|
Ciclul de conferinţe care apare
acum a fost ţinut de Rudolf Steiner la răscrucea dintre anii 1912–1913,
cu ocazia întemeierii Societăţii antroposofice. Înainte el
acţionase,
timp de un deceniu, în cadrul Societăţii teosofice. Cum s-a ajuns
la
această situaţie se află descris în mod amănunţit în cartea
autobiografică Viaţa mea (cap.
30–34). Vom aminti aici, pe scurt, doar câteva puncte esenţiale:
La
începutul secolului, în Rudolf Steiner se conturase
hotărârea de a
desfăşura o activitate publică în sensul unei ştiinţe spirituale
moderne. La început, el a găsit audienţă, în ceea ce
priveşte
descrierea rezultatelor cercetării sale în legătură cu fiinţa
umană şi
cu evoluţia lumii, numai în cercul mişcării teosofice din acea
vreme.
De aceea, el s-a hotărât să-şi asume conducerea secţiei germane a
acestei societăţi, pe cale de a fi întemeiată, funcţie care-i
fusese
oferită de personalităţile aflate la conducerea societăţii.
Înainte de
a accepta această funcţie, el a spus în modul cel mai clar
posibil că
va prezenta numai lucruri care rezultă din cercetarea
spiritual-ştiintifică proprie care, spre deosebire de materialul
oriental unilateral pe care-l propaga Societatea teosofică, îşi
are
rădăcinile în viaţa spirituală creştină europeană. Despre această
problemă importantă Rudolf Steiner scrie în „Autobiografia“ sa
următoarele: „Nimeni n-a rămas nelămurit asupra faptului că în
cadrul
Societăţii teosofice eu voi prezenta numai rezultatele propriei mele
clarvederi, pe baza căreia fac cercetările, pentru că am spus acest
lucru de câte ori s-a ivit ocazia.“ Şi, ceva mai târziu:
„Când am
vorbit pentru prima oară, în anul 1902, la Londra, la congresul
Societăţii teosofice, am spus: Uniunea pe care o formează diferitele
secţii trebuie să constea în faptul că fiecare aduce la centru
ceea ce
există ascuns în ea; şi am subliniat cu cea mai mare
hotărâre că eu
intenţionez să fac aşa în special în ceea ce priveşte
secţia germană.
Am arătat în mod clar că această secţie nu-şi va desfăşura
niciodată
activitatea pornind de la dogme stabilite o dată pentru totdeauna, ci
va constitui locul unde se derulează o cercetare spirituală
independentă…“ Pe parcursul câtorva ani, Rudolf Steiner a putut
să
activeze, în cadrul Societăţii teosofice, conform acestor
principii.
Apoi însă între el şi personalităţile din conducerea
acestei societăţi
au ieşit la suprafaţă divergenţe din ce în ce mai profunde. Din
punctul
de vedere al conţinutului, ele erau legate, în primul rând,
de
problemele creştinismului şi de felul cum el se raportează la
doctrinele înţelepciunii orientale. Între anii 1912–1913
aceste
divergenţe au dus la desprinderea definitivă a secţiei germane a
Societăţii teosofice şi la constituirea ei ca societate independentă,
sub numele de Societatea antroposofică. În ultimele zile ale
lunii
decembrie 1912, la Köln, au avut loc dezbaterile decisive şi a
fost
întemeiată Societatea antroposofică. În continuare, Rudolf
Steiner a
ţinut ciclul de conferinţe publicat acum, a cărui tematică a fost
determinată de problematica amintită. El şi-a prezentat în mod
amănuntit modul de a concepe creştinismul, care era deja cunoscut, şi a
analizat importanţa acestuia pentru înţelegerea doctrinelor
înţelepciunii orientale, a expus principiile de bază ale
problemelor
abordate şi a adus puncte de vedere noi.
Expunerile despre Bhagavad-Gita au fost continuate de către Rudolf
Steiner în ciclul de conferinţe Bazele oculte ale
Bhagavad-Gitei, prezentat la Helsingfors între 28 iunie–5
iulie
1913 (GA 146).
Stenograma acestor conferinţe, precum şi transcrierea iniţială în
text
lizibil nu mai există. Nu s-a păstrat numele stenografului. Actuala
ediţie are la bază prima ediţie, publicată de Marie Steiner von Sivers,
Berlin 1913 (drept ciclul nr. 25). Pentru noua ediţie din 1982 au fost
completate trimiterile, iar cuprinsul a fost extins. Modul de scriere a
numelor şi expresiilor hinduse au fost adaptate celui folosit de obicei
azi.
