Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

CERCETĂRI OCULTE REFERITOARE LA
VIAŢA DINTRE MOARTE ŞI O NOUĂ NAŞTERE

GA 140


XX

TRANSFORMAREA PUTERILOR UMANE PĂMÂNTEŞTI
ÎN PUTERI DE CERCETARE CLARVĂZĂTOARE

A doua conferinţă
Bergen, 11 octombrie 1913

Când începem să ne interesăm de învăţăturile ştiinţei spirituale, se pot pune multe întrebări asupra unuia sau altuia dintre subiecte, şi aceste întrebări sunt în întregime justificate. Astăzi vom consacra o parte din consideraţiile noastre pentru a ne pune noi înşine câteva întrebări. Răspunsul la aceste întrebări este deseori în măsură să ne ducă mai adânc în contextul corelaţiilor realităţilor lumii, în măsura în care lumea spirituală acţionează în aceste realităţi, mai ales în acelea ale naturii umane. De pildă, când ajungem în mod treptat să înţelegem importantul rol al reîncarnării, ne putem întreba de ce în viaţa obişnuită omul modern nu poate ajunge la o conştienţă a vieţilor pământeşti anterioare. Conştienţa clarvăzătoare poate să-şi extindă într-un fel memoria în aşa fel, încât vieţile pământeşti anterioare să-i reapară aici sub formă de amintiri. Dar viaţa obişnuită a omului actual este de aşa natură încât nu se poate forma conceptul de vieţi pământeşti anterioare. Pusă din punctul de vedere al cercetării clarvăzătoare, întrebarea ia forma următoare: ştim că puterea de care avem nevoie pentru cercetarea clarvăzătoare provine din viaţa lăuntrică, din sufletul însuşi. În cursul dezvoltării sale, omul trece, de la punctul său de vedere obişnuit, la cel al clarvederii; prin acest fapt, puterile care ulterior îi vor permite să-şi îndrepte privirea în trecut, spre vieţile pământeşti anterioare, trebuie să existe, desigur, în toate fiinţele umane. Atunci ne întrebăm ce se întâmplă cu aceste puteri, ce face natura umană cu aceste puteri care există, care sunt prezente încă de la naştere, dar pe  care omul nu reuşeşte să le dezvolte până la a-i permite să-şi amintească vieţile pământeşti trecute.

Când analizăm această întrebare din punctul de vedere al cercetării clarvăzătoare şi ne îndreptăm privirea spre puterile care sunt implicate aici, trebuie să ne îndreptăm atenţia spre copilul de vârstă foarte mică. Numai acolo vedem lucrând aceste puteri care ar putea servi clarvederii şi ar permite dezvoltarea unei viziuni retrospective asupra vieţilor pământeşti anterioare. Astăzi aceste puteri servesc la construcţia laringelui uman şi a tot ce se leagă de acesta. Ele servesc în principal la ceea ce mai târziu îi va permite laringelui să fie capabil să vorbească. Există deci în fiecare om puteri care îi pot permite să dezvolte privirea retrospectivă asupra vieţilor pământeşti trecute. Dar în epoca noastră ele sunt atât de mobilizate pentru formarea organului vorbirii încât, în mod normal, omul nu poate ajunge la această viziune a trecutului. Odinioară omul avea această viziune a vieţilor anterioare. Ea era atunci răspândită aproape pe întreg Pământul. Aceasta se explică prin faptul că puterile necesare elaborării organului vorbirii nu sunt cu totul pierdute pentru viziunea vieţilor anterioare, pentru că în timpul construirii organului respectiv anumite puteri rămân neconsumate. În cursul evoluţiei limbajul a luat progresiv o formă care, în ciclul actual al umanităţii, face apel la mai multe puteri decât în trecut, în special puteri ale trupului eteric. Prin urmare omul modern nu are posibilitatea să ţină cont de aceste rezerve de puteri, care în marea lor majoritate servesc la elaborarea organului vorbirii. Dacă s-ar putea servi de ele, aşa cum trebuie să o facă clarvăzătorul, ar accede la această viziune a vieţilor pământeşti anterioare. Acest fapt explică problema la care făceam referire în conferinţa mea publică asupra «Enigmelor vieţii» [ Nota 13 ]: când ajungem să dezvoltăm activitatea trupului eteric, care de obicei nu serveşte decât efortului organului vorbirii, când reuşim să eliberăm puterile vorbirii din organul vorbirii, ajungem oarecum să putem asculta lăuntric, fără să vorbim în exterior; când putem resimţi aceasta din ce în ce mai mult, atunci exersarea acestor puteri poate să producă realmente memoria vieţilor pământeşti trecute. Omenirea actuală nu dă nici o atenţie puterilor care servesc la formarea limbajului, care rămân neconsumate şi care ar putea servi la perceperea vieţilor trecute. Este vorba de unul din cazurile în care, prin intermediul cercetării clarvăzătoare, se poate vedea unde sunt dirijate puterile care, în timpul vieţii normale, i-ar permite omului să se servească de ele pentru a privi în lumile spirituale.

