Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

MISIUNEA SUFLETELOR POPOARELOR

GA 121


CONFERINŢA a V-a

Christiania, 11 iunie 1910

Din ultima conferinţă reiese clar că o pătrundere obiectivă a faptelor care ne interesează aici cere să te ridici deasupra tuturor impresiilor şi sentimentelor care pun uşor stăpânire pe orice om tocmai dinspre latura pe care trebuie acum să o caracterizăm obiectiv. Atât timp cât eşti încă înclinat cât de puţin să iei într-un mod personal ceea ce caracterizează o rasă sau alta, un popor sau altul, vei ajunge cu greu la o înţelegere liberă a ceea ce face obiectul acestui ciclu de conferinţe. De altminteri nici nu se poate vorbi despre aceste lucruri pe un alt teren decât cel al ştiinţei spiritului. Căci orice am auzi despre caracterul unui popor sau altul, şi oricare ar fi sentimentele pe care le încercăm prin faptul că el tine de o anumită rasă, de un anumit popor, noi avem o contragreutate pe care o putem pune pe celălalt taler al balanţei: este doctrina despre Karmă şi reîncarnare [ 9 ] înţeleasă corect. Ea ne învaţă că prin sâmburele cel mai lăuntric al fiinţei noastre noi ne reîncarnăm în diferite epoci în rase diferite, în popoarele cele mai diferite. Putem fi deci siguri că, dacă ne gândim la acest sâmbure al fiinţei noastre, vom participa cu el nu numai la ceea ce popoarele, rasele, au luminos sau întunecos, ci putem fi siguri că în fiinţa noastră cea mai lăuntrică primim, una după alta, contribuţiile binefacerilor tuturor raselor şi popoarelor în care ne încarnăm când într-un loc când în altul.

Ideea Karmei şi a reîncarnării face ca orizontul nostru, conştienţa noastră să se lărgească. Ea ne învaţă să suportăm ceea ce trebuie să se dezvăluie astăzi spiritului nostru cu privire la raporturile ascunse dintre rase, dintre popoare. Nimic din ceea ce va fi spus în aceste conferinţe, dacă este bine înţeles, nu ne va putea face să regretăm că ne-am încarnat în cutare popor sau în cutare rasă. Un studiu obiectiv al caracterelor raselor şi popoarelor ar putea fi totuşi motiv de nemulţumire şi discordie în omenire, dacă nu ar fi însoţit de ipotezele indicate mai sus. Cel ce se străduieşte spiritual învaţă într-adevăr că orice popor ‒ chiar şi cel mai mic ‒ trebuie să aibă contribuţia sa la evoluţia generală a omenirii. În a doua parte a acestui ciclu vom vedea că toate popoarele, fiecare după misiunea sa, îşi exercită astfel influenţa în omenire în ansamblul ei şi că unele minorităţi, dispersate în sânul marilor popoare, joacă şi ele rolul lor în armonia generală a evoluţiei umane. Dar acest lucru se va revela numai treptat privirii noastre spirituale.

Pentru a înţelege deplin caracterele diferitelor Suflete ale popoarelor vom rămâne la exemplele care într-un fel ne sunt, pe de o parte, mai clare decât caracterele popoarelor prezentului, în sânul cărora trăim cu civilizaţia actuală. Pe de altă parte, va trebui probabil să ne ocupăm de acele caractere ale popoarelor care sunt ceva mai îndepărtate în timp, pentru a vedea mai bine cum pot fi înţelese caracterele popoarelor, misiunile popoarelor. Până aici nu am caracterizat rasa şi poporul decât într-un mod general.

Am văzut în ultimele conferinţe că la formarea unei rase trebuie să coopereze un Spirit normal şi un Spirit nenormal al formei, că într-un popor trebuie să acţioneze un Arhanghel a cărui evoluţie este normală cât şi un Arhanghel a cărui evoluţie este nenormală, ceea ce ne-a adus o anumită înţelegere a modului în care Ierarhiile spirituale intervin în evoluţie.

Să ne întrebăm acum cum acţionează în domeniul concretului entităţile spirituale aflate cu o treaptă mai sus. Pentru asta va fi bine să ne facem o idee generală a ceea ce sunt aceste Ierarhii, în numărul cărora se găseşte, după cum ştim, şi fiinţa umană.

