Sunt numeroși cei care astăzi încă mai spun: nu este exclus ca după moarte, să existe o viață a sufletului și spiritului, dar de ce să ne preocupăm de ea acum? Este suficient să trăim în această viață pământească cu tot ceea ce implică și cu ceea ce ne oferă ea. Putem foarte bine să așteptăm momentul morții pentru a vedea dacă cealaltă viață există.
Știința spirituală ne arată că între moarte și o nouă naștere omul întâlnește anumite entități. Așa cum pe Pământ întâlnește numeroase ființe ale regnului naturii, tot astfel, în lumea de dincolo, întâlnește anumite entități ale ierarhiilor superioare ca și ființe ale naturii mai mult sau mai puțin elementale. Când un om trece prin viață fără să fie capabil să emită judecăți, aceasta se explică prin faptul că între moarte și o nouă naștere nu a putut întâlni entitățile care l-ar fi putut ajuta să dezvolte corect puteri care, pe Pământ, i-ar permite să dezvolte facultăți morale și intelectuale eficiente. Însă posibilitatea și capacitatea ca omul să întâlnească, între moarte și o nouă naștere, unele entități, depinde de încarnarea precedentă. Dacă pe Pământ am neglijat să cultivăm gânduri despre lumea spirituală, gânduri care se referă la suprasensibil, dacă în timpul existenței precedente nu am avut interes decât pentru lumea exterioară, pentru lumea sensibilă, și dacă înțelegerea noastră nu s-a dăruit decât lumii fizice exterioare, atunci ne va fi imposibil ca între moarte și o nouă naștere să întâlnim anumite entități pentru a primi de la acestea facultățile destinate existenței următoare. În acest caz, această regiune a lumii de dincolo ne rămâne oarecum întunecată și obscur, și în acest întuneric nu vom reuși să găsim puterile ierarhiilor superioare. Atunci omul parcurge viața dintre moarte și o nouă naștere fără a observa entitățile de la care ar trebui să primească puteri pentru existența sa următoare.
De unde vine lumina care ne permite să străluminăm întunecimile dintre moarte și o nouă naștere? De unde extragem această lumină? Între moarte și o nouă naștere nu ne dă nimeni această lumină. Entitățile sunt prezente și trebuie să le întâlnim. Acest lucru este posibil dacă ne-am aprins noi înșine această lumină, interesându-ne de lumea spirituală în timpul ultimei noastre existențe pământești. După moarte nu vom mai putea lumina întunericul dacă nu am adus cu noi lumina în momentul trecerii pragului.
Vedem deci ce incorectă este afirmația că nu trebuie să ne preocupăm aici de viața spirituală și că putem aștepta să vedem ce va veni. Dacă vom aștepta să vedem ce se va întâmpla, vom vedea întunericul.
Deci viața pământească nu este doar un punct de trecere. Ea are o misiune, este o necesitate pentru viața de dincolo, așa cum viața de dincolo este o necesitate pentru existența pământească. Luminile destinate vieții de dincolo de prag trebuie să fie aduse pe Pământ. Se poate deci ca pe Pământ omul să rămână insensibil față de lumea spirituală și să neglijeze posibilitatea de a-și făuri instrumente pentru viața următoare.
Dacă omul atinge poarta morții după o existență marcată de multe lipsuri, rezultă o perspectivă dezolantă. Dacă nu ar interveni nimic altceva, omul n-ar putea decât să-și acumuleze insuficiențele. De fapt, după ce cu bună știință s-a dezinteresat de lumea suprasensibilă în timpul existenței pământești, el este și mai puțin capabil ca în existența următoare să-și elaboreze organele de care are nevoie. Dacă nu ar interveni altceva, el nu ar putea decât să persiste în atitudinea sa și să o intensifice. Evoluția sa nu ar înceta să decadă.