La fel se întâmplă şi cu puterile folosite azi la elaborarea substanţei cenuşii a creierului, şi care constituie în principal organul gândirii. Nu creierul este cel care naşte gândirea, ci ne servim de creier ca instrument al gândirii. Puterile gândirii care l-ar face pe om capabil, dacă ar dispune de ele în întregime, să ajungă cu uşurinţă la ceea ce este cuprins în «Ştiinţa ocultă», de exemplu, aceste puteri care ajută la înţelegerea a ceea ce este expus în această scriere, servesc astăzi omului norma la structurarea corespunzătoare a substanţei cenuşii a creierului. Pentru omul Greciei antice din secolul VI sau V, această structură a substanţei cerebrale nu era nici pe departe atât de elaborată ca la omul obişnuit actual. În acest domeniu natura umană se schimbă mai repede decât ne putem imagina. Iată de ce la grecii preistoriei secolelor X, XI sau XII era foarte normal ca la o anumită vârstă să se manifeste clarvederea, adică ceea ce poate fi din nou prezentat în zilele noastre sub forma ştiinţei spirituale. Puterile pe care le economisim, şi care rămân neconsumate în timpul elaborării structurii cerebrale, trebuie folosite în maniera pe care am caracterizat-o pentru obţinerea unei vederi clare şi de ansamblu a ceea ce am descris în «Ştiinţa ocultă». Pe ce se bazează ceea ce am descris în această operă? Condiţiile necesare furnizării descrierilor despre ceea ce se petrece în lumea spirituală nu sunt, în fond, atât de greu de realizat pentru omul actual. Am putea chiar să spunem că astăzi poţi fi uimit de faptul că nu mai există oameni capabili să ajungă prin ei înşişi la viziunea acestor condiţii. Şi mai putem spune că suntem de-a dreptul surprinşi că aceste descrieri pot trezi o ostilitate atât de puternică. Căci este relativ uşor să se atingă gradul de clarvedere necesar pentru a avea o vedere de ansamblu a acestor lucruri. Ajunge să facem ceea ce va fi descris mai departe, chiar dacă la toate acestea se poate aplica şi fraza din «Faust»: „E drept că e uşor, dar ceea ce e uşor, e greu!”.

În primii ani ai vieţii umane dezvoltarea creierului este cea mai intensă. Clarvăzătorul percepe atunci trupul eteric şi trupul astral, care se activează pentru a forma circumvoluţiunile şi pentru a structura creierul. Această elaborare a creierului nostru durează relativ mult timp. Nu este exagerat să afirmăm că, acumulând experienţe de-a lungul întregii sale existenţe, omul devine din ce în ce mai inteligent, chiar dacă acest proces se încetineşte un pic cu vârsta. Asupra substanţei creierului se duce o muncă continuă. Totuşi există ceva care trece neobservat, pe care nu-l putem observa: dacă la un moment dat ne decidem să renunţăm la o ocupaţie spirituală favorită, căreia ne consacram până acum, dar această ocupaţie n-ar trebui să privească decât condiţiile exterioare, căci de ele depinde structurarea substanţei cenuşii – evident, nu poate fi vorba de ştiinţa spirituală, căci pe aceasta nu o studiem ca pe o ştiinţă oarecare –, deci dacă ne decidem să renunţăm la o ocupaţie favorită căreia i ne consacram înainte şi ne abţinem timp de şapte ani s-o practicăm, ţinându-ne ferm de această hotărâre, dacă încercăm printr-o meditaţie, făcută în tăcere, să trezim puterile pe care le economisim în modul acesta, atunci, datorită acestei economisiri de puteri realizată prin întreruperea acelei activităţi, care altfel le-ar fi consumat, am putea ajunge relativ uşor, prin propriile mijloace şi într-o mare măsură, la cunoaşterea a ceea ce este descris în «Ştiinţa ocultă». Faptul că atât de puţini oameni ajung la aceasta, arată doar că eforturile în acest sens sunt foarte rare. Nu se întreprinde nimic, pentru că acela care are cu adevărat o ocupaţie favorită, rareori acceptă să renunţe să o exercite timp de şapte ani.

