Biblioteca antroposofică


Rudolf Steiner

BHAGAVAD-GITA ŞI EPISTOLELE LUI PAVEL

GA 142


Observaţii şi note


Ciclul de conferinţe care apare acum a fost ţinut de Rudolf Steiner la răscrucea dintre anii 1912–1913, cu ocazia întemeierii Societăţii antroposofice. Înainte el acţionase, timp de un deceniu, în cadrul Societăţii teosofice. Cum s-a ajuns la această situaţie se află descris în mod amănunţit în cartea autobiografică Viaţa mea (cap. 30–34). Vom aminti aici, pe scurt, doar câteva puncte esenţiale: La începutul secolului, în Rudolf Steiner se conturase hotărârea de a desfăşura o activitate publică în sensul unei ştiinţe spirituale moderne. La început, el a găsit audienţă, în ceea ce priveşte descrierea rezultatelor cercetării sale în legătură cu fiinţa umană şi cu evoluţia lumii, numai în cercul mişcării teosofice din acea vreme. De aceea, el s-a hotărât să-şi asume conducerea secţiei germane a acestei societăţi, pe cale de a fi întemeiată, funcţie care-i fusese oferită de personalităţile aflate la conducerea societăţii. Înainte de a accepta această funcţie, el a spus în modul cel mai clar posibil că va prezenta numai lucruri care rezultă din cercetarea spiritual-ştiintifică proprie care, spre deosebire de materialul oriental unilateral pe care-l propaga Societatea teosofică, îşi are rădăcinile în viaţa spirituală creştină europeană. Despre această problemă importantă Rudolf Steiner scrie în „Autobiografia“ sa următoarele: „Nimeni n-a rămas nelămurit asupra faptului că în cadrul Societăţii teosofice eu voi prezenta numai rezultatele propriei mele clarvederi, pe baza căreia fac cercetările, pentru că am spus acest lucru de câte ori s-a ivit ocazia.“ Şi, ceva mai târziu: „Când am vorbit pentru prima oară, în anul 1902, la Londra, la congresul Societăţii teosofice, am spus: Uniunea pe care o formează diferitele secţii trebuie să constea în faptul că fiecare aduce la centru ceea ce există ascuns în ea; şi am subliniat cu cea mai mare hotărâre că eu intenţionez să fac aşa în special în ceea ce priveşte secţia germană. Am arătat în mod clar că această secţie nu-şi va desfăşura niciodată activitatea pornind de la dogme stabilite o dată pentru totdeauna, ci va constitui locul unde se derulează o cercetare spirituală independentă…“ Pe parcursul câtorva ani, Rudolf Steiner a putut să activeze, în cadrul Societăţii teosofice, conform acestor principii. Apoi însă între el şi personalităţile din conducerea acestei societăţi au ieşit la suprafaţă divergenţe din ce în ce mai profunde. Din punctul de vedere al conţinutului, ele erau legate, în primul rând, de problemele creştinismului şi de felul cum el se raportează la doctrinele înţelepciunii orientale. Între anii 1912–1913 aceste divergenţe au dus la desprinderea definitivă a secţiei germane a Societăţii teosofice şi la constituirea ei ca societate independentă, sub numele de Societatea antroposofică. În ultimele zile ale lunii decembrie 1912, la Köln, au avut loc dezbaterile decisive şi a fost întemeiată Societatea antroposofică. În continuare, Rudolf Steiner a ţinut ciclul de conferinţe publicat acum, a cărui tematică a fost determinată de problematica amintită. El şi-a prezentat în mod amănuntit modul de a concepe creştinismul, care era deja cunoscut, şi a analizat importanţa acestuia pentru înţelegerea doctrinelor înţelepciunii orientale, a expus principiile de bază ale problemelor abordate şi a adus puncte de vedere noi.

Expunerile despre Bhagavad-Gita au fost continuate de către Rudolf Steiner în ciclul de conferinţe Bazele oculte ale Bhagavad-Gitei, prezentat la Helsingfors între 28 iunie - 5 iulie 1913 (GA 146).

