Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISIUNEA SUFLETELOR POPOARELOR

GA 121


CONFERINŢA a IV-a

Christiania, 10 iunie 1910

Dacă vrei să înţelegi ce raport au între ele rasele umane, aceste rase din care au ieşit diversele popoare, trebuie să ţii cont de faptul că omul, aşa cum îl cunoaştem, aşa cum suntem noi înşine, este o fiinţă foarte complicată, care nu a putut să apară în forma şi natura sa actuală decât datorită colaborării nenumăratelor entităţi cosmice. Prin Cronica Akasha [ 6 ] şi prin alte studii privind dezvoltarea acestei fiinţe umane se ştie că, înainte de a fi atins starea sa prezentă, Pământul nostru a trebuit să treacă prin alte trei stări. În cursul acestor trei stări au fost create şi apoi s-au dezvoltat până la nivelul pe care îl au astăzi trei elemente ale naturii umane: corpul fizic, corpul eteric sau corpul vieţii şi corpul astral. Omul nu a devenit în stare să ia în sine un al patrulea element, Eul, decât în timpul încarnării actuale a Pământului. Aceste patru părţi ale fiinţei sale sunt revelatorii pentru tot ce s-a petrecut în cursul a trei, sau mai curând patru, încarnări ale Pământului nostru, Saturn, Soare, Lună, şi a ceea ce s-a scurs deja din perioada pământească. Dacă faceţi să treacă prin faţa privirii dumneavoastre interioare toate entităţile care au contribuit la această evoluţie ‒ Spiritele voinţei sau Tronurile, Spiritele înţelepciunii, ale mişcării, ale formei, ale personalităţii, Arhanghelii, până jos, la Îngeri, iar în sus până la Heruvimi şi Serafimi, care sunt deasupra Spiritelor voinţei sau Tronuri ‒ vă puteţi spune că a trebuit să fie foarte complicată această cooperare căreia fiinţa umană îi datorează organizarea pe care o are astăzi. Am văzut: pentru ca să poată să apară omul a trebuit nu numai ca toate aceste entităţi şi toate forţele naturii să acţioneze simultan în Cosmos, ci şi ca, în epoci date, anumite entităţi să renunţe la a-şi urma cursul normal al evoluţiei lor, să rămână în urmă, în aşa fel încât să poată interveni în organizarea umană într-un alt mod decât dacă ele ar fi evoluat normal.

Suntem deci în faţa unei creaţii minunate în complexitatea şi varietatea ei atunci când încercăm să înţelegem ce este fiinţa umană aşa cum o vedem astăzi. Şi trebuie într-un fel să ne fie clar că putem înţelege cum a luat naştere omul prin cooperarea acestor entităţi doar dacă discernem într-un fel această ţesătură şi urmărim atent diferitele fiinţe în activitatea lor. Dintre aceste entităţi, principala, cea care este cea mai importantă pentru omul de astăzi, este cea care i-a dat posibilitatea să-şi spună „Eu“ sieşi, să ajungă treptat la conştienţa Eului, şi ştim că această posibilitate i-a fost acordată pentru prima dată de Spiritele formei, pe care noi le numim Puteri sau Exusiai. Când observăm atent chiar aceste entitări în timpul activităţii pe care o consacră oamenilor ne putem oarecum întreba: Ce s-ar întâmpla cu omul dacă în el ar fi active în principal doar aceste entităţi, şi anume cele care se află într-o evoluţie normală? Putem spune că ele ne-au acordat organul Eului. Dar asta înseamnă, pe scurt, şi că, prin natura lor, ele au ca interes principal să aducă pe om la posesiunea Eului său. Or, ceea ce ele au făcut astfel în natura umană nu apare, nu se realizează astăzi decât când fiinţa umană a ajuns la o anumită vârstă.