Vedeţi deci că ar putea fi relativ uşor să atingem o parte din ceea ce poate fi spus astăzi. Dacă observaţi civilizaţia noastră actuală, cu enormele sale realizări exterioare, puteţi să nu fiţi miraţi că multe din puterile trupului eteric sunt folosite la elaborarea creierului, căci această civilizaţie exterioară este aproape în întregime rezultatul activităţii cerebrale. Puterile sunt puse la lucru în elaborarea creierului. Am putea însă spune: eu n-am participat cu nimic la dezvoltarea acestei civilizaţii, eu nu am contribuit cu nimic la ea! Putem avea această iluzie, dar ea nu corespunde realităţii. Astăzi pe Pământ nu se mai găseşte nici cel mai mic colţ izolat în care civilizaţie şi cultura modernă să nu fi pătruns şi să nu lase urmele implicării noastre intelectuale. Aceasta este deja suficient pentru a abate puterile de la ceea ce am putea numi „dobândirea conştienţei clarvăzătoare”. Desigur că s-ar putea obiecta: dar nici sălbaticii nu sunt interesaţi de elaborarea creierului, şi nu s-ar putea spune că ei dezvoltă puteri de clarvedere speciale în sensul arătat. Este adevărat, dar ceea ce se petrece este în conformitate cu o cunoscută lege spirituală, anume că ceea ce trebuie să fie dobândit în acest mod, prin clarvedere, cere o pregătire specială. Sălbaticul ar putea, poate, să dezvolte cu totul alte facultăţi de clarvedere. Dar puterile de clarvedere care sunt necesare pentru a atinge ceea ce am descris în Ştiinţa ocultă nu ar putea fi dezvoltate de sălbatic, fiindcă el nu este pregătit pentru aceasta. Căci aceste puteri trebuie să corespundă şi reversului altor puteri. Veţi putea spune, de exemplu: mulţi oameni au renunţat la ceea ce eu am avut drept ocupaţie favorită, şi totuşi nu au ajuns clarvăzători! Aceasta se explică prin faptul că dezvoltarea puterilor de clarvedere nu vine din neant, ci provine din inversarea a ceea ce există. Trebuie să se fi dezvoltat într-o direcţie anume unele puteri, să ne fi angajat deja pe calea inteligenţei care este cea a civilizaţiei noastre actuale, şi abia după aceea să renunţăm pentru un anumit timp la aceste puteri; atunci ele se inversează. Şi în felul acesta ia naştere ceea ce ne permite să urmărim prin clarvedere faptele descrise în «Ştiinţa ocultă». Aceste descrieri sunt, înainte de toate, rezultatul puterilor care, în cursul evoluţiei omeneşti normale, permit creierului să dezvolte facultăţi intelectuale superioare. Din contră, ceea ce nu se înalţă la aceste vaste imagini generale, aşa cum sunt ele evocate în «Ştiinţa ocultă», şi care nu se raportează decât la anumite detalii, poate fi obţinut prin inversarea altor puteri şi a altor facultăţi umane. De exemplu, facultatea de a ne privi vieţile pământeşti trecute se obţine când reţinem, aşa cum am arătat deja, anumite puteri care altminteri ar folosi în întregime la elaborarea organului vorbirii.

Dar pentru omul care vrea să pătrundă în lumile spirituale sunt necesare puteri cărora în general nu li se dă nici o atenţie. Am menţionat deja două tipuri de puteri care dau omului posibilitatea să aibă o viziune clarvăzătoare asupra lumii spirituale. Am atras atenţia asupra puterilor care folosesc astăzi la dezvoltarea substanţei cenuşii a creierului. Cât despre cele care permit omului să aibă o viziune a vieţilor pământeşti trecute, acestea sunt puterile legate de dezvoltarea limbajului. Există însă şi alte puteri, care permit omului să vadă mai în amănunt ceea ce se petrece între moarte şi o nouă naştere, să vadă în amănunt ce face atunci fiecare individ. Ştiinţa ocultă descrie aspecte mai generale, ceea ce nu este acelaşi lucru cu a vedea cu adevărat în lumea spirituală. În acest caz sunt necesare alte puteri, puteri de care abia ţinem cont în viaţă. Există ceva care îi cere omului puteri enorme: faptul că omul nu trebuie să umble în patru labe toată viaţa sa, ci, de la o vârstă fragedă, se ridică în poziţie verticală. Puterile care îl ridică pe om pe verticală, îl umplu de un profund respect pe cel care pătrunde în lumea spirituală. Într-adevăr, observând cum învaţă un copil să meargă, cel care se consacră cercetării clarvăzătoare asistă la un mister extraordinar. O parte din puterile de care se serveşte copilul pentru a se ridica pe verticală rămân neconsumate. Nu se ia în general în seamă ceea ce rămâne astfel disponibil, dar tocmai această rezervă de puteri ne face capabili să privim în lumea spirituală între moarte şi o nouă naştere. Există şi alte căi posibile, dar aceasta este una dintre ele. Când reuşim să ne amintim de felul în care am învăţat să mergem şi care au fost eforturile necesare, descoperim în noi puteri economisite în trupul eteric, ce este solicitat în mod special cu această ocazie. Căutând în propriul lăuntric puterile astfel economisite – ele sunt încă prezente la toată lumea – putem găsi în om cele ce-l fac apt să ajungă la o viziune a evenimentelor care s-au desfăşurat între ultima sa moarte şi noua sa naştere.

Vă puteţi întreba: dar cum se procedează de fapt? Se poate spune că dacă am avut şansa de a urma mişcarea noastră antroposofică, am început deja să facem să iasă la lumină aceste puteri. Şi dacă totul merge bine, aceste puteri nu se manifestă în general decât după şapte ani. Dar există un început, şi acest început va progresa treptat în cadrul naturii umane. În general nu se iau în seamă puterile astfel economisite. Omul poate favoriza o conştientizare a acestor puteri dăruindu-se unui fel de dans natural. Această conştientizare poate fi provocată prin meditaţie, dar, de mai puţin de un an, în cercul nostru se practică euritmia, care se bazează pe legile care guvernează mişcările trupului eteric. Aceasta nu se compară deloc cu vreun fel de gimnastică sau de dans, care de fapt nu duc la nimic. În cadrul euritmiei este vorba de mişcări ce corespund celor ale trupului eteric. Prin aceste mişcări omul va ajunge treptat să perceapă puterile care mai sunt încă în el şi care pot fi descoperite prin această mişcare liberă de dans. Dezvoltăm astfel puţin câte puţin dispoziţiile care trezesc în om puterile necesare pentru a ajunge cu adevărat la viziunea în lumile spirituale, între ultima moarte şi naştere.

