Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

BHAGAVAD-GITA ŞI EPISTOLELE LUI PAVEL

GA 142


Din „Cuvântul înainte“
la prima ediţie a cărţii (1915)

de Marie Steiner


În anul 1912, de Crăciun, a avut loc prima reuniune oficială a acelor adepţi ai unei orientări spirituale teosofice care nu voiau să se afunde într-un curent indianist dogmatizant şi care, ţinând seama de cuceririle vieţii spirituale din epoca modernă şi de impulsul cu totul nou pe care Evenimentul hristic l-a dat evoluţiei de pe Pământ, nu puteau recunoaşte drept îndreptăţită pentru Occident decât o cale spirituală adecvată stadiului de dezvoltare la care a ajuns omenirea europeană actuală. Ei au recunoscut în Rudolf Steiner pe gânditorul şi cercetătorul spiritual care corespundea tuturor exigenţelor ştiinţei moderne, care sesizase conexiunile evoluţiei istorice cum n-o mai făcuse nimeni înainte şi ale cărui descrieri cu privire la fiinţa umană dezvăluiau legături între fenomene care vorbeau prin ele însele, nu erau culese din cărţi. Dintotdeauna el a dat concepţiei sale despre om numele de „antroposofie“. Şi acest nume l-au ales acum adepţii, întruniţi la Köln, ai unei ştiinţe întemeiate pe o antropologie spirituală a omului, ai unei ştiinţe care doreşte să se apropie de cunoasterea Divinului, căutând să cuprindă germenele divin existent în om, eul său.

În momentul în care Rudolf Steiner a adus Societăţii teosofice ceea ce-i lipsea, ridicând-o deasupra nivelului ei anterior, anumite puteri dătătoare de impulsuri, care intenţionau să transforme într-un instrument al lor această mişcare aflată în decădere, s-au speriat şi şi-au văzut scopurile puse în pericol. Fiindcă scopul lor nu era sinteza dintre înţelepciunea orientală şi cea occidentală, care ar fi dus la stimularea omului, ci acoperirea vieţii spirituale europene ucise cu o înţelepciune precreştină.

Acum apăruse cineva care aducea un suflu nou din străfundurile esoterismului creştin, din îmbinarea gândirii orientale cu cea occidentală, din întelepciunea trecutului şi a viitorului.

Acest impuls trebuia suprimat.

Şi astfel dorului după Hristos, care se trezea sub o formă nouă în sufletele europenilor, i-a fost opusă imaginea unui om făcut din carne şi sânge.  Încă băieţandru, exercitând seducţia exotismului, un indian urma să fie „dresat“ pentru a juca rolul de Mesia.

Aş vrea să-l cruţ pe cititor de manipulările aberante legate de băiatul Khrisnamurti. Tot ceea ce reclama şi propaganda pot face a fost pus în practică, spre a-l lansa. Prin diplomaţie, prin rugăminţi, şiretlicuri şi ameninţări s-a acţionat asupra secţiilor teosofice, în scopul de a le aservi noii intenţii. În diferite ţări, membrii acestor secţii au părăsit în grupuri masive rândurile societăţii. Secţia germană a protestat în mod energic, ca o comunitate unitară. Consecinţa acestui gest a fost excluderea ei din cadrul Societăţii teosofice. Legătura exterioară cu această societate era acum ruptă. Munca pentru realizarea unei ştiinţe spirituale, orientată în sens antroposofic, a fost continuată, în Europa, la fel ca înainte. Deja cu câţiva ani în urmă Rudolf Steiner condiţionase continuarea colaborării de independenţa şi autonomia deplină a muncii sale, în raport cu conducerile teosofice de orice fel. Acum comunitatea antroposofică, din care făceau parte şi mulţi străini, cei care nu putuseră să accepte noua etapă de dezvoltare a Societăţii teosofice, a luat forma unei societăţi de sine stătătoare.

Ultimele dezbateri legate de această problemă au avut loc în ultimele zile de decembrie ale anului 1912, la Köln. În acest context, Rudolf Steiner a ales, drept temă pentru ciclul de conferinţe pe care l-a ţinut în faţa antroposofilor adunaţi acolo, titlul: Bhagavad-Gita şi epistolele lui Pavel.