Aduceţi-vă aminte ce spune ştiinţa spiritului cu privire la educaţia copilului [ 7 ]: între naşterea sa fizică şi schimbarea dentiţiei sale, deci până la şapte ani, fiinţa umană dezvoltă mai ales corpul fizic. Spiritele formei nu se interesează în mod deosebit de dezvoltarea corpului fizic, căci această dezvoltare este în fond o repetiţie a ceea ce s-a petrecut pentru om pe vechiul Saturn, repetiţie care s-a petrecut deja de multe ori şi se repetă într-un mod deosebit între naşterea fizică cea mai recentă şi cel de al şaptelea an. Vin apoi anii care merg de la 7 la 14, deci până la pubertate. Şi aceasta este o perioadă care nu interesează în mod deosebit Spiritele formei. Este o repetiţie a vechii stări solare, iar Spiritele formei n-au vrut de fapt să intervină cu principala lor activitate, cea care constă în a ne da un Eu, decât pe Pământ. Ajungem apoi la a treia perioadă de viaţă, cea care se scurge între al 15-lea şi al 21-lea sau al 22-lea an. În acest timp se repetă dezvoltarea corpului astral care depinde în mod normal de etapa de dezvoltare lunară. Spiritele normale ale formei nu sunt interesate deocamdată de această fază. Astfel, nici una din cele trei perioade ale vieţii omului care preced adevărata naştere a Eului ‒ care nu se produce decât în jurul vârstei de 20 de ani ‒ nu determină un interes imediat pentru Spiritele formei. Ca să spunem aşa, prin natura lor, ele nu intervin decât către al 20-lea an. Dacă reflectaţi la acest lucru nu veţi mai găsi cu totul exatraordinar să poţi spune: după adevăratele intenţii ale Spiritelor formei ar fi suficient ca omul să apară în starea în care se află în jurul vârstei de 20 de ani. Pentru aceste spirite, ceea ce s-a dezvoltat la om până aici este, într-un cuvânt, ca un fel de germene, de stare embrionară şi, dacă îmi este permis să vorbesc într-un mod plastic, aş spune că Spiritele formei care au evoluat normal ar prefera ca totul să se petreacă cu un fel de regularitate, ca până atunci nimeni să nu fi intervenit înainte de lucrarea lor. Dacă n-ar exista nicio imixtiune înainte de al 20-lea an în sarcina care le revine, atunci fiinţa umană ar avea în timpul primilor şapte ani ai dezvoltării sale conştienţa care revine de drept corpului fizic, adică o conştienţă foarte vagă, aşa cum o are lumea minerală. În al doilea stadiu ‒ între 7 şi 14 ani ‒ ea ar trăi în starea de conştienţă a somnului. De la 14 la 21 de ani ar avea o viaţă interioară intensă, dar ar fi într-o stare de vis. Abia după ce ar fi trecut prin această stare de conştienţă lunară, numai către 20 de ani, ea s-ar trezi cu adevărat. Numai atunci ar ajunge la conştienţa Eului. Dacă lucrurile şi-ar urma cursul lor normal, ea nu ar ieşi din sine decât acum, pentru a îmbrăţişa cu privirea lumea exterioară şi a-şi face din ea imaginea pe care o cunoaştem astăzi.

Vedeţi deci, dacă iei în seamă doar activitatea Spiritelor formei, fiinţa umană nu ar ajunge foarte repede la starea sa de conştienţă actuală, căci ştiţi că această conştienţă se trezeşte într-o anumită măsură la omul de astăzi la puţin timp după naşterea sa fizică. Ea nu s-ar trezi aşa încât să poată vedea clar, limpede, lumea exterioară dacă alte spirite, care sunt de fapt Spirite ale mişcării, n-ar fi rămas în urmă şi n-ar fi renunţat la dezvoltarea anumitor facultăţi pe care altfel le-ar fi putut dobândi înaintea evoluţiei pământeşti; oprindu-se deci în dezvoltarea lor, ele pot acum să intervină într-un mod deosebit în viaţa omului pe Pământ. Prin faptul că au evoluat în alt mod, ele sunt în stare să îi dea mai devreme omului ceea ce el nu ar fi trebuit să primească decât către 20 de ani. Aşadar acestea sunt entităţi spirituale care au renunţat la posibilitatea de a evolua normal până la treapta evoluţiei Pământ, entităţi spirituale care în timpul evoluţiei Pământ ar fi trebuit să fie Spirite ale mişcării, care însă au rămas pe loc la treapta de Spirite ale formei şi în evoluţia pământească acţionează ca Spirite ale formei. Astfel, în evoluţia pământească, ele îi pot da omului, care de fapt încă nu este deloc matur pentru aşa ceva şi care are de recuperat multe din epoca anterioară, îi pot da ceea ce forma normală de evoluţie i-ar acorda abia în jurul vârstei de 20 de ani.

