului fizic se impun corpului eteric, acţionează asupra lui: corpul eteric e cu totul pliat pe corpul fizic şi, rănind corpul fizic, noi rănim, totodată, şi corpul eteric. Şi în asemenea cazuri, bineînţeles, corpul eteric trebuie să pună în acţiune forţe situate mai adânc, pentru că trebuie să se refacă mai întâi el însuşi – şi de-abia pe urmă mădularele respective. De aceea noi trebuie să apelăm la forţe de vindecare situate mai adânc, dacă ne ocupăm de corpul eteric al unui animal superior. Cu ce are legătură acest fapt? Din ce cauză corpul eteric al unui animal superior e atât de dependent de formele corpului fizic?

Cu cât urcăm mai sus pe scara evoluţiei lumii animale cu atât mai mult trebuie să ţinem seama nu numai de activitatea corpului fizic şi a corpului eteric, ci şi de aceea a corpului astral. La animalele inferioare corpul astral şi activitatea lui sunt încă puţin influente. De aceea animalele inferioare sunt atât de asemănătoare cu plantele. Cu cât urcăm mai sus cu atât corpul astral joacă un rol mai important. Însă el acţionează în aşa fel, încât face să depindă de sine corpul eteric. O fiinţă cum e planta, care posedă numai corp fizic şi corp eteric, are prea puţin de-a face cu lumea exterioară; asupra ei se exercită diferite excitaţii, dar ele nu se manifestă sub formă de procese interioare. Însă acolo unde acţionează un corp astral impresiile exterioare se oglindesc în procese interioare. O fiinţă al cărei corp astral nu e în activitate e mai închisă lăuntric fată de lumea exterioară. Ea se deschide cu atât mai mult lumii exterioare cu cât e mai activ corpul ei astral. Aşadar, corpul astral uneşte fiinţa lăuntrică a unei fiinţe cu lumea exterioară. Activitatea intensă a corpului astral obligă corpul eteric să cheltuiască forţe foarte puternice, pentru a remedia prejudiciile care se ivesc.

Dar mai trebuie să ţinem seama şi de un alt aspect. În corpul astral uman nu sunt imprimate, nu sunt introduse doar operaţiuni dinainte stabilite, cum se întâmplă în cazul animalului; animalul parcurge, în esenţă, un traseu dinainte stabilit, el trăieşte conform unui program de viaţă prestabilit. În cazul animalului, cu greu am putea spune că el face excese deosebite sau că, dimpotrivă, poate să-şi modereze instinctele. El îşi urmează programul său de viaţă. Omul însă, tocmai datorită faptului că a urcat mai sus pe scara evoluţiei, este în situaţia de a face deosebirea între corect şi incorect, adevăr şi minciună, bine şi rău, precum şi de a trăi conform cu acestea. El intră în contact cu lumea exterioară în modurile cele mai diferite, din imbolduri pur individuale. Toate aceste modalităţi de a intra în contact cu lumea exterioară se răsfrâng, la rândul lor, asupra corpului său astral, lasă impresii în corpul său astral. Iar urmarea acestui fapt este că şi interacţiunea dintre corpul astral şi corpul eteric trebuie să fie conformă cu aceste trăiri exterioare. Dacă vom duce, aşadar, o viaţă necumpătată, într-o privinţă oarecare, ea va face să apară o anumită impresie în corpul său astral. Dar am văzut că, la rândul său, corpul astral influenţează corpul eteric – felul cum o face depinde de ceea ce a fost introdus în corpul astral. Corpul eteric al omului se modifică, în funcţie de viaţa pe care o duce, între limitele date de bine şi rău, corect şi incorect, adevăr şi minciună etc. Acest mod de viaţă exercită o influență asupra corpului eteric uman.

Să ne amintim procesele care au loc atunci când omul trece prin poarta morţii. Ştim că el îşi depune corpul fizic şi că rămâne cu corpul eteric, care acum e legat de corpul astral şi de Eu. După câteva zile, partea principală a corpului eteric e depusă şi ea, ca un al doilea cadavru; se păstrează, totuşi, o chintesenţă a corpului eteric, pe care omul o ia cu el şi care rămâne pentru timpurile viitoare. În această chintesenţă e cuprins tot ceea ce a pătruns în viaţa omului, ca rezultat al unei vieţi necumpătate, să zicem, sau ceea ce el şi-a însuşit, ca efecte ale unui mod de a gândi, făptui şi simţi corect seu incorect. Corpul eteric conţine această chintesenţă şi omul o ia cu sine, pentru perioada care durează până la o nouă naştere. Neavând asemenea trăiri, animalul nu poate lua cu sine nimic asemănător dincolo de poarta morţii. Când omul intră într-o nouă existenţă, prin naştere, chintesenţa corpului eteric anterior se revarsă în noul său corp eteric, împânzeşte noul corp eteric, în perioada de constituire a individului. Iată de ce în noua sa existenţă omul are în corpul eteric rezultatul a ceea ce a vieţuit în viaţa sa anteriaoră. Şi deoarece corpul eteric e constructorul unui organism cu totul nou, după o nouă naştere toate acestea se întipăresc şi în corpul său fizic. Datorită cărui fapt se pot întipări toate acestea în corpul fizic?