Stenograma acestor conferinţe, precum şi transcrierea iniţială în text lizibil nu mai există. Nu s-a păstrat numele stenografului. Actuala ediţie are la bază prima ediţie, publicată de Marie Steiner von Sivers, Berlin 1913 (drept ciclul nr. 25). Pentru noua ediţie din 1982 au fost completate trimiterile, iar cuprinsul a fost extins. Modul de scriere a numelor şi expresiilor hinduse au fost adaptate celui folosit de obicei azi.

Lucrările lui Rudolf Steiner din cadrul ediţiei Opere complete (GA) sunt indicate la trimiteri prin numărul bibliografic.

(1) „...în marele poem oriental Bhagavad-Gita“: „Sublima cântare“. Episod în 18 cânturi din Cartea a 6-a (Cartea Bhisma) a marelui epos popular indian Mahabharata, a cărui importanţă a fost considerată mai târziu egală cu aceea a Vedei. E cam de şapte ori mai mare decât Iliada şi Odiseea luate împreună.

(2) „...în ciclurile de conferinţe ţinute la Basel şi München“: Rudolf Steiner: Evanghelia după Marcu (Basel, 1912), GA 139 şi Despre iniţiere. Despre veşnicie şi clipă. Despre lumina spiritului şi întunericul vieţii (Munchen, 1912), GA 138.

(3) Socrate din Atena, 496–399 î.Hr.
Pericle, aprox. 500–429 î.Hr., politician şi om de stat atenian.
Fidias, aprox. 500–423 î.Hr., sculptor atenian celebru.
Platon din Atena, 425–347 î.Hr.
Aristotel din Stagira, 384–322 î.Hr.
Eschil din Eleuseis, aprox 524–456 î.Hr., autor de tragedii.
Sofocle din Colonos, 496–406 î.Hr., autor de tragedii.
Euripide din Salamis, aprox. 480–406 î.Hr., autor de tragedii.

(4) Heraclit din Efes, aprox. 540–480 î.Hr., filosof.
  În cartea mea Creştinismul ca fapt mistic şi misteriile antichităţii, (1902), GA 8.

(5) Raffaello Santi, 1483–1520.
Michelangelo Buonarroti, 1475–1564.
Leonardo da Vinci, 1452–1519.

(6)Toma d'Aquino, vezi anii 1227–1274. Vezi Rudolf Steiner, Filosofia lui Toma d'Aquino (trei conferinţe, Dornach, 1920), GA 74.

(7) Giordano Bruno, 1548–1600.
Galileo Galilei, 1564–1642.

(8) Wilhelm von Humboldt (1767–1835): vezi scrisoarea către Schlegel din 21 iunie 1923 şi scrisoarea către Gentz din 1 martie 1828.

(9) Vedele: Veda, adică „cunoaştere“ sfântă, aşa se numese, luate împreună, cele mai vechi scrieri religioase ale hinduşilor, redactate în limba sancrită, scrieri în care mai persista începutul originar suprasensibil al lumii. E vorba de o „bibliografie“ vastă, ale cărei texte fuseseră transmise, mult timp, numai pe cale orală. Documentele scrise găsite sunt următoarele: Sanhitas, Brahmanas, Aranyakas şi Upanişadele. În scopul simplificării, adeseori primele patru părţi ale Sanhitei (culegeri) sunt desemnate cu numele de cele patru Vede. Sunt culegeri de cântece, formule folosite la oficierea sacrificiilor şi formule magice, RigVeda fiind colecţia principală a celor mai vechi cântece şi imnuri.
Filosofia Samkhya: Samkhya (număr, enumerare). Sutrele, au fost aşternute pe hârtie de-abia prin secolul V î.Hr., totuşi originile sistemului sunt prebudiste, ca şi Mahabharata. Capila, autorul ei, a trăit, probabil, între 800 şi 500 î.Hr.
Filosofia Yoga: Căile ascezei şi cufundării meditative, sub numele de Yoga (jug, subjugare), există deja în Vede şi în Mahakharata; aprox. 150 î.Hr. Patanjali a sintetizat practica şi tradiţia căii octuple în sutre conţinând doctrina Yogăi.

(10) Vedanta (ţel sau capăt al Vedei): îşi are prima formă scrisă în Brahma-sutrele lui Badarayana (aprox. 200 î.Hr.), care, bazându-se, în principal, pe Upanişade, a dat învăţăturilor din Veda o formă sistematică. Cele mai importante comentarii asupra sistemului au fost făcute de Shankara (788–820; vezi nota 18).