Faptul are consecinţe foarte importante. Imaginaţi-vă o clipă că lucrurile ar fi aşa. Dacă aceste Spirite cu evoluţie nenormală nu ar interveni, fiinţa umană nu ar intra la socoteală pentru lumea fizică decât în starea în care se află în jurul vârstei de 21 ani, adică ar fi trebuit să se nască ca fiinţă fizică trecând prin cu totul alte stadii embrionare. Din cauza acestor Spirite nenormale ale formei, dezvoltarea fiinţei umane are loc deja în lumea fizică între naşterea sa şi până la vârsta de 20 de ani, ceea ce corespunde aproape cu prima treime a vieţii noastre pământeşti. Aşadar, trebuie să spunem: prima treime a vieţii noastre pământeşti nu este condusă de entităţile spirituale care guvernează evoluţia Pământului, ci de altele, de entităţi spirituale nenormale şi, datorită faptului că aceste entităţi participă la evoluţie, noi ‒ ceilalţi oameni ‒ nu avem forma pe care am avea-o dacă ne-am naşte în starea care este a noastră în jurul vârstei de 21 de ani. Acest fapt omul îl plăteşte suportând în timpul primei treimi a vieţii sale influenţa foarte puternică a acestor entităţi nenormale. Întreaga sa creştere are loc într-adevăr sub influenţa lor, ceea ce face ca odată scursă treimea de mijloc a vieţii ‒ care nu ţine în fond decât de Spiritele nenormale ale formei ‒ el să fie angajat pe o cale descendentă; un recul începe să apară în el şi organizarea sa eterică şi astrală se deteriorează, astfel încât viaţa umană se împarte în trei faze: o treime ascendentă, una mijlocie, intermediară şi una descendentă. Numai în faza intermediară este omul cu adevărat o fiinţă umană în timpul vieţii sale pământeşti, iar în ultima treime a acestei vieţi el trebuie să dea înapoi ceea ce a primit în timpul fazei ascendente.

Dacă n-ar fi fost supus decât influenţelor Spiritelor normale ale formei, tot ce se petrece în el până la 20 de ani ar avea o formă, un aspect cu totul diferit. Totul s-ar petrece altfel. În fond, ceea ce se dezvoltă la un om de azi în timpul primei faze, din cele trei faze ale vieţii sale, corespunde unei existenţe care anticipează asupra fazelor următoare. Prin aceasta el a devenit înaintea celei de a doua perioade a vieţii sale o fiinţă mai materială decât ar fi fost altfel. Altfel şi până în acest moment al existenţei sale el ar fi trecut numai prin stări spirituale; el n-ar fi coborât niciodată până la starea de conştienţă materială pe care o are azi decât în momentul în care ar fi atins 20-21 de ani, stare în care s-ar fi simţit direct legat de Pământ. Ştiinţa spiritului ne spune deci că, dacă evoluţia s-ar fi petrecut aşa, omul n-ar fi coborât pe Pământ decât în starea la care ajunge astăzi la 20 sau 21 de ani; el nu ar fi putut trăi pe Pământ stările anterioare. Le-ar fi trăit rămânând deasupra acestuia, în preajma Pământului. Şi acum, înţelegeţi cum se face dezvoltarea fiinţei umane în timpul copilăriei şi al tinereţii.

figura 1

Dacă luăm linia B-C drept drumul parcurs pe Pământ, Spiritele formei ar fi cele care ar fi predestinat omul să nu coboare aici jos decât în punctul B. Aici ar fi atins ei Pământul. Ar fi reurcat apoi după vârsta de 40 de ani şi ar fi petrecut ultima treime a vieţii sale într-o stare de spiritualitate. Dar entităţile nenormale l-au constrâns să coboare pe Pământ, să îşi înceapă viaţa pământească din punctul A. Acesta este secretul existenţei noastre. Noi nu suntem deci cu adevărat guvernaţi de entităţile normale decât în partea mediană a vieţii noastre; în timpul creşterii şi al perioadei noastre de declin suntem sub influenţa unor entităţi cu totul diferite, care au renunţat într-un mod sau altul la evoluţia lor normală.