Cercetarea spiritual-ştinţifică ne arată că prin forma unui trup uman care intră, prin naştere, în existenţă, putem cunoaşte, în mod aproximativ, ce fapte a săvârşit acel om într-o viaţă anterioară. Dar vom găsi oare şi o explicaţie absolut raţională pentru ceea ce ni se prezintă ca descreştere a forţei de vindecare pe măsură ce urcăm pe scara evoluţiei? Deoarece nu putem spune că la naştere animalul aduce cu sine dintr-o existentă pământeană anterioră o individualitate reincarnată, vom constata că în el acţioneză numai corpul astral general al acelei specii animale, şi aceasta va limita forţele vindecătoare ale corpului său eteric. La om însă nu numai corpul astral, ci şi corpul său eteric e impregnat de faptele din viaţa sa anterioară. Şi deoarece corpul eteric posedă forţa de a scoate la suprafaţă ceea ce există în el din alte existenţe, vom înţelege, de asemenea, că, dacă în el se va ivi o nouă forţă, corpul eteric va fi în stare să transpună în întreaga structură a organizării umane ceea ce aduce cu sine din alte incarnări trecute. Şi vom înţelege acum că faptele dintr-o anumită viaţă pot influenţa starea sănătăţii noastre din viaţa următoare şi că starea sănătăţii noastre este, în multe cazuri, un efect karmic al faptelor săvârşite de noi într-o viaţă anterioară. Dar putem înţelege lucrurile şi în alt fel.   

Oare tot ceea ce facem în viaţa dintre naştere şi moarte se repercutează asupra corpului nostru eteric? În viaţa obişnuită putem percepe o mare deosebire între felul cum se răsfrânge asupra organizării noastre lăuntrice propriu-zise ceea ce vieţuim ca oameni conştienţi şi felul cum o influenţează alte trăiri. Ne vine în întâmpinare un fapt extraordinar de interesant, care poate fi explicat cu ajutorul ştiinţei spiritului, dar care poate fi înţeles şi pe cale absolut ratională. În decursul vieţii sale, omul are numeroase trăiri pe care şi le însuşeşte în mod conştient şi pe care le uneşte cu Eul său. Ele se transformă în interiorul lui în reprezentări pe care el le prelucrează. Dar gândiţi-vă cât de multe trăiri, experienţe şi impresii nu pot fi aduse până la stadiul de reprezentare şi care, totuşi, există în om şi acţioneză asupra lui. Poate vi s-a întâmplat ca cineva să vă spună: Te-am văzut astăzi pe stradă; dar nici nu te-ai uitat la mine! – iar dumneavoastră habar nu aveţi de aşa ceva. Ochiul dumneavoastră l-a văzut pe celălalt, dar impresia nemijlocită n-a ajuns să fie transformată în reprezentare. Există nenumărate asemenea impresii, astfel încât, de fapt, viaţa noastră se împarte în două: o viaţă care constă într-o serie de trăiri sufleteşti care sunt constituite din reprezentări conştiente şi o alta, pe care n-am adus-o niciodată cu totul până în sfera conştienţei noastre clare. Dar mai există şi alte deosebiri: probabil că nu vă e greu să faceţi distincţie între impresiile pe care le-aţi avut în viaţa dumneavoastră şi pe care vi le puteţi aminti, deci între impresiile care vă pot reveni mereu în amintire şi impresiile pe care nu vi le puteţi aminti.