Ştiinţa spirituală poate astfel să contribuie practic la cultura umană. Putem fi siguri că, treptat, această ştiinţă nu se va mulţumi să aducă, sub formă abstractă, unele adevăruri, ci va însufleţi omul astfel încât puterile care încă dormitează în el se vor trezi, şi omul va învăţa într-adevăr să se înalţe la o abordare spirituală a existenţei. Sunt realităţi ciudate, dar este foarte adevărat: când descoperim puterile care ne rămân după învăţarea mersului, devenim capabili să avem o privire clarvăzătoare în lumile în care vieţuim între moarte şi o nouă naştere. Acest lucru poate fi atins şi prin meditaţie, dar atunci ea trebuie practicată în aşa fel încât să nască sentimente. Dar sentimentele sunt ceea ce este cel mai greu de dobândit prin meditaţie. Trebuie deci să găsim puterile care-l fac pe om capabil să-şi îndrepte privirea în lumea dintre moarte şi o nouă naştere. Atunci găsim mai ales puterile datorită cărora contemplăm ceea ce a precedat, pe o perioadă lungă, naşterea. În acest domeniu descoperim multe lucruri care ne permit să ajungem la o înţelegere a vieţii. Să spunem că ne loveşte o nenorocire. Mai întâi, singurul lucru care contează este sentimentul nefericirii. Suportăm cu greu răul. Dacă am şti de ce, înainte de naştere, timp de secole şi decenii, am aranjat în aşa fel încât să fim loviţi de această nenorocire, am suporta-o mult mai bine. Am şti că această nenorocire este o probă care ne dă posibilitatea să ne desăvârşim. Dar învăţăm şi alte lucruri când privirea se îndreaptă înspre acea parte a lumii spirituale în care se desfăşoară oarecum pregătirea existenţei prezente.

Nu o să vă expun aici lucruri generale; le puteţi găsi în scrierile mele. Aş vrea doar să vă arăt prin câteva exemple cum influenţează viaţa de dinaintea naşterii pe cea de după naştere. Când am atins mijlocul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere – care durează secole întregi, şi desigur că are şi ea un mijloc – atenţia lăuntrică a sufletului din lumea spirituală se îndreaptă cu precădere spre Pământ. O dată depăşit acest mijloc, de pe Pământ ne parvin impresii din ce în ce mai bogate despre ceea ce se petrece aici şi despre ceea ce resimte şi gândeşte omul pe Pământ. Fiecare suflet primeşte impresii deosebite. De exemplu, în cursul celei de-a doua părţi a vieţii sale spirituale în care îşi pregăteşte noua sa naştere, un suflet poate să observe oamenii de pe Pământ care sunt activi spiritual, pentru a pregăti epoca viitoare. Unii dintre aceşti oameni activi în domeniul spiritual sunt în mod special apreciaţi de acest suflet. Se întâmplă chiar ca din lumea spirituală să observe mai ales una sau două dintre aceste fiinţe care activează pe Pământ. Să luăm cazul unui om născut în a doua jumătate a secolului XIX; el se afla în lumea spirituală la începutul secolului XIX şi în a doua jumătate a secolului XVIII. De acolo de sus, privirea sa era îndreptată asupra unor personalităţi importante, care erau marcante pentru civilizaţie. Unele dintre ele îi păreau deosebit de preţioase şi le iubea foarte mult. Iată o experienţă care poate fi făcută: faptul că sufletele îşi îndreaptă privirea spre oamenii care se dezvoltă aici pe Pământ. Dar privind spre Pământ, ele exercită o influenţă asupra oamenilor, fără însă a interveni în libertatea lor. Influenţa este exercitată asupra unor lucruri care trăiesc în adâncul sufletului lor, şi care ies mai uşor la suprafaţă prin faptul că le priveşte un suflet din lumea spirituală. Astfel, cu ajutorul acestor suflete care se vor naşte abia mai târziu şi care le privesc, unele fiinţe umane de pe Pământ sunt stimulate să fie active şi să întreprindă ceva, fie în problemele generale, fie în cele mai intime.