Dacă totul s-ar fi petrecut altfel, dacă omul ar fi trăit prima şi ultima treime a vieţii sale menţinându-se deasupra suprafeţei pământeşti şi nu ar fi atins Pământul decât în perioada intermediară, el ar fi devenit o fiinţă cu totul diferită şi nu ar fi astăzi legat de Pământ în măsura în care este în fapt. Dar atunci toţi locuitorii Pământului ar avea aceeaşi statură şi aceeaşi natură, toate fiinţele umane care au păşit pe globul nostru ar fi fost asemănătoare. Pământul nu ar fi avut decât o omenire. Ceea ce face din noi o fiinţă la care se pot manifesta caracterele specifice ale raselor care alcătuiesc omenirea nu este conţinut în treimea centrală a vieţii noastre. Dar tot ce se petrece înainte, tot ce se realizează în timpul primei treimi a vieţii ne leagă de Pământ mai mult decât am fi destinaţi prin Spiritele normale ale formei. Prin însuşi acest fapt individul se găseşte mai supus locului în care el trăieşte decât ar fi fost altfel. El depinde de locul de pe Pământ pe care trăieşte. Fiind coborât prea repede aici jos ‒ contrar, ca să spunem aşa, intenţiilor Spiritelor formei ‒, omul depinde de un anumit loc fiindcă el se uneşte cu Pământul într-o stare care nu i-a fost predestinată. Faptul de a fi coborât pe Pământ în nord sau în sud, în Orient sau în Occident n-ar fi apăsat asupra lui dacă această coborâre n-ar fi avut loc decât în timpul celei de a doua treimi a vieţii sale. Dat fiind că lucrurile s-au petrecut aşa cum am văzut, omul este de acum o fiinţă care depinde de ţara în care s-a născut. El depinde de condiţiile care domnesc acolo, de incidenţa razelor solare, de faptul că această ţară se află aproape de Ecuator sau într-o zonă mai temperată, într-o regiune joasă sau pe un platou înalt. Se respiră într-un anumit fel la munte şi altfel la câmpie. Omul este astfel complet dependent de condiţiile pământeşti, de locul în care s-a născut. Şi vedem astfel că omul pur şi simplu a crescut împreună cu pământul matern, că este strâns legat cu locul, cu regiunea unde s-a născut şi că este determinat prin însuşirile pe care le primeşte datorită forţelor pământeşti ale locului respectiv, forţe care acţionează în el. Toate acestea îi dau fiecăruia caracterul său rasial şi, pe această cale ocolită, Spiritele nenormale ale formei ‒ aceste Spirite sau Puteri care îi dau omului conştienţa sa pământească la un alt moment decât între 20 şi 43 de ani ai săi ‒, ele sunt cauza diversităţii raselor umane pe Pământ, diversitate care provine deci din locul de naştere al indivizilor.

Dar, în acest timp, adică timpul în care el este în fond sub dominaţia Spiritelor nenormale ale formei, fiinţa umană primeşte şi capacitatea necesară pentru a da naştere semenului său. Această facultate se dobândeşte tot în timp ce fiinţa umană nu este deloc dirijată de Spiritele normale ale formei. Astfel că omul nu depinde, cum am văzut, numai de ţara în care s-a născut, ci capacităţi pe care le capătă astfel se pot transmite descendenţilor săi, deci apartenenţa la o rasă nu se manifestă numai în influenţele care emană din locul în care trăieşte, ci şi în ceea ce este moştenit prin intermediul rasei. Acest fapt vă explică de ce elementul rasial este cel ereditar, şi acum vom înţelege ceea ce ne revelă ştiinţa spiritului, anume că semnele distinctive rasiale nu au fost produse prin locul de naştere decât în trecut. Aşa a fost cazul în timpul ultimei epoci lemuriene şi în prima epocă atlanteeană, când omul depindea direct de mediul său pământesc. În epoca ce a urmat, rasa începe să aibă caracterul de a fi legată de ereditate şi nu de loc. Legată la început de o anumită regiune a Pământului, s-a perpetuat prin ereditate şi apoi a devenit tot mai puţin dependentă de loc.

Iată ce vă arată din ce epocă începe noţiunea de rasă să îşi capete sensul său. Ar fi absurd să vorbeşti despre rase ‒ în sensul propriu al cuvântului ‒ înainte de era lemuriană, căci numai în această epocă omul a coborât pe Pământ. El era înainte în jurul, în apropierea Pământului; apoi a coborât şi de atunci semnele distinctive ale raselor s-au transmis ereditar în timpul erei atlanteene şi până în era noastră postatlanteeană. Vom vedea mai apoi cum în epoca noastră specificul popoarelor este de a elimina din nou caracterele rasiale, de a le şterge. Dar acum trebuie să fim atenţi să nu considerăm lumea ca şi cum evoluţia nu ar fi decât un fel de roată care se învârteşte fără început şi fără sfârşit; noţiunea de roată care se învârteşte astfel, foarte răspândită în anumite medii mistice, aduce o confuzie crasă în ideea adevăratei evoluţii umane. Când îţi reprezinţi procesul ca şi cum totul s-ar învârti în jurul unui centru fix, împărţindu-se într-un anumit număr de rase, nu ajungi să concepi că totul evoluează, implicit acestea din urmă, rasele. Ele s-au născut şi vor dispărea într-o zi, nu vor mai exista. Ele nu se repetă mereu în acelaşi fel, aşa cum descrie în mod fals Sinnett [ 8 ] în Budismul esoteric. În antica eră lemuriană, acolo trebuie să căutăm apariţia raselor, a caracterelor rasiale, care s-au perpetuat apoi până în epoca noastră; dar trebuie să ştim că atunci când epoca actuală de evoluţie ‒ a cincea ‒ va fi înlocuită cu epoca a şasea şi a şaptea nu va mai fi vorba de o stare care să poată fi calificată drept rasială. Dacă îţi reprezinţi această evoluţie curgând mereu într-un mod uniform precum o roată de moară în continuă rotaţie, eşti foarte departe de a înţelege ce se petrece în lume.