Vă aduceţi aminte ceea ce deja a fost spus, ştiţi într-adevăr că, pentru noi, omul ocupă treapta cea mai de jos în scara Ierarhiilor. Sub el se etajează cele trei regnuri ale naturii: animal, vegetal şi mineral. Deasupra lui se înalţă Îngerii, apoi Arhanghelii, apoi Începătoriile sau Arhaii. Este ceea ce putem numi a treia Ierarhie. A doua este alcătuită astfel:

1. Spritele formei ‒ Puteri;
2. Spiritele mişcării ‒ Tării;
3. Spiritele înţelepciunii sau Domnii.
În fine, cea mai înaltă dintre Ierarhii cuprinde:
1. Spiritele voinţei sau Tronurile;
2. Heruvimii;
3. Serafimii.

Fiindcă toate entităţile spirituale se manifestă într-un mod sau altul în domeniul Mayei, al iluziei, adică în lumea simţurilor, să vedem unde le putem găsi pe treapta cea mai de jos a manifestării, a iluziei. Modul în care de obicei sunt concepute natura şi spiritul face ca omul să cunoască numai acest domeniu al Mayei, al iluziei, deci manifestarea cea mai exterioară a acestor entităţi spirituale. Vă voi prezenta acest lucru cu ajutorul unui exemplu.

Să presupunem că cineva se plimbă pe solul stâncos al unei ţări nordice. El va descrie acest sol ca fiind alcătuit din materie şi, în limbajul obişnuit, va descrie această materie pe care el calcă drept „materie stâncoasă, dură“. Cel care pătrunde în esenţa lucrurilor vede în această materie stâncoasă cu totul altceva. Ce este deci în realitate acest sol pe care mergem şi care ne opune rezistenţă? Ideea care ţi-o faci de obicei despre asta este cu totul falsă, nu-i decât o iluzie. Adevărul este, de fapt, că anumite forţe acţionează de jos în sus, forţe care emană din anumite entităţi, astfel încât putem spune: terenul pe care îl avem sub ochi ne poate apărea ca expresia unei forţe care, ieşind din Pământ, acţionează în toate sensurile. Aceste forţe există realmente şi iradiază în toate direcţiile spaţiului. Evident, omul n-ar putea să meargă pe Pământ dacă Pământul n-ar avea decât aceste forţe. Căci dacă ele ar fi singurele în cauză l-ar proiecta în spaţiu cu o viteză nebună. Că el poate să se ţină în picioare pe un sol tare o datorează faptului că, din toate părţile, alte forţe vin din spaţiu către Pământ. Fără încetare, forţele a căror iradiere pătrunde în Pământ se întâlnesc cu cele care ies din el şi, acolo unde se întâlnesc, ele înalţă într-un fel o graniţă, şi aceasta este suprafaţa Pământului. Astfel, ceea ce ne apare a fi o suprafaţă nu este deci decât o iluzie; este opera forţelor iradiante venind unele din interior, celelalte din exterior şi care se înfruntă pe suprafaţa de care vorbim. Ceea ce iradiază astfel către exterior este în esenţă ceea ce numim acţiunile Tronurilor, ale Spiritelor voinţei. Aceste spirite proiectează forţele lor în toate sensurile, pornind din Pământ, în timp ce ceea ce vine din spaţiul cosmic sunt în principal forţele penetrante ale unor Spirite ale mişcării. Aceste două genuri de forţe se întâlnesc deci aici şi această cooperare a Tronurilor cu Spiritele mişcării ‒ sau mai curând opoziţia lor ‒ are ca rezultat configuraţia atât de variată a suprafeţei pământeşti. Astfel, ceea ce dumneavoastră vedeţi ca suprafaţă a Pământului este cea mai falsă, cea mai mincinoasă dintre iluzii. Ceea ce există realmente este un fel de echilibru de forţe, un fel de pact între Spiritele voinţei şi Spiritele mişcării, pact conceput în aşa fel încât el este cauza multiplelor configuraţii ale solului.

Dar nu ar fi destul acest lucru ca să facă din Pământul nostru ceea ce este el actualmente, să-l facă să ia forma de planetă. Opoziţia între Spiritele voinţei şi Spiritele mişcării nu ar fi suficientă pentru asta. Ea ar da chiar ceva cu totul diferit. Dacă Spiritele voinţei operând din interiorul Pământului nu ar avea ca adversar decât Spiritele mişcării, Pământul ar fi într-o stare de continuă fluiditate, de continuă curgere interioară. Planeta nu ar fi nicăieri în repaus. Desigur, nu ar fi atât de lichidă ca marea actuală, ale cărei valuri se formează, se revarsă şi se reformează atât de uşor; ar exista valuri, dar într-o masă mai densă.

Ca să vă puteţi face o idee despre modul cum cooperează la obârşii Spiritele voinţei şi Spiritele mişcării vă rog să mă urmăriţi la hartă.