Atunci intervine altceva. Când un om parcurge o existență manifestând în mod voluntar un dezinteres pentru lumea spirituală, atunci, în timpul vieții care urmează după cea de a doua existență terestră, intervine Lucifer, cu toată puterea sa. Dacă Lucifer nu ar veni în întâmpinarea sa, omul ar bâjbâi și mai mult în tenebre în timpul următoarei vieți dintre moarte și o nouă naștere. Pentru că a parcurs o viață ca cea pe care am descris-o, Lucifer îl poate aborda și-i poate lumina puterile și entitățile de care are omul nevoie pentru următoarea sa viață. Aceasta are ca efect faptul că aceste puteri sunt colorate de lumina lui Lucifer. După o existență cu o conștiență ștearsă și după călătoria sa sub îndrumarea lui Lucifer între moarte și o nouă naștere, el intră într-o nouă existență pământească: el dispune atunci în întregime de facultățile necesare pentru a-și elabora organele, dar în așa fel, încât pe Pământ el este peste tot expus tentațiilor lui Lucifer.
Un astfel de om poate fi foarte rezonabil și cu judecată, dar inteligența sa va fi rece și calculată, mai ales egoistă. Toți acești oameni inteligenți și rezonabili, ale căror activități poată amprenta răcelii și egoismului, sunt ființe care nu caută decât să ne exploateze pentru a avea un avantaj personal și pentru a ieși în față. Clarvăzătorul vede la ei că în precedenta lor existență în lumea spirituală, ei au fost sub îndrumarea lui Lucifer și că în viața pământească anterioară au dus o existență marcată de apatie. Clarvăzătorul percepe bâjbâielile lor în tenebrele vieții anterioare și, mai înainte, refuzul lor de a se deschide lumii spirituale.
Am putea spune că o astfel de viziune lasă să se întrevadă o tristă perspectivă pentru omenirea tributară materialismului. Oamenii care se remarcă azi printr-o atitudine materialistă și prin refuzul de a se interesa de lumea spirituală, și deci care consideră că viața sufletului se termină în momentul morții, își pregătesc o existență ca aceea pe care am descris-o. Ar fi greșit să facem combinații abstracte referitoare la legăturile dintre diferitele existențe. Trebuie să avem o privire de ansamblu concretă, care să ne arate legăturile complexe ce există între viețile pământești trecute și viitoare, ca și raporturile lor cu viețile din lumile spirituale. Înainte de toate trebuie să ținem cont de faptul că viața de pe Pământ este de o mare importanță pentru viața de după moarte.
Dar viața de pe Pământ mai are și o altă semnificație. Numai pe Pământ putem întâlni cu adevărat anumite entități pentru a le cunoaște. Printre acestea se numără, înainte de toate, omul însuși. Dacă legăturile dintre oameni nu se stabilesc de pe Pământ, ele nu se pot realiza în împărăția spirituală. Legăturile de la om la om trebuie să se realizeze aici pe Pământ și să se continue apoi în lumea spirituală. Dar nu vom putea niciodată să stabilim aceste legături cu oamenii predestinați să se încarneze pe Pământ dacă nu folosim prilejul de a-i cunoaște aici. Ceea ce neglijăm să facem pe Pământ nu va putea fi recuperat în timpul existenței pe care o ducem între moarte și o nouă naștere.
Să luăm un exemplu: Gautama Buddha. El a fost entitatea umană care, în secolul VI î.Ch. a trăit ca fiu al unui rege; la 29 de ani s-a ridicat de la rangul de Bodhisattva la cel de Buddha, deci a devenit Buddha, iar un Buddha nu mai are nevoie să se încarneze într-un corp fizic omenesc. În epoca respectivă, Gautama Buddha și-a împlinit ultima încarnare pământească. Un mare număr de oameni au fost atunci în contact cu această entitate. Dar în cursul încarnărilor pământești precedente, oamenii fuseseră în legătură cu Bodhisattva. Toate aceste raporturi se pot prelungi până în lumea spirituală. Cei care aici pe Pământ au fost în contact cu Gautama Buddha pot continua să cultive în lumea spirituală aceste legături stabilite între ei și Gautama Buddha, sub o formă care se aseamănă legăturii dintre un discipol și maestrul său. În cursul evoluției pământești au existat suflete care nu au stabilit aici legături cu Gautama Buddha. Chiar dacă aceste suflete ar fi atins o maturitate deosebită, nu au putut să stabilească, în lumea spirituală, legături cu Gautama Buddha, cu sufletul care s-a încarnat odinioară în Gautama Buddha. În ceea ce îl privește pe Gautama Buddha, există o soluție. S-a produs ceva care acționează ca înlocuitor, pentru cazul în care nu s-au putut stabili legături