Există, de exemplu, cazul unui suflet care a trăit în lumea spirituală în secolul XVIII şi prima jumătate a secolului XIX, de unde a ales ca ideal un om remarcabil de pe Pământ; el dorea să fie la fel ca acesta şi, după naştere, să-i urmeze exemplul. Se pot percepe, să zicem, cărţile unui astfel de om pe care ni l-am propus ca model pe Pământ. Este o anumită dorinţă lăuntrică cu care privim din cer spre Pământ. Chiar dacă asta poate crea un alt sentiment, este asemănător cu dorinţa omului viu pentru viaţa de dincolo, când priveşte cerul. Însă există o deosebire considerabilă dacă cineva priveşte cerul fără cunoaşterea ştiinţei spirituale; dorinţa acestuia rămâne mai curând imprecisă. Dimpotrivă, cel care sălăşluieşte în ceruri, care trăieşte în lumea spirituală, are particularitatea de a vedea de acolo de sus cu foarte multă precizie condiţiile pământeşti, sufletele umane pe care le admiră cu deosebire şi ale căror scrieri ar dori poate să le citească. Pe scurt, în timpul celei de-a doua jumătăţi a existenţei sale spirituale dintre moarte şi o nouă naştere, el învaţă să cunoască în detaliu sufletele umane, şi învaţă chiar să privească în interiorul acestora. Iar noi, cei care trăim aici, putem şti că acolo sus, în lumea spirituală, există suflete care aşteaptă să se nască în deceniile viitoare şi care privesc cu nostalgie asupra sufletelor noastre, în care găsesc ceea ce au nevoie pentru a-şi pregăti viaţa pământească. În timpul acestei perioade a vieţii lor spirituale, ei văd sufletele noastre cu o precizie la fel de reală ca imprecizia cu care contemplă fiinţa pământeană cerul. Iată din nou una din acele imagini care ne arată cum, atunci când învăţăm să cunoaştem cât de puţin lumea spirituală, avem următorul sentiment: suntem observaţi. Este adevărat, suntem adeseori observaţi. Privirile fiinţelor spirituale, mai ales ale acelora care sunt pe punctul de a se încarna, se îndreaptă asupra sufletelor noastre. Trebuie să ne dăm seama că şi în acest domeniu ştiinţa spirituală nu oferă deloc omului ceva rău, pentru că, datorită ei, omul învaţă să fie demn de faptul că este observat în sufletul său de către sufletele încă neîncarnate.

Când cercetarea clarvăzătoare se apleacă asupra acestor subiecte, se trăiesc experienţe adeseori tulburătoare. Printre cele mai tulburătoare se numără şi cea în care clarvăzătorul îşi îndreaptă privirea în lumile spirituale spre sufletele care au pornit pe drumul spre naştere; se vede atunci cum cercetează ele Pământul în căutarea celor care i-ar putea deveni părinţi. Odinioară acest fapt era mai important decât acum. Dar observarea acestor suflete face întotdeauna parte din evenimentele cele mai tulburătoare care există. Trăim în acest caz impresiile extrem de variate. Iată una pe care aş dori să v-o relatez.

Un suflet care se pregăteşte de încarnare ştie, de exemplu, că pentru viaţa sa viitoare are nevoie de o anumită formă de educaţie, un anumit fel de cunoştinţe pe care trebuie să le dobândească din prima tinereţe. Vede atunci că în anumite condiţii poate găsi o posibilitate să dobândească aceste cunoştinţe. Dar acest lucru adesea nu este posibil decât dacă, pentru această perioadă, renunţă la un cuplu de părinţi care i-ar putea asigura o existenţă fericită, în alte privinţe. Trebuie atunci să se îndrepte spre părinţi care poate nu-i vor putea oferi o viaţă fericită. Dacă ar prefera un alt cuplu de părinţi, ar trebui să-şi spună: tocmai esenţialul nu-l vei putea atinge. Ar fi greşit să ne imaginăm că toate condiţiile vieţii spirituale sunt aşa de diferite de condiţiile pământeşti. Vedem suflete în care, înainte să se nască, se duce o luptă teribilă. Un astfel de suflet îşi spune: în timpul tinereţii mele voi fi poate maltratat de un cuplu brutal. Când un suflet se găseşte în această situaţie, în el se dau lupte lăuntrice înfiorătoare. În lumea spirituală întâlnim un mare număr de suflete care-şi pregătesc încarnarea şi care sunt chinuite de lupte teribile. Despre acest fapt trebuie precizat că în lumea spirituală aceste lupte se prezintă ca un fel de lume exterioară care se întinde în afara sufletului. În lumea spirituală, ceea ce tocmai v-am descris nu se limitează deloc la o luptă în suflet; nu este doar o simplă luptă de sentimente. Aceste lupte se proiectează în exterior şi le găsim, într-un fel, în jurul sufletului. Se pot percepe foarte clar unele imaginaţiuni care ne arată sfâşierea pe care o suportă aceste suflete aflate pe calea spre viitoarea încarnare. Când aceste condiţii se prezintă privirii noastre, putem înţelege cu uşurinţă de ce atât de mulţi oameni nu suportă ştiinţa spirituală. Căci lor le-ar place să fie adevărat ca după moarte să se intre direct, şi pe vecie, într-o stare de fericire. Dar nu e aşa. E bine că lucrurile sunt aşa cum sunt, căci datorită acestor condiţii lumea ajunge mai sigur la gradul de perfecţiune pe care trebuie să-l atingă.

Curios este că datorită puterilor pe care le economisim în trupul eteric când învăţăm să mergem, ajungem să ne putem observa propria viaţă sau pe cea a altuia în lumea spirituală. Clarvederea practică demonstrează că aceste puteri, când sunt cu adevărat dezvoltate, au un anumit avantaj faţă de puterile de clarvedere pe care le cultivăm pentru a putea ajunge la tabloul vieţilor pământeşti anterioare. Vă rog să reţineţi bine această diferenţă, căci ea ne aduce lămuriri preţioase asupra a numeroase subiecte.