Evoluţia raselor nu începe deci decât în era lemuriană, sub influenţa Spiritelor nenormale ale formei. Aceste spirite permit forţelor planetei noastre Pământ să intervină acolo unde fiinţa umană îşi petrece primii ani ai vieţii, iar acest fapt se transmite într-un anumit mod şi asupra vieţii următoare, pentru că această fiinţă umană are o memorie care îi aduce aminte şi în restul vieţii de perioada petrecută de fapt nenormal pe Pământ înainte de al 21-lea an al vieţii sale. Omul ar fi o fiinţă cu totul diferită dacă Spiritele normale ale formei ar fi fost singurele care să acţioneze. Spiritele nenormale ale formei l-au făcut dependent de locul în care el trăieşte pe Pământ. De la legile Spiritelor normale ale formei s-a produs o abatere, aşa cum am arătat, astfel încât, pentru om, locul de pe Pământ unde cineva trăieşte în timpul unei anumite încarnări a căpătat importanţă.

Vom înţelege mai bine acest lucru din cele ce vom spune în continuare. Putem însă preciza deja că, într-un fel, subsolul pămâtesc radiază în sus fiinţa sa şi impregnează organismul omenesc, aşa încât omul devine dependent de acest subsol. Şi, în acest sens, poţi cita unele regiuni ale Pământului care au avut o importanţă istorică pentru evoluţia fiinţei umane. Asupra acestor lucruri vom discuta mai îndeaproape. Acum aş vrea să le caracterizez in abstracto.

Există, de pildă, un punct situat în centrul Africii de unde radiază oarecum din sol toate forţele care pot să cuprindă fiinţa umană îndeosebi în timpul primei copilării (vezi figura de mai jos). Mai târziu influenţa acestor forţe se atenuează; adultul le este mai puţin expus, deşi rămâne puternic impregnat de ele. Această regiune care acţionează mai ales în prima perioadă a copilăriei îi predestinează pe locuitorii ei, care sunt supuşi în întregime forţelor de care vorbim, îi predestinează să poarte toată viaţa lor semnele distinctive ale primei copilării. Iată ce caracterizează în mare ‒ numai din punct de vedere rasial ‒ toate fiinţele umane supuse forţelor care se ridică din sol în această regiune. Ceea ce numim rasa neagră este un ansamblu supus unei influenţe de acest gen.

Să trecem în Asia: aici se află un punct pe suprafaţa Pământului unde semnele distinctive ale tinereţii mai târzii sunt imprimate omului într-un mod durabil din interiorul Pământului, calităţile proprii tinereţii mai târzii trec din Pământ în fiinţele oamenilor şi le dau acestora caracterul lor rasial. Este cazul actualelor rase din Asia: galbenă şi mulatră.

Continuând apoi spre vest, găsim un punct situat înspre Europa, în raport cu Asia. Aici se manifestă semnele distinctive ale unei vârste mai înaintate, perioada care urmează primei tinereţi; în acest caz, fiinţa umană nu a fost cuprinsă de forţele pământeşti începând din copilăria sa, ci în momentul în care trecea la vârsta următoare, la perioada următoare.

Iată cum omul este cuprins de forţele din Pământ care pentru el sunt hotărâtoare. Astfel încât dacă reunim punctele de care vorbim obţinem linia din figura următoare, linie foarte curioasă, care este valabilă încă pentru timpul nostru. Punctul situat în Africa corespunde forţelor pământeşti care imprimă fiinţei umane semnele distinctive ale primei copilării, punctul situat în Asia corespunde forţelor care dau trăsăturile tinereţii, iar punctul ce corespunde Europei este cel care marchează fiinţa umană cu semnele maturităţii. Deşi ni se poate obiecta că europeanul este favorizat în raport cu rasa neagră şi cu cea galbenă, nu există nicio nedreptate, fiindcă toţi oamenii trec prin mai multe rase în cursul diferitelor lor încarnări. Aici adevărul este uneori voalat, dar ştiinţa spiritului conduce ‒ vedeţi asta ‒ la foarte ciudate cunoştinţe.