Aşadar, viaţa noastră sufletească se împarte în trăiri foarte diferite. Şi este, cu adevărat, o deosebire considerabilă între diferitele trăiri, dacă studiem efectul pe care ele îl au asupra fiinţei interioare umane. Să ne oprim pentru câteva minute la viaţa omului dintre naştere şi moarte. Dacă obsevăm cu atenţie, vom vedea că există o deosebire uriaşă între reprezentările care pot reveni mereu în conştienţa noastră şi acelea care au căzut în uitare, în aşa fel încât nu şi-au dezvoltat facultatea amintirii. Ne putem lămuri cel mai uşor asupra acestei deosebiri în felul următor. Gândiţi-vă la o impresie care a făcut ca în dumneavoastră să se nască o reprezentare clară. Să presupunem că e o impresie care v-a provocat bucurie sau durere, deci a fost însoţită de un sentiment. Să reţinem că majoritatea impresiilor – de fapt, toate impresiile care se exercită asupra noastră – sunt însoţite de sentimente. Iar sentimentele nu se exprimă numai la suprafaţa conştientă a vieţii, ci acţionează adânc, până în corpul fizic. Nu e nevoie să vă amintiţi decât de faptul că o anumită impresie vă face să deveniţi palid, alta să vă înroşiţi. Impresiile acţionează până la nivelul modului în care sângele se repartizează în interiorul organismului. Ajungeţi acum la ceea ce nu intră în conştienţă deloc sau numai fugitiv – şi nu ajunge să se transforme în amintire. Ştiinţa spiritului ne arată că asemenea impresii sunt şi ele însoţite de efecte asemănătoare celor ce însoţesc impresiile conştientizate. Dacă primiţi o impresie din lumea exterioară care va acţiona, în cazul în care aţi primi-o în mod conştient, în aşa fel încât aţi avea palpitaţii, această impresie nu rămâne fără efect nici când nu e conştientizată. Dar ea nu rămâne doar o impresie, ci ajunge până în corpul fizic. Ba chiar se întâmplă un lucru ciudat: o impresie care face să se nască o reprezentare conştientă găseşte un zăgaz, dacă vrea să acţioneze asupra organizătii umane mai profunde, dar dacă impresia acţionează, pur şi simplu, asupra noastră, fără ca noi s-o transformăm în reprezentare conştientă, atunci nimic n-o frânează, dar aceasta nu înseamnă că ea are un efect mai puţin puternic. Viaţa umană e mult mai bogată, ea nu se limitează la trăirile noastre conştiente.

Există în viaţa umană o perioadă în care impresiile de acest fel, care acţionează puternic asupra organizării umane şi nu posedă facultatea amintirii, sunt trăite foarte intens. În întreaga perioadă care durează de la naştere şi până în momentul când începe să se manifeste facultatea amintirii, asupra omului au acţionat nenumărate impresii pline de viaţă, care zac în el şi care l-au transformat şi în această perioadă. Ele acţionează la fel ca impresiile de care devenim conştienţi; dar, mai ales dacă sunt uitate, lor nu le stă împotrivă nimic din ceea ce se integrează de obicei vieţii sufleteşti, sub formă de reprezentări conştiente, constituind un fel de zăgaz. Chiar viaţa obişnuită ne oferă de multe ori confirmarea ideii că există momente în care se manifestă un alt fel de efecte interioare. Dumneavoastră nu vă puteţi explica unele evenimente din viaţa care urmează acestei perioade. Nu reuşiţi deloc să înţelegeţi de ce trebuie să vieţuiţi tocmai într-un fel anume un lucru sau altul. Vi se întâmplă, de exemplu, un incident, care vă produce o impresie atât de zguduitoare, încât nu vă puteţi explica de ce un incident relativ minor v-a produs o asemenea impresie. Dacă veţi cerceta mai adânc, veţi afla, poate, că tocmai în perioada critică – între naştere şi momentul cel mai îndepărtat din viaţa dumneavoastră de care  vă puteţi aminti – aţi avut o trăire similară, pe care, însă, aţi uitat-o. N-a rămas nici o reprezentare a acelei trăiri. Odinioară aţi avut o trăire puternică; ea continuă să trăiască în dumneavoastră şi se întâlneşte cu cea actuală, intensificând-o. Aşa se face că un eveniment care în mod obişnuit v-ar fi impresionat mult mai puţin acum vă afectează deosebit de puternic. Cine înţelege acest lucru îşi va forma o reprezentare despre răspunderea mare ce revine educaţiei în prima copilărie, care-şi proiectează umbrele sau luminile asupra întregii vieţi de mai târziu.