Să privim Alpii care formează astăzi un lanţ solid de munţi, a căror osatură stâncoasă separă peninsula italiană în sud de celelalte ţări ale Europei. Cum a apărut acest lanţ de munţi? A fost un timp ‒ într-un trecut foarte îndepărtat ‒ în care masivul Alpilor nu exista, dar în care, către nord şi vest, existau deja ridicături mai vechi, care atunci erau deja întărite. Erau valurile de substanţă vâscoasă care fuseseră proiectate din sud, astfel că ne putem reprezenta lucrul ca în figura care urmează.

figura 1

În A am avea platoul Boemiei. Reprezentaţi-vă acum că din sud a fost proiectat în sus un val puternic care s-a lovit de acest platou şi s-a răspândit către dreapta spre platoul Boemiei, iar spre stânga spre Platoul central francez. Acest val puternic a format masivul Alpilor în timpuri infinit îndepărtate. Faptul se revelă la cea mai simplă observaţie. Cel care s-a aflat într-o zi pe un vârf al Alpilor de unde a putut îmbrăţişa cu privirea ciudata configuraţie a lanţului muntos al Alpilor vede, chiar dacă nu ştie, ceea ce ştiinţa spiritului a constatat de mult iar geologii de azi au stabilit; configuraţia vălurindă cu totul aparte care s-a format pe vremea când masa originară a Pământului era încă într-o stare vâscoasă. Pământul ar continua şi azi să se configureze ‒ sub acţiunea Spiritelor voinţei şi a Spiritelor mişcării ‒ dacă n-ar fi intervenit o altă acţiune cu efect extraordinar, de durată, care se manifestă la suprafaţa Pământului: forţelor Spiritelor voinţei cooperând cu Spiritele mişcării vin să li se asocieze ceea ce pe drept cuvânt numim Spiritele formei. Vă puteţi reprezenta aceste Spirite ale formei dansând într-un fel pe aceste valuri, liniştind masa mişcătoare şi turnând-o în forme. Intră deci în acţiune trei forţe, trei forţe care ne fac să urcăm la trei feluri de entităţi. Pe de o parte vedeţi apărând Spiritele formei, a căror influenţă se exercită la fel de bine de jos în sus ca şi de sus în jos, la fel de bine în sfera Spiritelor voinţei, cât şi în cea a Spiritelor mişcării. Deasupra sunt Spiritele mişcării, dedesubt Spiritele voinţei. ‒ În ceea ce pe Pământul nostru are exterior aspect de element fluid ‒ nu apa pe care o cunoaştem azi ci vechiul element fluid care a fost împietrit de Spiritele formei ‒ trebuie să vedem ultima manifestare a Spiritelor voinţei sau Tronuri. Dar activităţii acestora li se adaugă întotdeauna un alt element; Heruvimii şi Serafimii vin într-un fel în ajutorul Spiritelor voinţei sau Tronuri. Heruvimii le aduc un ajutor în elementul aer, în tot ce, sub formă de aer, impregnează materia pământească. Aerul este, pe scurt, o iluzie în spatele căreia se află puternicele entităţi pe care noi le numim Heruvimi. Serafimii, ei operează în ceea ce cunoaştem drept căldură, în tot ceea ce există îndărătul oricărei călduri.

Prin aceasta intrăm în ceea ce acţionează din interiorul planetei noastre, din centrul ei, prin radiaţii. Putem deci spune: planeta noastră este astfel alcătuită încât din centrul ei spre exterior acţionează Spiritele voinţei sau Tronuri, Heruvimii şi Serafimii. Ea este astfel alcătuită încât acolo unde se află limitele sale de aer şi de căldură ‒ căci atmosfera ţine tot atât de mult de planeta noastră ca şi apa sau pământul solid ‒ se formează într-un fel o suprafaţă. Spiritele formei dansează pe valurile acestei suprafeţe şi le aduc în stare de repaus, le fac să ia formă. Dacă aceste spirite au fost numite astfel este tocmai pentru că ele întăresc elementul vâscos. În spatele lor se află Spiritele mişcării cu care, pe de altă parte, se amestecă ceea ce noi numim Spiritele înţelepciunii. Astfel, când privim spre centrul planetei noastre putem spune că acolo se află entităţi sublime, Tronuri, Heravimi, Serafimi. ‒ Dacă privim spre afară, contemplăm mai întâi ‒ prin sfera Spiritelor formei care impregnează cu fiinţa lor aerul şi căldura ‒, contemplăm mai întâi Spiritele mişcării şi Spiritele înţelepciunii. Tot ceea ce percepem ca forţe şi fenomene naturale când privim împrejurul Pământului, când ne ridică ochii către cer trebuie să atribuim în mod esenţial Ierarhiei a doua. Tot ceea ce vedem când ne adâncim privirea în profunzimile pământului trebuie să atribuim entităţilor pe care le-am numit prima Ierarhie. Colaborarea cu totul deosebită a Ierahiilor a doua şi întâia este cea care a dat configuraţia mediului nostru.