cu el pe Pământ. Buddha a avut un destin particular după ce a fost Gautama Buddha și a atins un nivel care-i permite să nu se mai întoarcă pe Pământ, să rămână într-o sferă pur spirituală. La început a rămas în legătură cu condițiile pământești dar, plecând, el nu își exercită aceste funcții de la pământul pe care nu s-a mai întors, ci din sferele spirituale. Știm că Gautama Buddha a lăsat ființa sa să radieze în copilul Iisus despre care ne vorbește Evanghelia după Luca. Entitatea suprasensibilă a lui Buddha a luminat în trupul astral al copilului Iisus, și a acționat astfel în existența terestră plecând din lumea spirituală. Dar cu modul lor de reprezentare obișnuit, ființele pământești nu mai puteau să stabilească contacte cu el, pentru a putea intra în contact cu el; pentru a intra în contact cu sufletul lui Gautama Buddha, trebuia să fi atins un nivel superior de evoluție, așa cum este de pildă Francisc de Assisi. Înainte de a coborî din nou pe Pământ și înainte de a-și împlini viața sa anterioară dintre naștere și moarte, entitatea lui Francisc de Assisi trăise într-un centru de misterii situat în sud-estul Europei, unde nu existau învățători fizici, ci învățători aparținând ierarhiilor superioare, cum era și cazul lui Buddha sau, pentru a fi mai preciși, a sufletului care fusese odinioară încarnat în Buddha. Astfel de centre de misterii sunt frecventate de discipoli care au dezvoltat deja înalta facultate de a vedea în lumile suprasensibile. Acești discipoli pot primi învățători care acționează plecând doar din lumea spirituală. Buddha a fost un învățător în acest centru de misterii, iar unul dintre discipolii săi fideli și devotați a fost Francisc de Assisi în încarnarea sa precedentă. El a asimilat tot ce a putut să-l facă apt ca, în existența în care a intrat apoi, să fie luminat de ierarhiile superioare care i-au permis să aibă o existență de talia acestui mare mistic, și care a avut o influență considerabilă asupra epocii sale. Totul a fost posibil, pentru că sufletul lui Francisc de Assisi, datorită facultăților sale superioare de atunci, fusese capabil să stabilească legături cu Gautama Buddha chiar și după perioada în care primise influența acestuia din lumea suprasensibilă.
Pentru viața omenească obișnuită, care depinde de o existență bazată pe simțuri și înțelegere, acest gen de întâlniri nu este posibil. În acest caz trebuie să ținem cont de ceea ce s-a spus, să știm că acolo nu vom putea întâlni o ființă umană dacă nu am întâlnit-o deja în lumea fizică.
Excepția de care vorbim referindu-ne la Buddha antrenează și alte excepții. Dacă este cu totul exclus pentru un om obișnuit să întâlnească în regiunile spirituale oameni cu care n-a avut nici o legătură pe Pământ, este totuși posibil ca ființa umană, care a primit pe Pământ impulsul lui Christos și s-a pătruns cu el, să întâlnească, între moarte și o nouă naștere, dacă nu oameni cu care n-a stabilit nici o legătură pe Pământ, atunci să-l întâlnească pe Buddha. Căci pentru acesta din urmă s-a petrecut ceva special.
La începutul secolului al XVII-lea, o altă planetă decât Pământul se găsea într-un punct critic al evoluției sale, asemănător cu cel al Pământului în momentul Misteriului de pe Golgota. Și așa cum atunci Christos coborâse din regiunile superioare pe Pământ, în timpul crizei prin care trecea planeta Marte, în secolul XVII, pe Marte a apărut Buddha. După ce Buddha a atins ultima încarnare pământeană, nu a mai avut nevoie să coboare din nou pe Pământ, dar el își continua activitatea în alte sfere. Buddha părăsea într-un fel condițiile pământești, pentru a se instala pe Marte. Până în acest moment Marte era considerat ca sursă a forțelor de luptă pe care grecii le vedeau ca având un efect salutar pentru lume. În apropierea secolului XVII, această misiune a lui Marte ajunsese la final. Pentru această planetă devenea indispensabil un nou impuls. Buddha a săvârșit acolo ceea ce am putea numi „răstignirea” lui. Desigur, misteriul lui Buddha pe Marte nu s-a desfășurat ca Misteriul lui Christos pe Pământ. Buddha, domnul păcii, care în timpul ultimei sale încarnări pământești răspândise peste tot pace și iubire, a fost transpus pe Marte, această planetă a puterilor războinice. Pentru această entitate plină de puteri de pace și iubire, faptul de a fi fost introdus în această sferă de lupte și dizarmonie constituie într-un fel echivalentul unei răstigniri.