Se poate constata că impresiile din copilărie – mai ales dacă s-au repetat – influenţează întreaga viaţă, în aşa fel încât, dacă la un moment dat apare, de exemplu, o anumită indispoziţie sufletească, ea vă pare de neînţeles şi veţi găsi explicaţia numai dacă vă întoarceţi în trecut şi aflaţi ce impresii din copilăria dumneavostră timpurie îşi proiectează luminile sau umbrele asupra vieţii din prezent; ele sunt cele care se exprimă acum sub forma unei indispoziţii sufleteşti permanente. Veţi constata că evenimentele care n-au trecut indiferente pe lângă copil, care au făcut o impresie puternică asupra sa acţionează cu deosebită putere. Vom putea spune, deci: dacă afectele, sentimentele şi senzaţiile colaborează pentru formarea acelor impresii care sunt uitate mai târziu, înseamnă că acestea sunt deosebit de eficiente când vrem să scoatem la suprafaţă trăiri asemănătoare.

Aduceţi-vă aminte de descrierile, pe care le-am făcut adeseori, ale vieţii din kamaloca. După ce şi-a depus corpul eteric ca pe un al doilea cadavru, omul îşi retrăieşte întreaga viaţă, în sens invers, trece prin toate trăirile pe care le-a avut; nu trece pe lângă ele indiferent. Tocmai în kamaloca, din cauză că omul mai păstrează încă vechiul său corp astral, toate evenimentele prin care a trecut fac să apară în el cele mai adânci trăiri afective. Să presupunem, de exemplu, că un om moare la 70 de ani, că îşi parcurge viaţa în sens invers, până la vârsta de 40 de ani, când i-a dat cuiva o palmă. Acum el simte durerea pe care i-a provocat-o celuilalt. Şi astfel apare un fel de reproş, pe care şi-l face lui însuşi; reproşul rămâne în el, ca un fel de dorinţă, care-l va însoţi în viaţa următoare: dorinţa de a repara în noua viaţă răul făcut altădată. Veţi putea înţelege că deoarece în perioada dintre moarte şi o nouă naștere există asemenea trăiri astrale, ceea ce e resimţit de noi drept faptă se imprimă adânc în fiinţa noastră interioară, contribuind la construirea noii corporalităţi. Dacă în viaţa obişnuită putem fi atinşi de anumite trăiri – mai ales când e vorba de trăiri afective –, care pot să ne producă o anumită indispoziţie sufletească permanentă, vom înţelege că impresiile mult mai puternice din kamaloca se pot imprima în aşa fel încât, la o nouă incarnare, ele vor acţiona la nivel profund, până în organizarea corpului fizic.

Vedeţi aici, sub o formă amplificată, un fenomen pe care, la o observare atentă, îl puteţi întâlni şi în viaţa dintre naştere şi moarte. Asemenea reprezentări, cărora conştienţa nu li se opune ca un dig, vor putea să ducă, fără îndoială, la diferite dezordini în suflet: la neurastenie, la fenomene legate de bolile nervoase, poate şi la boli mintale. Toate aceste fenomene ni se prezintă drept legături cauzale existente între evenimentele care au avut loc în trecut şi altele, de mai târziu, şi ele ne oferă o imagine concretă a acestor legături.

Faptele pe care le săvârşim într-una din vieţi sunt transformate, în viaţa de după moarte, într-un sentiment foarte putemic, iar acest sentiment, care acum nu e estompat de nici o reprezentare psihică şi nici de conştienţa obişnuită – căci aici creierul nu e necesar –, acest sentiment, care e vieţuit la celălalt nivel al conştienţei şi care acţionează mai în profunzime, face ca faptele noastre şi întreaga noastră fiinţă din viaţa anterioră să se imprime în predispoziţiile noastre şi în organizarea noastră dintr-o nouă viaţă. De aceea e uşor de înţeles că un om care într-o anumită incarnare a avut un mod de a gândi, simţi şi făptui foarte egoist se va pătrunde de sentimente puternice împotriva faptelor sale trecute. Şi chiar aşa se întâmplă. În el se vor naşte tendinţe orientate împotriva propriei sale fiinţe egoiste. Şi aceste tendinţe, în măsura în care provin de la o natură egoistă din viaţa sa anterioară, se manifestă în noua viaţă sub forma unei organizări slabe. „Organizare slabă“, conform cu esenţa, nu cu impresia exterioară. Trebuie să ne fie clar că o organizare slabă îşi are cauza, din punct de vedere karmic, într-un mod de a acționa egoist dintr-o viaţă anterioară.