Nimic nu favorizează atât de uşor o clarvedere periculoasă ca dezvoltarea puterilor destinate formării organelor vorbirii la omul modern. Aceste puteri, când sunt reţinute, permit atingerea unei viziuni a vieţilor pământeşti anterioare. Aceste puteri sunt acelea care, în cadrul naturii umane, sunt cel mai legate de instinctele inferioare şi de pasiuni. Nimic nu ne duce atât de aproape de Lucifer şi de Ahriman ca dezvoltarea acestor puteri care, ridicate la un anumit nivel, ne permit să vedem atât în propriile vieţi anterioare, cât şi ale altora. Aceste puteri duc la eroare, dar, mai ales când nu sunt dezvoltate corect, ele îl fac pe clarvăzător să coboare din punct de vedere moral, în loc să urce. Din această cauză tocmai puterile care ne permit să vedem vieţile pământeşti anterioare sunt cele mai periculoase. Nu avem dreptul să le dezvoltăm decât dacă suntem atenţi la dezvoltarea unei moralităţi pure. Şi pentru că depindem de această moralitate de o înaltă puritate când vrem să dezvoltăm aceste puteri, maeştrii avizaţi nu se vor decide uşor să dezvolte sistematic puterile care ne permit să privim în încarnările anterioare. Se poate spune chiar: este normal să dispunem de o anumită clarvedere inferioară care ne permite să luăm din celelalte lumi descrieri ale regiunilor spirituale. O viziune obiectivă a încarnărilor anterioare, dimpotrivă, nu se obţine în acelaşi mod, neţinând cont decât de puterile vorbirii. În general s-a recurs la alte mijloace pentru a-l conduce pe om să-şi observe încarnările precedente. Aici atingem o problemă interesantă, care ne arată că omul trebuie să fie atent la lucruri care de obicei trec neobservate. Rareori întâlnim, în cursul dezvoltării sale spirituale, pe cineva care-şi poate vedea încarnările trecute pornind numai de la dezvoltarea puterilor vorbirii. Există însă numeroase persoane care în prezent sunt capabile de aceasta. În general, aceasta se obţine prin alte mijloace. Unul dintre acestea ne-ar putea părea ciudat, totuşi se bazează pe un adevăr profund.

Să luăm cazul cuiva care se familiarizează cu viaţa lăuntrică. Acest lucru i-ar cere prea mult efort, sau ar naşte poate prea multe tentaţii, dacă ar trebui să se bazeze doar pe dezvoltarea puterilor vorbirii pentru a ajunge la viziunea existenţelor pământeşti anterioare. Iată de ce puterile spirituale au recurs la alt mijloc. S-ar părea că avem de a face cu un fapt întâmplător: acest om, de exemplu, se întâlneşte cu un altul care-i citează un nume, sau un timp trecut anume, ori numele unui popor. Acest lucru produce din afară un efect asupra sufletului încât, prin reprezentarea astfel născută, el dezvoltă puterile de care are nevoie clarvederea. El remarcă apoi că acest nume sau această indicaţie dată – fără ca acela care i-a dat-o să fie conştient de asta – îi deschide calea perceperii vieţilor pământeşti anterioare. În acest caz s-a făcut apel la un mijloc exterior. Cel afectat aude rostindu-se un nume sau o epocă, sau numele unui popor; deci a fost stimulat din exterior în acest fel să-şi îndrepte privirea asupra încarnărilor trecute. Uneori astfel de stimulări din afară sunt foarte importante pentru observarea clarvăzătoare a lumii. Facem o experienţă aparent întâmplătoare, dar din ea radiază o stimulare a puterilor de clarvedere care, fără de aceasta, n-ar fi fost dezvoltate decât în mod rudimentar.

Acestea sunt doar câteva indicaţii simplificate pe care le fac, referitor la intervenţia lumii spirituale în lumea noastră. Intervenţia lor este foarte complicată.

Privirea îndreptată spre vieţile pământeşti anterioare este relativ periculoasă, pentru că este însoţită de puteri ispititoare. Dimpotrivă, cel care dezvoltă puterile de clarvedere pentru a ajunge în lumea spirituală la o viziune a vieţii care precede naşterea, nu va fi deloc tentat să abuzeze de aceste puteri de clarvedere. De regulă, cei care îşi îndreaptă cu siguranţă privirea spre viaţa spirituală care a precedat actuala viaţă pământească, sunt suflete cu o oarecare puritate, de o moralitate firească. Acest lucru este legat de faptul că puterile de clarvedere utilizate astfel pentru a observa tocmai această perioadă sunt puterile copilăriei, cele pe care le-a economisit în perioada învăţării mersului. Sunt cele mai pute puteri existente în natura umană. Vă rog să fiţi atenţi la următorul fapt, căci este vorba de ceva foarte important: puterile cele mai pure sunt în acelaşi timp şi cele care, o dată dezvoltate, permit contemplarea vieţii care precede naşterea. Aura copilului este învăluită de puterile care în marea lor majoritate servesc la învăţarea mersului. Şi tot ele sunt cele care luminează tot ce s-a petrecut înainte de naştere. Şi în această privinţă, contemplarea clarvăzătoare poate într-adevăr vedea exprimându-se la copil, pe al cărui chip se citeşte nevinovăţia şi lipsa de experienţă în viaţă, în aura lui, ceva mult mai interesant decât cele exprimate de aura multor adulţi. Luptele vieţuite în lumea spiritului, cele care au precedat naşterea şi au determinat destinul, sunt la originea aurei care înconjoară copilul şi care fac din această aură ceva cu adevărat grandios, plin de o mare înţelepciune. Iar înţelepciunea care învăluie copilul prin aura lui, este deseori cu mult mai mare decât ceea ce poate exprima un om în vârstă, prin cuvinte. Desigur că fizionomia copilului rămâne încă imprecisă, dar clarvăzătorul care contemplă copilul poate învăţa enorm de la el, dacă poate vedea cu privirea sa clarvăzătoare ceea ce îl învăluie pe copil. Şi dacă puterile copilăriei sunt transformate ulterior în puteri de clarvedere, ajungem să vedem direct condiţiile concrete care preced cu mult timp naşterea fiinţei umane. Egoismul nu este poate prea satisfăcut de spectacolul oferit de această lume. Dar pentru orice om care vrea să înţeleagă ansamblul relaţiilor care guvernează lumea, tabloul ce se oferă privirii este deosebit de interesant. Investigaţia în cronica Akasha, făcută cu scopul de a regăsi aici pe unii oameni remarcabili din istoria lumii, nu se reduce doar la examinarea experienţelor lor din plan fizic, ci ne permite totodată să descoperim cum îşi pregătesc aceste suflete în lumea spirituală, între moarte şi o nouă naştere, încarnarea pământească.