Am menţionat cele trei elemente ale naturii ‒ apă, aer, foc ‒ ca fiind în legătură cu Spiritele voinţei, Heruvimii şi Serafimii. În ce element natural se manifestă Spiritele formei? Sunt entităţile cele mai apropiate de noi, cele care dansează pe suprafaţa pe care suntem, trăim şi ţesem. Ele vin către noi din spaţiul cosmic. Dar nu-şi desfăşoară forţele lor decât în ceea ce se ridică din Pământ. Pentru privirea noastră, ele sunt concentrate în ceea ce numim radierea, strălucirea Soarelui. Elementul în care aceste Spirite ale formei ţes şi trăiesc, înainte de orice, este lumina. Iar acolo unde acţiunile luminii, cu tot ce comportă ele, se desfăşoară la graniţa unde colaborează Spiritele mişcării şi Spiritele voinţei, acolo iau naştere formele solide.

Omul nu are la început niciun organ care să îi permită să vadă ce se află în spatele forţelor luminii ‒ pe care noi le numim şi Spirite ale formei ‒, niciun organ care să-i permită să perceapă ceea ce este întreţesut în lumină. Tot ceea ce determină pe Pământ disoluţiile şi combinaţiile, tot ceea ce intră astfel în joc ca forţe chimice este de asemenea întreţesut în lumină şi acesta este în principal terenul pe care sunt active Spiritele mişcării. Când omul învaţă să perceapă ceva din ceea ce de obicei el nu vede decât Maya combinaţiilor şi disoluţiilor chimice, el aude aceste Spirite ale mişcării, percepe muzica sferelor la care face aluzie şcoala pitagoreică şi alte şcoli oculte. Este şi ceea ce descrie Goethe când în loc de a vorbi despre Soare ca despre o sursă de lumină spune: „Se-ntrece-n cântec vechiul Soare / cu-al sferelor acord fratern, / Iar trecerile-i necesare / Ca bolţi de sunet se aştern.“ [ 10 ].

Această muzică a sferelor este totdeauna aici, numai că starea de conştienţă obişnuită nu o aude. Această muzică a sferelor care vine din afară către toţi oamenii ca o radiere astrală, această muzică este reală. Dar omul nu o aude. Dacă ea ar avea alternanţa care există în cazul luminii ‒ adică faptul că nu o mai vezi când vine noaptea ‒ ar fi momente când ar fi auzită. Dar ea răsună atât ziua cât şi noaptea; de aeeea nu o poţi auzi decât când treci printr-un anumit antrenament, o anumită dezvoltare ocultă. În timp ce lumina vine către noi în timpul zilei ca lumină iar noaptea nu acţionează decât sub formă de lumină acumulată, absorbită, muzica sferelor răsună zi şi noapte. În acest caz, omul este ca acel morar care nu îşi aude moara decât când a oprit-o.

În afară de aceasta, există şi Spiritele înţelepciunii care îşi trimit acţiunile lor din exterior şi care acţionează în lumina şi muzica sferelor de care este impregnat spaţiul. Aceasta este viaţa eterului cosmic care radiază pe Pământ. Viaţa curge în valuri din spaţiul cosmic pe Pământ, unde o primesc fiinţele. Ea vine de la Spiritele înţelepciunii.

Privirea noastră se întinde astfel în depărtările spaţiului mai întâi până la Soare, în care sunt concentrate aceste forţe, şi vedem că din spaţiu pătrunde până la noi viaţa în curgere, sunet ţesând, lumină formatoare, treimea celei de a doua Ierarhii. De jos vine către noi cea mai înaltă dintre Ierarhii: Serafimii, Heruvimii, Tronurile. Întreţesută în toată acţiunea de pe întreg Pământul, acţionând mai ales în interiorul fiinţelor, este a treia Ierarhie. Din ea fac parte mai întâi Arhaii, care operează ca Spirite ale timpului. Ei elaborează ceea ce le-a fost pregătit de Ierarhiile superioare şi sunt la obârşia a ceea ce numim istoria omenirii, evoluţia culturilor pe Pământ. Apoi, împrejur, găsim Arhanghelii, Sufletele popoarelor şi, în final, mediatorii între individ şi Arhanghel, care sunt Îngerii.