Lucrările lui Rudolf Steiner din cadrul ediţiei Opere complete (GA) sunt indicate
la trimiteri prin numărul bibliografic.
(1) „...în marele poem oriental Bhagavad-Gita“:
„Sublima cântare“. Episod în 18 cânturi din Cartea a
6-a (Cartea
Bhisma) a marelui epos popular indian Mahabharata, a cărui importanţă a
fost considerată mai târziu egală cu aceea a Vedei. E cam de
şapte ori
mai mare decât Iliada şi Odiseea
luate împreună.
(2) „...în ciclurile de conferinţe ţinute la
Basel şi
München“: Rudolf Steiner: Evanghelia lui Marcu
(Basel, 1912), GA 139 şi Despre iniţiere. Despre
veşnicie şi clipă. Despre lumina spiritului şi întunericul vieţii
(Munchen, 1912), GA 138.
(3) Socrate din Atena, 496–399 î.Hr.
Pericle, aprox. 500–429 î.Hr., politician şi om de stat atenian.
Fidias, aprox. 500–423 î.Hr., sculptor atenian celebru.
Platon din Atena, 425–347 î.Hr.
Aristotel din Stagira, 384–322 î.Hr.
Eschil din Eleuseis, aprox 524–456 î.Hr., autor de tragedii.
Sofocle din Colonos, 496–406 î.Hr., autor de tragedii.
Euripide din Salamis, aprox. 480–406 î.Hr., autor de tragedii.
(4) Heraclit din Efes, aprox. 540–480 î.Hr.,
filosof.
În cartea mea Creştinismul
ca fapt
mistic şi misteriile antichităţii, (1902), GA 8.
(5) Raffaello Santi, 1483–1520.
Michelangelo Buonarroti, 1475–1564.
Leonardo da Vinci, 1452–1519.
(6)Toma d'Aquino, vezi anii
1227–1274. Vezi Rudolf
Steiner, Filosofia lui Toma d'Aquino
(trei conferinţe, Dornach, 1920), GA 74.
(7) Giordano Bruno, 1548–1600.
Galileo Galilei, 1564–1642.
(8) Wilhelm von Humboldt
(1767–1835): vezi scrisoarea
către Schlegel din 21 iunie 1923 şi scrisoarea către Gentz din 1 martie
1828.
(9) Vedele: Veda, adică
„cunoaştere“ sfântă, aşa se
numese, luate împreună, cele mai vechi scrieri religioase ale
hinduşilor, redactate în limba sancrită, scrieri în care
mai persista
începutul originar suprasensibil al lumii. E vorba de o
„bibliografie“
vastă, ale cărei texte fuseseră transmise, mult timp, numai pe cale
orală. Documentele scrise găsite sunt următoarele: Sanhitas, Brahmanas,
Aranyakas şi Upanişadele. În scopul simplificării, adeseori
primele
patru părţi ale Sanhitei (culegeri) sunt desemnate cu numele de cele
patru Vede. Sunt culegeri de cântece, formule folosite la
oficierea
sacrificiilor şi formule magice, RigVeda fiind colecţia principală a
celor mai vechi cântece şi imnuri.
Filosofia Samkhya: Samkhya (număr, enumerare). Sutrele, au fost
aşternute pe hârtie de-abia prin secolul V î.Hr., totuşi
originile
sistemului sunt prebudiste, ca şi Mahabharata. Capila, autorul ei, a
trăit, probabil, între 800 şi 500 î.Hr.
Filosofia Yoga: Căile ascezei şi cufundării meditative, sub numele de
Yoga (jug, subjugare), există deja în Vede şi în
Mahakharata; aprox.
150 î.Hr. Patanjali a sintetizat practica şi tradiţia căii
octuple în
sutre conţinând doctrina Yogăi.
(10) Vedanta (ţel sau capăt al
Vedei): îşi are prima
formă scrisă în Brahma-sutrele lui Badarayana (aprox. 200
î.Hr.), care,
bazându-se, în principal, pe Upanişade, a dat
învăţăturilor din Veda o
formă sistematică. Cele mai importante comentarii asupra sistemului au
fost făcute de Shankara (788–820; vezi nota 18).
(11) Gottfried Wilhelm Leibniz
(1646–1716), Monadologie;
comp. scurtul său
tratat din 1714, în limba franceză (publicat fără titlu).