Pentru clarvăzător, se întâlnesc în mod minunat două momente. Când ne îndreptăm privirea spre Buddha, care a murit pe Pământ la 80 de ani, această moarte este deosebit de tulburătoare. Buddha moare în anul 483, într-o splendidă noapte cu Lună plină, radiind pace și blândețe, scăldat în aura luminii argintii. Așa a fost ultimul moment al vieții sale pământești. Apoi a continuat să acționeze înspre Pământ, așa cum am arătat. La începutul secolului XVII, clarvăzătorul vede iar aprinzându-se blânda lumină morală argintie a lui Buddha pe Marte. Acestea sunt cele două minunate momente care se reunesc în cursul devenirii cosmice.
Oamenii care primesc pe Pământ așa cum trebuie impulsul christic, trec, după moarte, prin lumile cosmice. Noi trecem cu toții prin aceste lumi ale cosmosului. Parcurgem mai întâi planetele sistemului nostru solar și trecem printr-o existență pe Lună, apoi pe Mercur, Venus, Soare, Marte, Jupiter și Saturn. Apoi ieșim și străbatem sferele din jurul sistemului nostru planetar, pentru ca mai apoi să ne reîntoarcem. Tocmai atunci întâlnim aceste puteri și entități de la care trebuie să primim ceea ce ne este necesar pentru a ne construi viitoarea existență pământească. Cel care pe Pământ a primit impulsul christic poate, în timpul trecerii prin sfera lui Marte, să primească ceea ce emană de la Buddha. Iată unul din acele cazuri excepționale în care suflete care în încarnările precedente nu îl întâlniseră pe Buddha, îl pot găsi acum, între moarte și o nouă naștere.
Pentru privirea văzătorului este clar că unii din oamenii care au trăit în secolul XVII au dat dovadă de facultăți speciale. Ele izvorau din faptul că în perioada de dinaintea nașterii își primiseră puterile de la Buddha în lumile spirituale. Astăzi aceste capacități de a recepționa aceste puteri sunt mult slăbite, dat fiind că misteriul îndeplinit de Buddha pe Marte este relativ recent. În viitor oamenii vor reuși din ce în ce mai bine să primească în sfera lui Marte puterile lui Buddha. Din secolul XIX au apărut privirii celor care sunt capabili să vadă oameni care își pot dezvolta facultățile pe Pământ datorită faptului că au suferit influențele lui Buddha în timpul trecerii lor prin sfera lui Marte. Această viață dintre moarte și o nouă naștere este și minunată, dar și complicată.
De aici, de pe Pământ, trebuie omul să-și aducă lumina necesară înțelegerii experiențelor dintre moarte și o nouă naștere; fără aceasta va bâjbâi în întunecimi. Și tot de aici trebuie să înțelegem că orice om care părăsește Pământul și trece prin poarta morții fără să fi asimilat aici impulsul christic, și care nu vrea să știe nimic de acest impuls, poate, în timpul vieții care urmează în sânul lumii spirituale, să traverseze sfera lui Marte fără să bănuiască influențele care emană de la Buddha. Pentru acest om este ca și cum Buddha nu ar fi acolo. Într-adevăr, trebuie să reținem bine următorul fapt: ne întâlnim oricum cu entitățile ierarhiilor superioare; dar ca să le percepem și să avem cu ele contactele necesare, aceasta depinde de modul în care noi înșine ne-am aprins lumina în cursul ultimei încarnări pământene. Deci, cei care afirmă că e inutil să ne preocupăm aici, pe Pământ, de ceea ce se va întâmpla dincolo, nu au deloc dreptate.