(11) Gottfried Wilhelm Leibniz (1646–1716), Monadologie; comp. scurtul său tratat din 1714, în limba franceză (publicat fără titlu).

(12) Sattva, rajas, tamas: vezi Conferinţa a II-a.

(13) Rudolf Steiner, Ştiinţa ocultă (1910), GA 13.

(14) „...întunericul era învăluit în întuneric...“: RigVeda X, 129, cunoscutul cânt despre crearea lumii.

(15) „...tot ce am spus în mica mea scriere Sângele e o sevă cu totul deosebită “: după o conferinţă din 25 octombrie 1906, ediţie separată, Dornach, 1982; în Cunoaşterea suprasensibilului în epoca noastră şi importaţa ei pentru viaţa actuală, GA 55.

(16)„Nu eu, ci Hristos în mine“: Epistola către galateni II, 20.

(17)  Shankaracharya (de obicei, Shankara, 788–820 d. Hr.): important maestru indian al înţelepciunii. În hinduism e venerat ca incarnare a lui Shiva; adversar al budismului. Comentator al celor mai importante scrieri religioase şi al Bhagavad-Gitei şi întemeietor al sistemului Vedanta, devenit clasic.

(18) „...corpul astral, corpul eteric sau al vieţii şi corpul fizic“; „...sufletul senzaţiei, sufletul raţiunii sau afectiv şi sufletul conştientei“: vezi Rudolf Steiner, Teosofie (1904), GA 9, cap. „Fiinţa omului“.

(19) „... acel ciclu de conferinţe ... în legătură cu explicarea prin prisma ştiinţei spirituale a Creaţiunii“: Misterele istoriei biblice a genezei. Lucrarea celor şase zile în Cartea I a lui Moise (Munchen, 1910), GA 122.

(20) Aristotel, De anima, în special cartea a II-a, cap. 1–3; aisthetikon, acea parte a sufletului care e stimulată prin simţuri, care simte; orektikon – partea care doreşte; kinetikon – cea care se mişcă; dianoetikon – partea care gândeşte, a sufletului.

(21) Diversele pasaje din Aristotel referitoare la teoria culorilor (Despre suflet, II, 7; Despre percepţiile senzoriale) au fost reunite de Goethe în Istoria teoriei culorilor. Vezi Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe, 5 volume, editate şi comentate de Rudolf Steiner, în seria „Literatura naţională germană a lui Kürschner“, GA 1a–e, Dornach, 1975; vol. IV, Despre teoria culorilor, II, p. 28–37, „Aristotel“, precum şi scrierea peripatetică ce urmează după aceasta.

(22) „... mi-am asumat sarcina de a pune în valoare teoria goetheană a culo.rilor“: vezi Rudolf Steiner, Viaţa mea (1923–1925), GA 28, cap. V, ca şi registrul. Rudolf Steiner era mandatat din 1882 cu editarea Scrierilor de ştiinţe naturale ale lui Goethe în seria „Literatura naţională germană a lui Kurschner“; în 1890–1897 el s-a ocupat de editarea acestor lucrări pentru ediţia ducesei Sophie, la Arhivele Goethe-Schiller din Weimar.

(23) Capilavastu: În nordul Indiei, la poalele Himalaiei. Localitatea a fost redescoperită de arheologi în secolul al XIX-lea, în apropierea satului nepalez Padeire.

(24) Joseph Dahlmann, 1861–1930. În legătură cu raportul dintre doctrina Samkhya şi celelalte curente spirituale, comp. cartea sa Mahabharata ca epopee şi carte juridică, Berlin, 1895, p. 225–233.

(25) „...În vremurile vechi era altfel“: comp., printre altele, conferinţele ţinute de Rudolf Steiner la Hamburg, în zilele de 22 şi 31 mai 1908; în Evanghelia după Ioan, Opere complete, GA 103.

(26) „...în Evanghelia lui Ioan, asemenea oameni sunt înfăţişaţi ca fii ai lui Dumnezeu: vezi Ioan I, 12 şi 13.

(27) „...care poate să spună cu adevărat despre sine“: comp. versurile 20-39, din Cântul X.

(28) „Pe toţi zeii îi văd în trupul tău... “: Cântul XI, versurile 15 şi urm. Acest citat şi următoarele sunt o prelucrare liberă a traducerii făcute de Leopold von Schroeder, retipărite la Editura Eugen Diederich, Düssseldorf / Köln, 1955.