Putem spune deci că în forţele naturii, în pământ, apă, aer, foc, ţâşnesc entităţile primei Ierarhii, cărora li se opun din exterior Spiritele formei. De la periferie se revarsă entităţile celei de a doua Ierarhii iar de jur împrejurul Pământului se află entităţile Ierarhiei a treia care, deocamdată, ca să spunem aşa, au cele mai slabe forţe. Imaginaţi-vă forţa prodigioasă pe care o au sublimele entităţi pe care le numim Spiritele voinţei, aceste fiinţe care au sculptat cu adevărat solul pe care mergem. Apoi forţele care vin curgând din afară şi, să le luăm pe cele mai apropiate de noi, Spiritele formei, care modelează plastic masele. În sfârşit, avem ceea ce acţionează în adâncurile sufletului omenesc: Îngeri, Arhangheli, Arhai.

În prima Ierarhie avem aşadar acele forţe ale naturii pe care le cunoaştem a fi cele mai puternice, forţele naturale ale subsolului, forţele pământului nostru solid. A doua Ierarhie cuprinde deci forţele care trăiesc şi lucrează de jur împrejurul nostru în elementul eteric. În ce priveşte a treia Ierarhie, ea trăieşte şi operează în străfundurile fiinţei noastre.

Dacă ne reprezentăm aceste trei Ierarhii conjugându-şi eforturile lor încât fac să iasă din sânul matern al Universului planeta noastră, atunci putem avea o idee despre ceea ce a trebuit pentru ca Pământul nostru să se nască. Pământul a trebuit să treacă prin mai multe încorporări înainte de a putea deveni Pământ: adică prin stările Saturn, Soare şi Lună. Dacă citiţi descrierile din Cronica Akasha [ 11 ] şi din Ştiinţa ocultă [ 12 ], veţi vedea că încă de la aceste prime încorporări ale Pământului au cooperat toate aceste entităţi spirituale, deşi această cooperare a fost diferită de ce este ea acum. În fiecare nouă încorporare cooperarea acestor entităţi ierahice a luat un aspect diferit, pentru că fiecare din aceste stări ‒ Saturn, Soare, Lună ‒ corespundea unei sarcini pe care şi-o impuseseră aceste fiinţe ierarhice. Suntem cu totul îndreptăţiţi să spunem că fiecare din stările prin care a trecut Pământul, ca şi cele prin care va mai trece, au corespuns şi vor corespunde unei misiuni aparte în evoluţia cosmică.

Este totuşi foarte greu să precizezi care a fost misiunea vechilor epoci ‒ Saturn, Soare, Lună ‒, căci toate noţiunile se schimbă de la o stare planetară la alta. Nu este uşor, fiindcă la început trebuie să caracterizăm misiunea Pământului nostru într-un mod abstract. Ca să-ţi faci o idee despre aceasta, cel mai bine este să-ţi reprezinţi cum sunt constituite diferitele forţe care se manifestă în spaţiul cosmic. Ţinând cont pe de o parte de viaţa interioară a omului ‒ voinţă, sentiment, gândire ‒ şi pe de altă parte de învelişurile omeneşti, exteriorul naturii omeneşti, corp fizic, corp eteric şi corp astral, pentru început făcând abstracţie de Eul său, poţi considera omul de astăzi ca o împletire a corpului fizic, corpului eteric şi corpului astral, în care sunt întreţesute ‒ ca într-o coajă exterioară ‒ voinţa, sentimentul şi gândirea.

Aceste forţe exterioare sau interioare din om sunt întotdeauna înrudite cu una din misiunile anterioare ale încorporărilor Pământului. Să luăm, de pildă, misiunea lui Saturn. Pentru a vă face o idee aproximativă a ceea ce era această misiune, vă puteţi gândi că este înrudită cu ceea ce este corpul fizic uman, pe de o parte, şi voinţa umană, pe de altă parte. Dacă încarnarea saturniană a Pământului nostru n-ar fi avut loc, voinţa omului şi corpul său fizic n-ar fi putut deveni ceea ce sunt astăzi. Omul îi datorează vechiului Saturn voinţa sa şi corpul său fizic. Că îi datorează corpul său fizic o ştim din Cronica Akasha. Dar fiecare din stările anterioare ale Pământului îşi prelungeşte efectul în stările următoare. Ceea ce astăzi se manifestă ca voinţă se explică printr-un efect ulterior al acţiunii elementului saturnian. Aceasta are ca rezultat că, din interiorul omului, entitatea lui se manifestă ca voinţă.