Să mergem mai departe. Să presupunem că, într-o anumită viaţă, un om are o predispoziţie specială spre minciună. E o predispozitie care izvorăşte dintr-o organizare situată mai adânc a sufletului. Fiindcă, dacă omul se lasă condus numai de ceea ce se petrece la nivelul cel mai conştient al vieţii sale, atunci, de fapt, el nu va minţi; numai afectele şi sentimentele care acţionează din subconştient duc la minciună. Avem de-a face aici, aşadar, cu ceva situat mai în profunzime. Dacă un om a fost mincinos, faptele bazate pe minciună vor da naştere, la rândul lor, în viaţa de după moarte, celor mai vehemente sentimente împotriva sa şi în el se va manifesta o tendinţă puternică de a lupta împotriva minciunii. Omul va aduce atunci cu sine, în viaţa următoare, nu numai o organizare slabă, ci – ştiinţa spiritului ne-o arată – o organizare incorect construită, ca să zic aşa, care prezintă organele interne construite haotic. Există pe undeva o anumită neclaritate. Acest fenomen a determinat predispoziţia spre minciună din viaţa anterioară. Dar de unde provine predispoziţia spre minciună? Căci şi predispoziţia spre minciună din om are în ea tot ceva neclar.

Dar să mergem şi mai departe în trecut. Ştiinţa spiritului arată că o viaţă fluşturatică, o viaţă care nu cunoaşte dăruirea de sine şi iubirea, o viaţă superficială dusă într-una din incarnări se manifestă în incarnarea următoare sub forma predispoziţiei spre minciună; iar predispoziţia spre minciună se arată, în incarnarea următoare, sub forma organelor construite necorespunzător. Putem urmări astfel, din punct de vedere karmic, trei incarnări succesive, în ceea ce priveşte efectele lor: superificialitate şi fire fluşturatică în prima incarnare, predispoziţie spre minciună în cea de a doua incarnare şi un fizic bolnăvicios în a treia incarnare.

Vedem astfel cum lucrează karma din punctul de vedere al sănătăţii şi bolii. Tot ce am spus până acum sunt fapte extrase direct din cercetările ştiinţei spiritului. N-am vrut să vă prezint simple teorii, sunt cazuri observate, care pot fi cercetate prin metodele ştiinţei spiritului.

Am atras atenţia, mai întâi asupra unor realităţi obişnuite, asupra forţelor de vindecare existente în corpul eteric al plantelor. Am arătat apoi că la animale, deoarece ele au şi un corp astral, corpul eteric e mai puţin evident şi am văzut, apoi, că prin integrarea Eului, care dezvoltă o viaţă individuală între bine şi rău, între adevăr şi eroare, corpul astral, care doar frânează forţele vindecătoare, pe măsură ce animalele sunt situate mai sus pe scara evoluţiei, integrează şi el ceva nou fiinţei umane: predispoziţiile karmice pentru boală, care vin spre om din viaţa individuală. În lumea plantelor nu există cauze interne ale bolilor, pentru că boala provine din împrejurări exterioare, iar forţele corpului eteric acţionează cu putere nediminuată. La animalele inferioare mai avem un corp eteric înzestrat cu forţe vindecătoare, care le permit să-şi refacă singure membrele pierdute; dar cu cât urcăm mai sus pe scara evoluţiei, cu atât mai mult corpul astral se imprimă în corpul eteric şi, din această cauză, corpul astral îngrădeşte forţele vindecătoare ale corpului eteric. Dar pentru că animalele nu se perpetuează trecând prin incarnări succesive, ceea ce există în corpul eteric nu are nici o legătură cu calităţi moral-intelectuale sau individuale, ci doar cu tipul general. Ceea ce trăieşte omul, însă, în Eul său, între naştere şi moarte acţionează până în corpul eteric.

De ce trăirile din copilărie, în cazul efectelor amintite, ies la suprafaţă numai sub forma unor boli uşoare? Vom găsi în aceeaşi viaţă cauzele multor boli, care se prezintă sub formă de neurastenie, nevroză, isterie ş.a.m.d. Cauzele unor îmbolnăviri mai profunde vor trebui căutate însă într-o viaţă anterioară, fiindcă de-abia la trecerea spre o nouă naştere se poate integra cu adevărat corpului eteric ceea ce omul trăieşte din punct de vedere moral şi intelectual. În general, corpului eteric uman nu i se pot integra, într-o viaţă, influenţe morale mai adânci, cu toate că vom mai discuta despre unele cazuri de excepţie – care sunt foarte importante.

Există, deci, o legătură între felul cum trăim într-o anumită incarnare, între bine şi rău, între felul cum trăim din punct de vedere moral şi intelectual în acea incarnare şi starea noastră de sănătate sau boală din incarnarea următoare.