figura 2

Să prelungim însă această linie, să mergem către vest, în America; acolo domină forţele care acţionează dincolo de treimea de mijloc a vieţii omeneşti. Vă rog să nu interpretaţi greşit ce vă voi spune acum, căci faptul nu se raportează la individ decât în măsura în care este dependent de forţele fizic-organizatoare, de forţe care nu constituie esenţa fiinţei sale, dar în sânul căreia el trăieşte. Ajungem deci la forţele care sunt într-un raport intim cu ceea ce la om merge către moarte, cu ceea ce ţine de ultima treime a vieţii sale. Această linie există în mod real, este o curbă reală si exprimă legitatea acţiunii Pământului nostru asupra omului. Este traseul urmat de forţele care acţionează asupra omului, determinându-i rasa. Pieile roşii s-au stins nu pentru că europenii au vrut asta, ci pentru că această populaţie a trebuit să ia în sine forţele care o antrenau spre moarte. De particularitatea acestei linii depinde ceea ce se petrece cu rasele la suprafaţa Pământului, ceea ce este provocat de forţele care nu sunt sub influenţa Spiritelor normale ale formei. Când este vorba de caracterele rasiale, aceste forţe acţionează în acest mod. Dar în epoca noastră caracterul rasial este treptat depăşit.

Tot acest fapt se schiţa deja în zorii timpurilor pământeşti. Dacă urcăm iar la era veche lemuriană, putem găsi primele origini ale raselor din regiunea Africii şi a Asiei actuale. A avut loc apoi o migraţie către vest şi, dacă urmăm forţele care determină rasele, putem observa moartea, stingerea lor în rasa indiană. Trebuia ca omenirea să meargă către vest pentru a muri ca rasă. Pentru ca o nouă forţă de tinereţe să vină şi să regenereze omenirea s-a produs o nouă migraţie către est; este cea care a plecat din Atlantida către Asia, trecând prin Europa. Apoi s-a repetat migraţia către vest. Dar acum nu mai este vorba de o migraţie a raselor, este vorba oarecum de o etapă superioară a evoluţiei rasiale, cea a culturilor: Într-un anume fel poţi să spui că această linie a culturilor a căpătat un caracter care merge în sensul continuării liniei raselor. De pildă, acea cultură pe care am caracterizat-o deja cu admiraţie, cea a Indiei străvechi, prima care a apărut după Atlantida. Este epoca ce corespunde primei copilării, în care omul, în ce priveşte evaluarea, cântărirea lumii fizice, doarme încă; revelaţiile lumii spirituale îi umplu sufletul. Prima cultură indiană este în adevăr o revelaţie venind din înălţimile spirituale şi care nu putea acţiona în suflete decât pentru că fiinţa umană era atunci sub influenţa pământului indian, aşa cum fusese deja într-o epocă foarte îndepărtată. În acest trecut infinit de îndepărtat elementul rasial fizic fusese determinat de sol; în timpul întoarcerii în aceeaşi regiune a Pământului, ceea ce a apărut este mai curând o calitate sufletească ce îl caracteriza pe indianul vechi. Migrarea din vest în est a suscitat o astfel de reînnoire a tinereţii încât a putut să apară configuraţia spirituală aparte care caracterizează cultura primitivă a Indiei. Veţi vedea că o foarte veche cultură indiană care nu a fost studiată, şi faţă de care cea care se numeşte astăzi aşa nu este decât moştenitoarea, se explică prin faptul că cultura atlanteeană s-a repetat în anumite privinţe în cea a Indiei antice.

Dacă trecem acum în revistă culturile care s-au succedat în timpul erei postatlanteene, constatăm că ele par să reproducă anumite condiţii trăite anterior în corpul fizic, dar pe care o reîntinerire le-a făcut cu totul diferite. Astfel, cultura persană se leagă într-un anumit mod cu ceea ce s-ar putea numi o îmbibare a omului ‒ care în prima parte a vârstei este încă sub influenţa Spiritelor nenormale ale formei ‒, o îmbibare cu forţele care provin de la Spiritele normale ale formei. Această opoziţie este conţinută în epoca persană în conştienţa şi în configuraţia luminii şi întunericului, a lui Ormuzd şi Ahriman.

Cu cât înaintăm spre vest, cu atât vedem cum în culturi se imprimă tot mai mult caracterele unei vârste mai mature. Deşi trebuie să admitem că, şi în zilele noastre, creaţiile oamenilor depind încă în mod considerabil de forţele şi de entităţile nenormale cosmice, este totuşi evident că oamenii nu merg spre vest exclusiv cu caracteristici de rasă şi că într-un anumit mod migraţia culturii este de aşa natură, încât întreaga prospeţime a tinereţii culturii, elementul productiv al acesteia, moare cu atât mai mult cu cât înaintăm spre vest.