(12)
Sattva, rajas,
tamas: vezi Conferinţa a II-a.
(13) Rudolf Steiner, Ştiinţa ocultă
(1910), GA 13.
(14) „...întunericul era învăluit în
întuneric...“:
RigVeda X, 129, cunoscutul cânt despre crearea lumii.
(15)
„...tot ce am spus
în mica mea scriere Sângele e o sevă
cu
totul deosebită “: după o conferinţă din 25 octombrie 1906,
ediţie separată, Dornach, 1982; în Cunoaşterea
suprasensibilului în epoca noastrd şi importaţa ei pentru viaţa
actuală,
GA 55.
(16)„Nu eu, ci Hristos în mine“:
Epistola către
galateni II, 20.
(17)
Shankaracharya (de
obicei, Shankara, 788–820 d.
Hr.): important maestru indian al înţelepciunii. În
hinduism e venerat
ca incarnare a lui Shiva; adversar al budismului. Comentator al celor
mai importante scrieri religioase şi al Bhagavad-Gitei şi
întemeietor
al sistemului Vedanta, devenit clasic.
(18) „...corpul astral, corpul
eteric sau al vieţii şi
corpul fizic“; „...sufletul senzaţiei, sufletul raţiunii sau afectiv şi
sufletul conştientei“: vezi Rudolf Steiner, Teosofie (1904),
GA 9, cap. „Fiinţa omului“.
(19) „... acel ciclu de conferinţe
... în legătură cu
explicarea prin prisma ştiinţei spirituale a Creaţiunii“: Misterele istoriei
biblice a genezei. Lucrarea celor şase zile în Cartea I a lui
Moise (Munchen,
1910), GA 122.
(20) Aristotel, De
anima, în special cartea a II-a, cap. 1–3; aisthetikon,
acea
parte a sufletului care e stimulată prin simţuri, care simte; orektikon
– partea care doreşte; kinetikon – cea care se mişcă; dianoetikon –
partea care gândeşte, a sufletului.
(21) Diversele pasaje din Aristotel
referitoare la
teoria culorilor (Despre suflet,
II, 7; Despre percepţiile senzoriale)
au fost reunite de Goethe în Istoria
teoriei culorilor. Vezi Scrierile de ştiinţe
naturale ale lui Goethe, 5 volume, editate şi comentate de
Rudolf Steiner, în seria „Literatura naţională germană a lui
Kürschner“, GA 1a–e, Dornach, 1975; vol. IV, Despre teoria culorilor, II, p.
28–37, „Aristotel“, precum şi scrierea peripatetică ce urmează după
aceasta.
(22)
„... mi-am asumat sarcina de a pune în valoare teoria goetheană a
culo.rilor“: vezi Rudolf Steiner, Viaţa mea
(1923–1925), GA 28, cap. V, ca şi registrul. Rudolf Steiner era
mandatat din 1882 cu editarea Scrierilor de ştiinţe
naturale
ale lui Goethe
în seria „Literatura naţională germană a lui Kurschner“; în
1890–1897
el s-a ocupat de editarea acestor lucrări pentru ediţia ducesei Sophie,
la Arhivele Goethe-Schiller din Weimar.
(23) Capilavastu: În nordul Indiei, la poalele
Himalaiei. Localitatea a fost redescoperită de arheologi în
secolul al
XIX-lea, în apropierea satului nepalez Padeire.
(24) Joseph Dahlmann, 1861–1930. În legătură cu
raportul dintre doctrina Samkhya şi celelalte curente spirituale, comp.
cartea sa Mahabharata ca epopee şi
carte juridică, Berlin, 1895, p. 225–233.
(25) „...În vremurile vechi era altfel“: comp.,
printre altele, conferinţele ţinute de Rudolf Steiner la Hamburg,
în
zilele de 22 şi 31 mai 1908; în Evanghelia lui Ioan,
Opere complete, GA 103.
(26) „...în Evanghelia lui Ioan, asemenea oameni
sunt
înfăţişaţi ca fii ai lui Dumnezeu: vezi Ioan I, 12 şi 13.
(27) „...care poate să spună cu adevărat despre sine“:
comp. versurile 20-39, din Cântul X.
(28) „Pe toţi zeii îi văd în trupul tău...