Puterile care, menţinute pure, străluminează încarnările anterioare, sunt mai puţin cele economisite în copilărie decât cele care se dezvoltă la om la o vârstă la care uneori se manifestă cele mai rele pasiuni. Aceste puteri, care au şi o altă menire în cadrul naturii umane, se dezvoltă mult mai târziu decât cele care permit formarea vorbirii. Ele sunt legate de sentimentele de dragoste senzuală, care se dezvoltă la om, ca şi de tot ce se leagă de aceasta. Există o înrudire între ceea ce conduce la dragostea senzuală şi ceea ce duce la limbaj. La bărbat, această legătură se manifestă prin schimbarea vocii, prin transformarea acesteia. La această vârstă se economisesc multe din aceste puteri. Dacă sunt menţinute pure, ele conduc la viziunea retrospectivă a vieţilor pământeşti anterioare. Dacă nu sunt menţinute pure, şi se unesc cu instinctele senzuale ale omului, ele pot conduce la cele mai rele vicii oculte. Acest tip de puteri de clarvedere care rezultă tocmai din economia făcută la această vârstă, sunt şi cele mai expuse tentaţiilor. Cred că puteţi înţelege ansamblul acestor raporturi. Clarvăzătorul căruia îi place să vorbească despre perioada dintre moarte şi o nouă naştere – şi poate aţi remarcat deja că în general nu se spune mare lucru despre aceasta –, acest clarvăzător a dezvoltat mai ales puterile economisite în perioada primei copilării. Nu trebuie să ne încredem prea mult în clarvăzătorii care vorbesc mult despre încarnările precedente, căci este foarte uşor ca în acest domeniu să fie implicate puterile care sunt cel mai expuse tentaţiilor. Aşa se întâmplă de cele mai multe ori; se prezintă repede pe tavă o sumă de afirmaţii asupra încarnărilor trecute. Puterile care, economisite, au acest efect, provin din perioada în care se dezvoltă dragostea senzuală şi în care nu suntem încă inseraţi în viaţa socială. Aceste puteri duc deseori la numeroase absurdităţi, mai ales la enormităţi oculte, prin faptul că suscită cel mai mult iluzie peste iluzie în domeniul lumii spirituale.

De ce indicaţiile date de aceşti clarvăzători expuşi tentaţilor sunt adeseori false? Pentru că printre puterile economisite astfel în cursul acestei perioade de viaţă, prin utilizarea acestor puteri urcă totodată un fel de nori de pasiuni şi instincte inferioare. Când aceşti nori urcă la suprafaţă, Ahriman şi spiritele ahrimanice acţionează pentru a transforma în spectre ceea ce urcă astfel, în aşa fel că putem vedea aceste spectre şi să le luăm drept încarnări anterioare. Calitatea de clarvedere necesară pentru a descrie condiţii de genul celor descrise în «Ştiinţa ocultă» poate fi uşor dezvoltată plecând de la puteri pe care le putem economisi la o vârstă mai înaintată. Între 21 şi 28 de ani, în general am dezvoltat puteri care ţintesc viaţa intelectuală, viaţa pe care o vedem deja oarecum cu luciditate; tocmai în acest moment, cercetările din acest domeniu sunt cel mai puţin expuse erorilor şi iluziilor.

Am văzut deci că înţelegerea vastelor relaţii spirituale ale lumii poate fi obţinută datorită dezvoltării puterilor care, în om, acţionează pentru formarea creierului. Viziunea vieţilor pământeşti anterioare este obţinută prin dezvoltarea puterilor ce pot fi economisite mai ales în perioada copilăriei, când puterile formatoare ale vorbirii nu mai folosesc la formarea limbajului, ci acţionează în domeniul instinctelor senzuale şi a organelor lor. Cât despre domeniul spiritual ca atare, care este cel mai interesant acolo unde se pregăteşte o nouă viaţă, el poate fi explorat cu ajutorul puterilor pe care le economisim mai ales în prima perioadă a copilăriei, la vârsta când se învaţă mersul.