Cine vede lucrurile în mod obiectiv poate constata că propria noastră epocă de cultură ascultă şi ea de această lege. Dar nu suntem deloc înclinaţi să practicăm obiectivitatea. Dacă totuşi ştiţi să vedeţi că în fapt oricare cultură este în mişcare, veţi observa şi că, cu cât merge mai spre vest, cu atât cultura devine mai neproductivă. Ca cultură, ea tinde către moarte. Cu cât mergi către vest, cu atât mai mult sunt înfloritoare doar elementele exterioare ale culturii, cele care nu sunt regenerate prin forţele tinereţii, ci cele care sfârşesc într-un fel în bătrâneţe. De aceea Occidentul va putea face încă mari lucruri pentru omenire pe planul descoperirilor în fizică, chimie, astronomie şi în tot ce depinde de forţele tinereţii. Dar ceea ce necesită un efort creator cere o altă configuraţie a forţelor care acţionează asupra fiinţelor umane.

Să recunoaştem, omul creşte de la copilărie până la o anumită treaptă; numai atunci se deschide spiritualul său. Fiinţa umană este mai întâi o fiinţă care creşte fizic. Ceea ce la copilul mic este comprimat într-un spaţiu restrâns trebuie întâi să se extindă fizic. Apoi toată această înflorire a fiinţei umane se interiorizează din nou. ‒ Tot aşa stau lucrurile, în mare, pentru omenire în ansamblul ei: Când privim curba din figura de mai sus ni se revelează o ciudată lege. O vedem exprimându-se până în continente. În Africa se situează într-un fel punctul de plecare pentru dezvoltarea omului fizic, apoi terenul pe care se dezvoltă omenirea se întinde în spaţiu, adică în imensele câmpii ale Asiei. Omul populează aici mari, vaste întinderi.

Să vedem acum cum se manifestă repetarea formaţiunii rasiale în civilizaţiile postatlanteene. Precum copilul care priveşte în jurul lui cu curiozitate, aşa contempla lumea omul anticei culturi indiene. Aceasta corespunde întru totul forţelor juvenile care fac să crească copilul şi care organizează creşterea în spaţiu. Apoi trebuie să înceapă spiritualul, iar fizicul să se comprime; şi vedem, fapt curios, că în timp ce cultura avansează spre Europa spaţiul pe care această omenire era răspândită se comprimă, se restrânge la dimensiuni mai mici. Vedem că Europa este într-adevăr cea mai mică din părţile lumii, şi cu cât omenirea merge spre vest, cu atât are tendinţa să se restrângă. Ea caută peninsulele care înaintează în mare, se strânge, se adună tot mai compact acolo.

Tot acest fapt este în relaţie cu cursul spiritual al evoluţiei. Te adânceşti astfel în mod curios în misterele evoluţiei spirituale. Dar înghesuirea, comprimarea către vest este însoţită de o criză, criză prin care începe să se facă simţit un element mai neproductiv. Productivitatea moare oarecum în peninsulele din vest. Această neproductivitate se manifestă, cum s-a văzut mai înainte, prin faptul că însăşi cultura, cu cât merge mai mult spre vest, cu atât capătă în ea un element de rigiditate, de senilitate, care tinde către moarte. Faptul a fost ştiut întotdeauna în şcolile oculte. Veţi înţelege că ceea ce am spus, ceea ce voi mai spune ar putea fi ceva periculos, căci unii s-ar putea indigna din această pricină. Mult timp nu va fi permis să spui tot ceea ce a făcut ca omul să devină independent de domeniile superioare ale naturii sale pentru ca el să poată percepe influenţa care se ridică din sol spre a determina rasele, ceea ce hotărăşte apoi asupra caracterului de cultură şi care devine mai târziu iar fără importanţă când fiinţa umană se reîntoarce în spirit. Veţi înţelege deci că drumul întregii evoluţii umane depinde de evoluţia spirituală, fapt de care cei care erau profund iniţiaţi în tainele existenţei au avut întotdeauna cunoştinţă. Adevărul a ceea ce este spus nu depinde de ataşamentul resimţit personal pentru un lucru sau altul. El depinde de ceea ce este o necesitate a evoluţiei. A vorbi împotriva acestei necesităţi nu duce la nimic. A vorbi împotriva ei înseamnă a-i pune beţe în roate. Este deci cu totul natural că locuitorii unei ţări situate în vest caută în est impulsuri înnoitoare; dar cei care locuiesc în Europa Centrală trebuie să ia cunoştinţă de propria productivitate aşa cum exista ea înainte de cultura peninsulară. În Europa ‒ şi în special în zona care cuprinde ţările germano-nordice ‒, acolo va trebui să se dobândească conştienţa forţelor sufleteşti proprii, în timp ce în vest trebuie să cauţi partea de omenire care urmează să primească ceva din est. Acest lucru ţine adânc de caracterul general al omenirii pământene. Vedeţi că aceasta se repetă şi în însăşi evoluţia teosofică. Găsim un fenomen analog în a patra epocă postatlaneeană, în timpul culturii greco-latine. Este un fapt că romanii erau în anumite privinţe mai avansaţi decât grecii, dar la ei, la est, acolo au mers să se inspire.