“: Cântul
XI, versurile 15 şi urm. Acest citat şi următoarele sunt o prelucrare
liberă a traducerii făcute de Leopold von Schroeder, retipărite la
Editura Eugen Diederich, Düssseldorf / Köln, 1955.
(29) „...Şi cum ne-ar putea fi înfăţişat mai
bine că
acest erou a fost Krishna decât prin legenda orientală“:
Legendele cu
zei şi eroi din preistoria indiană au fost puse pe hârtie
între 500
î.Hr. şi 500 d.Hr. în asa-numitele Puranas, 18 culegeri
voluminoase
care conţin întreaga mitologie a indienilor. Multe dintre ele
sunt
închinate zeului Vishnu şi diverselor sale incarnări. Legenda lui
Vishnu-Krishna e relatată în Bhagavad-Purana.
(30) „...Krishna îi revelează lui Arjuna natura
copacului ashvattha“: Cântul 15, începutul.
(31)„...dintr-un anumit punct de vedere, omul e o
plantă inversată“: comp. conferinţele lui Rudolf Steiner de la Berlin,
29 mai 1905; în Legernda
templului şi legenda de aur, Opere complete, GA 93, Leipzig, 16
februarie 1907, în Misteriul
creştin, GA 97 şi în alte locuri.
(32) „Renuniarea e forţa..“: comp. Cântul XV, 3
(nu
textual).
(33) Johann Gottlieb Fichte, 1762–1814; vezi Baza şi
compendiul întregii teorii a ştiinţei, Jena 1794.
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, 1770–1840.
(34) „...Pavel le spune corintenilor cum trebuie
îmbinate diferitele daruri umane“: Epistola
I către corinteni, cap. 12.
(35) „Simţurile nu înşeală...“ Goethe, Maxime în proză, în Scrierile de ştiinţe
naturale ale lui Goethe editate şi comentate de Rudolf Steiner,
GA 1a-e, vol. V, p. 345.
(36) „... Goethe... a avut dreptul să spună că el e
unul dintre oamenii cei mai creştini“: Aceste cuvinte se referă, fără
îndoială, la afirmaţia făcută de Goethe faţă de cancelarul
Friedrich
von Müller: „Dvs. ştiţi desigur cât de mult respect eu
creştinismul
sau, poate, n-o ştiţi. Oare cine e, în ziua de azi, un creştin
aşa cum
voia Hristos să fie un crestin? Poate că eu singur, chiar dacă mă
consideraţi că sunt un păgân.“ Afirmaţia se găseşte în Convorbiri cu cancelarul Friedrich von
Müller, editate de C.A.H. Burkhardt, septembrie 1870, sub
data
de 7 aprilie 1830.
(37) „...Pavel îl numeşte pe Hristos al doilea
Adam“:
comp. 1 Corinteni 15, 45.
(38) „… există două relatări diferite despre copilăria
lui Iisus Hristos“: vezi Rudolf Steiner, Conducerea spirituală a
omului şi a omenirii (1911), GA 15, conferinţa a III-a; Evanghelia lui Luca
(Basel, 1909), GA 114; Evanghelia lui Matei
(Berna, 1910), GA 123: De la Iisus la Hristos
(Karlsruhe 1911), GA 131.
(39) „...în sensul cărţii mele Ştiinţa ocultă:
comp. cap. „Evoluţia lumii şi omul“,
în Ştiinţa ocultă
(1910), GA 13 (p. 259).
(40) „Vă amintiţi conferinţele de la Basel“: Evanghelia lui Luca,
GA 114.
(41) „Se revelează forţele lui Dumnezeu...“: Luca
2,14, în traducerea lui Rudolf Steiner.
(42) „...apariţia de pe drumul Damascului“: Faptele apostolilor 9, 1–6.
(43) „...autorul Soliei
păcii: Dr. Wilhelm Hübbe-Schleiden,1846–1916; comp.
în legătură
cu el, Rudolf Steiner, Viaţa mea
(1923–1925), GA 28, cap. XXXII şi ciclul de conferinţe Istoria şi condiţiile
mişcării autroposofice în raport cu Societatea antroposofică
(Dornach,1923), GA 258, conferinţa a VI-a, precum şi Rudolf Steiner, Scrisori, vol.
II, Dornach, 1953 (Registru). Titlul broşurii este Solia păcii, conferinţă prezentată
la Hanovra în ziua de 19 iunie 1912 pentru Societatea teosofică,
Leipzig, 1912.
(44) „Şi iată, erau bune foarte“: I, Moise 1, 31.