Ați putut constata că, dintr-un punct de vedere superior, viața pământească este într-un fel un caz particular. În sfera terestră, între naștere și moarte, suntem incarnați într-un corp fizic. Între existențele pământești succesive călătorim prin lumea spirituală. În afară de încarnarea pe Pământ se mai poate vorbi și de o „încarnare” între moarte și o nouă naștere, sau mai degrabă de o „existență pur sufletească”. Ceea ce v-am expus despre lumea cealaltă se aplică în egală măsură și Pământului. Închipuiți-vă un moment că pentru locuitorii lui Marte, pentru cei care țin în special de planeta Marte, orice om care trăiește între moarte și o nouă naștere poate traversa existența marteană fără a intra în contact cu aceste entități. El nu le vede și nici ele nu îl văd. La fel este și pentru Pământ. Sfera Pământului este parcursă fără încetare de ființe care aparțin altor planete, așa cum omul aparține Pământului. Locuitorii lui Marte își trăiesc existența normală pe Marte, și între experiența lor care corespunde morții – chiar dacă este vorba de ceva cu totul diferit – și noua lor viață pe Marte, ei merg pe celelalte planete. Deci există efectiv locuitori ai altor planete, care traversează fără încetare sfera pământeană. Oamenii de pe Pământ nu pot stabili nici cea mai mică legătură cu ei, din cauză existența lor se desfășoară în condiții cu totul diferite, și pentru că ei nu au stabilit pe Marte nici o legătură cu aceste ființe.
Ce ar fi fost necesar pentru a putea întâlni acești călători aparținând altor planete, atunci când parcurg sfera Pământului? Ar fi trebuit să fi stabilit contacte cu ei pe propria lor planetă. Acest lucru nu este posibil decât dacă am dezvoltat deja conștient puteri superioare, care să ne permită să stabilim, ca ființe pământene, contacte cu ființe care nu aparțin Pământului.
Cei care au parcurs o disciplină spirituală superioară, au într-adevăr posibilitatea să facă cunoștință cu cei care vin de pe alte planete. Ceea ce vă voi spune poate părea ciudat, dar este adevărat: pentru cel care aude astăzi surprinzătoarele teorii emise de fizică sau de astronomie despre locuitorii planetei Marte, și care de altminteri i-a cunoscut pe acești călători care ne traversează Pământul și de la care a aflat cum se desfășoară această viață atât de diferită de pe Marte, pentru acesta ipotezele savanților sunt mai degrabă comice. Dacă vă expun toate acestea, o fac pentru că doresc să vă lărgesc înțelegerea dincolo de viața pământească, spre celelalte lumi, și pentru ca, de la ființele vizibile de care suntem înconjurați, să treceți la entitățile care nu sunt perceptibile cât timp nu este deschisă privirea îndreptată spre ele.
Nu numai că între moarte și o nouă naștere nu ne putem întâlni pe alte planete cu ființele cu care n-am avut nici un contact pe Pământ, dar între moarte și o nouă naștere este imposibil să intrăm în contact cu condiții care fac parte din misiunea Pământului, care trebuie să se dezvolte aici, și cu care n-am stabilit aici jos nici o legătură, sau cu care nu stabilim legături pe calea ocolită a condițiilor pământești.
Care este semnificația cosmică a științei spirituale sau antroposofiei? Cel care elaborează tot felul de teorii ar putea ușor crede că știința spirituală este o învățătură predată și învățată peste tot și dintotdeauna. În univers însă lucrurile nu stau așa. În lume, fiecare domeniu își are sarcina sa specifică, și în univers nimic nu se repetă în același mod. Știința spirituală nu este posibilă decât pe Pământ, nicăieri în altă parte, nici pe o altă planetă și nici într-un alt domeniu. Puterile creatoare au conceput Pământul pentru ca pe el să se poată dezvolta ceea ce nu poate înflori decât pe Pământ. Știința spiritului nu poate apărea decât pe Pământ, ea nu se învață nicăieri în altă parte. Ea este o revelație a lumii suprasensibile, dar modul ei de manifestare nu este posibil decât aici pe Pământ.