Legea pusă astfel în evidenţă se confirmă cu atât mai mult cu cât tările sunt situate mai la vest. La aceste mari adevăruri nu poţi, în fond, decât să te referi aluziv. Ele ne revelează caracterul profund intim al misiunii noastre pentru fiecare din regiunile Pământului. Vedeţi astfel că noi trebuie să înţelegem ce avem de făcut pentru a ne ridica la caracterul de comunitate al omenirii. Asta este marea responsabilitate care îţi incumbă când vrei să intervii în marea mişcare a omenirii. Acolo unde este în joc această mare mişcare a omenirii, acolo nu are ce căuta vreun entuziasm personal sau vreo simpatie personală. Căci nu asta contează, ci marile legi care guvernează ansamblul. Trebuie să judeci după aceste mari legi, fără să te laşi influenţat de o idee preconcepută. În fond, acesta este caracterul propriu pentru întreg rosicrucianismul. A fi rosicrucian înseamnă să acţionezi în sensul întregii evoluţii umane. Dacă recunoşti solul pe care stai, până la nivelul de insulă şi peninsulă, vei simţi de ce sentiment trebuie să te laşi străbătut dacă vrei să acţionezi în sensul evoluţiei omenirii.

Fiinţa umană a fost aşezată într-o zi pe Pământ de către Spiritele nenormale ale formei, legată de diverse locuri ale suprafeţei Pământului; aşa a fost creată baza pe care s-au dezvoltat rasele. Apoi aceste rase s-au amestecat tot mai mult. Din evoluţia lor decurge sau, mai degrabă, se degajă, cea a popoarelor. Acestea acţionează până asupra dezvoltării individului. A spune, de pildă, cine era Platon ca entitate exterioară, ca ins coborât în omenire, înseamnă să rosteşti un mare mister. El făcea parte din familia Salonizilor, linia ionienilor, din poporul grec, rasa caucaziană. A înţelege că Platon era un Salonid, un ioanian, un grec, un caucazian, asta înseamnă ‒ când vezi cărei legi îi corespund acestea ‒ să luminezi un mister profund. Atingi astfel un mister al colaborării pe o bază largă a întregii planete pământeşti, al cooperării Spiritelor normale şi nenormale ale formei, cele care au cu adevărat cel mai mare interes să facă din om o fiinţă pământeană. Vedem că prin această cooperare omenirea ajunge să se diferenţieze şi că apoi intră în joc celelalte spirite, despre care am vorbit caracterizând diferitele popoare. Orice om participă prin fiinţa sa la evenimentele prin care toate entităţile superioare, spiritele superioare, contribuie toate, configurând evoluţia lumii.

Nu înţelegi omul individual atâta timp cât nu vezi că întreaga sa evoluţie se datorează colaborării acestor entităţi. Tocmai pentru că într-o zi o rasă caucaziană a fost creată prin acţiunea misterioasă a Spiritelor formei cu evoluţie normală, la care s-a adăugat cea a Spiritelor formei cu evoluţie nenormală, prin aceasta a fost asigurat un teren propice pentru ca Platon să poată veni în lume. Pe de altă parte, văzând Arhanghelii normali şi nenormali, până la Îngeri, înţelegem ce a fost necesar pentru ca să se nască un Platon, o fiinţă având un chip uman şi calităţi de inteligenţă, sensibilitate şi voinţă bine determinate. Între rasă şi individualitate se află poporul.

Azi a trebuit să caracterizăm într-un mod general condiţiile care stau la baza raselor. În viitoarea conferinţă vom vedea cum au iesit popoarele din rase şi cum alte spirite ale Ierarhiilor au intervenit în opera Spiritelor formei.