(29) „...Şi cum ne-ar putea fi înfăţişat mai bine că acest erou a fost Krishna decât prin legenda orientală“: Legendele cu zei şi eroi din preistoria indiană au fost puse pe hârtie între 500 î.Hr. şi 500 d.Hr. în asa-numitele Puranas, 18 culegeri voluminoase care conţin întreaga mitologie a indienilor. Multe dintre ele sunt închinate zeului Vishnu şi diverselor sale incarnări. Legenda lui Vishnu-Krishna e relatată în Bhagavad-Purana.

(30) „...Krishna îi revelează lui Arjuna natura copacului ashvattha“: Cântul 15, începutul.

(31)„...dintr-un anumit punct de vedere, omul e o plantă inversată“: comp. conferinţele lui Rudolf Steiner de la Berlin, 29 mai 1905; în Legenda templului şi legenda de aur, Opere complete, GA 93, Leipzig, 16 februarie 1907, în Misteriul creştin, GA 97 şi în alte locuri.

(32) „Renunţarea e forţa..“: comp. Cântul XV, 3 (nu textual).

(33) Johann Gottlieb Fichte, 1762–1814; vezi Baza şi compendiul întregii teorii a ştiinţei, Jena 1794.
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, 1770–1840.

(34) „...Pavel le spune corintenilor cum trebuie îmbinate diferitele daruri umane“: Epistola I către corinteni, cap. 12.

(35) „Simţurile nu înşeală...“ Goethe, Maxime în proză, în Scrierile de ştiinţe naturale ale lui Goethe editate şi comentate de Rudolf Steiner, GA 1a-e, vol. V, p. 345.

(36) „... Goethe... a avut dreptul să spună că el e unul dintre oamenii cei mai creştini“: Aceste cuvinte se referă, fără îndoială, la afirmaţia făcută de Goethe faţă de cancelarul Friedrich von Müller: „Dvs. ştiţi desigur cât de mult respect eu creştinismul sau, poate, n-o ştiţi. Oare cine e, în ziua de azi, un creştin aşa cum voia Hristos să fie un crestin? Poate că eu singur, chiar dacă mă consideraţi că sunt un păgân.“ Afirmaţia se găseşte în Convorbiri cu cancelarul Friedrich von Müller, editate de C.A.H. Burkhardt, septembrie 1870, sub data de 7 aprilie 1830.

(37) „...Pavel îl numeşte pe Hristos al doilea Adam“: comp. 1 Corinteni 15, 45.

(38) „… există două relatări diferite despre copilăria lui Iisus Hristos“: vezi Rudolf Steiner, Conducerea spirituală a omului şi a omenirii (1911), GA 15, conferinţa a III-a; Evanghelia după Luca (Basel, 1909), GA 114; Evanghelia după Matei (Berna, 1910), GA 123: De la Iisus la Hristos (Karlsruhe 1911), GA 131.

(39) „...în sensul cărţii mele Ştiinţa ocultă: comp. cap. „Evoluţia lumii şi omul“, în Ştiinţa ocultă (1910), GA 13 (p. 259).

(40) „Vă amintiţi conferinţele de la Basel“: Evanghelia după Luca, GA 114.

(41) „Se revelează forţele lui Dumnezeu...“: Luca 2,14, în traducerea lui Rudolf Steiner.

(42) „...apariţia de pe drumul Damascului“: Faptele apostolilor 9, 1–6.

(43) „...autorul Soliei păcii: Dr. Wilhelm Hübbe-Schleiden,1846–1916; comp. în legătură cu el, Rudolf Steiner, Viaţa mea (1923–1925), GA 28, cap. XXXII şi ciclul de conferinţe Istoria şi condiţiile mişcării autroposofice în raport cu Societatea antroposofică (Dornach,1923), GA 258, conferinţa a VI-a, precum şi Rudolf Steiner, Scrisori, vol. II, Dornach, 1953 (Registru). Titlul broşurii este Solia păcii, conferinţă prezentată la Hanovra în ziua de 19 iunie 1912 pentru Societatea teosofică, Leipzig, 1912.

(44) „Şi iată, erau bune foarte“: I, Moise 1, 31.