Veţi avea o idee despre misiunea stadiului solar dacă vă gândiţi la corpul eteric al omului şi îl raportaţi la sentiment. V-am spus deja, corpul eteric îşi are obârşia pe vechiul Soare. Efectul său ulterior este faptul că omul a putut dezvolta mai târziu forţa interioară a sentimentului. În sfârşit, dacă ne referim la starea vechii Luni, vedem că de ea depind corpul astral uman şi apoi gândirea umană. Pentru ca aceste forţe exterioare şi interioare umane ‒ corp fizic, corp eteric, corp astral, voinţă, sentiment şi gândire ‒ să poată deveni aşa cum le avem astăzi, sub forma vieţii exterioare şi a vieţii interioare, au fost necesare trei misiuni cosmice succesive. Şi, de fiecare dată, entităţile Ierarhiilor au trebuit să-şi unească eforturile într-o alternanţă corespunzătoare pentru ca să se împlinească misiunea celor trei încorporări succesive ale Pământului nostru, adică pentru ca omul să fie dotat cu constituţia pe care vedem că o are acum.

Fără misiunea vechii stări saturniene corpul fizic şi voinţa nu ar fi fost date omului. Fără cea a vechiului Soare, acest om nu ar fi primit corpul eteric şi simţirea. În fine, fără misiunea vechii Luni omul nu ar fi putut avea nici corp astral şi nici ceea ce numim forţa gândirii. Astfel, fiecare din cele trei încorporări anterioare ale Pământului a fost special consacrată unuia dintre principalele elemente ale entităţii noastre proprii, a ceea ce putem numi „Eul“ nostru. Căci, într-adevăr, corpul fizic care a ieşit din substanţa saturniană, din Spiritele voinţei nu reprezintă altceva ‒ văzut din afară ‒ decât această voinţă care acţionează în noi din interior. Aceste cuvinte le aleg inteţionat; nu au nimic fantastic, ci corespund naturii lucrurilor. Puteţi trage din ele o întreagă învăţătură. Pământul a trecut prin perioada solară pentru a constitui pe de o parte corpul eteric sub influenţa Spiritelor înţelepciunii şi, pe de altă parte ‒ această influenţă prelungindu-se ‒, pentru a constitui ceea ce reflectă înţelepciunea interioară, sentimentul. Ceea ce a fost misiunea vechii Luni ţine, în acelaşi mod, de corpul astral şi de gândire.

Acum să ne întrebăm: Ce misiune aparte şi-au ales Spiritele formei, care acţionează în principal pe Pământ, dându-i formă?

Mai întâi putem spune: spiritele care au lucrat mai ales pe Saturn ‒ Spiritele voinţei sau Tronurile ‒ au avut ca sarcină să introducă aici elementul care mai târziu, pe Pământ, se manifestă în voinţă. Aceasta era marea misiune a lui Saturn: inocularea voinţei, implantarea forţelor de voinţă. Şi când ne gâdim la aceasta, resimţim o mare veneraţie, un adânc respect pentru aceste puteri cosmice. Apreciem la justa lor valoare aceste puteri când vedem că pentru creaţia armonioasă a voinţei exterioare care trăieşte în corpul fizic şi în voinţa interioară a trebuit o întreagă misiune planetară. Lumea întreagă a Ierarhiilor a trebuit să nască şi apoi să lase să dispară o planetă pentru ca să se realizeze raportul care, în noi, reuneşte elementul de voinţă exterioară cu cel de voinţă interioară. Tot aşa a trebuit să apară vechiul Soare pentru ca să se poată naşte corpul eteric şi elementul afectiv, înţelepciunea interioară. Pentru ceea ce se reflectă în elementul de gândire interioară a trebuit misiunea vechii Luni.

Care este deci misiunea Spiritelor formei, care este misiunea propriu-zisă a Pământului? Dacă legi iar de misiunea lui Saturn impregnarea voinţei în noi, de misiunea solară pe cea a sentimentului, de misiunea lunară pe cea a elementului gândire ‒ adică ceea ce este în corpul astral uman ‒, trebuie să atribui planetei Pământ misiunea care constă în a echilibra într-un mod perfect aceste trei elemente, din care fiecare, la rândul său, a fost preponderent în cursul stărilor anterioare ale planetei noastre. Asigurarea cooperării armonioase a acestor trei elemente, din care fiecare şi-a avut hegemonia într-una din stările anterioare ale planetei noastre, aceasta este misiunea Pământului nostru. ‒ Ea constă în a potoli lupta acestor elemente, a stabili între ele o stare de echilibru corect. ‒ Omul este angajat în această misiune a Pământului pentru a stabili acest echilibru mai întâi în propriul său interior, între gândire, sentiment şi voinţă. Din acest punct de vedere, el era în timpul creării Pământului un ţesut dezordonat de gândire, sentiment şi voinţă. Chiar la omul de astăzi, echilibrul interior este departe de a fi stabil; el are adesea o lipsă de armonie, o dezordine, aşa cum poate constata oricine care se cunoaşte cât de cât. Omul este chemat să facă să domnească în el echilibrul între gândire, simţire şi voinţă. Datorită acestui fapt va putea radia din el şi va putea transmite Pământului ceea ce înseamnă acest echilibru între gândire, simţire şi voinţă.

