|
În
anul 1912, de Crăciun, a avut
loc prima reuniune oficială a acelor adepţi ai unei orientări
spirituale teosofice care nu voiau să se afunde într-un curent
indianist dogmatizant şi care, ţinând seama de cuceririle vieţii
spirituale din epoca modernă şi de impulsul cu totul nou pe care
Evenimentul hristic l-a dat evoluţiei de pe Pământ, nu puteau
recunoaşte drept îndreptăţită pentru Occident decât o cale
spirituală
adecvată stadiului de dezvoltare la care a ajuns omenirea europeană
actuală. Ei au recunoscut în Rudolf Steiner pe gânditorul
şi
cercetătorul spiritual care corespundea tuturor exigenţelor ştiinţei
moderne, care sesizase conexiunile evoluţiei istorice cum n-o mai
făcuse nimeni înainte şi ale cărui descrieri cu privire la fiinţa
umană
dezvăluiau legături între fenomene care vorbeau prin ele
însele, nu
erau culese din cărţi. Dintotdeauna el a dat concepţiei sale despre om
numele de „antroposofie“. Şi acest nume l-au ales acum adepţii,
întruniţi la Köln, ai unei ştiinţe întemeiate pe o
antropologie
spirituală a omului, ai unei ştiinţe care doreşte să se apropie de
cunoasterea Divinului, căutând să cuprindă germenele divin
existent în
om, eul său.
În momentul în care Rudolf Steiner a adus Societăţii
teosofice ceea
ce-i lipsea, ridicând-o deasupra nivelului ei anterior, anumite
puteri
dătătoare de impulsuri, care intenţionau să transforme într-un
instrument al lor această mişcare aflată în decădere, s-au
speriat şi
şi-au văzut scopurile puse în pericol. Fiindcă scopul lor nu era
sinteza dintre înţelepciunea orientală şi cea occidentală, care
ar fi
dus la stimularea omului, ci acoperirea vieţii spirituale europene
ucise cu o înţelepciune precreştină.
Acum apăruse cineva care aducea un suflu nou din străfundurile
esoterismului creştin, din îmbinarea gândirii orientale cu
cea
occidentală, din întelepciunea trecutului şi a viitorului.
Acest impuls trebuia suprimat.
Şi astfel dorului după Hristos, care se trezea sub o formă nouă
în
sufletele europenilor, i-a fost opusă imaginea unui om făcut din carne
şi sânge.
Încă băieţandru, exercitând seducţia exotismului, un indian
urma să fie „dresat“ pentru a juca rolul de Mesia.
Aş vrea să-l cruţ pe cititor de manipulările aberante legate de băiatul
Khrisnamurti. Tot ceea ce reclama şi propaganda pot face a fost pus
în
practică, spre a-l lansa. Prin diplomaţie, prin rugăminţi, şiretlicuri
şi ameninţări s-a acţionat asupra secţiilor teosofice, în scopul
de a
le aservi noii intenţii. În diferite ţări, membrii acestor secţii
au
părăsit în grupuri masive rândurile societăţii. Secţia
germană a
protestat în mod energic, ca o comunitate unitară. Consecinţa
acestui
gest a fost excluderea ei din cadrul Societăţii teosofice. Legătura
exterioară cu această societate era acum ruptă. Munca pentru realizarea
unei ştiinţe spirituale, orientată în sens antroposofic, a fost
continuată, în Europa, la fel ca înainte. Deja cu
câţiva ani în urmă
Rudolf Steiner condiţionase continuarea colaborării de independenţa şi
autonomia deplină a muncii sale, în raport cu conducerile
teosofice de
orice fel. Acum comunitatea antroposofică, din care făceau parte şi
mulţi străini, cei care nu putuseră să accepte noua etapă de dezvoltare
a Societăţii teosofice, a luat forma unei societăţi de sine stătătoare.
Ultimele dezbateri legate de această problemă au avut loc în
ultimele
zile de decembrie ale anului 1912, la Köln. În acest
context, Rudolf
Steiner a ales, drept temă pentru ciclul de conferinţe pe care l-a
ţinut în faţa antroposofilor adunaţi acolo, titlul: Bhagavad-Gita şi epistolele lui Pavel.