Desigur, s-ar putea spune: toate acestea sunt posibile, dar despre lucrurile suprasensibile omul s-ar putea informa și în alt fel decât prin calea ocolită a științei spirituale. Se poate imagina așa ceva, dar nu este corect. Căci predispozițiile omului sunt de așa natură încât, pentru a dobândi un raport corect cu lumile superioare, el trebuie în mod necesar să o facă prin știința spiritului. Când omul neglijează pe Pământ să se apropie de știința spirituală, de antroposofie, el nu găsește în nici un alt nivel de viață posibilitatea de a o cunoaște. Nici o viață de altă natură nu-i va permite să facă cunoștință în mod just, omenesc, cu lumea suprasensibilă. Faptul că atât de mulți oameni nu vor încă să știe nimic despre știința spirituală nu trebuie să fie pentru noi o cauză de disperare, pentru că ei vor reveni pe Pământ și atunci vor putea intra în legătură cu această știință. Antroposofia își are locul ei pe Pământ, pentru a putea transmite oamenilor ceea ce trebuie cunoscut într-un mod omenesc despre lumea suprasensibilă. Nu poate fi vorba decât de un singur fel de transmitere, în care omul are rolul de mediator. Odată ce omul a trecut prin poarta morții și a intrat în lumea spirituală fără să fi avut cunoștință pe Pământ de știința spirituală, el se poate informa despre ea, dacă pe Pământ a avut legături cu oameni care cunoșteau această știință. Este o cale ocolită, dar totuși un drum posibil. Să luăm exemplul a două persoane care pe Pământ au fost foarte apropiate. Una are legături cu antroposofia, cealaltă nu. Aceasta din urmă moare. Atunci prima o poate ajuta enorm citindu-i, transmițându-i cunoașterea a ceea ce o înconjoară după moarte. Persoana rămasă pe Pământ poate să citească pentru cel mort o operă importantă a științei spirituale; cel mort o ascultă. Acesta este un fapt pe care clarvăzătorul îl poate constata.
Uneori faptele vorbesc astfel. Chiar dacă adeseori ne putem întreba „de ce?”, această întrebare nu are nici o importanță în fața realității observate clar, pe care v-o pot comunica: se poate întâmpla ca un om modest care a abordat doar tangențial știința spirituală, dar care a avut o mare afecțiune pentru cel mort, să facă o lectură mai bună celui mort decât clarvăzătorul capabil să îl contacteze pe cel mort, dar care nu a avut nici o legătură afectivă cu acesta în cursul existenței sale. Uneori este posibil ca unii clarvăzători să citească unor morți pe care nu i-au cunoscut. Dar mult mai des constatăm că nu putem citi unui mort cu care nu am avut anterior legături. Acest fapt trebuie să ne facă să resimțim cât de important este să existe comunități spirituale, cum sunt cele ale antroposofilor. Aceasta înlocuiește oarecum ceea ce am putea numi conviețuirea sau contactul afectiv. Dacă n-ar exista astfel de comunități, cel mort nu ar putea să se bazeze decât pe lectura de la persoanele care îi sunt foarte apropiate. Comunitățile spirituale în care se cultivă împreună idealuri spirituale sunt singurele capabile să-și lărgească în acest domeniu câmpul de acțiune. Se poate deci întâmpla, și acest lucru este adevărat, să întâlnim un antroposof care, datorită a ceea ce a învățat deja, este capabil să citească gânduri spirituale foarte concentrate și să le lase să se dezvolte în sufletul său. Atunci, i se poate spune: iată o ființă care a murit, al cărui scris ți-l pot arăta; și el era antroposof și făcea parte din aceeași comunitate. Celui dintâi îi este atunci poate suficient să vadă scrisul acestuia – și nu fotografia – sau să cunoască o frază favorită a celui mort, pentru ca acest om, deja familiarizat cu antroposofia, să poată face cu succes o lectură pentru cel pe care nu l-a cunoscut când trăia. Faptul că putem contribui eficient la depășirea prăpastiei care separă vii și morții, poate fi o frumoasă misiune pentru o comunitate spirituală.
Astăzi antroposofii se precipită însă spre tot felul de țeluri care se situează în plan fizic. Aceasta se explică prin faptul că rămân încă puternic impregnați de mentalitatea materialistă, chiar dacă au asimilat teoretic știința antroposofiei. Sarcinile cu adevărat spirituale nu vor apărea decât atunci când știința spirituală va fi pătruns mai profund sufletele. Atunci se vor găsi suflete care-și vor lua sarcina de a ajuta morții și de a-i face să progreseze. În cadrul comunității noastre acest lucru a fost întreprins deja de mult timp, așa încât ceea ce s-a putut face în acest domeniu ne permite să avem un sentiment de mare mulțumire.