În simbolistica ocultiştilor această misiune a Pământului era întruchipată într-un mod cu totul deosebit, printr-o imagine. Din toate figurile geometrice, niciuna nu reprezintă cu mai multă exactitate ca triunghiul echilateral simbolul echilibrului. Cele trei laturi ale acestui triunghi sunt egale, ca şi cele trei unghiuri, fiecare din vârfurile sale este echidistant de celelalte şi toate sunt la aceeaşi distanţă de centru. Centrul unui triunghi echilateral este un simbol perfect al echilibrării; deci, când ocultistul priveşte un astfel de triunghi poate vedea în el imaginea unei cooperări perfect echilibrate a celor trei încorporări anterioare ale Pământului nostru, care şi-au avut pe rând hegemonia. Acţiunea Eului în om nu înseamnă altceva decât crearea în natura umană a unui centru activ prin care se poate pregăti această stare de echilibru din interior. De fapt omul este chemat deci la mari lucruri pe Pământ, şi anume să ştie să echilibreze din interior şi prin întreaga sa fiinţă forţele care, fiecare la rândul său, au fost preponderente în diverse moduri şi în diferite epoci.

Este, desigur, pentru început, o definiţie foarte abstractă a misiunii noastre pământeşti, însă în fond ea constă în cele spuse. Taina acestei misiuni se exprimă prin aceea că prin această acţiune simultană, prin acest echilibru al celor trei forţe de care este vorba viaţa noastră interioară este creatoare a unui element nou. Un al patrulea element vine cu adevărat să se adauge celor trei precedente, şi acest al patrulea element este elementul iubirii. Iubirea nu se poate dezvolta în angrenajul Universului decât dacă între cele trei forţe care, una după alta, şi-au exercitat alternativ hegemonia lor în trecut, deci dacă între ele se stabileşte un echilibru perfect. Vom reveni asupra acestui punct în zilele următoare. Pentru moment luaţi aceasta ca pe o caracterizare abstractă.

Planeta noastră este deci planeta iubirii; tocmai de aceea echilibrul care se stabileşte prin cooperarea celor trei forţe este, prin consecinţele sale, un act de iubire. Şi misiunea Pământului constă tocmai în a întreţese ansamblului evoluţiei în cursul viitoarelor încarnări planetare, a-i încorpora această iubire. Prin însuşi acest fapt, ceea ce era triplu va deveni cvadruplu; al patrulea element debutează, ca să spunem aşa, la nivelul său inferior sub forma cea mai de jos a iubirii, care va trebui să fie purificată şi limpezită pentru ca acest element să apară la sfârşitul evoluţiei pământeşti ca fiind la fel de justificat ca şi celelalte. De aceea în ocultism se şi desemna misterul existenţei pământeşti cu cuvintele: „Trei devine patru“. Desigur, cel de al patrulea element este încă foarte imperfect în zilele noastre. Dar când Pământul îşi va fi terminat misiunea, el va străluci tot atât de tare ca triunghiul sacru, al cărui echilibru este pentru ochii noştri simbolul cel mai elevat al idealului nostru pământesc când evocăm trecutul Pământului.

Cooperarea gândirii, a sentimentului şi a voinţei în viaţa interioară a fiinţei umane este iniţial de aşa natură încât această viaţă interioară devine substanţă a iubirii. Este ceea ce e cu adevărat productiv, interior productiv, în existenţa pământească. De aceea trebuie să numim Spiritele formei, în totalitatea lor, Spirite ale iubirii, fiindcă ele au chiar această misiune precisă, de a echilibra cele trei stări anterioare ale evoluţiei.

Dacă privim astfel existenţa pământească, am caracterizat mai întâi voinţa, simţirea şi gândirea şi acţiunea iubirii în afara planetei noastre şi am desemnat ca misiune specială a Spiritelor formei inocularea, imprimarea iubirii, care este rezultatul echilibrului de care am vorbit. În asta constă întreaga misiune a Pământului. Pentru ca ea să se realizeze, pentru ca să se nască această forţă de iubire care trebuie să impregneze Pământul trebuie să se unească şi să se conjuge toate eforturile Ierarhiilor inferioare, cum am văzut până acum. Trebuie ţesută o adevărată reţea de iubire şi asta în aşa fel încât firele principale să fie introduse aici prin Spiritele normale ale formei, căci acest lucru corespunde misiunii lor esenţiale. Apoi Spiritele nenormale ale formei ‒ care sunt în realitate Spirite ale mişcării ‒ ţes aici ceea ce dă naştere raselor. Spiritele timpului, normale şi nenormale, ţes dezvoltarea istorică, apoi Arhanghelii, cu evoluţie normală şi nenormală, ţes înăuntru evoluţiile diferitelor popoare cu limbile lor; în cele din urmă aici trebuie să lucreze fiinţele care îl aşază pe om la locul potrivit pe Pământ: Îngerii. Iată cum este ţesută această uimitoare reţea a iubirii. Dar ceea ce este realizat ca reţea a iubirii, ca misiune propriu-zisă a Pământului, nu este vizibil aici jos decât sub formă de reflectare, de Maya.