Sunt fapte neobişnuite, desigur, dar când vrem să pătrundem în lumile spirituale trebuie să fim gata să acceptăm multe idei care, la început, par paradoxale. Lumea spirituală nu este acolo doar pentru a fi o simplă prelungire a lumii fizice sensibile; este vorba, dimpotrivă, despre o lume care, în multe privinţe, este chiar opusă lumii fizice. Omul ne apare ca o fiinţă atât de importantă în cosmos tocmai pentru că, pe de o parte, îi vedem destinul, facultăţile şi destoinicia din timpul vieţii sale pământeşti, iar, pe de altă parte, cu ajutorul cunoaşterii spiritualităţii, vedem că între moarte şi o nouă naştere el are o existenţă cu totul diferită de cea pământească. Constatând acestea omul ni se revelează în adevărata lui semnificaţie şi determinare.


În cursul acestor două conferinţe am dorit să vă descriu diferite aspecte ale lumii spirituale. Am făcut-o puţin în mod aforistic, pentru că este pentru prima oară când suntem întruniţi în acest oraş, şi pentru că cei mai mulţi dintre ascultători cunosc deja descrierile sistematice conţinute în cărţile mele. Doream numai să vă mai dau câteva precizări în completare. Mi s-a părut mai folositor pentru prietenii care s-au întrunit în acest oraş, decât să fi ales un capitol al ştiinţei spirituale care ar fi trebuit expus mai pe larg. La sfârşitul acestei reuniuni permiteţi-mi să mai spun că mi-ar plăcea azi ca ştiinţa spirituală să pătrundă cât mai mult posibil în inima şi sufletul oamenilor, căci două lucruri sunt de maximă importanţă. Mai întâi faptul că, observând realităţile acestei vieţi, constatăm că, drept urmare a achiziţiilor considerabile ale civilizaţiei, oamenii cad din ce în ce mai mult în materialism. Din acest motiv, omenirea are o urgentă nevoie de ştiinţa spirituală. Oamenii au nevoie de ea pentru că viaţa exterioară îi impregnează cu materialism. Tocmai pentru că cele mai mari realizări ale vieţii exterioare îi marchează inevitabil pe oameni cu o amprentă materialistă, este necesară o contrapondere, sub forma ştiinţei spirituale. Aceasta este o necesitate pentru viaţa pământească a omenirii, şi nu va înceta să fie necesară într-un viitor apropiat. Când vedem că viaţa exterioară se cufundă în materialism ca urmare a marilor cuceriri ale civilizaţiei moderne, şi că riscă să dispară, simţim dorinţa puternică să vedem ştiinţa spirituală pătrunzând în inima şi sufletul oamenilor. Cultura noastră nu încetează să progreseze, dar este tot atât de sigur să multe păsări vor dispărea în regiunile în care se înalţă coşuri de uzine. Asta nu înseamnă să luăm atitudine împotriva înaintării civilizaţiei cu căile sale ferate, cu vapoarele cu aburi şi cu tot ceea ce ne poate aduce progresul, ca telefonul, avionul, ş.a.m.d. trebuie însă să ştim că aşa cum păsările sunt izgonite de fumul coşurilor, tot aşa fericirea şi prospeţimea sufletului, armonia şi, în general, bogăţia vieţii lăuntrice trebuie să piară sub influenţa civilizaţiei materialiste, dacă ştiinţa spirituală nu reuşeşte să aducă sufletului uman spiritualitatea de care are nevoie. Iată de ce, cel care înţelege clar aceste condiţii, trebuie să resimtă o profundă dorinţă de a răspândi ştiinţa spirituală, căci aceasta corespunde unei necesităţi.

Apoi mai este un fapt: din cauza acestei civilizaţii materialiste, oamenii n-au respins niciodată cu atâta forţă, nu au avut niciodată atâta ură împotriva ştiinţei spirituale. O dublă realitate, cea a necesităţii şi cea a neînţelegerii, ne apare în faţă ca două coloane printre care trebuie să trecem dacă vrem să introducem în lume ştiinţa spirituală. Pentru noi, cei care vrem să încercăm să ne facem sufletele mature pentru ştiinţa spirituală, pe fiecare din aceste coloane găsim înscris un puternic îndemn: să facem tot posibilul să ne impregnăm, noi şi cei care o doresc, cu ştiinţă spirituală.

În acest sens doream să mă adresez dumneavoastră când am luat pentru prima dată cuvântul în acest oraş. Plecând, aş dori să mai adaug: sper că cele câteva aspecte pe care vi le-am putut spune aici au putut atinge inimile şi sentimentele dumneavoastră şi că nu vor rămâne doar la nivelul inteligenţei, asta pentru a vă simţi şi mai profund şi mai serios legaţi de această mişcare pe care am dori să o aducem în lume mai mult decât până în prezent. După întâlnirea noastră pentru prima oară în acest loc, să sperăm cu toţii că această experienţă va întări legăturile lăuntrice care ne unesc.

Exprimând această dorinţă, dragii mei prieteni, şi luându-mi rămas bun de la acest frumos oraş, vreau să cred că întâlnirea noastră va fi un stimulent pentru o viaţă comunitară care se va menţine dincolo de spaţiu şi de timp. Permiteţi-mi să vă spun la plecare: doresc ca întâlnirea noastră de aici să rămână un impuls durabil pentru unirea noastră continuă în spirit.