Când un antroposof a trecut prin poarta morții, ducând cu el gânduri spirituale, el poate, când trăiește în sfera spiritului, să îi ajute pe cei morți; el poate fi cel care le aduce o învățătură. Dar acest lucru este în general mult mai greu decât ne închipuim. Se face mult mai ușor aici pe Pământ decât dincolo, deoarece comunitățile ce se pot constitui după moarte depind în întregime de cele care existau înainte de moarte.
Să luăm cazul a două ființe care au trăit împreună pe Pământ. Unul era antroposof, în timp ce celălalt nutrea aversiune față de știința spirituală. După moarte, acesta din urmă resimte o nostalgie pentru această știință. Se poate atunci ca antroposoful rămas pe Pământ, să se străduiască, până în momentul propriei sale morți, să citească pentru mort. După un anumit timp, cel care rămăsese pe Pământ și citise celuilalt, trece la rândul său prin poarta morții și îl reîntâlnește pe celălalt în lumea spirituală. În acest moment reapare un fel de ecou al relațiilor anterioare care existau pe Pământ, iar vechile divergențe renasc, deși ele nu existau atunci când unul se afla pe Pământ și celălalt în lumea morților. Când se găsesc în aceleași condiții existențiale, disonanțele reapar ca mai înainte, în plan fizic. Am văzut că pe Pământ unul dintre aceste suflete nu voia să știe nimic despre știința spirituală care trăia în sufletul celuilalt; această situație apare din nou și dincolo. Asta ne arată cât de tributare sunt condițiile de dincolo de prag, condițiilor terestre. Toate acestea sunt foarte complicate, și nu ar putea fi explicate cu ajutorul construcțiilor pur teoretice le gândirii.
Datorită unor astfel de fapte, misiunea științei spirituale ni se prezintă în mod viu în fața sufletelor. Ea ne arată cum putem trece prăpastia care desparte viii de cei morți. Observăm că, în anumite condiții, morții pot acționa pe Pământ, așa cum cei vii pot acționa în lumea spirituală. Putem cerceta cum intervin morții în lumea fizică.
Într-adevăr, pe Pământ oamenii știu foarte puțin despre ceea ce îi înconjoară. Cum privesc oamenii viața? Fără să reflecteze prea mult, ei observă evenimentele care se succed, considerând unele drept cauză iar altele, efect, dar fără să gândească prea mult asupra lor. Acest lucru poate părea ciudat, dar nu este mai puțin adevărat. Ceea ce este astfel explicat, reprezintă aspectul cel mai nesemnificativ al vieții reale, nu este decât conținutul pur exterior. Viața implică și altceva decât ceea ce se prezintă ochilor noștri, și acest altceva nu este mai puțin important pentru viață. Să luăm exemplul unui om care s-a obișnuit să plece punctual de acasă în fiecare zi la ora opt. Urmează întotdeauna un traseu determinat care-l face să traverseze un loc. Într-o zi, condițiile sunt de așa natură încât pleacă cu trei minute mai târziu. Urmează drumul obișnuit. Atunci vede ceva straniu aproape de locul pe care-l traversa întotdeauna pe sub o arcadă: plafonul se prăbușise. Dacă trecea la ora obișnuită, ar fi fost strivit de plafon!