Următorul domeniu deasupra lumii fizice unde poate fi văzută această reţea a iubirii este lumea astrală. Dar şi mai clar se vede munca Ierarhiilor ce vizează adevărurile care stau la baza Mayei noastre exterioare când te ridici din lumea astrală în lumea Devachanului inferior şi superior. Apoi vezi cum este ţesută această reţea. Când te ridici până în lumea astrală nu vezi încă fiinţele care ţes mai ales din interior, adică Spiritele voinţei, Heruvimii şi Serafimii. Pentru a găsi lucrând aceste spirite trebuie să adânceşti o privire spirituală în lumile şi mai înalte. Totuşi încă din lumea astrală găsim pe cei pe care i-am numit Spiritele nenormale ale formei, cei care, dacă ar fi avut o evoluţie normală, ar fi trebuit să ţeasă din exterior. Am văzut că spiritele celei de a doua Ierarhii trebuie să lucreze din afară, dar aici noi le vedem acţionând dinăuntru. Se poate spune deci că la această reţea ‒ la care ţes din afară Spiritele mişcării, ale formei şi ale înţelepciunii, iar dinăuntru Spiritele voinţei, Heruvimii şi Serafimii ‒ ţes din interor şi alte entităţi, care ar fi trebuit de fapt să acţioneze din afară. Aceste entităţi ţes însă sub suprafaţă, cam aşa cum îşi ţese viermele de mătase gogoaşa. Ceea ce vedem mai întâi în lumea astrală este ceva interior. Ceea ce vedem după aceea sunt aceste curioase Spirite ale mişcării, care sunt spirite deplasate, căzute, pe care le vedem printre entităţile care ţes şi unduiesc în atmosfera spirituală a Pământului. Aceste entităţi spirituale, care sunt ceea ce vedem în primul rând în planul astral, înainte chiar să ne apară în mod normal fiinţele angelice sau Îngerii, sunt, pe scurt, pentru privirea clarvăzătoare, spirite ispititoare, deşi ele sunt indispensabile constituirii raselor. Aceste spirite, fiecare din ele având la rândul lor mulţi subordonaţi ‒ deoarece fiecare produce multe fiinţe subordonate spiritual ‒, fac parte în lumea spirituală dintr-o sumă întreagă de entităţi spirituale care stau sub Ierarhiile respective. Şi spiritele cele mai înalte au astfel de entităţi subordonate; Spiritele voinţei: ondinele; Heruvimii: silfele; Serafimii: salamandrele. Dar şi aceste Spirite nenormale ale formei, care sunt în realitate Spirite ale mişcării şi care apar pe planul astral ca un fel de fiinţe spirituale hidoase, au şi ele subordonaţii lor. Sunt spiritele care ţes şi trăiesc în ceea ce este în legătură cu naşterea raselor umane, care deci, la om, sunt în legătură, să zicem aşa, cu acel element pe care l-am caracterizat ca fiind legat de Pământ, adică cu tot ceea ce priveşte reproducerea şi altele asemenea. Acestea sunt entităţi, este mai degrabă un teren care face parte din ceea ce are lumea astrală mai confuz, mai periculos şi, din nenorocire, este cel care poate fi găsit cel mai uşor de către cei care ajung într-un mod incorect la clarvedere. Ceea ce se vede cel mai uşor este mulţimea de spirite care au de-a face cu reproducerea raselor şi sunt mădulare aservite acestora. Mulţi din cei care au pătruns prematur şi în mod incorect în domeniul ocult au trebuit să plătească scump faptul că mulţimea acestor entităţi spirituale li s-a revelat fără să fi intervenit influenţa armonizantă a altor fiinţe spirituale.

Am putut arunca astfel o lumină, în ceea ce urzeşte şi ţese, la real pentru a compune substanţa din care se dezvoltă apoi viaţa sufletească propriu-zisă a omului. Mâine vom vorbi despre modul cum intervin toate acestea în formarea raselor, a popoarelor şi aşa mai departe.