Viața are nenumărate astfel de situații. Adeseori ne-am putea spune că în alte condiții lucrurile s-ar fi desfășurat cu totul altfel. În cursul existenței noastre am fost protejați de multe nenorociri. Multe lucruri care s-ar putea produce nu se produc. În viață nu ținem seama decât de realitățile exterioare și nu de posibilități, dar acestea din urmă există întotdeauna, la umbra vieții care se desfășoară. Evenimentele din cursul unei zile nu reflectă decât o realitate exterioară, în spatele căreia există o întreagă lume de posibilități. Să luăm un exemplu: marea. Ea este populată de o enormă cantitate de heringi. Pentru ca ei să se poată afla aici, nu ajunge să avem același număr de ouă câți heringi avem. Mari mase de ouă pier și nu-și ating țelul. Doar o parte supraviețuiește. Or, la fel este și în viață. Ceea ce trăim de dimineața până seara nu este decât un extract dintr-un mare număr de posibilități. În fiecare moment trecem pe lângă evenimente virtuale care nu se concretizează. Când un eveniment posibil ne-a evitat, acest lucru constituie pentru noi ceva excepțional. Gândiți-vă la exemplul omului care n-ar fi avut decât să plece de acasă la ora obișnuită: ar fi fost strivit de plafonul colonadei. Astfel de posibilități există pentru noi fără încetare. Momentul în care nu ar ajunge cu trei minute mai târziu la un edificiu, care l-ar fi strivit, este un moment privilegiat, în care lumea spirituală poate acționa fulgerător în el. Este ocazia să facă o experiență care l-ar putea pune în legătură cu morții. În zilele noastre omul nu trăiește decât la suprafața lucrurilor și nu dă nici un fel de atenție acestui gen de evenimente.
Știința spirituală va deveni treptat un elixir al vieții. Omul nu se va mai mulțumi numai cu realitatea exterioară, ci va fi atent la tot ceea ce apare în viața sufletului său. Acolo va găsi adeseori vocea morților, care mai vor să primească ceva de la cei vii.
Lectura este un exemplu care ne poate arăta cum cei vii pot acționa în favoarea celor morți; la rândul lor, morții pot exercita o influență asupra celor vii. Va veni timpul când cei vii vor vorbi în spirit morților. Le vor adresa cuvântul și, într-un fel, vor asculta ceea ce le spun aceștia. Faptul că moartea poate să modifice numai forma exterioară a omului, în timp ce sufletul său continuă să se dezvolte, reprezintă o stare încă foarte imperfectă a omenirii, prin care oamenii nu realizează încă o comunitate cu ființele care trăiesc sub o altă formă, care au o viață diferită de a lor. Atunci când știința spirituală nu va mai fi o simplă teorie, ci va impregna sufletele, va fi posibil să realizăm o comunitate vie în care morții își vor avea locul lor. Ceea ce, pentru moment, nu poate avea loc decât în cazul clarvăzătorului, va deveni din ce în ce mai mult o achiziție a întregii omeniri.
Puteți spune: acesta poate fi cazul văzătorului, el este în măsură să întâlnească ființele umane aflate între moarte și o nouă naștere. Or, acest lucru este foarte dificil astăzi, pentru că faptul de a nu crede în existența lumii spirituale, absența relațiilor cu lumea spirituală, creează dificultăți chiar și celor care știu să stabilească legături cu lumea spirituală. Există anumite lucruri care nu se pot desfășura fără piedici decât dacă fac parte din bunul comun al omenirii. Un om poate fi un arhitect remarcabil, și totuși să nu realizeze nici o construcție, atât timp cât nimeni nu-i comandă o casă. La fel este și pentru văzător. El poate avea facultatea de a se ridica în lumea spirituală pentru a întâlni acolo morții, dar când acest lucru este îngreunat datorită faptului că pentru cei mai mulți oameni comunicarea cu cei morți este imposibilă, atunci nici văzătorul nu poate reuși să o facă decât foarte rar.
Dragii mei prieteni, am vrut să vă arăt cum poate știința spirituală să ne conducă viața. Faptul de a cultiva în viitor un sentiment, de a dezvolta o sensibilitate pentru misiunea științei spirituale în vederea viitorului omenirii, este mult mai important decât ceea ce putem învăța în teorie. În acest fel, fiecare din cei care fac parte din mișcarea antroposofică dobândește o impresie despre ceea ce face de fapt. El primește o impresie a marelui țel care trebuie să fie îndeplinit de către știința spirituală, antroposofia. Aceasta ne impulsionează să ne atașăm de ea cu seriozitate și demnitate. Înțelegem că antroposofia nu trebuie abordată cu ușurință, ca pe un lucru destinat doar edificării noastre personale, ci că trebuie s-o considerăm ca pe un impuls de care omenirea va avea din ce în ce mai mult nevoie în viitor. Asupra acestui lucru am vrut să trezesc astăzi în dumneavoastră un sentiment.
